Jens Stoltenberg: La summitul NATO de astăzi vom deschide un nou capitol în relația transatlantică. Vom aproba agenda NATO 2030 pentru a răspunde provocărilor Chinei și Rusiei!

14 iun.

Corespondență din Bruxelles

Liderii țărilor NATO vor deschide astăzi un nou capitol în relațiile transatlantice și vor transmite un mesaj de puternic de unitate că Alianța Nord-Atlantică va deveni mai puternică într-o epocă a concurenței globale, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg, dând startul summitului de la Bruxelles în care aliații vor aborda relațiile cu Rusia și ascensiunea Chinei și vor adopta agenda NATO 2030.

“Ne întâlnim într-un moment crucial pentru Alianța noastră. Și astăzi vom deschide un nou capitol în relațiile noastre transatlantice. Liderii vor discuta o gamă largă de chestiuni, printre care și Rusia. Iar relația noastră cu Rusia se află la cel mai scăzut nivel de la sfârșitul Războiului Rece. Acest lucru se datorează acțiunilor agresive ale Rusiei. Sunt convins că liderii NATO vor confirma abordarea noastră dublă față de Rusia: o apărare puternică combinată cu dialogul. Și sunt sigur că liderii NATO vor saluta oportunitatea de a se consulta cu președintele Biden înainte de întâlnirea acestuia cu președintele Putin”, a afirmat înaltul oficial aliat.

Stoltenberg a subliniat că liderii aliați vor aborda ascensiunea Chinei, admițând că există deopotrivă competiție și cooperare cu Beijingul.

“De asemenea, ne vom adresa Chinei. Există, desigur, oportunități și trebuie să ne angajăm cu China în chestiuni precum schimbările climatice, controlul armelor. Dar consolidarea militară a Chinei, influența crescândă și comportamentul coercitiv al acesteia reprezintă, de asemenea, o provocare pentru securitatea noastră. Și trebuie să le abordăm împreună, ca alianță”, a completat el.

În acest context, liderii NATO vor aproba luni o agendă ambițioasă orientată spre viitor, agenda NATO2030, detaliind domenii precum reziliența, avantajul tehnologic sau finanțarea comună

“Aceasta se referă la modul în care să ne consolidăm apărarea colectivă, să ne întărim reziliența și să ne ascuțim avantajul tehnologic. Și, pentru prima dată în istoria NATO, să facem, de asemenea, din climă și securitate o sarcină importantă pentru Alianța noastră. Pentru a face toate acestea, trebuie să ne asigurăm resursele necesare pentru un nivel mai ridicat de ambiție. Și, prin urmare, trebuie să investim mai mult. Salut faptul că suntem pe o cale bună. Avem acum șapte ani consecutivi de creștere a cheltuielilor pentru apărare în rândul aliaților europeni și al Canadei. (…) De asemenea, sunt încrezător că liderii NATO vor fi de acord să investească mai mult împreună, pentru a atinge nivelul nostru mai ridicat de ambiție. Acesta este un multiplicator de forță și demonstrează unitatea Alianței noastre”, a adăugat el

El a conchis, declarându-se absolut sigur că deciziile summitului NATO de la Bruxelles vor transmite un mesaj puternic de unitate și că NATO va fi mai puternică într-o epocă a concurenței globale.

Citiți și Începe summitul NATO: Ce decizii majore vor lua astăzi Joe Biden, Klaus Iohannis și ceilalți 28 de lideri aliați la un summit crucial pentru viitorul Alianței și securitatea celor 30 de națiuni aliate

Liderii celor 30 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice se întrunesc, luni, la Bruxelles la un summit crucial pentru viitorul NATO, unde vor decide elaborarea unui nou Concept Strategic axat pe consolidarea Alianței drept unic forum de consultare politică transatlantică, pe întărirea rolului său militar și pe intensificarea capacității de proiecție globală pentru a face față, în premieră, ascensiunii Chinei și comportamentului agresiv al Rusiei.

Summitul din capitala Belgiei, primul de la izbucnirea pandemiei, are o încărcătură specială pentru aliați, fiind pentru prima oară când noul președinte al SUA, Joe Biden, se întâlnește cu liderii aliați, iar mesajul cu care acesta va fi prezent are rolul de a relansa Alianța după epoca Donald Trump. Apărarea unui aliat atacat prevăzută la articolul V este “o obligație sacră”, a transmis Joe Biden, duminică, la finalul summitului G7 de la Carbis Bay, dând semnalul că la sediul NATO va rosti angajamentul de neclintit al Statelor Unite pentru principiul apărării colective prevăzut la articolul V din Tratatul Atlanticului de Nord.

Asemenea summitului G7 care s-a desfășurat în Marea Britanie, reuniunea nord-atlantică de la Bruxelles va fi ultima pentru cancelarul german Angela Merkel, care nu va mai candida pentru un al cincilea mandat la alegerile generale din septembrie.

În ce privește România, preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic aliat, în special în regiunea Mării Negre. De asemenea, însoțit de ministrul de externe Bogdan Aurescu și ministrul apărării naționale Nicolae Ciucă, președintele Iohannis va susţine procesul de adaptare a NATO la actualul context de securitate, astfel încât organizaţia să devină mai puternică politic şi militar.

Home

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: