PFIZER. De ce nimeni nu își asumă răspunderea pentru efectele adverse?

21 oct.

După cum bine știm aceasta companie farmaceutică este principalul producător de vaccin promovat cu o isterie fară de margini ce testează pe populație tehnologii experimentale ce nu li se cunosc efectele pe termen lung. Isteria socială pornită pe tema acestor terapii genetice cum le numesc chiar ei și diviziunea socială bazată pe segregarea drepturilor și libertăților a dus lumea liberă într-o criză socială fară precedent. Represiuni ca în China sau Rusia ne îngrozesc privirile în țări precum Australia, Italia, Franța sau multe altele, confirmă dictatura pe care aceste corporații doresc să o instaureze prin intermediul guvernelor corupte.

Că să înțelegem mai bine cine este de fapt Pfizer și cât de „eficiente și sigure” au fost produsele lor și DE CE NIMENI NU ÎȘI ASUMA RESPONSABILITATEA DESPĂGUBIRILOR ÎN CAZ DE EFECTE ADVERSE ne vom uita puțin în istoria companiei.

În 1986 compania scoate de pe piață o valvă artificială ce a fost vândută printr-o companie subsidiară Pfizer numită Shiley INC. Între 1979-1976 și a cauzat moartea a 300 de persoane.

Să vă răspund la întrebarea de mai sus „De ce nimeni nu își asumĂ responsabilitatea despăgubirilor în caz de efecte adverse?” am să vă las declarația președintelui Pfizer din perioada controverselor.

„În timp ce continuăm să credem că revendicările funcționale cu valva sunt lipsite de merit, punerea în spate a acestui proces complex, costisitor și consumator de timp va elimina întreruperile și incertitudinile implicate în litigiile complexe.”

Cu alte cuvinte litigiile i-au oprit atunci din experimentul lor ce a adus moartea a 300 de oameni, de aceea Pfizer a folosit o companie subsidiară ce i-a salvat imaginea. Mai multe informații prezentate de New York Times AICI

În 2001 Un grup de familii nigeriene pornește un proces de litigiu împotriva Pfizer la o instanță americană pe 29 august 2001. Copiii acestor familii au fost folosiți drept cobai fară consimțământul informat în programul Pfizer Trovan ce testa trovafloxacina pentru meningita bacteriană. Procesul a fost deschis în baza încălcării „dreptului internațional, reglementărilor federale și etica medicală, în zelul său de a-și efectua testul”.

Citește și: Lista doctorilor sponsorizați de Pfizer: Rafila și Cercel abonați la banii Big Pharma

Să răspund la întrebarea de mai sus „ De ce nimeni nu își asuma nicio răspundere?” cred că vă puteți da și dumneavoastră seama despre ce este vorba. Litigii și experimente ilegale pe care aceștia le fac. Încălcarea consimțământului informat este ceva familiar pentru Pfizer. Mai multe informații AICI

În 2008 New York Times scrie despre practicile Pfizer în care a manipulat publicarea unor studii științifice pentru a stimula cât mai mult utilizarea medicamentului de epilepsie Neurontin în timp ce a suprimat cercetări ce nu susțineau acest medicament după ce experții au analizat mii de documente într-un proces de litigiu. Desi știau că medicamentul lor este ineficient au continuat marketingul până la retragerea Neurontin, care a costat compania 430 de milioane de dolari litigii penale și civile. La fel ca situația de mai sus , Pfizer a folosit tot o companie subsidiară Warner-Lambert achiziționată în 2000.

„Tacticile Pfizer includeau întârzierea publicării studiilor care nu găsiseră nicio dovadă că medicamentul funcționa pentru alte tulburări, „învârtirea” datelor negative pentru a-l plasa într-o lumină mai pozitivă și combinarea rezultatelor negative cu studii pozitive pentru a neutraliza rezultatele, potrivit unui studiu scris. Rapoarte ale experților, care au analizat documentele la cererea avocaților reclamanților.” relatează New York Times

„Dr. Dickersin, expertul Johns Hopkins, a spus că din 21 de studii pe care le-a analizat, cinci au fost pozitive și 16 negative, ceea ce înseamnă că nu au dovedit că medicamentul este eficient. Dintre cele cinci studii pozitive, patru au fost publicate în articole complete ale revistei, însă doar șase dintre studiile negative au fost publicate și, dintre acestea, două au fost publicate în formă prescurtată.” relatează New York Times.

Revenind la întrebarea de mai sus „De ce nimeni nu își asuma răspunderea în caz de efecte adverse?” Aveți litigiul mai sus. Mai multe detalii AICI

În 2009 gigantul Pfizer și compania subsidiară a acestuia Pharmacia & Upjohn Company Inc. convin să plătească 2,3 miliarde de dolari litigiu produs de cea mai mare fraudă din domeniul sănătății în istoria Departamentului de Justiție.

„În plus, Pfizer a fost de acord să plătească 1 miliard de dolari pentru a rezolva acuzațiile în temeiul Legii cu privire la cererile false privind falimentul conform căreia compania a promovat ilegal patru droguri – Bextra; Geodon, un medicament anti-psihotic; Zyvox, un antibiotic; și Lyrica, un medicament anti-epileptic – și a făcut că cererile false să fie prezentate programelor guvernamentale de îngrijire a sănătății pentru utilizări care nu erau indicații acceptate din punct de vedere medical și, prin urmare, nu erau acoperite de aceste programe. Acordul civil rezolvă, de asemenea, acuzațiile potrivit cărora Pfizer a plătit recompense furnizorilor de servicii medicale pentru a-i determina să prescrie aceste medicamente, precum și alte medicamente. Cota federală a decontării civile este de 668.514.830 dolari, iar cota statului Medicaid din decontarea civilă este de 331.485.170 dolari. Aceasta este cea mai mare soluție de fraudă civilă din istorie împotriva unei companii farmaceutice.”, conform Departamentului de Justiție S.U.A.

Întrebarea noastră primește din nou un același răspuns. Experimete, fraude și corupție. Încălcarea oricărei etici deontologice este ceva caracteristic acestei companii.

În 2012 Departamentul de Justiție al SUA anunță că Pfizer a făcut lobby mituind oficiali din guverne a opt state din Europa și Asia și angajați din sistemul medical făcând contracte false căutând să își asigure monopolul în piață de medicamente a acestor state.

„Potrivit documentelor instanței, Pfizer HCP a efectuat o gamă largă de plăți necorespunzătoare către numeroși oficiali guvernamentali din Bulgaria, Croația, Kazahstan și Rusia – inclusiv administratori de spitale, membri ai comitetelor de reglementare și de cumpărare și alți profesioniști din domeniul sănătății – și a încercat să influențeze în mod necorespunzător deciziile guvernelor în aceste țări privind aprobarea și înregistrarea produselor Pfizer Inc., atribuirea licitațiilor farmaceutice și nivelul vânzărilor produselor Pfizer Inc. Potrivit documentelor instanței, Pfizer HCP a folosit numeroase mecanisme pentru a influența în mod necorespunzător oficialii guvernamentali, inclusiv contracte de consultanță falsă, o distribuție exclusivă și plăți necorespunzătoare de călătorie și numerar.” Se arată în ancheta oficialilor.

Tot În 2012 Pfizer trebuia să plătească 1,2 miliarde de dolari litigii pentru a soluționa procesele care susțin că femeile care au utilizat Prempro au avut ca și efect advers cancer la sân.

„Denumită în mod obișnuit terapie de substituție hormonală (HRT), Prempro conține o combinație de medicamente Provera și Premarin, care măresc artificial nivelurile hormonale la femeile care suferă menopauză din cauza unei intervenții chirurgicale sau la femeile aflate în postmenopauză. A fost inițial introdus de Wyeth, care a fost achiziționat de Pfizer în 2009.”

La fel că și în situațiile de mai sus Pfizer folosește companii subsidiare pentru a reduce impactul asupra imaginii companiei. Utilizarea de companii subsidiare și litigiile rămân constante pentru Pfizer.

În 2013 Pfizer trebuie să plătească din nou litgii de aproape 300 de milioane de dolari datorită efectelor adverse produse de Chantix un medicament pentru fumătorii ce doresc să renunțe la țigări și sare de faza de testare clinică. Aceștia au manifestat suiciduri și tulburări psihiatrice ca și efecte adverse dar FDA a anunțat că există și un risc mare de atac de cord. Categoric reprezentații Pfizer au continuat vehement cu declarații mincinoase punând beneficiul mai presus de risc și catalogând acest medicament „eficient”. Probabil cu toții ne dăm seama cât de eficient este dacă te face să renunți la viață și nu doar la fumat.

„Chantix este un medicament important, aprobat de FDA și o opțiune eficientă de tratament pentru fumătorii adulți care doresc să renunțe”, a spus Pfizer într-o declarație privind așezările (așa cum este citată de Alabama Live ). Fumatul este principala cauză a decesului care poate fi prevenit în Statele Unite, iar beneficiile pentru sănătate ale renunțării la fumat sunt imediate și substanțiale. Suntem încrezători în profilul beneficiu-risc al acestui medicament și ne angajăm să-l apărăm.” Relatează Fierce Pharma.

În 2014 Pfizer este implicat în litigiul testosteronului. Compania reușește să corupă judecătorii și în 2015 aceștia resping toate dosarele de litigiu împotriva lor.

„În septembrie 2014, Alvaro Roman Gutierrez și-a dus cazul în judecată după ce a folosit Depo-Testosteron și a suferit probleme cardiace pe care le pune în seama medicamentului. La fel ca și alți reclamanți în legătură cu testosteronul, el a acuzat Pfizer de „falsificare a bolilor” minimizând riscurile medicamentului și exagerând beneficiile acestuia.”, conform DrugWatch.

În 2021 Pfizer își extinde monopulul la nivel global și pornește un experiment în masă cu vaccinuri experimentale ce utilizează tehnologia experimentală ARN mesager ale cărui efecte pe termen lung nu se cunosc. De ce spun experimentale? Nu o spun eu, o spun chiar ei – AICI

Până în Iulie 2023 terapiile genetice sunt în faza experimetală după cum se poate observa. Ceea ce înseamnă că nimeni nu poate ști efectele pe termen lung.

Uniunea Europeană ține secretizate toate aceste contracte cu Pfizer datorită caracterului suspect pe care acestea le au și nu este exclus ca înalți oficiali UE să fie miruiți cu eterna șpagă. Împotriva șefei Comisiei Europene a fost deschis un dosar pentru achiziția suspectă de vaccinuri din SUA de la compania Pfizer.

Acești indivizi care impun un așa zis „certificat verde” despre care NU EXISTĂ NICIUN STUDIU CLINIC care să ateste că oprește răspândirea virusului, nu fac altceva decât să instaureze dictatura în lumea liberă. Acest „pașaport sanitar” cum mai este numit are ca rol definirea noilor granițe teritoriale și segregarea populației în vaccinați și nevaccinați.

Guvernele, mass-media, doctorii și alti actori implicați în promovarea acestui experiment global sunt responsabili pentru crime împotriva umanității. Aveți mai sus toate mecanismele prin care Pfizer a corupt tot ce i-a stat în cale, sănătatea și siguranța oamenilor fiind doar un pretext atâta timp cât îi supun unui experiment constrângând integritatea fizică și psihică a acestora.

https://60m.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: