Arhiva | 12:23 pm

Suntem COLONIE! Cunoscut post de radio românesc, sancționat pentru că a criticat SUA!

30 aug.

“Biden a sesizat CNA”, transmite într-o reacție realizatorul luat în vizor pentru comentariile sale critice, arătând că unul dintre puținele moduri în care SUA se manifestă în cadrul ”parteneriatului strategic”
 Apare încă dovadă clară că România este o colonie, o probă oferită prin excesul de zel al celor ce slujesc stăpânirea americană.
”Joe Biden și-a amintit de România: a sesizat CNA să penalizeze un Radio pentru că a pus la îndoială democrația din SUA…” – scrie Cozmin Gușă, cel care a primit sancțiunea CNA, în urma unei emisiuni de la Radio Gold FM în care l-a invitat pe Adrian Severin.
Desigur, ”intervenția” președintelui Biden este o glumă, o ironie – dar atitudinea CNA, mai ales a ziaristului ong-ist Mircea Toma, nu este!
Concret, CNA a decis să penalizeze cu o somaţie publică Gold FM, post de radio deţinut de fiul lui Cosmin Guşă, motivul fiind ”Cozmin Guşă a pus la îndoială democraţia din America, în cadrul emisiunii „Ce-i în Guşă şi-n căpuşă””, scrie ”Pagina de Media”.
”Membrii CNA au analizat ediţia emisiunii din 10 iunie 2021, în care a fost invitat Adrian Severin, fost europarlamentar. Concluzia forului: „lipsă de obiectivitate” din partea moderatorului Cozmin Guşă”, consemnează ”Pagina de Media”.
Din datele prezentate în fața CNA, a fost vorba de o ”analiză cu sinteze privind primul turneu european din mandat al preşedintelui american Joe Biden” din luna iunie 2021, și, atenție, somația fost propusă de Mircea Toma.
”Somaţia publică a fost propusă de Mircea Toma pe motiv că a fost „lipsă de obiectivitate” în cadrul dezbaterilor din emisiune. Şapte membri au votat somaţia, iar Monica Gubernat a fost împotrivă”, scrie ”Pagina de Media”.
Deci, un fost ONG-ist din categoria celor susținuți de Soros a considerat că unul dintre cei mai importanți specialiști în politică externă, Adrian Severin, și cel mai activ geopolitician român NU au voie să critice SUA!
Iar asta nu e totul: cunoscutul om politic și jurnalist, Cozmin Gușă, nici măcar nu a fost invitat să își apere prestația incriminată – deși are mai multă experiență de presă decât cei din consiliul CNA!
”Gluma din titlu cu Biden ce-ar fi sesizat CNA-ul am folosit-o pentru ca să subliniez mai bine că nici nu știm cine a reclamat GOLD FM, nici n-am fost chemat să argumentez de ce aș crede că eu și Adrian Severin am fost obiectivi”, scrie Cozmin Gușă.
Mai mult, Cozmin Gușă nu a fost lăsat să prezinte un alt adevăr, mai important: ”În SUA, nu doar multe mijloace de presă, dar și foarte mulți americani, pun la îndoială în mod public democrația din statul unde trăiesc și muncesc – și bineînțeles că nu-i penalizează nimeni, tocmai pentru că instituțiile de profil americane acționează (încă!) și-n baza amendamentului 1 din Constituția SUA, care prevede dreptul la liberă exprimare”.
Klaus Iohannis, Florin Cîțu, la recepție oferită de Ambasada SUA la București - Sputnik Moldova-România, 1920, 02.07.2021

De Ziua SUA, bătaie de joc la maxim, se pecetluiește statutul de colonie
”Americanii care cred că alegerile din 2020 au fost fraudate în favoarea lui Biden, pun la îndoială zilnic democrația de la ei, considerând că fundamentul acesteia ar fi alegerile libere și corecte”, scrie Cozmin Gușă, subliniind că așa ceva se-ntâmplă și-n România în cazul alegerilor de la Sectorul 1, ”dovezi se prezintă la radio și Tv și-n America și la noi”.
CNA nu s-a sesizat, observă Gușă, comentând ironic: ”În baza principiului simetriei (și-a spiritului de glumă) ar trebui să ne așteptăm ca organismele similare din SUA sau Franța să-i penalizeze pe cei de pe-acolo ce-ar pune la îndoială democrația din România, „reperând” astfel și onoarea franțuzoaicei-mondialiste, deja celebra Clotilde”.
Pe de altă parte, Cosmin Gușă subliniază că, dincolo de glumă, această ”somație publică” – sau ”acest mic eveniment din viața unui radio liber” poate fi ”preludiul unor viitoare mari excese și împotriva altor entități mass-media”.
Așa cum spuneam, este încă o dovadă că România a devenit o colonie – și sunt destui români gata să mai strângă puțin lațul, mai ales când presa scapă pe miriștea criticii la adresa… celor de necriticat: partenerii strategici!
***
Pentru a argumenta absurditatea penalizării, Cozmin Gușă prezintă fragmentele dialogului pentru care CNA a luat decizia:
Cabinet de vaccinare - Sputnik Moldova-România, 1920, 24.03.2021

Coronavirus

Cunoscut medic, mesaj fulminant: ”În Colonie, oamenii sunt vaccinați ca vitele!”

Cozmin Guşă: Eu am avut nişte cursuri care m-au format acolo la o vârstă când conta acest lucru, 26 de ani şi neplătindu-le eu ca şi Florin Câţu – nu-i aşa, care şi-a plătit cursurile în America, eu nu le-am plătit, le-a plătit Guvernul american şi atuncea într-un fel, în sensul ăsta datorez, dar vreau să adaug un bemol aicea: America ar fi fost extrem de importantă atâta timp cât emitea democraţie.
Ultimii ani însă şi mai ales 2020, ne-au convins pe mulţi că democraţia în formele ei, să spunem de alegeri libere sau de libertate de expresie, nu a mai corespuns democraţiei, mă rog definită de către americani, pentru că n-au mai existat: nici alegeri libere, nici libertate de expresie şi atuncea nu-i simt atât de mult lipsa, dacă nu mai exprimă democraţie.
Atâta timp cât exprimă democraţia, America era ceva foarte important în contrabalans cu autocraţiile, să le spunem doar aşa, din Rusia sau din China, dacă este să facem doar două referiri, acuma dacă găsim un alt soi de oligarhie practic la putere în Statele Unite, asimilabil autocraţiei, poate mai groaznică decât autocraţia, nu-i simt atât de mult lipsa în această balanţă”.
Proteste în Piața Victoriei din București. Drapelele SUA, UE - Sputnik Moldova-România, 1920, 03.03.2021

Internaţional

Noi declarații șocante venite din SUA – România, total colonie!

Adrian Severin: ”Vorbim de state care vor să ordoneze economia mondială când acestora sau alături de acestea nu participă China! Care este, unii zic deja primul actor mondial, prima putere economică mondială iar alţii zic a doua, la mică distanţă.
Când America vrea să ordoneze economia lumii în condiţiile în care datoria americană este în mâinile Chinei în cea mai mare parte a ei, ce putem noi să aşteptăm altceva decât de comunicate de presă pe care o altă, pe care presa destinatară să le umfle cu pompa ameţind oamenii.
Dar, vreau să vă spun că mulţi ascultându-mă, ar putea să tragă concluzia că eu am vorbit despre un conflict formal într-adevăr aparent de operetă, de vodevil, între cele şapte state, nu cele mai dezvoltate de acuma sau nu cele mai prospere economiceşte de acuma şi corporaţiile transnaţionale şi oligarhia sau plutocraţia globalizată.
Liviu Pleșoianu - Sputnik Moldova-România, 1920, 23.11.2020

Politică

Pleșoianu: ”Suntem o colonie! Lustruiți bocancii lui Biden!”

Nu e vorba de asta, absolut deloc nu e vorba de asta, pentru că în realitate ceea ce le-au propus sunt lucruri pe care această plutocraţie le doreşte.
Sunt cele mai mici impozite şi cele mai … sau taxe cu totul insuficiente, toţi economiştii spun chestiunea aceasta, că ele ar fi complet insuficiente pentru a aduce statelor fluxurile bugetare necesare stimulării economiilor lor şi promovării unor planuri minimale de justiţie socială.
De asemenea în cele câteva cuvinte în care şi-au exprimat ideile, putem înţelege că aceste corporaţii vizate sunt extrem de mulţumite că pot să evite regulile care li se propun”.
Cozmin Guşă: ”Ce-o mai fi NATO în ciuda acestor întâlniri de astăzi, în condiţiile în care şi a demonstrat ”forţa” în ghilimele, în Ucraina, adică s-a dus plin de putere în Ucraina să se confrunte cu ruşii şi la niciun foc ci doar la nişte declaraţii de presă şi prezenţa unor trupe ruseşti si-a retras repede ambasadele, lăsându-i pe ucraineni cu ochii în soare, care ucraineni şi acum deşi sperau că vor fi primiţi de Biden înaintea întâlnirilor din iunie, au fost amânaţi pentru toamnă.
Adică nu e timp pentru Ucraina acum nici în NATO, nici în Rusia, deci de asta aş vrea să previzionezi despre ce s-ar putea întâmpla şi ce mai este NATO astăzi”.
Adrian Severin: ”Deci dincolo de acest discurs, ceea ce doreşte după părerea mea America este să îşi elibereze mâinile, pentru a putea să acţioneze eficient în zona cu adevărat importantă pentru ea şi aceasta este zona indo-pacifică.
România, alegeri, bătrânel - Sputnik Moldova-România, 1920, 21.10.2020

Societate

Analist, întrebare cheie: De ce România este o colonie?

Acolo şi când spun indo-pacifică puteţi avea un arc de cerc în faţa ochilor care merge de-a lungul graniţei sudice şi estice a Chinei.
Graniţa nordică a Chinei este o problemă, pentru că acolo în principal este Rusia şi fără îndoială că dacă acolo lucrurile nu vor sta cum trebuie din punctul de vedere al Americii, dacă această Antantă Cordială ca să o numesc aşa chino-rusă va exista în continuare, tot efortul sudic pe care îl fac şi sud-estic pe care îl fac americanii este lipsit de mari şanse de reuşită.
Şi atuncea ceea ce fără îndoială urmăreşte preşedintele Biden este să îşi asigure această zonă, ceea ce înseamnă şi mai mult decât atât şi anume să asigure şi zona euro-asiatică împreună cu partea europeană din spaţiul euroatlantic deci după părerea mea în acest moment pentru Statele Unite zona euro-atlantică este mult mai puţin importantă decât zona euro-asiatică, în centrul căreia se află cea mai, cel mai important jucător în această zonă fiind Rusia, pentru că o relaţie de un anumit tip de securitate, de siguranţă, de normalitate şi de bună cooperare cu zona euro-asiatică permite jocului indo-pacific al Statelor Unite să fie câştigător sau cel puţin să fie eficient.”
***
Iată și prevederile din Codul Audiovizualului pe care s-a considerat că ar fi fost încălcate în emisiunea lui Cozmin Guşă de la ”Gold FM”:
Art. 64 – (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;
b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
COSMIN GUSA/https://ro.sputnik.md

30 august: DIKTATUL DE LA VIENA. reînceperea CRIMELOR MAGHIARE asupra populației civile românești. ZI DE DOLIU NAȚIONAL. Trupele de ocupație ale hoardelor lui Horthy intrau în Cluj Napoca!

30 aug.

Pe 30 august 1940, România a fost nevoită să cedeze Ungariei o suprafață de 43.492 de kilometri, în urma semnării Diktatului de la Viena. Cedarea Basarabiei și Nordului Bucovinei în fața ultimatumului sovietic, de la 28 iunie 1940, a încurajat pretențiile revizioniste ale vecinilor României. Cele mai insistente au fost Ungaria și Bulgaria.
Aflată într-o poziție ingrată pe plan extern, România a fost silită să accepte negocieri cu Ungaria pentru rezolvarea problemei Transilvane.

 

În acest sens, pe 16 august 1940, România și Ungaria au început negocierile la Turnu Severin. Ungaria a cerut o suprafață de 70.000 de kilometri din teritoriul național, soluție respinsă de România. Într-un final, discuțiile au eșuat și țara noastră a fost nevoită să ceară arbitrajul Germaniei și Italiei.
Germania care se afla, conform istoricului Armin Heinen,  la culmea puterii sale, nu putea accepta un conflict în zonă, mai ales din cauza intereselor sale economice din Balcani: produsele agricole și petrolul românesc erau esențiale pentru regimul nazist.
Astfel, Germania și Italia au hotărât ca Ungaria să primească 43.492 km cu o populatie estimata la 2.609.000 locuitori, în majoritate etnici români. Vestea a fost anunțată de către Miniștrii de Externe german, Joachim von Ribbentrop, si cel italian, Galeazzo Ciano.
Ambele delegații au fost nemulțumite: în memoriile sale, Ministrul de Externe Mihail Manolescu relatează că a leșinat la vederea noilor granițe, în timp ce ungurii s-au declarat „zdrobiți sufletește”.
Istoricul Keith Hitchins a afirmat că soluția germană a dus la escaladarea tensiunilor dintre cele Ungaria și România, nerezolvând problema de fond. Practic, singura mulțumită era Germania, care reușea să mențină ambele state în sfera sa de influență, conștiente că nu-și pot permite să piardă susținerea celui de-al treilea Reich, mai ales în fața puterii crescânde a URSS.
Armata maghiară a pătruns în Ardeal la 5 septembrie 1940. La doar trei zile, s-au dezlănțuit represiunile împotriva populației civile românești la Nușfalău. Au urmat masacrele de la Treznea, Ip, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie. Conform statisticilor, în doar câteva luni, până la 1 ianuarie 1941, din Ardealul de Nord au fost nevoiți să plece peste 100.000 de români, ajungându-se la aproape 250.000 la finalul lui 1943.
Atrocități similare au avut loc și spre sfârșitul anului 1944, îndeosebi pe fundalul stării de beligeranță în care frontul de est și-a mișcat relativ rapid în direcția est-vest linia care traversa teritoriul Ardealului de Nord, mai ales după 23 august 1944, când România a ieșit din coaliția Puterilor Axei și s-a alăturat Puterilor Aliate.Printre cele mai cunoscute și bine documentate masacre:

Masacre au avut loc și în alte localități: Viseu de Sus – Dosu Taului, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie, Mihai Bravu, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmășd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireș, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiș, Șincai, Turda, Ozd, Gădălin.

Din păcate, Ardealul de Nord nu a fost ultimul rapt teritorial suferit de România în 1940. Pe 7 septembrie, la presiunile Germaniei, statul român a fost nevoit să cedeze și Sud-Estul Dobrogei, Cadrilaterul, Bulgariei.
Iată textul „arbitrajului”, așa cum a fost denumit în afara țării:
1.Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.
2.Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.
3.Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitatea ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într-un termen de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor putea să ia, fără nici o împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanților.
4.Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919, de către Ungaria României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară, într-un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.
5.Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de alta parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supușii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.
6.Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenție directă între guvernele român și ungar.
7.În cazul în care dificultăți sau îndoieli s-ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într-o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă.

„FORMATUL CHIȘINĂU” Un secret ascuns într-o enigmă învăluită de mister (Cine, Ce, De ce?)!

30 aug.

Parafrazând o zicere celebră a nu mai puțin celebrei Raluca Turcan, ne-am culcat pe „platforma Crimeea” și ne-am trezit în „formatul Chișinău”. Ambele spectacole de pantomimă diplomatică au fost concepute într-un secret a cărui necesitate este atât de enigmatică, încât ne aruncă în plin și de nepătruns mister.

DE LA PATRULATERUL POLONIA-UCRAINA-ROMÂNIA-R. MOLDOVA …

Ce este cu acest „format”? Cine sunt membrii „formației” distribuite în spectacol? Cine a scris scenariul? Cine îi mână în luptă? De ce această inițiativă? Ce înseamnă ea în mod concret?

În 1997 noi, adică diplomația română, am inițiat și s-a născut trilaterala România-Ucraina-Polonia, căreia i s-a alăturat apoi Moldova. Pe vremea aceea, nici unul din cele patru state participante nu era eșuat. Azi sunt eșuate trei din patru.

Ideea a fost lansată oficial cu prilejul primei vizite făcute în străinătate de noul Președinte al României, dl Emil Constantinescu, în ianuarie 1997, nu la Washington, Bruxelles sau Berlin, ci la Varșovia. Președintele polonez, Alexander Kwasniewski, cu care stabilisem relații apropiate încă înainte de alegerea sa în funcția respectivă, pentru a rămâne prieteni până în ziua de azi, a acceptat propunerea, formulând chiar o teorie privind rolul de căpetenie pe care Polonia și România trebuiau să și-l asume în Europa centrală și orientală, urmând ca, așa cum se întâmplă în cursele de ciclism pe echipe, cele două să alterneze la conducerea plutonului, astfel încât fiecare să își poată îngădui perioade de reîncărcare a bateriilor.

Raportat la Ucraina, părțile „parteneriatului aprofundat” polono-român ar fi trebuit să constituie două nave pilot și două ancore care să o aducă și fixeze în marele port al Occidentului euro-atlantic; în acest fel rezolvându-se cumva și recuperarea teritoriilor lor istorice, cu comunitățile poloneză și română trăitoare acolo, preluate de Ucraina ca succesor al URSS, fără a se aduce în discuție frontierele stabilite prin Tratatul de pace de la Paris la finele celui de al doilea Război Mondial. Pentru asta era nevoie și de normalizarea relațiilor româno-ucrainene în baza unui tratat de prietenie și bună vecinătate (tratat politic de bază), Polonia având deja încheiat un asemenea acord.

Ceea ce mai preconizam atunci era realizarea unui intermarium care să unească Marea Baltică cu Marea Neagră și Marea Egee; în concepția noastră (repet, a diplomației românești) astfel s-ar fi creat o structură de rezistență regională într-o arhitectură de securitate concepută de state care nu făceau parte nici din UE nici din NATO, și care, de pe o asemenea poziție comună și ca furnizori de securitate, ar fi trebuit să negocieze raporturile cu respectivele organizații. În acest scop, România a mai creat spre sud o trilaterală spate în spate, care prin București se articula politic cu patrulaterul înainte pomenit, asociind trilateralei România-Bulgaria-Grecia (cea din urmă fiind, pe atunci, membru influent în UE), o trilaterală nouă, România-Bulgaria-Turcia (cea din urmă fiind, pe atunci, membru influent în NATO). Prin Grecia și Turcia, cărora li se ofereau astfel perspective geo-politice în afara alianțelor și uniunilor în care erau deja integrate, ceea ce le și consolida poziția în interiorul acestora, celelalte state participante își deschideau porți către alianțele și uniunile respective, porți pe care ar fi urmat să intre împreună, dacă nu chiar în același timp, cel puțin de manieră coordonată.

Un asemenea cadru permitea și promovarea unor proiecte strategice comune cum ar fi trebuit să fie culoarul de comunicație Gdansk-Alexandropolis (Grecia) din care ar fi urmat apoi să se dezvolte trei ramuri: una către Tallinn (Estonia), care traversa țările baltice, una către Chișinău (Republica Moldova) și alta către Istanbul (Turcia). Într-o etapă ulterioară era contemplată și formarea unui Commonwealth energetic regional.

Trebuie adăugat că toată această rețea se urmărea a fi consolidată nu numai prin parteneriatele strategice româno-polonez și româno-maghiar, ceea ce însemna și apropierea României de Grupul de la Viszegrád, ci și prin trilaterala România-Ungaria-Austria.

Iată concepția românească în anul 1997, când România încerca să se integreze (în spațiul european și euro-atlantic) fără a fi dominată (colonizată) și să își păstreze suveranitatea, fără a fi izolată. În contextul ei a apărut patrulaterul Polonia-Ucraina-România-Moldova.

Lucrurile au demarat bine, dar progresul realizat pe linia concepției descrise a impacientat hegemonii europeni (SUA a avut o poziție diferită) care urmăreau nu coagularea și solidaritatea foștilor sateliți ai URSS din Europa centrală și orientală, ci, dimpotrivă, fragmentarea și dezbinarea acestora, astfel încât să devină posibilă atât expansiunea dominației occidentale asupra lor, cât și repartizarea lor în sfere de influență împărțite, la nevoie, cu Rusia post-sovietică.

Așa se explică de ce promotorii politicii respective au fost fie scoși din joc fie izolați fie seduși prin oferte aparent avantajoase făcute cu titlu individual. În memoriile sale, fostul ambasador al Poloniei în România, Bogumil Luft, apreciază că patrulaterul Polonia-Ucraina-România-Moldova a fost condamnat la moarte odată cu plecarea mea din fruntea MAE, singurul care mai înțelesese la fel de bine miza jocului, Președintele Kwasniewski, rămânând prea singur pentru a duce lupta mai departe.

Astfel, pe măsură ce în România s-au perindat miniștri de externe tot mai legați de interesele Berlinului sau Franței, ori tot mai slabi ca viziune și personalitate, proiectul a fost lăsat în nelucrare. Tot în acest conflict de interese între Europa germană și Mittel Europa post-sovietică, referitor la care Rusia simpatiza cu cea dintâi, își au originea și demonizarea mediatică a tratatului cu Ucraina (prin care, chipurile, România ar fi renunțat fără luptă la teritoriile sale), sau manevrele care au făcut ca începând din anul 1998, deși am deținut funcții de prim rang în străinătate, să nu mai fiu distribuit în nici un rol din politica românească.

… LA „FORMATUL CHIȘINĂU”

Să reabilitezi, acum, în 2021, pe fondul și sub efectul degringoladei în care se află UE și NATO, patrulaterul Polonia-Ucraina-România-Moldova, ar mai avea un sens, deși, exceptând Polonia, vorbim numai despre niște colonii, incapabile de vreo politică autonomă. Să îl botezi „formatul Chișinău” este, însă, o inepție absolută.

Ce vrea să zică asta? Ce mesaj se dorește dat? Că Polonia și România, membri NATO și UE, devin agenți ai Moldovei și Ucrainei, pentru aducerea acestora în spațiul euro-atlantic, unde nimeni nu le dorește cu adevărat?

În 1997 România era încă un stat viabil, cu o putere economică și militară respectabile, precum și cu un spațiu de manevră politico-diplomatică apreciabil. Cu aceste date ea putea fi un (co)lider regional.

Republica Moldova este astăzi, din nefericire și inclusiv din vina României, un stat eșuat, cu o economie precară și total dependentă de jocuri externe, trăind în confuzie identitară și criză geopolitică, care, în urma unei conivențe germano-ruse, a adus în post (nu la putere, căci puterea este în altă parte) o guvernare așa zis „pro-europeană”, formată din absolvenți spălați pe creier în școlile globalismului cultural american, având, după ce va fi sedus populația prin măsuri justițiarist-populiste, misiunea sau destinul de a compromite orice urmă de identitate națională, orice forță politică suveranistă și orice încredere în fezabilitatea integrării europene sau euro-atlantice. Cum să faci din ea centrul de iradiere a unui proiect de integrare regională altfel decât în limitele unui simbolism păgubos?

A pune patrulaterul conceput în 1997 sub egida Chișinăului, un alt stat extracomunitar fără nici o șansă de intrare în UE, care, alături de Ucraina, nu își poate exercita suveranitatea nominală (de cea reală nu mai merită vorbit) asupra întregului său teritoriu, înseamnă să creezi aparența unei realități paralele cu cea a UE, care mai mult decuplează Kievul și Chișinăul de Bruxelles, oferindu-le, după eșecul eclatant dar previzibil al „Parteneriatului estic”, un fel de azil de noapte, în așteptarea deciziei referitoare la viitorul lor, în curs de negociere între Federația Rusă și Europa germană. După ce cu câteva zile mai devreme, la așa zisul Summit al „Platformei Crimeea”, de la Kiev, Ucrainei i s-a oferit, ca premiu de consolare pentru abandonarea sa, iluzia solidarității euro-atlantice, a venit rândul orgoliului moldav să fie pansat cu iluzia integrării europene, deocamdată în „formatul Chișinău”; după asta mai vedem noi (sic!).

Cum se explică, însă, prezența Poloniei în acest joc. Să facă Polonia un serviciu Rusiei și Germaniei, ca „broker onest” în contractul de vânzare-cumpărare a trei valize fără mâner (Ucraina, Moldova, România), aflate în prezent în depozit berlinez, către un eventual achizitor rus de deșeuri geopolitice reciclabile? Să preia Polonia în arendă forțată viitorul spațiu tampon dintre lumea euro-atlantică și cea euro-asiatică? Care ar fi comisionul? Vreun cupon de suveranitate primit de la Comisia Europeană, cu reducerea presiunii exercitate în prezent de tot mai politizata Curte de Justiție a UE? Nu este exclus, dar parcă este, totuși, prea puțin sau raportul preț-beneficii este prea neatractiv. Mai ales pentru o națiune cu mândria celei poloneze.

Patrulaterul din 1997 avea rostul de a oferi statelor în cauză securitate în afara structurilor euro-atlantice, precum și capacitate de negociere sporită cu acestea, eventual în vederea dobândirii unui statut favorabil în interiorul lor, după aderarea la ele. La lansarea „Formatului Chișinău” nu s-a făcut nici o legătură între acesta și vechiul patrulater. Oricum obiectivele celui din urmă nu mai sunt actuale sau, în orice caz, trebuie adaptate la actualul context european și global.

Cu câțiva ani în urmă, constatând discriminarea practicată în cadrul UE la adresa membrilor estici, și anticipând criza structurală în care va intra uniunea, am emis ideea unei posibile „uniuni în cadrul uniunii” sau a unei entități confederale create pe deasupra frontierei estice a UE. Această mișcare ar fi fost menită să determine hegemonii UE să renunțe la ideea Europei germane și să adopte reformele necesare în vederea creării unei democrații paneuropene transfrontaliere autentice, sau, dacă nu s-ar fi ajuns aici, să constituie o alternativă regională autonomă în afara UE, la proiectul „Europei cu două viteze”.

Cum ar putea membrii „Formatului Chișinău”, cu problemele lor structurale, cu crizele lor cronice, cu dificultățile lor economice, cu războaiele lor civile etc., să realizeze concentrarea de putere reclamată de realizarea unui asemenea curajos proiect? Imposibil! Chiar dacă o duce ceva mai bine, Polonia (lovită și ea, totuși, de criza economico-financiară globală și de efectele pandemiei Covid 19), singură, nu poate tracta trei nevoi spre o țintă mult prea îndepărtată.

În plus, un asemenea demers reclamă participarea tuturor statelor de la Viszegrád împreună cu statele balcanice, sau măcar majoritatea acestora. Or, absența Ungariei la festivitățile de la Chișinău, în ciuda faptului că diplomația maghiară (și nu cea română) a fost implicată (cu sprijinul larg al Germaniei și acceptul Rusiei), de-a lungul ultimelor decenii, în toate misiunile internaționale legate de „democratizarea” Republicii Moldova și rezolvarea crizelor sale constituționale cronice, este grăitoare, indicând lipsa interesului sau voinței de a susține un asemenea format. Ca să nu mai vorbim despre neimplicarea Germaniei, „protectorul” informal al Moldovei în numele și pe contul UE.

UN ALT INTERMARIUM CARE RECLAMĂ REVENIREA SUA

„Formatul Chișinău” ar mai putea fi citit și ca intenție de a modifica traseul „inițiativei celor trei mări”, moșită de SUA, mutând punctul terminus al acestuia din Marea Adriatică în Marea Egee, sau de a-i revizui geometria, reducându-o la numai două mări – Baltică și Neagră.

Cei care au susținut trilaterala România-Ucraina-Polonia, în 1997, au fost americanii. Faptul este confirmat și de memoriile fostului ambasador american Alfred Moses. Includerea Moldovei le-a fost indiferentă; nu i-a entuziasmat, dar nici deranjat.

Ceea ce voia SUA atunci, ca de altfel, și ulterior, prin „inițiativa celor trei mări”, a fost crearea unui obstacol geopolitic în calea resuscitării pactului Ribbentrop-Molotov; adică în calea unei noi antante ruso-germane care să le asigure acestora condominiumul politic asupra Europei, făcând din Eur-Asia un bloc rival Americii. În anii 1990, aceasta era o bătălie de avangardă dusă de Casa Albă, pe când Europa (UE) se găsea pe locul întâi în ordinea priorităților sale de politică externă. În anii 2020, vorbim despre o luptă de ariergardă dusă în condițiile în care pentru SUA prioritară nu mai este Europa, ci zona indo-pacifică și în special Marea Chinei. Așa se explică de ce traseul „inițiativei celor trei mări” este altul decât cel al intermariumului proiectat de România în 1997, și anume unul deplasat spre vest, lăsând obiectiv în afară Moldova și Ucraina.

Astăzi, absorbiți, în afara complexelor probleme domestice, de prioritățile confruntării cu China, precum și de crizele retragerii din teatrele de luptă care le consumă resursele fără a le oferi perspectiva victoriei, americanii numai de regiunea extracarpatică și de coaliții pe axa balto-pontică nu mai au timp. Prin urmare, cred că, referitor la „Formatul Chișinău”, avem de a face cu un fel de „probă a adunării de jos în sus”. Prin renașterea vechiului patrulater sau, mai bine spus, prin aducerea stafiei lui în orașul celei mai proaspete creații a dogmei progresist-globaliste (de fapt un produs al corectitudinii politice americane „indigenizat” în arealul politic germano-rus), se speră, probabil, că va fi redeșteptat interesul SUA pentru nefericitele popoare de aici. Ceea ce cândva a fost inspirat de politica americană în zonă, se crede că va inspira acum politica americană să revină în zonă. Iar asta nu poate fi decât în capul Poloniei, care este disperată a vedea cum americanii vând Europa de est Germaniei, pentru ca aceasta să o vândă mai departe Rusiei.

Nu cred, deci, că scenariul a fost conceput de vreun păpușar euro-atlantic. Este vorba despre o politică poloneză, îmbrățișată, din motive similare, de un alt guvern disperat de dezangajarea americană, cel ucrainean.

În timp ce Polonia nu este vital interesată în actualul traseu dintre mări, obiectivele sale geopolitice majore fiind în Ucraina și Belarus, acolo unde importante minorități poloneze trăiesc pe teritorii istorice poloneze, Kievul nădăjduiește ca apariția „Formatului Chișinău” să determine SUA la modificarea rutelor strategice care ar trebui să lege, potrivit proiectului american, Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Mediterană, cum spuneam, prin înlocuirea Mării Adriatice cu Marea Egee. Numai că, admițând că SUA și-ar mai bate capul cu așa ceva, asta ar însemna periferizarea Ungariei și Croației, și consolidarea caracterul american al proiectului, în dauna intereselor ruso-germane. Cum amercanii lui Biden numai la „Inițiativa celor trei mări”, lansată cu binecuvântarea administrației Trump, nu se gândesc, iar un alt motiv de tensiune cu Moscova și Berlinul, pe care și așa nu a izbutit a le aduce în tabăra sa în războiul economic cu Beijingul, nu le mai trebuie, demersul polonez privind împingerea spre est a intermariumului are șanse de succes virtual nule.

România și Moldova au primit aprobare să intre în joc tocmai pentru că este vorba numai despre un spectacol de pantomimă. Dacă ar fi fost ceva serios, demersul ar fi fost interzis, întrucât ar fi însemnat să se creeze un al doilea intermarium neconform agendei germane. Ceea ce nu se poate face cu Maia Sandu, a cărei soartă depinde de tandemul Berlin-Moscova. Și nici cu Klaus Iohannis, care face guturai atunci când la Berlin cineva uită vreo fereastră deschisă.

După ce la Kiev, un joc mare, în substanța sa pro-rus, a fost jucat de Ungaria, iar în ultimele zile Ungaria și Austria au avut consultări strategice cu Rusia, lansarea „Formatului Chișinău”, în cadrul unei festivități în care a strălucit Președintele polonez (în ciuda faptului că Polonia este, totuși, o republică parlamentară) sugerează o încercare a Varșoviei, ereditar rusosceptice și fundamental americanofile, de a reechilibra influența Ungariei în regiune, preluând inițiativa în jocul geopolitic de aici.

Asta duce cu gândul la o fisură (oare și indusă?) în cadrul Grupului de la Viszegrad, mai degrabă decât la expresia unei ambiții comune a membrilor acestuia privind integrarea Europei orientale. O fisură de care nu este nici o nevoie într-un moment în care amenințările comune (inclusiv pentru România) se amplifică îndreptându-se spre un maxim istoric.

Iată secretul „Summitului celor patru” de la Chișinău și, poate, motivul misterului în care a fost învăluit. Ce ar mai fi o cacealma dacă nu s-ar bucura de beneficiul enigmei?

ADRIAN SEVERIN/htttp://cotidianul.ro/

Ironii la adresa PSD pe Facebook: Trei rataţi din pixul lui daddy Dragnea!

30 aug.

Fostul premier PSD Sorin Grindeanu, politician în al cărui mandat a fost dată Ordonanţa 13, declanşatoarea celor mai ample proteste din istoria ţării, s-a fotografiat în Vama Veche în timp ce bea apă minerală la terasă împreună cu Marcel Ciolacu.

Grindeanu a postat fotografia pe Facebook, cu mesajul: “Don’t drink and drive !!!”, aluzie la incidentul în care a fost implicat premierul Cîţu acum 20 de ani în SUA, respectiv la faptul că acesta a fot prins conducând băut.

Aşa cum era de aşteptat, postarea lui Grindeanu a stârnit valuri de ironii:

“Trei rataţi din pixul lui daddy Dragnea, la pescuit cum era grindene ?”, scrie şi Traian.

“Aveţi dreptate, asta ne mai trebuia…voi sunteţi cu mintea tulbure şi fără să consumaţi alcool.

Puteaţi să o luaţi pe Olguţa cu voi.”, adaugă Ştefan.

“Ce bine o duceam cu voi, Ro era plină de autostrăzi, de spitale regionale te împiedicai la tot drumul şi Dragnea era doar mecanic auto fără perspective. Ăştia de la putere au distrus tot”, îl ironizează Adrian.

“Tocmai v-aţi aşezat la masă, comanda nu a sosit încă ! Dar la vânătoare cu Haysam şi la pescuit la Belina cu Dragnea mai mergem?”, adaugă şi Carmen.

“Seara trecută eraţi tot aici, încă nu aţi reuşit să citiţi meniul?”, râde Daniel de postarea lui Grindeanu.

https://60m.ro/

Iohannis: Situația de securitate de la Marea Neagră este îngrijorătoare!

30 aug.

Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că situaţia de securitate din regiunea Mării Negre continuă să fie îngrijorătoare, a reiterat susţinerea ţării noastre pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Republicii Moldova şi ale Ucrainei şi a reconfirmat poziţia României de sprijin ferm al parcursului european ale acestor două state.

Iohannis nu a pomenit nimic despre reunificarea celor două state românești, păstrând o agendă internationalistă.

De asemenea, preşedintele Iohannis a reiterat, în privinţa dosarului transnistrean, că România susţine o soluţie care să respecte integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale internaţional recunoscute, “fără afectarea vectorului pro-european al politicii externe a Republicii Moldova”, se menţionează în comunicat.

La întrevederea bilaterală cu preşedintele Republicii Moldova, şeful statului român a adresat Maiei Sandu invitaţia să efectueze o vizită la Bucureşti în perioada imediat următoare, invitaţie acceptată cu plăcere de către aceasta.

https://60m.ro/

30% dintre angajații români trăiesc cu 1.386 de lei net pe lună, nu cu 3.000 de euro cum spune Cîțu!

30 aug.

Aproape unu din trei angajaţi din România (29%), adică 1,6 milioane dintr-un total de 5,5 mi­lioane de contracte de muncă, este remunerat cu salariul minim pe economie, scrie ZF.

Salariul minim pe economie a ajuns la valoarea de 1.386 de lei net în 2021 (283 de euro), în creştere de 2,7 ori în lei faţă de anul 2011, când salariul minim net era de 518 lei net pe lună (122 de euro net).

Liderul „Cartel Alfa“ spune că, din cauza lipsei contractelor colective abuzurile împotriva angajaţilor şi frauda fiscală au crescut.

În 2011, primul an în care contractele de muncă s-au introdus în softul Revisal al Inspecţiei Muncii, doar 400.000 de contracte de muncă dintr-un total de 5,5 milioane erau la nivelul minim, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Confederaţia Sindicală „Cartel Alfa“ şi de la Inspecţia Muncii.

Creşterea semnificativă a salariului minim din ultimul deceniu a fost cel mai puternic instrument de politică economică, dar, din cauza politicii fiscale şi a faptului că angajaţii nu mai beneficiază de efectele contractelor colective de muncă, ponderea angajaţilor prost plătiţi din economie a crescut.

„Lipsa contractelor colective de muncă (în special a contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional), dar şi a contractelor colective de muncă la nivel de sector de activitate, fapt datorat modificării legii dialogului social în 2011, a creat această situaţie, a creşterii numărului de contracte individuale de muncă înregistrate la nivelul salariului minim“, a explicat Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa“.

Consecinţele pe termen mediu sunt multiple: plecarea masivă a lucrătorilor în străinătate, care nu îşi găsesc în ţară posibilitatea unei vieţi decente şi care să nu îi culpabilizeze; frauda fiscală, care face ca veniturile bugetare să scadă (scăzând ca­pacitatea guver­nului de a realiza obli­gaţiile sale faţă de cetăţeni, în special în servicii publice de interes general, cum sunt învă­ţă­mântul şi să­nă­tatea), cu tendinţa clară de a cul­pabiliza lucră­torul“, a mai spus Hossu.

Întrebat recent, într-o conferință de presă, noul ministru de Finanțe Dan Vîlceanu nu a știut să spună exact care este valoarea salariului minim, generând reacții de nemulțumire și dezaprobare.

https://60m.ro/

INS: Populația României este în scădere. Migrația și îmbătrânirea demografică, principalii factori!

30 aug.

Populaţia rezidentă a României a fost, la 1 ianuarie 2021, de 19.186.000 persoane, în scădere cu 142.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2020, cauza principală a acestei scăderi fiind sporul natural negativ, iar al doilea motiv îl constituie fenomenul de emigrare. Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51%), arată datele Institutul Naţional de Statistică (INS). Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze, ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani.

”La 1 ianuarie 2021 populaţia rezidentă a fost de 19.186.000 persoane, în scădere cu 14.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2020. Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor-vii cu 120.273 persoane). Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51%)”, arată datele INS.

Populaţia rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 715 mii persoane (3.707.000 faţă de 2.992.000 persoane), în creştere faţă de 630.000 persoane la 1 ianuarie 2020.

Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53 la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.

Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 28.825 persoane).

La 1 ianuarie 2021, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10.286.000 persoane, în scădere cu 1,6% faţă 1 ianuarie 2020. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2021 a fost de 9.795.000 persoane, în scădere cu 0,7% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2020 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8 (la 1 ianuarie 2020) la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2021).

Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a înregistrat o scădere de 0,1 puncte procentuale (de la 15,7% în 2020 la 15,6% la 1 ianuarie 2021), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,4 puncte procentuale (de la 18,9% în 2020 la 19,3% la 1 ianuarie 2021). Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53 (la 1 ianuarie 2020) la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2021).

”România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2020 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu aproape 29.000 persoane. În cursul anului 2020, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (54,1%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (60,5%)”, arată datele INS.

https://60m.ro/

Gheorghița trimite echipe de medici în școli să vaccineze copiii. În universități se deschid cabinete!

30 aug.

Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că vor fi organizate cabinete pentru vaccinare în universităţi şi campusuri, dar vor exista şi echipe mobile în şcoli pentru vaccinarea elevilor, a personalului din învăţământ, dar şi a rudelor copiilor, menţionând că această campanie ar putea dura două luni.

Valeriu Gheorghiţă a declarat duminică seară, la Digi 24, că în formularul de consimţământ autorităţile vor să introducă o nouă variantă de răspuns şi anume “Nu sunt încă decis”.

“Vrem să introducem în acest formular, pe lângă răspunsurile ”da, doresc să vaccinez copilul, nu, nu doresc” şi un alt răspuns, ”nu sunt încă decis”. Nu trebuie lăsată percepţia că cineva obligă părinţi să îşi vaccineze copiii, în niciun caz, este strict o evaluare a intenţiei de vaccinare în rândul părinţilor pentru proprii copii”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

El a precizat că în sistemul de învăţământ universitar vor fi organizate cabinete de vaccinare.

“Vrem să organizăm în sistemul de învăţământ universitar, în campusurile studenţeşti, centre, cabinete de vaccinare, în cabinetele medicale şi atunci studenţii care sunt cazaţi în căminele studenţeşti pot să se prezinte direct la cabinetul de vaccinare să se vaccineze. Iar pentru învăţământul preuniversitar, în şcolile în care nu sunt cabinete medicale care să asigure un minim circuit epidemiologic funcţional, atunci vom asigura vaccinarea cu echipe mobile. Periodic, săptămânal, chiar mai des sau mai rar, în funcţie de numărul de solicitări, o echipă mobilă sau mai multe va merge în şcoală şi va vaccina într-un anumit interval orar, într-una dintre zilele săptămânii, va asigura vaccinarea atât a angajaţilor din unitatea de învăţământ respectivă, a copiilor, a părinţilor sau a bunicilor care însoţesc minorii respectivi”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.

El a precizat că această campanie de vaccinare în şcoli va dura două luni.

“Ar trebui să înceapă din 13 septembrie, în prima săptămână vom colecta datele legate de intenţia de vaccinare şi progresiv va demara în unităţile de învăţământ. Aş vrea să menţionez că acest demers de vaccinare nu se va întinde pe toată durata anului şcolar, el va avea o durată limitată. Ne propunem o lună jumătate, două luni, de la jumătatea lunii septembrie până la jumătatea lunii noiembrie sau sfârşit de octombrie să avem acest sprijin foarte important pentru toate unităţile de învăţământ atât din rural, cât şi din urban”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

El a explicat şi ce se întâmplă în cazul copiilor care au părinţii plecaţi în străinătate.

“Procedura de vaccinare rămâne aceeaşi, anume minorul trebuie să fie însoţit de unul dintre părinţi sau de reprezentatul legal, aici ştim că sunt destul de mulţi copii ai căror părinţi sunt plecaţi în afara ţării, în acest caz se procedează ca şi în situaţia actuală, părinţii pot să descarce acel consimţământ informat de pe platformă, îl completează, îl trimit aparţinătorilor şi anume bunicii sau cei care au copilul în grijă şi se prezintă cu el la vaccinare”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.

https://60m.ro/

Importul de oțel crește datoria României cu 1 miliard de euro anual. USR și PNL refuză să deschidă combinatul de oțel!

30 aug.

România are nevoie de oțel-beton așa cum are nevoie orice economie din lume. Pur și simplu nu se pot realiza construcții fără aceste material extrem de important.

Acum 30 de ani întreaga cantitate necesară era produsă în România, industria românească chiar exportând cantități impresionante.

Acum vreo doi ani a fost închisă și ultimul combinat care putea produce oțel-beton, este vorba despre cel din Târgoviște. Acesta fusese preluat de un investitor strategic și care într-un singur an de la profit la dus la faliment. Vă puteți imagina că nu a existat nici un singur interes ca acesta să funcționeze.

Acum importăm oțel de la rușii din regiunea transnitreasă și din Ucraina.

România poate să dea în plată combinatul de oțeluri speciale de la Târgoviște. Acolo se află banii românilor și legislația există, însă Claudiu Năsui, ministru economiei pus de USR refuză să salveze sectorul construcțiilor.

În cazul în care importurile de oțel-beton se vor sista, sau apar probleme în lanțul de distribuție internațională, cel mai important sector economic se poate prăbuși și o dată cu el și întreaga economie națională.

CRITICII.RO

https://60m.ro/

Dan Barna despre revenirea la alegerea primarilor în două tururi: Am fost trași pe sfoară de PNL și UDMR!

30 aug.

Vicepremierul Dan Barna îi acuză pe partenerii de guvernare de la PNL şi UDMR că ”au tras pe sfoară” USR PLUS în ceea ce priveşte constituirea comisiei parlamentare de cod electoral, printre ale cărei principale atribuţii ar fi fost adoptarea legii privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

Potrivit raportului în care este prezentat stadiul angajamentelor USR PLUS în cele opt luni de când se află la guvernare, obiectivul ”primari în două tururi” este trecut la capitolul ”acceptat în programul de guvernare, dar blocată în aplicare”.

”Este unul dintre cele mai mari semne de întrebare legate de funcționarea coaliției. Ca să fie spus clar: Am fost trași pe sfoară”, le-a transmis Dan Barna colegilor din conducerea extinsă a partidului.

Vicepremierul subliniază că USR PLUS a propus în programul de guvernare proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi, dar el a fost refuzat de unul dintre parteneri (UDMR – n. red.).

”Pentru a nu bloca crearea guvernului am decis crearea unei comisii parlamentare pentru Cod electoral și libertatea fiecărui partener de a negocia parlamentar pentru aceste chestiuni”, a precizat Barna.

”Deși a fost luată în calcul la algoritmul parlamentar ca revenind (președinția comisiei) către USR PLUS, partenerii (PNL şi UDMR – n. red.) au afirmat ulterior că nu a contat la distribuția conducerilor comisiei parlamentare și au condiționat crearea de: a) să NU fie condusă de USRPLUS și b) să aibă un mandat clar negociat dinainte (nu înțelegem atunci de ce mai este nevoie de Comisie). În concluzie, am arătat bunăvoință la crearea guvernului acceptând că decidem chestiunile electorale ulterior în Comisia parlamentară pentru cod electoral. Ulterior, a fost blocată chiar crearea comisiei în sine”, a mai acuzat vicepremierul.

https://60m.ro/

Adrian Axinia(AUR): Să spună Florin Cîțu ce a făcut cu cele peste 25 de miliarde de euro împrumutate. Vorbim deja de TRĂDARE!

30 aug.

Adrian Axinia, deputat AUR de Prahova, reacționează foarte dur față de catastrofa pe care premierul actual al României o lasă în urmă prin împrumuturile mari făcute în 2020 și în 2021. Deputatul AUR consideră că vede în aceste fapte un act de trădare, așa cum este ea înscrisă în codul penal.

“În conformitate cu CODUL PENAL subminarea economică, politică sau a capacității de apărare a statului, precum și ajutarea unei organizații străine reprezintă fapte penale care intră sub incidența trădării.

Premierul României, Florin Cîțu, s-a împrumutat în anul 2020 cât s-au împrumutat guvernele anterioare în 10 ani. A fost crescută datoria României cu peste 25 de miliarde de euro, suma fiind uriașă și punând în pericol întreaga dezvoltare a țării.

Această sumă este colosală având în vedere că vorbim de echivalentul a 30% din bugetul țării sau peste 10% din PIB. Împrumuturile luate deja au dezechilibrat economic Românie și acest lucru se vede în creșterea rapidă a prețurilor la produsele de bază. Nu știe premierul cât costă o pâine și probabil nici nu știe că kilogramul de ulei sau de orez s-a dublat ca preț în ultimul an.

Românii doresc să știe pentru cine au fost luați acești bani și unde au ajuns ei, din moment ce nu s-au deschis noi investiții iar noi avem fonduri europene la dispoziție. Am suspiciunea că acești bani au intrat pe de o parte și au ieșit cu rapiditate pe cealaltă, iar românii au rămas doar cu creditul nu și cu beneficiul unor investiții.

Am făcut solicitare la ministerul finanțelor să mi se precizeze care sunt firmele care au asigurat aceste intermedieri și au obținut comisioane generoase și care este dimensiunea acestor comisioane. S-ar putea să vorbim deja nu doar de corupție ci chiar de trădare, de un act făcut cu bună știință împotriva poporului român” a declarat pentru 4media.INFO deputatul AUR Adrian Axinia.

https://60m.ro/

Asta ne mai lipsea: să-l avem ca Președinte pe fiul unui securist torționar ce a comis crime împotriva umanității!

30 aug.

După ce le-am avut pe toate: președintele Ion Iliescu, un fost nomenclaturist comunist, președintele Traian Băsescu, un fost securist la Anvers, președintele Klaus Iohannis, anchetat pentru dobîndirea de case cu acte false, premierul Adrian Năstase, condamnat pentru corupție (e drept, într-un proces cu valențe politice), președintele PSD Liviu Dragnea, condamnat pentru alegeri (e drept, și el într-un proces politic), Primul ministru Florin Cîțu, condamnat în SUA pentru conducere sub influența alcoolului/drogurilor, asta ne mai lipsea: ca viitorul președinte al României să fie fiul unui fost torționar securist, în persoana lui ALEXANDRU RAFILA!

Ideea aceasta a fost lansată – unde altundeva? – în emisiunea „Punctul de întîlnire” a lui RADU TUDOR de la Antena 3 de către – cine altcineva? – așa-zisul „sociolog național” MARIUS PIELEANU, cel care, prin sondajele sale, s-a dovedit a fi în ultimii ani principalul manipulator al opiniei publice de la noi:

Ca să nu avem discuții la tribunal, reamintesc că același Marius Pieleanu, în exit-poll-ul de la alegerile locale de anul trecut, realizat pentru Antena 3, a dat-o cîștigătoare pe Clotilde Armand cu 10% în fața candidatului PSD, ceea ce acum s-a dovedit o minciună grosolană, ancheta dovedind că, în realitate, Clotilde ar fi pierdut alegerile cu peste 1.000 de voturi:

 

Nu e vorba doar despre un eșec al Avangarde-ului condus de Pieleanu, ci despre o „operațiune” de dezinformare tipic securistică, prin care s-a demobilizat echipa PSD, astfel încît în zilele imediat următoare Clotilde Armand și susținătorii săi de la USR să intre în voie în sala cu sacii de voturi pentru a ieși în final cîștigătoare:

După această gafă, Marius Pieleanu ar fi trebuit să nu mai iasă în public niciodată în viața sa, iar Avangarde să-și piardă definitiv credibilitatea și să fie aruncat la coș, așa cum s-a întîmplat și cu alte case de sondare a opiniei publice care au manipulat grosolan în anii trecuți.
Iar acum, în loc să stea deoparte și să-și cheltuiască firfireii, Marius Pieleanu își continuă „misiunea”, în calitate de coadă principală de topor și lansează această „idioțenie utilă” în spațiul public: ALEXANDRU RAFILA SĂ FIE CANDIDATUL PSD LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE DIN 2024!
În „Cotidianul”, am semnalat de la început că promovarea dr. Alexandru Rafila în politică era în mod vizibil o „oprațiune” prin care Sistemul își promova oamenii la vîrful politicii. Este vorba despre alegerile parlamentare de anul trecut, cînd Alexandru Rafila a fost adus peste noapte în PSD (în ciuda declarațiilor lui anterioare împotriva PSD), pus primul pe listă la Camera deputaților și desemnat apoi ca propunerea PSD pentru Prim-ministru:

Nu am nimic personal împotriva lui Alexandru Rafila, dar mi s-a părut o jignire la adresa poporului român ca tocmai fiul unui torționar securist să fie promovat la vîrful politicii, mai ales că se știa bine că tatăl lui Alexandru Rafila a fost șeful Securității din Arad între 1945-1949, fiind acuzat că a torturat oamenii care se opuneau colectivizării! Totul se aflase încă din primii ani de după Revoluție, în serialul „Memorialul durerii”, realizat de Lucia Hossu Longin:

De altfel, ziarul „Cotidianul” a publicat transcrierea acestei emisiuni (Dialogul dintre torţionarul Alexandru Rafila şi Lucia Hossu Longin) încă din 20 octombrie 2020, înainte de alegerile parlamentare, fără ca Marcel Ciolacu și conducerea PSD să țină cont de aceste amănunte. Iată un scurt pasaj din transcrierea efectuată atunci de colega noastră Alexandra Moadă, în care tatăl actualului deputat Alexandru Rafila își mărturisea crezul:
„- Lucia Hossu Longin: Nu aţi fost şeful Securităţii de la Arad?
– Alexandru Rafila: Ba da, pînă în mai 1949, cînd am fost îndepărtat ca necorespunzător.
– LHL: Şi cum aţi ajuns şeful Securităţii, că totuşi este o promovare extraordinară să fii din simplu securist şeful Securităţii? Bănuiesc că aveaţi şi o capacitate anume.
– A. R.: Din simplu muncitor.
– LHL: Din simplu muncitor, cum aţi ajuns şeful Securităţii?
– A. R.: Păi, foarte bine. Pe vremea aceea era poliţia, nu era Securitate. Şi era Siguranţă. Cum am plecat de aicea? Am plecat cu o decizie de la Ministerul de Interne, în calitate de comisar şef la Siguranţă.
– LHL: Sub ordinele Ministerului de Interne?
– A. R.: Nu, sub ordinele chestorului de poliţie. Unde am lucrat, vasăzică, împreună pînă în 1947. În 47 s-a despărţit siguranţa de poliţie. S-a făcut Securitatea separat şi atunci m-a trecut de aicea şeful Securităţii judeţului.
– LHL: În clipa cînd aţi trecut şef al Securităţii judeţului, ştiaţi ce responsabilităţi are un şef al Securităţii unui judeţ?
 A. R.: Nu, ce ştiam eu, de 25 de ani? Să aplicăm măsurile împotriva celor care se opuneau legilor statului.
– LHL: Dumneavoastră eraţi atunci comunist? Credeaţi în comunism?
– A. R.: Credeam”.

Nu-l face nimeni răspunzător pe dr. Alexandru Rafila pentru faptele criminale ale tatălui său, dar să nu uităm că pînă anul trecut, cînd au apărut dezvăluirile despre crimele la care a particpat direct tatăl său, n-a scos un cuvînt, aplicînd metoda „Cîțu”, deși trecuseră peste 20 de ani de la filmul „Memorialul durerii”, fără ca Rafila să spună că acel torționar era chiar tatăl lui.

Și ar mai fi ceva. Alexandru Rafila a fost în prima linie în toată campania Coronavirus care a dus la starea de urgență și repetatele stări de alertă, cele care au scos în stradă oamenii nemulțumiți de măsurile arbitrare ale guvernul PNL-USRPLUS-UDMR. Ce credibilitate mai are acum PSD, cînd acuză guvernul Cîțu pentru jocurile de culise generate de Coronavirus, după ce i-a luat în echipa parlamentară și pe Rafila și pe Streinu Cercel?

Dar, ce credeți că a spus Alexandru Rafila cînd, fiind în direct la emisiunea lui Radu Tudor, a auzit opinia lui Marius Pieleanu, potrivit căreia ar fi bun de Președinte al României? Credeți că i-a spus „merci, dar sînt în PSD oameni mai potriviți decît mine pentru această funcție”? Ei, aș! I-a mulțumit „domnului profesor Marius Pieleanu”, cee ce înseamnă că i-ar surîde ideea!

Și, așa, ca bomboana pe colivă, să reamintim că Alexandru Rafila, înainte de a deveni unul dintre liderii PSD, participase la un protest anti-PSD și l-a votat pe Klaus Iohannis, declarînd „Nu am votat-o pe Viorica Dăncilă. Dumneavoastră aţi fi votat cu Viorica Dăncilă dacă eraţi membru al PSD? Nu puteam. Nu am absolut nimic cu dânsa, dar această calitate de preşedinte al partidului, de prim-ministru, trebuie ocupată – mai ales dacă vorbim de un partid mare – de o persoană care are abilităţi nu numai manageriale”. La ce abilități s-o fi referit fiul torționarului Rafila?

Vă dați seama, stimați cititori, cum ar arăta o campanie electorală pentru Președinția României cu următorii protagoniști: fiul torționarului Alexandru Rafila, contra bețivanului Florin Cîțu, între ei strecurîndu-se și Dacian Cioloș, cel care era în poarta Doinei Cornea, ca soldat al trupelor de securitate?
Toți fiind nu numai agreați de Sistem, ci chiar sprijiniți vîrtos.

Sursa Cotidianul.ro

https://60m.ro/

Producții record în România dar beneficiarii sunt “investitorii străini”, nu românii: jumătate din terenurile agricole nu ne mai aparțin!

30 aug.

Ar trebui să ne bucurăm deoarece în acest an România a făcut producții record la floarea soarelui, la grâu și urmează la porumb. Demult timp astrele nu s-au aliniat așa de bine precum în acest an când parcă totul a mers bine în agricultură.

Dar nu prea avem de ce să ne bucurăm. O cantitate impresionantă din aceste produse este deja deținută de către companii străini care au în arendă sau au cumpărat cantități impresionante la prețuri foarte mici, căci așa este în România: cantități mari înseamnă prețuri mici, rata de profitabilitate fiind una extrem de scăzută.

Românii au fost duși în sărăcie în mod premeditat. Economia: industria, agricultura și comerțul au fost distruse și acum suntem nevoiți să lucrăm pentru alții.

Aceste producții record sunt făcute pe pământ românesc, de către români, însă în numele unor mari companii străine.

Acestea sunt bune cât timp își mențin profitul aici, în România, și iau acasă doar o parte potrivită. Însă realitatea nu este așa: în România nu rămân bani nici măcar pentru dezvoltare, ce să mai vorbim despre profit.

În primii trei cei mai mari proprietari de terenuri din România regăsim arabi, olandezi și apoi români. Practic putem vedem chiar și din primele poziții că situația nu este de loc roz. Decapitalizați fiind și cu industria agricolă distrusă, românii au fost nevoiți să își cedeze terenurile și să lucreze pentru alții.

Arabii de la Al Dahra au de departe cele mai multe suprafețe agricole lucrate, respectiv 57.000 de hectare, urmați de departe de către Inter­ce­real cu peste 23.000 de hectare. Danezii dețin și ei  prin  JD Agro Cocora peste 12.000 de hectare de teren, date la nivelul anului 2018. Probabil între timp situația s-a mai schimbat și cu siguranță nu în bine.

Între primii 20 de proprietari de teren jumătate dintre ei mai sunt români, restul sunt străini. Practic putem spune că românii nu mai dețin puterea de a produce pe pământul românesc. Această catastrofă a venit în doar 30 de ani, sub conducerea actualelor partide politice PNL, PSD și mai nou USR, partid care s-a conform la cerințele politice actuale.

Anul acesta avem producții record, de câteva miliarde de euro, dar aceste producții nu pot fi valorificate pe plan local. Vom exporta cereale și vom importa produse prelucrate, inclusiv pâine congelată. Mai grav este că nu folosim cerealele pentru a obține valoare adăugată. Adică? Să creștem animale și să valorificăm acest lucru.

În România nu se mai cresc animale, cantitatea este una foarte mică și carnea provine mai ales din importuri. Ducem cerealele ieftine în afara țării și primim la schimb carne cu valoare adăugată mare. Ce pot străinii putem și noi, dar nu suntem lăsați. Animalele sunt ucise de pestă, ce pare că se duce oriunde este nevoie de ea, cumva în mod premeditat.

https://60m.ro/

Donald Trump acuză: Biden distruge America. Politicile sale au generat un coșmar național aflat în desfășurare

30 aug.

Invictus

https://www.activenews.ro/images/articole/168860.jpg

din activenews

Donald Trump, al 45-lea președinte al SUA, l-a acuzat miercuri pe succesorul său, Joe Biden, că distruge America prin politicile sale imigraționiste, prin cedările față de China și prin felul umilitor în care a gestionat retragerea americană din Afganistan.

„Biden distruge America. Politicile sale au creat aievea un coșmar național: el a cedat independența noastră energetică, a sabotat economia, a făcut să crească incidența infracțiunilor violente, s-a aplecat în fața Chinei, i-a lovit pe cetățeni în loc să zdrobească virusul, a generat unica cea mai mare umilință a noastră din istorie în Afganistan, a abandonat peste hotare mii de cetățeni americani la cheremul extremiștilor islamici și a lăsat o graniță larg deschisă pentru droguri mortale, infracțiuni vicioase și imigrație ilegală nelimitată în țara noastră!
Eu am asigurat cea mai sigură frontieră din istorie. Biden a creat cel mai catastrofal dezastru de frontieră din istorie –…

Vezi articolul original 127 de cuvinte mai mult

Eric Clapton, nou protest artistic anti-Dictatura Covid: „Acest lucru trebuie să se oprească”. Unde sunt artiștii noștri?

30 aug.

Invictus

https://www.activenews.ro/images/articole/168910.jpg

De Victor Roncea

Laureat de 17 ori, al Premiului Grammy, Eric Clapton a anunțat că „își rezervă dreptul de a anula” concertele dacă spectatorii sunt obligați să prezinte la intrare dovada vaccinării, după cum a scris recent ActiveNews.

Clapton a făcut greșeala să se vaccineze și după aceea a declarat cât de mult regretă. El s-a temut că nu va mai cânta niciodată după vaccinul AstraZeneca, spunând că propaganda a supraestimat siguranța acestuia.

Artistul a mărturisit:„N-ar fi trebuit să mă apropii niciodată de acul seringii! Membrele mi-au devenit inutile în următoarele două săptămâni. Credeam că n-o să mai pot cânta vreodată la chitară”. Găsiți mărturisirea sa VIDEO în baza textului.
În semn de protest față de noul totalitarism cu mască sanitară, legendarul chitarist, solist vocal și compozitor de rock și blues Eric Clapton a anunțatcă refuză să mai cânte în concerte la care participanții trebuie să…

Vezi articolul original 467 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat: