ZIUA DE 25 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

25 iun.

CER SI PAMANT ROMANESC

Ziua de 25 iunie în istoria noastră

1441: Prima menţiune a Adunării Ţării în Moldova; în Ţara Românească aceasta va fi menţionată pentru prima dată în 1522

Convocarea ei a fost legată de decizia lui Alexandru cel Bun de a acorda fostei sale soţii,lituanianca Rimgailla, târgul Siret şi alte bunuri.

Pentru Adunările Ţării (din sec. XVII se mai utiliza şi termenul „Sfatul de Obşte”) erau formate dinboieri, clerul înalt şi curteni şi se întruneau atunci când se luau decizii importante pentru ţară (alegerea domnilor şi abdicarea acestora, declaraţii de război şi încheierea păcii, trimitirea desolii importante, judecarea unor cauze de mare importanţă, stabilirea obligaţiilor populaţieifaţă de stat etc.).

Adunarea Ţării, convocată de domn, reprezenta un organ consultativ,eventual de confirmare a unor hotărâri domneşti, şi era condusă de Sfatul Domnesc.

1685: Principele Constantin Cantemir urcă pe tronul Moldovei.

Constantin Cantemir, domn al Moldovei cu feciorul său AntiohConstantin Cantemir, în tinereţe
Constantin Cantemir domn al Moldovei si fiul său AntiohConstantin Cantemir, în tinerețe

Vezi articolul original 3.782 de cuvinte mai mult

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: