Arhiva | mai, 2021

Iohannis, paralel cu realitatea: România post-pandemică este țara cu școli sigure și dotate modern. Vom investi în școli verzi !

30 mai

Klaus Iohannis, paralel cu realitatea. Deși foarte mulți elevi au fost privați de dreptul la educație pe timpul pandemiei, președintele vede România post-pandemică drept o țara cu școli sigure și dotate modern. În opinia sa, planul național de redresare și reziliență (PNRR) este este un plan ambițios, care acoperă mai multe sectoare, printre care și educația.

Pentru domeniul educației, PNRR-ul prevede investiții în modernizarea școlilor, construirea de școli verzi și reforma sistemului de educație timpurie.

România post pandemică este țara cu școli sigure și dotate modern cu laboratoare funcționale, vom investi în rețele de școli verzi, eficiente energetic, precum și în dezvoltarea sistemelor de educație timpurie și în învățământul dual”, a declarat Klaus Iohannis referitor la sectorul educației din PNRR.

Vreau să fim foarte bine pregătiți pentru etapa cea mai importantă și anume punerea lui în aplicare și finalizarea reformelor propuse. Împreună, accesând toate aceste fonduri europene puse la dispoziția țării noastre, putem construi proiectul unei generații care să însemne schimbarea profundă a României. De reușita PNRR depinde într-o mare măsură cum va arăta viitorul societății noastre”, a subliniat Iohannis.

Potrivit informațiilor, 3,6 miliarde de euro din fondurile pe care România vrea să le acceseze prin Planul Național de Redresare și Reziliență revin educației.

https://60m.ro/

Publicitate

Haus Iohannis, filiera retrocedărilor. Forumul Democrat al Germanilor, profitor imobiliari !

30 mai

Primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis, este principalul motor al unei reţele care a retrocedat “in integrum”, scoţând din patrimoniul public, multe din clădirile de patrimoniu ale oraşului, cu excepţională valoare culturală şi istorică. În 3 noiembrie, Corpul de Control al Guvernului a început verificări la Sibiu, după ce Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor a constatat nereguli.

În anul 2010, Klaus Iohannis a fost şi primar şi preşedinte al Comisiei de retrocedări a municipalităţii. Atunci au fost retrocedate numeroase clădiri şi terenuri, între care Palatul Brukenthal, Filarmonica, sediul Inspectoratului şcolar, şcoli, grădiniţie, toate în favoarea Forumului Democrat German, prin Consistoriul evanghelic. Iohannis, el însuşi un campion al achiziţiilor imobiliare litigioase, i-a făcut fericiţi nu doar pe cei din Biserica Evanghelică şi Forumul Democrat German. Un lider PDL-PNL, Ştefan Max Baune, furnizor al municipiului cu autobuze second-hand, a primit 16 case. Presa de investigaţii descrie o reţea coordonată din Germania care, prin intermediul Clubului Economic German, acţionează pentru accelerarea retrocedărilor în favoarea Consistoriului Evanghelic German. Sunt nominalizaţi Şteffan Mildner, Max Baune, Andreas Huber, Astrid Fodor ca formând reţeaua lui Klaus Iohannis.
Pentru apetitul în afacerile imobiliare dubioase, candidatul la preşedinţie este de altfel “alintat” cu numele de Haus Iohannis.


Forumul Democrat al Germanilor, profitor imobiliari
Retrocedarea unui ansamblu imobiliar din centrul Sibiului, aflat pe strada Magheru 1 – 3, către Forumul Democrat al Germanilor din România – FDGR este un caz revoltător, arată ancheteonline.ro Acest impozant imobil situat în centrul oraşului este un monument istoric renovat din bani publici şi a fost revendicat în instanţă în 1993, invocându-se că FDGR ar fi succesorul de drept al unei fundaţii de caritate care a funcţionat până la instaurarea regimului comunist. Nu există absolut niciun act la dosarul de retrocedare depus în instanţă care să probeze faptul că FDGR are dreptul juridic de a fi declarat oficial continuatorul acestei fundaţii. Primăria Sibiu şi Consiliul Local nu au întreprins niciun demers pentru a apăra domeniul public al sibienilor, susţinînd în instanţă că nu se opune acestei retrocedări. Acest imobil a fost rechiziţionat de Grupul Etnic German, organizaţie hitleristă care a funcţionat în România, între 1940 şi 1944. Conform unui Decret Regal din 8 octombrie 1944, consfinţit prin documente internaţionale după cel de-al doilea război mondial, statul român a devenit proprietarul clădirii, mai arată jurnaliştii de la ancheteonline.ro. Toate legile interne şi internaţionale din 1945 încoace statuează că imobilele care au aparţinut organizaţiilor fasciste, hitleriste sau colaboratoare ale regimului nazist sunt confiscate şi trec în proprietatea statului. Aşa s-a întâmplat şi cu imobilul din str. Magheru 1-3 care a fost naţionalizat de drept şi nu abuziv înainte de 6 martie 1945. Cu toate acestea, monumentul istoric a ajuns în proprietatea FDGR, statul fiind păbubit cu peste 1,5 milioane de euro.

FDGR, urmaş al baronului?
Baronul sas Von Reissenfels a înfiinţat o fundaţie care să-i adminsitreze averea imobiliară după moartea sa. Această fundaţie a funcţionat până în 1940 când, după înfiinţarea Grupului Etnic German, a intrat în proprietatea acestei organizaţii hitleriste. Ancheteonline.ro mai arată că toate bunurile care a aparţinut comunităţii săseşti, inclusiv imobilele din centrul Sibiului, au ajuns în posesia Grupului Etnic German în urma unui decret semnat în 1940, dar şi a unui acord încheiat de Grupul Etnic German cu Biserica Evanghelică în 1942. În 1944 s-a decis confiscarea tuturor bunurilor care au aparţinut organizaţiilor ce au colaborat cu Germania nazistă, iar imobilele din strada Magheru 1-3 au intrat în proprietatea statului. FDGR s-a înfiinţat imediat după Revoluţie ca reprezentantă a saşilor şi şvabilor România şi s-a autodeclarat continuatorul fundaţiei care administrează Fondul baronului von Reissenfels.

Tribunalul Sibiu îi recunoaşte acest drept în 1993 printr-o sentinţă absurdă, pentru că FDGR nu are nimic în comun cu această fundaţie şi nici cu administrarea averii lăsate moştenire de baronul sas. Tot în 1993, FDGR a devenit proprietarul imobilului din Magheru 1 – 3. Trebuie precizat că Fundaţia Reissenfels a funcţionat ca o asociaţie familială de caritate, în timp ce FDGR este o organizaţie politică, având acelaşi statut ca şi UDMR. Cele două organisme au funcţionat în perioade diferite, având scopuri şi obiective diferite. Fundaţia Reissenfels s-a ocupat de ajutorarea nevoiaşilor din Sibiu, indiferent de etnie sau religie. În schimb, FDGR Această reprezintă numai interesele comunităţii germane, nu numai din Sibiu ci din toată ţara.

Abuzurile lui Iohannis

FDGR şi reprezentanţii săi, cum ar fi primarul Klaus Iohannis, au luat decizii discreţionare, alungând oameni sărmani din casele lor, mai arată ancheteonline.ro. În testament, baronul Reissenfels cerea ajutorul Primăriei Sibiu pentru a pune în aplicare măsurile sociale de ajutorare a celor nevoiaşi. Ce a făcut însă primăria Sibiu, reprezentată de Iohannis, şeful FDGR, succesorul Fundaţiei Reissenfels? După ce locatarii de la adresa Magheru nr.5 (imobil legat de sediul Forumului German) şi-au cumpărat apartamentele în baza legii 112/1995, FDGR în complicitate cu Primăria, prin abuz, i-au alungat pe oameni în stradă. Klaus Iohannis, în calitate de preşedinte al FDGR şi de primar al Sibiului, nu a ţinut cont de o eroare din Cartea Funciară, eroare recunoscută chiar de Forum în 1993, ci a profitat de situaţie pentru a-i alunga pe oameni din casele lor. Oamenii s-au dus în audienţă la primarul Iohannis care le-a arătat pumnul şi i-a ameninţat cu un proces nemţesc. Cel care a condus FDGR în perioada în care statul român pierdea prin înşelătorie imobilul din Magheru nr.1 – 3 este Paul Philippe, un apropiat al lui Klaus Iohannis. Philippi s-a înrolat voluntar în 1942 în structurile Wehrmacht şi a luptat pe frontul de răsărit. După 1944 s-a refugiat în Germania, dar a fost arestat de americani, care l-au internat 30 de luni într-un lagăr pentru “denazificare”. După 1989 a venit în ţară şi a fost membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din România. În 2000, primarul Klaus Iohannis i-a conferit lui Philippi ordinul “cetăţean de onoare al Municipiului Sibiu”.

Imobile retrocedate către Forumul Democrat al Germanilor din România: Inspectoratul şcolar Judeţean Sibiu (str.Berăriei, nr 2), fostul sediu Filarmonica de stat Sibiu(transformat în restaurantul Hermania), ( str. Filarmonii nr.2), Serviciul Judeţean Ambulanţa Sibiu ( str. Funarilor nr.1), sediul FDGR din Piaţa Mare, dar şi multe alte clădiri din centrul istoric.

Sursa Jurnalul.ro

https://60m.ro/

Consulii Bardeau, prietenii lui Iohannis, jefuitorii din Austria: Milionari pe spatele suferințelor poporului român !

30 mai

 

Părinții, bunicii și strămoșii au luptat pentru această bucată de pământ numită România, iar noi avem datoria să o lăsăm moștenire generațiilor viitoare. Din păcate în vremurile noastre cei care ne conduc și-au uitat menirea iar pâmânturile noastre sunt înstrăinate pas cu pas către jefuitori.

„Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor.”, afirma Tudor Vladimirescu.

———————————————————————————————————————————–

Această primă parte a investigației realizată de Anchetatorii.ro va fi precedată de e o serie de documentare cu mărturiile oamenilor cărora familia Bardeau le-a furat pământul și prezentarea unei valize cu documente ce atestă jaful și implicarea consulilor Andre Bardeau și Georg Bardeau, a rudelor din Spania, judecătorilor, notarilor, angajaților APIA, primari, ingineri agronomi, secretarii din primării, oficiali ai statului român, angajații holding-urilor Bardeau, precum și cetățeni din Austria și Germania. Cea mai cunoscută publicație jurnalistică de investigații din România a stopat ancheta în acest caz de teama repercusiunilor sau ordinului venit pe linie de partid.

———————————————————————————————————————————–

Cu ajutorul clasei politice ce ne conduce de 31 de ani așa zișii investitori străini au reușit să intre în posesia a mari suprafețe de teren agricol. Guvernele României de la Iliescu la Iohannis au înlesnit aceste acțiuni prin legi cu dedicație, lucru la care asistăm și în acest moment în Parlamentul României.

Nu înțelegem de ce agricultura din țara noastră nu se dezvoltă având în vedere că sunt anunțate anual investiții și se primesc subvenții de la Uniunea Europeană. Odată cu intrarea noastră în UE investitorii străini au beneficiat de fondurile SAPARD, subvențiile APIA și ANT(ajutoare naționale tranzitorii) în detrimentul agricultorului român.

Legislația permisivă în acest domeniu este generatoare de corupție, astfel primăriile au devenit unelte în mâna unor grupuri de interese oculte. Anual primăriile emit adeverințe pentru APIA și ANT în valoare de circa 2 miliarde de euro.

Circa 1 miliard de euro din aceste ajutoare este scos anual din țara noastră de către ”investitorii străini” prin companii offshore. Banii care vin de la Uniunea Europeană și statul român sunt furați de acești investitori, lucru pe care îl recunosc și cei care le facilitează aceste acțiuni, respectiv ministrul Agriculturii Adrian Nechita Oros. Românii nu sunt beneficiarii reali ai banilor de la UE prin crearea acestui sistem tip căpușă. Producția agricolă brută este exportată la prețuri derizorii în străinătate și se reîntoarce ca produs finit cu valoare adăugată prin supermarketurile controlate de Germania și Franța în România.

Cumpărarea de terenuri agricole în România a devenit o afacere profitabilă, iar în momentul de față avem o lege în Parlamentul României prin care și cetățenii străini persoane fizice pot cumpăra pâmânt românesc. Legea a fost propusă de ministrul Agriculturii Adrian Nechita Oroș și susținută de coaliția de guvernare PNL, USRPLUS, UDMR împreună cu PSD în anticameră. Ei vor să fure tot ce a mai rămas în această țară.

Un studiu realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) și Ziarul Financiar confirmă scăderea în ultimii ani a ponderii companiilor cu capital privat românesc în economie, de la 47% la 45%, în timp ce companiile străine şi-au majorat ponderea de la 49% la 51%. Această evoluție a avut loc ca urmare a avansului mai rapid al cifrei de afaceri a companiilor străine, dar şi a tranzacțiilor prin care firme deținute de români au fost cumpărate de multinaționale în ultima perioadă, precum: Betty lce (înghețată) preluată de Unilever (Marea Britanie) sau Albalact şi Covalact (lactate) preluate de Lactalis (Franţa).

Primii zece investitori străini în suprafeţele agricole din România deţin circa 180.000 de hectare, în condiţiile în care suprafaţa de teren agricol exploatată de persoane fizice şi juridice străine era deja de 422.000 hectare în 2018. Se pare că mai sunt şi alţi investitori străini care au cumpărat mari suprafeţe de teren agricol în România, însă nu s-au înregistrat la APIA pentru a primi subvenţii.

Unul dintre aceştia este contele austriac Andreas von Bardeau (descendent al familiei de Habsburg) care a cumpărat multe terenuri agricole (circa 21.000 de hectare în Arad, Timiș, Caraș Severin, și Argeș), însă nu pentru a face agricultură intensivă și producții-record, ci doar ”pentru a-și pune banii la păstrare”.

Banii nu numai că sunt puși la păstrare dar scopul ascuns al afacerii sunt zecile de milioane de euro care se încasează anual de la APIA.

Cum a începutul totul – Oamenii care au capturat o țară

„Faptele prevăzute în art. 394397, săvârșite de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, constituie infracțiunea de înaltă trădare și se pedepsesc cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”, acest articol de lege trebuie aplicat celor care au condus și jefuit România, iar noi românii știm foarte bine cine sunt ei.

Unul din sutele de cazuri întâlnite în Caraș Severin – Palescu Balmez Violeta

Ancheta noastră are în prim plan o rețea de crimă organizată la cel mai înalt nivel în stat, grupare construită în zeci de ani, programat, în interesul altor state.

Cunoscuți ca cei mai mari latifundiari din zona de Vest a țării consulii Andreas Graf von Bardeau – alias Andre Bardeau în România și fiul său Georg Bardeau au pus pe picioare o afacere de sute de milioane de euro prin cumpărarea de terenuri agricole și ferme cu ajutorul clasei politice din România.

Andre Bardeau a venit în România la invitația lui Dumitru Ganț prin Forumul Democrat al Germanilor din România FDGR în anul 1999 împreună cu alți oameni de afaceri austrieci printre care și Gerald Schweighofer, cunoscut opiniei publice ca șeful drujbelor din Carpați. Uneori ne întrebăm cine ne taie pădurile și de ce iau calea Austriei. Răspunsul îl găsim aici: Ion Iliescu, Dumitru Ganț, Ilie Sîrbu, Klaus Iohannis. Pe final de mandat Ion Iliescu îl decorează pe Bardeau și Scheweinghofer împreună cu alți oameni influenți din zona germană:

„În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 şi 7 şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare,în semn de deosebită apreciere pentru contribuţiile personale avute la dezvoltarea unor importante domenii de activitate, pentru promovarea relaţiilor dintre Republica Austria şi România,Preşedintele României decretează:

Articolul 1 Se conferă Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer domnului Gerhard Egermann, consul onorific al României pentru Burgenland.

Articolul 2 Se conferă Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Ofiţer domnului Andreas Graf von Bardeau, administrator al Holdingului Bardeau.

Articolul 3 Se conferă Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler domnilor:- Gerald Schweighofer, manager general al companiei Holzindustrie Schweighofer GmbH;- Simion Giurcă, şeful Biroului de turism al României din Viena.

Gerald Schweighofer – Ion Iliescu

Articolul 4 Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Comandor domnului profesor doctor Klaus Wolff.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI ION ILIESCU În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASE Bucureşti, 2 decembrie 2004.Nr. 1.036.”

Așa începe epopea afacerilor necurate în țara noastră pentru contele austriac Andre Bardeau în România. Dumitru Ganț este omul care i l-a prezentat pe profesorul de fizică Klaus Werner Johannis lui Andreas Huber consulul onorific al Austriei la Sibiu. Klaus Iohannis este finul lui  Andreas Huber, consul onorific al Austriei la Sibiu. Gurile rele din serviciile de informații afirmă că Andreas Huber este agent al spionajului german BND.

Familiile Iohannis și Huber
Klaus Iohannis – Andreas Huber
Ziua Austriei

De aici începe ascensiunea profesorului Iohannis către funcția de primar al Sibiului, premierul de la Grivco și mai apoi președinte al României. O companie a spionajului german Giz Grup GMBH investește în Sibiu(Iohannis primar) și Timișoara(Dominic Fritz primar) pe care le transformă în capitale cultural europene și totul se mișcă pas cu pas spre un viitor măreț al Germaniei și Austriei în România.

Campania prezidențială din 2014 – Pas cu pas

Casa Adam Muller Gutenbrunn, din Timișoara, a găzduit, vineri, lansarea primei cărți aparținând candidatului ACL la alegerile prezidențiale, primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Volumul, intitulat Pas cu pas, a fost lansat în prezența unui public numeros, printre invitați numărându-se colegi ai autorului din ACL, președintele PDL și co-președinte al ACL Vasile Blaga, prim-vicepreședintele PDL Andreea Paul, prim-vicepreședintele PDL Mihai Răzvan Ungureanu, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, deputatul FDGR de Timiş Ovidiu Ganț și alți reprezentanți ai Forumului Democrat German din Timișoara, deputații PDL Cornel Sămărtinean și Claudia Boghicevici, dar și rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, și prorectorul UVT, conf. univ. dr. Dan Lazea. Acesta din urmă a fost și cel care a realizat o prezentare a volumului semnat de Klaus Iohannis.

În debutul evenimentului, evocând personalitatea primarului Sibiului, reprezentantul FDGR Ovidiu Ganț a precizat că, în calitatea sa de coleg, a avut prilejul să învețe de la Klaus Iohannis ce înseamnă echilibrul și ce înseamnă să ai principii și caracter.

Dumitru Ganț l-a descris pe Klaus Iohannis ca pe un om care se comportă la fel în toate situațiile și care „îi tratează pe toți cei cu care interacționează de aceeași manieră, într-un mod normal”.

Dumitru Ganț

Dumitru Ganț este fost judecător, avocat, lider marcant al PNȚCD, ex-prefect al județului Timiș, membru în Societatea Timișoara( cuib de spioni – detalii AICI și AICI) și fost angajat al familiei Bardeau, omul care a aranjat cumpărarea de terenuri agricole în România începând cu anul 2002, conform informațiilor primite chiar de la acesta. Dumitru Ganț este omul care a creat pârghiile necesare dezvoltării afacerilor în România pentru consulii Bardeau și legăturile cu cei mai influenți oameni în stat. Klaus Iohannis era invitat alături de Andre Bardeau, Erwin Josef Țigla, Ovidiu Ganț, Dumitru Ganț și răposatul Sorin Frunză Verde la evenimentele culturale ale FDGR la Reșița și cu diferite ocazii. Detalii AICI

Odată cu ajungerea la putere Klaus Iohannis i-a numit pe Erwin Josef Ţigla – Consilier prezidențial în Departamentul Constituțional Legislativ și Paul-Jürgen Porr – Consilier prezidențial în Departamentul Securității Naționale, iar Ovidiu Ganț s-a ales cu șefia Forumului Democrat German din România și un post de deputat în Parlamentul României. Nu cred că mai este nevoie să pomenim faptul că primul om pe care l-a vizitat Klaus Iohannis după câștigarea alegerilor prezidențiale a fost Andreas Huber.

Klaus Iohannis – Ovidiu Ganț

Prințul Emanuel von and zu Liechtenstein și vecinul Bardeau

Familia Bardeau deține frumosul castel Kornberg din sud-estul Stiriei în apropiere de un alt castel devenit celebru în aceste zile și anume Riegersburg. Andreas Graf von Bardeau este vecin și un apropiat al familiei prințului Emanuel von and zu Liechtenstein, cel care l-a ucis pe ursul Arthur.

Presa din țara noastră preia informațiile cu copy-paste, dar niciodată nu verifică cin sunt acei oameni despre care scriu. Aceste rețele ale gulerelor albe organizează partide ilegale de vânătoare pentru trofee, cum a fost și cazul ursului Arthur. Presa a notat faptul că Iohannis a fost premiat de către tatăl prințului și faptul că sunt apropiați. Ministrul Mediului a executat doar un ordin când a eliberat acel permis de vânătoare. Procurorii românii trebuie să aibă curaj și să investigheze cine, cum și în ce fel s-a organizat această vânătoare de trofee. Acești milioanari excentici își fac de cap în România pentru că li se permite, iar acest lucru trebuie să înceteze.

Klaus Iohannis premiat de Nikolaus von Liechtenstein

Andre Bardeau consul onorific al României la Graz și latifundiar în România

Andre Bardeau împreună cu fiul său Georg Bardeau și rudele sale au creat o grupare de crimă organizată foarte bine structurată prin zeci de firme înregistrate pe adresa Consulatului Austriei la Timișoara. La această structură creată de familia Bardeau au aderat rudele din Spania, judecători, notari, angajați APIA, primari, ingineri agronomi, secretarii din primării, angajații holding-urilor Bardeau, precum și cetățeni din Austria și Germania.

Ministerul Afacerilor Externe – Consulul onorific la Graz Andre Bardeau rotary

Referitor la solicitarea dumneavoastră adresată Ministerului Afacerilor Externe, vă comunicăm următoarele:

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 760 din 16 septembrie 1999 privind aprobarea Regulamentului consular, în vigoare la momentul numirii, domnul Andreas Bardeau a fost numit consul onorific al României la Graz, în Republica Austria, la data de 31 octombrie 2008, ca urmare a propunerii Ambasadei României în Republica Austria. Domnul Andreas Bardeau a fost propus pentru această funcție având în vedere notorietatea sa și expertiza recunoscută în domeniile politic, economico-financiar și cultural din circumscripția Consulatului Onorific al României la Graz, respectiv în provincia Steiermark. Totodată, domnul Bardeau s-a implicat în evenimentele de promovare a României și a culturii românești organizate de către Institutul Cultural Român de la Viena.

De asemenea, MAE precizează că patenta consulară prin care domnul Andreas Bardeau a fost abilitat să își exercite funcțiile consulare în calitate de consul onorific a fost prelungită succesiv, cel mai recent la data de 1 noiembrie 2019, conform legislației aplicabile.

MAE – Andre Bardeau 29.04.2021 – Răspuns Solicitare de Presă – Anchetatorii by FreePress on Scribd

Începând cu anii 2000 aceștia au început să cumpere terenuri agricole pe sume derizorii de câteva sute de euro pe hectar și fermele de la fostele C.A.P. -uri cu ajutorul fondurilor SAPARD. Un angajat al holdingului Bardeau ne-a spus sub anonimat că au cumpărat fermele pe 1 euro cu fondurile SAPARD și aveau obligația să facă investiții. Conform imaginilor de la fața locului, singurele investiții sunt tabla de pe acoperișul fermelor din județul Caraș Severin deținute de Bardeau. Majoritatea terenurilor agricole cumpărate în negura anilor 2000 s-au făcut pe adeverințe, documente ce nu au nicio valoare legală, însă s-au dedat și la furtul terenurilor agricole deținute de țărănii români, după cum o să vă prezentăm. În Austria dacă semnezi pe un șervel este considerată ca dovadă a unui acord scris între părți, însă nu și în România.

În 2001, contele austriac Andreas von Bardeau (descendent al familiei de Habsburg) a găsit „oportunitatea să cumpere teren şi a văzut potenţialul din agricultura din România”. În 2002, contele a înfiinţat Bardeau Holding România SRL, ajungând ca în 2015 să deruleze afaceri în agricultură în judeţele Timiş şi Caraş Severin, fiind o societate axată pe producţia de cereale şi achiziţia de terenuri. Cifra de afaceri în 2014 a Bardeau Holding cu un staff redus la doar patru angajaţi este de 15.825.336 de lei. Suprafaţa deţinută în proprietate în 2015 este de 13.590 ha, iar cea luată în arendă de la ADS este de 4.558 ha. De la ţărani, Bardeau Holding a mai arendat alte 4.106 ha. Deşi deţine suprafeţe vaste, Bardeau nu lucrează efectiv decât 3.300 ha(2015).

Doamna Ambasador Isabel Rauscher – Georg Bardeau, consului onorific al Austriei la Timișoara

Andre Bardeau și fiul său Georg Bardeau au înfăptuit o serie de fapte de corupție la un nivel deosebit de mare pentru a-și însuși cu de la sine putere terenuri agricole și pentru a obține ajutoarele de la stat și Uniunea Europeană. Vorbim despre o rețea de crimă organizată cu peste 50 de persoane implicate. Anchetatorii.ro au colectat date, mii de documente, au fost realizate interviuri cu cetățenii păgubiți, moștenitorii de drept, primari implicați direct și angajați sau foști angajați ai companiei Bardeau implicați în schemele infracționale.

Mai grav, angajați sau foști angajați ai companiei au fost folosiți fără a avea cunoștință de acțiunile capilor Bardeau. Le-au fost falsificate semnăturile s-au au fost utilizați ca acționari în compania fără ca aceștia să aibă cunoștință de acest lucru. Primarul Mirco Ilie Lechici din comuna Răcășdia a rămas stupefiat când a aflat că fratele său Lechici Pavel-Dorin-Sebastian este acționar în cadrul societății BAUTEHNIK – S.R.L., persoană juridică română, cu sediul social în România, com. Grădinari, Incinta fermei 3 + ADT, judetul Caraș-Severin, înmatriculată la ORC Caras- Severin sub nr. J11/244/22.04.2003, având C.U.I. RO 15392140, legal reprezentată de administrator Lechici Pavel-Dorin-Sebastian, deținând 8.3333% din capitalul social.

Primarul Mirco Ilie Lechici nu este străin de această schemă infracțională, la rândul său având diverse probleme penale ce țin de conflict de interese, nu mai vorbim de faptul că a primit moștenire primăria de la tatăl său. O mare parte din cei care sunt administratori ai Holdingului Banat Agri sunt și acționari cu 8.3333% din acțiuni. Am reușit să luăm legătura cu patru administratori și toți ne-au transmis la unison că nu știau de faptul că ei sunt și acționari în companiile pe care le administrează.

Procurorii de la Reșița, Oravița, Timișoara, au cunoștință de aceste fapte de corupție deosebit de gravă, dar după cum ne-au transmis și cei din zonă, nu se poate face nimic. Oamenii legii ne-au transmis sub anonimat că cei doi consuli Bardeau sunt protejați la nivel înalt și nimeni nu le poate face nimic.

Noi ca jurnaliști trebuie să arătăm că se poate. Nu există nimeni de neatins în România, fie și reprezentanți oficiali ai României și ai Austriei.

Ce îi mână în această nebuloasă a afacerilor cu terenuri agricole pe consulii Bardeau – Milioanele de euro care vin ”gratis” anual de la UE

Citește continuarea pe Anchetatorii.ro

https://60m.ro

George Simion: Iohannis și Guvernul Cîțu trebuie să plece !

30 mai

George Simion a făcut un anunț ferm: Guvernul Cîțu trebuie să plece cât mai repede. În plus, liderul AUR a cerut PSD să lase deoparte exercițiile de imagine – cu referire la moțiune de cenzură ce nu are șanse să treacă – și să se alăture demersului de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis.

Mai ales după ultimele evenimente guvernul Cîțu trebuie să plece cât mai repede! Vom căuta susținerea și a altor parlamentari pentru că doar voturile noastre și ale PSD nu sunt suficiente pentru o moțiune de cenzură (jumătate plus unu din voturi). Nici jocurile de imagine de-a moțiunea făcute de PSD nu ajută:

Miercuri în Parlament guvernarea putea fi oprită din implementarea PNRR printr-o treime din parlamentari, dar PSD a votat pentru. De asemenea, revenim cu solicitarea către PSD să susțină suspendarea din funcție a lui Klaus Iohannis printr-un referendum național”, a scris George Simion, copreşedintele AUR, pe Facebook.

https://60m.ro/

Iohannis, anunțul zilei – de necrezut ce cere partidelor!

30 mai

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210528/34915912/Iohannis-anunul-zilei–de-necrezut-ce-cere-partidelor.html

OFICIAL – nereguli de 4,8 miliarde euro sub Orban!

30 mai

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210528/34916708/OFICIAL-nereguli-de-48-miliarde-euro-sub-Orban.html

Ce știm până acum despre mașina în flăcări de la Arad? Orban: ”România este o țară sigură”!

30 mai

Read more: https://ro.sputnik.md/society/20210529/34928378/Ce-tim-pn-acum-despre-maina-n-flcri-de-la-Arad-Orban-Romnia-este-o-ar-sigur.html

Teodorovici pune punctul pe „i” în relația cu SUA: ”Deficitar, dacă nu chiar pe minus”!

30 mai

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210530/34930950/Teodorovici-pune-punctul-pe-i-n-relaia-cu-SUA-Deficitar-dac-nu-chiar-pe-minus.html

ASASINATUL de la Arad provoacă un CUTREMUR cu implicații internaționale!

30 mai

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20210530/34930751/ASASINATUL-de-la-Arad-provoac-un-CUTREMUR-cu-implicaii-internaionale.html

Dr. Zelenko numește mandatul vaccinului pentru copii „experimentare umană coercitivă, crime împotriva umanității”!

30 mai

GVA took part in the conference on COVID-19 with Dr. Vladimir Zelenko |  Global Voyager Assistance

Vladimir Zelenko este un medic de familie ucrainean-american cunoscut pentru promovarea unui cocktail cu trei medicamente de hidroxiclorochină, zinc și azitromicină ca parte a unui tratament ambulatoriu experimental pentru COVID-19 care a devenit cunoscut sub numele de Protocolul Zelenko. Wikipedia

***

Inovator al protocolului Zelenko: 99% supraviețuirea pacienților cu risc crescut Covid-19

  • Nominat pentru Medalia prezidențială a libertății
  • Recunoscut ca erou la audierea comitetului de securitate internă al Senatului SUA
  • Publicat în reviste de top peer review cu medici de renume mondial
  • Acordat consiliere personalului Casei Albe, mai multor guverne, spitale, medici, personalități publice
  • Medicul de familie certificat la bord cu experiență de peste 20 de ani vladimirzelenkomd.com

***

Dr. Zelenko numește mandatul vaccinului pentru copii „experimentare umană coercitivă, crime împotriva umanității”
Dr. Vladimir Zev, descoperitorul protocolului Zelenko, Dr. Vladimir Zev Zelenko, a numit astăzi mandatele vaccinului pentru copii „experimentare umană coercitivă”, cerând ca cei responsabili pentru astfel de politici să fie judecați pentru „crime împotriva umanității”.

„Potrivit CDC, copiii sănătoși cu vârsta de 18 ani sau mai mici au o rată de 99,998% de recuperare de la COVID-19 FĂRĂ nici un tratament”, a declarat Zelenko pentru America’s Frontline Doctors (AFLDS). „Nu există nici o necesitate medicală pentru orice vaccinuri. În special, o injecție experimentală și neaprobată de ARNm care a dovedit a avea multe efecte secundare periculoase.

El a continuat: „Orice guvern sau persoană care forțează sau mandatează să primească copiii această injecție experimentală încalcă direct interdicția convenției de la Geneva împotriva experimentelor umane coercitive.

„Aceștia sunt criminali de cea mai înaltă ordine și trebuie aduși în fața justiției pentru crime împotriva umanității”.

Dr. Zelenko a acuzat guvernul statului Israel că folosește „constrângerea împotriva propriilor cetățeni pentru ai forța să participe la experimentarea umană”, cerând oprirea campaniei.

„Guvernul israelian folosește constrângerea împotriva propriilor cetățeni pentru a-i forța să experimenteze uman”, a spus el. „Pașapoartele verzi sunt un instrument de discriminare și exercită o presiune psihologică nejustificată asupra persoanelor nevinovate.

„Consimțământul informat a fost ignorat și nu este luată în considerare necesitatea medicală. Prin urmare, persoanele tinere și sănătoase și cei care au deja anticorpi sunt încă forțați să facă o intervenție medicală experimentală de care nu au nevoie.”

El a continuat: „Guvernul israelian – nu mai trage rachete microscopice în corpurile cetățenilor tăi nevinovați și fără consimțământ.

„Continuați cu prudență, opriți experimentarea umană și adunați mai multe date privind siguranța și eficacitatea ÎNAINTE să utilizați o tehnologie nouă și neaprobată.”

Dr. Zelenko a fost inclus într-un grup de medici nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace pentru rolul lor în abordarea pandemiei coronavirusului.

El a atins o importanță mondială pentru tratarea pacienților cu COVID-19 cu hidroxiclorochină și zinc, constatând că mortalitatea a scăzut de 8 ori odată cu utilizarea celor două substanțe. El spune că tratamentul cu hidroxiclorochină și zinc în primele 5 zile reduce ratele de deces cu 85%.americasfrontlinedoctors

Scrisoare deschisă către premierul israelian și ministrul sănătății: „Clarificați confuzia”!

30 mai

de Sarah Feld

Primului ministru Binyamin Natanyahu,

A existat o mare confuzie în ceea ce privește tratamentul coronavirusului. Sper că puteți ajuta să clarificați.

La 11 decembrie 2020, FDA a oferit o „Autorizație de utilizare de urgență” pentru un vaccin Pfizer. Pe 9 decembrie 2020, mii de doze au ajuns pe aeroportul Ben Gurion. Ați comandat oficial și ați primit medicamente testate incomplet, chiar înainte de a primi EUA? Este asta inclusiv legal?

Ați lăudat cu mândrie vaccinul care ne va salva de blocaje, distanțări și măști. Dar acest cuvânt, „vaccin”, ne-a încurcat. Până la 5 februarie 2021, dicționarul Merriam Webster l-a definit: Un preparat de microorganisme moarte, organisme vii atenuate sau organisme vii complet virulente care este administrat pentru a produce sau crește artificial imunitatea la o anumită boală. De fapt, aceasta a fost baza tuturor vaccinurilor cunoscute. În decembrie, când au fost introduse în Israel, era încă corect. Surprinzător, pe 6 februarie, a apărut o nouă definiție: un preparat de material genetic (cum ar fi un suport de ARNm sintetizat) care este utilizat de celulele corpului pentru a produce o substanță antigenică (cum ar fi un fragment de proteină virală spike). Desigur, majoritatea dintre noi nu știam de acea modificare semnificativă. Când s-a auzit cuvântul „vaccin”, acesta a fost înțeles ca fiind tratamentul familiar, larg acceptat, pe care ei și copiii lor îl cunoșteau. Domnule prim-ministru, nu credeți că meritam să fim informați de la început că injecția era a unui agent modificator genetic și nu a unui virus debilitat?

Când ați declarat că aceste „vaccinuri” sunt sigure și v-ați ridicat propria mânecă pentru a a proba vaccinul, cum puteați ști? OMS nu știa. Pfizer nu știa. FDA nu știa. La urma urmei, deși erau încă în proces de studii de vaccinuri de probă, au fost lansate la „Warp Speed”. Ei spun că nu vor ști până cel puțin în 2023, și dacă atunci. Nu există nicio dovadă că aceste vaccinuri opresc transmiterea sau previn bolile. Acestea enumeră în prospectul medicamentului 22 efecte secundare cunoscute. Din păcate, am aflat de mai multe.

Cu siguranță știați că în conformitate cu EUA, produsele medicale neaprobate pot fi utilizate în caz de urgență pentru a diagnostica, trata sau preveni boli sau afecțiuni grave sau care pun viața în pericol atunci când au fost îndeplinite anumite criterii legale, inclusiv faptul că nu există alternative suficiente, aprobate și disponibile. Cât de recunoscători am fi fost dacă ministrul dumneavoastră pentru sănătate ne-ar fi recomandat Ivermectina, HCQ, Vitaminele D și C, zincul sau Querticina. Medicii care le-au folosit au salvat multe vieți. Unii sugerează că cel puțin 85% dintre cei care au murit ar fi putut fi salvați. Aceste medicamente sigure, aprobate de FDA, ar fi putut fi alternativa. Pentru a crește confuzia, ați folosit de fapt expresia „aprobat de FDA”, în loc de EUA, de mai multe ori în descrierea „vaccinului”, inclusiv în acel mic videoclip drăguț pe care l-ați postat pe Purim 2021.

Cât de multe probe s-au făcut efectiv cu acest „vaccin” este un alt punct vag. Ni s-a spus că s-a lucrat la asta de zeci de ani, dar nu a fost niciodată aprobat. Știm că animalele din studiile cu medicamente s-au îmbolnăvit grav și majoritatea au murit. Sistemele lor auto-imune au fost distruse și nu au supraviețuit următorului sezon de virus sau gripă (ADE). În ultimii ani, nu s-au făcut studii pe animale. Studiile Pfizer s-au făcut exclusiv pe oameni. În timp ce majoritatea medicamentelor sau vaccinurilor noi necesită 7-15 ani sau mai mult, acest nou concept ARNm s-a grăbit să ajungă la sute de milioane în mai puțin de un an – pentru un virus cu o rată de recuperare remarcabil de mare.

Acum proclamați că Pașaportul Verde deja nu mai există. Poate că încercați să ușurați stresul spunându-ne că putem să ne mișcăm din nou liber, să mâncăm afară și să facem sport.

Dacă da, de ce continuați să ne injectați copiii cu un medicament experimental care nu a fost testat mai mult de câteva luni pe copii mici, care nu au fost în absolut afectați de virus, mai puțin decât gripa sezonieră?

Domnule prim-ministru, este timpul să punem capăt confuziei.

De ce copiii cu o rată de recuperare de 99,997% au nevoie de vaccin?

Arătați-ne studii pe termen lung.

Arătați-ne studii despre modul în care sistemul lor imunitar va fi afectat în doi ani, în cinci.

Arătați-ne studii despre efectul asupra fertilității viitoare.

Arătați-ne studii neurologice pe termen lung.

Arătați-ne ce s-a întâmplat cu copiii din studiile de probă, inclusiv cu cei paralizați, cu imunitatea suprimată și cu cei care din păcate au murit.

Explicați cum tinerii de 14 ani, care au nevoie de permisiunea părinților pentru a merge într-o excursie școlară și care nu pot cumpăra legal țigări, pot lua o decizie independentă pentru a lua un medicament care îi va afecta pentru tot restul vieții.

Opriți confuzia. Nu există pandemie. Virusul a dispărut. La fel ca gripa anuală, vine și pleacă. Acum lăsați-ne copiii și pe noi să ne întoarcem la viața noastră.

Un lucru este clar. Există multe procese care au loc la nivel global, inclusiv la Nürnberg 2. Cei care au forțat cu bună știință, au manipulat, au mințit sau au forțat cetățenii să ia acest vaccin împotriva voinței lor, cu încălcarea Codului de la Nürnberg, vor fi aduși în fața justiției.

Răspunsul dvs. clarificator ar fi foarte apreciat.

americasfrontlinedoctors

Identificarea complicațiilor post-vaccinare şi cauzele lor: o analiză a datelor pacientului Covid-19!

30 mai

https://yogaesoteric.net/wp-content/uploads/2021/05/vaccinati.jpg
Exclusive: Former Pfizer VP to AFLDS

Un rezumat al problemei AFLDS (America’s Frontline Doctors) pentru cetățeni, factori de decizie politică și medici

Decalarația de poziție

După câteva luni de rezolvare a problemelor legate de capacitate în administrarea vaccinului COVID-19, statele SUA sunt gata să se găsească cu o ofertă de imunizări Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson care depășesc cererea pentru vaccinurile experimentale. Potrivit unui raport recent al Kaiser Family Foundation, până la jumătatea lunii mai statele vor ajunge la un „punct de inflexiune în care cererea pentru vaccinuri, în loc de ofertă, este principala noastră provocare”. Un funcționar din cadrul Asociației Americane de Sănătate Publică s-a exprimat în acest mod: „Oricine a făcut vreodată un program de sănătate publică știe că ultimul 20-30% din obiectivul său este cel mai greu”. Poate anticipând provocarea, administrația Biden a dedicat $48 billion în legislația sa de stimulare pentru „implementarea unei strategii naționale bazate pe dovezi pentru testare, urmărire a contactelor, supraveghere și atenuare în ceea ce privește SARS-CoV-2 și COVID-19”. Prin comparație, bugetul Programului Național de Informații, care include CIA și părți ale FBI, va cheltui aproximativ 62 de miliarde de dolari în anul curent – cu doar 29% mai mult decât un singur element rrelationat cu COVID din „Planul american de salvare” al președintelui.”

Pe 24 aprilie, autoritățile sanitare statale din Indiana, New York, Virginia, Missouri și Michigan au reluat administrarea vaccinului COVID al Johnson & Johnson după o „pauză” federală de 11 zile asupra inoculării cu o singură injecție. Conform rapoartelor publicate, o revizuire a comitetului consultativ al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), cunoscut sub numele de ACIP, a descoperit 15 cazuri de efecte secundare ale vaccinului care implică cheaguri de sânge potențial fatale. Toate erau femei, majoritatea sub 50 de ani. Trei au murit și șapte rămân spitalizate. ACIP a decis în cele din urmă să ridice pauza și a recomandat atașarea unei etichete de avertizare la injecția experimentală, la care medicul șef al lui J & J a fost de acord să adauge la o dată ulterioară.

Sistemul de avertizare timpurie al CDC pentru efectele secundare ale vaccinului, Vaccine Adverse Event Reporting System sau VAERS, a captat mii de alte „evenimente adverse” de când a început efortul de vaccinare COVID-19 la sfârșitul anului 2020. Totuși, aceste complicații au primit o fracțiune din atenția acordată controversei de coagulare a sângelui a lui J & J. De ce? America’s Frontline Doctors (AFLDS) se opune încercărilor jurisdicțiilor statale și federale de a impune vaccinarea pentru COVID-19 și susține studiile ulterioare efectuate de funcționari independenți din domeniul sănătății înainte ca Food and Drug Administration (FDA) să înlocuiască “autorizația de utilizare de urgența” condiționată (EUA) pentru imunizări cu aprobare completă, cunoscută sub numele de licența biologică , o decizie care ar putea veni încă din aprilie sau mai 2021. Prezentul document al AFLDS este are ca obiectiv să ofere informații suplimentare cetățenilor preocupați, experților în sănătate și factorilor de decizie politici despre evenimentele adverse și alte probleme de vaccinare rezultate din cele trei vaccinuri experimentale COVID-19 administrate în prezent sub EUA. Ca întotdeauna, potențialii beneficiari ai vaccinului ar trebui să cântărească dovezile disponibile cu privire la efectele secundare medicale în raport cu nevoile lor particulare, fără constrângeri, intimidări și amenințări ale unor terți.

LUÂND ÎN SERIOS EXPERIENȚELE PACIENTULUI

Farmaceutica Pfizer se așteaptă să colecteze 15 miliarde de dolari în 2021 din vânzările vaccinului experimental COVID pentru ARNm. Există un stimulent economic irepresionabil în rândul companiilor farmaceutice pentru vaccinurile COVID infantile, stimulente și altele asemenea. Experții în sănătate publică ar trebui să oprească și să evalueze datele privind posibilele efecte secundare ale vaccinului și întrebările conexe post-vaccinare înainte de a fi prea târziu. Iată câteva categorii majore de îngrijorare, care încă nu au fost abordate public de FDA sau CDC. AFLDS consideră că aceste preocupări ale pacienților ar trebui luate mai în serios de autoritățile de reglementare a sănătății din Statele Unite și din străinătate. Nerespectarea acestora și a altor „necunoscute cunoscute” este o abandonare a cercetării medicale de bază.

  1. De ce există îngrijorări legate de acest vaccin în particular?

Vaccinurile COVID-19 sunt încă experimentale. În prezent, acestea sunt utilizate în regim de „urgență” și nu sunt aprobate de FDA. Este nevoie de ani pentru a fi sigur că ceva nou este sigur. Vaccinurile sunt noi, la fel ca tehnologia pe care o folosesc. Această nouă biotehnologie introduce ceva numit “proteină spike” în locul răspunsului antigen tradițional atenuat într-un vaccin convențional. Nimeni nu știe definitiv implicațiile pe termen lung asupra sănătății pentru corp și creier, în special în rândul tinerilor, legate de această proteină spike. În plus, dacă apar probleme documentate cu proteina, nu va exista niciodată o modalitate de a inversa efectele adverse la cei deja vaccinați.

2. Cum rămâne cu problemele neurologice raportate?

Există două preocupări neurologice majore legate de vaccinurile COVID. Acestea sunt proteinele spike și nanoparticulele lipidice care transportă ARNm în celulă. Ambele sunt capabile să treacă prin „bariera hematoencefalică” care menține în mod obișnuit creierul și măduva spinării complet izolate de ceea ce intră în corp. Pur și simplu nu a fost suficient timp pentru a ști ce probleme ale creierului și cât de des se va dezvolta o problemă a creierului. Există preocupare între mulți oameni de știință cu privire la boala prionică (boală neurodegenerativă a creierului).

Vaccinurile tradiționale nu trec prin bariera hematoencefalică. Trecerea barierei hematoencefalice plasează pacienții cu risc de inflamație cronică și tromboză (coagulare) în sistemul neurologic, contribuind la tremurături, letargie cronică, accident vascular cerebral, paralizie Bell și simptome de tip SLA. Nanoparticulele lipidice pot fuziona cu celulele creierului, rezultând o boală neuro-degenerativă întârziată. Iar proteina spike indusă de ARNm se poate lega de țesutul cerebral de 10 până la 20 de ori mai puternică decât proteinele spike care sunt (în mod natural) ale virusului original.

3. Se poate îmbolnăvi cel nevaccinat din contactul cu vaccinatul? ‍

Vaccinul produce multe trilioane de particule de proteine ​​spike în destinatar. Pacienții care sunt vaccinați pot elimina unele dintre aceste particule (proteine ​​spike) la contactele apropiate. Particulele au capacitatea de a crea inflamații și boli în aceste contacte. Cu alte cuvinte, proteinele spike sunt patogene („cauzatoare de boli”) la fel ca virusul complet. Ceea ce este cel mai îngrijorător este că corpul unei persoane este inundat brusc cu 13 trilioane de particule, iar proteinele spike se leagă mai strâns decât virusul complet intact. Datorită biomimicii (similarității) în spike, detaşarea pare să provoace o mare varietate de boli autoimune (unde corpul își atacă propriul țesut) la unele persoane. Au fost raportate cazuri la nivel mondial de pericardită, zona zoster, pneumonie, cheaguri de sânge la nivelul extremităților și creierului, paralizie Bell, sângerări vaginale și avorturi spontane la persoanele apropiate de persoanele care au fost vaccinate. În plus, știm că proteinele spike pot traversa bariera hematoencefalică, spre deosebire de vaccinurile tradiționale.

4. Ce se întâmplă cu interacțiunea dintre copiii nevaccinați și adulții vaccinați?

AFLDS este îngrijorat de faptul că unii copii vor deveni simptomatici COVID după ce părinții și profesorii lor vor fi vaccinați. Această preocupare nu se referă la riscul de infecție. De fapt, potrivit Academiei Americane de Pediatrie și Asociației Spitalului de Copii, aproximativ „1,6% dintre copiii cu un caz cunoscut de COVID-19 au fost spitalizați și 0,01% au murit”. Mai degrabă, birocrații din domeniul sănătății publice ar putea folosi aceste cazuri de transmitere sau simptome descoperite pentru a specula că boala unui copil este legată de o „variantă” a SRAS-CoV-2, atunci când în realitate este o reacție la vaccin. Cealaltă preocupare a noastră este că copiii ar putea dezvolta boli autoimune cronice pe termen lung, inclusiv probleme neurologice, datorită faptului că copiii au decenii în față și trilioane de proteine ​​spike menționate mai sus.

5. Există un risc de sângerare menstruală post-vaccinare?

AFLDS este conștient de mii de rapoarte care implică sângerări vaginale, sângerări vaginale postmenopauzale și avorturi spontane după vaccinarea COVID-19, precum și rapoarte anecdotice despre evenimente adverse similare în rândul celor în contact strâns cu cei vaccinați. Nu putem încă să comentăm definitiv contactele strânse, decât să spunem că am auzit rapoarte despre acest lucru în întreaga lume. Dar există atât de multe raportări despre sângerarea vaginală după vaccinare, încât este clar că există o legătură între vaccin și sângerarea neregulată. În ciuda acestor dovezi clare, modificările ciclului menstrual nu au fost enumerate printre efectele secundare obișnuite ale FDA la participanții săi clinici de fază trei. Sănătatea reproductivă a femeilor trebuie să fie luată în serios, mai degrabă în loc să fie refuzată de către funcționarii din domeniul sănătății publice care urmaresc agenda.

CONCLUZIE

Lansarea continuă a vaccinurilor COVID-19 se desfășoară fără să ia considerare efectele secundare ale pacientului și complicațiie post-inoculare. AFLDS solicită autorităților de reglementare a sănătății statatale și federale să publice mai multe date legate de evenimente adverse și să efectueze studii suplimentare de urmărire înainte ca FDA să autorizeze complet oricare dintre vaccinurile administrate în prezent sub autorizație de utilizare de urgență. Corpul tot mai mare de dovezi este prea convingător pentru a fi ignorat. – americasfrontlinedoctors

„Lockdown cauzează atât de multe decese”!

30 mai

The lockdown is causing so many deaths' - spiked

Dr. Malcolm Kendrick despre răspunsul dezastruos la Covid-19.

Puțini ar fi de acord că gestionarea de către Marea Britanie a pandemiei coronavirus a fost un dezastru. Suntem acum în a 14-a săptămână a unui blocaj de trei săptămâni, iar excesul de decese este printre cele mai mari din Europa. Dar, deși înțelepciunea primită este că viețile nu ar fi putut fi salvate decât prin blocarea mai puternică, mai devreme și mai mult timp, beneficiile blocării rămân nedovedite, în timp ce costurile blocării încep să crească. Dr. Malcolm Kendrick este medic de familie și autor al lucrării Doctoring Data: How to Sort Out Medical Advice from Medical Nonsense.

Fraser Myers asistent de editor la Spiked, l-a întâlnit pe Malcolm Kendrick pentru a obține opinia sa de prima linie.

spiked: crezi că statisticile Covid sunt corecte?

Malcolm Kendrick: Este foarte greu de spus. Este clar că diferite țări înregistrează decese în mod diferit. Certificarea morții nu este o știință precisă. În mod normal, când cineva moare, ai o idee destul de bună din ce cauză a murit. Dar dacă o persoană care are 85 de ani moare, ce puneți pe certificat? Fac asta, așa că știu că nu este foarte precis. Medicii de familie au fost sfătuiți să includă Covid-19 pe certificat dacă suspectau că cineva îl are, chiar dacă nu a fost făcut niciun test. Ne aflăm într-o situație ciudată în care probabil că supra-înregistrăm Covid-19 și simultan îl sub-înregistrăm. Vom ști vreodată care au fost statisticile reale?

O înregistrăm în exces, deoarece persoanele în vârstă mor destul de des și putem spune că au murit de Covid-19, dar nu știm că a fost cazul. Prin urmare, vor fi fost o serie de persoane care au murit din alte cauze dar au fost consemnate ca murind de Covid-19. La fel, vor exista persoane care au murit de Covid-19, dar medicul de familie nu știa, așa că nu l-a pus pe certificat. Depinde într-adevăr de modul în care persoanele decid să înregistreze moartea.

Lucrul cu adevărat îngrijorător este că, dacă toate decesele care au loc în timpul blocării sunt considerate decese Covid-19, vom pierde faptul că politicile de blocare au cauzat o creștere a deceselor din multe alte motive. A existat o reducere de 50% a numărului de persoane care au trecut la Urgențe. Este clar că oamenii nu vor să-i deranjeze pe medici. Și o parte dintre acești oameni vor muri. Dacă amestecăm statisticile Covid-19 cu celelalte statistici, ne-am putea gândi că blocarea a prevenit un anumit număr de decese, când a provocat de fapt un număr mare de decese.

spiked: A existat vreun pericol ca spitalele să fie copleșite de Covid?

Kendrick: Semnalul de alarmă a fost pentru a curăța spitalele de pacienți. A existat un moment în care spitalul meu local era plin un sfert. Personalul rătăcea fără să aibă nimic de făcut. Auzi ideea că tot personalul NHS a lucrat de 20 de ori mai mult decât au făcut-o vreodată. Este o completă prostie. O mulțime de persoane se întrebau ce dracu să facă cu ei înșiși. A&E nu a fost niciodată atât de liniștit.

Acest răspuns inițial a fost de înțeles, dar a devenit clar destul de rapid că a fost o reacție exagerată. Problema atunci a fost că, în esență, s-a decis că oriunde ar putea fi găsite paturi, pacienții vor fi puși în ele, indiferent dacă au fost testați sau nu, pozitivi sau negativi. Practic, abia au început să arunce oamenii în sectorul de îngrijire intermediară.

Vârsta medie a deceselor din cauza Covid-19 în Marea Britanie este de aproximativ 82 de ani, iar majoritatea acestor persoane au comorbidități. Le-am spus managerilor noștri că trebuie să testăm persoanele și că nu putem pur si simplu să-i trimitem în casele de bătrâni. Dar asta au făcut. Practic s-a ordonat caselor de bătrâni să ia pacienți vârstnici. Am avut o casă de bătrâni care a ajuns la 12 decese într-o săptămână.

Serviciul de sănătate a tratat persoanele în vârstă, vulnerabile, ca și cum ar fi fost figuri pe o bucată de hârtie. Lipsa oricărei puteri cerebrale aplicată în acest sens a fost uimitoare. Aveau un singur obiectiv – să curățe spitalele – și orice altceva era subordonat acestuia. Desigur, nu vor spune niciodată că așa s-a întâmplat. Dar tocmai asta s-a întâmplat.

spiked: ați descris politica noastră ca un „antiblocare”. Ce vrei sa spui cu asta?

Kendrick: Câte persoane cu vârsta de 15 ani sau mai puțin au murit de Covid-19? Patru. Probabilitatea de a muri din cauza unui fulger este una din 700.000. Probabilitatea de a muri de Covid-19 în acea grupă de vârstă este una din 3,5 milioane. Și i-am blocat pe toți. Chiar și în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani, rata mortalității este foarte scăzută și marea majoritate a deceselor au fost persoane care au avut probleme de sănătate subiacente semnificative. De asemenea le-am închis. Am blocat populația care avea practic un risc zero de a avea probleme grave din cauza bolii și apoi am răspândit-o în mod sălbatic în rândul grupului de vârstă extrem de vulnerabil. Dacă ar fi scris un plan pentru a face o mulțime de lucruri, s-ar fi gândit la asta.

spiked: a existat o reticență în a face față potențialelor daune cauzate de blocare?

Kendrick: Pur și simplu nu se pot cheltui toți banii din lume pentru ceva, deoarece acești bani trebuie să plătească alte lucruri. NICE are un punct limită pentru cheltuieli. Sunt dispuși să cheltuiască 30.000 de lire sterline pentru a obține un an suplimentar de viață de înaltă calitate. Aceasta a fost politica timp de 20 de ani. Ultima cifră despre cât va costa acest lucru guvernul britanic a fost de peste 300 miliarde de lire sterline. Chiar dacă împarte acest lucru la 500.000, care este numărul total despre care s-a sugerat inițial că ar putea muri, se ajunge la o cifră de aproximativ 600.000 de lire sterline pe moarte. Nu poți separa banii și sănătatea.

Cheltuim la fel de mult pe Covid-19 pe cât am cheltui pe NHS în trei ani normali. Trebuie să te întrebi ce vom obține din asta. Refuzul de a pune această întrebare este lașitate politică. Politicienii tocmai au spus că au făcut ceea ce au făcut toți ceilalți și, prin urmare, nu-i putem învinui pentru nimic din ce s-a întâmplat. Doar Suedia nu a mers pe acest drum și Japonia, de asemenea, care a avut foarte puține decese.

Am analizat impactul revoltelor sociale în țările post-Uniunea Sovietică la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990. Rusia a avut cinci milioane de decese în acea perioadă din cauza problemelor economice. Atât de puternice pot fi efectele. Vom vedea dezavantajele politicilor de blocare din întreaga lume.

Probabil că va fi bine pentru Marea Britanie, vom fi puțin mai rău pentru o vreme. Dar unele țări din Africa, Asia de Sud și America de Sud se vor distruge încercând să-și modeleze răspunsul la Covid-19 într-un blocaj pe care pur și simplu nu și-l pot permite. Africa de Sud este deja pe punctul de a se prăbuși. Trebuie să privim acest lucru cu o perspectivă globală. Acest lucru va fi extrem de costisitor și distructiv pentru mari sectoare ale populației.

Chiar și cheltuielile pentru sănătate sunt uriașe. Am avut un pacient care avea cancer pulmonar. Era foarte rău și era tratat cu chimioterapie, dar au încetat să-l trateze. El a murit. Speranța lui de viață nu a fost mare, dar în mintea mea este absolut un caz de cauză și efect – oprirea chimioterapiei sale a însemnat că a renunțat la speranță, a disperat și a murit. Aceasta va fi o temă.

Aceste cifre sunt greu de măsurat, deoarece este dificil de spus cu certitudine că o persoană nu a contactat medicul din cauza Covid-19, și de aceea a murit. Dar acest lucru se întâmplă.

Acest lucru ne-a costat cel puțin 300 de miliarde de lire sterline. Va distruge sănătatea multor oameni. Si pentru ce? Toți acești factori sunt de-o importanță considerabilă și știu că vor fi doar măturați sub covor. Dacă nu eşti dispus să accepți că ai fi făcut mai mult rău decât bine, nu poți privi situația cu acuratețe sau obiectivitate.

Dacă sunteți cineva care spune: „Asta este o prostie”, sunteți respins pentru că nu vă pasă de lume, pentru că doriți ca lumea să moară. Îndrăzniți să puneți la îndoială ortodoxia și vă confruntați cu un baraj complet. Oamenii vor să fie văzuți ca afectuoşi. Dar economia este destul de importantă. Dacă nu ai o economie, nu ai un serviciu de sănătate. Dacă nu ai un serviciu de sănătate, toată lumea moare.

spiked: Am fost împinși în blocare prin modelare. Ce ai făcut din acele modele?

Kendrick: Epidemiologii ar prefera să supraestimeze o amenințare de 100 de ori decât să o subestimeze cu 10%. Aceste modele vor supraestima întotdeauna riscul. Toată lumea trebuie să spună că lucrurile vor fi cu adevărat serioase, deoarece ar arăta groaznic dacă ar spune că totul va merge bine și nu ar fi fost așa. Dacă se demonstrează că s-au înșelat, pot spune că a fost mai bine să avertizeze lumea, pentru că ar fi putut fi teribil, chiar dacă nu s-a terminat așa. Această abordare este adoptată fără să se cunoască daunele cauzate de sfaturile pe care le-au dat.

Luați modelul Imperial College. A spus că 80% dintre persoane s-ar putea infecta. Asta nu s-a întâmplat niciodată cu un virus. S-a bazat, de asemenea, pe ideea că toată lumea avea aceeaşi probabibilitate să se infecteze cu virusul și nimeni nu are nicio imunitate internă împotriva acestuia. Acest lucru s-a dovedit, de asemenea, a fi o prostie. De asemenea, a presupus o rată a mortalității de 0,9%. Această cifră ar putea fi potrivită pentru persoanele cu simptome, dar nu și pentru populație în general. Modelul s-a bazat pe cel mai prost scenariu posibil. Și, din păcate, Colegiul Imperial pare să aibă o influență imensă.

spiked: Ce alte întrebări nu sunt puse în acest moment?

Kendrick: O problemă este cât durează imunitatea pentru acest virus. Dacă imunitatea durează doar o perioadă scurtă de timp, nu poate funcționa. Acest lucru nu pare să fie discutat. Dacă vaccinul genereaza anticorpi, acesta va avea un efect. Dar dacă virusul mută sau ne pierdem imunitatea, avem probleme. Nu este clar că dacă contractezi virusul te face să fii imun la el în viitor și nici nu este clar că vaccinul o face. Atunci ce? S-a gândit cineva la asta?

Probabil că toți vom obține Covid-19 și toți îl vom obține în continuare. Singurul scop al blocării a fost de a proteja serviciul de sănătate să nu fie copleșit, ceea ce nu s-a întâmplat. Rezultatul final este că blocarea a fost o pierdere de timp. Nu poate fi continuată pentru totdeauna.

Au încercat să obțină un vaccin împotriva HIV în ultimii 30 de ani și nu au reușit încă. Există un motiv pentru asta și probabil să fie același pentru care nu vor primi un vaccin pentru asta. – sp!ked

Partidul Noua Dreaptă ia atitudine împotriva institutului Elie Wiesel, condamnă strategia de combatere a antisemitismului românismului!

30 mai

Partidul Noua Dreaptă ia atitudine împotriva institutului Elie Wiesel

Sterie Ciumetti Incorect Politic – Mai 28, 2021

Noua Dreaptă a luat act cu consternare și revoltă de noua lege…fără-de lege prin care Guvernul tradator (iar aici ne referim la absolut toate guvernele aflate la conducerea țării din ultimii 31 de ani) mai pune un drug de fier la temnița neo-bolșevică în care ar dori să închidă poporul român.

Cu o insistență demnă de o cauză bună, conducătorii României de azi, în fond doar niște slugi netrebnice și executanți așa de docili încât credem că provoacă silă inclusiv Stăpânilor lor alogeni, mai promovează o așa-zis Strategie, prin care chipurile doresc să apere entități și populații diverse și străine, la propriu și la figurat, de destinele neamului românesc, dar în fapt constituie un nou atac mârșav la adresa poporului român.

Reamintim în acest context documentul intitulat Strategia Națională privind Imigrația pentru perioada 2019-2022, la fel, un document prin care Guvernul României, în martie 2019, își anunța intenția de a umple țara cu imigranți proveniți din Orientul Mijlociu și din Africa, aceasta în ciuda problemelor sociale grave și atentatelor teroriste create și comise tocmai de astfel de imigranți în țările Europei Vestice și în ciuda celei mai mari campanii din România împotriva imigrației și colonizării țării cu populații străine, din noiembrie – decembrie 2018, campanie în care Noua Dreaptă  a fost una din asociațiile organizatoare și conducătoare a acțiunilor.

Așadar, deja “ne-am obișnuit”, ori de câte ori Guvernul ne anunță pompos de vreo Strategie de-a sa, românii nu se pot aștepta la nimic bun.

Așa este cazul și cu noua Strategie promovată rapid și, tot așa cum ne-am obișnuit mai ales în ultimul timp, pe ascuns (noaptea, ca hoții cei mai ordinari).

Nu întâmplător, documentul strategiei pe baza legilor votate de gruparea de trădători PNL-PSD-USRPLUS-UDMR a fost aprobat de Guvern și publicat pe website-ul Institutului Elie Wiesel, adevăratul stăpân al guvernului (Noua Dreaptă  a afirmat de altfel în mod public, în cadrul “maratonului pentru abrograrea legilor liberticide” din aprilie 2021, că trăim de fapt în regimul ELIE WIESEL).

Iată că tovarășii Cominterniști de la putere au considerat că legile liberticide de până acum, respectiv O.U.G 31/2002 validat prin legea nr. 107/2006, 217/2015 (“antilegionară”), 157/2018 („Vexler”) și 2/2021 (combatere ”antițigănism”), nu sunt suficiente pentru a îngropa definitiv libertatea de exprimare și de amintire a Adevărului legat de istoria, cultura și Credința neamului românesc. Aveau nevoie de o “ditamai” Strategie. Intitulată pompos de prevenire și combatere a antisemitismului (n.a: întotdeauna antisemitismul este primul termen cu care începe orice lege liberticidă și orice discurs marxist instigator la ură), xenofobiei…și așa mai departe.

În fond, nu trebuie să ne mire prea tare această nouă lege (?) liberticidă și anti-românească. Această așa-zisă strategie se clocea de mult în mințile bolnave de ură și răutate ale unor reprezentanți și decidenți la nivel politic și administrativ ale comunității evreiești: Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel, Silviu Vexler, deputat din partea Comunității Evreiești, Maximilian Katz, conducătorul Centrului pentru Combaterea și Monitorizarea Antisemitismului (MCA), cel care l-a dat în judecată pe domnul colonel (rtrg.) Vasile Zărnescu. De asemenea, instituții ca Agenția Națională pentru Romi (n.b: adică țigani) (ANR) și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în calitate de invitați permanenți ai instituțiilor care se vor implica în sinistra strategie (Anexa 2 din cadrul documentului publicat în MO), pun și ele umărul, ca întotdeauna, la îngrădirea dreptului la liberă exprimare exclusiv a  vocilor românești naționaliste, patriotice, creștine (pentru că vocile neo-marxiste, pro-avort, pro-imigrație, pro-homosexualitate, anti-creștine și anti-românești, nu vor fi sancționate niciodată pentru incitare la ură sau asemenea, indiferent dacă mesajul și limbajul acestora frizează vulgarul și chiar patologicul). Nu-i vorbă, la ordinul IEW se aliniază cuminți instituții ale statului cum ar fi Ministerul Afacerilor ExterneMinisterul Afacerilor Interne, Ministerul JustițieiMinisterul CulturiiMinisterul Educației, Cancelaria primului Ministru și altele.

Conceperea, aprobarea și publicarea în Monitorul Oficial s-a făcut cu o rapiditate surprinzătoare chiar prin comparație cu adoptarea legilor liberticide amintite mai sus, care au fost adoptate și ele în mare viteză și fără dezbaterile (conform legii) cu societatea civilă. Rapiditatea cu care a fost promulgată Strategia este surprinzătoare și nu prea. După cum am mai arătat în comunicatele noastre pe marginea legilor liberticide, noi, membrii Noii Drepte, alături de alți reprezentanți ai societății civile (amintim aici publicația online Incorect Politic, Asociația Comunitatea Identitară, Asociația Neamul Românesc, domnul profesor Ion Coja, domnul Mihai Șerban, autorul cărții “Manifest. Cartea Neagră a României” și alții), am atras atenția că de la începutul anului 2021 legile liberticide, prin implicarea însuși a președintelui României, Klaus Werner Iohannis, au început să fie puse în aplicare, cu brutalitate și cu același dispreț față de poporul român ca în anii cei mai negri ai terorii bolșevice de după încheierea celui de-al doilea război mondial. Ne facem datoria și amintim încă o dată de sentința din 4 februarie 2021 prin care domnul colonel (rtrg) Vasile I. Zărnescu a fost condamnat la închisoare cu executare pentru vina de a fi “scris o carte” prin care punea în discuție anumite aspecte istorice legate de holocaust și de dosarul penal deschis domnului profesor Florin Dobrescu (februarie 2021) pentru “crima” de a fi organizat un Parastas pentru martiri ai neamului în data de 31.11.2019.

Este așadar foarte probabil că înverșunarea și graba cu care regimul ELIE WIESEL, având ca executanți docili instituții fundamentale ale statului român (Președenție, Guvern, Justiție, Serviciul Secret de Informații, etc), încearcă să instituie cu adevărat o nouă dictatură bolșevică, se datorează și ripostei societății civile, prin proteste, comunicate și chiar interpelări de la tribuna Parlamentului. Ar fi amuzantă această înverșunare a psihopaților de teapa lui Alexandru Florian de a găsi antisemitismul în carul cu fân și de a-l pedepsi dacă nu ar fi implicate în această strategie anti-românească toate instituțiile de forță din România.

După cum se întreabă sugestiv redacția publicației Incorect Politic în cadrul articolului Analiza Strategiei adoptată de Guvern pentru “combaterea antisemitismului, xenofobiei și discursului instigator la ură 2021-2023”, la ce trebuie să ne așteptăm în viitor?

– în cel mai bun caz, la o intensificare a discursurilor, începând de la nivelul cel mai înalt, de condamnare a așa-zisului antisemitism al românilor și de amenințare cu pedepse din cele mai aspre pentru “recalcitranți”;

–  într-un caz moderat, la o cenzură și mai drastică a rostirii Adevărului istoric (legat de perioada interbelică și mai ales postbelică) în media oficială (mainstream), nu că în acest moment această media în general vândută și obedientă ar da pe dinafară de curaj, demnitate și deontologie profesională;

– în cazul grav, la arestarea efectivă a multor membri și militanți naționaliști-creștini, începând o prigoană asemănătoare perioadei bolșevice din anii 1945 – 1964;

– în cazurile cele mai grave, la îndoctrinarea în spiritul minciunii simultan cu denigrarea neamului românesc a tinerilor generații încă de pe băncile școlii; la interzicerea efectivă a manifestațiilor și comemorărilor adevăraților eroi și martiri ai neamului românesc, pe care această strategie va încerca nu numai să-i șteargă din amintirea românilor, dar și să-i introducă în mod fals în cartea “criminalilor de război”; mai mult, prin strategiei  se va încerca înlocuirea acestor martiri și mucenici ai neamului românesc cu eroi falși, alogeni, străini de trăirea și simțirea românească și creștină;

– în cazul în care ni se va cere tuturor creștinilor să devenim adevărați mucenici, la posibila interzicere a manifestării Credinței Creștin – Ortodoxe și chiar la închiderea bisericilor.

Noua Dreaptă a fost prima formațiune politică din România care a protestat public, prin comunicate oficiale și prin acțiuni în stradă (n.a: acțiuni care vor continua) față de acțiunile de reprimare brutală a libertății de exprimare. Amintim aici protestul din fața Tribunalului București din data de 20.02.2021 față de comdamnarea la închisoare cu executare a domnului colonel (rtrg.) VASILE ZĂRNESCU și de dosarul penal deschis domnului profesor FLORIN DOBRESCU și mai ales de “maratonul pentru abrograrea legilor liberticide” din luna aprilie a acestui an.

Prin prezentul comunicat noi, membrii Noua Dreaptă, ne exprimăm nu numai indignarea și revolta că, prin acest document mizerabil, dictatura de sorginte neo-bolșevică ne indică din ce în ce mai clar că scopul ei este distrugerea românismului și înrobirea românilor chiar în propria lor țară Binecuvântată de Dumnezeu, ci și hotărârea de a nu tăcea și de a a Mărturisi Adevărul fără frică și fără compromisuri.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Ing. Alexandru Balcu,

Suprimarea datelor privind ivermectina a costat „o jumătate de milion de vieți”, potrivit unui expert!

30 mai

COVID-19: Antiparasitario ivermectina sigue ganando fama curativa |  Aguajero Digital

Dr. Pierre Kory de la Front Line COVID-19 Critical Care Alliance a subliniat numeroase detalii care demonstrează că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a suprimat cu bună știință datele privind eficacitatea ivermectinei împotriva virusului care era în beneficiul pacienților pentru interesele vaccinurilor Big Pharma.

Dr. Pierre Kory (FLCCC Alliance) testifies to senate committee about  I-MASK+ (incl. the following Q&A part) on Vimeo

„Este criminal ”, a spus Kory. „Este literalmente criminal”. Medicamentul „ar fi putut salva jumătate de milion de vieți anul acesta dacă ar fi fost aprobat”.

OMS, susține Kory, se angajează doar în tacticile unui „ghid de dezinformare”. Termenul a fost inventat de Uniunea Oamenilor de Știință Preocupați în urmă cu 50 de ani pentru a descrie strategiile pe care corporațiile le-au dezvoltat de-a lungul deceniilor pentru a „ataca știința atunci când aceasta contravine intereselor lor financiare”.

  • Falsificarea: executarea științei falsificate și încercarea de a o face să treacă de investigație legitimă.
  • Bombardarea: Hărțuirea oamenilor de știință care demonstrează cu recenzii ale rezultatelor care sunt incomode pentru industrie.
  • Distragerea atenției: creați incertitudine cu privire la știință acolo unde nu există sau este limitată.
  • Ecranul: cumpărați credibilitate prin alianțe cu lumea academică sau cu societăți profesionale.
  • Capcana: manipularea funcționarilor sau a procesele guvernamentale pentru a influența politica în mod necorespunzător.

În apelul complet al Zoom, care a fost eliminat de YouTube, dar este disponibil pe Bitchute, Kory descrie modul în care cele cinci tactici au fost implementate împotriva constatărilor științifice privind ivermectina. Un exemplu este corupția marilor reviste medicale, ai căror redactori refuză să permită studiilor ivermectinei să treacă la evaluarea inter pares. Fara îndoiala, cel mai atroce participant instituțional este OMS.

Kory este autorul principal al unei revizuiri științifice a studiilor ivermectinei din întreaga lume, care a fost publicată în numărul mai-iunie al revistei American Journal of Therapeutics.

După cum s-a informat pe site-ul FlCCC, au existat un total de 56 studii la care au participat 469 de oameni de știință și 18.447 de pacienți. Dintre acestea, 28 au fost studii controlate aleatorii (ECA), tipul de studiu considerat de mare autoritate în comunitatea medicală.

În ansamblu, au demonstrat o îmbunătățire de 85% ca prevenire a bolii atunci când sunt luate înainte de expunere. A fost observată o îmbunătățire de 78% dintre pacienți atunci când este administrat devreme și 46% când este administrat târziu. O îmbunătățire cu 74% a mortalității și o îmbunătățire cu 66% în mai multe domenii au fost constatate în cele 28 de studii de control aleatoriu.

În termen de 10 zile de la publicare, articolul despre ivermectină a fost clasat pe locul 13 cel mai citit din cele peste 200.000 de publicații științifice lansate în acea perioadă, relatează Kory.

Dintre cele 17,7 milioane de articole care au fost urmărite de sursa de rating de la înființare, studiul ivermectinei ocupă deja locul 246.

Kory crede că răspunsul la articol este un semn bun și spune că vede „o schimbare în curs de desfășurare”.

Kory subliniază că echipa sa nu este singură.

Ivermectin discussion with Dr Tess Lawrie - YouTube

Dra. Tess Lawrie este una dintre experții mondiali în elaborarea de linii directoare și efectuarea de analize sistematice. Singur grupul său și efortul său independent, consorțiul BIRD (British Ivermectin Recomandation Development), au ajuns la concluzia că ar trebui să fie standardul de îngrijire. Articolul nostru a ajuns, de asemenea, la aceeași concluzie. Nu suntem singuri.

Satoshi Ōmura: The power of art & science

Profesorul câștigător al Premiului Nobel Satoshi Omura, grupul său din Japonia, a publicat articolul concluzionând același lucru. La fel a făcut și un alt grup independent din Spania și Italia ».

Cel mai important, a spus el, „cheia tuturor acestor grupuri … este că suntem grupuri de experți independenți. Niciunul dintre noi nu este în conflict. Niciunul dintre noi nu are mai multe interese decât jurământul pe care l-am depus ca medici, care este îngrijirea pacienților noștri. „

O parte a problemei este că companiile donatoare ale OMS nu numai că furnizează fonduri, ci determină toate aspectele cercetării și chiar furnizează echipele de cercetare.

„Trebuie să vezi de unde vin banii. Acum banii pun condiții „, a spus Kory. „Persoane dau bani la OMS, dar spun„ vrem să faci asta sau să studiezi asta. Vrem să vă folosiți consultanții, experții și oamenii de știință. Mulți dintre ele provin din industria farmaceutică. Industria farmaceutică s-a infiltrat aproape complet în această organizație.”

Când „se examinează în mod critic medicina, mai ales în cazul unei pandemii, nu se poate evita să nu se ajungă la concluzia obiectivă că este standardul de îngrijire”, a spus Kory. „Și chiar are un impact fenomenal în întreaga lume.”

În Mexic și India, de exemplu, „ratele mortalității și spitalizările au scăzut” când s-a utilizat ivermectina.

Potrivit lui Kory, adevărata problemă cu medicamentul este că, pe lângă faptul că este eficient, sigur și ușor de obținut, este foarte ieftin. Ivermectina costă doar câțiva dolari pe doză. Acest lucru pune medicamentul în fața intereselor financiare de peste 100 de miliarde de dolari provenite din vaccinuri.

„Nu îmi pot imagina în istoria produselor farmaceutice un interes competitiv la fel de profund și la fel de vast precum cel care a fost desfășurat împotriva micuței ivermectina”, a spus Kory. „Interesul împotriva acestuia este într-adevăr aproape incalculabil”.

Organismele de sănătate care înainte erau de încredere, precum OMS, au devenit principalii susținători ai intereselor donatorilor lor, Big Pharma, conduși de vaccinuri. Drept urmare, a spus Kory, OMS și alții suprimă activ dovezile extinse pentru ivermectină, cu scopul de a menține-o departe de ochii publicului.

Dovezile pentru această afirmație sunt surprinzătoare. Examinând raportul grupului de experți al OMS privind ivermectina, el a spus: „Ceea ce fac ei nu este subtil. Este foarte clar că oricine se ocupa de grupul respectiv avea un obiectiv non-științific ”.

„În primul rând, nu a existat niciun protocol pentru excluderea datelor. Așadar, erau practic liberi să renunțe la orice studii pe care le considerau incomode pentru scopul lor ”, a remarcat Kory. Si ghici ce? Au facut-o. Au aruncat multe dintre încercările pe care propria lor echipă Unitaid le descoperise și le acumulase în ultimele luni”.

Cel mai flagrant, potrivit lui Kory, este o frază din raportul OMS pe care cercetătorii săi nici măcar nu s-au deranjat să o apere, pur și simplu spune doar: „Nu am examinat studiile controlate aleatoriu și prevenirea COVID-19 ”. Nu există niciun motiv pentru asta, nici să nu o facem. Pur și simplu nu am făcut-o”.

Unul dintre cei mai importanți indicatori ai eficacității unui medicament sunt datele de răspuns la doză, explică Kory. Au „evitat în mod deliberat să menționeze” datele de răspuns la doză. „Au omis complet datele cu adevărat importante, pentru că dacă există, este un uriaș pilon științific care demonstrează eficacitatea”.

De asemenea, nu au inclus studii epidemiologice, precum cel al cercetărilor lui Juan Chamie, care de un an „demonstrează că pretutindeni există o distribuție și adoptare pe scară largă, numărul cazurilor și decesele se prăbușesc” și care a fost prezentat la OMS.

„Deci, când l-am citit, am cunoscut aceste date. Am stat cu capul în mâini și m-am gândit: Acești oameni sunt criminali. Sunt literalmente criminali ”, a spus Kory.

Când raportul examinează dacă ivermectina este sau nu sigură, Kory a comentat: „Este absolut comic”.

Vorbind despre un medicament utilizat timp de mai mult de 40 de ani, cu miliarde de doze administrate și cu un record de siguranță mai bun decât aspirina sau Tylenol, spune el, OMS a găsit trei studii care conțin o sugestie că ar putea exista efecte adverse.” Grupul de experți atunci a stabilit, potrivit lui Kory, că „nu funcționează, deoarece am aruncat toate datele care arătau că funcționează”. Dar știi ce, vedem că ar putea fi dăunător. Adică, [este] absolut ridicol ceea ce fac”.

În schimb, OMS a licențiat remdesivir pentru COVID-19, care costă între 2.340 și 3.120 dolari, pe baza unui singur studiu pe 800 pacienți. Studiul a constatat că remdesivirul nu reduce mortalitatea, și reduce durata spitalizării în rândul supraviețuitorilor cu o medie de două zile.

În 2018, OMS a recomandat ivermectina pentru tratamentul scabiei pe baza a 10 studii controlate aleatoriu cu doar 852 pacienți. A făcut același lucru cu ivermectina ca tratament pentru strongiloid, o infecție parazitară, pe baza a cinci studii de control aleatoriu și a 591 pacienți.

Cu toate acestea, 28 de studii controlate aleatoriu cu aproape 3.000 de pacienți nu au fost suficiente pentru ca OMS să aprobe această terapie care salva vieți pentru COVID-19.

„OMS a comis în esență acțiuni criminale”, a spus Kory. „În mod clar nu există știință aici”. Alerta Digital

%d blogeri au apreciat: