Europa, hai sictir!

13 iul.

Secretar de stat de la Budapesta: „Iohannis a ajuns preşedinte şi cu votul maghiarilor din Transilvania şi nu a întors sprijinul”

Hai că am terminat cu România Educată. Cine a înțeles despre ce este vorba, merge la fără frecvență. Cine nu, treaba lui. Cine și cât se educă? Dape cine interesează? Și, ca să nu aibă goluri de producție în gândirea metalică, Iohannis a mai ouat o dezbatere națională. Viitorul Europei!

Dacă ar fi vrut să afle ceva, Iohannis ar fi trebuit să ceară ca dezbaterea să se țină în piața publică. Altminteri, el cu ai lui vor avea doar o șuetă pe idei dinainte știute și prestate până la plictis. „Preşedintele României se va referi la temele de interes pentru dezbaterea la nivel naţional asupra viitorului Europei, un proces care se doreşte a fi în primul rând un dialog cu cetăţenii europeni. Obiectivul major al dezbaterii privind viitorul Europei va fi acela de consolidare a proiectului european în beneficiul tuturor cetăţenilor”, precizează Administrația Prezidențială.

Mă simt băgat în seamă. Mă simt cetățean european. Mă cutremur de importanța care mi se dă. Dar cel mai tare mă cutremur de râs. În condițiile în care o bună parte din cetățenii acestei țări își doresc o ieșire grabnică din Europa, să vii să ții prelegeri despre consolidarea proiectului european mi se pare o insultă. Pe cine interesează o Europă ruginită, cu termenul de folosință depășit? Inițial Uniune Economică, Europa a ajuns o Uniune de concepte politice periculoase, o Uniune de promisiuni ce nu se vor realiza vreodată. Este o Uniune a păcălelii și a minciunilor în care lumea nu a vrut să intre, dar a fost târâtă de conducători care acționau la comanda politică a celor deja instalați în vârf.

Europa care dădea tuturor, acum dă pe alese și ia cu ambele mâini. Este o Uniune a șantajului, a restrângerii dreptului de a gândi singur și liber. Este o Uniune în care dai grâul ca să primești aluatul congelat. Este o Uniune care a luat totul, iar acum îți dă înapoi aceleași lucruri, dar la preț de nouă ori mai mare. Este o Uniune pe care Iohannis o pupă în dos ca să-și conserve o funcție după ce aici, în țară, nu va mai fi nimic. Este o Uniune care ne învață cum să ne ținem femeile în brațe, cum să nu mai fim mamă și tată, ci doar părinte 1 și părinte 2, o Uniune care ne învață despre bucuria atingerii trupului încă din vremea alăptatului. Hai sictir, nesimțiților! Proiect european? Luați-l pe al meu, e cel mai bun: Hai sictir, Europa!

http://national.ro/

2 răspunsuri sa “Europa, hai sictir!”

  1. mucenicul 13 iulie 2021 la 11:29 pm #

    A republicat asta pe Mucenicul's Blog.

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: