Cîțu, făcut praf de o hârtie!

21 iul.

Marcel Ciolacu, mesaj tranșant despre Florin Cîțu: "Cîțu, un mincinos  patologic" • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

Strategia de campanie pe care se bazează Cîțu și acoliții a răbufnit în presă. Documentul a circulat prin televiziuni, făcând deliciul telespectatorilor și invitaților. Liberalii, singurii cetățeni deștepți între deștepții neamului, au arătat ce pot. Culmea e că nu prea pot.

Domnii aceștia care vor să ne conducă au pretenții cu ghiotura. Numai că nu știu ce să vorbească, dar, pe de altă parte, vor să-i înțelegem. Așa a apărut nevoia de Biblia volantă pe care au vânturat-o la orice întâlnire și care din care au citit spre luare-aminte. Să priceapă tot liberalul că Dumnezeul partidului este Florin Cîțu. Iar peste el e numai Klaus Iohannis, un Mega Dumnezeu. Se petrece ceva bun în țară? E doar că pentru premierul s-a gândit la asta. A făcut ceva și mai bun? Ei bine este doar pentru Mega Dumnezeu i-a luminat mintea. Păi cum altfel?

Biblia asta nouă liberală nu are antetul Raiului, ci al guvernului, unde numai Rai nu este. Cîțu, Dumnezeul de rând, zice că nu e opera lui. Nu știe despre ce este vorba, el semnează 1.000 de acatiste și rugăciuni pe zi, venite de la credincioșii liberali, dar pe asta nu a semnat-o. Cine spune că hârtia e adevărată, să facă dovada că așa este. E cred că nu e cazul, se vede că tot ceea ce predică liberalii prin țară, pe unde merg, este bucățică ruptă din Biblia lor.

Seidler de la USR, invitat la o televiziune, a sărit în apărarea lui Dumnezeu cel Mic. Zicea că până și un copil cât de cât priceput la calculator e în stare să facă o siglă a guvernului pe hârtie și dedesubt să scrie ceea ce conține Biblia. De când, cu ani în urmă, a descoperit că lucrările de reparații fac praf pe stradă, de la el nu am pretenții prea mari. Dar domnul Seidler nu a descoperit că, de fapt, deranjul cel mare nu este ceea ce conține scriitura. Ci faptul că slujbele liberale, ținute prin toate cătunele din țară pentru alegerea lui Cîțu, sunt făcute sub sfânta și dreapta îndrumare a guvernului, pe banii enoriașilor. Nu din banii pe care parohia Cîțu și asociații ar fi trebuit să-i scoată de sub sutane.

http://national.ro/

2 răspunsuri sa “Cîțu, făcut praf de o hârtie!”

  1. mucenicul 22 iulie 2021 la 8:56 am #

    A republicat asta pe Mucenicul's Blog.

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: