CALARETII FALIMENTULUI DELIBERAT! SAU CALARETII APOCALIPSEI ROMANESTI!

17 oct.

Sorin Roșca Stănescu vorbește de falimentul economiei românești aruncate la categoria junk și îi identifică pe călăreții Apocalipsei
Într-un editorial de pe Corectnews intitulat ”Călăreții falimentului deliberat”, cu trimitere la călăreții Apocalipsei care prevestesc sfârșitul lumii, Sorin Roșca Stănescu îi identifică pe cei care au aruncat România în faliment.
Astfel, SRS indică mai întâi pericolul major ca, peste o săptămână, România să fie declarată stat falimentar de către agenția de rating Fitch, ceea ce înseamnă că va fi oficializat faptul că țara noastră este incapabilă să-și onoreze obligațiile financiare asumate față de terți.
”După care intervin FMI și BM, care vor tăia cu satârul și vor scoate la vânzare cele mai importante active ale statului. Am analizat însă prea puțin sau chiar deloc reaua intenție. Cine sunt în definitiv călăreții acestei Apocalipse? Călăreții falimentului deliberat?”, stabilește SRS tema analizei, căutând vinovații pentru prăbușirea țării.
Primul ”călăreț” al Apocalipsei după SRS este chiar Ludovic Orban, care, spune analistul, nu avea cum să nu știe în ce ritm infernal și la ce dobânzi angaja Florin Cîțu statul român, atunci când conducea Ministerul Finanțelor. SRS consideră că Orban nu avea cum să nu-și pună întrebarea de ce România s-a angajat într-o asemenea operație fără precedent ca amploare și ca periculozitate sau ce face statul pe care-l reprezintă cu acești bani, în ce condiții și când va putea restitui împrumuturile cu cele mai mari dobânzi din Europa.
”Chiar și legat la ochi dacă ar fi fost sau sub anestezie locală, Ludovic Orban tot ar fi fost conștient de ceea ce se întâmplă. Este așadar un călăreț al Apocalipsei”, pune SRS verdictul.
Apoi îl ia la rost pe Florin Cîțu care, ca ministru al Finanțelor, ”a acționat în mod deliberat” pentru că a apăsat până la refuz pe frâna colectării taxelor și impozitelor la buget, astfel încât, din această perspectivă, România a ajuns în coada clasamentului european și, simultan, a apăsat tot până la refuz pedala de accelerație a împrumuturilor iresponsabile angajate de statul român, consideră SRS.
”Nu știa Florin Cîțu ce face? Nu știa Florin Cîțu care sunt consecințele? Știa foarte bine, pentru că oricât de sumare ar fi, cunoștințele sale în domeniul financiar-bancar îl calificau să știe. Prin urmare și Cîțu a acționat deliberat. Și Cîțu se dovedește a fi fost un călăreț al dezastrului deliberat și programat”, îl pune SRS pe premierul demis pe lista neagră a vinovaților de dezastrul României.
Apoi îl ia la rost chiar pe președintele Iohnnis, despre care spune că este cu desăvârșire exclus să nu fi fost pus la curent cu direcția greșită în care se îndreaptă statul român, la fel cum tot exclus este ca președintele să nu fi înțeles că, în realitate, în România nu se făceau investiții de natură să aducă în termen util profit nici în domeniul transporturilor, nici în domeniul energiei, nici în domeniul agricol și nici măcar în domeniul industriei de apărare.
”Ori dacă nu ai profit prognozat în următorii ani și dacă nici nu ești capabil să colectezi taxe și impozite, dacă în plus te pui de-a curmezișul impozitării marilor companii cu capital străin în țara în care-și realizează profiturile, atunci nu poți decât să asiști impasibil la numărătoarea inversă, care se termină atunci când statul se lovește de zid. Prin urmare și Klaus Iohannis face parte dintre călăreții junk. Dacă nu cumva este chiar șeful acestui club”, observă analistul citat.
După ce a identificat vinovații principali, SRS arată și care va fi primul deznodământ: datoriile suverane ale statului vor trebui cumva plătite.
”Sau, așa cum s-a întâmplat în cazul Ucrainei, pur și simplu cumpărate în vrac de către un mare fond de investiții. La fel cum băncile își vând din când în când creditele neperformante, la pachet cu garanțiile, în beneficiul unor samsari internaționali, se întâmplă și cu statele aflate în insolvență”, devine SRS din ce în ce mai apocaliptic.
În acest moment, în care România se confruntă și cu alte cinci crize, cea mai cumplită fiind criza sanitară, există riscul ca România să fie vândută pe bucăți, este profeția pe care o face SRS.
Iar cei care o vând, atrage el atenția, nu sunt simpli șoferi drogați sau loviți de demență, care ne proiectează într-un zid de beton ci sunt antemergătorii samsarilor.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.