Anca Dragu s-a răzgândit: Nu crede în eficiența restricțiilor. Nu așa convingi oamenii să se vaccineze!

5 aug.

Anca Dragu s-a răzgândit: Nu crede în eficiența restricțiilor. Nu așa convingi oamenii să se vaccineze. Declarația acesteia este asemănătoare cu cea a președintelui Klaus Iohannis, care consideră că restricțiile nu au efectul scontat, comparativ cu măsurile de stimulare a populației să se vaccineze.

Eu sunt de părere că măsurile de stimulare sunt cele mai bune, sunt mult mai bune şi mult mai eficiente decât măsurile de restricţionare, pentru că aşa funcţionează măsurile de politici în general”, a precizat Anca Dragu, întrebată pe această temă la Parlament.

În opinia preşedintelui Senatului, în momentul în care încerci să impui o măsură, reacţia este una de reţinere, motiv pentru care ar trebui să se facă un apel permanent la responsabilizarea tuturor.

În momentul în care vii cu barda, reacţia este una de reţinere. Ar trebui mai degrabă să ne gândim la măsuri de stimulare şi apoi ar trebui să facem apel în continuu la această responsabilizare a tuturor, pentru că este vorba de viaţa noastră, în cele din urmă, şi că este bine să ne uităm la ceea ce spun oamenii de ştiinţă, ce spun cercetătorii, ce spune ştiinţa, ce spun medicii şi mai puţin să ne uităm la ce spun antivaxerii”, a mai spus Dragu.

https://60m.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: