Arhiva | 11:47 am

Aderarea României la spațiul Schengen, unul dintre obiectivele mincinosului patologic Klaus Iohannis !

3 iun.

Secretar de stat de la Budapesta: „Iohannis a ajuns preşedinte şi cu votul maghiarilor din Transilvania şi nu a întors sprijinul”

Klaus Iohannis a participat miercuri, 2 iunie, la dezbaterea online „Să vorbim despre viitorul Europei” (Let’s talk – Future of Europe), organizată de către Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European. Președinte a afirmat în cadrul evenimentului că aderarea la spaţiul Schengen „rămâne un obiectiv politic major pentru România”, deşi criza sanitară a afectat serios această zonă.

În ceea ce priveşte Schengen, în contextul crizei sanitare şi al măsurilor luate de unele state membre, funcţionalitatea spaţiului Schengen, evident, a fost serios afectată. Cu toate acestea, aderarea la spaţiul Schengen rămâne un obiectiv politic major pentru România şi face parte din angajamentul pe care ţara noastră şi l-a asumat prin Tratatul de aderare la UE”, a spus şeful statului în cadrul dezbaterii.

El a subliniat că România îndeplineşte criteriile necesare de peste zece ani, fiind un exemplu în ceea ce priveşte asigurarea securităţii pentru Uniunea Europeană și și-a exprimat speranța că în viitor țara noastră a adera la spațiul Schengen și la zona Euro.

„Sperăm că eforturile noastre consecvente vor fi recunoscute curând iar o soluţie pentru finalizarea procesului va fi găsită în timp util. În acelaşi timp, aderarea la zona Euro este unul din obiectivele-cheie, pe termen mediu, ale României”, a arătat el.

https://60m.ro/

Ciolacu acuzații la adresa lui Cîțu: O să fie dezastru în Romania din cauza luptei de partid din PNL !

3 iun.

Ciolacu lansează acuzații la adresa lui Florin Cîțu: „O să fie dezastru în Romania din cauza luptei de partid din PNL. Unul o să împartă bani, că e la guvern, unul va împărți funcții, că e șef de partid.

Liderul PSD a criticat Guvernul Cîțu pentru că nu a atins obiectivul de 5 milioane de vaccinați până la 1 iunie.

Suntem pe ultimul loc la vaccinare în Europa. Au zis 10 milioane, după aia au zis 5 milioane, nu am zis eu. Și-a setat singur targetul, daca nu a fost în stare, să se ducă acasă. A ieșit Rafila și le-a spus că nu merg calculele, că nu vaccinam doar în orașe, ci și la sat. Nu mai merge cu discriminări”, a declarat Ciolacu la România TV.

Totodată, el a mai spus că așteaptă scuze de la președintele Iohannis pentru că a numit PSD „ciuma roșie”. În plus, Ciolacu l-a acuzat pe premierul Cîțu că aruncă vina pe primarii PSD pentru eșecul vaccinării în mediul rural.

Iohannis „știe la fel de bine ca și mine cine ce e „ciuma roșie”. Acum vine copy-paste ăsta, Cițu, și zice ca administrațiile PSD. Păi, vrei să scot hârtiile, să vezi cum mituiești primarii PNL? Toți parlamentarii, și de la AUR și de la alte partide, trebuie să se hotărască dacă vor să continuăm așa patru ani de zile, cu acest troc politic pe viitorul României”, a spus Marcel Ciolacu la România TV.

https://60m.ro/

În relația cu Ucraina, România ”acceptă bătaia de joc” și renunță la mulți BANI!

3 iun.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210602/34971667/In-relatia-cu-Ucraina-Romania-accepta-bataia-de-joc-si-renunta-la-multi-BANI.html

Greșeală mare a Guvernului în PNRR trimis la UE?! ”Asta ne va costa!”

3 iun.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210602/34967993/Greeal-mare-a-Guvernului-in-PNRR-trimis-la-UE-Asta-ne-va-costa.html

Probleme pentru Guvernul Cîțu: Comisia Europeană și-a pus o FEMINISTĂ șefă la Bucureşti!

3 iun.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210602/34973439/Probleme-pentru-Guvernul-Cu-Comisia-European-i-a-pus-o-FEMINIST-ef-la-Bucureti-.html

Cum ar arăta viața noastră dacă nu am fi membri ai UE!

3 iun.

https://karensmithdotblog.files.wordpress.com/2021/06/b811d-atempo1.png

Probabil unii nu concep cum am putea să nu fim membri ai UE. E o prostie generată strict de propaganda pe care o îngurgitează. Toți au ajuns să creadă că pe la noi curge doar lapte și miere și asta strict datorită „binefăcătoarei” Uniuni. Articolul de față este menit să vă coboare cu picioarele pe pământ pentru a putea înțelege „ce ne-a adus nouă UE” și cum am arăta fără „binefacerile” structurii malefice în care ne-am băgat prostește.  Așadar ce-ar fi dacă n-ar fi UE?

1. Nu am mai plăti TVA

TVA-ul a fost introdus strict pentru a ne „alinia” politicilor fiscale ale UE. Ca efect, prețurile au crescut pe toată linia. Fără UE nu am fi avut TVA, astfel încât, pe general, prețurile ar fi cu aproximativ 20% mai mici.

2. Prețul mâncării ar scădea

Intrarea în UE a permis marilor concerne europene să pătrundă pe piața locală ca-n brânză. Astfel, după ce au făcut dumping și au cumpărat producătorii români, au redus la zero producția de aici și, treptat, au mărit prețurile. Un caz particular îl constatăm pe piața laptelui unde au rămas doar câțiva producători mici care nu au capacitate de procesare și nu sunt capabili să-și optimizeze costurile de producție. Astfel, controlând piața, marile concerne nu doar că nu produc aici, dar vând și mai scump cu până la 60%!!! De remarcat că aproximativ 70% din brânza telemea „românească” nu se mai produce în România, ci în afara ei.

Ieșirea României din UE ar însemna prețuri medii la alimente cu cel puțin 20% mai mici, suplimentar față de reducerea rezultată din TVA.

3. Carburanții ar fi mai ieftini cu cel puțin 30%

Prețul mare al carburanților este cauzat de ping-pong-ul pe care Petrom îl face cu petrolul românesc: extrage de aici, exportă la Viena și reimportă benzină și motorină. Asta nu înseamnă doar prețuri mai mari pentru Români, dar și o cotă imensă din deficitul de cont curent al României. E „micul mare secret” care nu se spune niciodată: carburanții sunt principalii vinovați pentru deficitul de cont curent al țării, iar problema deficitului nu poate fi rezolvată decât prin tăierea căpușării efectuate de industria de rafinare și petrochimică(aici e un alt domeniu distrus în România pentru a deschide calea importurilor). În plus, există accize aplicate carburantului care ar putea fi eliminate dacă nu am fi membri ai UE. Numai din TVA zboară 20% din preț!

4.  Prețul utilităților ar scădea cu până la 50% față de valoarea actuală

Prețul imens pe care românii îl plătesc pe apă, gaze și electricitate este cauzat de un cumul de factori, între care manipularea prețurilor efectuată de către distribuitorii de utilități are un rol covârșitor. Astfel, pe tot lanțul, câștigul cel mai mare îl au distribuitorii care, în mare, doar facturează. Privatizarea distribuțiilor a fost una dintre condițiile impuse de UE pentru aderare. În acest fel, banii românilor zboară în țările de origine ale firmelor de distribuție de utilități(Franța, Germania, etc)

5. Ne-am recâștiga independența energetică

Prin forțarea separării producției de transport și de distribuție s-au adăugat costuri imense care, altfel, în cazul unei companii integrate pur și simplu n-ar fi existat. Motivul a fost unul simplu: fragmentarea pentru ca marile concerne externe să lupte cu firme mai mici pe care să le sufoce rapid. Haosul care-a urmat a făcut ca o mare parte din România să devină „abonată” la producătorii energetici externi. De asemenea, dezvoltările producției și ale infrastructurii interne au fost faultate de către UE special pentru a face loc marilor pești energetici europeni. Două exemple:

  • dezvoltarea complexului de la Cernavodă a fost faultată periodic de către cozile de topor „ieuropene” pentru a deschide calea importurilor de electricitate de peste hotare. Spre deosebire de noi, ungurii au construit o centrală nucleară cu rușii, centrală de la care și noi vom ajunge să cumpărăm. De asemenea, mai menționez că Nuclearelectrica a fost sabotată prin distrugerea companiilor care-o aprovizionau de la intern: Compania Națională a Uraniului și Fabrica de apă grea. Acestea au fost puse pe butuci pentru a deschide astfel calea importurilor mult mai scumpe!
  • infrastructura internă de gaze este sabotată pentru a permite exportul unei cantități cât mai mari de gaze noastre în Europa spre beneficiul Ungariei și Austriei în primul rând – și al UE în general. Astfel, nu doar că românilor li se va pune taxă pe centrala de apartament pentru a frâna dezvoltarea infrastructurii interne, dar tot lor li s-a pus o taxă pe factură pentru a se construi conducta care SCOATE GAZELE DIN ROMÂNIA!

6. Am avea acces la surse energetice ieftine

Punerea pe butuci a exploatărilor miniere este o crimă! Cărbunele e ieftin și viabil, iar în mixul energetic național avea o cotă importantă. Ieșirea din UE ne-ar asigura capacitatea de a refolosi energiile ieftine de care dispunem și în care cărbunele are o cotă mare. În ceea ce privește poluarea menționez că există tehnologii care reduc aproape la zero poluarea produsă de cărbune, iar interzicerea sa ține mai mult de ideile crețe ale nulităților europene.

7. Infrastructura rutieră și feroviară a României s-ar tripla în 5 ani

Respectarea unor regulamente tembele face ca kilometrul de autostradă să fie de patru ori mai scump(în termeni reali) acum decât atunci când eram în afara UE. De asemenea, respectarea unor regulamente idioate de mediu(vezi povestea „cărbușului” care împiedică autostrada Pitești-Sibiu) sunt de fapt frâne în calea dezvoltării țării. Fără UE, autostrada Pitești-Sibiu ar fi de cel puțin patru ori mai ieftină, la fel ca București-Iași și Iași-Târgu Mureș. În ceea ce privește infrastructura feroviară, dezastrul de acolo este cauzat în proporție de 100% de politicile tembele ale UE! După cum bine cunoașteți, UE are interes în a frâna dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare a țării, iar nulitățile politice pe care le avem trag cu drag pentru îndeplinirea acestui deziderat.

8. Recâștigarea independenței financiare

Isărescu a forțat privatizarea băncilor românești, iar efectele se văd din plin: un român se împrumută cu de până la zece ori mai scump decât un neamț(dobânda medie plătită de un neamț e de 1.5%!). Mai mult, România nu mai poate capitaliza băncile proprii(CEC și Eximbank) pentru că acțiunea se consideră ajutor de stat. Astfel, prin robinetul bancar, nu doar că se scurg miliarde de euro anual, dar aceasta afectează și bunăstarea românilor și competitivitatea firmelor autohtone. Fără UE am putea reinternaliza proprietatea asupra instituțiilor bancare, reinstaurând astfel ordinea firească. După cum se vede, țările din Est cele mai performante și independente sunt cele care și-au păstrat o componentă importantă a sistemului bancar(Polonia și Ungaria).

9. Infrastructura de sănătate ar putea fi substanțial îmbunătățită

Ca și în cazul autostrăzilor, apartenența la UE se traduce în costuri exorbitante de construcție pentru infrastructura medicală. Astfel, un spital(atenție, doar construcția, nu și aparatura!) ajunge să coste de până la șase ori mai mult în UE decât oriunde în afara UE. Mai mult, Uniunea Europeană ne-a obligat să reducem numărul de paturi, iar consecințele le-ați văzut cu toți. Imaginați-vă că alocând bani la nivelul UE pentru un singur spital am putea construi ȘASE SPITALE! Practic s-ar rezolva ca prin minune problema spitalelor regionale. Mai mult, apartenența la UE a făcut ca România să devină doar un „aplicator” al politicilor de sănătate de la nivelul Uniunii. După cum s-a văzut la recenta pandemie, acest lucru a avut un efect nefast asupra tratamentelor aplicate pacienților, ajungându-se chiar la crime!

10. Controlul datoriei externe

Apartenența la UE ne obligă să ne împrumutăm pentru toate prostiile. Abia recent a ieșit la iveală faptul că din cele „80 de miliarde de euro ale Plăvanului”, doar 14 miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile, restul fiind ÎMPRUMUTURI! Iar de împrumutat ne împrumutăm pentru a pune în aplicare fantasmagoricul „pactul verde” european. Ce înseamnă pactul verde? Prețuri substanțial mai mari plătite de consumatorul final, restricții cât cuprinde și o reducere drastică a mobilității. Iar pentru asta ne împrumutăm cu încă 40% din PIB, ducând datoria țării la aproape 100%!

Fără UE nu doar că am putea controla mai strict împrumuturile, dar am și evita cheltuirea inutilă a banilor pe niște fantasme fără sens.

Mă opresc aici, dar cu promisiunea de a continua lista cât mai curând posibil întrucât sunt multe alte aspecte la care nu v-ați gândit. Nu vreau decât să înțelegeți că UE e departe de a fi paradisul pe care-l credeți. Nu e decât o formă supranațională de destabilizare a națiunilor componente. Până acum a subvenționat bunăstarea, iar de-acum înainte, pe măsură ce ieșirea devine mai greoaie, încep să apară problemele. Exact ca-n cazul Uniunii Sovietice. Avantajul este că ieșirea din UE poate fi una facilă(vezi cazul Islandei și al Angliei) în condițiile în care există determinare politică și coerență internă. Partea proastă e că la noi UE nu se lasă până când nu distruge cu totul societatea pentru a o putea stăpâni. Voi reveni cu o continuare. Preluat din trenduri.blogspot.com

Daca Hitler ar fi castigat cel de-al Doilea Razboi Mondial, ce ar fi fost diferit in lumea postbelica? Iata cateva exemple:

1Nu exista URSS (guvernul sovietic a ucis milioane de oameni in timpul domniei sale de 70 de ani – pentru a studia acest subiect citeste scrierile lui Aleksandr Soljenitsyn, Hitler ar fi eliberat URSS, chiar daca ar fi luat mari parti din regiunea vestica pentru lebensraum „spatiu de locuit”)

2Nu ar fi existat razboiul rece (pentru ca nu ar exista URSS)

3Fara Europa de Est comunista / Cortina de fier (cand s-a incheiat cel de-al Doilea Razboi Mondial, Europa de Est a cazut in mainile comunismului – aceasta era o parte din prada de razboi a lui Stalin)

4Fara China rosie si asasinarea ulterioara la ordinul lui Mao de 40-60 de milioane de chinezi (URSS a creat conditii favorabile pentru comunistii lui Mao, care in cele din urma a condus la victoria lui Mao asupra nationalistilor lui Chiang Kai-shek in 1949, deci daca nu exista URSS, nu exista victoria lui Mao)

5Nu era Vietnamul nord-comunist (atat Uniunea Sovietica, cat si China Rosie l-au ajutat pe Ho Chi Minh)

6Fara masacrul comunist din Cambodgia al lui Pol Pot a 2 milioane de cambodgeni (China Rosie l-a ajutat Pol Pot)

7Nu se diviza Coreea in Coreea de Nord si Coreea de Sud (aliatii au impartit Coreea dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Coreea de Nord devenind comunista … un alt razboi al lui Stalin)

8Nici o Cuba comunista (avand in vedere anterior, ce sprijin ar fi avut Castro in anii 1950?)

9Nu exista nici un fel de comunism (Hitler a fost cel mai fervent anti-comunist al lumii)

10Liberalismul si multiculturalismul nu ar domina etosul occidental (ambele sunt creatii evreiesti si ambele au fost dintotdeauna promovate / avansate de evrei, astfel incat, daca nu exista influenta evreiasca, atunci nu exista liberalismul si nici multiculturalismul … cel putin sigur nu apropiat de ceea ce vedem astazi)

11Nici un marxism cultural si nici o corectitudine politica (acestea sunt „unelte” de inginerie sociala care au iesit din echipa de reflectie evreiasca cunoscuta sub numele de Scoala din Frankfurt)

12Nici o imigratie a lumii a treia in natiunile occidentale (evreii nu ar fi in pozitii de putere pentru a realiza si a forta prin legi liberale de imigrare; evreii sunt responsabili pentru fiecare politica / lege a tuturor natiunilor occidentale de imigrare, dupa cum toate au fost orchestrate de un consortiu al Congresului Evreiesc Mondial, Societatea Ebraica de Ajutor pentru Imigranti si B’nai B’rith)

13Nici o lume depravata la televizor, in filme etc. (pentru ca evreii nu ar fi avut conducerea la Hollywood)

14Nu exista pornografie larg raspandita (avocatii evrei si activistii evrei au fost principalii provocatori ai legilor anti-obscene, sub forma „Libertatii de expresie”)

15 – In scolile publice ar mai exista rugaciunea (avocatii evrei au avut un rol esential in interzicerea rugaciunii in scolile publice, sub pretextul aaa-numitei „separari a bisericii si a statului”, ceva care nu apare nicaieri in Constitutia Statelor Unite)

16 – Nici o miscare radicala feminista care uraste barbatii (evreice precum Betty Friedan, Sonia Pressman si Gloria Steinem, printre altele, au fost factorii cheie ai feminismului radical)

17 – Nici un Israel si toate problemele pe care le-a adus Statelor Unite si mizeria incomensurabila pe care a produs-o asupra palestinienilor

18Evreii ar fi trait probabil in Madagascar (poate) si ar fi fost atent monitorizati (Madagascarul era un loc pe care Hitler il considera o patrie evreiasca)

S-a vaccinat și a murit – Tânăr de 22 de ani student la medicină moare la șase zile de la vaccinarea cu serul experimental Pfizer – Berki Bogdan Daniel!

3 iun.

Tânăr de 22 de ani student la medicină moare la șase zile de la vaccinarea cu serul experimental Pfizer

El a fost Berki Bogdan Daniel, de loc din Hunedoara, peste 2 luni ar fi împlinit 22 de ani, student în Cluj Napoca la Facultatea de Chimie.

Berki Bogdan Daniel, trecând şi el, ca fiecare dintre noi, prin aberaţia pandemiei covid, se afla acasă la Hunedoara, unde locuia cu bunica şi cu un căţel. Se pare că la Facultate avea probleme cu examenele pentru ca nu prea ajungea la ele, el şi muncind pentru a se putea întreţine.

In timpul cât a stat acasa la Hunedoara evident ca era informat de faptul ca vaccinarea, aceasta crimã si atac asupra libertătii noastre, nu este obligatorie dar extrem de santajistă! Mai multe Facultăţi au anunţat că nu vor primi studenţii nevaccinaţi, la UMF Iaşi chiar s-a deschis un proces împotriva Decanatului. Băiatul nostru Bogdan îşi dorea tare sa ajunga la Cluj, să-şi rezolve examenele să-şi găsească un loc de muncă. Propaganda cretină de la tv și spaima că nu-şi va mai putea continua viaţa de student , l-au convins să se vaccineze!

Astfel s-a prezentat la centrul criminal de înţepare şi s-a vaccinat cu Pfizer! A fost vaccinat Vinerea , stiu asta tot de la mama lui pentru ca a sunat-o şi i-a spus. Mama se opunea vaccinarii și băiatul a sunat-o după ce a fost vaccinat. Şi de acum începe filmul.

După vaccin starea lui a fost relativ ok, începand de Marţi i-au aparut niste simptome ciudate, dificultăţi de respiraţie, stare de rău, însă în episoade.

Miercuri au continuat setările de rău, tot în episoade, ieşea afară să plimbe căţelul şi cam atât.

Joi dimineaţa la fel, stare de rău, doar el singur, căţelul şi bunica erau ok.

Joi după masă s-a pus în pat sperând probabil că-i va trece starea de rău, dar pe la orele 19.00 a fost găsit de catre bunica, inconştient.

Au fost anunţaţi cei de la Salvare dar nu au avut ce face decât să constante decesul. Circul începe de acum: A fost dus la IML și i s-a făcut necropsia. In tot acest timp mama sa era în drum spre România ţinând legatura cu cine putea. Rezultatul a fost o pneumonie foarte gravă, la primul verdict, deşi baiatul dacă ar fi avut o pneumonie atat de gravă ar fi avut stări febrile puternice şi o stare care nu i-ar fi permis să iasă cu căţelul la plimbare. Apoi se pare că a fost schimbată cauza morţii, anume intoxicaţie cu monoxid de carbon! Starile prezentate de el se aseamănă cu o intoxicatie, e drept, dar întrebarea normală este de ce nici bunica nici căţelul nu au prezentat simptome? Ba mai mult mama băiatului mi-a spus ca s-au facut o gramadă de verificări de către cei de la GAZ, şi nu au gasit absolut nici o scurgere de gaze!

În concluzie s-a vaccinat anti covid, cu Pfizer, și 6 zile mai tarziu băiatul nostru a murit în condiţii cel puţin suspecte! Asta ar trebui să de-a de gândit tuturor dar mai ales părinţilor.

Dumnezeu sa te odihnească, Berki Bogdan Daniel!

Preluat din incorectpolitic

Decesele COVID au scăzut enorm după ce unul dintre cele mai mari oraşe din lume introduce Ivermectina!

3 iun.

https://www.globalresearch.ca/wp-content/uploads/2020/12/ivermectin.png

By Art MooreGlobal Research, – 1 iunie 01, 2021

Autoritățile au creat un kit de tratament la domiciliu pentru o populație de 22 de milioane

Două studii au descoperit că o inițiativă la nivel de oraș din Mexico City pentru a prescrie ivermectină pacienților cu COVID-19 a dus la o scadere în spitalizări și decese.

Spitalizările au scăzut cu până la 76%, potrivit cercetărilor Agenției Digitale Mexicane pentru Inovare Publică, Ministerul Sănătății din Mexic și Institutul Mexic de Securitate Socială, potrivit unui raport TrialSiteNews evidențiat de LifeSiteNews.

La începutul acestei luni, după cum a raportat WND, o scădere semnificativă a cazurilor în India a coincis cu promovarea de către ministerul național al sănătății a tratamentelor cu ivermectină și hidroxiclorochină.

În Mexico City, după o creștere a cazurilor din decembrie, Ministerul Sănătății a creat un set de tratament la domiciliu pentru rezidenți. Populația metropolitană a orașului este de 22 de milioane.

Sí, hay exceso de muertes en la CDMX: Oliva López | Así Las Cosas | W Radio  Mexico

La acea vreme, șefa Ministerului Sănătății din Mexico City, Oliva López, a declarat jurnalistilor că agenția sa a stabilit „că există suficiente dovezi pentru a utiliza la persoanele pozitive pentru SARS-CoV-2, chiar și fără simptome, unele medicamente precum ivermectină și azitromicină.”

Începând cu 29 decembrie, persoanele care au fost testate pozitiv pentru COVID de la un test antigen și care prezentau cel puțin simptome ușoare au început să primească unul dintre kiturile de tratament pe bază de ivermectină ale guvernului, a raportat TrialSiteNews.

Guvernul mexican a început apoi un studiu pentru a urmări impactul tratamentului timpuriu al COVID cu ivermectină asupra populației orașului.

Studiul a urmărit 200.000 persoane, împărțindu-se în două grupuri; cele care au primit ivermectină și cele care nu.
Guvernele împiedică ca publicul să primească tratamente care ajută efectiv la înfrângerea COVID?

Prin intermediul unui sistem de monitorizare bazat pe apeluri telefonice și a datelor din spitale privind internările pentru COVID-19, cercetătorii au descoperit o reducere între 52% și 76% a spitalizărilor pentru cei care au luat ivermectină, comparativ cu cei care nu au făcut-o.

Constatările guvernului au fost coroborate de Dr. Juan J. Chamie-Quintero, analist senior de date la universitatea privată columbiană EAFIT.

El a descoperit că excesul de decese în oraș a scăzut brusc doar la câteva săptămâni după începerea tratamentelor cu ivermectină.

Chamie-Quintero a efectuat, de asemenea, un studiu în Peru, unde guvernul a aprobat ivermectina ca tratament pentru coronavirus în mai 2020.

În cele 24 de state peruane care au adoptat utilizarea timpurie a tratamentului cu ivermectină, excesul de decese a scăzut în medie cu 59% la doar 30 de zile după rata maximă a mortalității. Și scăzuse cu 75% după 45 de zile la cei cu vârsta peste 60 de ani.

„Reduceri mari, semnificative statistic, ale mortalității”

La nivel mondial, peste 50 de studii revizuite de medici specialiști au arătat eficacitatea ivermectinei ca tratament și profilaxie împotriva COVID-19.

Un studiu al American Journal of Therapeutics care a analizat 18 studii întâmplatoare de tratament controlat a constatat că ivermectina a determinat „reduceri mari, semnificative statistic, ale mortalității, timpului până la recuperarea clinică și timpulului până la eliminarea virală” la pacienții cu COVID.

Studiul a concluzionat că „numeroasele exemple de campanii de distribuție a ivermectinei care duc la scăderi rapide ale morbidității și mortalității la nivelul întregii populații indică faptul că a fost identificat un agent oral eficient în toate fazele COVID-19”.

În februarie, un studiu evaluat de medici specialisti a constatat că invermectina reduce infecțiile cu coronavirus, spitalizările și decesele cu aproximativ 75%.

În mai mult de 30 de studii din întreaga lume se arata ca Ivermectina provoacă „îmbunătățiri repetate, consistente, de mare amploare în rezultatele clinice” în toate etapele bolii, potrivit studiului, care a fost publicat în revista Frontiers of Pharmacology.

Dovezile sunt atât de puternice, cred cercetătorii, încât medicamentul antiparazitar ar trebui să devină o terapie standard peste tot, accelerând recuperarea globală.

Full interview with Dr. Paul Marik - YouTube

„Datele sunt copleșitoare; suntem într-o pandemie și acesta este un mod incredibil de eficient pentru combaterea acesteia. Dacă folosim ivermectina pe scară largă, societățile noastre se pot deschide”, a declarat co-autorul studiului, profesorul Paul Marik, director de urgență și îngrijire pulmonară la Eastern Virginia Medical School.

Boletín especial sobre la conferencia Terapia Farmacológica del VIH,  Glasgow 2014

Un studiu anterior realizat de profesorul Andrew Hill de la Universitatea din Liverpool a constatat, de asemenea, că ivermectina reduce ratele de deces cu aproximativ 75%.

„Lipsa de acțiune în fața dovezilor crescânde”

Dr Pierre Kory on Ivermectin - TheInformer

Dr. Pierre Kory, medicul șef al Front Line Covid-19 Critical Care Alliance, este cunoscut pentru mărturia sa în fața Congresului despre eficacitatea ivermectinei. În cadrul unei conferințe Zoom live din 13 mai, el a arătat datele promițătoare din diferite state din India în cele două săptămâni după promovarea ivermectinei.

Vedeți prezentarea lui Kory: https://youtu.be/byFEU1A5MRY (notă: youtube a eliminat deja acest videoclip, încălca normele)

În cadrul unei audieri a Senatului din decembrie, Kory a prezentat dovezi că ivermectina previne infecția și salvează vieți.

„Deși noi, la fel ca mulți, suntem extrem de încurajați de succesele aparente în dezvoltarea vaccinurilor eficiente, suntem, de asemenea, consternați de absența aproape completă a îndrumărilor și cercetărilor privind opțiunile eficiente de tratament preventiv, la domiciliu, în afară de vaccinuri, o realitate ce ni se pare de neconceput”, a spus în declarația sa.

Kory a spus că el și colegii săi sunt „îngrijorați că, dacă chemarea noastră la acțiune nu este urmată, încrederea în liderii și agențiile noastre din domeniul sănătății va fi pătată iremediabil”.

„Lipsa de acțiune în fața dovezilor crescânde de siguranță și eficacitate în timpul unei pandemii catastrofale poate compromite, de asemenea, sprijinul pe scară largă pentru vaccinare”, a avertizat el.

„Ne vom uita înapoi la impactul pe care acțiunile versus lipsa de acțiune l-au avut în SUA și în lume peste două luni”, a spus Kory. „Dacă nu facem nimic, tendința actuală va continua. Istoria va judeca.”

Vezi mărturia unei vieți salvate de ivermectină:

Politizarea tratamentelor

Dr. Harvey Risch, profesor de epidemiologie la Școala de Sănătate Publică din Yale și Școala de Medicină din Yale, este unul dintre numeroșii experți în sănătate care critică politizarea tratamentelor COVID-19 precum ivermectina și hidroxiclorochina.

Early outpatient treatment with hydroxychloroquine is the most effective  for treatment of COVID-19, Dr. Harvey Risch of Yale University says | Tech  News | Startups News

„Nu-ți vine să crezi ce spune cineva”, a spus Risch într-un interviu din decembrie cu Laura Ingraham, de la Fox News. „Am pierdut 300.000 de vieți în Statele Unite, deoarece guvernul nostru le-a spus tuturor să plece acasă, să rămână acasă și, dacă nu poți respira, mergi la spital”.

Acesta nu este o formă de tratament, a spus el, „este ceea ce numim nihilism terapeutic”.

El a spus că guvernul federal, prin FDA, CDC și Institutele Naționale de Sănătate, a denaturat beneficiile medicamentelor.

„Acestea sunt medicamente care, oriunde în lume, sunt utilizate foarte eficient”, a spus el.

Risch susține că rata mortalității COVID-19 este de cinci ori mai mică în Lumea a Treia „pentru că asta este tot ce își pot permite”.

„Și stam aici ridicând degetul și spunând tuturor să rămână acasă. Este absurd”, a spus el. – globalresearch.ca

În Brazilia începe legalizarea dioxidului de clor pentru pacienții cu COVID!

3 iun.

Andreas Ludwig: quién es el alemán que receta dióxido de cloro como  supuesta cura del coronavirus y que fue citado por la Comisión de Salud del  Congreso | ATMP | La República

*Ultima lucrare a doctorului Andreas Ludwig Kalcker a fost lansată şi este disponibilă acum şi în Romania ! Conține toate informațiile despre efectele pozitive ale dioxidului de clor. Notă: O căutare în Google şi toate articolele despre medicamente ieftine care vindecă bolnavii de coronavisrus sunt etichetate de FALS. La fel şi medici ca Andreas Ludwig Kalcker. Toate argumentele împotriva versiunii oficiale a OMS şi a guvernelor globaliste, sunt fake news. Vaccinarea trebuie să continue încă nişte ani.

*****

În Brazilia proiectul de lege prevede că serviciile de sănătate trebuie să livreze dioxid de clor (fórmula ClO₂) pacienților care doresc să trateze Covid-19.

Pacienții vor fi liberi să aleagă dacă vor folosi substanța interzisă de Autoritatea braziliană de sănătate (Anvisa).

Proiectul de lege 192/21 obligă serviciile de sănătate publice și private să pună dioxid de clor, cunoscut și sub denumirea de CDS, la dispoziția pacienților diagnosticați cu Covid-19 care doresc să utilizeze substanța împotriva bolii. Textul este în prezent discutat în Camera Deputaților.

Autoritatea Națională de Sănătate (Anvisa) a interzis deja utilizarea dioxidului de clor ca medicament înainte de începerea pandemiei Covid-19.

DEPUTADO GIOVANI CHERINI SERÁ PALESTRANTE NO I CONGRESSO INTERNACIONAL DE  PRÁTICAS INTEGRATIVAS E COMPLEMENTARES E SAÚDE

Autorul proiectului de lege, europarlamentarul Giovani Cherini (PL-RS), nu este de acord cu Anvisa. „Suntem uimiți de observația că există substanțe ușor accesibile oamenilor, a căror utilitate și eficacitate terapeutică împotriva Covid-19 a fost dovedită științific, dar care sunt pur și simplu ignorate de medicina modernă, serviciile de sănătate și autoritățile sanitare”, spune Cherini .

„Dioxidul de clor este un agent puternic care elimină diferitele microorganisme patogene”, a adăugat el.

Potrivit deputatului, „dioxidul de clor este un mijloc eficient de a ucide mai multe microorganisme patogene, cum ar fi B. coronavirusul, deoarece duce la oxigenarea celulelor care împiedică pătrunderea virusului sau îl elimină prin oxidare ”.

Adevărul este că dioxidul de clor este „inteligent” confundat cu dezinfectant de către mass-media, încercând să ridiculizeze o substanță care a salvat și continuă să salveze mii de vieți și care ar face, de asemenea, utilizarea de urgență a vaccinurilor experimentale complet inutile. La fel ca alte medicamente care se dovedesc eficiente …

Orașul San Jose de Chiquitos din Bolivia a fost declarat recent fără COVID de către o congresistă argentiniană după ce a început să utilizeze dioxid de clor:

Dr. Luis Perez Fernandez din Trujillo (Mexic) a împărtășit recent experiența sa incredibilă cu un pacient aflat în stare gravă ai cărui membri ai familiei au decis să-i administreze dioxid de clor – ca medic îi este interzis să îl administreze sau chiar să îl recomande.

SURSA – Indexexpurgatorius.wordpress.com

AMIR ft. INDILA – CARROUSEL!

3 iun.

TATE McRAE – BAD ONES!

3 iun.

MIMI WEBB – GOOD WITHOUT!

3 iun.

ANOTHERKIND – LISTEN TO YOUR HEART!

3 iun.

KINGDOM KEYS – WAR!

3 iun.

BURNING WITCHES – WE STAND AS ONE!

3 iun.

%d blogeri au apreciat: