Despre neputința unor “partide istorice” !

12 mai

Am vorbit mult timp despre necesitatea existenţei unui logoped la Palatul Cotroceni pentru profesorul de provincie ajuns înalt dregător al ţării. “Dulapul goliciunii” şi-a luat, însă, un consilier care urmează să-şi ia zborul ca ambasador în SUA, poate tocmai să-i şoptească în timp real directivele.

Cert este că acest consilier, coicidenţă sau nu, are şi un frate deputat PNL, Alexandru Muraru. Deputatul Muraru, probabil inspirat de fratele său, a mai pus mâna pe câteva dicţionare şi pe câteva cărţi şi, în acest fel, s-a trezit vorbind, exprimându-se cu multe neologisme, făcându-şi apologia bunei-credinţe şi a moralităţii.

„Spre exemplu, vizitele pe care ei le fac pe la ministere arată ca o intimidare la adresa membrilor cabinetului și, din păcate, câțiva miniștri au cedat. Pot înțelege nevoia de dialog, pot înțelege obsesia omului politic pentru a căuta apreciere și voturi, dar nu cu cei care alimentează apoi un tip de fanatism și de torpilare a instituțiilor statului. Cei de la AUR se legitimează tocmai prin aceste acțiuni, unde vor să pară frecventabili, să se facă utili, se erijează în negociatori, purtători de mesaje ai unor categorii pe care ei le numesc „nereprezentate” sau excluse de la dialog, vor să întrețină un soi de adormire a conștiinței pentru a da ulterior alte lovituri la adresa democrației. Când pandemia va trece, mă tem că va veni și momentul în care ei vor face o alianță parlamentară cu PSD”, a declarat Alexandru Muraru.

„Ei știu să sunt pasibili de scoatere în afara legii, dar e nevoie de un pact național, parlamentar, împotriva extremismului, un angajament de izolare a lor în Parlament”, ne-a spus cu patos deputatul Muraru. El a mai acuzat AUR că „a reluat o amplă operațiune sistematică de punere în discuție a faptelor istorice din anii 40, de elogiere a criminalilor de război, de relativizare a crimelor din timpul Holocaustului, de parodiere a simbolurilor memoriei victimelor Holocaustului”, fără să dea exemple în acest sens.

Este evident că AUR reprezintă un real pericol pentru PNL, dat fiind faptul că, la alegerile parlamentare din anul 2020, AUR a intrat în Parlamentul României după ce a obținut aproape 10% din voturi, iar analiştii politici şi sondajele spun că AUR continuă să crească în preferintele românilor, având toate atuurile să devină cel de-al doilea mare partid pe scena politică din România.

Fie că acceptă sau nu PNL, PSD rămâne în continuare cel mai mare partid politic. Din păcate, discursul şi programul politic al PSD sunt anacronice, tocmai de aceea AUR îşi consolidează pe zi ce trece statutul de partid care reuşeşte să răspundă nevoilor societăţii româneşti actuale. După cum se poate observa din declaraţiile deputatului Muraru, acesta are serioase angoase cu privire la alianțele parlamentare viitoare, în loc să-l preocupe eficienţa PNL ca partid de guvernământ.

Incapacitatea PNL de a-şi reconfigura traseul politic în afara directivelor lipsite de viziune şi de consistenţă primite din partea unui “Preşedinte-hologramă” se oglindeşte în discursul la adresa partidelor de opoziţie. În accepţiunea PNL, toate celelalte partide sunt răspunzătoare de dezastrul în care se găseşte ţara, mai puţin cele care o guvernează.

Referindu-se la AUR,  acuzaţiile că acest partid vine în Parlamentul României cu un discurs naționalist, homofob, anti-sistem, anti-covid, pro-ortodoxist, anti-occidental și suveranist sunt tot ceea ce pot emite aceste partide “istorice”, tocmai în considerarea faptului că acesta a reuşit să câştige foarte mulţi adepţi din rândul oamenilor de bună-credinţă din România, orientaţi către valorile naţionale, către familia tradiţională, către credinţa care ne-a unit de milenii pe acest teritoriu.

Anunţul lui George Simion privind participarea AUR la alegerile de la Chişinău a provocat rumoare în rândul marilor partide politice din România care timp de 30 de ani şi-au dus “somnul raţiunii” pe scaunul Puterii, picurându-li-se în urechi directivele “tătucilor” Iliescu, Băsescu, Iohannis. Acesta este motivul pentru care deputatul Muraru, dând dovadă de neputinţă politică şi intelectuală, a putut să rostească doar cuvântul “neofascism”, cuvânt cules în grabă şi aleatoriu în joaca sa cu dicţionarul de neologisme.

“Juridic vorbind, există, evident, limite ale imunității declarațiilor politice și instanțele de judecată au motivat aceste aspecte în diverse spețe, când membri ai Parlamentului au depășit cadrul constituțional sau legal”, declara în agonie deputatul cu pricina.

Doar că, fie excesul de zel în a-şi demonstra firea combativă, fie o totală lipsă a cunoştinţelor juridice, îl incriminează chiar pe dumnealui când acuză AUR de neofascism. Toate acţiunile AUR au fost desfăşurate cu respectarea cadrului legal, iar dacă tot a fost acuzat AUR că este un partid pro-ortodoxist, iată ce spunea Ioan Damaschinul, unul dintre cei mai mari gânditori ai Bizanţului: “E mai bine să învingi prin ingeniozitate şi minte decât prin împotrivire”.

Realitatea politică a României la acest moment este aceea că AUR a învins deja prin ingeniozitate şi curaj, calităţi care au lipsit mult timp politicii româneşti după 1989.

Ciprian Demeter

https://60m.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: