Ministrul polonez de externe regretă că președintele SUA Joe Biden nu se întâlnește cu ”aliaţi de pe flancul estic” în primul său turneu internațional!

14 iun.

Ministrul polonez de Externe, Zbigniew Rau, a criticat decizia preşedintelui american Joe Biden de a nu se întâlnește cu lideri est-europeni cu prilejul primului său turneu internaţional de la preluarea mandatului, anunță Reuters, citat de Agerpres.

În cadrul unui interviu publicat vineri de contidianul polonez Rzeczpospolita, Rau şi-a mai exprimat regretul pentru faptul că Washingtonul a renunţat la sancţiunile împotriva companiei care construieşte conducta Nord Stream 2 care urmează să transporte gaz natural din Rusia în Germania.

”Din nefericire, delegaţia americană care vine în Europa, condusă de preşedintele Joe Biden, este atât de ocupată cu întâlnirea lui cu preşedintele Putin încât nu a găsit timp să organizeze reuniuni cu aliaţi de pe flancul de est”, a atras atenţia Rau.

”Aliaţii americani nu au găsit timp să se consulte cu regiunea lumii care este cea mai afectată de impactul acestei decizii”, a spus oficialul polonez, făcând trimitere la decizia Casei Albe  de a renunța la aplicarea de sancțiuni împotriva principalei companii însărcinate cu construirea gazoductului Nord Stream 2. ”Cine va plăti factura pentru greşelile germane şi americane? Nicio criză nu va fi soluţionată dacă nu răspunzi la telefon”, a continuat şeful diplomaţiei poloneze.

În cadrul turneului de opt zile al lui Biden în Europa sunt incluse participarea la summitul G7 din Anglia, discuţii la Bruxelles cu liderii Uniunii Europene şi ai NATO şi un summit la Geneva cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Chiar dacă nu are programate întrevederi cu lideri est-europeni, Joe Biden și Boris Johnson, gazda summitului G7, au semnat o nouă Cartă a Atlanticului, consfințind într-un arc peste timp “angajamentul față de NATO și protejarea aliaților de pe flancul estic”, asumat acum 80 de ani de prim-ministrul Winston Churchill și președintele Franklin Delano Roosevelt.

Home

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: