Dezinformare și bătaie de joc pe seama MAE și ministrului Aurescu!

12 mart.

În Ministerul Afacerilor Externe de la București au ajuns la principalele butoane persoane superficiale, motiv suficient pentru a nu ne mai tot mira că Ministrul Bogdan Aurescu promovează teme și convingeri paralele cu realitatea.

Un nou exemplu este dat de Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Consular, în documentul-răspuns referitor la petiția adresată MAE „cu privire la prestarea de servicii consulare în beneficiul cetățenilor români care se află în China”. Răspunsul a fost trimis inițiatorului petiției semnate de zeci de reprezentanți de familii de români rezidente în R.P. Chineză, Alexandru Poinar, având ca principală problemă și solicitare REDESCHIDEREA CONSULATULUI ROMÂNIEI DIN BEIJING.

Vorbesc despre dezinformare și bătaie de joc la adresa MAE și ministrului Bogdan Aurescu ținând cont de construcția documentului, minciunile promovate la nivel oficial, dar mai ales lipsa asumării acestuia! Să le luăm pe rând (vezi documentul integral la finalul textului).

Deși a fost primit la Beijing, ieri, 11 Martie 2021, trimis cu poșta electronică de la adresa dmsc@mae.ro, care aparține Direcţiei Monitorizare și Suport Consular (DMSC), aflată în subordinea Departamentului Consular, documentul este datat ATENȚIE 16 Februarie 2021. Cu aproape o lună înainte de a ajunge la destinatar.
La asta să adăugăm faptul că Petiția a fost trimisă spre MAE la data de 9 Februarie 2021.

Pe scurt, MAE primește o petiție pe 9 Februarie, formulează răspunsul pe 16 Februarie, dar îl trimite abia pe 11 Martie!!!

Înainte de a ne opri asupra dezinformării și minciunilor oficiale, să trecem direct la finalul documentului asumat de DMSC, acolo unde apar două mâzgălituri anonime cu rol de semnătură, transmise „Cu considerație” și cu un „pentru” Directorul General. Altfel spus, din punct de vedere juridic, MAE nu asigură nici transparența, nici responsabilitatea!

Pentru că a intrat în legendă reprezentarea dezastruoasă asigurată de actuala echipă diplomatică trimisă la Beijing, Direcţia Monitorizare și Suport Consular din cadrul MAE nu face decât să reconfirme această stare de fapt.

Ca justificare pentru dezastrul de reprezentare și pentru închiderea Consulatului României din Beijing, DMSC face multiple afirmații marcate de dezinformare și neadevăr:

1. „Menționăm că, în condițiile actuale de pandemie, intrarea în China se realizează cu dificultate, inclusiv de către personalul diplomatic, din cazuza măsurilor impuse de autoritățile chineze pentru permiterea intrării în țară (testare, carantină, vaccinare cu anumite tipuri de vaccin)”. (pag. 1)
(…)
2. „Subliniem faptul că, în perioada de referință, Secția consulară a Ambasadei României de la Beijing este în măsură să soluționeze cererire de servicii consulare cu caracter de urgență și să ofere asistență consulară cerățenilor români aflați în situații deosebite” (pag. 1)

Avem două fraze pline de dezinformări și neadevăruri, două fraze cu grave efecte în plan juridic și de imagine pentru ministerul condus de Bogdan Aurescu.

DEZINFORMARE, pentru că în China se intră fără probleme, iar potrivit reglementărilor oficiale privind restricțiile, MAE chinez a transmis în clar încă din 2020: „This does not apply to passengers with a diplomatic, public service, courtesy or C visa” (Acest lucru nu se aplică pasagerilor cu viză diplomatică, serviciu public, curtoazie sau viză C./). Adică, reprezentanții diplomatici și consulari au acces facilitat în China.

O ALTĂ DEZINFORMARE privește afirmația potrivit căreia cei care intră sunt supuși obligatoriu vaccinării. FALS! Nimeni, în China nu este vaccina obligatoriu, cu atât mai puțin străinii.
Singurele obligativități aplicate celor care intră în China vizează testarea Covid-19 și carantinarea 14 zile (care se poate face diferențiat, în cazul diplomaților și reprezentanților consulari!

O ALTĂ DEZINFORMARE este servită și la punctul 2. acolo unde se arată că, în condiții speciale, de urgență, Consulatul României din Beijing … funcționează! IATĂ O ALTĂ MINCIUNĂ OFICIALĂ!

Realitatea este aceasta: Consulatul Beijing nu răspunde pe apelurile telefonice, iar la apelurile pe numerele de Ambasadă se transmite, celor cu probleme consulare, direcția Consulatul României din Shanghai. Atunci, care sunt urgențele pe care le asigură Beijingul și mai ales cu ce personal?

Dar, iată ce spune primitorul răspunsului anonim transmis de Direcţia Monitorizare și Suport Consular din cadrul MAE, domnul Alexandru Poinar, el însuși fiind unul dintre străinii care au intrat în China, în ultima perioadă, fără nicio greutate, respectând regula testării și carantinei obligatorii.

Nu e adevarat că se intră greu în China. Eu însumi am intrat, pe 5 Decembrie 2020, și am pașaport obișnuit. Din câte cunosc ,diplomații pot să intre oricând. Apoi, nu te obligă nimeni să te vaccinezi în China. Este la fel ca la noi, din punctul acesta de vedere”, declară Alexandru Poinar, care apreciază că „atâta timp cât documentul a fost transmis în termenul legal prevăzut pentru răspuns, nu pot să le reproșez nimic, chiar dacă e distanța de trei săptămâni, între întocmirea documentului și expedierea lui”.

Privind modul în care a fost asumat documentul, Alexandru Poinar declară că nu poți lăsa un document doar cu semnatură și fără nume. Dacă soluția prezentată este total greșită, cum identificăm persoana, persoanele responsabile? După specimenul de semnatură? Iată de ce, consider că actul primit este incomplet, nu este ștampilat, nu este asumat cu nume și prenume, practic nu nu respectă condițiile de formă, din punct de vedere juridic”.

Ca o concluzie finală, este extrem de importat de observat că în centrale MAE de la București se operează cu neadevăruri și dezinformări la nivel oficial! Este ușor de aflat care sunt sursele acestor dezinformări, cu efecte dezastruoase în planul relațiilor diplomatice, umane, economice și culturale bilaterale, dacă nu cumva tocmai aceasta este politica oficială pe care României sub ministrul Aurescu și președintele Iohannis o promovează în relația cu China. O politică oficială caracterizată de sfidare și dezinteres, ala cum am mai arătat și cu alte ocazii. http://dantomozei.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: