Arhiva | 12:50 pm

Fascizarea democraţiei!

31 oct.

Klaus Iohannis, înconjurat de SRI, la Alba Iulia. FOTO

Când confruntarea politică are loc între părţile (partidele) aceluiaşi Întreg (naţiunea), avem o logică de tip democratic în societate. Ea spune că dinamica părţilor e mai bună decât eventualul staticism al Întregului (un stat radical conservator).

Când confruntarea politică are loc în logica amic-inamic, nu mai avem un singur Întreg dinamic, ci două întreguri, şi anume avem ceva ce seamănă cu două state beligerante.

După 2016, SUA au intrat în logica politică amic-inamic. Nu era ceva excepţional. Tendinţele de tip amic-inamic sunt inspirate în ţările actuale ale Întregului globalizat de logica confruntării dintre globalism şi naţiune. Noutatea politică, aşadar, a fost adusă de dinamica dizolvării Întregului naţional într-un nou Întreg, acela global.

Logica amic-inamic, radicalizată în Germania hitleristă, fascizează democraţia. În loc să fie un teatru al confruntărilor paşnic-raţionale, ea riscă să fie scena unor războaie politice.

SUA au evitat, până acum, să devină un teatru de război civil.

România nu a înţeles că acest curs al lucrurilor are a fi unul de evitat. După 2014, un nou preşedinte al ţării, inspirat de deceniul prefascist al celui anterior, a adoptat pe faţă logica amic-inamic în confruntarea politică internă. Fără să aibă uneltele mentale ale conştientizării dinamicilor care duc democraţiile către fascizare, Klaus Iohannis a declarat război rivalului politic, i-a arestat liderul şi a încercat să obţină servitutea voluntară a noilor lideri din fruntea PSD.

Dacă această servitute ar fi fost obţinută, cum sperau preşedintele şi uneltele sale din SRI, azi am fi avut un PSD care s-ar fi oferit, în numele interesului naţional, unul globalist acum, să sprijine un guvern minoritar format din partide de pe frontul agreat de Iohannis. Liderii PSD nu ar fi consultat electoratul lor ca să ştie care decizie e majoritară în rândul pesediştilor.

Această procedură democratică se află acum în coliziune frontală cu proceduralismul fascizant al preşedintelui, care continuă să exprime o voinţă de capitulare a inamicului. El o numeşte armistiţiu. E tipic logicii nedemocratice să inverseze sensul conceptelor strategice.

Inversarea conceptelor este consolidată, azi, la noi, prin argumentele aduse contra alegerilor anticipate. Nu se spune că aceste alegeri, acum, ar reduce puterea frontului agreat de preşedinte la 35 la sută, ci se spune, mincinos, că ele n-ar putea schimba structura Parlamentului.

Când îi fuseseră spre avantaj, anticipatele au fost forţate de acest preşedinte până la ridicolul situaţiei de a pune un candidat de premier să dezerteze chiar în faţa unei bătălii câştigate. Dar logica jocului, atunci, cerea să fie pierdută acea bătălie.

Acum, anticipatele ar fi un dezastru pentru frontul agreat de preşedinte. Generalii de pe front au prins glas să-i ceară Führerului lor să nu ţină cont de câţi candidaţi de premier au să mai cadă în Parlament.

E clar, aşadar, că fascizarea democraţiei este gata să pătrundă şi în rândul soldaţilor de partid. De aici până la însângerarea străzilor mai e doar un pas.

IOAN BUDUCA/https://cotidianul.ro/

Ciolacu desfiinţează programul lui Ciucă: „Decizii aberante”!

31 oct.

PSD nu poate vota un guvern minoritar PNL-UDMR cu un program de guvernare care taie în continuare, fără milă, din veniturile românilor, anunță duminică președintele PSD Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Liderul PSD spune că în programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Nicolae Ciucă nu există niciuna dintre cele 10 măsuri urgente pe care i le-a transmis acestuia. „Nu mai măresc deloc #salariul minim, nici măcar cu acel 8% promis de Cîțu după ce s-a văzut cu sindicatele și patronatele. Nu mai cresc deloc #alocațiile copiilor, nici măcar cu unica tranșă de 20% pe care Vîlceanu o anunța acum câteva zile pentru ianuarie 2022. Nu mai majorează deloc #pensiile, nici măcar cu infimul 6% pe care-l anunța cu mândrie Turcan. În schimb, introduc noi taxe pentru românii din Diaspora. Exact acele taxe eliminate de PSD când a fost la guvernare!

Mâine, voi propune colegilor din conducerea PSD să decidă votul nostru pentru noul cabinet gândindu-se doar la asta: viața românilor ar deveni și mai grea, dacă acest guvern ar aplica asemenea decizii aberante!”, scrie liderul PSD.

Lista miniștrilor și programul de guvernare au fost depuse sâmbătă la Parlament. Premierul desemnat Nicolae Ciucă crede că Guvernul propus va întruni numărul necesar de voturi. „Am depus la Camera Deputaților și la Senat programul de guvernare și lista Cabinetului. Doresc să menționez că programul de guvernare este centrat pe ceea ce înseamnă măsurile de primă urgență ce trebuie luate pentru a rezolva criza pandemică. De asemenea, o altă prioritate este cea legată de creșterea prețurilor la energie, gaze naturale, la alimente, iar cea de-a treia este foarte bine articulată la PNRR, care a fost aprobat de curând”, a declarat Nicolae Ciucă. Acesta spune că programul de guvernare nu este nou, ci asigură continuitatea programului existent.

Cotidianul RO

Criza politică – ”Klaus Iohannis e decis să dizolve Parlamentul”!

31 oct.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat la o televiziune de știri că, conform informațiilor sale, Klaus Iohannis este hotărât să nu mai facă o nouă numire de premier dacă Guvernul Ciucă nu trece de Parlament, ci va dizolva Parlamentul. Acest lucru ar genera alegeri anticipate în cel mult 3 luni.

„PSD este hotărât să nu voteze Guvernul Ciucă și, din sursele mele de la Cotroceni, ne îndreptăm către alegeri anticipate. Domnul Iohannis n-o să mai aibă răbdare să nominalizeze un alt premier de la PNL, le-a și spus la întâlnire că a treia încercare nu va mai fi de la PNL, dar ieri, din câte știu, domnul Iohannis era decis să dizolve Parlamentul. Probabil că marii perdanți din aceste alegeri anticipate vor fi cei de la PNL”, a declarat Emanuel Ungureanu la o televiziune de știri.

În cazul în care Klaus Iohannis decide să dizolve Parlamentul, se vor organiza în cel mult 90 de zile alegeri anticipate. Klaus Iohannis ar putea să dizolve Parlamentul dacă Guvernul propus de Nicolae Ciucă nu trece de Parlament.

https://60m.ro/

CTP: Chiar dacă nu sunt alegeri anticipate, PNL se duce pe urmele PNȚCD, se autodistruge!

31 oct.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre situația actuală a Partidului Național Liberal și este de părere ”că asistăm după 20 de ani la faptul că PNL se duce pe urmele PNȚCD. Exact cum s-a întâmplat în anul 2000”.

”Și livrează niște basmodii de stă pisoiul în coadă. Adică, nu degeaba râdeau jurnaliștii prin sală. Deci, i se spune „stimabile… miercuri, când e cu astea…”… Domnul Ciolacu a declarat expressis verbis: „Nu votăm guvern minoritar!”. Și e și logic să facă lucrul ăsta. De ce să-l voteze? Și el (Cîțu – n.red.) spune: „Am ascultat cu atenție!”. Adică creierul domnului Șocîțu s-a focusat pe ce-a spus domnul Ciolacu, a analizat fulgerător și a tras o concluzie.

Noi nu ne-am gândit niciun moment, domnul Pândaru… Suntem mici, nu ne duce capul, dar domnul Cîțu a ascultat cu atenție ce-a spus domnul Ciolacu, și domnul Ciolacu s-a referit la sine… A spus că dânsul nu este de acord cu un guvern minoritar, însă membrii partidului… Și a dat un exemplu iarăși de creier pane – situația cu Dăncilă și cu căderea guvernului Dăncilă. Păi ce legătură are?

Atunci, PNL-ul oferea niște mită parlamentarilor pe care a reușit să-i racoleze de pe la PSD, de pe la Ponta. O mită foarte clară – „Intrați în PNL pe poziții eligibile, urmează alegeri”… PSD-ul era în cădere, PNL-ul în urcare, deci afacerea avea sens.

Acum ce să oferi tu? Cu un PNL care dacă intră în alegeri anticipate acum, nu mai rămâne din el nici cât era în 2001 PNȚCD-ul. Și chiar dacă nu sunt alegeri anticipate, cred că asistăm, după 20 de ani, la faptul că PNL se duce pe urmele PNȚCD. Exact cum s-a întâmplat în anul 2000.

PNL-ul se bate cu sine. Nu poți să revii dintr-o situație în care îți rupi singur oasele, fără să te atace nimeni. I-a atacat cineva? PSD-ul și USR-ul stau, se uită la ei și PNL-ul se autodistruge. Cum să-ți revii din autodistrugere?”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

https://60m.ro/

G20 susţine taxarea minimă la nivel mondial cu 15% a multinaţionalelor!

31 oct.

Participanţii la prima sesiune de lucru a summitului G20 de la Roma, au dat dovadă, sâmbătă, de o ”susţinere largă şi transversală” faţă de o taxare minimă la nvel mondial de 15% a multinaţionalelor, potrivit unei surse apropiate discuţiilor, relatează AFP.

Există o ”susţinere largă”, iar acest lucru nu constituie o surpriză, faţă de taxarea la nivel mondial a multinaţionalelor, însă există o incertitudine în privinţa unor angajamente puternice în lupta împotriva modificărilor climatice ale liderilor marilor economii din cadrul G20 reuniţi sâmbătă la Roma, o ocazie de discuţii, de asemenea, în cercuri mai restrânse, despre dosarul nuclear iranian sau despre datoria Argentinei.

Potrivit unei surse apropiate dscuţiilor, a exstat o ”susţinere largă şi transversală” în cursul primei şedinţe de lucru, sâmbătă, faţă de o taxare minimă la nivel mondial cu 15% a multinaţionalelor, pe care şefii de stat şi de guverne urmează să o aprobe în comunicatul lor final, duminică, cu obiecticul de a o implementa până în 2023.

”Statele Unite şi ţări ca Brazilia, Franţa şi Coreea şi-au exprimat în mod explicit susţinerea faţă de taxarea minimă mondială”, declară această sursă.

Lucrurile se anunţă mai complicate în privinţa modificărilor climatice, cu privire la care mulţi afirmă că doresc un semnal puternic cu o zi înainte de deschiderea reuniunii COP26 la Glasgow, în Scoţia.

G20 – din care fac parte ţări dezvoltate ca Statele Unite şi state membre ale Uniunii Europene (UE), dar şi mari economii emergente ca China, Rusia, Brazilia sau India – reprezintă 80% din emisiile de gaze cuefect de seră la nivel mondial.

Apărarea mediului este unul dintre cuvintele de ordine ale unor manifestanţi care s-au adunat sâmbătă pe străzile Romei.

Diverse orgamizaţii – sindicate, de extremă stânga şi Fridays for Future – au îndemnat la adunări la care speră să mobilizeze mii de oameni.

RECUNOAŞTEREA VACCINURILOR

”Aceasta este ocazia, acum, să încercăm să luăm unele dintre angajamentele vagi din Acordul de la Paris şi să le solidificăm în angajamente solide şi rapide, pentru a reduce emisiile” de gaze cu efect de seră, a subliniat premierul britanic Boris Johnson într-un interviu difuzat sâmbătă de postul iTV.

”Trebuie să fim mai ambiţioşi” în lupta împotriva modificărilor climatice, îndeamnă, de asemenea, preşedintele Consiliului European Charles Michel, care recunoaşte însă că este o problemă dificilă ”pentru anumite ţări care depind de cărbune”.

China şi multe ţări emergente depind în continuare în mod enorm de această energie fosilă, care emite foarte mult dioxid de carbon (CO2), în funcţionarea centralelor electrice, în contextul actualei crize energetice.

Deciziile sunt complicate de absenţa la Roma a preşedinţilor chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin, care participă la G20 prin videoconferinţă.

În primele lor intervenţii, sâmbătă, ei au pledat în favoarea unei recunoaşteri reciproce a vaccinurilor împotriva covid-19 dispozibile în prezent, în contextul în care vaccinurile chinezeşti şi ruseşti nu sunt acceptate în întreaga Uniune Europeană (UE).

”Toate ţările care au nevoie (de ele) nu pot avea acces la vaccinuri” împotriva covid-19, a subliniat Vladimir Putin, a cărui declaraţie a fost transmisă în direct de televiziunea publică rusă.

Putin a denunţat ”concurenţa necinstită, protecţionismul” şi faptul că unii ”nu sunt pregătiţi de o recunoaştere reciprocă a vaccinurilor şi certificatelor de vaccinare”.

IRAN

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut, la rândul său, de la Beijing, ”recunoaşterea reciprocă a vaccinurilor” anticovid, potrivit televiziuniichineze de stat CCTV

În marja G20 – care marchează marea revenire a reunilor multilaterale în persoană de la începutul pandemiei covid-19, au loc, de asemenea, numeroase reuniuni bilaterale şi în grupuri restrânse.

La una dintre cele mai aşteptate au participat preşedinţii american Joe Biden şi francez Emmanuel Macron, dar şi cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic Boris Johnson, cu privire la o reluare a negocierilor în dosarul nuclear iranian cu Iranul.

Un oficial de la Casa Albă aştepta de la această reuniune o declaraţie care să transmită un semnal de ”unitate” a acestor patru ţări în dosar, ”şi care să pună totodată cadrul a ceea ce credem noi că este calea de urmat”.

Preşedintele argentinian Alberto Fernandez a lansat, la rândul său, o ofensivă diplomatică şi şi-a multimplicat reuniunile bilaterale cu lideri europeni înaintea unei întâlniri cu directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), în toiul unor discuţii în vederea unei renegocieri a datoriei acestei ţări sud-americane.

În contextul unor tensiuni puternice între Paris şi Londra cu privire la dreptul de pescuit în Canalul Mânecii, Emmanuel Macron urmează să discute duminică în tête-à-tête cu Boris Johnson.

Premierul britanic a ameninţat sâmbătă că nu exclude să activeze pentru prma oară un instrument de soluţionare a conflictelor, prevăzut de Acordul comercial post-Brexit al Regatului Unit cu Uniunea Europeană.

https://60m.ro/

Ursula von der Leyen exclude ca PNRR să fie aprobat pentru Polonia!

31 oct.


Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a exclus sâmbătă posibilitatea aprobării Planului de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Poloniei înainte ca Varşovia să desfiinţeze noua cameră disciplinară pentru judecători, transmite dpa.

Pentru a primi plăţi din Fondul de reconstrucţie european, Polonia trebuie să restabilească independenţa sistemului judiciar solicitată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), a declarat Von der Leyen pentru ediţia de sâmbătă a cotidianului Augsburger Allgemeine.

Pentru toate statele au fost stabilite reguli clare de acordare a acestor plăţi, a explicat ea.

”Aceste investiţii sunt disponibile numai în prezenţa reformelor şi aceste lucruri sunt incluse în recomandările specifice pentru fiecare ţară. În cazul Poloniei, solicitarea de a restabili independenţa sistemului judiciar este valabilă de ani întregi”, a accentuat şefa executivului comunitar.

Camera disciplinară a Curţii Supreme poloneze este o nouă instituţie creată în cadrul reformei sistemului judiciar iniţiate de guvernul polonez condus de formaţiunea conservatoare Lege şi Justiţie (PiS) şi contestată de opoziţie şi de Bruxelles. Competenţa camerei disciplinare acoperă, printre altele, cauzele disciplinare referitoare la judecătorii Curţii Supreme şi, în apel, pe cele referitoare la judecătorii instanţelor de drept comun.

După ce procedurile lansate de executivul comunitar împotriva Varşoviei pe acest subiect au rămas fără efect, şi anume scrisoarea de punere în întârziere şi avizul motivat, Comisia Europeană a sesizat CJUE, considerând că noul regim disciplinar al judecătorilor afectează independenţa justiţiei prin expunerea judecătorilor unor posibile interferenţe politice.

CJUE a dispus Poloniei în luna iulie să suspende imediat activităţile camerei disciplinare a Curţii Supreme. Guvernul de la Varşovia s-a adresat apoi Tribunalului Constituţional polonez, care a considerat că decizia CJUE este neconstituţională. Prin acest verdict, instanţa poloneză a contestat şi întâietatea dreptului european în faţa celui naţional, amplificând astfel disputa dintre Varşovia şi Bruxelles.

Pentru neaplicarea verdictului din luna iulie, CJUE a emis miercuri o nouă hotărâre prin care îi impune Poloniei o amendă de un milion de euro pe zi.

https://60m.ro/

CRIZĂ: Prețuri record la motorină și benzină!

31 oct.

Prețurile la benzină și la motorină au crescut puternic în ultimele 12 luni în România, arată datele Peco-online.ro, potrivit Digi24. Procentual, creșterile se apropie de 50% la ambii carburanți.

Pe 30 octombrie 2020 prețul mediu pentru un litru de benzină era de 4,5 lei. Ieri, prețul era de 6,34 lei. Situația este asemănătoare când vine vorba de motorină. Pe 30 octombrie 2020 prețul mediu pentru un litru de motorină era de 4,42 lei. În data de 28 octombrie, prețul mediu era de 6,43 lei pe litru, adică o diferență de aproape 2 lei. Totodată, motorina a atins recent în România cel mai mare preț de comercializare de până acum, iar benzina a atins maximul ultimilor șapte ani.

În prezent, potrivit peco-online.ro, cea mai ieftină benzină în București costă 6,25 lei pe litru, iar cea mai ieftină motorină 6,37 lei pe litru. GPL se vinde cu cel puțin 3,25 lei pe litru.

În marile orașe din România cele mai mici prețuri la benzină, motorină și GPL au valori apropiate cu cele din București:

  • Cluj Napoca: 6,25 lei litrul de benzină, 6.30 litrul de motorină, 3,28 lei litrul de GPL
  • Timișoara: 6,26 lei litrul de benzină, 6,35 litrul de motorină, 3,29 litrul de GPL
  • Iași: 6,27 lei litrul de benzină, 6,33 lei litrul de motorină, 3,29 litrul de GPL
  • Constanța: 6,28 lei litrul de benzină, 6,31 litrul de motorină, 2,80 litrul de GPL

https://60m.ro/

Arad: Trupul unui copil de aproximativ opt ani, fără picioare şi parţial ars, a fost găsit în apropierea unui cimitir!

31 oct.

Cadavrul unui copil de aproximativ opt ani, fără picioare şi parţial ars. a fost descoperit sâmbătă seară, pe un teren de lângă cimitirul din localitatea Bujac, judeţul Arad, de un bărbat care îşi plimba câinele. Poliţiştii lucrează la identificarea cadavrului. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Potrivit procurorilor, lângă cimitirul din localitatea Bujac, judeţul Arad, a fost găsit cadavrul unui copil de aproximativ opt ani, fără picioare şi parţial ars. Un bărbat care îşi plimba câinele în zonă a făcut descoperirea şi a sunat imediat la numărul de urgenţă 112. Anchetatorii ajunşi la faţa locului au găsit mai întâi talpa unui picior uman ars şi mai multe lucruri incendiate. La aproximativ o sută de metri de acel loc, au gasit trupul unui copil de aproximativ opt ani, fără picioare.

Poliţiştii lucrează acum la identificarea cadavrului. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

https://60m.ro/

COLECTIV: Dosare tergiversate, șase ani de așteptare – CRIMINALI în libertate IN FRUNTE CU JOHANNIS!

31 oct.

Un flashmob iniţiat de mai multe organizaţii civice la şase ani de la incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia 65 de tineri şi-au pierdut viaţa, a avut loc sâmbătă pe treptele Curţii de Apel Bucureşti, în semn de protest faţă de tergiversarea unei soluţi definitive în cazul colectiv.

Mai multe persoane acoperite cu pânză albă s-au întins pe treptele Curţii de Apel Bucureşti, unde au fost aprinse lumânări şi au fost aşezate fotografii ale victimelor.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

De asemenea, pe scări au fost puse şi fotografii ale celor consideraţi vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, dar şi pentru dramele celor care au ajuns apoi în spitale şi au fost ucişi de infecţiile  nosocomiale, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Pedone şi fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

”Pe 30 octombrie 2015 pierdeam copii şi părinţi, fraţi şi surori, prieteni şi iubiţi, ne indignam de arbitrariul pierderii lor şi ne revoltam împotriva responsabililor fără responsabilitate. Constant, de 6 ani aceiaşi oameni ne repetă că ”avem de toate” în timp ce, la fel de fără apărare ca atunci, uitaţi aşezaţi pe paleţi şi abia acoperiţi cu cearşafuri albe, suntem prinşi în deriva unui sistem de sănătate fără griji şi fără vinovaţi şi a unei justiţii a amânării şi omisiunilor. Şi anul acesta, ca în fiecare din ultimii 6, ieşim în stradă să cerem dreptate pentru Colectiv şi pentru noi”, au afirmat organizatorii evenimentuui, printre care se regăsesc Corupţia ucide şi Asociatia Colectiv GTG 3010 .

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Conform anunţului organizaţiilor civice, respectând toate măsurile de siguranţă impuse de perioada prin care trecem, după flashmob, portretele victimelorvor fi purtate până la clubul Colectiv.

65 de tineri şi-au pierdut viaţa în incendiul izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv, unde formaţia Goodbye to Gravity susţinea un concert.

Tribunalul Bucureşti a pronunţat, în decembrie 2019, primele condamnări în dosarul Colectiv, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, în prezent, primar al Sectorului 5, fiind condamnat la 8 ani şi 6 luni de  închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru club. De asemenea, au fost condamnate alte 12 persoane, printre care patronii clubului şi cei ai firmei care a asigurat artificiile în club. Până la acest moment, nu există o decizie definitivă în acest caz.

În urmă cu 10 zile, Alexandra Furnea, supravieţuitoare a incendiului, constata, la şase ani de la dezastrul în care zeci de oameni au murit, că „în 2021, în România, suntem tot în 2015”. Ea făcea trimitere, într-o postare publică, la procesul „Colectiv”, despre care susţine că „s-a transformat într-un simulacru de justiţie al cărui scop este acela de a trage, în fel şi chip, de timp pentru a amâna pronunţarea unei sentinţe, spre a menaja sensibilităţi politice şi de stat”, dar şi la victimele incendiilor produse în spitale, în ultimele luni, pacienţi despre care scrie că au ars „ca nişte torţe însufleţite ce aruncă lumini crude, sfredelitoare, asupra corupţiei şi a delăsării în care ne complăcem”.

https://60m.ro/

Școlile și grădinițele se vor mai redeschide cu prezență fizică doar sub pragul de 6 la mie!

31 oct.

Școlile și grădinițele se vor mai redeschide cu prezență fizică doar sub pragul de 6 la mie, rata de infectare la nivel național, potrivit programului de Guvernare al Cabinetului Ciucă, depus în Parlament sâmbătă. Documentul propune ca o eventuală deschidere să aibă loc pe „scenariile stabilite prin ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății”.

În preambulul Programului de Guvernare, premierul desemnat, Nicolae Ciucă, împreună cu echipa pe care o propune formată din miniștri din PNL și UDMR, menționează faptul că măsurile adoptate la nivelul României pentru pevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19 sunt prezentate la Anexa 0.1.

În respectiva anexă, pe lângă măsurile deja implementate de Guvernul demis Cîțu, apar o serie de „măsuri propuse a fi adoptate în cazul scăderii numărului de infectări”, printre care deschiderea școlilor și grădinițelor.

a) Reluarea activităților care impun prezența fizică în unitățile de învățământ și desfășurarea acestora în conformitate cu scenariile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății”.

Pe 30 octombrie, media ratei de infectare la nivel național era, pentru ultimele 14 zile, de 10,07 cazuri la mia de locuitoripotrivit Grupului de Comunicare Strategică. Cele mai mari rate de infectare erau în Ilfov și București.

https://60m.ro/

SILVIA PEREZ CRUZ – MANANA!

31 oct.

EMMA MARRONE – LA SERA DEL MIRACOLI!

31 oct.

RONNA RIVA – STORIES!

31 oct.

SHADOW OF INTENT ft. PHIL BOZEMAN – WHERE MILLIONS HAVE COME TO DIE!

31 oct.

DEVIN ROWNSEND – SPIRITS WILL COLLIDE!

31 oct.

%d blogeri au apreciat: