STATUL PARALEL.Gospodăria de Partid, de unde a început Marele Jaf. Primul milion, furat în prima zi a Revoluției !

28 sept.

”Gospodăria de Partid era Secția economică a Partidului Comunist Român (PCR). Administra cele mai performante întreprinderi și cele mai importante palate, vile, hoteluri și terenuri din România. Secția „Gospodărie de Partid” a fost înființată în anul 1922, după modelul sovietic. Și-a întrerupt activitatea în 1924, când Partidul Comunist a trecut în ilegalitate, și a fost reînființată în anul 1945. În perioada 1922-1945 Gospodăria de Partid a figurat sub numele „Ajutorul Roșu”. Această formă de organizare funcționa în toate statele foste socialiste și era constituită pentru a ajuta familiile ilegaliștilor care erau în pușcărie”, a declarat pentru DC News Marius Marinescu.

Potrivit senatorului, jaful  a început chiar în prima zi a căderii regimului comunist și a continuat într-un ritm amețitor în ultimele șapte luni de funcționare, perioadă în care a fost „căpușată de firme off-shore și de firme-fantomă care au falimentat întreprinderile de elită din subordinea sa”.

„Această entitate funcționa ca stat în stat; nimeni nu efectua controale acolo. Nici Miliția, nici Banca Națională a României, nici Ministerul Finanțelor, nici Curtea de Conturi. Numai Securitatea avea acces la ceea ce se petrecea în acea instituție”, a subliniat Marius Marinescu.

Primul milion, furat în prima zi a Revoluției

 

”Fostul viceprim-ministru, responsabil de comerțul exterior al României, domnul Ștefan Andrei, a declarat public și mi-a spus și mie, în cadrul unor discuții private, că în data de 22 decembrie 1989, din trezoreria Gospodăriei de Partid, aflată la subsolul clădirii Comitetului Central, au dispărut peste un milion de dolari SUA și peste un milion de lei, fapt confirmat și de celebrul revoluționar Dan Iosif, participant la evenimentele de atunci. Era doar începutul marelui jaf.

Secția „Gospodărie de Partid” cuprindea o întreprindere de comerț exterior, cu conturi în valută și lei deschise la Banca Română de Comerț Exterior (defuncta BRCE).

Conform mărturiilor domnilor gen. Adrian Eugen Cristea (șeful Securității prezidențiale) și Florin Ionescu (fost președinte al BRCE), Întreprinderea de Comerț Exterior a Gospodăriei de Partid colabora cu întreprinderile de același profil ale Securității: DUNĂREA, TERRA și DELTA. În contul de valută se încasau, anual, sume echivalente cu aproximativ 1 miliard de dolari SUA.

Până în 1989, numai președintele Nicolae Ceaușescu semna, în calitate de șef al statului, Decrete pentru disponibilizarea valutei și plăți externe.

Fostul guvernator al Băncii Naționale a României și fost ministru de Finanțe, domnul Florea Dumitrescu, mi-a spus că exportul României, în 1989, se ridica la circa 10 miliarde de dolari SUA. Din această sumă, cam un miliard aparținea Gospodăriei de Partid.

Conform datelor BNR, dolarul SUA era de 5 ori mai puternic atunci decât acum”, a relatat Marius Marinescu.

Documentele au dispărut din arhive

Totodată, senatorul precizează cu regret că „documentele referitoare la mijloacele circulante ale Gospodăriei de Partid nu mai sunt de găsit” nici măcar la Arhivele Naționale ale Statului, în cei peste 300 de metri liniari de documente despre Gospodăria de Partid, precum nici în arhivele fostei BRCE.

„Urmașa Gospodăriei de Partid, Regia „DACOREX &CO”, înființată prin Hotărârea de Guvern nr. 763/6.07.1990, șterge toate urmele jafului valutar, închide conturile în valută și lei din BRCE și desființează Întreprinderea de Comerț Exterior, obiectul de activitate al noii Regii rezumându-se la administrarea imobilelor.

Gospodăria de Partid, în ultimele 7 luni de funcționare, până în iulie 1990, a fost căpușată de firme off-shore și de firme-fantomă care au falimentat întreprinderile de elită din subordinea sa.

Menționez că documentele referitoare la mijloacele circulante ale Gospodăriei de Partid nu mai sunt de găsit; nici la Arhivele Naționale ale Statului, în cei peste 300 de metri liniari de documente despre Gospodăria de Partid, nici în arhivele fostei BRCE, falimentată și preluată de Banca Comercială Română (BCR) cu acționariat străin.

Mă îndoiesc că ar mai exista ceva urme în arhiva RA-APPS. Presa vremii a semnalat că DACOREX&CO se înființase abuziv, întrucat legea nr. 15/1990, ce reglementeaza regiile autonome și societățile comerciale, a intrat în vigoare o lună mai târziu, pe 7 august 1990. Înființată în data de 21 noiembrie 1990, prin Hotărârea de Guvern nr. 1217, RA-APPS este urmașa DACOREX&CO. A fost o manevră prin care Guvernul de atunci a forțat intrarea în legalitate a entității”, concluzionează Marius Marinescu.

https://www.dcnews.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.