Ibizagate: Corupția din fostul guvern al Austriei, care dădea lecții României, nu avea limite !

31 iul.

O anchetă a legislativului austriac a descoperit o “dependenţă reciprocă” între fostul guvern şi o importantă companie de jocuri de noroc, relatează vineri dpa.

Judecătorul care supervizează aşa-zisa comisie de anchetă Ibiza a remis vineri parlamentului un raport de 870 de pagini referitor la posibile fapte de corupţie în rândul coaliţiei dintre Partidul Popular (OeVP, conservator) şi Partidul Libertăţii (FPOe, extremă-dreapta) care a guvernat Austria între 2017 şi 2019, scrie agerpres.ro.

Legăturile excesiv de apropiate dintre aceste formaţiuni şi grupul austriac Novomatic “au permis acestuia din urmă să se bucure de un cuvânt de spus în sectorul jocurilor de noroc şi de perspectiva unui amendament la legea jocurilor de noroc”, se arată în raportul confidenţial, potrivit agenţiei austriece de presă APA.

 

Acesta mai arată că reprezentanţi ai guvernului austriac au purtat în mod făţiş discuţii regulate şi intense cu Novomatic.

Raportul nu a fost încă aprobat de parlament.

Comisia Ibiza a fost creată în contextul scandalului Ibizagate, în care fostul preşedinte al FPOe şi vicecancelar Heinz-Christian Strache a fost filmat cu camera ascunsă în 2017 pe insula spaniolă Ibiza, fiind văzut cum îi propune contracte publice unei femei care se dădea drept nepoata unui oligarh rus, în schimbul unui sprijin electoral. Înregistrarea, prezentată în media doi ani mai târziu, a avut efectul unei bombe, determinând alegeri anticipate şi lansarea a numeroase anchete.

OeVP şi FPOe au dezminţit în mod repetat acuzaţiile de favoritisme în timpul guvernării lor comune.

https://60m.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: