CU APROBAREA TACITA A LUI KLAUSS ADOLF JOHANNIS,Ghinea a alocat 230 milioane euro pentru construcția a 110 creșe din PNRR-ul încă neaprobat de Comisia Europeană !

4 aug.

Cristian Ghinea a fost investit in functia de ministru al Fondurilor  Europene. Klaus Iohannis a semnat decretul de numire - Stirileprotv.ro

Cristian Ghinea se laudă că a alocat 230 milioane euro pentru construcția a 110 creșe din PNRR-ul încă neaprobat de Comisia Europeană.

Încă o veste bună pentru investiţiile din PNRR, după proiectele de autostrăzi şi cale ferată, a mai demarat un program extrem de important, cel prin care vor fi construite creşe. Am alocat 230 milioane euro în cadrul componentei de Educaţie pentru a construi 110 creşe unde vor putea să meargă aproximativ 9400 de copii, cu prioritate din mediile defavorizate”, a scris Ghinea, marţi seara, pe Facebook.

Potrivit acestuia, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat, recent, că programul este gata de implementare şi că, deja, 128 de autorităţi locale şi-au transmis interesul pentru a primi finanţare. Ulterior, vor fi stabilite detaliile şi criteriile pentru selectarea proiectelor care să primească finanţare, a precizat Ghinea.

Aşa cum am promis, avem proiecte mature şi la care deja se lucrează. Acestea primesc iniţial finanţare de la ministere, iar banii se vor întoarce la buget prin prin prefinanţarea de 1,9 miliarde euro care va intra în ţară imediat după aprobarea oficială a PNRR, adică în toamnă”, a subliniat Cristian Ghinea,

https://60m.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: