Arhiva | 1:13 pm

Programul lui Klaus Iohannis: Trei zile cu Florin Cîțu, trei zile cu Carmen!

6 iul.

Om mai iubitor de sine decît Klaus Iohannis n-a avut niciodată România în fruntea ei. Atît de mult se iubește Iohannis pe sine, încît a ajuns să-i prețuiască în mod exagerat pe cei care se gudură pe lîngă el mai ceva decît Leul din Natuba pe lîngă Sfătuitorul din romanul lui Llosa!
Aveți în imaginea de mai sus două fotografii alăturate: una în care Carmen Iohannis, soția Președintelui, îl privește admirativ pe soțul său, cealaltă în care Florin Cîțu se topește, pur și simplu, de admirație față de Iohannis, cel care-i îngăduiește să pășească alături de el.
În privința lui Carmen Iohannis, sentimentul de admirație are o justificare, fiind soția iubitoare care își admiră partenerul de viață ajuns în cea mai mare funcție din stat. Însă această admirație n-o împiedică să rămînă la Sibiu, refuzînd să locuiască în palatul de milioane de euro, pus la dispoziție de către stat pentru familia prezidențială, deși Klaus Iohannis ar dori s-o aibă mereu alături pe „răvășitoarea” lui soție.
În schimb, în cazul lui Florin Cîțu, privirea aceea galeșă din fotografie arată că și el parcă ar vrea să-l ia de braț pe Iohannis, așa cum face Carmen, și, la un semn al Președintelui, ar fi în stare să se ducă el să locuiască alături de acesta în „casa președintelui”!
Poate că aceste două mari iubiri, una față de mîndra lui soție, cealaltă față de lingușitorul suprem, îl fac pe Klaus Iohannis să fie săptămînal pe drumuri, în acea navetă București-Sibiu și retur, în egală măsură costisitoare pentru el și scandaloasă pentru noi, poporul. Așa că a decis, în ciuda tuturor criticilor, să-i împace pe cei doi muritori care-l iubesc aproape în mod egal: stă trei zile în București cu Florin Cîțu și alte trei cu Carmen Iohannis la Sibiu! În a șaptea zi a săptămînii, parafrazînd poezia lui Marin Sorescu despre Shakespeare, „fiindcă este peste măsură de istovit, se duce sa muncească puțin” pentru țară.
Vă dați seama ce dramă teribilă pentru noi, ca în aceste momente de grea cumpănă, cu pandemia la ușă, cu economia ajunsă aproape de colaps, cu țara înglodată în datorii, marea preocupare a președintelui să fie cum să-i împace pe cei doi, Carmen și Florin, astfel încît nu cumva să se știrbească iubirea pe care aceștia i-o poartă lui!
Oricît de comod ar fi Mercedesul acela blindat cu care face săptămînal naveta București-Sibiu și retur, totuși, corpul său imens trebuie, la un moment dat, să simtă oboseala. Cu toate acestea, iubirea de sine trebuie să treacă peste toate obstacolele, astfel încît Klaus Iohannis să rămînă mereu sub lumina celor două patimi ce se consumă în jurul său.
Un poet american din sec. XIX, Ralph Waldo Emerson, spunea: „Cele mai multe umbre din viața noastră sunt cauzate de faptul că stăm în propria noastră strălucire”. Habar nu avea el că umbrele acelea despre care vorbește se anulează dacă strălucirea vine din două direcții: a lui Cîțu din București, a lui Carmen dinspre Sibiu!
Autor: Ion Spânu

IOHANNIS SI BARNA FARA COPII.România Educată, aceeași țeapă marca Iohannis!

6 iul.

Dan Barna, serie de acuze la adresa lui Klaus Iohannis! „Un pompier pentru  momentele când casa a luat foc. Dacă era gospodar, nu luam foc”

„România Educată este proiectul național inițiat de Președintele României menit să susțină reașezarea societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate. Demersul a fost proiectat către viitor, întreaga abordare încercând să răspundă provocărilor următoarelor decenii. România Educată este cea mai amplă și de durată consultare publică desfășurată până acum în domeniul politicilor publice din educație. Acest demers exprimă dorința Președintelui României ca fiecare român să aibă ocazia de a contribui la proiect, consultarea pornind de la așteptările întregii societăți, nu doar ale experților.” (extras de pe site-ul președinției, secțiunea Angajamente) Câtă paradă de cuvinte!

Singura performanță a rămas toaleta din curte

Proiectul a fost lansat în 2016. Cu adevărat cea mai de durată consultare publică în domeniul politicilor publice de educație. De cinci ani se vorbește zi și noapte, fără a se ajunge la un rezultat concret. Doar se vorbește. Programat fiind către viitor, e de așteptat să se mai discute și în următorii ani. Nu ar fi de mirare să se discute și după expirarea mandatului lui Klaus Iohannis.

Unde e performanța?

De la capul locului proiectul este o adunătură de cuvinte aruncate fără noimă, la grămadă. Aș crede că este scris de Iohannis cu mânuța lui, după cum sunt construite ideile. „Demersul a fost proiectat către viitor…” Bravo!

Drumul spre școală, eterna poveste

Sună bine pentru absolvenții de facultate care nu și-au luat Bacalaureatul. Dacă ar fi fost proiectat către trecut ar fi ocupat un loc de cinste în anuarul loazelor cu școala pe genunchi. Să faci un proiect pentru trecut numai o minte șchioapă putea gândi. Se vorbește despre cultura succesului bazat pe performanță, bla-bla-bla. Când în Parlament sau prin partide te izbești de oameni politici cu liceul absolvit la 32 de ani și cu facultatea la 48, despre ce performanță vorbește Iohannis?

Proiect național sau făcătură?

Președintele a chemat la Cotroceni coaliția de dreapta pentru a discuta, printre altele, și despre România Educată. Este, de fapt, un proiect născut mort, căruia periodic i se dă cu apă rece pe frunte pentru a părea că încă mai respiră. Nu are cum să spună ceva din moment ce este, așa cum spuneam, o adunătură de vorbe care, în final, rămân fără mesaj. Cu greu cred că se găsește cineva care să înțeleagă ce urmărește, totuși, Iohannis. Vrea un program care să repună învățătura românească pe soclul de odinioară? Ei bine, pentru asta i-ar fi trebuit un proiect. Coerent, serios și fără lacune. Ceea ce prezintă acum este o compunere de slabă factură. Sau vrea să-i rămână numele în istorie cu o făcătură pe care o ridică la rang de proiect național? În condițiile astea, e de ajuns ce a conceput născătorul de cuvinte.

Pe cine vrea să păcălească președintele

Oportunist, Iohannis vrea să profite de Planul Național de Reziliență și Redresare pentru a-și vedea sacii în căruță. Vorbește de cei 3,6 de miliarde de euro alocați acestui domeniu de parcă i-ar avea pe masă, în fața ochilor. Trec peste faptul că până la toamnă România nu vede niciun ban, dar, mai mult, între aceste fonduri și România Educată nu există nicio legătură. Pe cine vrea să păcălească Iohannis? Banii veniți prin PNRR se referă la construcția de școli moderne, cu toate utilitățile necesare, cu facilități de transport pentru elevi, pe când România Educată se referă la calitatea învățământului. Cum arată școlile știm, niciodată nu s-au găsit bani pentru a le moderniza. S-a terminat anul școlar și tabletele, calculatoarele sau manualele au ajuns la elevi doar într-o mică măsură. E un dezastru de la un capăt la celălalt. Iar când rata de absolvire a Bacalaureatului abia de sare de 65 la sută ne lămurim și cu nivelul calitativ al actului de învățământ. În aceste condiții, despre ce Românie Educată vorbește Iohannis? Cu mobilizarea de forțe de la Cotroceni, căci în următoarele două zile urmează să cheme la consultări și comisiile de învățământ de la Senat și Camera Deputaților, președintele încearcă să repună pe tapet proiectul lui de suflet, România Educată. Este singurul proiect național, altul nu a mai zămislit. Îl poate repune, desigur, dar trebuie să-l țină cu mâna. Altminteri, se scurge la vale.

http://national.ro/

Ungaria amenințată de UE pentru că își protejează copiii de homosexualitate și pornografie!ROMANIA NU!

6 iul.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20210617/35150721/Ungaria-ameninat-de-UE-pentru-c-i-protejeaz-copiii-de-homosexualitate-i-pornografie.html

Viitorul aparține „adevăratei Europe” – CRITICII.RO !

6 iul.

Anunţul făcut de Klaus Iohannis după ce s-a întâlnit cu Angela Merkel -  caleaeuropeana.ro

Frați români, încep săptămâna prin a vă spune (ceea ce presa din România nu comunică) că Europa se va schimba în curând. În acest moment revoluția culturală europeană impusă violent de la vârful UE, accesează procese care nu duc la dezvoltarea UE și sunt chiar incompatibile cu viziunea părinților fondatori, ducând la o criză profundă. Actualii lideri europeni s-au îndepărtat vizibil de principiile de bază și au creat o birocrație suprastatală.

Pretenția absurdă de a face educaţie LGBTQ în şcoli şi de a-i învăţa până şi pe copiii de grădiniţă despre beneficiile masturbării, este una dintre măsurile absurde pe care Parlamentul European le impune și dorește să le implementeze forțat.

De aceea resping dictatura „Europei falsificate” (în termenii Declarației de la Paris din 2017 – „O Europă în care putem crede”) pentru că viitorul aparține „adevăratei Europe”.Cred din ce în ce mai mult într-o Europă a națiunilor care-și recunoaște și își prețuiește moștenirea iudeo-creștină, care respectă cultura şi istoria statelor europene, o Europă care nu cedează decât părți limitate de suveranitate instituțiilor europene, dar își păstrează dreptul de a decide.

Pe 2 Iulie a.c. s-a semnat un document foarte important care reprezintă baza unei activități culturale și politice comune pentru o Europă a națiunilor. Documentul a fost lansat de liderul polonez Jaroslaw Kaczynski și va fi dezbătut public la conferința programată în 22-23 octombrie 2021.

16 partide suveraniste europene (printre care și două partide din România) au aderat deja la principiile programatice al unei noi viziuni despre viitorul Uniunii Europene:

PiS,  (Polonia), Frateli, (Italia),VOX, (Spania), Fidesz, (Ungaria),Lega Nordului, (Italia),Adunarea Națională, (Franța),RN, VMRO, (Bulgaria),FPÖ, (Austria),Vlaams, (Belgia),Partidul Poporului (Danemarca),EKRE din (Estonia),Ellinikí Lýsi, (Grecia), Ja21, (Olanda), Acțiunea electorală a polonezilor (Lituania),Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, (România),AUR (România).

Monopol ideologic impus de instituțiile actuale ale UE au ca rezultat o tendință periculoasă, de aceea se impune un set de competenţe inviolabile ale statelor membre ale Uniunii Europene şi un mecanism clar de protecție cu participarea instanţelor constituţionale naţionale sau a organismelor echivalente.Impunerea brutală creează haos, subminând sensul tratatelor și rolul fundamental al constituţiilor statelor membre.

 » articolul original poate fi citit pe www.CRITICII.RO

https://60m.ro/

IN MEMORIA RUDELOR MELE DIN BUCOVINA DE NORD SI BASARABIA.6 iulie 1949 – cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia !

6 iul.

Pe 6 iulie 1949, 1.293 de familii de basarabeni, cu un număr total de 35.050 de persoane, au fost deportate din Basarabia în regiuni din Siberia, Extremul Orient şi Kazahstan. Acest al doilea val de deportări este cunoscut sub denumirea codificată Operaţiunea „Sud” și a avut menirea să „contribuie” la colectivizarea ţăranului liber basarabean.

Pregătirea deportării a început încă în toamna anului 1948, când ministrul de Interne al RSS Moldoveneşti, generalul Feodor Tutuşkin, a solicitat Moscovei discutarea chestiunii cu privire la exilarea chiaburimii din RSSM în regiunile îndepărtate ale URSS. Odată aprobată rugămintea, până în primăvara anului 1949 a urmat un schimb de scrisori şi coordonări între Chişinău şi Biroul Politic al Partidului Comunist (bolşevic) al URSS, acţiuni de întocmire a planului deportării, de precizare a numărului celor care urmau a fi exilaţi, de întocmire a dosarelor, alte detalii pentru desfăşurarea cu succes a operaţiunii.

Primul val a fost cel din 12 și 13 iunie 1940. Datele oficiale arată că atunci au fost deportate aproximativ 25 de mii de persoane. Au urmat alte doua valuri, – în 1949 și 1951, – în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.

Sursa: Historia.

https://60m.ro/

NU UITATI ROMANI CU MINTEA SCURTA.Iohannis i-a mințit pe români cu cele 80 de miliarde de la UE! Ghinea s-a ascuns de frică: PNNR a fost respins !

6 iul.

Economistul Adrian Câciu face o prognoză în privința programele operaționale 2021-2027 și afirmă cu tărie că nu vom lua niciun ban în acest an. Klaus Iohannis i-a mințit pe români că o să primim 80 de miliarde de la UE însă se pare că o să ne alegem cu “praful de pe tobă”.

„Performanța” îi aparține ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Potrivit lui Câciu, Cristian Ghinea a plecat „cu șuturi în fund” de la Bruxelles, după prezentarea PNRR și a programelor operaționale. Se pare că sunt probleme mari în ce privește PNRR, mare parte el fiind „respins și trimis la refăcut”.

Astfel, cele 80 de miliarde cu care guvernarea actuală s-a lăudat, sunt în pericol. Mai mult, Câciu atrage atenția că Cristian Ghinea a realizat o absorbție de „doar 168 milioane de euro din peste 7 miliarde”.

„Nu vi se pare că este o liniște mormântală pe subiectul vizitei ministrului Ghinea la Bruxelles de săptămâna trecută pentru prezentarea PNRR si a programelor operaționale?

Cristian Ghinea USR-PLUS

Păi e și normal!

A plecat cu șuturi de la Bruxelles, totul e praf, sunt probleme mari pe PNRR, mare parte din el respins și trimis la refăcut dar jalea este și mai mare pe CFM 2021-2027.

Cristian Ghinea s-a ascuns de frică de când s-a întors în țară.

Mai mult decât atât a instituit omerta la Ministerul pe care îl conduce astfel încât să nu afle nimeni cum a făcut praf PNRR și programele operaționale.

Fondurile europene, celebrele 80 de miliarde de euro sunt în mare pericol. Ghinea tace și se ascunde!

Vă dau o știre: pe programele operaționale din CFM 2021-2027 nu vom lua nici un ban în anul 2021, pentru că nu vor fi aprobate până la final de an

.Pe PNRR…..ne vor aproba de milă prin iulie -august știind ca nu vom face absorbție….Uitați de reforme, de ținte, de obiective. Niște habarniști!

Asta este realitatea. Care se suprapune peste absorbție dezastruoasă realizată de Ghinea pe CFM 2014-2020. Doar 168 milioane de euro din peste 7 miliarde. Asta vi se ascunde! Dezastrul din fondurile europene!”, scrie Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.

https://60m.ro/

Ludovic Orban pune sare pe rana deschisă din coaliţie: „De multe ori parcă nu s-au născut aici”!

6 iul.

Coaliția PNL, USR-PLUS, UDMR, împreună la consultările cu președintele  Klaus Iohannis | Ordinea.ro

Ludovic Orban a mai găsit un motiv de scandal în coaliţie. Preşedintele liberalilor a declarat că liberalii trebuie să sprijine valorile tradiţionale ale românilor, precum familia, biserica, satul românesc, comunitatea, context în care a afirmat că PNL are nişte parteneri de guvernare care de multe ori se comportă ca şi cum nu s-ar fi născut în România.

Orban le-a reproşat prietenilor de la guvernare că nu respectă sărbătorile de suflet ale românilor.

Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce”, a spus Orban, duminică, la şedinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Bacău.

Orban a întins coarda cu PNL

Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, un partid care ţine cont de toată matricea componentă a personalităţii României, noi trebuie să fim partidul care are forţa şi capacitatea de a apăra fiecare român, indiferent unde este el, că este în România sau că trăieşte în orice ţară din Europa sau din lume”, a adăugat președintele PNL.

Ludovic Orban a îmrpumutat puţin din ideologia social-democraţilor, pentru a ajunge cu mesajul său la toate straturile societăţii.

De la 1875 PNL a fost motorul dezvoltării României şi aşa trebuie să rămânem în continuare, dar trebuie să fim Partidul Naţional Liberal, puternic ancoraţi în istoria noastră, în tradiţiile noastre, în obiceiurile specifice, în menţinerea identităţii şi a personalităţii poporului român.

Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice. Noi trebuie să fim un partid care să sprijinim toate valorile tradiţionale ale românilor, valori cum sunt familia, biserica, satul românesc, comunitatea.

Noi suntem un partid care nu are voie niciodată să-şi uite trecutul.

Noi trebuie să fim partidul care să se bată, aşa cum s-a bătut Brătianu la negocierile pentru pace riscându-şi funcţia de prim-ministru pentru a apăra interesele fundamentale ale României în faţa oricărui partener atât de la nivel european, cât şi de la nivel internaţional. Noi trebuie să promovăm imaginea României, interesele României, să transformăm într-adevăr România într-un partener respectat, apreciat, care să aibă un cuvânt greu de spus şi un partener care să aibă forţa să-şi atingă forţele în parteneriatul pe care îl avem atât la nivelul NATO, cât şi UE”, a mai spus Orban.

http://national.ro/

NUCLEARA DNA: Dosarul fratelui „Câine”, trimis la Parchetul ICCJ. Acuzații de înșelăciune, fals în declarații și spălare de bani. Nicușor Dan, la un pas să fie demis!

6 iul.

Nicușor Dan, întâlnire de gradul zero cu Klaus Iohannis. Ce au discutat, de  fapt - IMPACT

Avocatul Gheorghe Piperea aruncă bomba. Recunoscut pentru modul direct în care spune lucrurilor pe nume, cunoscutul apărător susține acum că dosarul de la DNA care îl privește pe Nicușor Dan va ajunge la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Edilul Capitalei este implicat într-o poveste ce-l vizează pe controversatul personaj „Câine”, un om de afaceri despre care presa a scris că, de fapt, face parte din lumea interlopă.

Cazul a „bubuit” în campania electorală pentru Primăria Capitalei, când mai multe înregistrări cu Nicușor Dan făcând trafic de influență l-au arătat pe candidatul de atunci al alianței PNL-USR PLUS punând presiune pentru ca prietenului său «Câine»” să nu-i fie demolat un imobil ridicat ilegal chiar în Orășelul Copiilor.

DNA a constatat oficial că există date și probe suficiente pentru acuzația de fals în declarații, exercitarea fără drept a avocaturii, spălare de bani și înșelăciune, trimițând dosarul nr.214/P/2020 la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, pentru continuarea cercetării penale, scrie Gheorghe Piperea într-o postare pe Facebook.

Gheorghe Piperea e sigur: Nicușor Dan – ori demisie de onoare, ori demis prin referendum!

Avocatul Gheorghe Piperea arată că, în situația prezentă, primarul general al Capitalei este obligat să își dea demisia. Or, în caz contrar, bucureștenii sunt îndreptățiți să îl demită prin referendum.

Gheorghe Piperea a făcut publice și extrase din ordonanța DNA. În documentul procurorilor anticorupție scrie că respectivele contracte au fost încheiate în mod fictiv, prin urmare „se va dispune dijungerea cauzei și declinare competenței de soluționae în favoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care-l va cerceta pe Nicușor Dan pentru infracțiunile de fals în declarații”.

Nicușor Dan, cercetat pentru exercitarea fără drept a unei profesii

Direcția Națională Anticorupție precizează că celelalte infracțiuni – exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și spălare de bani – nu sunt de competența DNA și vor fi trimise spre soluționate către aceeași instituție amintită mai sus.

Gheorghe Piperea mai prezintă extrase care descriu activitatea Asociației Salvați Bucureștiul din 2016, când Nicușor Dan a candidat la Primăria Capitalei. Prin ordonanța DNA s-a dispus predarea de către Asociația Salvați Bucureștiul a tuturor înscrisurilor cu privire la demersurile întreprinse la instanțe de judecată sau orice alte autorități publice de către Asociația Salvați Bucureștiul, în legătură cu mai multe persoane fizice și/sau a societăților comerciale în care acestea figurează, enumerate în ordonanță.

 

În răspunsul formulat, Asociația Salvați Bucureștiul a comunicat că a fost sesizată frecvent de diverși cetățeni care aveau diferite probleme urbanistice, iar soluționarea acestora nu a fost niciodată condiționată de oferirea de sume de bani sau alte favoruri, precizează DNA.

Nicușor Dan a garantat pentru un interlop

În campania electorală pentru PMB, Nicușor Dan a fost acuzat de legături cu diverși interlopi din București. În spațiul public au apărut o serie de înregistrări care îl arătau pe candidatul alianței PNL – USR PLUS vorbind cu un personaj cel puțin dubios.

Pe când urmărea să preia puterea în Primăria Capitalei, Nicușor Dan o acuza pe Gabriela Firea, fostul edil, că vrea să demoleze ilegal un restaurant din Parcul Orășelul Copiilor, deținut de un așa-zis om de afaceri pe nume Mihai Mitrache. În realitate, acest „om de afaceri” este nimeni altul decât „Câine”, despre care presa a scris că este un cunoscut interlop bucureștean. Nicușor Dan a intervenit făcând presiuni la diverși angajați ai Primăriei Sectorului 4 pentru „fratele «Câine»”.

Mihai Mitrache are un istoric lung în spate și a fost implicat în numeroase scandaluri uriașe. El  a construit ilegal un restaurant într-o zonă verde din Parcul Orășelul Copiilor. Deși în niciun moment nu a avut vreo autorizație, asta nu l-a împiedicat să-și facă acolo o ditamai vila, despre care susținea că, în realitate, ar fi o cârciumă. Nicușor Dan a sărit în apărarea lui „Câine” în momentul în care Primăria Sectorului 4 a decis să-i demoleze clădirea. Imobilul respectiv este „restaurantul” Medieval, pus la pământ de Primăria Sectorului 4 în luna mai a anului trecut.

http://national.ro/

Ungaria, declarație fulminantă de INDEPENDENȚĂ: ”Spunem NU hegemoniei ideologice a UE”!

6 iul.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20210706/35381908/Ungaria-declaraie-fulminant-de-INDEPENDEN-Spunem-NU-hegemoniei-ideologice-a-UE.html

Dana Gîrbovan dă în vileag date și fapte de gravitate majoră pe care Comisia UE le IGNORĂ!

6 iul.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20210706/35381611/Dana-Garbovan-da-in-vileag-date-si-fapte-de-gravitate-majora-pe-care-Comisia-UE-le-IGNORA.html

Articolul lui Donald Trump: „Am construit zidul; Biden a construit o catastrofă umanitară „!

6 iul.

https://www.alertadigital.com/wp-content/uploads/2021/06/trump-senala.jpg

Donald John Trump: – Când eram președinte, mi-am ținut promisiunea de a construi un zid de frontieră pentru a ne proteja țara. În schimb, Biden a adoptat cea mai radicală agendă deschisă pentru frontiere.

Administrația Biden a moștenit de la mine cea mai puternică și mai sigură frontieră din istoria americană și, în câteva săptămâni, a transformat-o în cea mai gravă criză de frontieră din istoria americană. Este o zonă de dezastru absolut

Este probabil prima dată în istoria lumii când o națiune și-a demontat în mod deliberat și sistematic propriile apărări pentru a invita milioane de migranți străini pe teritoriul său și a-și încălca legile.

Zidul a fost planificat, aprobat, plătit și practic gata. Doar câteva domenii cheie au rămas de finalizat. Tot ce trebuia să facă Joe Biden era să-i lase pe contractanți să-și termine lucrările. Agenții de frontieră l-au dorit și ar face întreaga țară mai sigură.

În schimb, Biden a sabotat finalizarea zidului, a ordonat suspendarea imediată a construcției în prima zi de funcție, a confiscat fondurile pe care Congresul le alocase și a luat măsuri pentru a pune capăt declarației de urgență națională care o facilitase.

Am construit un zid, Biden a construit o catastrofă umanitară.

După luni de zile ignorând criza de la granița de sud, este extraordinar s-o facem pe Kamala Harris să meargă în sfârșit să vadă distrugerea și moartea uriașă pe care au creat-o, rezultat direct al finalizării de către Biden a politicilor mele de frontieră dure, dar corecte. „

Harris și Biden au primit cea mai sigură graniță din istoria americană. Și acum, este de departe cel mai rău din istoria americană.

Dacă eu și guvernatorul Abbott nu aveam planuri să mergem acolo săptămâna viitoare, ea nu ar fi plecat niciodată!

Am trecut de la „opriți și eliminați” la „capturați și eliberați”. Am trecut de la securitatea frontierelor care era invidia lumii la o frontieră fără lege, care este jalnică în întreaga lume. Biden și Harris au transformat controlul frontierei noastre către carteluri, criminali și coioți.

Traficanții de droguri, membrii bandei MS-13, coioții, traficanții de alb și membri criminali ai lumii au acum frâu liber. Spitalele și școlile sunt [copleșite], iar sănătatea publică sacrifică tot ce este în slujba unei stângi radicale anti-frontieră. Au împiedicat ilegal agenții noștri curajoși de frontieră și oficiali de la [Imigrarea și executarea vamală; ICE] să-și facă treaba.

Națiunea noastră este acum un sanctuar gigant [refugiu] în care chiar și criminali periculoși sunt eliberați în interiorul SUA în fiecare zi.

Un nou raport uimește lumea: marea majoritate a celor care mor acum cu covid sunt persoane care au fost VACCINATE împotriva acestuia!

6 iul.

Public Health England tocmai a lansat un nou raport care arată că cel puțin 62% din toate decesele asociate cu coronavirusul din Wuhan (Covid-19) au loc la persoanele care au fost deja „vaccinate”.

Escándalo en Reino Unido: Filtraron imágenes del secretario de Salud y su  amante

Știriea a apărut în aceeași zi în care principalele mass-media au publicat poveste de distragere a atenției asupra politicianului britanic Matt Hancock care a avut o aventură secretă cu asistenta sa Gina Coladangelo. Multe persoane au ratat știrea ​​în ziua în care s-a produs, dar acum circulă pe web și facând ca mulți să se întrebe dacă vaccinurile sunt cu adevărat sigure și eficiente, așa cum susține guvernul.

Date noi din Marea Britanie arată că persoanele injectate au de trei ori mai multe șanse să moară din cauza așa-numitei „variante delta” decât persoanele care și-au lăsat singur sistemul imunitar și ADN-ul, spunând doar nu, așa cum a spus odată Nancy Reagan, la drogurile periculoase.

Intitulat „Variantele îngrijorătoare ale SARS-CoV-2 și variantele care fac obiectul unei anchete în Anglia”, ziarul, care este al 17-lea raport tehnic care se publică până acum cu privire la această chestiune, este foarte grăitor asupra ceea este rezervat pentru injectia posterioară.

Un tabel din raport arată că între 1 februarie 2021 și 21 iunie 2021 au existat 9.571 de cazuri confirmate ale „variantei delta” la britanici cu vârsta peste 50 de ani. Dintre acestea, 8.025 au fost confirmate numai numai în ultimele 28 de zile.

Această creștere bruscă a noilor cazuri coincide direct cu impulsul vaccinurilor din Marea Britanie, arătând că, cu cât mai multe persoane se vaccinează, cu atât este mai mare rata infecțiilor.

Datele arată în mod clar că doar 10% din toate noile presupuse cazuri confirmate ale virusului chinez în această grupă de vârstă sunt persoane nevaccinate. Mai mult de 37% din cazurile noi aparțin persoanelor care au primit ambele injecții ascultând ordinele guvernului.

Este important de reținut că alte 40% din cazuri au apărut la persoanele care au primit cel puțin o doză de injecție cu virus chinezesc cu cel puțin 21 de zile înainte de testarea „pozitivă”. Acest lucru înseamnă că 77% din noile cazuri de gripă Wuhan apar la persoanele care au avut una sau ambele doze de injecție.

Varianta Delta este cauzată și răspândită de vaccinuri

Pe baza cifrelor prezentate de Public Health England, numărul cazurilor confirmate de varianta delta la persoanele complet vaccinate cu vârsta peste 50 de ani, este de trei ori mai mare comparativ cu numărul celor nevaccinați. Și la persoanele peste 50 de ani și parțial vaccinate, raportul este de nouă la unu.

Ceea ce înseamnă, desigur, că vaccinurile sunt periculoase și ineficiente pentru a preveni răspândirea germenilor chinezi, în ciuda faptului că au primit autorizație de utilizare de urgență (EUA) la „viteză extremă” de la Food and Drug Administration (FDA).

Au fost efectuate în prealabil probe foarte limitate, care, desigur, demonstrat că vaccinurile „funcționează”. Oricine a acordat atenție știe că Big Pharma a rafinat arta manipulării „științei” pentru a produce rezultatul dorit, exact ceea ce s-a întâmplat cu aceste abominabile injecții ale „Operation Warp Speed”.

„Din păcate, se pare că domnul Hancock a mințit din nou și, în loc ca vaccinurile Covid-19 să fie calea noastră de întoarcere la normal, sunt în schimb opusul”, relatează Humans Are Free, menționând că singurele persoane care se încadrează în toate minciunile sunt persoane care privesc religios „știrile” principale și au încredere în tot ceea ce le spune guvernul.

„Deoarece datele publicate de Public Health England ne arată că numărul de presupuse decese din cauza variantei Delta este cel mai mare în rândul celor care au primit două doze de vaccin.”

Mai multe dintre cele mai recente știri despre modul în care vaccinurile împotriva gripei Wuhan rănesc și ucid persoane pot fi găsite la ChemicalViolence.com

Deborah Tavares: Dezvăluirea unui e-mail al lui Neil Ferguson!

6 iul.

Dimite el asesor científico del Gobierno británico

Dr. Yeadon distruge omul care a început totul, profesorul Neil Ferguson

Dr. Mike Yeadon: „Blocarea este o intervenție dăunătoare, periculoasă, care nu salvează o singură viață”

Declaraciones irresponsables de «Michael Yeadon ex vicepresidente de  Pfizer»: Las vacunas COVID están diseñadas para matar al 90% de la  población - MUNDO DIARIO

Fostul executiv, și om de știință, al Pfizer, Dr. Mike Yeadon alege un fost coleg criticat pentru rolul său în pandemie, profesorul Neil Ferguson. Ferguson a predat la Imperial College în timp ce Yeadon era afiliat. Modelul computerizat al lui Ferguson a dat guvernelor justificarea emiterii ordinelor draconice care au transformat societățile libere în închisori virtuale peste noapte. Mai presus de ceea ce este acum estimat de CDC ca un virus cu o rată de supraviețuire de 99,8%.

Dr. Yeardon a spus într-un interviu că „niciun om de știință serios nu are nicio valabilitate pentru modelul lui Ferguson”.

Dr. Yeardon a vorbit cu dispreț abia deghizat pentru Ferguson, făcând eforturi deosebite pentru a arăta acest lucru către intervievatorul său:

„Este important să știți că majoritatea oamenilor de știință acceptă faptul că modelul lui Ferguson a fost chiar slab … dar guvernul este încă atașat modelului”.

Johan Giesecke gets new role at WHO - The Post

Dr. Johan Giesecke , fost om de știință șef al Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, care a numit modelul lui Ferguson „cea mai influentă lucrare științifică” și, de asemenea, „una dintre cele mai greșite”.

A fost modelul lui Ferguson cel care a afirmat că sunt necesare „măsuri de atenuare”, adică distanțarea socială și închiderea afacerilor, pentru a preveni ca mai mult de 2,2 milioane de oameni să moară din cauza COVID în SUA, de exemplu.

Ferguson a prezis că Suedia va plăti un preț teribil pentru lipsa blocării, cu 40.000 de decese prin COVID până la 1 mai, și 100.000 până în iunie. Numărul morților în Suedia este acum de 5.800. Deși inițial Suedia este mai mică, are acum o rată de deces pe cap de locuitor mai mică decât SUA, pe care a obținut-o fără uriașele daune economice suferite în SUA. Suedia nu a închis niciodată restaurante, baruri, sporturi, majoritatea școlilor sau cinematografelor. Guvernul nu a ordonat niciodată oamenilor să poarte măști. *Citiți articolul AICI

*****

Deborah Tavares: Dezvăluirea unui e-mail al lui Neil Ferguson

deborah-tavares - BitChute
Deborah Tavares

2 iulie 2021/Réseau International

Memorandum

Attn: Dr. Frank Atherton, Dr. Michael McBride, Dr. Susan Michie, Dr. Gregor Smith, Dr. Richard Taylor, Sir Patrick Vallance, Dr. Jonathan Van Tam, Chris Whitty
De la: Neil M Ferguson
Data: 14 iunie 2021

Subiect: Etapele următoare – izolarea permanentă a Regatului Unit (privat și confidențial)

Având în vedere decizia iminentă și anunțul care urmează să fie făcut în cursul zilei de astăzi de către prim-ministru cu privire la prelungirea cu patru săptămâni a restricției de izolare a Regatului Unit, avem acum o fereastră de oportunitate relativ scurtă pentru a finaliza următorii pași în acest proces.

Este esențial ca totul să rămână pe drumul cel bun și să ne amintim cu toții obiectivul nostru comun. Sarcina a fost dificilă și va fi și mai dificilă, dar dacă rămânem uniți și putem convinge majoritatea țării că acționăm din motive întemeiate, putem trece la a doua parte a „planului”: pe scurt, o închidere permanentă a țării începând de joi, 15 iulie 2021, din cauza unei creșteri a numărului de noi „variante” indiene și nepaleze ale „virusului” (care, după cum știm, este doar un nou nume pentru febra fânului).

„Virusul” a fost deja foarte profitabil și de succes pentru noi și nu există nicio limită pentru ceea ce putem face în plus în ceea ce privește banii și reputația. Cu toate acestea, trebuie să ne asigurăm că avem cooperarea deplină și completă a guvernului și a mass-mediei în acest domeniu și să folosim argumentul că „este prea riscant să continuăm în timpul verii”. Putem „modela” creșterea acestor variante pe baza, de exemplu:

  • Proteste împotriva închiderii (aceasta ar fi o idee foarte bună de promovat, având în vedere evenimentele recente).
  • Meciurile de fotbal de la Euro din Anglia și Scoția.
  • Acolo unde populația crește în timpul lunilor de vară – stațiunile balneare (Blackpool, Bournemouth, Brighton, Skegness etc.), parcurile tematice (Alton Towers, Thorpe Park, Chessington World of adventures etc.), precum și zona rurală și atracțiile turistice.

Dacă putem transmite mesajul că, din această cauză, „variantele” vor fi multiple și că vor distruge complet NHS dacă nu sunt abordate corespunzător și imediat, publicul ar trebui să accepte, iar această acceptare și caracterul neîndoielnic al maselor va fi crucială pentru a trece „linia de sosire” și astfel ne vom fi jucat rolul nostru în schimbarea țării. Apoi, va fi de datoria altora să limiteze, în cadrul planurilor Kalergi, WEF/ Schwaab, din alte motive, cum ar fi mediul și deficitul de apă (2022-2023), penuria de alimente (2023-2024) și finanțele globale și inflația în masă (2024-2025), culminând cu finalizarea planului Kalergi global comun ONU/ OMS/ WEF pentru 2025.

Deși știm că va exista rezistență la acest lucru, trebuie să ne asigurăm că orice rezistență este menținută la un nivel minim absolut, iar acest lucru se aplică tuturor straturilor societății – de la bărbătul sau femeia obișnuită de pe stradă până la parlamentari și Lorzi. În timp ce peste 70% dintre noi susțin acțiunile noastre (datorită modificărilor efectuate de Yougov), avem un grup vehement de așa-numiți „pro-libertate” care sunt hotărâți să ne facă să eșuăm cu orice ocazie. Lansarea noului canal GBNews nu a făcut decât să pună gaz pe foc, așa că planul meu este de a pune cât mai multă presiune pe rețelele de socializare din Marea Britanie pentru a începe imediat următoarele proceduri, pentru a ne proteja pe noi și ceea ce facem:

  • Blocați/ banați/ ștergeți toate postările și utilizatorii care contravin consensului științific.
  • Pentru site-urile web, restricționarea/ interzicerea accesului la grupul de mai sus, inclusiv anularea oricăror conturi.
  • Pentru cei care se opun izolării și pentru liderii lor de grup, datele lor să fie transmise poliției și să fie arestați pentru incitare la ură, violență și nesupunere civilă (există deja o prevedere în acest sens în Legea 2020 privind coronavirusul).
  • Pentru orice părinte/tutore care declară în mod deschis că familia sa nu va fi vaccinată, copilul/ părintele vârstnic va fi îndepărtat definitiv din casă și/ sau persoana va fi îndepărtată de pe proprietate, indiferent cine deține proprietatea sau are drepturi de moștenire.

O copie a acestor propuneri, intitulată „Combaterea dezinformării în 2021”, a fost deja trimisă lui Nick Clegg (Facebook), Jack Dorsey (Twitter) și Susan Wojcicki (YouTube) și Sundar Pichai (Google/ Alphabet). În plus, înțeleg că prim-ministrul va face presiuni pentru o acțiune mai puternică în această privință împotriva mișcării anti-constrângere, inclusiv pentru desfășurarea armatei și pentru ca fiecare stradă din Marea Britanie să fie strict și riguros supravegheată în timpul viitoarei reprimări din iulie.

De asemenea, am fost informat de către Serco, care va lansa „brățările – ‘Stay at Home Wristbands’”, care vor acționa ca niște etichete electronice și vor fi obligatorii pentru fiecare gospodărie din țară, toți rezidenții, chiriașii etc. având obligația legală de a le purta. Aceste brățări vor funcționa cu noua tehnologie 5G și vor notifica CCC (Centrul Central de Comandă) dacă o persoană s-a aventurat în afara „spațiului său închis”, cu sancțiuni care variază de la o amendă de 50.000 de lire sterline până la arest preventiv „pe termen nelimitat”. Primul lot de brățări va fi introdus în luna august în Londra, Birmingham, Nottingham, Cardiff, Belfast, Swansea, Manchester, Newcastle, Glasgow, Edinburgh, Liverpool, Leeds, Sheffield, Norwich, Cambridge, York, Exeter și Carlisle. Un al doilea lot va fi introdus luna următoare, iar un al treilea în noiembrie, pentru a ajunge în zonele periferice și greu accesibile din Regatul Unit. Se intenționează ca toată Marea Britanie să poarte brățările și să le activeze până la 1 decembrie 2021.

Obișnuindu-i pe oameni să se conformeze regulilor noastre, putem înfrânge orice rezistență față de noile schimbări care vor apărea în Regatul Unit. Cu toate acestea, trebuie să părem întotdeauna prietenii oamenilor și să dăm impresia că avem la inimă interesele lor, astfel încât aceștia să nu creadă contrariul a ceea ce ne dorim pentru ei. Trebuie să determinăm mass-media să transmită mesajul că, deoarece au murit prea mulți oameni (mai mulți decât rata de mortalitate), mesajul este „Rămâneți întotdeauna acasă, protejați viețile și salvați NHS”. Pe lângă faptul că suntem oameni de știință, trebuie să ne păstrăm buna reputație în fața presei și să fim cât mai „pricepuți” posibil.

În ceea ce privește „variantele” noi sau suplimentare, aș dori să vă exprimați opiniile cu privire la următoarele prototipuri:

„Varianta Capitală” (centrată pe Londra)

Protestele anti-lockdown și fanii de fotbal care asistă la meciurile de la Euro vor fi considerați responsabili de o variantă mai agresivă, care provoacă probleme pulmonare, cardiace și renale, care presupune blocarea Londrei începând de joi, 15 iulie.

„Varianta Dorset” (centrată pe Bournemouth)

Persoanele care călătoresc din Londra pentru a-și petrece vacanța în Bournemouth au adus în zonă varianta din Capitală, care a suferit o mutație într-o nouă variantă, ceea ce înseamnă că zona trebuie izolată începând de luni, 19 iulie.

„Varianta de frontieră” (centrată pe granița dintre Anglia și Scoția)

Oamenii care călătoresc între cele două țări au adus două variante diferite, care se contopesc și se răspândesc/ mută cu alte variante. De asemenea, am putea include și fanii de fotbal care participă la meciurile Euro în Scoția. Aceasta înseamnă o interdicție de călătorie între cele două națiuni începând de vineri, 2 iulie.

De asemenea, pentru a încuraja mai multe persoane să se vaccineze, GlaxoSmithKline (GSK) va opri producția de medicamente pentru răceală, gripă și febra fânului, la fel ca și Johnson and Johnson, Bayer AG, Sanofi, Merck and Co Ltd etc., de la începutul lunii iulie. Nicio farmacie nu va putea sau nu va avea voie să le vândă.

Trebuie să ne bazăm voința de ascultare a oamenilor de a se supune și pe cea a prim-ministrului și a miniștrilor săi de a se conforma cererilor noastre. Știm cu toții că, dacă acest lucru s-ar destrăma și s-ar prăbuși, consecințele ar fi dezastruoase, dacă putem continua să manipulăm majoritatea, va face lucrurile mult mai ușoare și ne va permite să respirăm un pic mai ușor (de exemplu: ești un adevărat patriot dacă te supui). De asemenea, unele grupuri, cum ar fi negrii, asiaticii și comunitatea homosexuală, sunt ignorante și problematice în ceea ce privește vaccinarea; trebuie să educăm mai mult aceste grupuri pentru ca ele să se conformeze și să se vaccineze atunci când li se cere acest lucru.

În ceea ce privește imunitatea noastră față de viitoarele procese, aceasta depinde atât de menținerea unei bune relații cu prim-ministrul, cât și de supunerea prim-ministrului și a altor miniștri din guvern. El știe influența pe care o avem asupra lui și, prin urmare, pentru că este legat și ghidat de noi mai presus de orice, putem obține ceea ce ne dorim. Cu toate acestea, avem, de asemenea, o carte de ieșire din închisoare, afirmând că am urmat datele și am făcut tot ce am putut pentru oameni. Atâta timp cât aceste replici continuă să fie diseminate și să fie crezute, ca în cazul eliberării de Midazolam pentru persoanele în vârstă, ar trebui să scăpăm cu bine și să evităm orice critică.

Prin urmare, în concluzie, să continuăm acest impuls pentru următoarele săptămâni și să ne asigurăm că sunteți văzut că acționați numai în interesul Regatului Unit în abordarea virusului.

Imprimați o copie a acestui document și păstrați-l blocat; Amintiți-vă siguranța de bază, deoarece ceea ce publicul nu știe nu îi va face rău. Ca întotdeauna, negați că ați primit aceste informații, chiar dacă aceasta înseamnă să mințiți cunoștințele, nu dorim ca e-mailurile noastre să fie piratate sau compromise.

SURSA

MARA SATTEI – SCUSA!

6 iul.

ELIA – OCEAN!

6 iul.

%d blogeri au apreciat: