Ultimul tun electoral al lui Klaus Werner!

4 dec.

După cum se manifestă președintele, aproape să juri că liberalii scad în procente în porții de 12-15 la sută pe zi și, la votare, vor fi doar câteva mii care vor ajunge. Iohannis, cel mai informat om din țară, vede bine cum  barca PNL ia apă de multă vreme, dar nu prea are soluții. Se zbate în toate părțile, se agită să fie în văzul lumii și, dacă vânzoleala asta numită campanie ar mai dura zece zile, probabil că l-am vedea discutând cu grataragiii de pe Dealul Negru despre proiectul liberal de redresare și reziliență a mititeilor, că tot trece pe acolo. Căci fără liberali, nici mititeii nu mai sunt gustoși.

Când bolnavii mor în incendiile din spitale nu mai e o problemă de siguranță națională

Președintele nu realizează cât de penibil a ajuns. Un discurs rostit în fața Arcului de Triumf, într-o piațetă populată doar de trupe speciale, de câțiva ambasadori și adulatorii din Guvern. O bucată de istorie transformată într-un moment național de automulțumire. Apoi, un alt discurs în pustietatea unui drum pe care l-a inaugurat. Doar el, pupitrul pe care i-l cară sepepiștii la evenimente căci nu e în stare să vorbească liber, și niște Guvern. Privit din alt unghi, tabloul arată că nici Guvernul Lui nu îi mai suportă accesele furibunde de președinție. De aia nici nu vine tot.

De mână, la vaccin

Astăzi și-a continuat periplul electoral pro liberali. A vizitat cel mai mare centru de vaccinare anti Covid-19. Același cadru sec, fără mesaj.

Măștile neconforme țin de Protecția Consumatorului, nu de sănătatea țării

Deși mai puțin inteligent decât el, când vizita o fabrică, Ceaușescu lua câte o piesă între degete, o studia de parcă înțelegea pe unde vine ascunsă în burta vreunui motor, vorbea cu lumea, dădea mâna cu muncitorii și chiar le zâmbea. Iohannis, însă, nu este capabil de asemenea performanțe. Privește superior pe deasupra tuturor. În gol. În gol. În gol, ca Întâia Doamnă Geta a Țării în vizită la Pompeii, când nu înțelegea de ce e nevoie să admire ieșirea din spate a lupanarului. Vizita lui nu are legătură cu nimic. Nu spune nimic real, neieșind din tiparul altor excursii electorale, în halat alb sau fără. Prin prezența lui acolo, felcerul șef al României se insinuează în salvator al națiunii. Liberal, evident. Unic. De neprețuit. Și la fel de liberal, căci liberalii nu pot fi decât de neprețuit. Este semnalul lansat României pentru 6 decembrie. Dacă vreți să scăpați de Covid, votați liberalii. Doar ei ne pot lua de mână să ne conducă la vaccin.

S-au resetat contoarele

Consiliul Suprem de Apărare a Țării. S-a discutat strategia de vaccinare. Furat de mirajul efectului pe care mizează, lui Iohannis i-a scăpat esențialul. Banală chestiune de logică, în fond, căci nu strategia cea trâmbițată este o problemă de siguranță națională, ci pandemia. Surprinzător cum, la 2.000 de morți nimeni nu a văzut pericolul. Nici la 5.000.

Până și CSAT face campanie electorală pentru liberali

Când s-a ajuns la 3.000 de cazuri noi pe zi, președintele nu s-a agitat atât de mult. Spălați-vă pe mâini era singurul lucru pe care îl putea spune despre pandemie. La 5.000 de noi cazuri, liniște. La 10.000 și peste, Consiliul de Apărare, în supremația lui, se uita în tavan. Tot Iohannis a rezolvat treaba. A spus că nu ne vom mai confrunta cu alte îmbolnăviri. A dat ordin și pandemia a luat-o la vale. Un om, un gest. Un liberal, un gest care a înfricoșat virusul. Un liberal care a salvat România. O dovedesc cifrele Grupului de Comunicare Strategică, ai cărui specialiști anonimi au resetat contoarele, rezultând că România nu mai vrea să se îmbolnăvească nici dacă o plătești.

Răspuns sincer

Nici cei peste 11.000 de morți nu au clintit în vreun fel Consiliul. Nici măștile neconforme, care depășiseră 90 la sută din marfa existentă pe piață. Cum să dispună retragerea lor când liberali băgaseră bani grei în ele? Este limpede că de aici Iohannis nu putea avea vreun avantaj. Noroc cu vaccinul care i-a venit în ajutor.

Nici medicii nu prea vor să audă de vaccinare

Nici nu apăruse și el deja vorbea despre ce și cum. Nici nu îi fuseseră testate calitățile și el discuta despre vaccinare. Nici nu i se cunoșteau eventualele efecte secundare și el deja făcuse împărțeala care și cum se vaccinează. Când a văzut că românii cârcotesc și nu au chef de experimente pe pielea lor, i-a spus lui Orban să rezolve. Așa s-a aflat că vaccinarea e gratuită și nu e obligatorie. Dar asta nu înseamnă că, după un timp, nu ni se va spune că nu putem duce copiii la școală dacă nu sunt vaccinați. Că nu mai putem merge la muncă dacă nu facem dovada că suntem vaccinați. Că nu mai putem circula cu trenul sau avionul dacă nu avem vaccinul făcut. După care, că nu mai putem circula deloc fără vaccin. Până atunci mai e. Deocamdată vrea să profite din plin, căci el aduce vaccinul în țară, el ne vindecă. El, liberalul. Nu Ciolacu. Nu Ponta care toată ziua bârfește. În condițiile astea, poți să nu-i votezi pe liberali? Răspuns sincer: poți!

https://www.national.ro/

2 răspunsuri sa “Ultimul tun electoral al lui Klaus Werner!”

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: