Arhiva | 5:44 pm

Mijloacele de producție ale manipulării!

7 iul.

static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/0...

Mijloacele de producție ale manipulării. Modul în care este dezbătut în context PNRR nu este decât o altă față a eșecului istoric al fostelor guvernări, însă, acum, lucrurile sunt pentru prima dată sub presiunea unor posibile sancțiuni electorale și nu numai.

România nu este aptă să treacă la zona euro în perioada următoare, acest fapt fiind încă un prilej pentru tergiversarea alinierii la un sistem economic stabil, predictibil.

Singura industrie autohtonă rămâne aceea a manipulării economice, situație care a dus la distrugerea aproape în totalitate a producției interne și migrarea populației active spre alte piețe ale muncii.

PNRR nu poate fi implementat decât printr-o economie funcțională, ceea ce ce nu mai există în România care este obligată să importe masiv.

O asemenea jurisdicție economică destructurată intră acum în conflict cu însăși Comisia Europeană.

PNRR arată o economie pusă în slujba finanțării unui sistem absolut nefuncțional. Cei care văd mari șanse în obținerea avizului de la Bruxelles nu fac nimic să remedieze unele lucruri în perspectiva anulării blocajului național.

Clasa politică se va vedea pusă în situația de-a deconta inexistența mecanismelor libertății economice, cât și a structurilor care să o dovedească și susține.

Dezvoltarea economică a României nu a depășit faza corupției din primării și ministere. Clientela care parazitează orizontul general reactualizează permanent monopoluri și aranjamente care ar fi trebuit de mult sancționate de justiție și instituțiile de reglementare.

In actualele date de constituire a libertății economice din România și a capacităților în dinamica unui stat european cu adevărat eligibil, PNRR nu poate fi admis nici la jumătate.

Președintele K. Iohannis avea obligația nu doar de a face lobby la Bruxelles. Aflat deja la al doilea mandat, trebuia să vină cu lista punctuală a disfunctionalităților. Or, primul care preferă continuitatea anti-europeană, în sensul conservării politicianismului și corupției interne, se dovedește a fi însuși Președintele.

Proiectele publice ocolesc România nu din vina Bruxelles-ului. Inexistența unor politici medii de dezvoltare, coroborate cu veritabilele improvizații economice ale hoției generalizate, ar trebui să îl aducă de urgență pe Președinte în Parlament cu un plan de destructurare a securismului-mafiot și de eliberare a țării.

IOAN VIERU/http://cotidianul.ro/

Demascarea Cartelului alimentar mondial: Este înfometarea masivă și reducerea populației următoarea lor mutare?

7 iul.

Globaliștii care controlează lumea astăzi nu sunt politicieni. Politicienii sunt marionete, alese de globaliști, care controlează sistemul financiar mondial. Ei acționează prin sistemul financiar mondial și prin intermediul companiilor globaliste care conduc lumea, afirmă Brian Shilhavy, editor la Health Impact News, introducând, astfel, un articol de-al lui Sam Parker, autor la „Behind the News Network”, pe care a considerat important să îl republice pe site-ul Vaccine Impact News.
Articolul lui Sam Parker la care facem referire – al doilea dintr-o serie de 3 pe aceeași temă – este intitulat „Cartelul mondial al alimentelor – instrument pentru înfometare” și dezvăluie numele principalelor forțe care controlează cartelurile de aprovizionare cu alimente la nivel mondial. Redăm mai jos principalele idei din vasta analiză a lui Parker:
Între 10 și 12 companii de bază, asistate de alte 3 duzini, gestionează aprovizionarea cu alimente a lumii. Acestea sunt componentele-cheie ale cartelului anglo-olandez-elvețian-american, care este grupat în jurul a două familii.
Condus de cele șase mari companii producătoare de cereale, acest cartel al produselor alimentare și al materiilor prime deține o dominație totală asupra aprovizionării cu cereale și grâne la nivel mondial, de la grâu la ovăz și porumb, de la orz la sorg și secară. Dar controlează, în egală măsură, carnea, produsele lactate, uleiurile și grăsimile comestibile, fructele și legumele, zahărul și toate formele de condimente.
În fiecare an, zeci de milioane de oameni mor din cauza celei mai elementare lipse a pâinii lor zilnice. Acesta este rezultatul activității cartelului britanico-american. În prezent, războiul alimentar se află sub controlul ferm al Londrei și New York-ului. Companiile alimentare de astăzi au fost create prin faptul că au dispus de o parte din vechiul set de rețele și infrastructuri alimentare mesopotamiene-romane-venețiene-britanice.
Oligarhia a construit un cartel unic și integrat al materiilor prime, cu trei divizii – energie, materii prime și rezerve alimentare din ce în ce mai rare.
Figura 1 de mai sus ilustrează situația. În partea de sus se află Casa de Windsor și Club of Isles („Clubul insulelor”). Imediat sub ele se află principalele instrumente de control ale familiei Rothschild – Fondul Mondial pentru Natură – condus de Prințul Phillip – care conduce lumea în domeniul conflictelor etnice și al terorismului.
În grafic sunt enumerate firmele din cadrul fiecărui grup de cartel. Deși mențin ficțiunea de a fi corporații diferite, în realitate este vorba de un singur sindicat interconectat, cu un scop comun și multiple consilii de administrație care se suprapun.
Oligarhia deține aceste carteluri, iar acestea sunt instrumentele de putere ale oligarhiei, acumulate de-a lungul secolelor, pentru a încălca suveranitatea națiunilor.
Până în anii 1940, ponderea comerțului internațional cu cereale era de aproximativ 10 milioane de tone. Aceasta era o cantitate substanțială, dar mică în comparație cu dimensiunile comerțului care avea să urmeze.
Al Doilea Război Mondial a făcut ravagii pe glob, creând foamete în masă, în special în Eurasia și în ceea ce este astăzi Lumea a Treia. Sub impulsul unor programe americane precum „Hrană pentru pace”, comerțul mondial cu cereale a ajuns la 160 de milioane de tone până în 1979.
Astăzi, acesta este de 515 milioane de tone pe an. În plus, zeci de milioane de alte produse alimentare sunt comercializate în fiecare an.
Este normal ca țările cu surplusuri de cereale, carne, produse lactate și alte produse să le exporte. Dar celor patru regiuni exportatoare ale cartelului li s-a acordat întâietate într-un mod brutal, în timp ce o mare parte din restul lumii a fost împinsă într-o stare de înapoiere forțată.
Cele 2 familii (Rothschild și Rockefeller) le-au refuzat acestor națiuni semințele, îngrășămintele, gestionarea apei, energia electrică, transportul feroviar, adică toate elementele de infrastructură și bunurile de capital necesare pentru a le transforma în producătoare de alimente de sine stătătoare.
Aceste națiuni au fost reduse la statutul de vasali: fie importă din regiunile de export ale cartelului, fie mor de foame.
Cu toate acestea, cartelul alimentar deține controlul și la nivel internațional. De exemplu, în afara SUA, cei mai mari producători de soia și de produse din soia sunt Argentina și Brazilia.
Una dintre cele șase mari companii producătoare de cereale, Bunge and Born, s-a stabilit în Argentina în 1876 și a acumulat plantații de sute de mii de hectare. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, s-a mutat și în Brazilia. În prezent, în Brazilia și Argentina, Bunge and Born este o forță majoră în ceea ce privește soia și produsele conexe, alături de Cargill, Louis Dreyfus și Continental.
Astfel, cartelul cerealelor domină producția pretutindeni. Înăsprirea și mai mult a controlului este dată de asocierile în participațiune, în special în domeniul producerii de noi soiuri de semințe și al biotehnologiei.
Cargill, cel mai mare exportator de cereale din lume, prin divizia sa Nutrena, este, de asemenea, cel mai mare producător de furaje pentru animale și de semințe hibride din lume. În 1998, Cargill a anunțat un joint venture cu Monsanto, una dintre cele mai importante firme de biotehnologie agricolă.
De asemenea, în 1998, Novartis (noul nume al companiei rezultat în urma fuziunii din 1996 a giganților elvețieni din industria chimică CIBA-Geigy și Sandoz) a format o societate mixtă cu Land O’Lakes și, prin intermediul acestora, cu ADM, pentru dezvoltarea de hibrizi de porumb specializați pentru piețele de alimente și furaje.
Între timp, cartelul alimentar a redus și regiunile de export, care se presupune că se bucură de un statut privilegiat, la o stare de aservire. În ultimele 4 decenii, milioane de fermieri din SUA, Europa, Canada, Australia, Argentina, Brazilia, India și Africa de Sud au fost exterminați.
Cele cinci companii cerealiere private au fost create pe ruta seculară a cerealelor Mesopotamia-Veneția-Burgundia-Elveția-Amsterdam, care astăzi se întinde în întreaga lume. Cele cinci mari companii sunt Cargill, Continental, Louis Dreyfus, Bunge și Born, iar André Cargill Company, cea mai mare companie de cereale din lume, are sediul în Minneapolis, suburbia Minnetonka din Minnesota. Aceasta fost fondată de scoțianul William Cargill, în Conover, Iowa, în 1865, și a fost condusă, începând cu anii 1920, de familia miliardară MacMillan. Însă adevăratul nucleu al Cargill se află la Geneva, în Elveția, unde își are sediul Tradax, Inc., divizia de comerț internațional a Cargill, înființată acolo în 1956.
Cumpărarea de către Archer Daniels Midland a companiei Töpfer, o companie de cereale cu sediul în Hamburg, Germania, a sporit considerabil prezența ADM în comerțul mondial cu cereale. Comerțul Töpfer este situat în cadrul vechilor rute Veneția-Elveția-Amsterdam-Paris și are parteneriate de afaceri extinse cu bijuteria coroanei britanice, Banca Rothschild.
Modul în care operează companiile din cartelul cerealelor este extrem de secretos. Toate, cu excepția ADM-Töpfer, sunt companii private.
Citiți aici integral analiza lui Sam Parker, pentru a înțelege gradul de concentrare ș de control pe care cartelul materiilor prime îl exercită asupra comerțului internațional și național cu produse alimentare.

Cioloș aruncă România într-un scandal internațional demersul de a bloca banii din PNRR al Ungariei ar fi reușit – poate avea efect de bumerang!

7 iul.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210707/35396963/Ciolo-arunca-Romania-intr-un-scandal-international-poate-avea-efect-de-bumerang.html

NU UITATI LIBERALI AUTENTICI.Despre impostură și Alina Gorghiu. Ce se ascunde în spatele unui CV în care a pretins că a făcut simultan un doctorat, deputăție, consiliere la stat și muncă la privat! Citeşte întreaga ştire: Despre impostură și Alina Gorghiu. Ce se ascunde în spatele unui CV în care a pretins că a făcut simultan un doctorat, deputăție, consiliere la stat și muncă la privat!

7 iul.

Alina Gorghiu replaces Klaus Iohannis at PNL helm – The Romania Journal

Despre impostură și Alina Gorghiu. Ce se ascunde în spatele unui CV în care a pretins că a făcut simultan un doctorat, deputăție, consiliere la stat și muncă la privat!  Ruta Alinei Gorghiu prin universitățile private, diplomele și cursurile absolvite sau predate seamănă uimitor cu traiectoria fals-universitară a Elenei Udrea. La o trecere superficială prin CV-ul doamnei Gorghiu, lucrurile par chiar minunate. Impostura este elegant ascunsă în formulări ambigue sau omisiuni. Doamna Gorghiu scrie asta în CV: absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul UCDC; licenţă în ştiinţe juridice, specializarea Ştiinţe juridice şi Administrative la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. A terminat Dreptul la una dintre cele mai slabe școli Abrevierea UCDC ascunde, în fapt, impostura, căci te face să crezi că doamna Gorghiu a terminat cea mai bună facultate de drept din țară, unde competiția era foarte serioasă. Despre impostură și Alina Gorghiu. Ce se ascunde în spatele unui CV în care a pretins că a făcut simultan un doctorat, deputăție, consiliere la stat și muncă la privat! Alina Gorghiu | Foto: Hepta Facultatea pe care a absolvit-o este însă Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, o facultate pe bani, care a fost de multe ori ținta unor scandaluri în presă. Unii dintre cei mai toxici politicieni români au predat la această facultate – de la Elena Udrea la Rodica Stănoiu, de la Mihalache la Titus Corlățean. Zeci de politicieni au fost plătiți de faimoasa universitate. La nici 30 de ani, doctorand, deputat, consilier la stat, practician în insolvență Dacă e să ne luăm strict după CV-ul de pe site, doamna Gorghiu face și un doctorat în Drept. Perioada asta cu doctoratul este fascinantă. Alina Gorghiu, la nici 30 de ani, face un doctorat și, în același timp, este: deputată din partea PNL; consilieră a directorilor de la AVAS (una dintre cele mai corupte instituții de stat); practician în insolvență, asociată a unei firme de avocatură cu super contracte cu statul și (coincidență) AVAS-ul; mediator autorizat, arbitru în cadrul Curții Internaționale de Arbitraj Comercial Internațional; secretară a Comisiei Juridice de disciplină și imunități; plus alte funcții prin partid, alte sinecuri și prezență aproape non-stop la televiziuni de tip Antena 3. Asta, dacă e să ne luăm după CV-ul publicat pe site-ul Senatului. Despre impostură și Alina Gorghiu. Ce se ascunde în spatele unui CV în care a pretins că a făcut simultan un doctorat, deputăție, consiliere la stat și muncă la privat! CV-ul publicat pe pagina Senatului Ce arată celălalt CV de la Camera Deputaților Dacă e să ne luăm după CV-ul mai vechi, de la Camera Deputaților, mai face și un curs la Harvard, iar în timpul liber publică 4 cărți – probabil ca să-i facă în ciudă domnului Becali. La 30 de ani, fără doctorat, doamna Gorghiu este lector universitar și predă, culmea coincidenței, la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir. O va face pentru patru ani. Cum o facultate nu este îndeajuns, doamna Gorghiu mai predă și la Universitatea Titu Maiorescu. Udrea a făcut același lucru, numai că la o vârstă un pic mai înaintată. Mai clar, în timpul doctoratului, doamna Alina Gorghiu avea cel puțin două slujbe pline, dintre care una de deputat, obține două calificări care cer studii foarte serioase, are ditamai funcții în partid, este arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, este lector universitar la două facultăți și este patroană de firmă de avocatură împreună cu Bogdan Olteanu (o altă mare impostură liberală). Numele domnului Olteanu este “uitat” în CV-ul de la Senat. Al doilea master, la Universitatea pe bani Hyperion Lucrurile devin însă delirante, dacă este să căutăm după CV-uri și mai vechi. Între 2004 și 2008 mai face o facultate, la Pitești, nu știm care – Științe Economice, probabil, fiindcă iubește traficul dintre Pitești și București, unul infernal. Nu este îndeajuns, mai face și un master de Comunicare la București, timp în care este și doctorandă la Iași, și, în tot acest timp, este și consilieră PNL la sectorul 5. Masterul se suprapune cu alt master în Drept la una dintre cele mai controversate “fabrici de diplome”, Universitatea pe bani Hyperion. La toate cele de mai sus se adaugă, în aceeași perioadă, 2006, și studiile postuniversitare de la colegiul lui Oprea, studii și ele “uitate” în CV-ul de la Senat, în timp ce este, desigur, un avocat liberal de mare succes. Mai e și un curs postuniversitar cu specializare în Drept care nu mai apare nicăieri. Negocieri în familie Fratele Alinei Gorghiu a lucrat și el la AVAS și a fost membru în cinci consilii de administrație. Trecerea tatălui doamnei Gorghiu de la REBU la ditamai director la Electrica a generat un scandal enorm. În perioada în care doamna Gorghiu era consilieră la sectorul 5, tatăl domniei sale reprezenta REBU în negocierile cu primăria. Geniul este o chestie de familie. Sunt un liberal convins. Cred că nu există un partid mai toxic decât PSD-ul, iar restul partidelor, ALDE, PMP, UDMR, Pro România, sunt îngrozitoare, am trecut prin CV-urile deputaților lor și sunt majoritate dincolo de execrabil. Nu cred că aceste partide se pot reforma și nu le voi vota nicicând. De zece zile trec prin CV-uri liberale. Nu m-am așteptat să descopăr atâta impostură. Alina Gorghiu a fost alegerea lui Klaus Iohannis pentru funcția de șefă a PNL-ului. România normală promovată de președinte este fie o ipocrizie enormă, fie cea mai sarcastică glumă din ultima vreme. Nivelul imposturii la șefii PNL-ului este, din păcate, vomitiv. Sper din tot sufletul să existe o reacție și o reformă, dar deocamdată, ceea ce văd este mult mai mult tipic PSD-ului lui Dragnea decât unui partid liberal chiar și mediocru.
Citeşte întreaga ştire: Despre impostură și Alina Gorghiu. Ce se ascunde în spatele unui CV în care a pretins că a făcut simultan un doctorat, deputăție, consiliere la stat și muncă la privat!

LUDOVIC ORBAN A PATIT-O CU VICEPRESEDINTELE PNL – ARIPA BASESCU, ALINA GORGHIU „IN IGNORANTA EI”,A FOST DESEMNATA,ASTAZI,PURTATOR DE CUVINTE DE CATRE BPN!

7 iul.

Ludovic Orban, ironii la adresa Alinei Gorghiu: Nu știam că am o colegă  care conduce Guvernul și Min. Educației

 

Vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu a fost desemnată, astăzi, purtătorul de cuvânt al partidului de către Biroul Politic Naţional.

Potrivit unor surse din PNL, citate de Agerpres, Alina Gorghiu este cea care îi va lua locul Cristinei Pocora în funcţia de purtător de cuvânt al formaţiunii. Pocora s-a retras din această poziţie săptămâna trecută.

„Consider absolut firesc să-mi asum nereuşita personală în aceste alegeri interne. Faptul că nu am primit sprijinul majoritar al colegilor pentru obiectivul propus este de natură, în percepţia mea, să genereze pe viitor o posibilă lipsă de legitimitate a coordonatorului Departamentului de Comunicare al PNL şi a Purtătorului de cuvânt. De aceea, pentru a evita o astfel de situaţie, cred că este de datoria mea şi un gest necesar de decenţă să mă retrag din aceste funcţii”, a precizat Pocora într-un comunicat.

Liberala a adăugat că a fost ‘o mare onoare’ să poată vorbi în numele PNL şi îi asigură pe colegi că va fi şi în continuare implicată în construcţia acestui partid.

„Congresul PNL a însemnat un nou început de drum. A reprezentat alegerea ca preşedinte al PNL a domnului Klaus Iohannis, dar şi o nouă echipă de conducere. În plus, şi cel mai important, în urma acestui proces, PNL a devenit mai puternic. (…) L-am asigurat pe preşedintele PNL, domnul Klaus Iohannis, şi îi asigur, pe această cale, pe toţi colegii că, indiferent de poziţia din partid, voi munci la fel de mult şi voi rămâne la fel de implicată în construcţia celui mai puternic Partid Naţional Liberal de după Revoluţie”, a mai spus Pocora.

ALINA GORGHIU Biografia fostei iubite a lui Bodgan Olteanu

Scurt CV Alina-Stefania Gorghiu s-a nascut la 16 septembrie 1978. 

Alina Gorghiu este un avocat si om politic român, membra a Partidul National Liberal.

La alegerile legislative din 2008 Alina a obtinut un loc de parlamentar în Camera Deputatilor în colegiul 22 din Bucuresti.

Pana în anul 2004 a îndeplinit functia de consilier local PNL pentru Bucuresti, sector 5.

PNL este însa partidul de care s-a atasat, înca de când nu se gândea ca va putea fi interesata sau ca va face politica.

Si din 2002 tot atasata a ramas… Botezul liberal l-a primit într-o cladire de pe Dr. Staicovici, din Cotroceni, iar din 2002, este membra PNL sector 5.

Parlamentar la primul mandat, mereu cu zambetul pe buze, Alina Gorghiu si-a insusit inca din copilarie lectia responsabilitatii.

 

biografie alina gorghiu blog vedete
Ludovic Orban, ironii la adresa Alinei Gorghiu: Nu știam că am o colegă  care conduce Guvernul și Min. Educației

În perioada august 2002 – decembrie 2004 Alina Gorghiu a lucrat ca avocat stagiar la Societatea civila de Avocati “Alexandru si Geamanu”. Din ianuarie 2005 pana in iulie 2007 a detinut postul de avocat – asociat coordonator în cadrul “Gorghiu, Pop si Asociatii – Societate civila de avocati”, post pe care l-a reluat in ianuarie 2009.

In 2009 dupa divortul de Cristina, Bogdan Olteanu  a trait o frumoasa poveste de dragoste alaturi de colega sa de partid, deputata Alina Gorghiu  iar cunoscutii faceau chiar pariuri ca cei doi îsi vor uni destinele.

Insa din pacate nu a fost sa fie asa.

Deputatul PNL Alina Gorghiu, alaturi de asociatia O sansa pentru viitor, a organizat sambata, 1 septembrie, evenimentul de deschidere a primei biblioteci cu acces gratuit din sectorul 5.

Evenimentul a reprezentat rezultatul eforturilor tuturor celor care au participat la campania ‘Doneaza o carte’, timp de 3 ani, în urma careia s-au adunat peste 7.000 de volume.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Sofia !

7 iul.

Klaus Iohannis a semnat legea prin care sunt eliminate pensiile speciale  ale parlamentarilor

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la cel de-al şaselea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), organizat în Bulgaria, informează Administraţia Prezidenţială. Evenimentul la nivel înalt de la Sofia marchează reluarea activităţilor în format fizic ale Summitului, inclusiv ale Forumului de Afaceri al I3M, aflat la a treia ediţie, după Summitul Virtual din 2020 de la Tallinn, organizat în condiţiile restrictive impuse de pandemia de COVID-19.

„Summitul din acest an reprezintă un nou pas în procesul de consolidare a I3M iniţiat prin deciziile de substanţă luate la Summitul găzduit la Bucureşti de Preşedintele României, Klaus Iohannis, în septembrie 2018, care a marcat maturizarea politică a Iniţiativei şi dotarea sa cu instrumentele necesare pentru atingerea obiectivelor Iniţiativei.

În cadrul reuniunii din Bulgaria, discuţiile vor viza evaluarea progreselor înregistrate, cu accent pe implementarea listei de proiecte strategice prioritare de interconectare agreate la Summitul de la Bucureşti, completată ulterior, precum şi în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, în care România, prin EximBank, şi Polonia, prin Banca de Dezvoltare (BGK), sunt state fondatoare. De asemenea, vor fi discutate şi vor fi luate decizii privind reperele dezvoltării viitoare ale Iniţiativei.

În intervenţia sa, Preşedintele Klaus Iohannis va analiza evoluţiile care s-au înregistrat de la Summitul anterior, va sublinia importanţa implementării proiectelor strategice prioritare de interconectare, cu accent pe proiectele de interes crescut pentru România, precum Rail2Sea şi Via Carpathia, şi va evidenţia relevanţa esenţială a acestora pentru obiectivul Iniţiativei de dezvoltare economică sustenabilă şi de construire a rezilienţei strategice a economiilor statelor participante, inclusiv în contextul eforturilor de redresare economică post-pandemie.

Alături de liderii ţărilor participante la I3M, la Summitul din acest an vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Statele Unite ale Americii, Germania şi Comisia Europeană, precum şi Fondul Monetar Internaţional şi, ca invitat, Republica Elenă.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.

Iniţiativa îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital -, creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii şi la consolidarea proiectului european, precum şi întărirea relaţiei transatlantice, inclusiv prin stimularea prezenţei economice a SUA în regiune.

La Summitul de la Bucureşti, din 17-18 septembrie 2018, au fost adoptate decizii esenţiale pentru viitorul Iniţiativei, precum lista de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital; organizarea primului Forum de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (cu peste 600 oficiali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din statele participante la Iniţiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanţi ai UE şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale); lansarea reţelei Camerelor de Comerţ a I3M (prin semnarea Declaraţiei comune de înfiinţare a acestei reţele de către 7 Camere de Comerţ din cele 12 state participante); iniţierea procedurii de lansare a Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (prin semnarea Scrisorii de Intenţie privind Fondul de Investiţii al I3M de către 6 instituţii de profil din cele 12 state participante)”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale. (Sursa: News.ro)

Nouriel Roubini anunță Apocalipsa financiară: vine mama tuturor crizelor!

7 iul.

Nouriel Roubini

Nouriel Roubini anunță Apocalipsa financiară: vine mama tuturor crizelor!

Nouriel Roubini

Unul dintre cei mai renumiți economiști ai planetei anunță Apocalipsa financiar: vine mama tuturor crizelor, zice Nouriel Roubini. Faimosul profesor este convins că economia globală va suferi o brutală dublă lovitură din cauza stagnării creșterii economice și a majorării prețurilor la aproape toate produsele.

Nouriel Roubini, pe care mulți l-au poreclit „Dr. Doom” din cauza previziunilor sale apocaliptice, este azi un respectat profesor universitar. El predă economie la Facultatea de Business a Universității din New York.

Criza datoriilor bate la ușă. Guvernele care se împrumută haotic, avertizate.

Într-un editorial publicat de The Guardian, Nouriel Roubini scrie că guvernele și băncile centrale „creează condițiile pentru mama tuturor crizelor de datorii”. Se va întâmpla, iar momentul nu este atât de departe pe cât am vrea să credem, „e în următorii câțiva ani”.

Nu doar în România se împrumută pe bandă rulantă guvernanții, sunt și alte state cu o politică fiscală asemănătoare. Iar în America, de exemplu, Rezerva Federală și Trezoreria s-au bazat în ultimii 10 ani pe politici monetare foarte relaxate, din dorința de a stimula creșterea economică. Această strategie a continuat și chiar a exacerbat în timpul pandemiei, când s-au cheltuit trilioane de dolari (America) sub forma unor ajutoare financiare, păstrând dobânzile de referință aproape de 0.

Un efort care nu avea cum să treacă fără urmări, astfel că s-a ajuns la creșterea suplimentară a prețurilor acțiunilor, a locuințelor și a altor bunuri. Roubini spune că, din cauza acestei politici, s-a ajuns la împrumuturi agresive și datorii ce nu vor putea fi achitate.

„Întrebarea nu este dacă, ci când” va izbucnit criza

Vorbind despre entuziasmul din jurul criptomonedelor, Nouriel Roubini se așteaptă ca inflația monetară să fie alimentată de cererea imensă. Ca o consecință, prețurile vor continua să crească. Însă Roubini vede și alte evenimente: din pricina presiunilor privind implementarea unor politici protecționiste, se vor destrăma multe lanțuri de distribuție globale, iar atacurile cibernetice asupra unor elemente-cheie de infrastructură se vor înmulți.

Fiincă guvernele naționale au împrumutat sume uriașe de bani ca să își finanțeze planurile ambițioase de relansare economică, unele state au devenit azi cu mult mai îndatorate decât erau în urmă cu 50 de ani. Profesorul în economie anticipează că acești guvernanți nesăbuiți vor avea probleme cu gestionarea datoriilor contractate. Dacă piața se prăbușește, băncile nu vor mai putea fi salvate, companiile ar rămâne fără ajutor, iar acordarea de asistență financiară persoanelor nevoiașe se va sista.

Acest dezastru în «slow-motion» pare inevitabil. Stagflația din anii ‘70 se va întâlni în curând cu criza datoriilor suverane apărute după 2008. Întrebarea nu este dacă, ci când” – Nouriel Roubini.

http://gandul.ro/

CU SPRIJINUL LUI KLAUSS JOHANNES,Guvernul Cîțu pregătește un tun de 5 miliarde de dolari. La Roșia Montană !

7 iul.

Cîțu, despre recuperarea banilor de la Iohannis, pe casa pierdută: „O să  văd care e situația”

Guvernul Cîțu pregătește un tun de 5 miliarde de dolari, susține economistul Adrian Câciu, în contextul în care s-a decis retragerea dosarului României la UNESCO privind la Roșia Montană.

„Un tun de aproape 5 miliarde de dolari, bani care vor fi plătiți de România după o decizie cel puțin controversată dacă nu prejudiciativă luată de premier. Retragerea dosarului României la UNESCO cu privire la Roșia Montană face ca procesul pe care România îl are cu Gabriel Resources să fie câștigat mai mult ca sigur de firma lui canadiană.

Ok, nu o să vorbesc de resorturi securistice și confirmări care vin prin această retragere intempestivă și punerii pe tavă a unui cadou de 5 miliarde de dolari către Gabriel Resources, asta e treaba organelor de anchetă penală! Dar, când tu nu ai bani pentru pensionari sau pentru copii, când nu ai bani pentru sănătate sau educație, când faci datorie istorică amanetând viitorul tuturor să iei o asemenea decizie înseamnă crimă economică. Evident, banii vor fi plătiți tot din datorie, adică România se va împrumuta pentru 5 miliarde de dolari, că doar nu vine premierul cu ei de acasă. Din pix, 5 miliarde dolari la canadieni (sau cine știe ce or mai fi). Pe modelul fraților Micula. Și voi mai credeți că unii administrează banii statului pentru binele oamenilor? Nu! Unii dau, din pix, acești bani către cine trebuie! Fraierii plătesc! Apropos, aurul de la Roșia Montană nu va rămâne în România, ca să nu mai zic de redevență! Prejudiciu, prejudiciu, prejudiciu! În trecut erau mii de oameni pe străzi pentru Roșia Montană! Acum e liniște!”, a scris Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.

https://60m.ro

Tabăra lui Cîțu a câștigat conducerea NOULUI PDNL Sector 4 !

7 iul.

Deputatul Pavel Popescu, actual preşedinte al filialei, a fost ales să conducă în continuare organizaţia PNL Sector 4. Acesta este un susţinător al premierului Florin Cîţu în cursa internă pentru preşedinţia PNL.

Pavel Popescu a obţinut 395 de voturi, faţă de cele 201 ale contracandidatului, Mihai Belu.

Premierul Florin Cîţu şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, au participat, marţi seară, la alegerile din cadrul PNL Sector 4 şi au continuat campania electorală pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii. Florin Cîţu i-a exprmat susţinerea pentru Pavel Popescu, în timp ce Ludovic Orban a afirmat că-i susţine pe toţi membrii filialei care au obţinut rezultate.

Conferinţa de alegeri a PNL Sector 4 a fost marcată şi de un moment ciudat, când preşedintele Ludovic Orban ar fi fost îmbrâncit de oamenii unii firme de pază, angajaţi să păstreze ordinea la eveniment.

https://60m.ro

Ghinea regionalizează fondurile europene !

7 iul.

Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a anunțat că vor exista opt Programe Operaționale Regionale, pe fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare. Anunțul a fost făcut după o întâlnire cu Agențiile de Dezvoltare Regională și organizațiile reprezentative ale autorităților locale în cadrul căreia s-au discutat detaliile privind descentralizarea și gestionarea Programelor Operaționale Regionale.

Potrivit unui comunicat al ministerului, pregătirea viitoarelor Programe operaționale este un proces care se desfășoară, în această perioadă în paralel cu finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Continuăm procesul de regionalizare și întâlnirea de astăzi a avut scopul găsirii soluțiilor tehnice pentru a-l pune în practică, într-un mod cât mai simplu și care să răspundă rigorilor Comisiei Europene și ale Autorității de Audit. Dorim să operaționalizăm noul sistem cât mai rapid și fără riscuri ulterioare. Fondurile europene se regionalizează primele și este un experiment pe care ar trebui să îl urmeze și restul administrației”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.

Reprezentanții MIPE au avut în ultima perioadă o serie de întâlniri, atât cu Comisia Europeană, cât și cu Autoritatea de Audit, pe lângă mecanismul de implementare a PNRR, și pe subiectul operaționalizării Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) ca autorități de management pentru Programele Operaționale Regionale.

Potrivit stadiului actual al organizării viitoarelor fonduri structurale 2021-2027, ar urma să existe opt Programe Operaționale Regionale, pe fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare, în locul unui singur Program pentru toate, așa cum a fost din 2007 până acum”, se mai arată în comunicat.

https://60m.ro

Se ascute lupta pentru șefia NOULUI PDNL. Orban, îmbrâncit de bodyguarzii aduși de tabăra lui Florin Cîțu !

7 iul.

Se ascute lupta pentru șefia PNL. Ludovic Orban a fost îmbrâncit de bodyguarzii aduși de tabăra lui Florin Cîțu, susțin surse din interiorul partidului, scrie Antena3.

Incidentul a avut loc marți seara, la Conferinţa de alegeri interne de la Organizaţia PNL Sector 4. „Un bodyguard de la firma adusă de Pavel l-a îmbrâncit pe Orban pentru că a primit ordin să nu lase pe nimeni pe scenă”, au precizat liberalii, care au văzut ceea ce s-a întâmplat.

La alegeri au fost invitați aproape toți susținătorii cu greutate ai lui Florin Cîțu care nu sunt din București: Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Emil Boc, Gheorghe Flutur, Dan Vâlceanu, Alina Gorghiu, Robert Sighiartău, Lucian Bode și alții. Alături de ei, pe lista de invitați, au figurat și mai mulți bodyguarzi, ca pe vremea când Liviu Dragnea mergea însoțit la termenele de la ÎCCJ înainte de a fi condamnat.

https://60m.ro/

Renaşte Partida Naţională?

7 iul.

Ludovic Orban este pe făraș? Klaus Iohannis caută deja un nou șef al  Guvernului – Capital

În sfărșit, hărțuiala din PNL stîrnește și limpezire de ape. Ludovic Orban, profitor ca și colegii săi, înțelege că valul de oportunism al liberalilor, în frunte cu Klaus Iohannis, este atît de mare încît îl îneacă, il mătură sau îl îngroapă.

Toți liberalii s-au făcut o turmă bățoasă de yes-man în jurul lui Cîțu. Nu pentru că omul ar fi deștept, frumos sau puternic. Nu este nimic din toate cele folositoare nouă. Este doar slugarnic față de Klaus Iohannis care, la rîndul său, este sluga pedantă a valului de occidentalism mimat în România sub presiunea Europei.

Să ne arate cineva măcar o idee care îi aparține președintelui sau premierului? Ceva românesc, ceva independent, autonom, curajos, care să-i ridice în ochii europenilor sau măcar în ochii românilor. Președintele este o umbra palidă a Germaniei în România prin chiar natura sa. Nu gîndește altfel și nici nu gîndește identic. Pur și simplu nu gîndește și nu-i pasă. Îi ajunge că este președinte. El practică politica păpădiei, a datului din cap, a ghiocelului înflorit cu primăvara europeană.

Şi pentru că spiritul său crud, rigid, adeseori cumplit, împarte dreptăți, posturi, ascensiuni și prăbușiri, toată liota de slugarnici din PNL s-a adunat în jurul său ca puii de incubator în preajma și sub penele unei cloște mute și amenințătoare.

Tîrziu de tot, după ce a jucat în același stil și a vorbit cu același limbaj european de lemn, refuzînd să gîndească pe limba sa, Ludovic Orban, în sfîrșit, s-a trezit. Și a realizat că este destul de singur pentru a se întreba unde este adevărul, unde mai are o portiță de scăpare și cum ar putea să înfrunte acest val internaţionalist prăvălit peste România, chiar și în flecăreala secretarelor și a șoferilor de la Cotroceni și din Piața Victoriei.

Discursul său de luni, de la alegerea (trădarea) Monicăi Anisie (pe care o merita din plin!) ar putea să-i schimbe și viața, și partidul. Chiar să însemne ceva pentru România!

”De la 1875, PNL a fost motorul dezvoltării României şi aşa trebuie să rămînem în continuare, dar trebuie să fim Partidul Naţional Liberal, puternic ancoraţi în istoria noastră, în tradiţiile noastre, în obiceiurile specifice, în menţinerea identităţii şi a personalităţii poporului român. Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice. Noi trebuie să fim un partid care să sprijinim toate valorile tradiţionale ale românilor, valori cum sunt familia, biserica, satul românesc, comunitatea. Noi suntem un partid care nu are voie niciodată să-şi uite trecutul. Noi trebuie să fim partidul care să se bată, aşa cum s-a bătut Brătianu la negocierile pentru pace riscîndu-şi funcţia de prim-ministru pentru a apăra interesele fundamentale ale României în faţa oricărui partener atît de la nivel european, cît şi de la nivel internaţional. Noi trebuie să promovăm imaginea României, interesele României, să transformăm într-adevăr România într-un partener respectat, apreciat, care să aibă un cuvînt greu de spus şi un partener care să aibă forţa să-şi atingă forţele în parteneriatul pe care îl avem atît la nivelul NATO, cît şi UE.”

Stiți ce înseamnă acest ton și această întoarcere a unui șef de partid la valorile românești? Dintr-o mișcare, toată banda din jurul lui Cîțu a fot împinsă în cîmpurile semantice și ideolgice cominterniste, în valurile tulburi ale unui internationalism tembel, pompat de peste Ocean și preluat cu gura căscată de liderii europeni și români.

Tîrziu și pe neașteptate, Ludovic Orban a dat-o pe vocea poporului român. A ridicat steagul unei partide naționale în interiorul PNL. Partida Străinătății reprezentată în zilele noastre de președintele Iohannis, de premier și de ceata ”reformistă” are, în sfîrșit, un adversar declarat și cu program.

Nu mă aștept ca această nouă poziție să fie de îndată îmbrățișată de președintele Iohannis, deși ar trebui. Este președintele României, nu al Sibiului, nu al Văii Oltului. Din păcate, el n-a jucat niciodată cartea patriotică. N-o știe, n-o simte și, n-aș risca prea mult, dacă aș zice că o disprețuiește. N-a fost de acord nici cu sărbătorirea Tratatului de la Trianon, a făcut ce-a putut ca aniversarea Centenarului Marii Uniri să iasă șters, iar la Burxelles n-a fost capabil să formuleze nici o poziție (idee) românească.

Abia acum se vede că el gîndește la fel ca Dan Barna și este din aceeași stofă groasă ca Dacian Cioloș, ca Ghinea, Cîțu și Turcan, ca Băsescu, Coldea, Maior, Dâncu și Elena Udrea. Legăturile lor cu România sunt numai de domiciliu și de venituri. Nimic mai mult!

Nu știu ce viitor are un spirit ”național” într-un PNL rămas un simplu ambalaj ”national” și ”românesc”. Toate interesele împing alegerile din PNL în direcția unui control european asupra liberalilor, a Guvernului și a României.

Va cîștiga Ludovic Orban disputa pentru șefia PNL sau va pierde, dar va atrage o mai mare parte din populația României de partea sa? Nu știu și nu vreau să ghicesc.

S-ar putea ca pentru alegerile din PNL să fie puțin cam tîrziu!

CORNEL NISTORESCU/COTIDIANUL.RO/

Coaliția SCANDALULUI și a NIMICULUI!

7 iul.

Programul de guvernare: Florin Cîțu a depus documentul în Parlament.  Principalele prevederi - CursDeGuvernare.ro » CursDeGuvernare.ro

Dacă nu o dată la două zile, cel puțin o dată pe săptămână coaliția de dreapta are parte de un scandal. Patru partide, patru moduri diferite de a înțelege guvernarea. Asta numai în condițiile în care ceea ce se întâmplă acum se numește guvernare. Locul întâi în acest top mizerabil îl ocupă PNL, care se desfășoară pe o plajă ce se întinde dincolo de guvern. Alegerile interne, devenite problema cea mai stringentă a României, surclasează orice capitol care ar ține de economie sau de revenirea pe un făgaș de normalitate. Cîțu sau Orban președinte? Restul este lipsit de importanță.  

Partidul lui Orban a eșuat între scandaluri

Scandalurile din partid sunt cele care țin capul de afiș. Planul de Redresare și Reziliență a intrat într-un con de umbră, căci România are altceva de rezolvat. Am mai scris că PNL nu înseamnă România și nici România nu se reduce la PNL. Altfel spus, alegerile interne privesc țara într-o măsură infimă, însă liberalii le-au transpus într-un registru național, ca și cum toți cetățenii trebuie să se implice. Dar a te implica presupune, înainte de toate, intrarea în hora scandalurilor.

Partidul și-a pierdut busola

Alegerile din filiale s-au desfășurat, pe alocuri, cu poliția și jandarmii la ușă. Au fost acuzații de fals, de rezultate umflate sau de încălcarea statutului partidului. S-a cerut și reluarea scrutinului, doar pentru că nu a ieșit câștigător liderul care trebuia să-l susțină pe Orban. Sau pe Cîțu, pe care Iohannis nu se sfiește să-l susțină din ce în ce mai mult. Un balamuc total, în care au curs acuzații dintre cele mai puțin elegante. Tabăra câștigătoare zvârlea săgeți otrăvite către adversari, însă nici aceștia nu se lăsau mai prejos. Liderii filialelor PNL au întreținut din plin ostilitățile, fiindcă în joc era și soarta lor.

Florin Cîțu sau planul de dezvoltare a NIMICULUI

Să-l susții pe Orban și în toamnă să câștige Cîțu nu e tocmai cea mai inspirată alegere. Dar nici invers nu sună mai bine. Eșaloanele doi și trei ale partidului nu puteau rămâne pe dinafară, așa că au stimulat și ele răzmerița. Ce treabă au toate acestea cu România și cu trăitorii ei care nu sunt liberali? Niciuna, fac parte din propaganda zgomotoasă a unui partid care și-a pierdut busola.

Scandal dincolo de granițele PNL

Cîțu îl înțeapă pe Orban. Orban vine cu replica, dar niciunul nu își dă seama nu numai că sunt penibili, ci și cât de prăfuite și infantile le sunt ironiile. Și unul și celălalt își instigă susținătorii împotriva contracandidatului, apelând la aceleași platitudini obosite. Nu este însă singura notă de scandal ceea ce se întâmplă în PNL. Partidul lui Orban are resurse pentru mai mult și, ciclic, se ia la ceartă cu cel condus de Dan Barna. Fiecare acționează de capul lui stârnind nemulțumirile colegilor de coaliție. Stelian Ion, ministrul Justiției, a sesizat Comisia de la Veneția cu privire la desființarea Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție de capul lui, fără a anunța coaliția. Orban a reacționat, căci coaliția nu e sat fără câini.

A dat-o pe Dumnezeu și sfânta patrie

Apropo de integritate și moralitate. Orban crede că a descoperit călcâiul lui Ahile al colegilor de coaliție. „Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce.

Barna are treabă cu susținerea Clotildei Armand, nu a coaliției

Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român”, a ținut Orban să le reproșeze celor de la USR PLUS. Replicile nu au întârziat să apară, dar tot în același registru al răzbunării și înjurăturilor abia stăpânite. Cine vorbește de țară? Orban, care și-a bătut joc de ea câtă vreme a fost premier? Orban, care într-un an a reușit să o dea de pământ, punându-i economia pe butuci? Orban, care și-a umilit cetățenii prin măsuri restrictive aberante? Am avut dreptate când, în timpul negocierilor pentru guvernare, spuneam că se va alege praful de coaliție destul de repede. Vor începe scandalurile ba pe descărnarea ciolanului, ba pe ignorarea partenerilor la guvernare. A guvernat ceva coaliția până în prezent? Doar NIMICUL.

http://national.ro/

PEDELISTA KILL BILL,Turcan ”o comite”: dă românilor dreptul de a plăti impozite!

7 iul.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210706/35390371/Turcan-o-comite-d-romnilor-dreptul-de-a-plti-impozite.html

Orban ”cel rău”, avertisment grav – atenție, România!

7 iul.

Read more: https://ro.sputnik.md/International/20210707/35393682/Orban-cel-rau-avertisment-grav-atentie-Romania.html

%d blogeri au apreciat: