Analist de top: “Străinii au MEREU prioritate în fața intereselor românilor”
Un adevăr ocolit în discuțiile din spațiul public: dacă România ar renunța la cumpăratul aberant, ”compulsiv” de arme de la firmele americane ar fi bani de salarii și sporuri, de drumuri și alte necesități
Observația nu îmi aparține, ci este a cunoscutului politolog și teolog Bogdan Duca.
”Voi vă dați seama că dacă România ar renunța la cumpăratul compulsiv de arme de la ”partenerii euro-atlantici”, pentru un război improbabil și oricum de evitat, am avea bani și de salarii, și de tichete de vacanță, și de gratuitate la studenți, și de construcții și reparații de biserici și pentru un buget la educație la media europeană?”, scrie Bogdan Duca.
Desigur, este o problemă pe care am pus-o și eu, dar și alți ziariști, analiști, politicieni – dar și diverși cetățeni, în mai multe situații.
Bogdan Duca își continuă observația cu ”o simplă trecere în revistă pe Google”, din care oricine poate vedea că ”doar contractele de vânzare cumpărare din ultimii ani sar de 10 miliarde de dolari…”.
”În timp ce minerii nu își primesc salariile, iar când e să le primească, guvernul negociază la sânge cu ei (…) am mai cumpărat nu știu ce mașini lansatoare de rachete de la americani…”, scrie Duca.
Pe deasupra, analistul atrage atenția că ”dacă corporațiile ar fi impozitate corect, am avea bani și de autostrăzi…”.
Ideea lui Liviu Dragnea și Eugen Teodorovici, pentru care fostul președinte al PSD a fost atacat imediat cu maximă vehemență – și pentru care, suspectează mulți, a ajuns la pușcărie pentru fapte care… nu există!
Apropo de cheltuielile ”compulsive” pentru înarmare, analistul pune problema și din sens opus: ”Ok, nu avem nevoie de o armată ca să ne apărăm?”.
”Acum… apărăm ce? Nu mai vorbim că la întrebarea: ”de cine ne apărăm?” nu are nimeni un răspuns serios”, scrie Bogdan Duca.
Concluzia: ”Asta e boala guvernărilor românești, mai ales ale celor ce își zic ”de dreapta”: străinii au mereu prioritate în fața intereselor românilor”.
”Ce contează că România nu mai are bani de salarii, în unele sectoare, că se taie cam de peste tot de unde se poate tăia de la cetățenii români? Important e că afacerile profitabile pentru ”partenerii strategici” și inutile pentru noi, continuă….”, scrie Bogdan Duca.
Ce legătură este între declarația de presă a lui Klaus Iohannis și discursul lui Ludovic Orban? Simplu ca bună ziua! Ludovic Orban și-a vîrît capul în butoiul demagogiei și a început să urle ca lupul flămînd pentru a face lumea să caște gura la marea operațiune propagandistică numită „tăierea pensiilor parlamentarilor”.
De o bună bucată de vreme, presa și politicienii cu gura mare și creierul mic fac tărăboi pe seama pensiei parlamentarilor. Ai zice că este vorba despre marea nedreptate a României și de o spargere dată la Banca Angliei. Alarmă, români! strigă Orban. Poporul suferă și parlamentarii se umflă și dorm în fotolii. Campania antipensii a făcut parte din tentativa continuă de minimalizare a Parlamentului și de distragere a atenției de la marile tunuri și bîlbîieli ale politicienilor de la putere. A fost votată anularea Legii pensiilor pentru parlamentari de parcă în asta ar sta sfîrșitul nedreptăților. Nici vorbă!
Își vor face alte afaceri și vor compensa banii pierduți cu vîrf și îndesat. Statul român este atît de chior că va putea trece pe lîngă următoarele șmecherii. Mai mult, lătrăii noștri din legislativ n-au suflat o vorbă despre celelalte pensii speciale, ofițerii din servicii secrete, spionii, procurorii, militarii și judecătorii, indiferent cum se numesc banii ce le revin. Au rămas nepomeniți și netăiați. Statul de drept își protejează funcțiile prin care își menține controlul asupra populației și a teritoriului. O castă de privilegiați face demonstrații de dreptate care nu se aplincă în nici un caz nehaliților ei reprezentanți. Lătrăul de Ludovic Orban a ridicat vocea ca să se sperie copiii și să dea fuga țăranii de la sapă (de la zăpadă) și muncitorii de la șantier să vadă cît de breaz, de drept și de cinstit este dînsul putoarea-putorilor, șomerul șomerilor și figurantul figuranților. Minte de rupe! Anularea pensiilor parlamentarilor este corectă pentru că valoarea acestora era umflată. Dar, o recompensă pentru mandatul în Parlament, așa cum și pentru primari, tot se impune. Altfel, toate funcțiile ar avea doar rostul de a strînge bani. Ideea că se renunță la pensiile speciale ale parlamentarilor ar trebui să fie parte din anularea tutor pensiilor speciale și de integrare a lor într-un mecanism riguros și corelat cu mărimea salariului și contribuția avută. Faptul că se feresc de pensiile procurorilor și ale serviciilor secrete ne arată cît de tare se folosesc de aceștia, cît se tem de ei și cît de dominat și de terorizat este statul român de aceste două categorii.
Toate-s bune și frumoase cînd hămăie Ludovic Orban la PSD și cheamă poporul la sprijin. De îndată ce vine vorba despre banii (salariile și pensiile) statului paralel, începe să schiaune ca un cățel lovit de autocar.
Tot teatrul din parlament nu depășește statutul unei înșelătorii ieftine făcută pe seama populației sărace. Este un fel de scenetă menită a acoperi tăierile de fonduri și reducerile de posturi, obligatorii cu acest buget de cruțare.
Și, de ce-a ieșit Klaus Iohannis să ne spună basmul cu banii din sacul lui Ivan Turbincă? Cică: „Aceste teme ne preocupă și, până în aprilie, vom avea un Plan Național coerent, care va fi depus la Comisia Europeană și, imediat după ce se primesc toate aprobările necesare, vom începe implementarea – în spitale, în școli, în locuri de muncă și pentru mediu. Sunt doar câteva, vom avea în cadrul acestui Plan și multe alte zone, care sunt extrem de importante pentru români și, la momentul respectiv, voi relua aceste chestiuni.”.
Stați așa! Iar ne vinde pielea ursului din pădure! Citiți cu atenție! Pînă „în aprilie”, vom avea planul depus! ”Imediat”-ul de după „primirea tuturor aprobărilor” poate fi peste o lună, peste două, peste nouă! Cît privește implementarea, ea va fi la fel de „imediată” ca si planul cu România educată, ca și proiectul de țară, ca și România normală, ca și planul de vaccinare. Un fel de imediat pe Valea Oltului, ca o altă viitură de vorbe goale!
Și, dacă pînă la aprobarea planului ăsta ultravînturat în declarațiile președintelui, folosit mai mult la dus populația de nas, mai deraiază niște trenuri și mai cad niște poduri? Cea mai mare parte a căilor noastre ferate și a materialului rulant alcătuiesc un fel de bombă pe roți. Iar podurile din România, cîteva mii, sunt ieșite demult din perioada de garanție și se pot prăbuși chiar și în timpul conferințelor de presă! Facem planuri pentru poduri și pentru căi ferate!? Între timp, alunecă munți și cad avioane! Adio, școli și veceuri din fundul curții! Mutăm reziliența în altă parte! Iar președintele și „guvernul meu” cu alt mutalău în frunte, acompaniați de mormăitul PSD, vor monta alte scenete cu alți vinovați (probabil ruso-chinezi) pentru a acoperi cu balamuc vizibila lor incapacitate de a conduce țara!
Duminică seara, la ora 22:22, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, a izbucnit un incendiu la un generator dispus în perimetrul exterior al unităţii mobile ATI, întregind lunga serie de incendii din spitalele din România în ultimele luni.
Reamintim că, în urnă cu doar trei săptămîni, după tragedia de la „Matei Balş”, „Cotidianul” a publicat integral Raportul lui Raed Arafatcătre fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, din data de 15.12.2020, în care îi comunica rezultatul controalelor, atrăgîndu-i atenţia asupra numeroaselor deficienţe constatate în mai multe spitale din România. Inclusiv cele referitoare lafuncționarea defectuoasă a instalațiile de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor.
În raport se specifica foarte clar, la punctul opt, că: „Nu se asigură mentenanţa instalaţiilor de stingere a incendiilor”, incluzînd aici şi „Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”:
Raed Arafat a scris, Raed Arafat a uitat, deşi a rămas Secretar de Stat în ministerul Sănătăţii şi sub mandatul de ministru al lui Vlad Voiculescu! Normal era ca, după plecarea lui Nelu Tătaru din minister, Raed Arafat să-i pună pe masă acest Raport şi lui Vlad Voiculescu, aşa încît împreună să rezolve măcar o parte din deficienţele grave constatate acum două luni.
N-a făcut acest lucru, aşa încît demisia lor este una inevitabilă, mai ales că între timp numărul morţilor de la „Matei Balş” a ajuns la 22 de bolnavi în urma incendiului din 29 ianuarie a.c., iar al incendiilor din spitale la şapte!
MINCIUNI ŞI MANIPULARI GROSOLANE ŞI LA „MARIUS NASTA”
Din fericire, la „Marius Nasta” nu au fost victime ale incendiului, dar asta nu înseamnă că Raed Arafat şi ministrul Vlad Voiculescu sînt exoneraţi de răspundere. Din contră! Ceea ce au făcut ei după evenimentul de duminică, întăreşte faptul că nu mai pot rămîne în funcţii, oricît de mari le-ar fi proptelele.
Astfel, în timp ce managerul spitalului, dr. Beatrice Mahler, a declarat că personalul a văzut o flacără la generator, ministrul Vlad Voiculescu minţea cu seninătate în faţa televiziunilor care transmiteau în direct: „A fost un incident minor. O sperietură mare însă. Informaţiile pe care le avem până în acest moment sînt că nu a fost vorba despre un incendiu, mai degrabă o degajare de abur, respectiv de fum. Nu este vorba despre altceva. Nu putem să vorbim despre probleme ale echipamentului atât timp cât nu a existat un incendiu, a existat o degajare de abur sau de fum”.
La fel a declarat şi subalternul lui, Raed Arafat, șeful DSU, care a spus la Antena 3: „Nu a fost vorba nicio clipă de incendiu, ci doar de o degajare de fum și acum specialiștii caută cauza exactă”!
De unde puteau să aibă Raed Arafat şi Vlad Voiculescu asemenea informaţii, din moment ce dr. Beatrice Mahler, managerul spitalului, a declarat contrariul chiar de faţă cu ei: „Personalul care era de gardă – și care a dat alarma –a văzut flacără cu fum, care însă nu s-a extins și s-a stins destul de rapid” (Digi 24).
Potrivit aceleeaşi surse, chiar colonelul Șchiopu de la ISU București – Ilfov a declarat în primul moment: „La ora 22:22 a fost semnalat un incendiu la unitatea ATI mobilă de la „Marius Nasta”. Apelul a venit de la personalul spitalului, care a spus că a văzut flacără”! Cînd însă a venit lîngă el Vad Voiculescu, acelaşi Şchiopu a început s-o scalde, îndoindu-se că a fost vorba despre o flacără!
Evident, cea care are informaţia exactă este dr. Beatrice Mahler, căci ea reproduce ceea ce i-au spus mai multe persoane care au văzut incendiul, adică flacăra la generator. Cei care au manipulat opinia publică sînt Raed Arafat şi Vlad Voiculescu, ei încercînd să minimalizeze dimensiunea evenimentului de teamă că vor fi arătaţi din nou cu degetul, aşa cum s-a întîmplat după tragedia de la „Matei Balş”!
N-avem nici o îndoială că astăzi Raed Arafat va fi la Antena 3, la asociatul său de la Fundaţia SMURD, Radu Tudor, care va încerca, desigur, să-l spele încă o dată de păcate. Dacă nu va fi în emisiunea ui Radu Tudor, în mod sigur, va fi la „Sinteza zilei”! Nu se poate altfel.
Am zis că Radu Tudor este asociatul lui Raed Arafat? Bine am zis, căci iată dovada:
Aşadar, şi în cazul de la „Marius Nasta”, la fel ca în cazul „Matei Balş”, trebuie să ne aşteptăm la un val de manipulări menite să pună batista pe ţambal, încercîndu-se minimalizarea dramatismului din spitalele din România, care au devenit un fel de poligoane de tragere, unde se experimenteză incendiile! Se doreşte astfel să nu se creeze un punct atît de fierbinte în rîndul opiniei publice, încît demisiile lui Raed Arafat şi Vlad Voiculescu să nu mai poată fi evitate.
„PSD este un partid toxic, care nu face bine României”. „PSD este un partid de casă, construit pe tot ce are mai rău politica românească”. „PSD a modificat legile justiției pentru a-și apăra infractorii”. „Acest partid, PSD, trebuie să dispară”. Sunt doar câteva dintre declarațiile războinice ale lui Klaus Iohannis, de-a lungul timpului.
Am avut, și din nefericire încă mai avem parte de cel mai obraznic președinte. A trecut peste Constituție ori de câte ori a avut chef, fără să țină cont de opreliștile legale. Nici după ce a trecut campania electorală și nici după ce au avut loc alegerile nu i-a trecut. Încă mai are răbufniri de ură maladivă. Tot ce s-a întâmplat rău a fost din cauza PSD. Tot ceea ce merge prost acum este doar din cauza PSD, care ba a golit visteria statului, ba a adus oamenii la sapă de lemn și ei, bieții liberali, nu mai fac față. Tot PSD este ăla care a făcut promisiuni populiste cu pensii și salarii mărite, cu alocații dublate. Și tot PSD a pus economia pe butuci.
Acum trăim vremuri la care nu ne-am fi așteptat. Gestionarea pandemiei este dezastruoasă. 10.000 de morți sunt trecuți în partida guvernului liberal, ca urmare a faptului că spitalele erau blocate și nu primeau bolnavi cu alte afecțiuni. Guvernul nu mai este social democrat, ci liberal. Asta mă face să spun că PNL este de vină. Folosesc cuvintele lui Iohannis, pe care le adaptez la realitate. PNL trebuie să dispară. Guvernul condus de PNL a modificat legile justiției, în așa fel încât să apere infractorii. Desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție este exemplul cel mai grăitor. Ceea ce i se cerea PSD nu este valabil și acum? PNL n-ar trebui să dispară? Pensiile se vor majora peste doi ani, salariile le fel. „Prin politicile sale, PSD a contribuit la sărăcirea populației”, perora Iohannis. Deși nu era adevărat, o ținea pe-a lui. Acum, PNL demonstrează cum știe să ne aducă la sapă de lemn. De ce nu strigă Iohannis că PNL trebuie desființat? PSD a fost un partid de casă? Dar ceea ce face PNL cum se numește, când a îmbâcsit toate instituțiile statului cu rude, prieteni, amante și armate de impostori? Cred că ar trebui să ieșim în stradă și să strigăm inspirați de modelul președintelui. PNL este un partid nociv, trebuie desființat. Te bagi, domnule Iohannis?
USR, demers antinațional pentru desființarea unei celebre instituții academice!
Progresiștii din USR propun un amendament la Buget care duce la desființarea Academiei Oamenilor de Știință – o instituție înființată în 1935!
O altă veste șocantă în legătură cu bugetul pe 2021 este tentativa de desființare, prin nebugetare, a Academiei Oamenilor de Știință!
Este un demers conceput de USR, care a introdus încă de anul trecut un amendament la Buget prin care NU se acordă bani prestigioasei instituții.
Într-o intervenția la Antena 3, președintele AOȘR, Adrian Badea, consideră că ”este un scenariu bine pus la punct”.
”Anul trecut, când bugetul a fost aprobat prin angajarea răspunderii Guvernului, am fost prinși cu o sumă obișnuită de la an la an până în ultima zi când s-a aprobat un amendament depus de USR și ni s-a tăiat în câteva ore bugetul”.
Și, foarte interesant, anul acesta s-a procedat… asemănător! ”În bugetul pus în dezbatere publică apăream cu sumele corespunzătoare – și în ultima ședință de Guvern la presiunea USR iar s-au tăiat fondurile punând Academia noastră într-o situație imposibilă”.
”Ni se pare că este un scenariu în care se urmărește desființarea acestei Academii care are o vechime extrem de mare, prin legea noastră se prevede ca suntem continuatorul Academiei înființata în 1935 de o mare personalitate a medicinei romanești, dr. Constantin Angelescu, un mare liberal, un mare ministru, mulți spun că cel mai important după Spiru Haret”.
Este vorba de mulți bani? Nici pomeneală – ”Noi aveam 1,3% din bugetul Academiei Române”, spune președintele AOȘR.
”A fost o chestiune absolut politică, o presiune politică la care al doilea an consecutiv Guvernul PNL a cedat și îmi pare rău că aceasta academie a fost fondată de PNL, este copilul liberalilor”, a declarat Adrian Badea.
Să menționăm că, în bugetul Academiei Române, sunt cuprinse și sume pentru instituții și activități controversate, prin care sunt finanțate personaje care NU au legătură cu activitatea academică – ci mai curând cum serviciile speciale sau cu propaganda sistemului.
De asemenea, din Bugetul Academiei Române au fost plătite sondaje politice, realizate de firma consilierului lui George Maior. Din același buget sunt finanțate personaje controversate, care publică, sub titlul de ”război informațional”, atacuri la adresa unor personalități române și străine, dar și împotriva unor instituții.
Interesant este că, din partea Opoziției, nu am auzit nimic despre această situație a AOȘR, din care fac parte și personalități din PSD!
Dintre membrii acestei Academii amintim pe celebrul scriitor Dinu Săraru, fostul președinte Ion Iliescu, marele istoric Ioan Scurtu, renumiții medici Vasile Burlui, Mihai Lucan, Irinel Popescu sau Vladimir Alexandru Ciurea, pe foștii miniștri Ecaterina Andronescu și Valeriu Tabără, Aurel Vainer, președinte al Confederației comunităților evreiești, fostul președinte al Comisiei de Învățământ Anghel Stanciu, cosmonautul Dumitru Prunariu, scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici, generalii Anghel Andreescu, Eugen Bădălan și Constantin Degeratu, alte personalități ca Ion Solcanu, Petru Andea, Gheorghe Sin, Gheorghe Mencinicopschi, Gheorghe Onișoru etc.
De menționat că și oficine străine au militat împotriva acestei Academii, printre acestea fiind și Radio Europa liberă. Ceea ce spune mult.
Cîțu, acuzația zilei: ”PSD vrea să scoată România din UE”
Premierul liberal acuză PSD că, prin amendamentele depuse, ar urmări ca România să nu își mai poată îndeplini obligațiile față de Uniunea Europeană
Reacție șocantă a premierului Florin Cîțu după ce PSD a anunțat că va depune amendamente la Buget pentru Sănătate și pentru situația din Valea Jiului.
Anterior, PSD a anunțat că depune circa 1000 de amendamente la Buget. „Impactul bugetar este de aproape 6 la sută din PIB – ar însemna să mergem cu deficitul la 13 la sută din PIB aproape”, a replicat Florin Cîțu.
”Mă uitam la sursa de finanțare și, fără niciun fel de surpriză, vedem exact ce vrea să facă PSD cu România: vrea să o scoată din Uniunea Europeană”, a declarat premierul, ”precizând” că sursa de finanțare a amendamentelor… ”reprezintă contribuția României la Uniunea Europeană”!
De unde a tras premierul această concluzie… nu se știe! Cum nu se știe nici cum va rezolva situațiile evidențiate de PSD prin amendamente.
Cert este că, după ce a premierul a părăsit brusc conferința, așa cum obișnuiește în ultima vreme.
O acțiune aberantă a Guvernului – afectează grav România
Prin tăierile din legea Bugetului, guvernul PNL – USR face dovada inconștienței și a unei atitudini antinaționale
Nu degeaba este numit ”Guvernul foarfece” – pentru că în fiecare zi apar știri despre noi tăieri.
Recent a reieșit că, prin legea Bugetului, România va fi lipsită de reprezentare la târgurile internaționale din 2021.
”Ministrul Economiei a nesocotit Programul de promovare a exporturilor – PPE” se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România.
ANEIR arată că faptul fără precedent: ”prin bugetul Ministerului economiei propus – ilegal – vineri în guvern de ministrul Claudiu Năsui, anul 2021 este primul din istoria centenară a României moderne în care ţara noastră va lipsi de la târgurile internaţionale”, arată ANEIR.
Prestigioasa asociație arată că a încercat să prevină situația, ”dar a fost imposibil”, pentru că ministrul Năsui ”N-a binevoit să dea curs invitaţiilor repetate la dialog adresate prin Consiliul de Export (…) a ignorat toate aceste demersuri iniţiate de noi în numele sutelor de firme care îşi puseseră mari speranţe să reia contactele internaţionale de la târgurile de specialitate după un an marcat de pandemie, în care majoritatea evenimentelor externe au fost anulate”.
O situație revoltătoare și greu de explicat, în condițiile în care avem un guvern ”de dreapta” care, după ce dă lovituri pe plan intern multor domenii economice private – iată, acum lovește și în exportatori!
PSD, anunțul zilei – se schimbă toată politica partidului?
Președintele social democrat, Marcel Ciolacu, a făcut un declarație care anunță o schimbare a politicii partidului – cu o singură mare excepție
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a venit cu un text pregătit, evident învățat pe de rost, pe care l-a aruncat într-un moment al emisiunii de la Antena 3 la care a fost invitat aseară.
Astfel, deși discuția era despre Valea Jiului și ceea ce se petrece acolo – inclusiv despre demersul Dianei Șoșoacă – Ciolacu a cotit brusc, spunând repede textul, ca un principiu de construcție al noului PSD.
Ciolacu a formulat totul sub forma: ”Ce-mi doresc eu de la PSD”.
”Să ştiţi că îmi doresc acel echilibru, bun simţ şi acea întoarcere la oameni pe care a avut-o Ion Iliescu. Să ştiţi că îmi doresc şi profesioniştii pe care i-a adus Adrian Năstase în partid, înapoi. Îmi doresc şi aerul acela de tinereţe şi de oameni noi aduşi de Victor Ponta. Îmi doresc şi organizarea foarte bună a partidului pe timpul lui Liviu Dragnea, şi, nu în ultimul rând, îmi doresc şi diplomaţia pe care a avut-o Mircea Geoană”.
Deci, prin acest omagiu adus foștilor lideri ai PSD, Marcel Ciolacu a ignorat o singură etapă – culmea, chiar cea care l-a ridicat pe el în fruntea Camerei, apoi a partidului: perioada președinției Vioricăi Dăncilă!
O omisiune datorată recentelor dezvăluiri din cartea Vioricăi Dăncilă? Sau faptului că Viorica Dăncilă este asociată cu discursul curajos la adresa liderilor Uniunii Europene – poate cele mai puternice luări de poziție ale unui lider român în fața Europei?
Cert este că anunțul pe care Marcel Ciolacu a ținut să-l facă poate reprezenta o schimbare de paradigmă în politica PSD – de reintegrare a celor care au fost apropiați de vechile conduceri social democrate și care acum sunt marginalizați.
La fel de cert este că PSD se confruntă acum cu o lipsă acută de figuri publice notorii și credibile, fapt sesizat de mulți analiști, dar și în partid.
Ultima oră: ministrul de Interne, Lucian Bode, confirmă că la Marius Nasta NU a fost incendiu! Intervenția în forță a ISU și a ministrului Voiculescu par a avea o altă motivație – Diana Șoșoacă dezvăluie
Incidentul de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București se înscrie într-o altă paradigmă decât cele din ultima vreme: NU au fost victime iar intervenția ISU a fost supradimensionată.
Astfel, deși NU a fost vorba de un incendiu, ci de o degajare de fum la un ventilator al unității mobile (externe) de terapie intensivă, aflată în curtea spitalului, ISU a intervenit în forță, aparent fără justificare.
Să nu fi avut spitalul nici un specialist care să fi comunicat situația reală către ISU? Ciudat, mai ales în situația actuală!
În al doilea rând, deși situația era clarificată, a apărut și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, însoțit cu o mulțime de ziariști.
În al treilea rând, explicațiile au fost contradictorii, ministrul Voiculescu și managerul spitalului, dr. Beatrice Mahler, contrazicându-se dacă au fost sau nu flăcări.
Azi, ministrul de Interne, Lucian Bode, a confirmat că NU a fost vorba de nici un incendiu!
Și atunci, de unde disperarea asta a Guvernului, mai ales a comodului și relaxatului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu? Același care NU își asumă nicio responsabilitate în cazul ”Matei Balș” și care nu pare prea dornic să afle adevărul despre tragedia anterioară, de la Piatra Neamț.
”Vlădutz sforăie calin pe Realitatea că au trimis 10 autospeciale și toată urgența la ceva ce nu a fost nici abur”, notează ironică jurnalista de investigații Sorin Matei.
Este doar una dintre persoanele intrigate de insistența și implicare ministrului Sănătății într-un caz care… nu există!
Primul gând – a încercat Vlad Voiculescu o lovitură de imagine?
Se pare că NU e vorba numai de atât, consideră senatoarea Diana Șoșoacă, după ce l-a făcut pe Vlad Voiculescu să plece în grabă de la spital.
”Cum explicați că ministrul s-a dus acolo, cu toată presa, când a fost o simplă flamă?”, întreabă senatoarea, care face o legătură cu ceea ce se petrece… Valea Jiului: creezi un eveniment ”când vrei să spargi protestul miner și să faci să uite de protest”!
Deci, un incident la care populația este sensibilă – și care ar fi avut rostul de a abate atenția opiniei publice de la situația gravă din Valea Jiului!
De asemenea, senatoarea consideră că se vrea perpetuarea ideii de pandemie, pentru a nu se începe anchetarea fondurilor cheltuite de ministere cu firme apropiate de PNL.
”Iohannis trebuie să dea aprobarea pentru anchetarea acestor demnitari care au aprobat fondurile”, cere senatoarea Diana Șoșoacă.
O întrebare de final – vom avea parte de asemenea incidente care să facă uitate alte probleme, chiar foarte grave? Nu am fi primii, iar ceea ce s-a petrecut în SUA ne face să credem că așa ceva este foarte posibil.
De fapt, a fost vorba de un incident la o locație exterioară, o unitate mobilă în care un ventilator s-ar fi defectat și a degajat fum – iar după unele mărturii ar fi ieșit și flăcări.
Ciudat este că extrem de comodul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a ajuns acolo, alături de mai multe echipaje ISU.
Dar, ministrul NU a apucat să își facă momentul de imagine, pentru că din senin a apărut senatoarea Diana Șoșoacă, venită nu se știe când și cum… din Valea Jiului, unde participase la protestele minerilor! Cu numai câteva ore înainte!
Senatoarea Diana Șoșoacă s-a dus direct la Vlad Voiculescu, aruncându-i în față cel mai dure întrebări: ”Câți oameni mai trebuie să moară să vă dați demisia?”.
”Cum vă simțiți când oamenii mor în mandatul dumneavoastră? Sunteți pentru a doua oara ministru. Dumneavoastră vorbiți de decență? Tot poporul vă cere demisia! De ce nu răspundeți? Este adevărat că vreți sa privatizați sistemul de sănătate?”, l-a mitraliat senatoarea pe Vlad Voiculescu.
Făcut praf de senatoare, Vlad Voiculescu a preferat să nu răspundă și să plece în grabă! Șoșoacă s-a luat după el dar… a fost blocată de angajații firmei de pază care asigură securitatea spitalului.
Gestul ilegal al agenților a fost taxat de senatoare, care a forțat barajul explicându-le că ”vor avea dosar penal”, pentru că au oprit un demnitar.
Se pare că Diana Șoșoacă a fost chiar agresată de agenți, ea având brațele învinețite – dar asta nu a împiedicat-o să treacă furtunos peste cei care încercau să o oprească.
Ulterior, senatoarea a fost întâmpinată de managerul spitalului, Beatrice Mahler, care, spre deosebire ministru, i-a explicat ministrului ce s-a petrecut – și-a cerut scuze pentru comportamentul agenților de pază și a spus că se va face o ancheta internă în acest caz.
Cert este că sosirea intempestivă a senatoarei a fost senzația serii, captând tot interesul publicului – și punându-l pe ministru într-o situație penibilă, aceea de a da bir cu fugiții în loc să răspundă întrebărilor.
Incidentul de la Spitalul Marius Nasta nu s-a soldat cu victime, cei șapte bolnavi de la secția mobilă ATI afectată de defecțiune fiind relocați în interiorul instituției. Rămân totuși întrebări cu privire la defectarea unui utilaj nou, achiziționat recent.
Raed Arafat, război total cu Ion Cristoiu – insulte grave!
Fondatorul SMURD și șef al DSU, Raed Arafat are o reacție explozivă, jenantă, la o afirmație a lui Ion Cristoiu, atacându-l într-un stil insultător pe celebrul ziarist
Puține personalități au suferit o schimbare atât de radicală, din punct de vedere al percepției publice, la doctorul Raed Arafat.
De simbolul luptei contra dictaturii lui Băsescu, Arafat este văzut acum ca un simbol al ”dictaturii sanitare”. Desigur, nu toată lumea îl vedea așa ci, culmea, cei care l-au susținut în trecut, în bătălia cu președintele Băsescu!
Unul dintre cei mai mari susținători din perioada 2012 a fost chiar celebrul jurnalist Ion Cristoiu – același care acum îl critică pe Arafat și consideră ciudat cum a fost ocolit de anchete în tragediile din ultimul timp, cum ar fi cea de la Constanța.
”Ce este ciudat e că nimeni nu l-a deranjat şi nimeni nu l-a întrebat. Eu cred că domnul Raed Arafat e de vreo 30 de ani şi se simte aşa o anumită oboseală. Normal era acum să se discute despre condiţia sa”, a scris Ion Cristoiu, care se întreabă și ”de ce pompierii au trecut în subordinea domniei sale”.
Cristoiu citează explicația – și anume că ”S-a zis că ei trebuie să fie împreună cu SMURD”.
”Cele două operaţiuni sunt net diferite, adică poate să fie incendiu, dar fără SMURD şi poate să fie SMURD fără pompieri”, a scris jurnalistul într-un recent editorial.
Se pare că textul jurnalistului l-a scos din sărite pe autoritarul șef al DSU, care a izbucnit, pur și simplu, acuzând ziariștii – și mai ales pe Cristoiu – de ”minciună și denaturarea adevărului”.
”Sunt uneltele folosite de unii jurnaliști sau pseudo jurnaliști, pentru a atinge scopul lor de a manipula opinia publică și de a promova unele narative false referitoare la o persoană anume sau la un subiect”, scrie Arafat.
Arafat subliniază că Ion Cristoiu ”excelează în acest mod de abordare și folosește platforme, precum Mediafax în cazul de față, pentru a răspândi veninul lui și minciunile care nu au bază în realitate”, scrie Arafat.
””Maestrul” Cristoiu afirma ca eu aș fi în funcție de 30 de ani, adică de când am terminat facultatea de medicină”, scrie supărat Arafat, demontând această informație.
De fapt, Arafat este neatent – Cristoiu a scris – ”Eu cred că domnul Raed Arafat e de vreo 30 de ani şi se simte aşa o anumită oboseală” – NU a scris ”e de vreo 30 de ani ÎN FUNCȚIE”.
Desigur, Arafat, care are încă probleme în privința limbii române, nu a citit atent și a explodat, atacându-l violent pe Cristoiu:
”M-am saturat de personajele ca dumneavoastră, domnule Cristoiu, care sunt dispuse să denigreze și să murdărească venind cu știri false și cu informații incomplete, pline de venin, dar care nu au niciun fundament în real”, scrie doctorul.
Mai mult, ridicându-și în slăvi propria activitate, Arafat îl insultă grav pe Cristoiu, denigrând cariera acestui adevărat patriarh al presei români:
”Nu știu însă d-voastră cu ce ați putea veni ca realizări, altele decât cele clasice de manipulare și de a răspândi minciuni și mesaje false și tendențioase despre o persoană sau alta”, scrie Arafat, încheind cu încă o insultă: ”Dumneavoastră veți continua să răspândiți minciuni și narative false și veninoase, pentru că la vârsta dumneavoastră sigur nu vă veți schimba!”.
Îmi permit să spun că atacul insultător la adresa lui Ion Cristoiu este un atac la întreaga presă română – și sunt curios ce va spune unul dintre elevii acestuia, Radu Tudor, partenerul lui Arafat în board-ul SMURD.
Chiar dacă mulți ziariști îi reproșează lui Ion Cristoiu modul în care a ”revoluționat” presa, nimeni nu poate nega faptul că a scris un capitol al istoriei presei române, iar cariera sa este nu doar prodigioasă, ci chiar unică.
Cristoiu este un personal central al istoriei ultimilor 21 de ani – iar oameni care au avut o contribuție în nișa lor nu trebuie să își dovedească ignoranța și chiar stupiditatea negând sau insultând o asemenea personalitate națională.
Și încă o chestiune – ce l-a enervat pe Arafat, faptul că un om cu experiența lui Cristoiu și-a permis să-i transmită un memento mori? Sau că i-a spus de la obraz că pompierii combinați cu SMURD au dat un tragic rateu la Constanța? Sau, în fapt, lui Arafat NU i se pot aduce critici, reproșuri – sau chiar comentarii care să-l pună sub semnul dubiului? Cine crede așa ceva poate fi diagnostica cu o formă de paranoia!
Iată aici textul lui Raed Arafat – rușinos pentru un om de valoarea sa, îmi permit a spune.
Le gouvernement peine à convaincre les Français de se faire administrer une dose du vaccin du laboratoire suédo-britannique, sur lequel repose largement la stratégie de sortie de crise de l’exécutif.
Evitarea erorilor ● Ce pierzi când cauți să câștigi mereu? ● Închirierea locuințelor cu risc la cutremur, pregătită să fie interzisă. Primarii, directorii de școli și șefii spitalelor, policlinicilor și dispensarelor, obligați să identifice clasa de risc seismic a clădirilor din aria lor. Amenzi uriașe ● Prețul cărnii de porc din România s-a dublat în ultim […]
135.000 de spectatori vor putea participa pe 30 mai la cursa de pe Indianapolis Motor Speedway, Indianapolis 500, una dintre cele mai renumite curse de mașini din lume, au anunțat organizatorii miercuri, potrivit AFP.
Romulus Bulacu a fost numit în funcţia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului de Stat în Construcţii - ISC printr-o decizie a premierului Florin Cîţu publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.
Cine ar putea confunda vreodată un accesoriu Chanel cu un telefon mobil Huawei? Nimeni, desigur. Așa cum nimănui nu i-ar trece prin cap să compare şarmul francez cu tehnologia chineză a smartphone-urilor (aflată, în plus, în centrul unor controverse internaționale și subiectul obsesiei lui Donald Trump, preluată oarecum și de Biden). Cu toate acestea, potriv […]
Mehr als 500.000 Euro Gehalt kassierte ein Italiener laut Polizei seit 2005 – ließ sich aber nie im Büro blicken. Um das zu vertuschen, erpresste er offenbar seine Chefin.
»Haben wir das aufgeklärt?«, wollte Finanzstaatssekretär Jörg Kukies wissen – kurz darauf war Wirecard pleite. Im Untersuchungsausschuss sollte er jetzt erklären, warum das Ministerium nicht früher handelte.
Comentarii recente