Politicienii de la Bruxelles preiau modelul românesc PSD/PNL și forțează distrugerea UE prin dezindustrializare forțată

5 oct.

Svein Tore Holsether își compară sectorul cu industria textilă europeană a anilor 1990: în pragul unei relocări majore. De la sfârșitul lunii august, șeful Yara, o mare multinațională norvegiană care produce îngrășăminte, a redus producția cu două treimi la numeroasele sale fabrici europene, inclusiv trei din Franța, scrie Le Monde, citaă de Rador.

Creșterea prețului gazului, care este materia primă (este transformat cu azotul din aer pentru a produce îngrășământ și o serie de produse secundare), le-a făcut să nu mai fie rentabile. „Dacă luați ureea [unul dintre produsele din fabricile sale], de exemplu, când am decis să închidem, ne-a costat 2.000 de dolari [2.040 de euro] pe tonă pentru a produce și s-a vândut cu 800 de dolari.

În Statele Unite, aceeași tonă costă 200 de dolari de produs, iar în Rusia 100 de dolari. Imposibil, în aceste condiții, să fac față competiției”. Și dacă fabricile sale, care angajează 7.000 de oameni în Europa, nu sunt complet închise, acest fapt se datorează în principal pentru a produce AdBlue, un produs esențial pentru camioanele cu motorină, al cărui preț a crescut brusc și care rămâne profitabil.

La o lună de la această închidere virtuală a activităților sale în Europa, Holsether se teme că prejudiciul ar putea fi ireversibil. „Riscăm să vedem industria noastră ștearsă de pe hartă în Europa. Nu suntem ca restaurantele, care pot fi închise temporar pentru a lupta împotriva unui virus și care își reprimesc ulterior clienții. Pericolul este că închiderea devine permanentă. El subliniază că fabricile sale oferă „locuri de muncă de calitate”, ceea ce devine rar în Europa.

Peste tot pe Bătrânul Continent, industria suportă șocul acestor creșteri istorice ale prețului gazului. Gazele naturale, care servesc ca sursă de energie, dar și adesea ca materie primă, au trecut de la 30 de euro pe megawatt-oră în urmă cu un an, la 200 de euro astăzi, cu un vârf de 350 de euro în august. Aproape peste noapte, multe fabrici, foarte consumatoare de energie și adesea deja neprofitabile, s-au trezit în deficit. Șocul este concentrat în Europa, deoarece gazele sunt transportate tot mai greu și prețurile sunt diferite în funcție de regiune. În Statele Unite sau în Asia, costul acestuia a crescut mult mai puțin.

Balanță comercială

Robin Brooks, un german care este economist-șef al Institutului de Finanțe Internaționale (IIF), o asociație financiară cu sediul în Statele Unite, consideră că acesta este „cel mai mare șoc pentru competitivitatea Europei din anii 1980 încoace”. Dintr-odată, balanța comercială a zonei euro, care fusese structural pozitivă timp de un deceniu, s-a prăbușit. Din ianuarie până în iulie 2021, balanța a fost de 121 de miliarde de euro în zona euro; din ianuarie până în iulie anul acesta, a ajuns la −177 miliarde de euro.

„Ne gândim întotdeauna la Europa ca la o regiune cu un excedent comercial. În două luni, acest lucru a dispărut. Este șocant”, continuă Brooks.
Experiența lui Defontaine ilustrează acest lucru. Această vastă fabrică din Vendée, care produce piese pentru turbine eoliene, componente auto și aeronautice, suferă din cauza concurenței asiatice.

„Inflația energetică nu este aceeași la concurenții noștri”, notează, cu amărăciune, Eric Jacquemont, șeful său. „În anumite regiuni, producătorii asiatici își măresc avantajul competitiv”. „Dincolo de incertitudinea pe care aceasta o prezintă propriei fabrici și angajaților săi, omul vede acolo „un risc real pentru industrie”. Deja, „în ceea ce privește energia eoliană, investițiile noastre sunt în impas. Pericolul este de a vedea actori francezi și chiar europeni dispărând”.

Șocul energetic este, desigur, rezultatul războiului din Ucraina, care a început pe 24 februarie, dar s-a declanșat cu adevărat în timpul verii, întrucât Rusia și-a încheiat aprovizionarea cu gaze către Europa. De atunci, fabricile cele mai consumatoare de energie s-au închis una după alta, în multe sectoare: îngrășăminte, sticlă, aluminiu, ciment, ceramică, oțel etc.

În iulie, producția industrială în zona euro a scăzut cu 2,3%

În Olanda, Nyrstar, lider mondial pe piața zincului și plumbului, a decis în august să închidă temporar topitoria din Budel, lângă granița cu Belgia. OCI, din Fransum, lângă Groningen, și-a oprit producția de bioetanol. Germania, motorul industriei europene, este puternic lovită. La ArcelorMittal, un furnal din Bremen a fost închis, iar producția din Hamburg s-a redus.

Grupul Hakle, un producător celebru de hârtie igienică, a intrat în faliment la începutul lunii septembrie, în contextul creșterii prețurilor la energie și la celuloza de hârtie. Uzina chimică SKW Piesteritz din Saxonia-Anhalt, specialist în îngrășăminte și AdBlue, a fost nevoită să întrerupă producția la jumătatea lunii septembrie. Pe celălalt mal al Rinului, producția de oțel a scăzut cu 5% de la începutul crizei energetice, cu 8% în produse chimice și cu până la 70% în îngrășăminte.

În iulie, în zona euro, producția industrială a scăzut cu 2,3%. Cu o întrebare esențială: există riscul unui efect de domino, închiderea unei fabrici putând aduce cu ea falimentul subcontractanților? În Ludwigshafen, Germania, exemplul gigantului chimic global BASF ilustrează acest lucru. Complexul chimic este unul dintre cele mai mari din lume și aprovizionează întreaga industrie europeană cu compuși chimici. În ultimele săptămâni, aproape că nu a produs amoniac, care nu mai este profitabil.

„În trimestrul doi din 2022, costurile suplimentare pentru gaze se ridică la 800 de milioane de euro față de trimestrul doi din 2021 și chiar 1 miliard față de cel din 2020”, relatează Daniela Rechenberger, purtător de cuvânt al BASF. Deocamdată, grupul compensează prin cumpărarea de amoniac pe piețele internaționale. „Continuăm să livrăm clienților noștri, dar a trebuit să ne adaptăm prețurile. Această creștere a prețului are un efect în cascadă. Produsele derivate din amoniac sunt omniprezente în viața noastră de zi cu zi: adezivi, cleiuri, rășini, materii prime pentru lacuri, pesticide, îngrășăminte, coloranți, pigmenți, agenți de purificare a gazelor de eșapament (AdBlue), explozivi, produse chimice pentru vopsire, aditivi alimentari, sau chiar anumite fibre și materiale plastice destinate automobilului.

Deja concurența bate la ușă: în Statele Unite, unele state, dornice de reindustrializare, încearcă să seducă companiile germane aflate în căutarea unei energii mai ieftine și fără carbon, relatează un sondaj al cotidianului Handelsblatt. Primele decizii de relocare încep să apară.

Producătorul de covoare Balta și-a închis unul dintre site-urile sale din Flandra și a anunțat mutarea parțială a acestei unități în Turcia: „Costul energiei plus costul salarial făcea situația insuportabilă”, spune un purtător de cuvânt al companiei.

Uneori, relocarea rămâne în interiorul UE: Beaulieu Group, unul dintre liderii mondiali în domeniul pardoselilor, a anunțat mutarea fabricii sale valone de la Comines la Hauts-de-France.

Până acum, o destinație preferată pentru relocarea unei fabrici era Europa Centrală, care a devenit curtea din spate a industriei germane. Nu însă și de data aceasta, pentru că și acolo prețurile la energie sunt în creștere. Principala fabrică de aluminiu slovacă, Slovalco, deținută de Norwegian Norsk Hydro și cel mai mare consumator de energie electrică din țară, s-a închis temporar.

În România și Slovenia, unitățile de producție de aluminiu și-au redus semnificativ capacitatea. Iar întreg sectorul este sub amenințarea închiderilor permanente. „Europa va fi nevoită să importe aluminiu din țări precum China sau Rusia”, a subliniat Milan Veselý, directorul Slovalco, care ar trebui să concedieze 300 de persoane până la sfârșitul lunii septembrie.

În așteptarea unui calm ipotetic pe piața gazelor, ce pot face companiile? În Suedia, grupul lider de gatere suedeze, Vidar, monitorizează zilnic prețul energiei electrice și își ajustează producția în consecință. Alții au putut să anticipeze. Gigantul finlandezo-suedez de prelucrarea lemnului Stora Enso, de exemplu, este autonom cu peste 70% din punct de vedere energetic, datorită reciclării deșeurilor din producția sa: biomasă folosită pentru a produce căldură și electricitate.

Dar multe companii nu au nici timpul, nici banii să se reinventeze în mijlocul unei crize. În fața situației de urgență, autoritățile publice înmulțesc planurile de ajutor. Germania tocmai a anunțat un sprijin de 200 de miliarde de euro (peste un an și jumătate), ale cărui detalii rămân neclare, dar care va stabili un plafon pentru prețul gazelor într-o anumită limită de consum. Marea Britanie a plafonat în mod similar prețul energiei, până la 30 de miliarde de lire sterline (33 de miliarde de euro) numai pentru afaceri și peste șase luni. În Franța, scutul de preț a fost extins la întreprinderile mici.

Comisia Europeană trebuie să prezinte propuneri în cadrul unui summit programat pe 6 și 7 octombrie pentru a reduce creșterea prețurilor la gaze. Cincisprezece țări, inclusiv Franța, cer un plafon de preț cu ridicata, dar în prezent se confruntă cu opoziția din partea Germaniei, Țărilor de Jos și Austriei. Totuși, pozițiile par să se apropie: într-un forum comun, miniștrii economiei francez și german, Bruno Le Maire și Robert Habeck, pledează pentru „sprijin financiar substanțial și eficient (…) deschis tuturor companiilor care sunt profund afectate de creșterea vertiginoasă a prețurilor”. Potrivit acestora, este vorba de „prevenirea unei crize pe termen lung cu închideri, falimente și șomaj”.

Pe lângă acest sprijin public, care face posibilă atenuarea crizei, ceea ce este mai rău poate abia urmează. „Deocamdată avem închideri temporare, dar capacitățile de producție rămân pe loc”, relativizează Brooks, de la IIF. ”Și nu este vorba de a îngropa industria germană. Sectoarele cu risc reprezintă 82% din consumul de energie industrială, dar abia 23% din locurile de muncă”, subliniază institutul economic Ifo.

„În Germania, producția de volum este mai ales în scădere. Pe de altă parte, valoarea adăugată brută evoluează mult mai bine”, subliniază economistul Gabriel Felbermayr, de la institutul austriac WIFO. Asta înseamnă că țara reușește să intre în segmentele industriale, unde marjele sunt și mai mari. Este totuși ușor să ne imaginăm scenarii întunecate, în care criza persistă și industria europeană suferă permanent din cauza energiei scumpe.

În acest caz, conchide Brooks, „sunt posibile schimbări structurale și o oarecare dezindustrializare” la nivel european.

https://60m.ro/

Publicitate

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: