Iohannis își construiește „guvernul meu” pe cadavre!

16 oct.

Iohannis își construiește „guvernul meu” pe cadavre

Bucuroși ca niște copii care au primit de la Moș Crăciun (Santa Klaus pentru cunoscuți) o trotinetă nouă și abia așteaptă să se dea cu ea, Cioloș, Barna și ceilalți useriști fruntași au început deja să-și facă planuri pentru guvernare. Ca să se vadă că nu-s pricinoși și nu țin ranchiună, ei i-au propus până și hulitului Cîțu un loc în noul cabinet, doar-doar or convinge liberalii să-i voteze în Parlament. Răstimp, Dacian, nepotul Vulpii, negociază de zor, zic gurile rele, cu eminențele cenușii din PSD, fiind gata să le propună orice – până și integrarea în absolut toate miliardele de la UE pentru primarii pesediști. Cu UDMR deocamdată nu s-a negociat, dar pe ăștia, cu o plăcuță bilingvă și niște promisiuni de autonomie îi convingi să-l voteze premier chiar și pe răposatul Vadim.

Deși credeam că useriștii au depășit vârsta la care să creadă în Santa Klaus-ul de la Cotroceni, ei dau dovadă de o naivitate fantastică. Oare chiar își imaginează Dacian Cioloș că va putea face guvern cu cine vrea el? Că-i va da cineva voie să-l numească iar pe Drulă la Transporturi, ca să-i lase pe regii asfaltului săraci lipiți, de să nu mai aibă, bieții de ei, după ce bea Chivas? Că-l va lăsa cineva să-l pună iar pe Stelian Ion la Justiție, ca acesta, la rândul lui, să desemneze procurori independenți, care să se apuce să numere iar casele lui Iohannis și felul cum le-a pesedit? Că-i va permite să dea iar banii de la UE, primiți prin PNRR, pe mâna lui Ghinea, să-i mânărească el cum știe mai bine și să-i lase pe baronii lor cu dinaintea goală? Că va putea chiar să-l aducă iar pe Vlad Voiculescu-Smiorc la Sănătate, să rezolve pandemia cu două postări pe Facebook și două like-uri?

Este vizibil și de pe fața nevăzută a Lunii că Dacian Cioloș nu are nicio șansă să formeze un guvern care să fie și pe placul PNL, și pe placul PSD, cu atât mai puțin pe placul președintelui. Naivi ca niște boboci de rață care vânează șireturile de la pantofi crezând că sunt râme, useriștii s-au băgat singuri în jocul pervers al lui Iohannis și se și văd acum reformând România, făcând în câteva luni ce n-au făcut alții în 30 de ani. De fapt, n-o să facă nimic – sau, mă rog, o să se facă de râs – pentru că guvernul lui Cioloș o să pice cu brio la vot, în Parlament. Și abia atunci Iohannis își va putea face jocul, numind o marionetă a lui din PNL. Cum o să-și dea seama care din PNL e marionetă? Simplu: alege un penelist, la întâmplare!

Ceea ce face Iohannis acum este un genocid calculat. El își clădește iarăși „guvernul meu”, dar de astă dată și-l construiește pe cadavre. Sunt sute de morți de covid zilnic și valul patru nu dă deloc semne că ar da înapoi. Cu fiecare zi care trece, numărul victimelor crește, spitalele sunt tot mai aproape de colaps, sistemul medical românesc însuși este la un pas de prăbușire. Și toate astea fiindcă Iohannis, în prealuminata lui înțelepciune, le-a spus românilor că „am învins pandemia”. Și nu numai că le-a spus, ci le-a și arătat personal că nu se mai teme de covid, fâțâindu-se fără mască și la congresul PNL, și cu alte ocazii.

Citește și: Spitalele sunt pline pentru că UNTOLD Boc și CONGRES PNL Cîțu

Poate că e firesc ca virusul să nu se atingă de Iohannis, că are și covidul mândria lui, dar uite că de oamenii de rând se atinge și îi decimează. Și ce face Iohannis, după ce a comis o asemenea ticăloșie? Simplu: comite una și mai mare, prelungind agonia țării prin desemnarea drept premier a lui Cioloș, despre care știe și el că nu are nicio șansă să adune o majoritate în parlament. Dar etapa Cioloș îi era necesară președintelui spre a-și urma planul pervers: pentru că, după ce o să-și ia nițică urinoterapie în plen, ca orice yoghin care se respectă, Dacian o să fie alungat pe ușa din dos și abia atunci va putea Iohannis să-și instaleze „guvernul lui”, care să fie pe placul tuturor baronilor useliști, iar aceștia să poată fura în voie până la final de mandat.

Toate aceste ticăloșii, care vor costa România mii de morți și vor îngropa sistemul medical, ar fi putut fi evitate dacă Iohannis renunța, măcar pentru o clipă, la cinismul lui malefic pentru a da țăriicât mai grabnic un guvern independent, cu un premier desemnat chiar de el – generalul Ciucă ar fi fost o soluție decentă – care să scoată România din iarnă și să pregătească anticipate la primăvară. Iohannis a preferat însă să-și păteze mâinile cu sânge și să prelungească criza, pentru ca la final complicele lui la ticăloșii, Marcel Ciolacu, să spună: „Noi, PSD, suntem în stare să-l votăm chiar și pe Cîțu, pentru că în aceste momente grele, România are nevoie de un guvern stabil, iar noi ne gândim la țărișoara noastră, la oameni.” Iar atunci Iohannis va avea, în sfârșit, „guvernul lui”, unul foarte solid, căci e clădit pe oasele miilor de morți de covid și pe suferința unui întreg popor. Vă dați seama cât se oftică, pe unde-o fi el acum, Ceaușescu, când știe că pe el l-au pus la zid pentru mult mai puține victime?

Citește și:

PSD blufează cu anticipatele. Un război intern pentru posturi s-ar declanșa

Înainte de a fi român, Iohannis e penelist, dar înainte de a fi penelist e penal!

SONDAJ: Dacian Cioloș e luat de fazan de Klaus Iohannis?

https://criticii.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: