Șarlatanie religioasă la România TV!

3 mai

1. Vremea frumoasă de mai și concesiile repetate făcute de guvernanți în materie de restricții au adăugat acestor zile carate pentru un loc aparte în sufletele tuturor. Parcă ne-am fi eliberat și sufletește, și trupește, și juridic de presiuni uriașe. Pentru toți a fost ca o răsplată binemeritată după izolări, spaime, pierderi, tristeți, dureri și îndoieli.

  1. Din păcate, frumusețea acestor clipe ne-a fost umbrită de circul muzical religios organizat de România TV. Sub aparența de sărbătoare pascală, OTV-ul lui Sebastian Ghiță a pus la cale un fel de concert religios într-o biserică din Pecica. Lăcașul extrem de încărcat în decorațiuni (din păcate, și cu accente de kitsch) a fost transformat de Traian Igaș și de producătorul emisiunii într-un studio religios în care tîmplarul ministru și măcelar Traian Igaș a inventat un fel de sărbătoare în care toate credințele din Pecica se reunesc de Paștele ortodox. Chiar și cei care sărbătoriseră Paștele cu săptămîni înainte.

În deschidere, bietul Traian Igaș, probabil cumplit de nefericit pentru anonimatul binemeritat în care a intrat după debarcarea de la Interne, vorbea despre o frăție a credințelor, la Pecica. Toți sărbătorim împreună, indiferent de credință!

Falsul acesta grosolan a permis ca toată petrecerea să fie înregistrată în catedrala din Pecica unde au prestat tot felul de cîntăreți cu pretenții folclorice. De la Aurel Tămaș, la Tinu Vereșezan, tot felul de guriști de cîrciumă, nunți și botezuri au interpretat cîntece cu iz religios. Din păcate, cele mai multe cîntări erau adunate de prin tot felul de credințe. Numai ortodoxe nu prea erau.

O adevărată paranghelie religioasă înregistrată într-un lăcaș de cult, inclusiv cu copii (pentru a da telespactatorilor sentimentul de audiență și stare de grație divină) a fost livrată ca transmisie în direct. O grosolană șarlatanie bisericească în stilul Romania TV, produsă și înregistrată în două variante, una în biserică pentru difuzat în Noaptea Învierii, alta, în taverna din Pecica, pentru ziua de duminică. Probabil că unii telespectatorii, inclusiv CNA-ul, ar putea trece peste faptul că niște înregistrări erau oferite ca transmisii în direct, dar este mai greu de trecut peste amestecarea înregistrîrii de la Pecica cu transmisiile în direct de la Catedrala patriarhală. Culmea contrafacerii tv a fost obținută prin alternarea imaginilor înregistrate din Pecica cu transmisiile în direct de la slujba de Înviere.

Pentru a ilustra o șarlatanie religioasă pusă la cale de România TV mă rezum la a reproduce anunțurile și burtierele difuzate de acest post de televiziune, devenit un soi de culme a grotescului în mass media.

În seara și în Noaptea Invierii, România TV s-a întrecut pe sine în penibil, grotesc, prostie și vulgaritate. A produs un soi de agapă religioasă de mahala. Îi rog pe cititori să subînțeleagă ghilimelele de rigoare la fiecare enunț și ”bombă” stupidă.
Sunt preluate cu exactitate de pe ecranul România TV.

” Cele mai exclusive imagini din biserică! Cîntăreți celebri vin să ia lumină de la miezul nopții. Cîntăreți celebri în biserică după o perioadă grea. Valeria și Traian Ilea cîntă lîngă icoană. Romania Tv reunește neamul românesc în seara sfîntă. Artiștii se adună în biserică în seara sfîntă. Transmisie specială din biserica plină de artiști. Imediat artiștii în biserică se pregătesc de Înviere. Artișii și ministrul Igaș-momente speciale în biserică. Transmisiune specială așteptată de toți românii.Cele mai iubite cîntece sfinte ale românilor.România Tv reunește neamul românesc în seara sfîntă. Cîntăreții României așa cum nu i-ați mai văzut. Miine, oră de oră, un spectacol de înaltă ținută. Mîine, cel mai tare chef, după un an de izolare!”

Iată și numele artiștilor ”celebri” tîrîți în această agapă religioasă de prost gust și de mare ofensă la adresa Sărbătorii Pascale: Aurel Tămaș, Dinu Vereșezan, Mariana Anghel, Ionuț Fulea, Vlăduța Lupău (”face show cu prietenele ei”), Traian Ilea, Daniel Trifu, Florica Zaha și Soții Istrate, ”Orchestra minune a fraților Advahov” și mulți alții, trambalați și terfeliți de dragul apariției televizate!

3.Alo, Consiliul Național al Audiovizualului!

CORNEL NISTORESCU/http://cotidianul.ro/

2 răspunsuri sa “Șarlatanie religioasă la România TV!”

  1. mucenicul 3 mai 2021 la 9:58 pm #

    A republicat asta pe Mucenicul's Blog.

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: