STRICT SECRET: Infractori la nivel înalt!

2 oct.

Marti, 22 septembrie 2020, compania AKTOR semneaza un contract pentru un proiect feroviar de 573 milioane EUR (fără TVA) în România.

Contractul a fost semnatla București între directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate din România (CFR), Ioan Pintea și directorul general al AKTOR,Alexandros Exarchou, într-o ceremonie la care a participat Prim-Ministrul României, domnul Ludovic Orban, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, domnul Lucian Bode, directorul regional AKTOR, domnul Paris Kallitsantsis și reprezentanți ai consorțiului.

Nu e prima oara cand Aktor beneficiaza de “participarea” la castigarea contractelor sale a prim-ministrului zilei. Aktor a “discutat” prin interpusi cu toti premierii Romaniei din ultimii 16 ani.Unul dintre cei mai controversaţi contructori străini câştigă contracte majore, deşi recordul său în materie de execuţii în marile lucrări publice arată groaznic. Statul premiază, însă, în mod ciudat grupul Aktor, ultima oară în defavoarea unui constructor român.

Aktor e unul dintre cei mai controversaţi constructori străini, poate chiar cea mai jegoasa companie prezenta in Romania pe domeniu, dar care câştigă contracte majore, deşi recordul său în materie de realizari în marile lucrări publice arată groaznic. Dat politicienii romani au preferat mereu “compania” Aktor in ultimele decenii, în defavoarea constructorilor români. De ce? Pentru spagile grase primite.

Dragnea, “săracul” pentru care s-au dat 5 000 000 de euro șpagă în Grecia

O țară întreagă a fost impresionată de emoționanta declarație a politicianului Liviu Dragnea, din studioul Realității, când acesta a făcut o confesiuneuimitoare si aparent umilitoare despre statutul său financiar, spunând că trăiește decent și că-l mai ajută, din când în când, cu ceva bănuți, și copiii. Incredibil, ce tupeu!

O țară întreagă a fost în pericol în momentul acelei declarații și numai norocul a făcut să nu existe și un genocid, căci mulți români puteau muri ascultând declarația că Dragnea nu are bani, ba picând pe spate de uimire, ba înecându-se șocați cu mâncarea de la cină.

Ce paradox! Dragnea e sarac, dar in numele lui s-au dat zeci de milioane de euro spagi! Ponta e sarac, dar s-au dat zeci de milioane de euro spagi in numele sau! Geoana, traieste din salariul de la NATO, dar s-au dat zeci de milioane de euro in numele sau ca spaga, isi serbeaza ziua fetitei pe un yacht platit de Rizea!

Șpăgile care s-au dus spre partid sau spre buzunarele șefilor în era Ponta sau era Dragnea sau era Geoana sunt de notorietate. Nu va stresati, aceleasi spagi au mers si catre liberali sau pedelisti, in general, catre oricine a fost ministru al Transporturilor: Ramona Manescu, Relu Fenechiu, Ramona Manescu, Lucian Bode, Felix Stroe, Ioan Rus, Lucian Sova, Dan Sova, Ovidiu Silaghi, Anca Boagiu, Alexandru Nazare, etc.

Cine e “The Transporter”

A surprins informația dată de noi AICI, cum că securiștii dețin probe potrivit cărora firma Aktor, deținută de niște greci șpăgari și care a câștigat contracte de miliarde de euro pentru construcția unor autostrăzi neterminate, în România, a mituit cu 5 milioane de euro conducerea PSD, adică pe Liviu Dragnea, banii find dați la Atena.

Spyros Kalodikis era mâna șpăguitoare a CEO-ului Aktor Group, Katzias Petros.

El a fost cel care a înmânat interpusului lui Dragnea suma de 5 milioane de euro. Dar cine era interpusul, Transportatorul?

Interpusul fiind Bogdan Dinu, un penal care făcea drumuri constante la Atena ca să aducă banii cash la îndrumările lui Narcis Neaga, șeful CNAIR. Asta e Bogdan Dinu: sigur, fost candidat al PDL, sustinut de Stolo, dar mai apoi, caraus al spagilor pentru toate partidele.

Dacă banii au ajuns la Liviu Dragnea sau au rămas la Bogdan Dinu, acest lucru ar trebui să-l cerceteze procurorii DNA, după cum ar fi trebuit până acum să cerceteze întregul evantai de șpăgi trimis de Aktor către membrii Guvernului PSD, condus de Ponta, și către aparatul de cash gestionat de Liviu Dragnea când a ajuns el la butoane.

Dinu, un penal înfrățit cu penali

Bogdan Dinu este exemplul perfect al golănașului ajuns la București, care se învârte în toate cercurile politice și economice, exemplul perfect de cărăuș de șpăgi care trăiește expunându-și libertatea pentru a lua un comision, ducând mita dintr-un colț într-altul al Palatului Victoria sau al sediilor politice.

Pentru prima dată, întâlnim numele său în 2012, când este arestat în lotul “Fraudă la BRD” unde a participat activ la o evaziune fiscală de 85 milioane de euro, alături de alt țepar, Vasile Creștin.

Bogdan Dinu, ca orice beizadea infractoare, provine dintr-o familie decentă: tatăl lui a fost o grămadă de ani șeful Poliției locale Târgoviște. Dar Bogdan Dinu a dat de cașcaval și a jinduit după viața bună imediat ce s-a stabilit la București. Ori mașinile scumpe nu se plătesc cu economii din salariu, ci se achită cu banii dați din țepe.

Iar Dinu s-a anturat numai cu controversați, penali, cu sulfuroși. Dinu a fost un apropiat al baronului puilor, Florin Popescu, condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 ani de închisoare cu executare pentru că a cerut zeci de tone de pui grill, ca mită, ca să le distribuie în scop electoral la alegerile locale din 2012.

Tot Bogdan Dinu s-a anturat fără nici o emoție și cu nașul său, Răzvan Duca, administratorul Romprest, “frate” de coțcării cu Bogdan Adimi, tot de la Romprest.. E important să vă prezentăm toată cloaca asta de nume înșiruite, fiindcă numai așa veți înțelege cât de mare e cloacă. Într-o anchetă de excepție, Evenimentul Zilei prinde acum câțiva ani o sursă care se confesează:

„Încă de la venirea sa în compania Romprest, Bogdan Adimi a început să cheme angajati la mai multe întâlniri. La unele din întâlniri am participat și eu. Adimi a inceput să ne spună că el este colaborator al DNA și că a lucrat cu SRI și cu DNA. Odată, Adimi și Razvan Duca ne-au arătat că au pe telefon numărul personal al lui Coldea și ne-au zis că pot să îl sune oricând să îi ceară ajutorul. În aceeași întâlnire, Adimi ne-a spus că lucrează cu o procuroare de la DNA Ploiesti care i-a luat locul lui Portocală și că a făcut mai multe denunțuri și că el o să aresteze mai mulți oameni importanți în luna septembrie. Ne-a propus și nouă să mergem la DNA, să facem denunțuri ca să ne ajute după ce o să preia el compania. De mai multe ori, Adimi se lauda că este nepotul lui Kovesi, că are relații la DNA și este foarte periculos.Se lăuda ca el l-a arestat pe Murgeanu și pe Max Bălășescu și că el este colaborator și poartă tot timpul fire pe el”, a declarat o sursă din apropierea lui Bogdan Adimi, citată de EVZ.

În fine, ultima „realizare” a infractorului Bogdan Dinu este că a avut bucurii de la Rodica Ghionea, fosta nevastă a lui Dragoș Săvulescu, puțin fugit în Italia ca să scape de închisoare.

AKTOR a jucat si in piesele regizorilor Cuc si Arsene

De ce este rușinos că procurorii DNA din București freacă menta și nu se ocupă de mita enorma dată de Aktor? Vă spunem noi! Fiindcă până și curcile care beau cafele pe Dorobanți cunosc detalii despre aceste mega-șpăgi, cum cunosc si faptul că „managementul Aktor” oferea 3% din valoarea contractului.

Unii dintre beneficiarii generozității Aktor au fost membrii brigăzii compuse din Răzvan Cuc, ministru al Transporturilor și baronul de Neamț, Ionel Arsene.

Dacă aș fi Crin Bologa, șeful DNA, mi-ar fi rușine în fiecare zi privind afișul electoral de mai sus. De ce? Fiindcă protagoniștii sunt încă în libertate, iar eu, Crin Bologa, sunt un impotent profesional…

Citește în continuare pe STRICTSECRET.RO

https://60m.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: