Arhiva | 11:26 am

O țară condusă cu ZERO CONȘTIINȚĂ!

3 feb.

 

Pentru nepricepuți, conștiința nu este legată de cunoștințe (relații, pile, protejați și alți liberali-useristo-plusiști-pesediști). Conștiința este acea parte a educației care la țară (adică în mediul rural) se mai numește și bun simț, măsură, șapte ani de acasă. Pe scurt: rușinea … de sine!

Înțeleg tot mai bine că, în „România normală”, povestea cu rușinea nu mai ține, s-a demodat, e pentru bătrâni și … comuniști!

Sub Iohannis este timpul nesimțitului și impostorului, a celui care are ca model hoțul de case dator 340.ooo de euro la bugetul statului.
Sub Iohannis este timpul indiferenților și insensibililor în fața vieții și morții, pentru că ce merge mai bine între două incendii de spital dacă nu o partidă de schiat pe banii publici?
Sub același Iohannis, cu guvernele lui cu tot, nesimțirea a devenit un model cu atât de mare succes, încât moartea nu generează responsabilitate, nici măcar o firavă străbatere … umană!

Mirările mele sunt desuete, în fața unor indivizi lipsiți de conștiință! Dezumanizarea este doar unul dintre programele aplicate la nivel euro-atlantic, program care urmărește descompunerea și prăbușirea comportamentelor umane până dincolo de fundătura grotelor din care a îndrăznit să evolueze neaderthalienii pleistocenului, cu unic scop: uitarea de sine, anularea credinței și conștiinței!

Să privim cu atenție spre întreaga clasă politică dominantă la București, spre guvernările lui Iohannis și opoziția favorită, reprezentată de PSD-Ciolacu.

Toți sunt selectați și promovați după același șablon: INDIFERENȚĂ, ZERO CONȘTIINȚĂ, ZERO REACȚIE UMANĂ în fața problemelor reale, a suferinței și morții!
Toți sunt posesorii limbajului demagogic la modă, cu ajutorul căruia vorbesc fără să spună nimic, fără să transmită nimic, fără să convingă de nimic!
Toți sunt posesorii unor averi suspect ilicite, dar și a unor studii universitare pe care nu le pot justifica nu doar  profesional, dar nici măcar la nivelul documentelor cu care se învârtoșează în CV-uri și pe baza cărora pretind funcții și respect!
Toți și odată cu ei tot mai mulți sunt rușinați de Credință, de respectul bunei-cuviințe, de FAMILIA TRADIȚIONALĂ, de istoria și tradițiile României!

Însă, cea mai gravă problemă și suferință generată de această clasă politică este lipsa de CONȘTIINȚĂ NAȚIONALĂ!

„România normală” este o Românie a străinilor, o Românie în care românii sunt ținuți în sărăcie și promiscuitate generală, degenerată în ultimul an până la interzicerea accesului la serviciile de sănătate și educație!
„România normală” este o Românie a șmecherilor, a politrucilor de strânsură, a guralivilor și idioților, pentru care ideea de respect pur și simplu nu există!
„România normală” este o Românie a sfidării generalizate, în care statul nu mai răspunde pentru erorile sale, singurii responsabili și vinovați fiind cetățenii, cei care plătesc taxele și impozitele. Iar banii, în loc să fie folosiți pentru nevoile țării, sunt transformați în noile biruri cu care se plătesc scaunele domnești. Singura diferență este dată de faptul că birurile nu mai ajung la otomani, ci la partenerii strategici (!?) euro-atlantici!

Să ai pretenții de la statul proclamat de Iohannis drept „România normală” înseamnă să manifești o uriașă doză de anormal!

Un stat responsabil (reprezentat de instituții) nu își agresează fizic și terorizează cetățenii, nu interzice accesul la serviciile publice, nu își închide spitalele, scolile și bisericile, în absența unor argumente care să fie explicate, argumentate și unanim acceptate. În alte condiții, discutăm de o dictatură extrem de prost mascată sub titulatura „democrație”, mască trădată de nepăsare, agresivitate, violență și sfidare!

http://dantomozei.ro/

Iohannis nu scapă de tirul internauților. „Vine week-end-ul! Îi aștept și pe morții de la Matei Balș la ski!”

3 feb.

Klaus Iohannis a fost taxat dur de internauți după ce a schimbat pantofii de morgă de la Balș cu apreschiurile și s-a afișat relaxat pe pârtie la Păltiniș, în timp ce familiile victimelor incendiului de la Matei Balș încă nu știu dacă rudelor lor sunt în viața sau carbonizate. VĂ INVIT LA SKI!, a spus Iohannis reporterilor care l-au surprins pe robo-preș. După ce am redăm deja două imagini care circulă pe net, CristoiuBlog a mai publicat două. „Vine week-end-ul! Îi aștept și pe morții de la Matei Balș la ski!”, spune Iohannisul din ilustrațiile internauților.

https://www.activenews.ro/

Iohannis, ziua cea mai grea – marele anunț despre școli, ar putea rupe PNL de USR!

3 feb.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20210202/33460316/Iohannis-ziua-cea-mai-grea–marele-anun-despre-coli-ar-putea-rupe-PNL-de-USR.html

Iohannis, clarificări despre redeschiderea școlilor din 8 februarie!

3 feb.

Read more: https://ro.sputnik.md/education/20210202/33468602/Iohannis-clarificari-despre-redeschiderea-scolilor-din-8-februarie.html

COMPANIILE DIN CHINA, EXCLUSE DE LA LICITATII – Vicepremierul Dan Barna face anuntul: „In loc sa facem lucrari de infrastructura, ne trezim ca avem furnizori care nu respecta standardele europene”!

3 feb.

Vicepremierul Dan Barna a confirmat luni, 1 februarie 2021, ceea ce se zvonea la coltul usilor. In data de 27 ianuarie 2021, Executivul condus de premierul Florin Citu a adoptat memorandumul privind excluderea de la licitatiile pentru infrastructura – autostrazi si cai ferate a companiilor care nu provin din Uniunea Europeana sau din state cu care Romania nu are acorduri bilaterale sau multilaterale. Printre acestea s-ar afla si companiile chineze carora li se reproseaza calitatea proasta a lucrarilor prestate, dar si aplicarea unei practici de concurenta neloiala, data de faptul ca majoritatea companiilor chinezesti sunt sustinute in proiectele pe care le castiga in Romania de catre China.

De asemenea, in prima parte a zilei de 1 februarie 2021, premierul Florin Citu a declarat ca va aparea si ordonanta care sa prevada excluderea companiilor chineze de la masa licitatiilor pentru proiectele de constructie de autostrazi si cai ferate: „Trebuie sa fie o ordonanta de urgenta, veti avea informatia cand se va intampla”.

Potrivit precizarilor guvernarnantilor, memorandumul de excludere de la licitatiile pentru infrastructura a companiilor provenite din tari non-UE sau care nu au un acord cu UE care sa permita accesul la licitatiile de lucrari publice in domeniul infrastructurii a fost propus de ministrul Transporturilor Catalin Drula, si va fi concretizat intr-o ordonanta de urgenta care sa prevada modificarea Legii achizitiilor publice, conform dispozitiilor Comisiei Europene, privitoare la posibilitatea excluderii de la licitatii a companiilor care provin din state non-UE si care nu au un acord cu Uniunea Europeana in domeniul achizitiilor publice de lucrari de infrastructura.

Vorbim in acest caz despre comunicarea Comisiei Europene din 24 iulie 2019 C(2919) 5494 final privitoare la „Orientari privind accesul ofertantilor si al bunurilor din tarile terte pe piata achizitiilor publice din UE” in care se vorbeste despre accesul ofertantilor si alu bunurilor din tarile terte pe piata achizitiilor publice din UE, normele si acordurile specifice sectoarelor si proiectelor, ofertele anormal de scazute, dar si despre standardele de calitate.

In cuprinsul acestei Comunicari a CE se mentioneaza ca pot fi exclusi de la procedurile de achizitii din UE operatorii economici din tari terte care nu au acord cu UE.

In prezent, exista un Acord privind achizitiile publice semnat de Uniunea Europeana cu 19 state terte, insa China nu este semnatara.

Dan Barna: „Aceste companii, nerespectand standarde europene sa nu mai poata participa la licitatii”

In cadrul unei conferinte de presa sustinute la Parlament, vicepremierul Dan Barna (foto dreapta, alaturi de Dacian Ciolos) a subliniat ca intregul proces are loc pentru eliminarea companiilor care nu respecta standardele europene si care nu fac decat sa ingreuneze procesele de licitatie in infrastructura.

Interesant este ca memorandumul, desi se refuza a se afirma acest lucru, loveste direct in companiile chineze care, in ultimii ani, au castigat teren in domeniul infrastructurii castigand din ce in ce mai multe licitatii pe constructia de drumuri, iar pe cele pe care nu le-au castigat, le-au contestat in instante, prelungind termenul de proiectare si executie a proiectelor de infrastructura.

„Este un memorandum si este ideea unei reglementari care exista si in cateva alte state europene prin care la licitatii, in procedura aceasta de achizitii, companiile extracomunitare si cele cu care UE si Romania nu are acorduri bilaterale, pentru ca sunt foarte multe state, Japonia, Canada, Israel, cu care Romania are astfel de acorduri. Aceste companii, nerespectand standarde europene sa nu mai poata participa la licitatii tocmai in aceasta logica in care sa ne asiguram ca nu pornim un proces de licitiatie care apoi dureaza ani numerosi, in loc sa facem lucrari de infrastructura de care avem nevoie, sa ne trezim ca avem furnizori care nu respecta standardele europene. Este o procedura care exista si in alte state europene, a existat o consultare si cu Comisia, suntem in reglementare. Memorandumul stabilea doar cadrul prin care sa reglementam acest lucru.

Este vorba despre capacitatea de ofertant in procedurile organizate de statul roman, unele cu fonduri europene pentru ca intr-adevar vorbim despre PNDL, infrastructura si dezvoltare, dar pot fi si bani nationali”.

Dacian Ciolos: „Este adresat companiilor europene si se vorbeste despre restrangeri de participare la licitatii a unor companii care nu sunt europene”

In completare, fostul premier, europarlamentarul Dacian Ciolos, alaturi de care Dan Barna a sustinut conferinta de presa a punctat:

Acest concept de autonomie strategica europeana a capatat tot mai multa consistenta, mai ales in ultimul an, cand a realizat faptul ca anumite tipuri de investitii, scapand unor companii europene, scapa si Uniunii Europeane, statelor din UE, care uneori au nevoie prioritar de anumite lucruri. Chiar daca aceasta idee de a putea limita anumite licitatii publice companiilor europene exista inainte, de acum inainte va capata tot mai multa consistenta. Prin acest memorandum, Guvernul Romaniei vrea sa se asigure ca respecta legislatia europeana atunci cand pentru anumite tipuri de lucruri, pentru anumite tipuri de contracte, Guvernul va considera util sa limiteze posibilitatea de a licita unor companii europene. Despre asta este vorba. Este adresat companiilor europene si se vorbeste despre restrangeri de participare la licitatii a unor companii care nu sunt europene pe anumite tipuri… Exista acorduri bilaterale intre UE si anumite state din lume si acolo unde exista astfel de acorduri care includ inclusiv investitii, evident ca acolo UE va respecta acordurile. Nu putem stii ce companii sunt… nu e o decizie impotriva unui stat membru, ci e vorba de o abordare europeana si pentru anumite tipuri de contracte este o abordare mai larga care sa iasa din context european.

Nu e vorba de un accept al comisiei. Acest mecanism exista in alte state membre, deci nu ar putea sa fie Comisia impotriva solicitarii Romanie cand a fost de acord pentru alte state membre. Aceasta corespondenta cu Comisia Europeana, pentru ca am discutat si cu domnul ministru Drula, este doar pentru a ne asigura ca formularea din acest memorandum si modul in care autoritatile din Romania vor aplica aceasta procedura sa corespunda cu practica europeana, pentru ca exista deja o experienta la alte state membre”.

Dan Barna: „Ne asiguram ca nu vom avea ofertanti care sa nu poata apoi sa indeplineasca standardele europene si sa fim pusi in situatia sa pierdem, sa anulam licitatii”

La finalul conferintei sustinute la Palatul Parlamentului, Dan Barna a fost rugam sa dea exemple de companii carora li se aplica acest momorandum, raspunzand insa evaziv cu precizarea ca „nu exista o lista cu state”:

Documentul nu contine astfel de date, este o informatie inexacta. Este vorba despre companiile extracomunitare sau din state cu care UE sau Romania nu are acorduri bilaterale sau multilaterale. Toate statele care sunt intr-o relatie comerciala de respectare de principii de piata libera cu Uniunea Europeana participa la respectivele licitatii. Este o reglementare prin care ne asiguram ca nu vom avea ofertanti care sa nu poata apoi sa indeplineasca standardele europene si sa fim pusi in situatia sa pierdem, sa anulam licitatii, intr-o perioada in care Romania are nevoie disperata de demararea lucrarilor de infrastructura. Nu exista o lista cu state si nu este directionat catre un stat sau altul”.

A News

Cititi dedesubturile afacerilor de miliarde din Lumea Infrastructurii pe www.infrapress.ro !

3 feb.

De peste 31 de ani romanii viseaza sa aiba autostrazi si nu reusesc sa-si vada visul cu ochii. Nu pentru ca nu sunt bani, ci pentru ca banii din Transporturi sunt risipiti aiurea, chiar furati, Romania ajungand sa fie o tara a santierelor rutiere care nu se mai termina, dar in care se pompeaza an de an sume considerabile de la buget.

Anul acesta, din PIB-ul Romaniei pe 2020 estimat la peste 235 miliarde euro se intentioneaza a se aloca Transporturilor cam 2,5 miliarde lei. Putin mai mult decat anul trecut. Mult, putin… as spune ca doar daca 1 miliard de euro s-ar baga efectiv in autostrazi care sa fie date in folosinta – la un pret de 3 – 5 milioane euro, pretul mediu european al unui kilometru de autostrada – ar trebui sa avem minim 200 km de autostrada operationali in fiecare an. Ce sa vezi insa, in practica daca se inaugureaza 30 km de autostrada intr-un an, e mare lucru, caci sunt ani in care nu se da in folosinta nimic.

La taieri de panglici suntem primii si fiecare guvernare isi face adevarate titluri de glorie din inaugurarea cate unui petic de cateva zeci de kilometri de autostrada, prezentati de fiecare data ca pe marea realizare a vietii!

Vazute din satelit, cele trei tari romanesti se prezinta jalnic la capitolul autostrazi, dupa 31 ani de democratie, din care 14 ani de cand am intrat oficial in Uniunea Europeana.

Moldova nu are nicio autostrada!

Tara Romaneasca are doar trei bucatele: Bucuresti – Pitesti (pe care nu as pune-o la socoteala, caci e facuta de pe vremea lui Ceausescu), Bucuresti – Constanta si Bucuresti – Ploiesti (A3).

Transilvania, in care s-a investit cel mai mult, sta cel mai bine, cu Sibiu – Arad – granita cu Ungaria (singura autostrada care atinge granita unui stat vecin) si cateva “petice” in jurul Clujului.

Lipsesc, pentru ca intentionat nu s-a dorit, “autostrazile unitatii nationale”, Pitesti – Sibiu si Ploiesti – Brasov. N-am fost in stare ca natie sa ne impunem si sa le construim, nu doar pentru ca ni s-au pus bete in roate din afara, ci pentru ca nu am avut politicieni capabili sa le faca.

Stam prin urmare prost, chiar foarte prost si e imposibil sa ne putem compara vreodata cu restul statelor din Uniunea Europeana la dezvoltarea economica, cat timp nu avem drumuri moderne. Si mai dezastruos stam la capitolul cai ferate, unde totul se prabuseste in ruina de la un an la altul. Si unde chiar de-am avea cele mai moderne trenuri, nu ar putea circula in siguranta cu mai mult de 80-100 km la ora si asta doar pe anumite portiuni limitate.

Cauzele pentru care am ramas atat de inapoiati in materie de drumuri sunt multiple, coruptia fiind doar una din cauze. Legislatia deficitara, fluctuatiile nepermise de ministrii la Transporturi (32 de numiri de ministri in 31 ani, adica o medie pe mandat de mai putin de un an) si, cel mai grav, debandada generalizata din Transporturi, unde nici nu a venit cineva bine la conducere, sa se dumireasca cu ce se mananca ministeriatul, ca a si venit un alt ministru si toate echipele de directori din institutile de resort s-au schimbat iar. Ce sa mai inteleaga constructurii din asta? Dar romanii?

Basca faptul ca s-a creat un sport national, ca orice perdant al unei licitatii sa atace in instanta procedura de atribuire a unui contract, iar lucrarile se blocheaza cu anii, cat dureaza procesele, dar statul plateste ca prostul toate oalele sparte. Exproprierile atat de necesare ordinelor de incepere a lucrarilor sunt o alta mare problema la autostrazi, in procesul de atragere a fondurilor europene. Blocajul e infernal, totul dureaza nepermis de mult, chiar daca ai banii si toate proiectele avizate.

In schimb, la proiecte de autostrazi nu ne intrece nimeni. Facem cu duiumul, an de an, pe bani grei, pentru ca apoi sa devina o simpla maculatura. Iar in cazurile in care se pun in practica, se face cu atat de mare intarziere incat realitatile din teren, unde traficul creste vertiginos de la un an la altul, releva ca nu mai sunt de actualitate si ne trezim cu lucrari finalizate care gatuie traficul in loc sa-l fluidizeze.

Iar romanii sufera. Le trebuie jumatate de zi sa ajunga de la Bucuresti la granita cu Ungaria. Avem cei mai multi morti in accidente rutiere din cauza drumurilor proaste ci cele mai multe gropi, care rasar de la un an la altul, chiar si acolo unde un drum a fost dat proaspat in folosinta.

Toate aceste fenomene nocive din Transporturi, care ne afecteaza viata, siguranta fizica si dezvoltarea economica vor face obiectul echipei Lumea Infrastructurii, al carui nucleu e acelasi de la Lumea Justitiei.

De azi 1 februarie 2021, cand lansam publicatia on-line Lumea Infrastructurii (www.infrapress.ro), veti putea citi materiale de top – dezvaluiri si anchete – care va vor face sa intelegeti nu doar de ce nu avem inca drumuri europene, dar mai ales care sunt cauzele si cine sunt responsabilii pentru aceste stagnari. Vom fi fara mila!

Intrati zilnic pe www.infrapress.ro pentru a afla ultimele dezvaluiri si dedesubturi din Lumea Infrastructurii!

Veti avea ce citi!

Savaliuc lansează o nouă provocare: ”Dedesubturile afacerilor de miliarde”!

3 feb.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210202/33465186/Savaliuc-lanseaza-o-noua-provocare-Dedesubturile-afacerilor-de-miliarde.html

Cîmpeanu, depășit de situație: ce propune pentru grădinițe!

3 feb.

Read more: https://ro.sputnik.md/education/20210203/33475016/Cimpeanu-ce-propune-pentru-gradinite.html

Oana Moraru: ”Profesorii, transmițători mai eficienți decât copiii”!

3 feb.

Read more: https://ro.sputnik.md/education/20210203/33474799/Moraru-Profesorii-transmitori-mai-eficieni-dect-copiii.html

Gunoiul de sub preșul de la Balș: detalii stupefiante ies la iveală!

3 feb.

Read more: https://ro.sputnik.md/health/20210203/33475506/Gunoiul-de-sub-preul-de-la-Bal-detalii-stupefiante-ies-la-iveal.html

BRYNN ELLIOTT – TELL ME I’M PRETTY!

3 feb.

REBECCA BLACK – GIRLFRIEND!

3 feb.

ALY & AJ – LISTEN!!!

3 feb.

JoJo – AMERICAN MOOD!

3 feb.

ORDEN OGAN – INFERNO!

3 feb.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: