
Iohannis și Orban, PRINȘI în fapt – au încălcat legea!
De data asta sunt imagini clare care dovedesc că președintele și premierul au încălcat dispozițiile date chiar de ei în privința stării de alertă.
În timp ce poliția aplică amenzi uriașe simplilor cetățeni, președintele Iohannis , premierul Orban și mai muți miniștri au încălcat regulile stării de alertă.
Astfel, la lansarea ”Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, eveniment petrecut aseară, au participat 26 de persoane, în condițiile în care maximum acceptat este de 20 de participanți!
”Pentru Iohannis și Orban nu există lege, nu există nici restricțiile impuse tuturor românilor!”, a reacționat PSD, pe Facebook. ”Le-au închis școlile elevilor, au închis piețele, îi amendează pe românii care merg să se roage”.
Ori, observă PSD, ”doar Iohannis și Orban au voie să participe la întruniri cu peste 26 de oameni, în spațiu închis. Ce contează că legea spune clar că trebuie să fie maxim 20!”.
În concluzie – ”dacă disprețul față de cetățenii cărora le cer sacrificii este atât de mare acum, cum va fi după alegeri?”, scrie PSD, care întreabă în final – ”Pe 6 decembrie, ce le vei răspunde?”.
De vină este psd-ul.
ApreciazăApreciază
PESEDE!
ApreciazăApreciază