Monica Pop: Ivermectina ne-ar putea scăpa de pandemie cu mai puțin de un dolar pe zi !

4 aug.

Monica Pop susține că Ivermectina, un medicament folosit pentru combaterea paraziților din țările lumii a treia, ne-ar putea scăpa de pandemie cu mai puțin de un dolar pe zi, potrivit unui studiu al cercetătorilor israelieni. Medicul a mai spus că, în opinia sa, unul dintre principalele scopuri în timpul unei pandemii globale este acela ca marile companii farmaceutice să realizeze un profit cât mai mare, de aceea inclusiv țara noastră a investit fonduri considerabile în achiziționarea de vaccinuri.

„Oamenii de știință din Israel susțin că tratarea Covid-19 ar putea costa sub 1 dolar pe zi. Un studiu publicat recent arată că ivermectina – da, acel medicament pentru care au fost prigoniți atâția medici, inclusiv romani – reduce durata bolii și infecțiozitatea, informează într-o analiză amplă The Jerusalem Post.

Dintre tot cu ce s-a tratat COVID până acum, Ivermectina este cel mai bun medicament. Categoric! Asta arată nişte studii recente şi să ştiţi că foarte mulţi au tratat cu Ivermectină şi a mers foarte bine pacientul”, a explicat Monica Pop.

Profsorul Eli Schwartz, fondatorul Centrului pentru Medicină de Boli Tropicale din Sheba, a efectuat un studiu de la 15 mai 2020, până la sfârșitul lunii ianuarie 2021, pentru a evalua eficacitatea ivermectinei în reducerea răspândirii virale printre pacienții cu COVID-19, formă ușoară până la moderată, care nu au fost spitalizați.

În studiul lui Schwartz, aproximativ 89 de voluntari cu vârsta peste 18 ani care au fost diagnosticați cu coronavirus și au stat în hoteluri au fost împărțiți în două grupuri: 50% au primit ivermectină și 50% au primit un placebo, în funcție de greutatea lor. Li s-au administrat pastilele timp de trei zile la rând, cu o oră înainte de masă.

În ziua a șasea de tratament cu Ivermectină, aproape 72% dintre voluntarii cărora le-a fost administrată substanța au fost testați negativ pentru COVID19 . În schimb, doar 50% dintre cei care au primit placebo au dat rezultate negative.

https://60m.ro

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: