Arhiva | 11:39 am

Te joci cu fantasmele politice ale omului?

23 aug.

Imagini senzaționale de la Ziua Marinei. Cîțu, surprins când se uită cu  frică la Iohannis. FOTO – Evenimentul Zilei

În timp ce o parte a opiniei publice îi așteaptă demisia din funcția de premier ca urmare a dezvăluirilor despre trecutul său controversat, Florin Cîţu a dat de înțeles că nu exclude o candidatură la Președinția României. 

Premierul a fost întrebat la TVR dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României. A zâmbit și a răspuns cu sloganul campaniei lui Klaus Iohannis: „Pas cu pas”.

„Pas cu pas. Haideţi să le luăm pas cu pas. Le luăm pas cu pas. Eu am obiective, vreau să le ating, vreau să fac performanţă foarte bună acolo unde sunt şi după aceea mă gândesc la următorul pas”. a declarat Florin Cîţu, joi seară.
Cîţu a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis a fost „o inspiraţie” pentru el, „pentru modul în care a ales să facă politică”, considerând că Iohannis a „schimbat şi imaginea preşedinţiei, dar şi modul în care se face politică în România”.
Întrebat dacă preşedintele i-a reproşat faptul că nu l-a anunţat despre condamnarea primită în SUA, Florin Cîțu a răspuns:
„Nu. Am discutat despre eveniment şi atât. Nu a fost niciun reproş”.De asemenea, Cîţu a fost întrebat dacă s-a simţit încurajat de preşedinte în campania pentru şefia PNL.”Preşedintele Klaus Iohannis a fost mai mult o inspiraţie pentru mine. Nu. Încurajat, bineînţeles, pentru că am o relaţie, şi s-a văzut, o relaţie bună cu domnul preşedinte, dar este mai mult o inspiraţie, pentru modul în care a ales să facă politică în România. După ani de zile, în care am avut acel tip de politician vechi şi preşedinte, a venit şi a schimbat şi imaginea Preşedinţiei, dar şi modul în care se face politică în România, de aceea am spus că este o inspiraţie pentru mine”, a spus premierul.
UPDATE Și Orban vorbește de o candidatură la prezidențiale

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă că orice candidat la preşedinţia PNL trebuie să ia în calcul şi faptul că poate fi desemnat drept candidat al partidului la alegerile prezidenţiale: „Eu iau cu mare seriozitate în calcul această posibilitate”.

„Orice candidat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal trebuie să ia foarte în serios că există această posibilă responsabilitate de a fi candidatul Partidului Naţional Liberal la preşedinţia României. Eu iau cu mare seriozitate în calcul această posibilitate. Sigur că până la alegerile prezidenţiale mai avem, între timp trebuie să ne concentrăm pe îmbunătăţirea performanţei guvernamentale. (…) Pe măsură ce se vor apropia alegerile prezidenţiale evident că, după ce voi câştiga, voi avea capacitatea să decid împreună cu colegii mei cine este cel mai bun candidat la funcţia de preşedinte al României din Partea Partidului Naţional Liberal, cum am mai făcut-o”, a declarat Ludovic Orban presei, sâmbătă, la Bistriţa, răspunzând unei întrebări.

Întrebat dacă îşi menţine declaraţia conform căreia va renunţa la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor dacă va pierde alegerile interne din PNL, Orban a răspuns afirmativ, adăugând: „Dar obiectivul meu este să obţin un nou mandat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal”.

IOANA RADU/http://cotidianul.ro/

PNL se va desființa dacă alunecă pe panta neomarxismului!

23 aug.

PNL se va desființa, dacă alunecă pe panta neomarxismului, este de părere fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu. Fostul edil a atenționat că „alunecarea” PNL în direcția neomarxistă, caracteristică USR-PLUS, implementată de către Dominic Fritz, actualul primar al Timișoarei, ar produce un efect negativ puternic pentru liberali.

„Eu vreau să salut asumarea de către Ludovic Orban a unei moțiuni liberal-conservatoare. Nu prea s-a mai vorbit în România ultimilor ani despre valorile conservatoare și este mare păcat, cu atât mai mult pentru că trăim vremuri tulburi, în care asistăm la o ofensivă a acestui progresism, deși mie îmi vine pe limbă să-i spun neomarxism, care dă toată lumea peste cap, nu numai societatea românească.

Eu văd aici, la noi, în Timișoara, ce s-a întâmplat în 9 luni și jumătate de administrare neomarxistă. Este un dezastru absolut pe toate coordonatele și am măsura cuvintelor.

Dacă PNL-ul alunecă spre acest progresism, neomarxism, să fie în ton cu ceea ce este la modă acum, își semnează singur desființarea. Va fi un dezastru total. Singura șansă este să-și păstreze linia pe care foarte bine a formulat-o Ludovic Orban. Valorile esențiale le-a enumerat pe toate în câteva fraze”, a declarat Nicolae Robu într-o emisiune B1TV.

https://60m.ro/

Merkel lasă Ucraina la mâna lui Putin: A refuzat participarea la Summitul Crimeea

23 aug.

Cancelarul german Angela Merkel a refuzat invitația președintelui Ucrainei Volodimir Zelensky de a participa la Summitul Inaugural Platforma Crimeea. În urmă cu câteva zile Angela Merkel l-a vizitat pe președintele rus Vladimir Putin, fiind primită cu mare fast de aliatul său strategic.

După cum ne așteptam, cancelarul german trădează Ucraina și o lasă pe mâna Federației Ruse, având în vedere că urmează și distribuția gazelor prin Nord Stream 2. Cu un tupeu fantastic, Germania îi transmite Ucrainei să treacă pe energie verde și pe hidrogen, în timp ce țara lui Hitler face Uniunea Europeană din nou depentă de Rusia prin importurile masive de gaz rusesc.

Volodimir Zelensky s-a declarat îngrijorat de ceea ce se va întâmpla peste 3 ani, când contractul de livrare a gazelor rusești prin conducte ucrainene va ajunge la final. Pierderea a miliarde de dolari din taxele de tranzit ar afecta puternic economia Ucrainei.

“Ucraina ar trebui să fie pregătită pentru reducerea tranzitului de gaz, în cazul în care consumul în Europa va scădea. Prin urmare, Kievul trebuie să se angajeze în producția de energie verde şi din hidrogen.”, a declarat Angela Merkel.

La rândul său președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a replicat acid: “Energia verde şi din hidrogen – Muncă pe termen lung. Dar gazoductul “Nord Stream 2″ va începe să funcționeze acum.”

Se pare că Zelensky a înțeles logica Berlinului, dar e cam târziu pentru Ucraina. Germania, prin “Nord Stream 2”, s-a asigurat că industria sa nu va depinde de conflictul dintre Kiev şi Moscova. Merkel s-a ales cu gaz la preț bun, iar Ucraina cu un război hibrid pe teritoriul său.

Cât despre evenimentul la care participă premierul Forin Cîțu pare a fi un fiasco. Fără Germania, acest Summit Inaugural Platforma Crimeea nu este decât o joacă pentru copii. Eveniment în cadrul căruia mărunții lideri ai țărilor europene se vor băga puțin în seamă, probabil se vor face și careva declarații tari, și cam atât. Efecte și rezultate zero.

https://60m.ro/

Florin Cîțu, un Traian Băsescu în miniatură!

23 aug.

Florin Cîțu este acea persoană care, fiind chemată în fața Parlamentului, a preferat să fugă de confruntare, nu foarte diferit de modul în care este evitată întâlnirea cu alegătorii trași pe sfoara.

Lipsa de curaj a primului ministru, de la acel moment, l-a descalificat mai mult decât dosarele americane, și îl anunță ca pe o persoană foarte posibil șantajabilă.

Pe de altă parte, agenda pe care și-o arogă electoral primul ministru este una în principiu corectă dar care necesită o cu totul altă persoană spre ducerea acesteia la îndeplinire.

Florin Cîțu s-a exersat mai mult în calitatea personajului de conjunctură și nu sunt indicii că poate depăși acest minus decredibilizant.

La fel, Traian Băsescu era un vorbitor aparent imposibil de contrazis dacă faptele din realitate nu i-ar fi anulat alegațiile de jucător la două capete.

În timp ce condamna “științific” comunismul, printr-o formulă suspectă presupus juridică, fostul președinte era implicat în construirea cărămidă cu cărămidă a statului paralel, dând serviciilor o putere și o inspirație tipică loviturii de stat.

Din start, Traian Băsescu nu avea ce să caute în structurile de vârf ale statului democratic, cu atât mai mult cu cât confunda rapoartele personale către Securitate cu sarcinile de serviciu.

Dosarele americane ale lui Florin Cîțu nu îi pot umbri ceea ce acesta nu dovedește a avea în inventarul personal: capacitatea de lider, pe care manipulatorii săi încearcă să i-o creioneze zadarnic.

Traian Băsescu rămâne unul dintre cei care au fracturat statul român pe termen incert, printr-o operațiune care nici astăzi nu este anulată, perturbând legalitatea, legislația și, nu în ultimul rând, siguranța publică sub varii aspecte.

Florin Cîțu este un alt cinic, demagog, cu propozițiile altora la butonieră. La fel ca înaintașul său politic, Traian Băsescu, fiind un personaj cu agendă dublă, calitatea sa de supervizor a îndatorării externe netransparente nu poate fi considerată decât un pericol care ar trebui preîntâmpinat.

Fiind unul dintre artizanii îndatorării României, în fond pentru a susține sistemul mafiot, Florin Cîțu promite o reformă, fără să își precizeze autocritica față de acțiunile în care a fost angrenat și care vor fi continuate în consecința păstrării sale în expertiză.

Cotidianul RO

Lider conservator român: ”E un blestem, GLOBALIȘTII și-au săpat singuri GROAPA”!

23 aug.

O concluzie inedită în urma situației actuale din politica mondială – și cum se reflectă aceasta pe plan intern, în România
 Așa cum ne-a obișnuit, liderul conservator Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD, are o abordare inedită și profundă a temelor principale ale momentului.
În analiza ”BLESTEMUL PUTERII – GLOBALIȘTII ȘI-AU SĂPAT SINGURI GROAPA”, reputatul avocat și om politic abordează tema preluării puterii de către globaliștii ajunși la putere ”împotriva lui Dumnezeu” – și felul în care, aparent inexplicabil, li s-au încurcat planurile.
Pavelescu pleacă de la ”o întrebare simplă: ce s-ar fi întâmplat dacă-ar fi câștigat Trump în SUA?”, arătând că în cazul UE nu se pune problema unei ipoteze conservatoare deoarece ”UE a devenit o structură neomarxistă”.
”Trump și republicanii ar fi fost pur și simplu pulverizați sub șocul pandemiei și marilor mutații geopolitice: consolidarea blocului eurasiatic și, de ultima oră, pierderea cvasi-definitivă a orientului mijlociu prin lovitura primită în Afganistan”, consideră Pavelescu.
Liderul țărănist respinge și ipoteza că, sub Trump, aceste situații ar fi fost mai bine gestionate: ”Nici vorbă, cauzele au fost de mare adâncime”, spune avocatul.
O ipoteza destul de vehiculată este că ”tocmai globaliștii au creat crizele, în favoarea proiectului lor”.
”Personal nu cred, pentru că, așa cum se vede, globaliștii sunt cei care pierd în mod fatal. Iar, dacă au făcut-o, și-au săpat singuri groapa – cum zice proverbul”, reacționează Pavelescu.
Președintele PNȚCD vine cu o ipoteză inedită, pornită din credința sa profundă, temeinic structurată: ”Pare a fi o chestiune de destin, iar, pentru credincioși, de voință divină, ca globaliștii să se afle la putere și să se scufunde tocmai sub greutatea covârșitoare a poftelor lor”.
Globaliștii, ”încercând să-și pună în opera planurile îndelung pregătite, decenii, Dumnezeu i-a încurcat cu o virgula pe undeva, în taină, cu umorul bine-cunoscut”, scrie Pavelescu.
Ori, această situație, această ”încurcătură” sau criză o regăsim și la noi, iar Pavelescu crede că e un prilej ca lumea să vadă, să deschidă ochii!
”E foarte bine că sunt la putere azi, și la noi – Iohannis și Cîțu și Orban și Barna și Cioloș și Clotilde. Să vadă oricine cum e să ajungi la putere împotriva lui Dumnezeu”, scrie Pavelescu, subliniind – ”Vor vedea și românii, chiar și cei orbi sau care nu mai vor să fie români: pe propria piele!”.
Iar verdictul în legătură cu aceștia din urmă, care și-au renegat esența națională și spirituală este ferm: ”Nu-și vor mai reveni, pe propria lor mână”.
”Mi-e milă văzându-i cum se sfâșie pentru funcții în PNL, USR și la guvernare: inutil, nu mai pot face absolut nimic, nici măcar pentru propria salvare”, încheie Aurelian Pavelescu.

23 August: altădată Ziua Națională – azi, ziua stupidității românești!

23 aug.

Nu facem decât să ne desființăm propria istorie – de multe ori chiar cele mai bune părți ale ei. Cum este cazul lui 23 August, un act politic MARE, de o importanță uriașă, decisiv în bine pentru destinul României
Motto: ”Nu putem avea viitor
fără a respecta trecutul nostru”
Mihai I al României
Încep cu un aspect definitoriu pentru stupiditatea paradoxală a României actuale: pe 23 august 1939 a fost semnat odiosul pact Ribbentrop – Molotov; azi, 23 august 2021, premierul și ministrul de Externe ai României se află în Ucraina pentru a susține pretențiile… principalului beneficiar al ciuntirii României prin odiosul Pact!
Este numai o dovadă că suntem o țară complet lipsită de repere.
Alt exemplu: încă din anii 90, de când Regele Mihai era aclamat de peste 1 milion de oameni în București și de alte milioane în țară, mă gândeam la această stupiditate uriașă pe care o manifestăm, ca popor – îl ridicăm în slăvi pe fostul conducător, dar ștergem din istorie ziua singurei sale fapte cu adevărat mărețe!
Fiindcă asta facem cu 23 August 1944 – ziua în care Regele Mihai, în colaborare cu comuniștii și alți câți apropiați și oameni politici, a salvat România – la propriu! Fără decizia din acea zi România ar fi simțit greutatea distrugătoare a șenilelor sovietice și focul nimicitor al bombardamentelor anglo-americane. În plus, după război, cu siguranță ar fi rămas fără Ardealul de nord. Și poate și fără Banat.
Ei bine, de ce noua istorie, rescrisă, anulează această dată cu însemnătate uriașă? O explicație este că 23 August a fost, în perioada comunistă, Ziua Națională. Și, desigur, tot ce este din perioada comunistă trebuie urât, anulat, desființat.
De fapt, în felul acesta nu facem decât să ne desființăm propria istorie – de multe ori chiar cele mai bune părți ale ei. Cum este cazul lui 23 August.
Scriam acum câțiva ani, tot de un 23 August, de inteligența de care au dat dovadă comuniștii – mai exact de cum au transformat această zi într-un motiv de permanentă aducere aminte a României pe plan internațional – și nu oricum, ci ca o țară, o națiune, căreia Europa îi era datoare.
Asta pentru că 23 August îndatora și Estul și Vestul cu scurtarea războiului și cu evitarea a altor sute de mii de victime, precum și a unor daune suplimentare enorme.
Observam și un contrast: 1 Decembrie, magnifica zi a Marii Uniri, este un motiv pentru care România trebuie să fie recunoscătoare Marilor Puteri, cu toate că națiunea română merita cu prisosință să îi fie recunoscută ființa națională; în schimb, 23 August a fost transformat de abilii diplomați comuniști într-o insurecție armată și un act de voință al poporului!
În acest fel, noua Românie, stat al poporului muncitor, se dezicea și se apăra de vina intrării în război contra Aliaților, culpă ce rămânea, prin transformarea socialistă, în seama ”imperialismului burghezo-moșieresc” împotriva căruia se ridicase poporul român, de felul său ”anti-imperialist și antifascist”.
Iar Gheorghe Gheorghiu Dej și mai ales Nicolae Ceaușescu au avut abilitatea și temeritatea de a nu da un pas înapoi în a apăra poporul în acest fel!
În schimb, după venirea ”democrației”, a fost anulată această strategie națională – și, în schimb, s-a acceptat vinovăția că România ”a ucis, a ucis, a ucis” (apud Elie Wiesel), că românii au deportat minorități, că au făcut discriminări, au fost agresori.
Ba chiar ”Marele frate” Hans Klemm a acuzat fățiș că Biserica Ortodoxă Română a susținut robia!
Nu spun că istoriografia din perioada comunismului național nu a omis anumite pete ale istoriei; dar nu oare asta fac toate statele? Nu asta fac cei de la care luăm lumină? Unii americani dărâmă acum statui – de ce? În unele cazuri se exagerează – dar în cazul altora, da, reflectă adevărul: gloria SUA și a statelor vestului s-a creat pe sclavie, crime, cuceriri sângeroase, asuprire, exterminare!…
În fine… revin la 23 August. De ani de zile, istoricii postrevoluționari încearcă un singur lucru – să spună că istoriografia comunistă era mincinoasă, că la 23 August comuniștii nu reprezentau mai nimic.
Lăsând la o parte că bruma lor de probatoriu nu-i îndreptățește decât la articole pentru tabloide, ar face bine să vadă că ”mincinoșii” lui 23 August au fost primii estici care au reușit să convingă Kremlinul să scoată armatele din România. Și ar putea să recunoască, cu probe, că patriotul Gheorghiu Dej a fost cel mai respectat conducător de țară (din blocul comunist) în biroul temutului Stalin.
Și să admită că România lui 23 August a făcut cea mai independentă politică externă și relaționare economică din grupul comunist!
Pe urmă… jertfa militarilor români, eroismul de care au dat dovadă atunci, cavalerismul cu care au încercat să nu lovească pe la spate foștii camarazi germani – cu toate represaliile și umilințele la care au fost supuși de multe ori de nemți – toate astea se înscriu într-una dintre cele mai frumoase și glorioase, dar și dramatice pagini de istorie militară! Cum să anulezi așa ceva?!
Pe 23 August armata română a început o campanie eroică încheiată dincolo de granițele țării, care a fost sfințită cu sângele a 60.000 de victime în rândul militarilor – și ei sunt fundamentul pe care s-a construit România nouă. Și pe care s-a clădit respectul și încrederea ”Marelui frate” de la Est – unul dintre argumentele pentru care Stalin a renunțat la o parte din pretențiile de război, pentru care a mai și ajutat România în criza alimentară și pentru care armatele sovietice au fost retrase ulterior.
Cum să ștergi din istorie această pagină? Cum să-i dai uitării pe acești eroi frontului eliberării?
Mă uitam pe popularul site Wikipedia, iar la subiectul ”România în al Doilea Război Mondial” se alocă acum de două ori mai mult spațiu capitolului ”România și Holocaustul” (unde cuvântul definitoriu pentru activitatea românilor este „atrocități”) decât celui dedicat ”Războiului împotriva Germaniei Naziste”.
Nu, în România comunistă, România lui 23 August, istoria era altfel prezentată – iar mărturie stau sutele sau poate miile de lucrări destinate eroismului românilor.
În fine, nu în ultimul rând, politică națională a lui Ceaușescu a căutat până și în destinul Mareșalului Antonescu și al acelei epoci plină de umbre câteva aspecte luminoase.
De fapt, ștergerea lui 23 August e o dovadă a lipsei de repere, așa cum e firesc pentru o colonie; îl adulăm pe Regele Mihai doar pentru că… nu se știe de ce, dar îi negăm singurul gest pentru care merită slăvit în veci.
Acum rescriem istorie, îi transformăm pe sovietici în agresori, deși sunt cei alături de care am luptat până la victorie – și care ne-au ținut partea, când perfidul Occident voia să ia și pielea de pe noi! (vezi jurnalul generalului Sănătescu!).
La fel de stupizi sunt și cei care insistă că la 23 August a fost trădare – și că trebuia să rezistăm! Da, poate că rezistam… încă puțin.
Dar cu ce preț? Păi se plâng de trecerea Armatei Roșii ca aliat, dar cum ar fi trecut potopul sovietic ca inamic? Ce mai rămânea din România?
În plus, toate acele milioane de vieți salvate de Armata Roșie din lagărele hitleriste… prin rezistența noastră i-am fi dat timp lui Hitler să aplice ”soluția finală”?!
Și mai ales pentru ce motiv să fi rezistat, să fi încercat ”alte variante diplomatice”? Pentru ”garanțiile” și promisiunile Occidentului?! Absurd!
Adevărul este că, obișnuiți să lucreze pragmatic și vizionat pentru țară, liderii comuniști NU au mai tăiat firul în patru! Au înțeles importanța lui 23 August pe plan intern și internațional – atât pentru Vest, cât și pentru Est – și au onorat marea zi cum se cuvine! În folosul țării!
În plus, tot ceea ce am scris, inspirându-mă din gândirea marilor oameni politici români ai României Socialiste și puternice, sau din marii istorici ai perioadei, duce la o singură concluzie: bun sau rău, după gust, 23 August a fost un act politic MARE, de o importanță uriașă, decisiv în bine pentru destinul României.
Așa că întrebare pe care o reiau azi, 23 August 2021, este: ”Cum putem fi atât de stupizi, de ridicoli să încercăm să ne ștergem istoria?”.
Și, da, dacă tot nu mai avem soluții, cel puțin această întrebare să o putem, retoric, de 23 August.

Ludovic Orban, acuze grave la adresa lui Cîţu + anunţul orei: scindare în PNL?

23 aug.

Cîțu și Orban, bătălia județ cu județ | Amenințări, frică, scandal, fraude,  Poliție și Ronaldo în PNL

Conform celor mai recent sondaj IRES, PNL se află în picaj. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, 35% ar vota cu PSD și 17% cu PNL.

Pentru acest eşec, Ludovic Orban l-a găsit responsabil pe Florin Cîţu, a cărui intrare în cursa pentru şefia partidului a dat naştere unor scandaluri şi conflicte în interiorul formaţiunii.

Programul de guvernare, în pericol?

Președintele PNL a făcut declarațiile la Oradea, unde și-a susținut moțiunea pentru un mou mandat în fruntea liberalilor și a obținut 73 de voturi din 75.

În ceea ce mă priveşte, am anunţat că, odată cu depunerea candidaturii şi cu începerea campaniei oficiale pentru prezentarea programului meu politic în faţa filialelor, că îmi doresc ca odată cu debutul acestei campanii să înceapă şi recredibilizarea Partidului Naţional Liberal.

Toate mesajele pe care le transmit, toate punctele mele de vedere pe care le transmit sunt mesaje constructive, mesaje pozitive, echilibrate, care au darul de a arăta românilor că suntem serioşi, că suntem preocupaţi de a asigura o guvernare performantă, că suntem preocupaţi de a asigura în primul rând punerea în practică a programului de guvernare şi de respectare a angajamentelor pe care le-am făcut faţă de români şi, indiferent de rezultatul competiţiei interne, Partidul Naţional Liberal îşi onorează angajamentele faţă de cetăţenii români”, a declarat Ludovic Orban, duminică, la Bihor.

Candidatura lui Cîţu coincide cu scăderea în sondaje

Ce este interesant este că, până la momentul intrării în competiţie a domnului prim-ministru Cîţu, Partidul Naţional Liberal a înregistrat o încredere şi o intenţie de vot stabilă – în jur de 26-27% – şi, într-adevăr, există un trend descendent – nu la scorul de 16-18, probabil suntem în jur de 20-22 – e adevărat, dar am intrat pe trend descendent”, a mai zis Orban.

Se va scinda PNL?

Un fost consilier al liderului PNL, Ludovic Orban, își anunță demisia din partid după 14 ani de activism liberal și susține că riscul scindării partidului este foarte mare. Florin Silviu Ivan este de părere că Ludovic Orban va pierde alegerile interne și îl acuză că a cultivat ”mediocrități fidele”.

”Astăzi, în interiorul Partidului Național Liberal nu este o competiție între viziuni, curente sau teme ideologice, etc. Nicidecum! Este o luptă pentru putere și atât! Este o luptă din care vor câștiga toți cei care asistă și va pierde PNL.

O spun cu durere, PNL riscă să devină irelevant! Nu Florin Cîţu și trecutul său mai mult sau mai puțin ne/rostit sunt problema, ci o bună parte dintre cei care îi suflă în pânze”, mai scrie fostul consilier al lui Ludovic Orban într-o postare pe Facebook.

http://national.ro/

Ciolacu anunță moțiune de cenzură. Când ar putea fi depusă: ”Categoric vom…”!

23 aug.

Marcel Ciolacu, la "Dosar de Politician": Klaus Iohannis să schimbe acest  guvern. Nu vede că nu funcționează?

Liderul principalei formațiuni de opoziție anunță o nouă moțiune de cenzură la adresa Guvernului condus de către liberalul Florin Cîțu.

Președintele PSD-ului dă ca sigură depunerea unei moțiuni de cenzură, anunțând un orizont de timp în care ar putea fi făcut un astfel de pas.

Întrebat când va depune PSD-ul moțiunea de cenzură, Marcel Ciolacu a făcut referire la congresul liberalilor, de luna viitoare, în cadrul căruia, după cum se știe, actualul lider PNL, Ludovic Orban, și șeful Guvernului, Florin Cîțu, își dispută prima funcție în cadrul principalei formațiuni politice din cadrul coaliției de guvernare. ”Eu nu aş veni cu moţiunea să se suprapună luptei politice din interiorul Partidului Naţional Liberal. Dar o vom depune atunci când va avea cele mai mari şanse să treacă. Categoric vom depune o moţiune de cenzură, de data aceasta la începutul sesiunii parlamentare, nu la sfârşitul sesiunii”, a declarat Marcel Ciolacu, duminică seară, la România TV.

Concret, liderul social-democraților e de părere că moțiunea ar trebui depusă după Congresul PNL, din septembrie. ”Eu cred că după Congresul PNL şi după Congresul – nu-l neglijaţi, chiar dacă e pe „mute” aşa, un pic – USR-PLUS”, a afirmat Ciolacu.

Vă amintim că în această vară, Guvernul Cîțu a fost vizat de o moțiune de cenzură, inițiată de PSD, care a picat la votul din Parlament, dat la finele lunii iunie.

Ciolacu: Informațiile despre cel de-al doilea dosar din SUA al premierului Cîțu sunt de o gravitate fără precedent!

În urmă cu o săptămână, pe fondul noilor dezvăluiri apărute în presă la adresa actualului premier, Ciolacu transmisese un mesaj tranșant, prin intermediul unei rețele de socializare.

”Informațiile despre cel de-al doilea dosar din SUA al premierului Cîțu sunt de o gravitate fără precedent!

Nu era îndeajuns că a avut probleme cu alcoolul la volan, Florin Cîțu a țepuit și o bancă americană!

Mă întreb ce reper de moralitate mai poate fi pentru tineri și ce năpastă mai poate aduce asupra românilor, după ce deja a amanetat generații întregi, prin împrumuturi de zeci de miliarde de euro!?

Mă întreb cum mai poate fi de încredere un astfel de om care a fugit de responsabilitatea propriilor decizii?

Mă întreb cum vor sta astăzi, la aceeași masă, “2 Dosare” Cîțu și “Fără Penali în Funcție” Barna?!

Așa cum a țepuit o bancă americană și a dispărut, Florin Cîțu țepuiește astăzi toți românii prin datorii record făcute în numele lor (50% din PIB), înainte să dispară…din nou”, acuza Marcel Ciolacu, pe 16 august, prin intermediul unei postări pe Facebook.

http://national.ro/

JOHANNIS dupa ce „a inghitit broscoiul”Vîlceanu, pus să recupereze comisionul lui Cîțu!

23 aug.

Surse: Președintele Klaus Iohannis nu-l vrea pe omul lui Florin Cîțu la  Finanțe

După cum dezvăluiam în urmă cu doar câteva zile, Florin Cîțu l-a schimbat pe fostul ministru al Finanțelor din cauza refuzului lui Alexandru Nazare de a îi face jocurile premierului în ”Afacerea Eurobond”. Una de 385 milioane de euro…

Nazare știe! Va vorbi…?

De fapt, prima cerere de revocare a lui Nazare având loc chiar cu o zi înainte de respectiva emisiune de eurobonduri a statului român. Atunci când, o astfel de mișcare ”sinucigașă”, în chiar pragul complexei operațiuni financiare ar fi putut avea ”efecte adverse” catastrofale.

1,5 la sută… calculați voi!

De asemenea, după cum subliniam atunci, la vârful sistemului se știe deja foarte bine că aceasta este doar o parte din adevărul ”execuției sumare” a lui Nazare. Și că acesta ar fi fost schimbat pentru că a refuzat să ”colaboreze” în vederea unei ”subaprecieri” a  eurobondurilor! Ceea ce ar fi dus la o pierdere gata calculată de specialiștii Ministerului Finanțelor de aproximativ 385 milioane de euro. Numai că o informație de ultimă oră intrată în posesia noastră arată că deja oricând se poate trece la ”next level” al dezvăluirilor cu privire la ceea ce se ascundea de fapt în spatele acestei emisiuni de eurobonduri. Și anume un comision de 1,5 la sută! Adică o miză financiară absolut uriașă! Și la care ”beneficiarul final” nu ar vrea să renunțe nici în ruptul capului! Fie și cu prețul îngropării viitoarelor generații de români în noi ”datorii nebune”. Ceea ce, de altfel ar și putea explica în mare măsură încăpățânarea ”demnă de o cauză mai bună” cu care s-au bătut unii pentru a îl impune pe Dan Vîlceanu drept ministru al Finanțelor… La doar câteva luni după ce acesta era încă ”penal”… Dar și de ce Iohannis a înghițit un nou ”broscoi”, singurul gest de demnitate al Președintelui României fiind că șeful statului nu a dat mâna cu Vîlceanu…

http://national.ro/

Ce s-a întâmplat la 23 august 1944? Un document dezvăluie posibilul DIALOG dintre Regele Mihai și Mareșalul Antonescu!

23 aug.

O stenogramă a unei presupuse înregistrări a discuției dintre Mareșalul Ion Antonescu și Regele Mihai, din 23 august 1944, a fost făcută publică pe blogul istoricului George Damian.

Inițial, documentul fusese identificat la Arhivele Naționale de istoricul Mircea Vâlcu-Mehedinți și publicat de revista ART-EMIS. Cum era de așteptat, documentul a stârnit discuții aprinse în blogosferă, momentul 23 august fiind în continuare unul controversat.
Practic, documentul ar reda discuția care a precedat întoarcerea armelor de către România în al doilea război mondial.
„În dimineața zilei de 22 August, trupele rusești erau la 20 km de Bolgrad, 10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul total se apropia cu pași repezi, iar pe front armatele române, în fața retragerii germane se predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul Antonescu discuta cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea unei convenții comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci procentele de cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar resursele nu mai puteau fi asigurate, față de perspectiva pierderii teritoriului într-o cadență uluitoare. În aceste împrejurări am vizitat, la ora 11 ½ a.m., pe atașatul militar al Turciei, rugându-l să comunice din partea opoziției unite, printr-un cod stabilit între blocul național și aliați, întrebarea pe care o adresam celor trei mari puteri și anume:

1. Admit națiunile unite ca România să declare în mod unilateral, în termen de trei zile (respectiv până în seara de 24 august, ora 24.00) că încetează lupta?
2. Admit națiunile unite ca această declarație să fie făcută de încă Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare pentru că răspunsul afirmativ ar fi putut înlătura calificarea celor doi Antonești drept criminali de război.
3. Pot națiunile unite să ne dea un răspuns încă în cursul zilei de 22 august?
Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara, primul la ora 12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al Turciei a remis secretarului meu răspunsul:
1. Punctul 1 din chestionarul blocului democratic este admis fără rezerve, cu adăogirea că o notă scrisă va trebui remisă de Ministrul României la Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor Unite, în cel mult 24 ore de la proclamația adresată prin Radio, românilor.
2. Se admite Mareșalul Antonescu, însă guvernul va trebui să se retragă după încheierea armistițiului și semnarea lui la Moscova. Prin aceasta, aliații renunță la calificarea de criminali de război, cu condițiunea ca cei doi Antonești să recunoască, în preambulul armistițiului, înfrângerea și să semneze actul.
3. Se insistă că este ultima ocazie de a ne asigura un viitor demn de vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de memoria lui Titulescu.
La ora 17.15 blocul democratic a luat cunoștință de răspuns, hotărând a face imediat demersurile necesare pe lângă Mihai Antonescu și a se obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În același timp am trimis pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L pune în curent cu evoluția situației.
Condițiile armistițiului erau:
1. Teritoriale – frontiera din 1940.
2. Demobilizarea a ½ din armată, iar 20 divizii să ocupe Ardealul de Nord.
3. Economice – 1.000.000.000 plătibili în 4 ani în mărfuri.
4. Politice – garnizoane în Moldova în orașele capitală de județ pe timp de 5 ani.
Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce urmau a fi discutate la Moscova.
La ora 19, Regele mi-a comunicat prin secretarul său că a obținut suprimarea garnizoanelor, reducerea efectivelor pentru Ardeal și că de urgența încheierii armistițiului depind îmbunătățirile condițiilor economice și financiare. În ce privește chestiunea reacțiunei germane, întrucât ea nu fusese pusă de Aliați, urma să se ceară ca germanii să părăsească țara în 7 zile, iar la prima agresiune să declarăm Germaniei război. Blocul Democratic a aprobat raportul și a hotărât facerea ultimului demers pe lângă guvern.
La ora 20, Mihai Antonescu a fost primit de domnul C. Brătianu, declarându-se în totul de acord cu hotărârile luate și luându-și angajamentul să convingă pe Mareșal de a nu pierde ultima ocazie de a se salva.
Regele mi-a declarat deschis că se teme ca lăsând pe Antonești să semneze armistițiul, aceștia vor încerca să se cramponeze de putere, ceea ce nu mai poate admite. Mi-a indicat și a insistat asupra faptului că nu are nici o încredere în Antonești și că El personal și-a ales garda pentru sine de 23 august, înarmând suplimentar gradații și a adăugat că și-a luat toate măsurile ca lovitura să reușească, însă trebuie grăbită, și terminată chiar a doua zi. Iar motivul adevărat pentru care venise era următorul: să se constituie chiar în acea noapte un nou guvern, pentru orice eventualitate. În fața insistenței Regale, am chemat pe domnii Dinu Brătianu și Pătrășcanu, arătându-le situația. Am promis Regelui că la ora 7 ½ din a doua zi, va avea lista guvernului și am plecat apoi însoțindu-l pe jos până la Fundația unde Regele a trimis pe caporal înainte și apoi s-a strecurat după el, prin aripa neterminată. Probabil că se înțelesese cu sergenții din postul de la stradă și cu ostașii din gardă.
La înapoiere, soția mi-a comunicat că în convorbirea avută cu caporalul ce însoțise pe Rege, acesta i-a declarat că pe tot parcursul distanței de la Palat la mine, Regele l-a înjurat pe Mareșal și pe soția sa, gratificându-I cu diverse epitete foarte „populare”.
La ora 1.00 am primit o comunicare telefonică de la Mihai Antonescu, care mă anunța că Mareșalul, în urma expunerii sale și a vizitei domnului Mihalache, a hotărât convocarea unui consiliu de miniștri plini pentru 23 august ora 10, unde sunt rugat să iau parte ca delegat al Blocului Democratic.
La ora 2.00, într-o scurtă vizită la domnul C. Brătianu, am aflat că guvernul era constituit și gata să facă față oricărei eventualități (Se va intercala lista). Am remis lista secretarului meu, care a înaintat-o la Palat, la ora 7 dimineața; în același timp i-a remis-o Regelui și generalului Sănătescu.
La ora 10.00 m-am prezentat la Președinție. La ora 10 ¼ a sosit și Mareșalul, încruntat, cu cravașa în mână, răspunzând rece și distrat la plecăciunile ce I se făceau. Luau parte la Consiliu: Mihai Antonescu, I.Petrovici, Atto Constantinescu, Petre Ionescu, I. Marinescu, Marian, General Șteflea, Piky Vasiliu, Col. Elefterescu etc. Redau textual discuțiile urmate:
Mareșal Ion Antonescu: Domnilor, domnii din opoziție au găsit de cuviință să se constituie în bloc și să trateze pacea peste capul Guvernului. Recunosc, este un act de curaj, dar răspunderea o are Mareșalul Ion Antonescu, singurul care are drept să aprecieze asupra chestiunei de a se încheia sau nu un armistițiu cu U.R.S.S. Nu D-lor (arătând spre mine și ridicând tonul) și probabil complicele dumnealor, Regele D-lor de la Sinaia, au a se amesteca în această chestiune. Apoi, ironic: și au aerul să-și spună, uite te salvăm și pe dumneata, numai grăbește și încheie armistițiul. Nu domnilor, Mareșalul Antonescu nu are nevoie să fie salvat. El e tare și e patriot.
Am aruncat o privire lui Mihai Antonescu și la gestul său, arătând că și el e surprins de atitudinea Mareșalului, m-am sculat și am întrebat: Aceasta este atitudinea Dvs. definitivă?
Mareșalul: Așteaptă, ai răbdare, ce, ai vreun interes?
Dinu Brătianu: Da, al țării și dacă D-ta crezi că este timp de circ, te rog să dai reprezentația pe frontul care a ajuns la 250 km de noi și mâine va fi la 150 km. Îți repet, aceasta este hotărârea D-tale? Pentru că nu D-ta ai ultimul cuvânt.
Mareșalul: Tăcere: Domnilor, ca să nu se spună că sunt încăpățânat, voi oferi Rusiei un armistițiu. Voi preveni și Germania. Și cum sunt sigur că vor refuza să discute cu mine, astfel voi avea descărcarea de a duce războiul până la ultimul om (strigând) până la capăt (răcnind) până la victoria finală a Axei. Tăcere mormântală. Apoi: Ei, ești mulțumit, Domnule Brătianu?
Eu: Nu. Dar nu înțeleg să discut cu D-ta în fața Consiliului. În acest moment Mihai Antonescu este chemat afară. Înapoindu-se anunță pe Mareșal că Regele dorește să-l vadă.
Mareșalul: Să mă lase în pace. Spuneți-i că acum am o altă treabă mai importantă de făcut decât să mă duc la Palat. Apoi, cu un gest măreț, m-a invitat într-o cameră alăturată, unde a urmat următoarea convorbire:
Mareșalul: De ce ești nemulțumit?
Eu: Domnule Mareșal, ți s-a spus că Aliații admit să discute cu D-ta și că, consecința pentru D-ta este că scapi de răspunderea crimei de război. Cum vrei D-ta să anunți Germania? D-ta ai fi putut face aceasta dacă ai fi avut siguranța că ți se respinge oferta; atunci, da, nu ai fi avut altă ieșire, deși te previn, că dacă aliații refuzau să discute cu D-ta, toate măsurile erau luate. Sunt împuternicit de cele patru partide, să-ți comunic că D-ta nu ai altceva de făcut decât să execuți ceea ce ți se cere. Dacă anunți Germania, țin să-ți fac serviciul să te anunț că armata din Moldova va ridica armele împotriva Germaniei. (În acest moment Gen. Șteflea anunță că a căzut Bolgradul, Morlenii și că rușii sunt în împrejurimile Bacăului).
Mareșalul: Bine; dați-mi răgaz până la ora 2, când voi merge la Rege să tratez.
Eu: Ce să tratezi? Ascultă, domnule Mareșal, suntem oameni serioși sau ne jucăm cu soarta țării?
Mareșalul: Aveți cuvântul de onoare al Mareșalului Antonescu, că nu voi anunța Germania, dacă mi se garantează securitatea mea, și știi că Mareșalul nu-și calcă cuvântul.
Eu: Însuși Regele vă garantează securitatea. Vă veți putea adăposti la Palat, dacă aveți temeri.[4]
Mareșalul: Și soția mea?
Eu: Și.
Mareșalul: Bine. La 2, la Palat.
M-a condus la ușă. Când am ieșit cu mașina de la Președinție, caporalul care îl însoțise pe Rege, a făcut semne șoferului să oprească. S-a urcat în mașină și mi-a comunicat să merg la stăpânul său. Regele, foarte furios, îmi comunică grav că s-a gândit să-l cheme pe Mareșal ca să-i ceară să termine mai curând. (Probabil primise alte instrucțiuni de la Moscova – n.n.). I-a răspuns obraznic. L-am calmat, apoi mi-a spus:
Regele: Să știi că am să-l oblig să trimită telegrama cifrată chiar din biroul meu, ca să mă asigur, și apoi, imediat, cât nu se termină emisiunea la Radio, să dăm un comunicat sobru, iar seara voi citi Proclamația. Nu cumva crede că o va da el…
Am aprobat soluția și am plecat s-o comunic Blocului, care o adoptase pe loc.
La ora 2 ½ am primit un telefon de la Palat. Mareșalul nu sosise. Am plecat imediat la Snagov, unde am găsit pe Mareșal furios. Cu mare greutate l-am convins să plece la 3 ½ la Palat, împreună cu Ică Antonescu.
La ora 4.00, când oaspeții intrau pe poarta Palatului, nu mai funcționa nici un telefon între Palat și oraș, afară de al D-lui C. Brătianu, unde ne aflam toți. Legăturile cu Snagovul fuseseră tăiate. Surprinderea noastră a fost totală. (Regele își luase toate măsurile să nu poată fi stingherit în arestarea Antoneștilor, premeditată, indiferent de răspunsul pe care l-ar fi primit de la aceștia. Regele deja primise ordin, de la Moscova, să-i aresteze pe cei doi – n.n.)
La ora 4 ½, un telefon de la Palat previne pe D-l C. Brătianu că D-l General Sănătescu cheamă pe toți miniștrii din guvernul constituit în noaptea precedentă. Stupoare.
La ora 5.00, toți miniștrii erau strânși în sala de așteptare.
La ora 5 ¼ a apărut, fără nici un protocol, Regele, care le-a spus:
Regele: Domnilor, luați-vă posturile în primire și socotiți-vă în Consiliu de Miniștri Extraordinar, sub președinția Mea. Antoneștii au fost obraznici și i-am arestat. S-a terminat cu era lor. Nu puteți depune jurământul, căci trebuie desființat Decretul 3072. Nu-mi cereți amănunte. Am înregistrat pe placă convorbirea cu Antoneștii și nu veți mai avea nevoie de nici o lămurire mai mult. Și acum, la lucru.
Rolul meu de purtător de cuvânt al opoziției luase sfârșit. După ce mi-au mulțumit, Regele mi-a făcut din ochi și m-a condus la ușa hall-ului. Acasă l-am găsit pe Generalul Arhip, care mi-a povestit următoarele:
Generalul Arhip: La ora 5 ½ l-am primit pe Generalul Dobre, care fusese prevenit că Mareșalul a plecat la Palat și că miroase că se va petrece ceva. În cazul când la ora 5 ½ n-a ieșit de la Palat, el, Dobre, va lua măsuri pentru a-I înlesni plecarea de la Rege.
La ora 5 ½ Gen. Dobre s-a prezentat Gen. Ahip, căruia i-a declarat că Mareșalul s-ar părea că a fost deținut cu forța la Palat și că trebuie ca Statul Major să ia măsuri de salvare. Generalul Arhip i-a răspuns: Dacă Mareșalul este reținut cu forța la Palat, aceasta înseamnă că a pierdut încrederea Regelui și a țării. [5] Cum îți închipui D-ta că o să încercuiesc Palatul și pe șeful Armatei (Regele) ca să salvez un particular? [6]
Eu: Generalul Dobre a plecat cu coada în jos. Astfel s-a terminat domnia Antoneștilor. Printr-un curaj de nedescris.[7] Regele, lucrând pe cont propriu, ajutat numai de ostași (15 la număr – n.n.), a pus la punct o întreagă rețea de microfoane, aparate de înregistrat, montate de Rege și subordonații săi, arme automate subtilizate de la unitate, sonerii sub biroul Regal, toate cu scopul de a se dovedi, în fața istoriei, ședința istorică din după amiaza zilei de 23 august 1944.
Audiența Mareșalului și a lui Ică Antonescu după înregistrarea pe plăci
Mareșalul: Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva asemănător).
Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situație din care numai încetarea imediată a luptei și gonirea germanilor din țară o pot salva.
Mareșalul: Majestatea sa se înșeală…
Regele. Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?
Mareșalul: Majestatea Ta…
Regele: Voastră.
Mareșalul: Voastră, dacă vreți.
Regele: Nu că vreau, trebuie.
Mareșalul: Astăzi sunteți nervos.
Regele: Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineață m-ai tratat ca pe un nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ți permit să-ți arogi drepturi asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe prerogativele și eu să asist ca un incapabil la sfărâmarea țării mele? [8]
Mareșalul: Dar cine o sfărâmă?
Regele: Voi toți și când vă chem, nu aveți timp pentru Regele țării.
Mareșalul: Voiam să vă spun că vă înșelați dacă credeți că salvați țara printr-un armistițiu.
Regele: Nu v-am chemat să-mi faceți observații și să vă dați păreri. Scopul pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu, telegrama alăturată, privind încetarea ostilităților cu națiunile aliate. Urmează o pauză, apoi:
Mareșalul: Citește Domnule Antonescu și vezi, crezi că Mareșalul poate trimite o telegramă ca asta?
Ică: Cine a făcut-o?
Regele: Ce vă privește? Dacă n-o dați, o dau eu.
Mareșalul: Cum vă puteți închipui că Mareșalul poate trăda aliații germani și a se arunca în brațele Rusiei?
Regele: Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemții? Dumneata ai garantat frontiera Germaniei sau Germania pe a României? Dacă e garanția pe Milcov, pe Argeș, (strigând) pe Olt?
Mareșalul: Nu sunt surd. De ce strigați?
Regele: Ba ești. Altfel ai fi auzit vuietul țării. Scurt: Domnule Mareșal, dai telegrama sau nu?
Marerșalul: Nu! Așa, nu!
Regele: Dar cum?
Mareșalul: Să iau contact cu Germania?
Regele: Ce e? Ne târguim aici, Domnule Antonescu.
Mareșalul: Mareșal Antonescu.
Regele: Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile. N-ai avut nici încrederea, nici simpatia mea. [9] De patru luni lucrez cu opoziția să salvez țara. Mă crezi, o știu bine, un copil bâlbâit și prost. Dar aceasta o vor judeca românii mei. Dar dacă crezi că sunt trădător vei încerca cea mai cumplită deziluzie. Sunt Regele țării și al D-tale. Vreau să scap țara și (lovind cu pumnul în birou) nimeni și nimic nu-mi poate sta împotrivă.
Mareșalul: Majestatea Voastră este tânăr și fără experiență.
Regele: Suferința este o experiență.
Mareșalul: Nu poți dispune de țară dacă…
Regele: Sunt șeful armatei și ordinul Meu a fost dat.
Mareșalul: (violent). Ce ordin? Știe Măria Ta că Majestatea Ta ar putea pierde Tronul? [10]
Regele: Mă ameninți? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai puterea să ordoni aici? Și D-ta, D-le Mihai Antonescu, faci cauză comună cu șeful D-tale?
Ică: Majestate, comiteți o eroare și o imprudență judecând astfel pe Mareșal.
Regele: D-ta dai sau nu telegrama?
Ică: D-l Mareșal trebuie să hotărască.
Regele: Aici și de aici înainte hotărăsc Eu. V-am oferit prilejul să vă salvați și pe voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar. Vă voi adăposti și acum, dar în beciu. Domnilor, sunteți arestați!
Se aud zgomote de pași, uși deschise și strigăte: Sus mâinile!
Mareșalul: Cum, eu, mareșalul țării?…
Regele: Vax! Luați-i de aici. Să vie generalul Sănătescu!

Mai multe detalii pe Roncea.Ro

23 august: 82 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, care a ucis milioane de oameni și a dus la dezmembrarea României!

23 aug.

In urmă cu 82 de ani, Germania nazistă și Rusia bolșevică semnau un pact de neagresiune, care a dus în final la scindarea Europei și la dezmembrarea României.
Semnarea unui pact între Germania nazistă și URSS, în 23 august 1939, a dus la declanșarea celei de a doua mari conflagrații mondiale, iar, prin protocolul său secret, la ruperea Basarabiei din trupul României.
Înțelegerea dintre Hitler și Stalin de a împărți ceea ce rămasese neocupat sau neîmpărțit în Europa Centrală și de Est, prin semnarea și aplicarea Pactului Ribbentrop-Molotov, a avut grave repercusiuni asupra întregii lumi. A început Al Doilea Război Mondial, cu reîmpărțiri de teritorii, dar și cu victime și distrugeri nemaiîntâlnite în istorie, prelungit cu Războiul Rece și cu scindarea Europei în două. Prin așa numita Cortină de fier, vestul s-a aflat sub influența Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influența Uniunii Sovietice, timp de 45 de ani, între 1945 și 1989.
23 august 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov
La Moscova, în prezența lui Stalin, ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov și ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop semnau la 23 august un tratat de neagresiune între Germania nazistă și Uniunea Sovietică.
Scopul declarat al Pactului Ribbentrop-Molotov era ca al Treilea Reich să-și asigure flancul estic după invadarea Poloniei, petrecută o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. În schimb, URSS dorea să câștige timp și să prevină o invazie germană, deoarece Armata Roșie avea prea puțini ofițeri superiori, după executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, sub pretextul unui complot imaginar.
Era vorba, de fapt, de o înțelegere între Hitler și Stalin de a împărți ceea ce rămasese neocupat sau neîmpărțit în Europa Centrală și de Est, așa cum stipula un protocol adițional secret care viza teritorii din Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia și prin care URSS își accentua interesul pentru Basarabia.
„Măcelarii Europei, amețiți de băutură, își jucau rolurile, îmbrățișându-se cu tandrețe și clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfățișau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră și înainte de împărțit ceva, și acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesioniști ai acelorași afaceri”, astfel descria momentul semnarii pactului istoricul Paul Johnson.
Ca urmare a protocolului adițional secret, URSS a transmis României, la data de 28 iunie 1940, un ultimatum: i se dădeau 48 de ore pentru a evacua Basarabia și nordul Bucovinei, în caz contrar URSS îi declara război. România a cedat, fără luptă, și trupele sovietice au intrat în teritoriile cerute, dar și în Ținutul Herței, nemenționat în ultimatum.
România a intrat în război în iunie 1940, iar din 1941 Basarabia și nordul Bucovinei s-au întors în componența statului român timp de încă trei ani, pentru ca după 1944 să fie ocupate din nou de URSS, apoi să fie furate de Ucraina și noua Republică Moldova aflată sub comanda Moscovei.

Îngrijorarea de catifea pentru criza din Afganistan!

23 aug.

Pandemia ne-a dat câteva momente de răgaz pentru ceea a constituit în ultimii ani tema imigraţiei popoarelor arabe, invazia Europei de către musulmani fiind o temă mai veche despre care toată lumea vorbeşte, dar pe care, în continuare, o privim ca pe o utopie. Retragerea intempestivă şi inexplicabilă a trupelor americane din Afganistan a declanşat un val de revoltă împotriva preşedintelui Biden care este acuzat de iresponsabilitate, dar şi de incapacitatea de a conduce destinele S.U.A.

Nici acest subiect nu este nou, declinul cognitiv al lui Biden era o realitate pe care mulţi o cunoşteau și, cu toate acestea, a fost ales preşedintele S.U.A. În mod legitim se nasc două ipoteze: fie avem de-a face cu un plan conspiraţionist care susţine astfel de conducători la nivel mondial, fie avem de-a face cu o incapacitate reală a populaţiei de a-şi alege liderii.

Imigrarea în masă a popoarelor musulmane este un fenomen despre care ni se vorbeşte ca fiind o consecinţă a unor evenimente neaşteptate şi tragice care se petrec în lumea arabă. Ceea ce nu ne spune nimeni este că acest plan a fost pus la punct de mai multe secole.

Un tip bizar punea în anul 1922 bazele mișcării “Paneuropa”. Se numea Richard Coudenhove Kalergi şi considera că unificarea europeană ar fi constituit primul pas spre un unic Guvern Mondial. Instaurarea regimurilor fasciste în Europa, i-a dat planurile peste cap, mai ales că Hitler îl considera pe Kalergi “bastardul Europei”.  După al Doilea Război Mondial, Kalergi, mulţumită unei activităţi frenetice şi neobosite, dar şi cu susţinerea lui Winston Churchill, din loja masonică B’nai B’rith şi a unor ziare ca New York Times, reuşea să obţină aprobarea proiectului său din partea Guvernului Statelor Unite.

În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi afirmă că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei ”nu vor fi popoare originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial”. El afirmă fără jumătăţi de măsură că ”e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat de către elita la putere”.

În onoarea sa a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi care la fiecare doi ani premiază europenii care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a planului criminal Kalergi. Printre aceştia găsim şi numele unor persoane despre care am auzit cu toții Angela Merkel sau Herman Van Rompuy.

Coincidenţă sau nu, Klaus Iohannis, președintele României, se mândrea pe Facebook cu primirea Premiului European Coudenhove-Kalergi pentru anul 2020:

„Sunt onorat să primesc astăzi Premiul European Coudenhove-Kalergi pentru anul 2020, pe care mi l-a înmânat Alteța Sa, Prințul Nikolaus von Liechtenstein, în prezența unui bun prieten al României, președintele PPE, Donald Tusk. Richard von Coudenhove-Kalergi a fost un vizionar, care a lansat ideea unei Europe unite și a inspirat acțiunea părinților fondatori ai proiectului european de astăzi. Acordarea acestei distincții este, mai presus de orice, o recunoaștere a rolului României în Uniunea Europeană și a atașamentului profund al românilor față de valorile europene, democrație, stat de drept, independența justiției și continuarea luptei împotriva corupției.”

Şi dacă Preşedintele României ne vorbea cu emfază despre statul de drept, despre independenţa justitiţiei şi continuarea luptei împotriva corupţiei, criza din Afganistan ne-a amintit şi nouă că avem nişte magistraţi şi nişte asociaţii ale acestora care se implică în apărarea drepturilor omului, iar acesta era momentul pentru “a băga capul în poză”.

“Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Asociaţia Procurorilor din România (APR) – conduse de judecătoarele Dana Gîrbovan, Florica Roman, Andreea Ciucă și de procuroarea Elena Iordache – au anunţat miercuri, 18 august 2021, că lucrează împreună cu colegii din Asociaţia Internaţională a Judecătorilor (International Association of Judges – IAJ-UIM) şi MEDEL (Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés) pentru găsirea unor soluții pentru colegii de breaslă afgani”.

Iniţiativă lăudabilă, îmbrăcată în limbaj de lemn. Cum anume va lucra o mână de magistraţi cu scopul de a găsi soluţii pentru lupta unor indivizi analfabeţi care decapitează zilnic oameni ca pe nişte pui de găină? Aşteptăm cu interes rezultatele care se vor concretiza, cel mai probabil, în discursuri sforăitoare care vor face referire la principii şi drepturi și care vor merge ţintă în pieptul talibanilor. Până una-alta, în România secolului XXI, două fete din Caracal s-au făcut ca prin minune cenuşă în butoiul de tablă al unui individ, iar magistraţii români nu au avut şi nu au încă nicio idee despre cum s-a întâmplat acest lucru.

Privind toată pledoaria aceasta de declaraţii sterile, îmi vin în gând cuvintele lui Joseph Conrad care spune că “mândria dănunează grav vieţii”.

Ciprian Demeter

https://60m.ro

Cîțu va condamna anexarea Crimeei de către Rusia!

23 aug.

Prim-ministrul Florin Cîțu va efectua luni, o vizită în Ucraina, la Kiev, pentru a participa la Summitul de lansare a Platformei Internaționale Crimeea. Din delegație va face parte și ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, anunță biroul de presă al Guvernului.

În cadrul Summitului, prim-ministrul român va susține intervenția națională și va participa la ceremonia de adoptare a Declarației comune a Platformei Internaționale Crimeea.

În marja evenimentului, premierul Florin Cîțu va avea o întrevedere cu omologul ucrainean, Denys Shmyhal.

Platforma Internațională Crimeea este o inițiativă recentă a Ucrainei menită să consolideze politica de nerecunoaștere a anexării ilegale a peninsulei Crimeea și, în ultimă instanță, să faciliteze revenirea Crimeii în componența Ucrainei. La manifestarea de la Kiev vor participa șefi de stat și de guvern, miniștri ai afacerilor externe și ai apărării, precum și reprezentanți de nivel ai Uniunii Europene și ai altor organizații internaționale.

https://60m.ro/

Răzvan Dumitrescu: VOLT, pericolul progresist/neomarxist paneuropean ce stă la pândă!

23 aug.

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu atrage atenția asupra pericolului progresist/neomarxist ce stă la pândă în umbră sub forma partidului paneuropean VOLT, o formațiune politică ce militează pentru disoluția statelor la fel ca internaționala comunistă.

„Ce vă spune VOLT? În aparență liniște de vacanță ( pauză oferită și de virusul înțelegător cu noi, care a acceptat cu mărinimie să ne lase un pic să respirăm pentru că apoi să se ocupe de noi cu forțe proaspete!) scenă politică arată din ce în ce mai ciudat. Oricâte mizerii s-ar întâmplă în arcul guvernamental, lucrurile merg cu viteză înainte ca și când totul ar fi minunat!

Pentru mult mai puține gafe sau ticăloșii alții plăteau cu funcția, guvernarea sau pușcăria nu cu mult timp în urmă. Chiar și ceea ce numim “societate civilă” dă semne că este foarte mulțumită de porcăriile care se întâmplă. Principiile pe care le clama nu cu mult timp în urmă, când alții erau la butoane, s-au evaporat subit semn că de fapt nici măcar nu au existat, ceea ce clamau ei, civilii, erau doar simple lozinci!

OPOZIȚIA, căci formal avem și așa ceva, stă cuminte ca într-o sală de teatru și critică spectacolul pe Facebook. Se uită cu plăcere și multă speranță cum încep să scadă în sondaje PNL și USR-PLUS și calculează că în felul ăsta va defila la alegerile din 2024, pe principiul vechi, de tipul “când adversarul greșește, nu-l întrerupe!” Pariez acum și aici că acest calcul este TOTAL GREȘIT!

În LABORATOARELE acelea în care în decursul timpului s-au pus la cale experimente sociale pe scară largă, s-au gândit deja soluțiile! Să nu credeți că dacă această construcție USR-PLUS, progesistă după unii, neomarxistă după alții, se va topi în sondaje nu i s-a găsit deja înlocuitorul! Exasperați de faptul că în multe state există un curent în creștere catalogat în mod tendențios că fiind NAȚIONALIST sau chiar EXTEMIST, (în fapt un curent de tipul alooo , ce faceți voi acolo? mai suntem și noi pe aici, cetățeni, țări, tradiții, oameni normali cu nevoi și aspirații!) gânditorii din sferele înalte au pregătit deja soluția. E doar o varianta. A apărut deja în Vest și există și în România.

Ce este VOLT? Denumirea te duce cu gândul la priză, la curent electric. Dar VOLT Europa se declară o strucutra paneuropeană de sub-partide naționale! Așa e că v-au amețit bine? Partide naționale…P.S. Ori de câte ori aici la noi apăreau mișcări naționaliste sau naționale cu șanse reale, niște “civili” construiau repede o structura politică ce acapara, perturba și în final compromitea creșterea naturală a acelui curent de opinie. Acum a apărut treaba asta. Mulți dintre cei de acolo nu sunt cunoscuți aici dar o bună parte dintre ei sunt funcționari la UE. Cum spuneam, VOLT te duce și cu gândul la priză. Dacă bagi degetele în priză te curentezi. Atenție mare deci!”, a scris Răzvan Dumitrescu pe pagina emisiunii sale Subiectiv.

https://60m.ro/

RĂZBOI: Talibanii au plecat într-un convoi militar către Valea Panjshir!

23 aug.

Talibanii sunt pe cale să atace și să captureze Valea Panjshir, singurul loc din Afganistan rămas în afara controlului, transmite News18. Valea Panjshir se află la doar la 113 km de Kabul și nu a căzut niciodată nici în mâinile talibanilor, nici al trupelor sovietice.

„Talibanii sunt pe cale să atace Valea Panjshir …. Le-am acordat 4 ore, dacă nu cedează îi pedepsim”, se arată într-un tweet.

De la începutul săptămânii au apărut informații că fostul vicepreşedinte afgan Amrullah Saleh şi Ahmad Massoud, fiul unui cunoscut comandant militar afgan, organizează o rezistenţă împotriva insurgenţilor talibani în provincia Panjshir, din nord-estul Afganistanului.

 

 

%d blogeri au apreciat: