Arhiva | 4:12 pm

Înaltă TRĂDARE:Alexandru Muraru, poreclit păduchele de jurnalistul Ion Cristoiu, ”Păduchele” lui Cîțu și Iohannis are din nou ”filme” cu neofasciști!

5 sept.

Alexandru Muraru, poreclit păduchele de jurnalistul Ion Cristoiu, are din nou filme cu neofasciști deoarece AUR și USRPLUS îi trimite la groapa de gunoi a istoriei ”guvernul meu” și pe însuși patriarhul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, în cel mai scurt timp. Demersurile și acțiunile acestui individ aflat în slujba unor puteri străine este extrem de periculos și periclitează siguranța națională a României, dar și imaginea țării noastre la nivel internațional.

Alexandru Muraru a trimis o scrisoare în SUA, Israel și la Bruxelles pentru a minți cu nerușinare înalții oficiali despre demersul USRPLUS și AUR de a-l demite pe Florin Cîțu din fruntea Guvernului. Prin aceste demers Muraru insinuează la nivel internațional că în România există organizații, partide extremiste/neofasciste, și mai grav antisemite, fapt ce nu are nici un fundament real. Nu este prima dată când acest individ folosește neologisme deși nu are percepția termenilor și nici calitatea intelectuală de a înțelege astfel de interpretări.

Ce a scris Muraru în documentul trimis înalților oficiali din SUA, Israel și Bruxelles:

  • În documentul oficial, am subliniat faptul că noua alianță conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit, care a ultragiat în permanență memoria victimelor Holocaustului, a încercat reabilitarea criminalilor de război și a promovat ura împotriva minorităților etnice și sexuale.
  • Am atras atenția, în documentul transmis, că este pentru prima dată, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când un partid extremist de factură neo-fascistă, xenofob, antisemit, este cooptat de o forță politică pro-europeană aflată la guvernare pentru a vota o moțiune de cenzură împotriva propriului cabinet.
  • Practic, prin această acțiune politică, alianța USR-PLUS ia locul PSD și reîntoarce România în urmă cu 30 de ani, când, pe atunci, socialiștii români guvernau deschis cu partide extremiste, neo-fasciste, ultranaționaliste și antisemite.
  • Pe termen mediu, pericolul real al acestei cooperări este creșterea la putere a AUR prin utilizarea influenței USR PLUS și compromiterea demersurilor pentru promovarea egalității de gen, a diversității și a drepturilor minorităților, în special a drepturilor LGBTIQ în România. Nu există nicio îndoială că, după această alianță, AUR își va continua cu mai multă fervoare discursul xenofob, antisemit și homofob.
  • Consecințele acestei alianțe de neconceput între USR PLUS și un partid politic neofascist, xenofob, homofob și anti-european vor fi grave pentru climatul de toleranță, încredere și stabilitate din România, precum și din Europa, deoarece ar putea duce la alte astfel de asociații în viitor, cu consecințe de neimaginat pentru procesul politic din UE.
  • În final, am făcut apel către omologii mei să condamne public și să împiedice imediat – arătând astfel că nu că nu tolerează asocierile dintre forțele politice de masă și extrema dreaptă din statele membre ale UE – orice cooperare politică sau asociere între USR-PLUS și Alianța pentru Unirea Românilor, în orice etapă și în orice scop.

https://60m.ro/

Marcel Ciolacu: Dacă moţiunea AUR-USR va ajunge la vot în plen, atunci PSD o va vota!

5 sept.

Marcel Ciolacu a anunţat că PSD este dispus să voteze moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, în Parlament şi că va particopa şi la şedinţa Biroului Permanent reunit. De asemenea, dacă nu trece moţiunea deja depusă în Parament, liderul PSD i-a invitat pe colegii săi de la USR PLUS şi AUR să semneze moţiunea social-democraţilor.

”Dacă moţiunea USR-AUR va ajunge la vot în plen, atunci PSD o va vota. Dar nu să se întoarcă Barna în Guvern şi Ghinea să nenorocească PNRR. Vom merge până la capăt, alegeri anticipate. Prin urmare, alianţa USR – AUR trebuie să susţină acest demers. Dacă moţiunea alianţei USR -AUR nu ajunge în plen, suntem dispuşi să vorbim cu URS şi AUR, să convenim un text al moţiunii, să semneze moţiunea pentrua avea cele 234 de voturi şi în 10 minute o depunem. Guvernul Cîţu trebuie să plece. În acest moment pe circuitul parlamentar există o moţiune de cenzură, aşteptăm decizia Biroului Permanent reunit. Nu vă aşteptaţi, PSD va participa la această şedinţă”, a declarat Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD a mai declarat că îi invită pe cei de la USR PLUS şi AUR să semneze moţiunea PSD.

”În cazul în care nu trece moţiunea, îi invităm pe cei de la USR şi AUR să semneze moţiunea. Noi nu facem jocuri ca să revină domnul Barna la guvernare. Da, îşi retrag semnăturile pe moţiunea pe care au depus-o. Se poate. Este o moţiune depusă. E la BPR. Aşteptăm decizia BPR. Pe urmă, îi invităm pe cei de la USR şi de la AUR, dacă nu trece, să vină să semneze moţiunea PSD, fiindcă aşa am spus că o depunem când avem 234 de semnături. Nu din vorbe sau să nu şantajăm Guvernul României cu moţiunile opoziţiei. Dacă ajunge la plen, dar presupun că dorim această moţiune să cadă Guvernul Cîţu, nu să ajungă domnul Barna din nou la guvernare. Vom avea o discuţie politică serioasă, nu pe holuri, în ceea ce priveşte votul celui mai mare partid şi votul celui mai mare grup parlamentar din Legislativ”, a declarat Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarta că luni la ora 12.00 este convocată şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului pentru a stabili calendarul moţiunii de cenzură la adresa guvernului, depusă de USR PLUS şi AUR. Liderul PNL a mai precizat că speră să existe cvorum la această şedinţă pentru a putea fi derulate procedurile legale.

https://60m.ro/

Iohannis a comis greșeala fatală, poate fi SUSPENDAT și DEMIS!

5 sept.

Președintele a făcut un gest fatal, demonstrând propriilor săi susținători că nu ține seama de Constituție și de înțelegeri politice. Dacă PSD nu va schimba tabăra, Iohannis poate fi suspendat și demis în câteva luni
Este știrea zilei, pentru că Iohannis a comis un gest pe care nici un alt președinte înainte lui nu l-a făcut: în același timp a călcat constituția în văzul tuturor, a insultat grav partide parlamentare și a atacat libertatea deciziei politice.
Este vorba de un atac virulent la ceea ce el mincinos numește ”noua alianță creată în aceste zile între USR PLUS și AUR”, pe care el o caracterizează ca ”un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă țara noastră”.
Evident, nu este vorba de nicio alianță între cele 2 partide, iar Iohannis demonstrează de la bun început că abordează situația complexă de la guvernare cu rea credință, punând în pericol siguranța românilor.
Reamintim că prețurile au crescut periculos, puterea de cumpărare a scăzut dramatic, iar promisele fonduri europene sunt doar povești, deocamdată. De asemenea, România a depășit recordul la importul de gaze și energie electrică, iar studii de ultimă oră arată că resursele exploatate acum intră în ultima linia dreaptă. Cu toate acestea, Iohannis și guvernul său atacă fără motiv și insultă Rusia, principalul furnizor de gaze și energie din zonă.
Revenind la mesajul lui Iohannis, acesta își varsă umorile pe USR PLUS, despre care spune că ”prin alianța cu un partid care nu respectă valorile occidentale” trădează voința cetățenilor care ”și-au pus speranțele într-o coaliție de centru-dreapta, care să dezvolte România”.
”Este un semnal îngrijorător și extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice și este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice față de valorile euro-atlantice ale României”, scrie Iohannis.
Atacul asupra USR PLUS continuă, arătând că prin decizia de a semna și a depune o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, gruparea ”s-a discreditat iremediabil în fața românilor, a propriului electorat”.
”Dinamitarea Coaliției și compromiterea iremediabilă a întregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă să arunce România într-o profundă criză economică și socială”, spune Iohannis… vorbind de mort în casa spânzuratului!
Așa cum am arătat, prin acest atac violent și părtinitor, Iohannis își încalcă grav atribuțiile constituționale, creând condițiile destabilizării generale și, implicit dezastrului economic pentru populație.
Punând accentul pe controversatul program ”Anghel Saligny”, Iohannis subliniază că ” dezvoltarea comunităților din România este absolut necesară și nu se poate încerca blocarea ei de către USR PLUS doar pentru un joc politic meschin”.
”Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicațiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR și să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să își respecte electoratul și să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliție o soluție viabilă și rațională de a debloca actuala situație”, încheie Iohannis.
Așa cum arătam, mesajul președintelui este de o gravitate fără seamăn, iar consecințele pot să-i fie fatale.
Concret, este suficient de urmărit reacțiile, pentru a vedea că și-a pus în cap tot electoratul radical care l-a susținut, iar dacă în acest moment s-ar ajunge la suspendarea sa și la organizarea unui referendum pentru demitere, sunt șanse mari ca procedura să fie dusă până la capăt. Adică Iohannis să fie demis… în câteva luni!
Voturile AUR, PSD și USR ar putea duce la suspendarea sa, iar din punct de vedere al referendumului, cu siguranță electoratul acestor grupări, plus cel naționalist care nu a intrat în Parlament, pot duce la demiterea acestui președinte care și-a bătut joc de Constituție și de instituțiile statului.
Mai mult, prin susținerea fără perdea a lui Florin Cîțu, un personaj dubios, fără calități, fără merite politice, cu probleme grave în trecut și prezent, Iohannis și-a bătut joc de membrii vechi ai PNL, care s-ar bucura ca partidul istoric să scape de un venetic politic ce face pe dictatorul. De altfel, și prin impunerea controversatei Alina Gorghiu în fruntea PNL, Iohannis și-a bătut joc de partidul Brătienilor, refăcut de intelectuali de marcă, în primii ani de după 1990.
Vom reda în alte articole reacții ale unor personalități la gestul incalificabil al președintelui Iohannis – cel care, după ziua de azi, s-ar putea afla în fața ultimelor sale luni de mandat.

Iohannis, hoțul de case, un adevărat don al mafiei!

5 sept.

Majoritatea proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis își are originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false. Președintele Iohannis este cunoscut opiniei publice ca hoțul de case, însă justiția a avut grijă să îl spele pe picioare. Iohannis s-a poziționat ca un susținător al reformelor din justiție însă acesta a demis-o pe Kovesi, a pactizat cu PSD și a pus pe butuci sistemul judiciar mai ceva ca Băsescu și Iliescu.

Președintele s-a dovedit în cei 7 ani de mandat a fi un adevărat don al mafiei transpartinice. Iohannis a protejat grupările criminale la cel mai înalt nivel iar în mandatele sale țara a fost îndatorată cu aproape 50 de miliarde de dolari, fiind aproape de un faliment răsunător. Iohannis a girat hoțiile PSD, a lăsat țara în sărăcie și a lăsat mafia PNL să căpușeze sistemul energetic din România.

Iohannis se face vinovat de numirea unui protector al mafiei din serviciile secrete în persoana lui Eduard Hellvig. În mandatul mult prea odihniților de la Cotroceni și SRI mașinile cetățenilor sar în aer în urma unor atenate și nimeni nu se face vinovat. De ce? Pentru că șăfu’ ăl’ mare din SRI e parte a caracatiței mafiote și trebuie să răspundă public și în fața instanțelor de judecată pentru asasinatul de la Arad. Pe cine protejați domnule Hellvig? Cine din servicii a comandat atentatul cu bombă de la Arad?

Totuși să facem un scurt istoric al caselor deținute de donul de la CotroceniRISE

Una dintre cele „șase” case care figurează în declarația de avere a lui Klaus Iohannis este un spațiu comercial situat în centrul istoric al Sibiului, în apropiere de Piața Mare.

Sumele de bani pe care soții Iohannis le-au câștigat, în ultimul deceniu și jumătate, din închirierea acestui spațiu comercial s-au ridicat la circa 320.000 de euro și au reprezentat, în această perioadă, principala sursă de venit a celor doi.

Cum a fost obținut spațiul comercial

Soții Iohannis nu dețin acest spațiu comercial de unii singuri, ci, în cote egale, împreună cu o altă familie, pe nume Baștea.

La sfârșitul anilor 1990, familiile Baștea și Iohannis au fost protagonistele unui proces de retrocedare prin care au revendicat și au obținut de la stat două clădiri din centrul Sibiului.

La parterul uneia dintre ele, se găsește spațiul comercial invocat.

Cu excepția acestui spațiu comercial, nicio altă parte din cele două clădiri retrocedate nu a putut fi valorificată de Baștea și Iohannis – în ciuda proceselor inițiate în acest scop, întinse de-a lungul a mai bine de un deceniu.

Cele două clădiri retrocedate s-au aflat în proprietatea statului din 1962, respectiv din 1964, când au fost naționalizate, până în 1999 – când au fost preluate de Baștea și Iohannis.

O filiație fictivă

Baștea și Iohannis au avut succes în acțiunea lor de revendicare pretinzând că sunt succesorii celui care le deținuse înainte de naționalizare.

În realitate, nu erau. În baza relației care îi lega de proprietarul istoric al clădirilor, ar fi avut dreptul să revendice maximum o optime din averea lui, nu întregul – așa cum procedaseră.

După ce lipsa lor de legitimitate a fost descoperită, actul care le consifințise dreptul de proprietate asupra imobilelor – un certificat de moștenitor, întocmit în 1999 – a fost anulat în justiție, în 2005.

Mai mult decât atât, la mijlocul anilor 2000, ca beneficiari ilegitimi ai acestei moșteniri, Baștea și Iohannis au fost cercetați penal, fiind acuzați de uz de fals – fără să fie, în cele din urmă, trimiși în judecată.

Încă proprietari

Cu toate că certificatul de moștenitor a fost anulat în 2005, titlurile de proprietate pe care Baștea și Iohannis le-au obținut la capătul acțiunii de retrocedare din 1999 încă mai sunt, în parte, valabile.

Soții Iohannis sunt și astăzi coproprietarii spațiului comercial de pe urma căruia provine cea mai mare parte a veniturilor lor.

O mică avere de la banca Raiffeisen

Spațiul comercial a început să producă bani în 2001, atunci când a fost închiriat către banca Raiffeisen.

De atunci și până în prezent, a generat venituri totale de aproximativ 640.000 de euro, potrivit contractelor de închiriere obținute de RISE Project de la Registrul Comerțului. (Calculul, AICI).

Jumătate din bani au ajuns la familia Iohannis. Cealaltă jumătate, la familia Baștea.

Acest spațiu comercial, închiriat băncii Raiffeisen, a produs rente de aproximativ 640.000 de euro, în ultimii 14 ani. Jumătate din bani au ajuns la Klaus Iohannis. FOTO: RISE Project.

În lipsa retrocedării frauduloase a celor două clădiri – petrecute în 1999 – spațiul comercial ar fi rămas în proprietatea statului român, iar banii aceștia ar fi intrat în bugetul administrației locale din Sibiu – deținătorul anterior al imobilului.

Originea a patru din cele șase case ale lui Iohannis

Afacerea judiciară menționată mai sus și o jumătate din banii rezultați de pe urma ei – jumătate estimată la 320.000 de euro – reprezintă răspunsul la întrebarea care a însoțit, ca o umbră, cariera lui Klaus Iohannis, imediat ce acesta a pășit pe scena mare a politicii românești: cea legată de proveniența banilor cu care și-a cumpărat șase „case” în Sibiu.

Potrivit propriilor declarații, făcute în cadrul unei emisiuni TV – cu o parte din chiria obținută de la banca Raiffeisen – Klaus Iohannis a cumpărat, în timp, alte trei proprietăți imobiliare – un apartament și două case:

(…) S-a găsit o închiriere foarte avantajoasă (n.r.- a spațiului comercial) și, folosind banii din acea închiriere, am reușit iarăși să-mi cumpăr un apartament care se găsește într-o zonă bună. L-am închiriat și pe acela și din banii proveniți și de acolo am cumpărat, în final, cele două căsuțe, care sunt ultimele achiziții pe care le-am făcut”.

Așadar, patru din cele șase „case” care figurează în declarația de avere a președintelui României – pe de o parte, spațiul comercial, ieșit, prin fraudă, din proprietatea statului și, pe de altă parte, un apartament și două case, cumpărate cu rentele produse de acest spațiu comercial – sunt rezultatul, direct și indirect, al unei retrocedări pe care justiția a declarat-o, încă din 2005, ca fiind întemeiată pe acte false.

Din cele șase imobile deținute de președintele Româiniei, patru (pozițiile nr. 3-6) sunt rodul unei retrocedări întemeiate pe acte false, decise în dauna intereselor statului. INFOGRAFIE: Sergiu Brega. FOTOGRAFII: Ovidiu Dumitru Matiu / Mediafax, RISE Project.

Proces prelungit prin invocarea de vicii de procedură

Dreptul de proprietate al lui Baștea și Iohannis asupra respectivului spațiu comercial încă este contestat în justiție de două familii care locuiesc la etajul acestui imobil, deasupra agenției băncii Raiffeisen.

Procesul se judecă de treisprezece ani. Acum, se află pe rolul Curții de Apel Brașov.

Cele două familii care li se opun lui Baștea și Iohannis au câștigat, de trei ori la rând, penultimul act al procesului, judecat la Tribunalul Brașov.

Perdanți în această fază, Baștea și Iohannis au prelungit litigiul, în mod artificial, cu șapte ani, invocând, în două rânduri, existența unor vicii de natură procedurală: netrimiterea corectă a citațiilor la o adresă din Florida (SUA), unde își avea domiciliul Baștea.

În perioada în care procesul a bătut pasul pe loc, sub pretextul neexpedierii corecte a citațiilor în străinătate, rentele produse de acest spațiu comercial – virate de banca Raiffeisen în conturile lui Baștea și Iohannis – s-au ridicat, în total, la o sumă de aproximativ 420.000 de euro, potrivit contractelor de chirie deținute, în copie, de RISE Project.

RISE Project a făcut cronologia parcursului pe care familiile Baștea și Iohannis l-au străbătut pentru a intra în posesia spațiului comercial de pe urma căruia au câștigat o mică avere.

O puteți citi mai jos, în detaliu, împreună cu documentele judiciare care atestă fiecare etapă în parte. După caz, acestea au fost anonimizate, conform legii (numele proprii au fost reduse la inițiale sau acoperite integral), de către curțile judecătorești care le-au pus la dispoziția RISE Project.

De menționat că președintele României nu a dorit să dialogheze cu RISE pe marginea acestui subiect și nu a răspuns la întrebările care i-au fost comunicate cu această ocazie.

Într-o convorbire telefonică purtată cu RISE Project, unul dintre angajații de la Biroul de Presă al Palatului Cotroceni a spus: „Nu știu când și dacă vi se va răspunde la întrebări”.

Nici partenerii lui Klaus Iohannis – membrii familiei Baștea, emigranți, începând cu anul 2000, în Statele Unite ale Americii – nu au răspuns la întrebările pe care RISE Project li le-a trimis prin e-mail.

ILUSTRAȚIE: Sergiu Brega. FOTO: Octav Ganea/Mediafax.

CELE DOUĂ TESTAMENTE


25 Decembrie 1991 – Un vârstnic pe nume Nicolae Baștea lasă, prin testament, două clădiri din centrul Sibiului nepotului său Ioan Baștea, unei cunoștințe, Georgeta Lăzurca, și fiicei acesteia, Carmen Iohannis.

Când Nicolae Baștea își scrie testamentul, casele nu sunt ale lui, ci ale statului. Au fost naționalizate în anii 1960.
Pentru ca beneficiarii testamentului să intre în posesia lor, trebuie să obțină revocarea naționalizării.

Până să fie naționalizate, clădirile i-au aparținut lui Eliseu Ghenea, locuitor al comunei Porumbacu de Jos (Județul Sibiu). Între războaie, acesta atinsese prosperitatea mergând să lucreze în America.

Nicolae Baștea susține că îl moștenește pe Eliseu Ghenea și, moștenindu-l, transmite cele două imobile mai departe, către Ioan Baștea, Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis.

În testamentul pe care îl scrie în ziua de Crăciun a lui 1991, Nicolae Baștea este mai generos cu nepotul său, Ioan, decât cu Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis.

Lui Ioan Baștea îi lasă o clădire întreagă (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29) și două niveluri din cealaltă (Strada Gheorghe Magheru nr. 35): parterul și etajul doi.
Georgeta Lăzurca și Carmen Iohannis primesc etajul întâi din clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35 – nivel la care se găsesc două apartamente.

În 1991, ambele imobile se află în administrarea Primăriei Sibiu.
Ambele sunt locuite de chiriași.
Nicolae Baștea moare în 1993.

În 1991, Nicolae Baștea a pretins că imobilele pe care statul le confiscase în anii 1960 de la Eliseu Ghenea i se cuvin și le-a lăsat moștenire, prin testament, unui nepot, Ioan Baștea, și unor cunoștințe: Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca. În realitate, pentru că nu era rudă cu Eliseu Ghenea, ci doar cu soția acestuia – Maria Ghenea, născută Baștea – lui Nicolae Baștea i s-ar fi cuvenit doar o optime din averea lui Eliseu, nu întregul ei. INFOGRAFIE: Sergiu Brega. FOTO: Octav Ganea/Mediafax, RISE Project, Facebook.

1995 – 1997 – Chiriașii din cele două clădiri (Gheorghe Magheru nr. 35 și Nicolae Bălcescu nr. 29) cumpără, rând pe rând, de la Primăria Sibiu, apartamentele în care locuiesc.

21 Martie 1997 – Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca pornesc la drum pentru fructificarea testamentului din 1991.
Primul pas: dau în judecată statul român, reprezentat de Primăria Sibiu, și cer revocarea naționalizării caselor, petrecută în 1962 și în 1964.

În acțiunea pe care o depun în instanță, ei nu contestă naționalizarea în sine, ca politică a statului comunist, ci felul în care ea a fost aplicată, ținând cont de regulile din comunism, în cazul bunurilor lui Eliseu Ghenea.

Astfel, spun ei, casele nu ar fi trebuit naționalizate, întrucât Eliseu Ghenea era un muncitor de rând, iar decretul de etatizare nu se referea la bunurile celor din clasa de jos.

Ca să își justifice dreptul de a se interesa de averea confiscată a lui Eliseu Ghenea, cei trei prezintă un testament din 1963, care i-ar fi aparținut acestuia.

Prin acest testament, Eliseu Ghenea i-ar fi lăsat lui Nicolae Baștea cele două imobile din centrul Sibiului.

Mai departe, cei trei prezintă testamentul din 1991, prin care Nicolae Baștea le-a lăsat lor moștenire cele două clădiri din Sibiu.

Casa de pe Strada Magheru nr. 35, din care Nicolae Baștea le-a lăsat etajul întâi soției și soacrei lui Klaus Iohannis era locuită de chiriași. Clădirea are ieșire la două străzi și este formată exclusiv din apartamente. FOTO: RISE Project.

15 Ianuarie 1998 – Un expert grafolog analizează testamentul din 1963 și stabilește că nu a fost scris de Eliseu Ghenea, ci doar semnat de acesta.
Prin urmare, valoarea testamentului este nulă, iar legitimitatea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca de a se interesa de averea „moștenită” de Nicolae Baștea de la Eliseu Ghenea nu poate fi demonstrată. Judecătoria Sibiu le respinge acțiunea.
(Sentința nr. 276/1998, AICI).

ADEVERINȚA


7 Mai 1998 – Cei trei fac apel: renunță la utilizarea, în instanță, a testamentului din 1963 și susțin că Nicolae Baștea a fost și nepot al lui Eliseu Ghenea, nu doar moștenitor testamentar al acestuia.

Ca să probeze filiația dintre Eliseu Ghenea și Nicolae Baștea, cei trei aduc o adeverință de la Biroul de Stare Civilă al Primăriei Porumbacu de Jos – comuna în care locuit, până la moarte, Eliseu Ghenea.
Adeverința este eliberată de secretarul comunei, Liviu Munteanu.

Adeverința – pusă în ciruclație pentru a servi în acest proces – spune că „Eliseu Ghenea nu a avut alt moștenitor decât pe nepotul lui, Nicolae Baștea”.
Tribunalul Sibiu ia de bună această adeverință și retrimite dosarul, spre rejudecare, la Judecătoria Sibiu.
(Decizia Tribunalui Sibiu, AICI).
(Adeverința, AICI).

Cu doi ani în urmă, în 1996, același secretar, Liviu Munteanu, eliberase un act în care spusese că „singurul moștenitor al lui Eliseu Ghenea a fost vărul său, Gheorghe Poșa”.

(Notă – Secretarul unei administrații locale este un funcționar public numit în funcție de prefect, care are rolul de a supraveghea, din punct de vedere juridic, întreaga activitate a unei primării. El are în coordonare, prin lege, biroul de stare civilă al unei administrații locale).

20 Iulie 1998 – Judecătoria Sibiu acceptă, de asemenea, adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos și, suplimentar, își însușește argumentul potrivit căruia Eliseu Ghenea a fost deposedat pe nedrept de bunuri în timpul comunismului – deși era muncitor, iar decretul de naționalizare nu se referea la bunurile celor din clasa de jos.

Astfel, Judecătoria Sibiu dispune revocarea naționalizării celor două case din centrul Sibiului.
(Sentința 6011/1998, AICI).

Casa de pe Strada Nicolae Bălcescu, care, prin testamentul din 1991, i-a revenit exclusiv lui Ioan Baștea, avea, la parter, un spațiu comercial în care funcționa o librărie. Începând cu 2002, aici a fost amenajată Agenția „Brukenthal” a băncii Raiffeisen. La etaj, sunt două apartamente cumpărate de foștii lor chiriași. FOTO: RISE Project.

21 Aprilie 1999 – Primăria Sibiu face apel pentru a menține decizia de naționalizare a celor două clădiri, însă Tribunalul Sibiu păstrează hotărârea instanței anterioare.

(Decizia nr. 1681/1998 a Tribunalului Sibiu, AICI).

Un recurs declarat la Curtea de Apel Alba-Iulia, înregistrat cu două zile mai târziu decât trebuia, este considerat perimat. Căile de atac ale Primăriei Sibiu sunt epuizate. Baștea, Iohannis și Lăzurca reușesc să anuleze naționalizarea celor două clădiri.

Proprietățile confiscate de stat, în urmă cu trei decenii, se întorc, formal, pe numele lui Eliseu Ghenea (decedat în 1969) și al nevestei sale, Maria Ghenea (decedată în 1962).
(Decizia nr. 798/1999 a Curții de Apel Alba, AICI).

Pentru ca Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca să intre în posesia celor două case din centrul Sibiului – suspendate, deocamdată, pe numele lui Eliseu și al Mariei Ghenea – mai trebuie străbătuți câțiva pași.

Primul pas: Transferarea unei cote de 50 la sută din cele două proprietăți, cotă deținută de Maria Ghenea, decedată în 1962, pe numele soțului supraviețuitor, Eliseu Ghenea, unicul ei moștenitor cunoscut.

Al doilea pas: Transferarea celor două proprietăți ajunse astfel pe numele lui Eliseu Ghenea pe numele lui Nicolae Baștea, în baza relației de rudenie a acestora, consfințite prin adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos.

Al treilea pas: Transferarea bunurilor ajunse pe numele lui Nicolae Baștea pe numele lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca, în baza testamentului din 1991.

Al patrulea pas: Anularea contractelor prin care chiriașii din cele două imobile au cumpărat de la Primăria Sibiu, în perioada 1995-1997, apartamentele în care trăiau.

Primii trei pași se pot rezolva printr-o simplă vizită la notariat.
Al patrulea, prin deschiderea unor noi acțiuni în justiție.

PROCURA 


8 Mai 1999 – Intră în scenă Klaus Iohannis. La trei săptămâni după ce nevasta sa, soacra sa și Ioan Baștea reușesc să anuleze naționalizarea celor două case, Klaus Iohannis, până atunci absent în litigiu, primește procură de la Ioan Baștea pentru a-l reprezenta pe acesta în tot ceea ce urma să însemne administrarea cotei de proprietate care îi revenea din cele două imobile situate în centrul Sibiului.

Procura este autentificată de notarul sibian Radu Gabriel Bucșa.
(Procura, AICI).
Prin această procură, Klaus Iohannis, la vremea aceea șef al Inspectoratului Școlar din Județul Sibiu, devine principalul strateg al felului în care sunt valorificate clădirile tocmai preluate de la stat.

Scurtă descriere:
– Cele două case deținute în trecut de Eliseu Ghenea se găsesc în inima Sibiului, foarte aproape de Piața Mare.
– Prima dintre ele (Strada Gheorghe Magheru nr. 35), cuvenită, prin testamentul din 1991, lui Ioan Baștea, Georgetei Lăzurca și lui Carmen Iohannis, e formată din nouă apartamente pe care statul le-a vândut chiriașilor.

– Cea de-a doua (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29), moștenită exclusiv de Ioan Baștea, are la parter un foarte atractiv spațiu comercial, cu deschidere la artera cu cel mai mare flux pietonal al orașului. În el funcționează o librărie de stat.
La etaj, există două apartamente, vândute chiriașilor.

–  Cu excepția spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 – aflat încă în proprietatea publică, în 1999 – cele două case nu aduc nici cel mai mic beneficiu noilor lor proprietari atâta vreme cât nu are loc anularea contractelor prin care chiriașii au devenit proprietari.

Imobilele retrocedate familiilor Baștea și Iohannis se găsesc în inima Sibiului, foarte aproape de Piața Mare. Clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35 (foto stânga) este formată doar din apartamente. Cea de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 (foto dreapta) are la etaj două apartamente, iar la parter, un spațiu comercial cu deschidere la strada cu cel mai mare trafic pietonal al orașului.
FOTO: Google Earth/ RISE Project. INFOGRAFIE: Sergiu Brega.

NOTARUL 


1 iunie 1999 – Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca merg la notariat ca să rezolve primii trei pași, pe care îi au de străbătut, procedural, pentru a intra în posesia moștenirii lui Eliseu Ghenea.

Primul pas: transferarea cotei de 50 la sută din cele două clădiri de pe numele Mariei Ghenea pe numele soțului supraviețuitor, Eliseu Ghenea.

Al doilea pas: transferarea bunurilor de pe numele lui Eliseu Ghenea pe numele lui Nicolae Baștea – în baza relației de rudenie dintre ei, consfințite de adeverința emisă de secretarul comunei Porumbacu de Jos.

Al treilea pas: transferarea bunurilor de pe numele lui Nicolae Baștea pe numele lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca – în baza testamentului din 1991.

Același notar care a încheiat procura de administrare a caselor (pe care Baștea i-a dat-o lui Iohannis, pe 8 Mai 1999), Radu Gabriel Bucșa, întocmește un singur certificat de moștenitor prin care sunt străbătute etapele descrise mai sus.

Când vine vorba de rolul său în afacerea retrocedării celor două case din Sibiu, notarul Radu Gabriel Bucșa se baricadează în tăcere.

Important:

 Deși, în testamentul din 1991, Nicolae Baștea le lăsase Georgetei Lăzurca și lui Carmen Iohannis un singur nivel din cele trei ale clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35, atunci când a realizat succesiunea pentru această clădire, notarul Bucșa le-a acordat lui Carmen Iohannis și Georgetei Lăzurca mai mult decât erau îndreptățite prin testament: o jumătate din casă.

– La încercările repetate ale RISE Project de a discuta cu Radu Gabriel Bucșa despre certificatul de moștenitor întocmit pe 1 iunie 1999, reacția notarului a fost constantă: „Nu comentez! Nu comentez!”.

Carmen Iohannis și mama ei primesc, așadar, pe 1 iunie 1999, jumătate din clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35, cea formată din nouă apartamente cumpărate, recent, de foștii lor chiriași.

În aceeași zi, printr-o încheiere notarială cu număr consecutiv, încheiere redactată tot de Radu Gabriel Bucșa, Klaus Iohannis și soția sa cumpără de la Ioan Baștea o jumătate din clădirea pe care acesta a moștenit-o de unul singur de la Eliseu Ghenea (Strada Nicolae Bălcescu nr. 29), cea cu parter comercial și etaj format din două apartamente.

Prețul plătit este simbolic: 50 de milioane de lei vechi, adică  3.200 de USD, la paritatea leu-dolar din ziua respectivă.

După perfectarea acestei tranzacții, toată moștenirea lui Eliseu Ghenea ajunge, în cote egale, pe numele familiilor Baștea și Iohannis.

Klaus Iohannis și nevasta lui devin, în acest fel, coproprietari ai singurului bun care, deocamdată, poate produce bani: spațiul comercial de pe Strada Nicoale Bălcescu nr. 29.

Într-un interviu acordat DIGI 24, Klaus Iohannis a rezumat cumpărarea unei jumătăți din imobilul de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 în felul următor: „Am cumpărat o jumătate de casă, în condiții foarte avantajoase, de la un prieten care o moștenise”.
(Interviul AICI, Minutul 1:09 – Minutul 1:42).

În perioada următoare, „prietenul” Ioan Baștea emigrează în SUA și se stabilește, împreună cu soția și cele două fete, la Jacksonville, Florida.

„Prietenul” Baștea are studii medii. Până să plece în America, locuiește în comuna brașoveană Viștea, limitrofă județului Sibiu. Lucrează la Combinatul Chimic din Victoria.

(Certificatul de moștenitor întocmit de Gabriel Radu Bucșa, AICI).
(Contractul de vânzare-cumpărare dintre Baștea și Iohannis, AICI).
(Notă: De-a lungul timpului, din suprafețele celor două jumătăți de clădire preluate de la statul român și de la Ioan Baștea, doar spațiul comercial de pe Strada Nicoale Bălcescu avea să fie menționat în declarațiile de avere ale lui Klaus Iohannis, pentru că doar de acesta – singurul negrevat de sarcini – familia Iohannis a putut dispune. El nu a fost însă niciodată consemnat în declarația de avere ca spațiu comercial, ci ca „apartament”).

În 1999, cele două case ale lui Eliseu Ghenea au fost mutate din proprietatea statului pe numele lui Nicolae Baștea și de aici, mai departe, pe numele lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca. Mai apoi, Klaus și Carmen Iohannis au cumpărat, la un preț modic, o jumătate din casa care avea cea mai mare valoare imobiliară și care nu le fusese destinată prin testament. Începând cu 2001, au închiriat spațiul comercial care se găsește la parterul acestei case către banca Raiffeisen. INFOGRAFIE: Sergiu Brega.Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!


7 octombrie 1999 –
 Ioan Baștea, Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca fac al patrulea pas pe drumul dobândirii drepturilor depline asupra imobilelor din centrul Sibiului.

Astfel, Ioan Baștea și soții Iohannis cheamă în judecată familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial situat pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 și solicită anularea actelor lor de proprietate.

Motivația? Statul român – vânzător al apartamentelor, cu doi ani mai devreme – nu ar fi avut dreptul să vândă bunuri care, de fapt, nu îi aparțineau. Aceste bunuri aparțineau, așa cum tocmai statuaseră instanțele de judecată, lui Eliseu Ghenea.

Judecătoria Sibiu le dă câștig de cauză. (Sentința nr. 6.700/1999, AICI).

În același timp, într-un alt dosar, Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca, proprietari ai clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr.35, cheamă în judecată mai multe familii care locuiesc în acest imobil, cerând anularea contractelor prin care acestea, la rândul lor, au cumpărat apartamentele de la stat.

Argumentul este identic: statul nu putea să vândă ceea ce nu îi aparținea.
(Nefiind coproprietar al clădirii de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35, Klaus Iohannis nu apare în acest proces).

RICHARD WAGNER versus IOHANNIS


1999 – Se deschide un prim proces „în sens invers”.
Unul dintre locatarii clădirii de pe strada Gheorghe Magheru nr. 35, pe nume Richard Wagner, îi dă în judecată pe Carmen Iohannis, pe Georgeta Lăzurca și pe Ioan Baștea.

Wagner susține că cel pe care aceștia l-au moștenit, Nicolae Baștea, nu a fost, cu adevărat, nepotul proprietarului interbelic al celor două clădiri din centrul Sibiului – Eliseu Ghenea – astfel încât imobilele nu ar fi trebuit să iasă din patrimoniul statului și să intre în proprietatea lor.

Wagner cere anularea certificatului de moștenitor – încheiat pe 1 iunie 1999 – prin care imobilele au fost aduse în proprietatea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.

(Klaus Iohannis nu apare în litigiu, pentru că nu este coproprietar al imobilului de pe Strada Gheorghe Magheru în care locuiește Richard Wagner).

Cutia poștală în care Richard Wagner și mandatarul său, Prundurel, au primit citațiile în procesul prin care au reușit să dejoace retrocedarea, prin falsuri, a celor două case din Sibiu. FOTO: Sergiu Brega

2 Februarie 2000 – Liviu Munteanu, secretarul comunei Porumbacu de Jos, emite o altă adeverință prin care reafirmă că Nicolae Baștea a fost, într-adevăr, nepotul lui Eliseu Ghenea.

Adeverința este folosită de familiile Iohannis și Baștea, în procesul pe care li l-a deschis Richard Wagner.

18 Iunie 2000 – Klaus Iohannis devine primar al Sibiului.

5 Octombrie 2000 –  Richard Wagner pierde, la Judecătoria Sibiu, procesul pe care l-a deschis împotriva lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.

Wagner face apel și strămută judecata la instanțele din Brașov.
(Sentința civilă nr. 5455/5 Octombrie 2000, AICI).

FALSUL ESTE DESCOPERIT


12 Iunie 2001 – Proprietarii apartamentelor pe care Klaus Iohannis și soția lui vor să îi lase fără locuințele cumpărate de la stat – atât cei de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29, cât și cei de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35 –  fac plângeri penale.

Acuză faptul că adeverințele eliberate de secretarul comunei Porumbacu de Jos, care atestă legătura de rudenie Baștea-Ghenea, sunt mincinoase și cer anchetarea celor care le-au emis și a celor care au profitat de ele.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia investighează cazul și ajunge la concluzia că reclamanții au dreptate.

– În ce anume constau falsurile din cele două adeverințe?

– Nicolae Baștea nu a fost nepot al lui Eliseu Ghenea – așa cum a afirmat, de două ori, în scris, secretarul comunei Porumbacu de Jos.
Nicolae Baștea era nepot al soției lui Eliseu Ghenea, Maria, născută Baștea, nu nepot al lui Eliseu.

Fiindcă Maria a murit înainte de Eliseu (1962 față de 1969), toate bunurile ei au fost moștenite de soț. Mai departe, pe Eliseu l-a moștenit o soră, iar pe soră, neavând urmași, a moștenit-o statul român.

Parchetul cheamă în judecată Primăria Porumbacu de Jos și cere anularea celor două adeverințe false emise de secretarul Liviu Munteanu.

(Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, AICI.)

(Notă: Deși, în limbajul curent, cuvântul „rudă” are o accepțiune largă, în sens juridic, „rude” sunt doar persoanele între care există o legătură de sânge. Rudele unui soț sunt afini pentru celălalt soț. În cazul de față, Nicolae Baștea era doar afin cu Eliseu Ghenea, nu rudă a acestuia. Din același motiv, între cei doi nu exista o relație de tip nepot-unchi, care să îl îndreptățească pe Nicolae Baștea să moștenească proprietățile lui Eliseu Ghenea. Potrivit unei prevederi legale din 1944 referitoare la moștenire – valabilă la data la care soții Ghenea au încetat din viață – în calitatea sa de nepot al Mariei Ghenea, moartă cu șapte ani înaintea lui Eliseu Ghenea, Nicolae Baștea ar fi putut pretinde cel mult o optime din averea acestei familii).

CONTRACTUL 


30 Noiembrie 2001 – Pentru familiile Iohannis și Baștea încep să curgă beneficiile aduse de revocarea naționalizării caselor din Sibiu.

Klaus Iohannis închiriază băncii Raiffeisen – atât în numele său, cât și ca mandatar al lui Ioan Baștea – spațiul comercial de la parterul casei de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.

Raiffeisen ia în folosință acest spațiu pentru cinci ani și plătește o chirie de 20.000 de USD/an.  În momentul semnării contractului, noiembrie 2001, banca le achită proprietarilor, cu anticipație, chiria pentru primii trei ani: 60.000 de USD.

Primarul Sibiului împarte banii pe din două cu Ioan Baștea.

Contractul intră în vigoare pe 1 februarie 2002 și expiră pe 1 februarie 2007. El lasă liberă opțiunea modificării chiriei în limita unei marje de 20 la sută, începând cu al treilea an de contract.

O parte din prima rentă pe care soții Iohannis au primit-o de la Banca Raiffeisen a fost folosită pentru cumpărarea unui apartament din această vilă. Apartamentul ocupă întregul etaj al clădirii. FOTO: RISE Project.

(Contractul de chirie cu Raiffeisen încheiat în 2001, AICI.)

În același an în care primește această tranșă de la Raiffeisen, Klaus Iohannis își extinde proprietățile imobiliare din Sibiu. Cumpără un apartament cu șase camere dintr-o vilă situată în centrul orașului, pe Strada Someșului nr. 13.

Actele întocmite pentru cumpărarea acestui apartament sunt redactate de același notar Radu Gabriel Bucșa.

Peste un an și jumătate, apartamentul e închiriat, la rândul lui, și începe să producă bani. Mai întâi, 800 de euro pe lună. Apoi, 950 de euro pe lună, apoi 1050 de euro pe lună.

În interviul acordat DIGI 24, Iohannis a afirmat că acest apartament a fost cumpărat cu banii obținuți din închirierea spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
(Interviul, AICI – între minutul 1:42 și minutul 2:14).

16 Aprilie 2002 – Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia obțin anularea adeverințelor false emise de Primăria Porumbacu de Jos – cele în care Nicolae Baștea era declarat „nepot” al lui Eliseu Ghenea.
(Decizia Tribunalului Sibiu nr. 327/16 Aprilie 2002, AICI).

Autorul celor două adeverințe false, secretarul Liviu Munteanu, face recurs împotriva acestei sentințe.

RECULUL


28 Aprilie 2002 – Cele două familii de pensionari care locuiesc deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen decid să contraatace.

În paralel cu procesul prin care Iohannis și Baștea vor să anuleze actele lor de proprietate, îi dau și ele în judecată pe Iohannis și pe Baștea.

Urmând exemplul lui Richard Wagner, cer anularea certificatului de moștenitor din 1999, prin care bunurile lui Eliseu Ghenea au fost trecute pe numele lui Ioan Baștea, al lui Carmen Iohannis și al mamei acesteia.

Mai departe, cer anularea contractului de vânzare-cumpărare – perfectat în aceeași zi în care a fost încheiat certificatul de moștenitor – prin care Klaus și Carmen Iohannis au cumpărat de la Ioan Baștea, la un preț simbolic, o jumătate din casa de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.

În final, cer radierea lui Ioan Baștea, Klaus Iohannis și Carmen Iohannis din cartea funciară a acestui imobil.

În perioada în care Sibiul s-a schimbat la față, sub conducerea lui Klaus Iohannis, primarul a urmărit cu tenacitate firul unei afaceri imobiliare care avea să ducă la înflorirea stării sale materiale. FOTO: RISE Project.

12 Iunie 2002 –  Locatarii celor două apartamente situate deasupra spațiului închiriat către banca Raiffeisen pierd, irevocabil, procesul paralel, deschis în 1999: cel prin care Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Ioan Baștea au cerut anularea actelor lor de proprietate.

Iohannis și Baștea nu pun în executare verdictul instanței: nu îi scot afară din case și nu le pretind chirie.

Procesul deschis în urmă cu două luni, prin care locatarii celor două apartamente au cerut anularea certificatului de moștenitor din 1999 merge mai departe.
(Decizia Tribunalului Brașov nr. 2195/A/19 Decembrie 2001, AICI).
(Decizia Curții de Apel Brașov nr. 627/R/2002, AICI).  

INCULPAREA


9 Iunie 2003 – Rejudecând dosarul în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a cerut anularea celor două adeverințe false emise de secretarul comunei Porumbacu de Jos, Tribunalul Sibiu respinge acțiunea procurorilor.

Motivul invocat de judecători: deși adeverințele pot fi false, nu este de competența Parchetului să inițieze astfel de acțiuni judiciare.

15 Decembrie 2003 – Perdant în acțiunea civilă descrisă anterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia decide să îl trimită în judecată pe Liviu Munteanu, pentru fals în acte publice.

În rechizitoriul în care sunt prezentate capetele de acuzare susținute împotriva lui Liviu Munteanu, procurorii spun că persoanele care i-au solicitat acestuia să elibereze cele două adeverințe false au rămas neidentificate.

Persoanele care au folosit respectivele adeverințe, ca probe în instanță, au fost trei la număr: Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca.

Concomitent, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia hotărăște să disjungă ancheta care îi vizează pe ceilalți implicați în această retrocedare ilicită – Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, notarul Radu Gabriel Bucșa, Klaus Iohannis etc. – din dosarul penal al secretarului Liviu Muntean; iar de această a doua anchetă să se ocupe Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu ia în lucru acest dosar- desprins din trunchiul primului – și pune rezoluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor de mai sus.

(Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, AICI).

6 Iunie 2004 – Klaus Iohannis este reales primar al Sibiului, cu un scor covârșitor, de 88,7 la sută.

ANULAREA


29 Noiembrie 2004 – Cele două familii care locuiesc în apartamentele de deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen pierd, la Judecătoria Sibiu, procesul în care au cerut anularea certificatului de moștenitor din 1999 și radierea lui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Ioan Baștea din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.

Urmând exemplul lui Richard Wagner, fac apel și strămută dosarul în județul Brașov.

(Sentința Judecătoriei Sibiu, AICI).

APRILIE 2007. Klaus Iohannis, pe jos, prin Sibiu. FOTO: Silvana Armat / Mediafax.

1 Februarie 2005 –  Tribunalul Brașov acceptă apelul declarat de Richard Wagner împotriva sentinței Judecătoriei Sibiu și dispune anularea certificatului de moștenitor întocmit în 1999 de notarul Radu Gabriel Bucșa.

Motivele pentru care certificatul de moșenitor este declarat nul sunt două:

(1) Nicolae Baștea nu a fost nepotul lui Eliseu Ghenea, așa cum instanțele de judecată au stabilit deja. A fost nepotul nevestei acestuia, Maria Ghenea, și, din această poziție, ar fi putut pretinde cel mult o optime din averea rămasă de la Eliseu Ghenea.

(2) Notarul sibian Radu Gabriel Bucșa nu avea competență teritorială să dezbată, în acest certificat de moștenitor, succesiunea unei persoane care decedase în afara județului Sibiu: Nicolae Baștea, mort la Viștea de Jos (Brașov), cu ultimul domiciliu la Cluj-Napoca.
(Decizia civilă a Tribunalului Brașov nr. 33/A/1.02.2005, AICI).

În aceeași zi în care întregul eșafodaj al „moștenirii” lui Eliseu Ghenea începe să se crape, 1 februarie 2005, se aniversează contractul dintre Klaus Iohannis și Banca Raiffeisen.

Primarul trebuie să încaseze o nouă chirie anuală: 10.000 de USD, potrivit contractului încheiat în noiembrie 2001.

30 Iunie 2005 – Curtea de Apel Brașov confirmă verdictul pronunțat pe 1 februarie de Tribunalului Brașov, în procesul Wagner versus Iohannis.

Magistrații anulează, în mod irevocabil, certificatul de moștenitor din 1999.

Suplimentar, dispun radierea lui Ioan Baștea, Carmen Iohannis și Georgeta Lăzurca din cartea funciară a casei de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35.
(Decizia civilă a Curții de Apel Brașov nr. 520/R/2005, AICI).

RENEGOCIEREA


1 Februarie 2006 – O nouă rată anuală trebuie să fie plătită de Raiffeisen în contul lui Klaus Iohannis: 10.000 de USD, potrivit înțelegerii din 2001.

29 Decembrie 2006 – Klaus Iohannis prelungește cu zece ani, din 2007 până în 2017,  atât în numele său, cât și în numele lui Ioan Baștea, contractul de chirie cu banca Raiffeisen.

Prețul anual al chiriei urcă de la 20.000 de USD (cât a fost în 2001) la 60.000 de euro.

Iohannis și Baștea încasează, cu această ocazie, 180.000 de euro de la Raiffeisen. Suma reprezintă banii cuveniți pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale.

Contractul spune că, în cazul în care, în viitor, Iohannis și Baștea vor fi obligați de Fisc să plătească TVA pentru aceste venituri, TVA-ul va fi suportat de Raiffeisen.

Contractul precizează că, după trei ani, adică din 2010, prețul poate fi modificat cu 20 la sută.

(Actul adițional al contractului, AICI).

2007 – Klaus și Carmen Iohannis își extind proprietățile imobiliare din Sibiu: achiziționează alte două case. Imobilele sunt situate pe Strada Măgura nr. 9 și pe Strada Măgura nr. 11.

În emisiunea de la DIGI 24, Iohannis afirmă că cele două case au fost cumpărate cu banii obținuți din închirierea spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
Iohannis numește cele două case „căsuțe”.
(Interviul, AICI – Minutul 2:14 – Minutul 2:25)

Una dintre „căsuțele” cumpărate de Iohannis în 2007 cu banii încasați de la Banca Raiffeisen. FOTO: RISE Project.

21 Iunie 2007 – Secretarul comunei Porumbacu de Jos este condamnat de Tribunalul Sibiu la un an de închisoare cu suspendare, pentru neglijență în serviciu – în cazul emiterii celor două adeverințe false.

(Decizia Tribunalului Sibiu, AICI).

Cealaltă „căsuță”, achiziționată în același timp. „Căsuțele” sunt vecine, despărțite doar de un gard. FOTO: RISE Project

16 Iulie 2007 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu infirmă soluția de neîncepere a urmăririi penale, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în dosarul în care sunt cercetați Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, Klaus Iohannis, Radu Gabriel Bucșa etc.

Parchetul decide să continue anchetarea celor de mai sus.

11 Octombrie 2007 – Secretarul comunei Porumbacu de Jos reușește să scape de pedeapsa simbolică dictată de Tribunalul Sibiu.

A trecut aproape un deceniu de când a comis falsurile pentru care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Alba Iulia decide că vinovăția lui s-a prescris.

AMÂNAREA


21 Februarie 2008 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu trimite către D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală dosarul penal în care Ioan Baștea, Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca, Klaus Iohannis, Radu Gabriel Bucșa etc. sunt achetați în afacerea preluării de la statul român a celor două case din centrul Sibiului.

Informația aceasta este prezentă într-un răspuns adresat RISE Project de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia – structura care a investigat cazul pentru prima oară.

Într-un răspuns adresat RISE Project, D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală declară că nu a primit și nu a avut niciodată în lucru acest dosar penal.

Dosarul penal în care au fost cercetați Carmen și Klaus Iohannis a dispărut în neant. FOTO: Adi Pîclișan / Mediafax

26 Februarie 2008 – Familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial închiriat către banca Raiffeisen câștigă, în faza de apel, la Tribunalul Brașov, procesul pe care li l-au intentat soților Iohannis și lui Ioan Baștea.

Instanța decide că actul prin care soții Iohannis au cumpărat de la Ioan Baștea, la un preț simbolic, o jumătate din casa de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 – cea care le aduce zeci de mii de euro pe an – este nul.

Suplimentar, Tribunalul Brașov dispune ca Baștea și soții Iohannis să fie radiați din cartea funciară acestei clădiri, considerând că ea a fost scoasă din patrimoniul statului prin fraudă.

Soții Iohannis și Ioan Baștea fac recurs.
(Decizia Tribunalului Brașov, AICI).

1 Iunie 2008 – Iohannis este reales primar al Sibiului, cu 83,2 la sută din voturi.

17 Decembrie 2008 – Judecând recursul în procesul dintre soții Iohnnis, Ioan Baștea și familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra agenției Raiffeisen, Curtea de Apel Brașov decide, din motive de procedură, să retrimită dosarul la Tribunalul Brașov.

Care sunt „motivele de procedură”?
(1) Ioan Baștea, citat pe parcursul procesului în Jacksonville, Florida, nu a primit corespondența la adresa corectă.

(2) Dosarul a fost judecat la Tribunalul Brașov de același complet de magistrați care a judecat dosarul „Wagner versus Iohannis”.
Curtea de Apel consideră că, pronuțându-se deja într-un dosar înrudit cu aceasta („Wagner versus Iohannis”), respectivii magistrați nu mai aveau dreptul să dezbată, încă o dată, același caz.
(Decizia Curții de Apel Brașov, AICI).

OCTOMBRIE 2009. Klaus Iohannis sosește la Palatul Parlamentului pentru a discuta cu liderii coaliției PSD-PNL-UDMR-PC, care l-a nominalizat pentru preluarea funcției de prim-ministru. FOTO: Răzvan Chiriță / Mediafax.

1 februarie 2010 – Cei trei ani acoperiți de plata efectuată în avans de către banca Raiffeisen lui Klaus Iohannis și Ioan Baștea s-au scurs.

Iohannis și Baștea sunt îndreptățiți la o nouă tranșă de bani.

Potrivit contractului, începând cu februarie 2010, chiria – de 60.000 de euro pe an – poate fi modificată cu un procent de până la 20 la sută.

RADIEREA


23 Aprilie 2010 – Rejudecând procesul dintre soții Iohannis, Ioan Baștea și familiile care locuiesc în cele două apartamente de deasupra spațiului comercial închiriat băncii Raiffeisen, Tribunalul Brașov pronunță același verdict ca în urmă cu doi ani.

Dispune radierea soților Iohannis și a lui Baștea din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 și anularea contractului prin care soții Iohannis au cumpărat, la un preț simbolic, o jumătate din clădire de la Ioan Baștea.

Soții Iohannis și Baștea fac, din nou, recurs.
(Decizia Tribunalului Brașov, AICI).

În aprilie 2010, Tribunalul Brașov a dispus, pentru a doua oară, anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care Klaus Iohannis (J.K.W.) și soția sa (J.C.G.) au achiziționat de la Ioan Baștea (B.I.) o jumătate din imobilul de pe Strada Nicolae Bălcescu. Instanța a dispus și radierea celor trei din cartea funciară a clădirii.

1 Octombrie 2010 – Ioan Baștea moare la Jaksonville, Florida, la vârsta de 49 de ani. Este înlocuit, în procesele aflate pe rol, de văduva sa, Rodica Baștea.

1 Februarie 2011 – Ziua de plată a contractului de chirie cu banca Raiffeisen a sosit din nou. Alți 30.000 de euro trebuie să fie virați în contul bancar al lui Klaus Iohannis, potrivit contractului din 2006.

1 Februarie 2012 – Alți 30.000 de euro trebuie să fie virați în contul primarului din Sibiu.

10 Iunie 2012 – Klaus Iohannis este reales primar al Sibiului, cu 77,9 la sută din voturi.

10 IUNIE 2012. Klaus Iohannis, în ziua în care a obținut al patrulea mandat consecutiv în funcția de primar al Sibiului. FOTO: Sebastian Marcovici / Mediafax.

1 Februarie 2013 – Ziua rentei de la banca Raiffeisen a sosit iarăși: alți 30.000 de euro trebuie să ajungă la Klaus Iohannis.

26 Noiembrie 2013 – Judecând din nou recursul în dosarul „Nicolae Bălcescu nr. 29”, Curtea de Apel decide să întoarcă, încă o dată, cazul la Tribunalul Brașov.

Motivul este identic celui de acum cinci ani: familia Baștea nu a fost citată la adresa cuvenită din Florida.
(Decizia Curții de Apel Brașov, AICI).

1 Februarie 2014 – Este din nou „Ziua Raiffeisen”. Conturile familiei Iohannis sunt alimentate cu alți 30.000 de euro.

16 Mai 2014 – Tribunalul Brașov dezbate, pentru a treia oară în ultimii opt ani, asupra paginilor aceluiași dosar: „Nicolae Bălcescu nr. 29”.

Trebuie să răspundă la întrebarea dacă sunt sau nu motive să îi șteargă pe soții Iohannis și pe Rodica Baștea din cartea funciară a acestui imobil.

Verdictul e identic celor două de dinainte: soții Iohannis și Rodica Baștea pierd clădirea.
Iohannis și Baștea fac recurs și procesul ajunge, pentru a treia oară, la Curtea de Apel Brașov.
(Decizia Tribunalului Brașov, AICI).

Extras din decizia Tribunalului Brașov, pronunțată în mai 2014, prin care se dispune anularea titlului de proprietate al familiei Iohannis asupra clădirii de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.

 AL PAISPREZECELEA AN


16 Noiembrie 2014 – Klaus Iohannis este ales președinte al României.

1 Februarie 2015 – Contractul cu Banca Raiffeisen (2002-2017) intră în al paisprezecelea an. Familia Iohannis trebuie să încaseze penultima rentă de 30.000 de euro.

Dacă ziua de 1 februarie 2016 îi va mai găsi în poziția de coproprietari ai clădirii de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29, o vor încasa și pe ultima.
Contractul cu Raiffaisen expiră la 1 februarie 2017, însă plata se face anticipativ, cu un an înainte.

18 iunie 2015 – A ajuns la final procesul început în 1999, prin care Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurca și Ioan Baștea au cerut anularea actelor de proprietate ale mai multor familii din casa de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35.

Judecata a durat 16 ani. Iohannis și Baștea au pierdut procesul.  (Dosarul, AICI).

3 Septembrie 2015 – Dosarul în care se judecă dreptul lui Klaus Iohannis de a fi coproprietarul spațiului comercial de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 se află și astăzi pe rolul Curții de Apel Brașov. Următorul termen de judecată este pe 3 septembrie 2015. (Dosarul, AICI).

Invocând motive de procedură, președintele României și familia Baștea au reușit să amâne cu șapte ani deznodământul acestui litigiu.

În timpul acestui ping-pong administrativ, au încasat șapte rate anuale de la Raiffeisen: aproximativ câte 210.000 de euro pentru fiecare – potrivit contractului de chirie încheiat cu această bancă în 2006.

Interesant este că, în procura de administrare pe care Ioan Baștea i-a dat-o lui Klaus Iohannis în mai 1999, imediat după ce naționalizarea imobilelor fusese revocată în instanță, Iohannis era mandatat să îl reprezinte pe Baștea inclusiv în justiție, în eventualele litigii legate de cele două clădiri.

Totuși, în cadrul proceselor pornite după aceea, Baștea a optat să fie citat la adresa sa din Statele Unite ale Americii, întârziind astfel, cu luni și ani, judecarea dosarelor.

În procesele dintre Baștea, Iohannis și chiriașii celor două clădiri, au existat ședințe de judecată amânate doar din motivul că la dosar nu exista recipisa prin care Baștea să fi confirmat de primire pentru citația care îi fusese expediată peste Ocean.

Amănunt:

La Curtea de Apel Brașov, în acest dosar, dar și în celălalt, ajuns la final pe 18 Iunie 2015, Klaus Iohannis și soția sa sunt reprezentați de avocatul Adrian Rusu.

Acesta este partener – în cadrul casei de avocatură „Adam și Rusu” – cu fostul deputat PSD Ioan Adam.

În toamna anului trecut, Ioan Adam a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul „Romsilva – Hrebenciuc – Ilie Sârbu”, fiind acuzat că, împreună cu ceilalți inculpați, a pus la cale un plan care presupunea retrocedarea, prin acte false, a unei suprafețe de aproximativ 43.000 de hectare de pădure.

PRIMARUL


De subliniat că, în procesul în care familia Iohannis riscă să piardă spațiul comercial de pe urma căruia provine cea mai mare parte a veniturilor ei, Klaus Iohannis a participat, încă de la început, în dublă calitate.

Cea de persoană particulară, interesată să-și conserve dreptul de proprietate asupra unei jumătăți din respectivul imobil, și cea de primar al municipiului Sibiu – parte în dosar.

Interesele municipiului Sibiu și cele ale persoanei particulare Klaus Iohannis au fost antagonice.

Dacă persoana particulară Iohannis pierdea spațiul comercial, municipiul Sibiu îl câștiga – revenindu-se la situația anterioară, din 1999, când imobilul se afla în patrimoniul public.

Cum a apărat Klaus Iohannis interesele statului român în procesul în care interesele statului erau contrare intereselor lui personale? FOTO: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax.

Pentru a vedea care a fost atitudinea primarului Iohannis în acest proces, pe parcursul celor treisprezece ani ai litigiului, RISE Project a solicitat Curții de Apel Brașov, instanță unde cauza se judecă astăzi, permisiunea de a studia dosarul.

Curtea de Apel Brașov a respins această solicitare, spunând că dosarul conține date personale, la care accesul presei ar fi impropriu.

Atitudinea lui Klaus Iohannis, ca reprezentant al municipiului Sibiu, în acest proces, este consemnată, totuși, chiar dacă pasager, în câteva dintre sentințele pronunțate până astăzi: de către Judecătoria Sibiu, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov. RISE deține aceste sentințe.

În sentința Judecătoriei Sibiu, dar și într-o decizie a Tribunalului Brașov, pronunțate în 2004 și, respectiv, în 2008, sunt menționate, în treacăt, două întâmpinări ale primarului Iohannis.

În cadrul acestor întâmpinări, primarul Iohannis a cerut respingerea acțiunii celor două familii care solicitaseră ștergerea sa din cartea funciară a imobilului de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.

Pe ce argumente se sprijineau întâmpinările primarului?

Pe aceea că retrocedarea celor două imobilele din Sibiu, contestată de cele două familii, fusese făcută în baza unui verdict judecătoresc și a unui certificat de moștenitor care nu fuseseră, la data întâmpinărilor, desființate.

Strict formal, la acea dată, argumentele primarului erau corecte. Dincolo de cadrul formal, însă, Klaus Iohannis avea informația că retrocedarea celor două imobile fusese făcută în baza unor adeverințe de stare civilă false.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia începuse investigarea acestei fraude încă din 2001. Cu acea ocazie, Parchetul decisese neîceperea urmăririi penale împotriva sa, a soției sale și a soacrei sale.

Completându-și probatoriul, în 2003, Parchetul reevaluase cazul și dispusese trimiterea în judecată a autorului actelor false, secretarul Liviu Munteanu. Suplimentar, tot în 2003, Parchetul hotărâse declinarea anchetei care îi viza pe membrii familiei Iohannis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

https://60m.ro/

Liviu Iolu: A ieșit președintele orchestrator să spună că ăia mici i-au vărsat ciorba în poală!

5 sept.

Liviu Iolu, coordonator politici publice și de comunicare al USRPLUS în Parlamentul European, a transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj dur la adresa lui Klaus Iohannis, după ce președintele a lansat un atac frontal asupra alianței conduse de Dacian Cioloș și Dan Barna:

”A ieșit președintele orchestrator să spună că ăia mici i-au vărsat ciorba în poală”, a scris, într-un mesaj publicat pe Facebook, Liviu Iolu.

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului pe vremea când era premier Dacian Cioloș l-a numit pe Florin Cîțu ”marioneta” lui Iohannis în PNL:

  • ”A ieșit președintele orchestrator să spună că ăia mici i-au vărsat ciorba în poală și să se întoarcă la masă de îndată. Și că dreapta lui Cîțu e bună că dă bani de dezvoltare la delegații care îl vor vota marioneta lui în PNL. Asta dacă mai erau îndoieli cine a fost creierul luminat al întâmplărilor de zilele astea”.

https://60m.ro/

AUR Austria, depre mesajul celui mai absent, celui mai arogant și mai îndepărtat de popor președinte de după ‘89!

5 sept.

Mesajul dat astăzi de președintele Iohannis reprezintă o gravă încălcare a atribuțiilor și responsabilităților sale. În loc să fie un reprezentant al poporului, acesta se erijează într-un judecător al poporului.

În mintea lui el decide care partid e bun și care e rău și el decide care este voința cetățenilor. El acuză, el judecă și tot el dă sentințe. Și toate acestea vin din partea celui mai absent, celui mai arogant și mai îndepărtat de popor președinte de după ‘89. NU, domnule președinte, mesajul dumneavoastră „este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă țara noastră.

”NU, domnule președinte, partidul AUR respectă valorile occidentale, însă dumneavoastră sunteți cel care nu respectați valorile noastre, ale românilor! Mesajul dumneavoastră, domnule președinte, „este un semnal îngrijorător și extrem de grav” că ați încetat să reprezentați toți românii, indiferent de opțiunea lor politică, iar astăzi emiteți mesaje ce reprezintă doar propriul interes!

Dumneavoastră, domnule președinte, v-ați „discreditat iremediabil în fața românilor”, considerând că aveți nu doar „guvernul meu” dar și „poporul meu”! Intervenția dumneavoastră, domnule președinte, inoportună, beligerantă și nepermis de părtinitoare „riscă să arunce România într-o profundă criză economică și socială”!

Dumneavoastră, domnule președinte, jucați un „joc politic meschin” iar mesajul pe care l-ați transmis astăzi este un „gest politic iresponsabil”! Prin urmare, domnule președinte, vă solicităm să „vă respectați electoratul” și să va întoarceți la o activitate pe care o faceți mai bine. La mersul pe bicicletă, domnule președinte…

https://60m.ro/

IPOCRITUL SI LINGAUL Rareș Bogdan, umilit de români: Afront e Cîțu premier și Iohannis care doarme de 7 ani!

5 sept.

Liderul PNL, Rareș Bogdan, a fost umilit de români pe propria sa pagină de Facebook în urma a două postări cu cei mai detestați politicieni ai momentului, premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis. Oamenii îi transmit lui Rareș Bogdan că a devenit o curvă în politică deși în perioada când era prezentator îi critica pe politicienii farisei. O doamnă îi recomandă să citească comentariile pentru a înțelege că a dus PNL în pragul dezastrului cu ajutorul lui Cîțu și echipei câștigătoare. Nici președintele Iohannis nu a scăpat de critici, acesta fiind considerat de români artizanul distrugerii țării.

Premierul Cîțu a avut o întâlnire cu fermierii: Este bine află și el cât costă o pâine!

Președintele Klaus Iohannis a atacat AUR și USRPLUS

https://60m.ro/

Ciprian Ciubuc: România și Afganistan! Cum se bat PSD + PNL pe resurse minerale în valoare de circa 80 de miliarde de euro!

5 sept.

În facultate prin prisma programei universitare am trecut prin toate cele 5 chimii: chimia anorganică (studiul materiei anorganice), chimia organică (studiul materiei organice), biochimia (studiul substanțelor găsite în organismele biologice, vii), chimie fizică (studiile legate de energie despre sistemele chimice la scară macromoleculară, moleculară și sub-moleculară), electrochimie, chimia analitică (analiza mostrelor de material pentru a dobândi o înțelegere a compoziției chimice și structurii acestuia)

Aprofundând chimia organică (alimentară) am ajuns Inginer Tehnolog. Totuși nu am neglijat și celelalte chimii devenind o pasiune pentru mine zăcămintele.

Așadar revin la țara noastră și la Afganistan, care sunt singurele puteri ale lumii în domeniul zăcămintelor materialelor strategice. În sensul că pe teritoriul acestor state se găsesc zăcăminte strategice, componente de baza ale armamentului nuclear. De exemplu, SUA nu deține zăcăminte de Uraniu, iar Rusia nu deține zăcăminte de Wolfram. Fără aceste două aceste elemente combinate, cele două superputeri n-ar mai fi superputeri militare. De aceea, ambele state trebuia de-a lungul timpului să ia la un preţ derizoriu materialele din alte părți. Războiul din Afganistan a fost un motiv pentru ambele, Rusia (URSS) 24. Dec. 1979 – 15. Feb. 1989, iar USA de pe 7 octombrie 2001 – 30 august 2021 (19 ani, 330 zile).
Atât au avut nevoie aceste super puteri pentru a-şi face rezerve de Uraniu, Wolfram s.a metale rare, terorismul a fost doar un motiv.

Wolframul – este un metal mai scump decât aurul şi mult mai prețios, greu de găsit, este imperios necesar în industria militară şi spațială, iar uraniul în industria nucleară.

Doar 2 state în lume, România şi Afganistanul dețin aceste 2 metale din tabelul lui Mendeleev în bogățiile sunterane.
În România ambele elemente se găsesc, în zona Muniților Apuseni, Munții Retezat. Uraniul se afla în cantități mari şi în stare pură în zona Roşia Montană, ceea ce face zona foarte valoroasa din punct de vedere strategic, mult mai importanta decât aurul din subsol. Sigur, aurul e un metal valoros, are valoare economică. Wolframul şi Uraniul sunt folosite ca materie primă, materiale în industria de construcție de armament, industrii, centrale nuclere care produc energie.

Cât despre zăcămintele de WOLFRAM, neexplorate….
ATENȚIE!!!

România deține peste 90 la sută din capacitatea totala de Wolfram – pur a planetei …. ca element chimic, wolframul/tungstenul (W) – necesită o prelucrare ale căror costuri depăşesc ordinul miliardelor de dolari în context în care e un element folosit în domeniu militar/ştiintific …
Un gram de Wolfram – pur costă între 30 000 – 32 000 de euro şi este în mare măsura folosit în industria sofisticată militară – de exemplu = carbura de wolfram este utilizata in perfecționarea armelor nucleare, muniție anti-blindaj, muniție APFSDS (proiectile cu nucleu din carbid de wolfram – ultima generație), muniție AHEAD (Advanced Hit Efficiency And Destruction) similare cu tipurile – Air Burst Munition (ABM) s.a…..
Iar ştiințific – este utilizat în fizica particulelor.

Pe lângă Wolfram şi Uraniu în munții noştri sunt zăcăminte de:

Germaniu: utilizat în industria lentilelor sensibile (detectoare infraroşu, camere foto, microscop etc.);

Vanadiu: utilizat în aplicaţii nucleare;

Titan: utilizat în industria nucleară (submarine, rachete cosmice, avioane supersonice);

Nichel: utilizat intens în producţia de baterii;

Crom: utilizat în construcţia de avioane;

Cobalt: utilizat în producerea motoarelor cu reacţie;

Galiu: utilizat în convertirea electricităţii în lumină coerentă (se produc anual 30 de tone de galiu în lume iar din exploatarea de la Roşia Montană s-ar putea produce, timp de 17 ani, circa 6000 de tone!!!);

Arsenic: utilizat în industria laserelor şi în cea pirotehnică;

Bismut: utilizat în medicină şi în transportul Uraniului în reactoarele nucleare;

Feldspat Potasic: utilizat în industria porţelanului (la Roşia Montană există aproximativ 270.000 de tone iar noi actualmente îl importăm din China!).

ROMÂNI, da plafonarea creşterii prețurilor la energia electrică, prin liberalizarea impusă de UE, o putem rezolva prin producerea de energie electrică mai multă, pentru asta e nevoie de a construi una sau două centrale nucleare noi. Avem materia primă la noi acasă – Uraniu. Ungaria nu are uraniu dar are o centrală nucleară nou construită cu uraniu din România.

Nu putem sta nepăsători, conduși de o clasă politică pe post de slugă. E timpul să ne luăm țara înapoi, România înapoi românilor. Sunt resursele noastre şi munții tot ai noştri sunt!

#josguvernulCîțu
PSD + PNL se bat pe ciolane de 30-80 miliarde de euro, în schimbul cedării încet, încet a resurselor naturale ale românilor care valorează de sute de ori decât banii cu care ne încântă UE, companiilor transfrontaliere care au cifre de afaceri de zeci de ori mai mari ca produsul intern brut al României.

https://60m.ro/

Cîțu anunță ciolaniada: Rectificarea bugetară!

5 sept.

La începutul săptămânii viitoare ar urma să fie aprobată rectificarea bugetară, anunță premierul Florin Cîțu. Cîțu se șine cu dinții de scaun și promite bani în stânga și în dreapta. Rectificarea bugetară nu este altceva decât o ciolaniadă pentru activul de partid.

„Marți, rectificarea bugetară pe care o așteaptă foarte mulţi români. Aţi văzut că sunt deja întârzieri și nu înțeleg cum s-a întâmplat, Ministerul Sănătăţii să nu plătească centre de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem.”, a declarat premierul.

https://60m.ro/

Cocalarul în geacă de rocker!

5 sept.

S-a ales praful din imaginea atent construită de Florin Cîțu de om al ”viitorului”, școlit în America, de reprezentant al noii generații în politică. Modul în care l-a executat pe ministrul justiției, Stelian Ion, și gesticulația ulterioară arată că nu este cu nimic diferit de cei mai toxici politicieni care au condus până mai ieri România, notează G4media într-un editorial.

Pretinde doar că ar fi altfel decât ei, în rest se potrivește perfect tuturor zicalelor din categoria ”lupul în blană de oaie”. În cazul său, cel mai bine s-ar potrivit cocalarul politic în geacă de rocker.

Din păcate, mulți și-au pus speranțe în el, au crezut sincer în imaginea pe care PR-iștii partidului au vândut-o cu atât de mult talent. Părea să vorbească aceeași limbă cei din clasa de mijloc, cu ceva educație și vise că se poate „ca afară”. A făcut paradă cu studiile și cariera lui din străinătate, în geacă de rocker, genul nonconformist dar cu principii. Neplagiator. Incoruptibil. Liberalul! Omul care înțelege antreprenorii!

Tricoul cu Metallica, fan Vama Veche și tinerețea romantică din SUA când nu prea avea bani, dar era fericit. Nu-i așa că nu prea semăna cu nimeni de dinaintea lui? Când a vrut să devină șeful PNL, chiar fără istoric de mare liberal și apărut parcă din neant, mulți au zis că este totuși o variantă infinit mai bună decât prăfuitul Ludovic Orban.

În treacăt fie spus, vă mai amintiți când Orban a spus că Florin Cîțu îi dăduse cuvântul că, dacă îl pune premier, nu va candida la președinția partidului? Iată-l azi mușcând mâna care l-a făcut ministru de finanțe, parlamentar și chiar premier.

Ca nevestele înșelate care plâng în pumni strigând: „cum de nu mi-am dat seama?!”, a venit și trezirea la realitate. Cei mai mulți au ignorat toate semnele, pentru că doreau să fie adevărat.

A abandonat lupta pentru reformarea justiției și repararea legilor distruse de PSD. A lăsat baltă campania de vaccinare. Monument de cinism și egoism, a trădat fără nicio tresărire interesul public, agenda reformistă și s-a concentrat exclusiv pe campania internă a PNL.

Au venit apoi veștile despre tinerețile lui în SUA când, la 28 de ani, numai copil nu era. Era sărac, dar de fapt avea mașină, părea corect, dar a condus beat și nu și-a restituit un împrumut. Dar mult mai grav decât toate aceste rătăciri din tinerețe este că acum, la maturitate deplină, a încercat să ne tragă pe sfoară tot ca ultimul cocalar din cartier, alegând să ascundă totul de ochii publicului și să mintă cum respiră.

A negociat cu baronii PNL în cel mai curat stil pesedist, preluând de la PSD ideea unui program de tip PNDL pe care l-a botezat Anghel Saligny ca să sune mai bine, iar publicul să nu realizeze din prima că acționează fix ca Victor Ponta sau Liviu Dragnea în negocierile cu baronii locali, cumpărați la bucată cu bani pentru drumuri, podețe, canalizare.

Dacă ne vinde pe toți atât de ușor, ziua în amiaza mare, nu noaptea ca hoții, înseamnă că funcționează perfect în logica borfașilor de partid. Florin Cîțu împreună cu marele său susținător de la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis, știu bine amândoi că o justiție slabă înseamnă un mare jaf național. Că dacă vom avea iarăși procurori controlabili și manevrabili vom avea cu toții de pierdut.

Banii publici direcționați în buzunarul clientelei de partid pentru o mână de voturi la congresul PNL din 25 septembrie înseamnă mai puține locuri în spitale pentru noi, resurse risipite de kilometri de asfalt și beton construite la suprapreț, cu prețul șpăgii inclus în costuri ca TVA-ul.

Florin Cîțu poate li s-a părut unora un adevărat prinț pe cal alb în comparație cu Viorica Dăncilă sau alte variante de premier la fel de proaste chiar de la PNL. Numai că sub geaca de rocker, s-a ascuns bine până azi un mare cocalar politic, cu nimic diferit de cei mai toxici premieri care s-au perindat pe la Palatul Victoria.

https://60m.ro/

SLUGA LUI DAN VOICULESCU CARE A DETONAT PSD-UL CONDUS DE LIVIU DRAGNEA,GABRIELA FIREA ,USL 2. Firea anunta ca PSD nu va vota motiunea de cenzura a AUR/USRPLUS: Nu particip la mascarade!

5 sept.

Prim-vicepresedintele PSD Gabriela Firea a lasat de inteles, sambata, ca PSD nu va vota motiunea de cenzura introdusa de USRPLUS si AUR. Ciolacu a sustinut, joi, ca PSD va vota orice motiune impotriva lui Florin Citu.

„Nu particip la mascarade, in general! Nu voi fi niciodata la remorca incompetentilor! Ce intelegeri sa fac cu cei care patroneaza dezastrul din Bucuresti si din marile orase? Pentru mine si sute de mii de bucuresteni, USR-Plus si Orban inseamna Nicusor si Clotilde!!!

Adica: dublarea si urmeaza triplarea pretului la transportul public, eliminarea subventiei pentru agentul termic – deci facturi uriase -, gunoaie, sobolani, tantari, mirosuri pestilentiale, lasarea spitalelor fara finantare, lipsa de pregatire a scolilor pentru noul an de invatamant, abandonarea santierelor pentru construirea de poduri, pasaje, supralargiri, taierea platilor de supravietuire pentru persoanele cu dizabilitati, blocarea tuturor investitiilor din Capitala, somaj, lovituri succesive date mediului de afaceri!

Cu cine sa ma aliez? Mofturile cui sa le cred si sa le inteleg? Pe ale unora care i-au inselat si pe cei care le-au dat votul? Pe cei care isi bat joc, prin reprezentantii lor, de bucuresteni si de locuitorii marilor orase, unde ‘au castigat’ din soft alegerile? Niciodata! Raul din politica se elimina rand pe rand!

Textul Motiunii de cenzura al echipei social-democrate este corect, argumentat, profesionist! Acesta trebuie votat! Se refera la situatia economica actuala a tarii si la scaderea nivelului de trai.
Vinovati sunt toti cei de la putere, deci si cei care o fac acum pe imaculatii! Minciuna are intotdeauna picioare scurte!”, a anuntat Firea pe Facebook.

Motiunea de cenzura a PSD a facut redactata astfel incat ca parlamentarii USRPLUS sa nu o voteze, fiind atacati violent ministrii USRPLUS. Fara voturile USRPLUS, motiunea PSD nu are nicio sansa sa treaca.

PSD a boicotat deja, alaturi de PNL si UDMR, doua sedinte ale Birourilor permanente ale Parlamentului in care trebuia sa se stabileasca data votarii motiunii de cenzura.

Mesaj anemic al presedintelui PSD, Marcel Ciolacu, dupa ce USRPLUS si AUR au depus vineri seara motiunea de cenzura impotriva Guvernului Citu. Ciolacu sustinea insa joi ca PSD va vota orice motiune de cenzura. Daca PSD-istii vor chiuli de la motiunea de cenzura, atunci USRPLUS si AUR nu vor avea suficienti parlamentari sa o treaza astfel incat Citu va ramane premier.

„Citu trebuie sa plece! Dar, odata cu el, trebuie sa plece si Barna, si Ghinea, si Nasui! Si ei au guvernat Romania in ultimul an de zile! Desi acum nu mai recunosc asta, in motiunea depusa uitand sa-si mentioneze propria activitate dezastruoasa!

Alianta USR-AUR trebuie sa propuna o solutie pentru rezolvarea crizei politice. Inlocuirea lui Citu cu Orban sau cu Barna nu ar rezolva decat impartirea ciolanului pentru actuala Coalitie, dar nu ar rezolva problemele romanilor: saracia si cresterea preturilor la alimente, medicamente si utilitati”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Ciolacu, ale carui razgandiri si rasuciri sunt de notorietate, nu a precizat clar daca parlamentarii PSD vor vota motiunea de cenzura. Joi seara el sustinea insa ca PSD va vota orice motiune de cenzura, inclusiv una depusa de AUR sau USRPLUS.

„Sa depuna USR impreuna cu AUR motiunea. Va spun la dumneavoastra in studio pentru prima oara: PSD-ul voteaza motiunea si pica Guvernul Citu. Sa depuna ei o motiune, USR-ul cu AUR-ul, sa o depuna la Parlament si eu va promit ca toti colegii mei, 157, o vor vota”, a declarat Ciolacu la Romania TV.

https://60m.ro/

Dan Tănasă: Klaus Iohannis trebuie suspendat! Din președinte a devenit bufon!

5 sept.

 

Liderul AUR, Dan Tănasă, a făcut o analiză la postarea președintelui Klaus Iohannis în care atacă partidul Alianța pentru Unirea Românilor. Deputatul AUR a constatat, ca orice român, că președintele Iohannis a devenit un bufon în fața cetățenilor și nu mai poate ocupa cea mai înaltă funcție de demnitate publică în stat.

„Așa arată postarea lui Iohannis în care atacă AUR. Grija lui Iohannis acum suntem noi, cel mai mic și mai tânăr partid din România. Cei care râd de mesajul lui sunt mult mai mulți decât cei care îl susțin. Dacă ne uităm și la cei supărați aveam imaginea unui Klaus Iohannis bufon, de care lumea râde mai mult decât îl ia în serios. Klaus Iohannis trebuie suspedat! Personajul nu mai are nicio legătură cu România. Fără PSD acest dulap inutil nu primea al doilea mandat. #DreptatepentruRomânia”, a scris liderul AUR pe pagina sa de Facebook.

https://60m.ro/

Război cu iz de securitate între Soviani și Mișu Negrițoiu cel care l-a concediat pe puscariabilul Florin Vasile CITU!

5 sept.

Scena politică stă pe un butoi cu pulbere, lucru devoalat și pe rețelele de socializare de către greii finanțelor Radu Soviani și Mișu Negrițoiu. Soviani îi aruncă vorbe grele lui Negrițoiu pe care îl face securist și sifon la SRI.

„Misu Negritoiu, zombie-ul cu caimac, fost lucrator in comertul exterior al securitatii, fost director in banca olandeza din Romania care a incalcat embargoul impus de SUA Iran-ului, fost Presedinte al ASF – institutie ,,independenta” pe care a subordonat SRI-ul-ui prin protocol si unde a antrenat dezordine sociala si proteste de strada prin inducerea artificiala a scumpirii politelor RCA, in beneficiul unor grupuri de interese nelegitime, el vorbeste de satrap? Fostul turnator al Securitatii, Manole, ar fi mandru de faptul ca Negritoiu a devenit postac la Rares Bogdan… si chiar de stil-ul lui.”, a scris Soviani pe pagina sa de Facebook, fiind însoțit de un comentariu al lui Mișu Negrițoiu, fost șef ASF.

https://60m.ro/

Cîmpeanu recunoaște eșecul școlii online: Încă avem copii fără acces la internet!

5 sept.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, în contextul pandemiei, a constatat că nu există nici în prezent platforme dedicate şi securizate pe care să poată fi efectuată o evaluare online corectă.

“Componenta de evaluare-examinare n-a înregistrat niciun progres. Nu există nici acum platforme dedicate şi securizate prin care să avem o evaluare corectă, de calitate, din această perspectivă în învăţământul online. Nu există. Îmi pare rău că trebuie să o spun atât de direct, dar evaluările online şi-au pierdut foarte mult din relevanţă pentru simplul motiv că nu ştiu să fie profesori care pot garanta sută la sută că cei care au răspuns acestor teste, examinări, evaluări din spatele unui ecran sunt cei care trebuiau să răspundă. Este un detaliu, privit de unii, este esenţial din punctul meu de vedere, pentru calitatea actului educaţional care se finalizează prin evaluare, examinare. Aici suntem”, a detaliat Cîmpeanu.

El a amintit că trecerea la învăţământul online nu a fost o opţiune, ci “o soluție de avarie”.

“Aveam probleme de conectivitate, avem şi acum, chiar dacă mai puţine decât aveam în urmă cu un an, în condiţiile în care aveam probleme cu echipamentele, celebrele tablete, care în opinia mea nu sunt cele mai adecvate unei pregătiri de calitate, dar sunt o soluţie de avarie. Avem mult mai puţine probleme acum din perspectiva echipamentelor, dar ele există totuşi”, a adăugat ministrul.

https://60m.ro/

Ivan Patzaichin, cel mai mare canoist român, a murit!

5 sept.

Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România, a murit. Canoistul a câştigat 7 medalii la cele 5 Jocuri Olimpice la care a participat şi nici măcar pagaia ruptă nu a putut să îl oprească din drumul spre aurul olimpic.

De 3 luni, fostul mare sportiv era internat la Spitalul „Elias”, după ce a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. Starea lui s-a agravat în ultima lună, iar astăzi a încetat din viață.

Ivan Patzaichin era cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară, unde a câștigat medalii la edițiile din 1968, 1972, 1980 și 1984.

„Regret că am o grămadă de medalii de argint și de bronz care ar fi trebuit să fie de aur!”

Ivan Patzaichin: un ambasador de excepție al României

  • Din 1968, Ivan Patzaichin a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice și a reușit performanțe impresionante.
  • În 1972, la Jocurile Olimpice de la Munchen, într-o serie de calificări, lui Ivan Patzaichin i se rupe pagaia. Regulamentul preciza că dacă pagaia se rupe în primii 25 de metri, atunci se reia cursa, dar cursa nu s-a oprit.
  • Patzaichin a reușit să obțină calificarea în finală, după ce delegația României a făcut contestație, și chiar a obținut o medalie de aur.
  • Are în total 7 medalii la Jocurile Olimpice (4 de aur și 3 de argint), fiind al patrulea cel mai medaliat sportiv român la Jocurile Olimpice.

https://60m.ro/

%d blogeri au apreciat: