‘Guvernul meu’ pune lacătul pe Valea Jiului. Minerii, lăsați pe drumuri… !

28 iul.

Toţi cei 700 de angajaţi ai Termocentralei Mintia, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) au fost concediaţi colectiv în cadrul programului de restructurare al companiei, care prevede disponibilizarea unui număr de 1.477 de salariaţi.

Anterior, 777 de mineri de la exploatările de huilă din Valea Jiului au fost disponibilizaţi din cadrul CEH, ultima lor zi de muncă fiind pe 23 iulie.

Ultimul schimb de la Termocentrala Mintia și-a încheiat activitatea luni seara, la ora 23,00, după 52 de ani în care acest producător de energie a funcţionat în cadrul Sistemului Energetic Naţional.

Termocentrala de la Mintia este un nod strategic, o companie de importanță națională. Cu toate acestea, nici premierul Cîțu, nici ministrul Energiei nu s-au putut întâlni în atâtea luni de zile pentru a găsi o soluție și a scăpa compania de insolvență. Luna trecută, ministrul Virgil Popescu arunca vina pe fostul ministru de Finanțe că nu a aprobat la timp ajutorul de stat pentru a salva compania.

Ca de obicei, miniștrii PNL și USR nu pot întreprinde nimic, ci doar aruncă vina pe antecesorii lor. Vorbim de energie verde, de obiective care avantajează doar statele din Europa de Vest, însă interesele românilor și obiectivele noastre ca țară sunt date uitării. Soluții existau, însă Guvernul este preocupat cu campania electorala internă a PNL și USRPLUS.

Cum am spus în primăvară, ministrul Muncii Raluca Turcan, nu a făcut altceva decât să îi amăgească pe oameni. Era clar, scris în lege, că după trei luni oamenii vor fi concediați și se va alege praful și pulberea de Mintia și Complexul Energetic Hunedoara.

Jurnaliștii 60M.Ro au descoperit o companie ce are zeci de contracte pe domeniul energetic înclusiv cu Complexul Energetic Hunedoara. Aceste contracte fără publicare prealabilă au o valoare foarte mare în comparație cu contractele prin licitație publică sau cele cu atribuire directă pentru consumabile. Vorbim despre contracte de consultanță, audit și studii de fezabilitate, adică de contracte prin care băieții deștepți jefuiesc companiile de stat.

Institutul de Studii și Proiectări Energetice – ISPE – Romelectro SA este o companie înființată în 1971 și controlată de anumiți agenți ai Direcției de Informației Externe(SECURITATE), din perioada lui Nicolae Ceaușescu până la căderea regimului.

Această companie este controlată, astăzi, de Dan Ioan Gheorghiu, o eminență cenușie în domeniul Energiei românești, fost consilier al lui Victor Ponta. În acea perioadă presa a relatat despre contractele oneroase ce țin de spolierea companiilor românești din domeniul Energiei.

Dan Ioan Gheorghiu

ISPE PROIECTARE SI CONSULTANTA SA cu codul unic de înregistrare RO 40284726 are o explozie a cifrei de afaceri în 2019 și apar primele contracte cu Complexul Energetic Hunedoara în perioada Guvernului condus de Viorica Dăncilă.

Servicii de elaborare studii de fezabilitate: CTE Deva. Conformarea grupurilor energetice nr. 3, 4 la legislaţia de mediu privind emisiile în aer (CAN1010984) 695.000 RON Atribuita Negociere fara publicare prealabila SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA S.A. (HUNEDOARA) 79314000-8 08.03.2019

Listă cu contractele companiei milionarului Dan Ioan Gheorghiu cu Compexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia, CET GOVORA, Transelectrica, Ministerul Energiei și Economiei, Ministerul Mediului etc.

Export-Contracte-Seap-ISPE-PROIECTARE-SI-CONSULTANTA-S.A.-20.02.2021Descarcă

ISPE PROIECTARE SI CONSULTANTA SA are 79 de contracte în valoare de 20.371.007 Ron( 4,182,958 EURO)conform SEAP. Compania figurează cu datorii în valoare de 7.882.283 RON.

Dan Ioan Gheorghiu este vecin de apartament cu Ponta. Mai mult, au desființat chiar și zidul dintre balcoane, relata presa în 2019. Grupul de băieți deștepți este controlat din Italia de Dan Ioan Popescu, conform EVZ.

În cadrul ISPE îi mai avem pe  Radulescu Virgiliu, Octavian-Dan Georgescu și Ion-Eduard Chitescu.

An Cifra de Afaceri
(RON)
Profit/pierdere Net
(RON)
Nr. angajați
Datorii
(RON)
Active Imobilizate
(RON)
Active Circulante
(RON)
2019 15.359.450 Infinit% -7.882.283 ←→ 161 Infinit% 8.615.490 Infinit% 497.311 Infinit% 7.863.879 Infinit%
2018 0 ←→ 0 ←→ ←→ 0 ←→ ←→ ←→

Dan Ioan Gheorghiu

Milionarul Dan Ioan Gheorghiu mai este cunoscut și ca un apropiat al fostului premier al României Călin Popescu Tăriceanu. Cei doi au fost surprinși împreună într-un restaurant din București în timp ce discutau despre finanțarea unei candidaturi a lui Călin Popescu Tăriceanu la Primăria Capitalei, conform relatărilor din presa vremii.

Presa afirma că se discuta despre o finanțare de aproximativ 1 milion de euro pentru campania lui Tăriceanu(ALDE). Cei doi şi-au petrecut concediul din august 2015 pe Riviera Italiei, alături de faimosul Dan Ioan Popescu, ministrul celebru din Cabinetul Adrian Năstase.

https://60m.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: