Arhiva | decembrie, 2022

Aici sunt banii dumneavoastră: Cele 21 de deplasări externe ale lui Klaus Iohannis din acest an au costat peste 16 milioane de lei. Realizările ultimelor 12 luni: Nu a acordat nici o grațiere, dar a înmânat diferite premii- unul a fost returnat

31 dec.

Președintele Klaus Iohannis a efectuat, în acest an, 21 de deplasări externe care însumează cheltuieli de peste 16,6 milioane de lei. Conform unui răspuns al Administrației Prezidențiale, la solicitarea AGERPRES, cheltuielile aferente pentru cele 21 de deplasări externe ale delegațiilor oficiale conduse de președintele Klaus Iohannis, în anul 2022, însumează 16.604.678,40 lei, scrie știripesurse. 
Cel mai mult au costat călătoriile- prima, cea din șaisprezece februarie, a avut ca principală motivație problemele de securitate din Sahel, care s-au discutat însă într-un mod informal, în cadrul unui dineu oficiat de Emmanuel Macron, la Paris. Ulterior, în aceeași lună – pe 17 și 18 februarie,a fost prezent la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană, organizat la Bruxelles, iar pe 24 februarie – la reuniunea Extraordinară a Consiliului European (Bruxelles).
Potrivit surselor, luna martie la prins pe al nostru președinte la reuniunea extraordinară a șefilor de stat și de guvern din țările membre NATO, organizată la Cartierul General al Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles (24 martie), și la reuniunea Consiliului European, tot la Bruxelles (24-25 martie).
În data de 30 și 31 mai, președintele României a fost absent în continuare de la cârma țării, participând la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care s-a desfășurat la Bruxelles.
Călătoriile din iunie au fost însă și mai epuizante, potrivit surselor citate:
  • Pe 14 iunie era a Haga: la pregătirea Summitului NATO;
  • pe 20 iunie, la Riga, în Letonia, la cea de-a șaptea ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mari (I3M) și la cea de-a patra ediție a Forumului de Afaceri I3M;
  • pe 23 și 24 iunie, la Bruxelles, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană și Balcanii de Vest, Consiliului European și Summitului Euro în format extins;
  • în  28-30 iunie – la Summitul NATO de la Madrid.
În septembrie, șeful statului a participat la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, care au avut loc la Londra. Pe 20 și 21 septembrie- la cea de-a 77-a sesiune  a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), organizată la New York. Vizita președintelui Iohannis în Statele Unite ale Americii a inclus și o deplasare la San Francisco pe 22 și 23 septembrie.
În octombrie, președintele Iohannis a fost prezent la prima reuniune a Comunității Politice Europene și la reuniunea informală a Consiliului European de la Praga (6-7 octombrie) și la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (20-21 octombrie).
Pe 7 și 8 noiembrie, șeful statului a participat la Summitul implementării climatice de la Sharm El-Sheikh, iar pe 11-12 noiembrie – la Forumul pentru pace de la Paris. De asemenea, președintele Iohannis a efectuat o vizită oficială în Republica Letonia, la Riga, pe 23 noiembrie, urmată de o vizită oficială în Republica Lituania, la Vilnius, pe 24 noiembrie, și de participarea pe 25 noiembrie, la Kaunas, la simpozionul internațional „The Idea of Europe” și la reuniunea șefilor de stat din Lituania, Letonia, Polonia și România.
Șeful statului a efectuat pe 2 și 3 decembrie o vizită de lucru la Atena, iar pe 6 decembrie a participat la summitul UE-Balcani de Vest de la Tirana. Pe 14 și 15 decembrie a fost la Bruxelles, la summitul UE-ASEAN și la reuniunea Consiliului European.
* Potrivit Administrației Prezidențiale, de la începutul anului și până pe 15 decembrie, președintele Iohannis a transmis spre reexaminare Parlamentului 14 legi și a înaintat Curții Constituționale 12 sesizări de neconstituționalitate.
Până pe 15 decembrie au fost înregistrate 54 de cereri de grațiere. Șeful statului nu a aprobat cereri de grațiere nici în acest an. Până la aceeași dată, au fost acordate 1.024 de decorații naționale și pe domenii de activitate, civile și militare de pace (inclusiv cele care intră sub incidența Legii nr. 182/2002), dintre care 15 au fost acordate unor instituții din domeniile sănătății, culturii și cultelor. Au mai fost acordate 28 de decorații Drapelelor de Luptă ale unităților militare, respectiv două Medalii Aniversare „Centenarul Marii Uniri” (pentru o persoană fizică, respectiv o persoană juridică – cea din urmă fiind o instituție cu atribuții în domeniul cultelor). O decorație a fost returnată, conform Administrației Prezidențiale.
Publicitate

Obiceiuri şi superstiţii de Anul Nou la români – Pluguşorul, Mersul cu Buhaiul, Jocul Caprei şi Jocul Ursului, practicate încă din cele mai vechi timpuri. Vâsc, bani în buzunar şi haine noi, pentru belşug şi noroc

31 dec.

Obiceiuri şi superstiţii de Anul Nou la români – Pluguşorul, Mersul cu Buhaiul, Jocul Caprei şi Jocul Ursului, practicate încă din cele mai vechi timpuri. Vâsc, bani în buzunar şi haine noi, pentru belşug şi noroc

Simboluri, colinde şi obiceiuri păgâne marchează, în datina românească, ultima zi a anului vechi şi în prima a celui nou. În Muntenia se umblă cu capra, în Moldova cu ursul, „mascaţii” sunt în Bucovina, iar în noaptea dintre ani se pun vâsc, struguri şi smochine pe masă, pentru belşug.

Perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează a amestecat vechi sărbători păgâne (Dionisiacele câmpeneşti, Brumulia, Saturnalia, Dies natalis Salis invictis) reinterpretate în perspectivă creştină, ţărănească şi teologală, potrivit cercetătorului Şerban Anghelescu, care vorbeşte în „Sărbători de iarnă” despre colindele din ultimele zile ale anului.

„În practică, formele de colindat ocupă aproape întreg teritoriul celor douăsprezece zile”, explică acesta, descriind pe zone care sunt simbolurile colindătorilor la sfârşit de an. „În Moldova şi Muntenia se umblă cu Capra de Anul Nou, iar în Transilvania de Crăciun, fără să fie o regulă absolută”.

Vlad Manoliu scrie în volumul „Sărbători româneşti” că „între Crăciun şi Bobotează (în unele zone numai în cele trei zile de Crăciun) copiii umblă cu Steaua. Ei sunt numiţi „stelari“, „colindari“, „crai“. El explică cum se umblă prin sat: „În Muntenia flăcăiandrii umblă în noaptea din ajun şi în ziua de Sânt Ion cu un soi de urături speciale. Li se spune Iordănitori şi sunt conduşi de un popă. Acesta poartă o căldăruşă cu aghiazmă, în care ceilalţi înmoaie motocoalele şi iordănesc pe cei vizitaţi. Un flăcău din ceată duce o ţepuşă de lemn în care se înfige carnea dăruită. Ceata umblă prin sat, din casă în casă, mimând slujba de Bobotează. Gospodarii sunt stropiţi, apoi sunt ridicaţi pe braţe de trei ori în sus. În unele locuri, stăpânul casei se luptă cu un iordănitor şi, dacă îl învinge, îi face un dar. Alţi gospodari, mai glumeţi, se aşază pe un buştean sau un car şi iordănitorii trebuie să-i ridice cu tot cu ele. În cele din urmă le dăruiesc bani, carne şi băutură. Ceata caută mai ales Ioni şi Ioane, pe care-i pornesc cu sila la gârlă ca să-i boteze şi nu-i iartă decât dacă primesc ceva în schimb. La horă sunt iordănite în special fetele”.

Sfaturi generale în tradiţia românească

Antoaneta Olteanu a scris câteva sfaturi generale în „Calendarele poporului român”, legate de încheierea anului. „Anul se sfârşeşte şi gazda trebuie să se îngrijească de toate, să vadă dacă nu s-a adunat apa pe sămănături, dacă nu trebuie să tăie copaci şi tufiş, să vadă dacă vitele sunt bine îngrijite, curăţite, nutrite, bine aşternute, duse la aer, dacă, pe lângă nutreţul uscat, nu trebuie să se dea şi rădăcini, dacă nu se poate folosi de vreo verdeaţă pe afară, dacă nu se îngheaţă apa pusă pentru vite şi pentru păsările din curte, dacă pomii acoperiţi au destul aer. Pivniţa, de mucezeşte câte ceva în ea, trebuie afumată cu piatră pucioasă şi aerisită din când în când. Sălata şi alte legumi, dacă e neaua puţină, se acoperă cu frunză ori cotori de buruieni. Iarna nu e ca omul să se lenevească, ci să se odihnească după munca cea grea de peste an. Vitele trebuiesc ţinute în curăţenie deosebită şi sarea să nu le-o tragem. Să se care gunoi. Când gerul e mare, ferestrile pivniţelor să se înfunde. Grajdurile să fie călduroase, căci atunci vitele mănâncă mai puţin. Pleava se opăreşte şi, amestecată cu napi de nutreţ ori cartofi, astfel se dă la vite. În chipul acesta se curăţă nutreţul”, scrie istoricul în „Calendarul săteanului pe anul comun 1918”.

Obiceiuri de Anul Nou

Odinioară, luna decembrie era numită şi Undrea, dar şi Luna lui Cojoc, Ningău sau Luna lui Andrei. În lumea satului românesc, tradiţiile, obiceiurile şi datinile păstrate reprezintă tezaurul naţional nescris şi înţelepciunea populară.

Lista tradiţiilor şi a obiceiurilor româneşti cuprinde, pe lângă colinde, jocuri cu măşti, alaiuri, teatru popular şi dansuri specifice finalului de an.

Pluguşorul este un obicei practicat de români, încă din cele mai vechi timpuri, de sărbătoarea Anului Nou.

„Uratul cu plugul sau cu pluguşorul practicat de copii şi de feciori în grupuri separate implică uneori prezenţa fizică a plugului. Textul, o istorie versificată a facerii de pâine (colac), întruneşte trăsăturile necesare mitului. Recitat în timp sacru, pluguşorul povesteşte despre naşterea pâinii la care participă succesiv aproape toţi membrii comunităţii, iar în cele din urmă colacul este împărţit tuturor. Satul întreg se adună în colacul care îi conţine simbolic pe toţi şi se desface apoi în bucăţile împărţite egal. Trupul pâinii va trăi identic în fiecare dintre actorii şi martorii ritului”, scrie Şerban Anghelescu în „Sărbători de iarnă”.

Obicei agrar, structurat după modelul colindelor, Mersul cu Buhaiul este o datină păstrată de sute de ani în satele româneşti. Obiceiul Buhaiului se practică în ajunul Anului Nou, între asfinţit şi miezul nopţii. Obiectul buhai este o bărbânţă (putină) cu unul dintre capete acoperit de o bucată de piele de oaie foarte bine întinsă, din centrul căreia atârnă o slimnă (coamă) din păr de cal, ce produce un sunet grav, ciudat şi nemuzical, care aminteşte de mugetul unui taur. Uneori buhaiul este împodobit şi i se pun coarne de berbec învelite în hârtie colorată şi ciucuri. Grupurile de urători poartă costume tradiţionale, căciuli împodobite, bice şi clopoţei, fiind răsplătiţi de gazde cu mere, nuci, covrigi şi colăcei.

Un alt obicei arhaic care se petrece în Seara Anului Nou este Jocul Ursului, un joc popular cu măşti, cu caracter augural, format din urători deghizaţi. Masca-costum este lucrată din blana unui animal întreg şi este împodobită la cap cu doi canafi (ciucuri) de culoare roşie. Jocul Ursului este aducător de fertilitate, iar sunetele fluierului, ale tobelor şi ale tălăngilor vor avea ca rezultat scoaterea căldurii din pământ şi astfel solul va fi mai productiv.

Jocul Caprei este un obicei străvechi, ce se păstrează încă la români şi face parte din tradiţiile de iarnă. În ziua de Anul Nou, prin teatrul folcloric pe care Jocul Caprei îl prezintă trecând printr-un ciclu de „transformări” (moarte, înmormântare, bocete, înviere), participăm în fapt la un ritual dramatic împletit cu elemente de cult.

Potrivit tradiţiilor româneşti, mersul cu Capra, cât şi primirea urătorilor în fiecare casă de creştini aduc noroc şi belşug în gospodărie, fiind totodată un obicei important şi pentru agricultorii care considerau Jocul Caprei o chemare a forţei divine pentru  atragerea roadelor bogate. Animal de cult, în vechime, capra a fost asociată cultului fertilităţii. Actul ritual al acestui joc simbolizează înmormântarea anului vechi şi renaşterea anului nou.

Potrivit cercetătorului Şerban Anghelescu, capra şi jocul ei reprezintă un ritual care compune o imagine fioroasă. „O construcţie simplă şi ingenioasă de lemn sau, în mod excepţional, din fire şi bare metalice constituie suportul, coloana vertebrală a caprei care susţine capul cornut cu maxilarul superior mobil. Mânuitorul caprei ascuns sub o pânză de care atârnă fâşii de hârtie colorată sau fire vegetale face să clămpăne fioros, ritmic, botul caprei, ameninţându-i pe spectatori. Salturile acrobatice ale jucătorului de capră, zgomotul fălcilor lovite, sunetul clopoţelului atârnat de maxilar, sclipirea oglinzilor fixate deseori pe blana textilă a caprei, compun o imagine voit ţipătoare, fioroasă şi comică în acelaşi timp, în care preoţii vedeau poate pe drept cuvânt figura diavolului”.

Obicei de Anul Nou, Umblatul cu Sorcova este practicat mai cu seamă de copii. Etimologia cuvântului „sorcova” vine din bulgară, de la cuvantul surov, care înseamnă „verde crud” şi face referire la ramura verde îmbobocită pe care o foloseau urătorii în vechime. Pentru urător, Sorcova ţine loc de baghetă magică şi are calitatea de a transmite sănătate şi tinereţe celui colindat.

Paul Morand scria în cartea sa „Bucureşti”, la 1935, despre un oraş în care zgomotele şi zăpada erau preţioase. „În parcuri, fotografii ambulanţi îşi suflă în pumni şi developează fotografii la minut deasupra unui vas de mangal. Automobilele, făcute pentru clime temperate, scot horcăieli bizare. Copiii îşi scot săniile şi lunecă până în cimitir: capătul cursei e printre morminte. Ţigăncuşele vând flori, dar sunt flori de hârtie, sorcove de Anul Nou, trandafiri roşii şi margarete albe cu auriu; vă seamănă cu boabe de grâu şi vă urează să trăiţi, să-nfloriţi, ca merii, ca perii, ori să trăiţi, să-mbătrâniţi, ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir. Copiii mascaţi trag un căruţ cu un brad de Crăciun şi vin să ceară pe la uşi, în zăpadă până la genunchi”.

Superstiţii

Unele dintre cele mai cunoscute superstiţii sunt legate de bani, noroc şi belşug.

În noaptea dintre ani, se spune că e bine să ai bani în buzunar, dar şi că nu este bine să dăm bani pe 31 decembrie şi 1 ianuarie, ca să nu rămânem fără bani tot anul ce vine. În unele zone ale ţării, femeile coc o pâine în care ascund bani, iar cel care găseşte monedele va avea noroc de bani tot anul.

Se consideră că e bine să avem vâsc pe masă, în noaptea de Revelion, pentru noroc.

O altă superstiţie legată de belşug, pe care mulţi o şi respectă, spune că este bine ca prima persoana care intră în casă în prima zi a Anului Nou să fie un bărbat brunet (se spune că blonzii şi roşcaţii sunt aducători de ghinion, iar femeile de asemenea). Musafirul trebuie să intre în casă cu o crenguţă de vâsc, pâine şi sare.

Superstiţioşii vor avea pe masa de Revelion struguri şi smochine, simbolul belşugului.

În noaptea dintre ani se spune că e bine să purtăm ceva roşu, iar pe 1 ianuarie să avem haine noi, pentru noroc.

Din bătrâni se ştie că nu e bine să fie agăţat calendarul anului nou înainte ca acesta să se fi sfârşit, pentru că aduce ghinion.

Nu e bine să aruncăm nimic în prima zi a anului, nici măcar gunoiul, pentru că dăm cu piciorul norocului.

Se mai spune că în noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre, deoarece, aşa cum găina scormoneşte pământul şi-l împrăştie, tot aşa se risipesc norocul şi bunăstarea casei.

În prima zi din noul an nu se mătură, nu se spală, pentru a nu atrage sărăcirea casei. Cine va dormi în ziua de Sfântul Vasile va fi leneş tot anul, se spune în popor.

https://60m.ro/

Iohannis tace mâlc – Rusia susține că România este în top 4 țări care furnizează armament Ucrainei

31 dec.

Iohannis tace mâlc – Rusia susține că România este în top 4 țări care furnizează armament Ucrainei

Am intrat în vizorul Rusiei. Guvernul României nu a făcut public niciodată eventualul sprijin militar pentru Ucraina, spre deosebire de restul țărilor din Occident. Anunțul a fost făcut de Șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse.

”Cele mai mari cantități de armament au fost livrate Ucrainei de SUA, Marea Britanie, Polonia și România”, a declarat vineri Șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Valeri Gherasimov, care a făcut afirmațiile într-un discurs oficial.

Gherasimov, cel mai influent militar din ierarhia rusă, a mai spus că ”totalitatea ajutorului financiar al Occidentului acordat Ucrainei a fost de aproape 100 de miliarde de dolari”.

Șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse a făcut declarațiile la Moscova, într-un briefing în fața atașaților militari ai statelor străine. El a vorbit, în special, despre modul în care decurge invazia rusă în Ucraina, pe care a calificat-o drept ”operațiunea militară specială a Rusiei pentru protejarea Donbasului”.

Cornel Nistorescu: Mocneşte un foc de nemulţumire în întreaga societate românească ce poate genera adevărate „incendii” sociale

31 dec.

Cornel Nistorescu: Mocneşte un foc de nemulţumire în întreaga societate românească ce poate genera adevărate „incendii” sociale

Jurnalistul Cornel Nistotrescu scrie, într-un articol în Cotidianul, că un text din episodul de Crăciun al serialului „Las Fierbinţi” reflectă extrem de fidel situaţia din societatea românească de azi, nemulţumirea în creştere a românilor faţă de faptul că o duc tot mai greu de la o zi la alta în ciuda promisiunilor conducătorilor, dar şi dispreţul faţă de politicieni.

Iată textul:

„Zilele acestea am citit și un articol despre audiența programelor de televiziune în seara de Ajun și în Ziua de Crăciun. Las Fierbinți de la Pro Tv a bătut de departe toate audiențele celorlalte posturi, mult peste Singur acasă (III), peste dialogurile cu Florin Piersic și cu Gigi Becali (ce rezolvare ieftină și stupidă pentru Crăciun), inclusiv petrecerea de mahala de la România TV. Episodul difuzat de Pro TV a atras peste 2 milioane de telespectatori (fiind, de obicei, principala motopompă de facil în România) și a făcut senzație cu un monolog din care multe site-uri au reprodus un pasaj sau l-au reluat integral (Paginademedia.ro).

Iată baza acestui succes de audiență:

„România educată. Gargară! Fără bani ce să faci? Mii de km de autostrăzi. Gargară! Sute de spitale noi. Gargară! Şcoli noi. Gargară!
Şi tot azi, aceeaşi persoană avea în cap să facă o minune, o minune în ziua de Crăciun. O minune? La noi în ţară? O minune în România? Păi, fraţilor, România e o minune. E o minune că încă mai există pe hartă. Numai printr-o minune mai merg trenurile pe şinele astea vechi şi neschimbate de 50 de ani. Numai printr-o minune nu avem zece Colectiv. Numai printr-o minune nu avem 10 Maternitatea Giuleşti.
România merge printr-o minune. Nu merge după un plan, după un manual. Pentru că nu există niciun sistem, nicio regulă. Totul se face după ureche. Regulie azi sunt aşa, mâine sunt altfel. După cum bate vântul şi după cât e de mare foamea de bani acolo sus. Şi avem şi noroc că orice minune ține doar trei zile. La noi merge aşa de zeci de ani. Mă, merge aşa de zeci de ani, tu-i Raiul mă-sii de politic”.

Textul acestui episod a fost scris de Adrian Văncică (actorul care-l joacă pe Celentano), nu de Mihai Gâdea sau de Cosmin Prelipceanu și nici de scriitorii noștri cu pretenții de universalitate, apărători ai poporului român.

Dacă în seara și în ziua de Crăciun Las Fierbinți a avut o asemenea audiență cu un asemenea text manifest înseamnă că sufletele compatrioților noștri sunt destul de întoarse pe dos. Ca să nu zic încinse și revoltate. Ei s-au regăsit și se regăsesc într-un asemenea discurs de tip protestatar. Explicația este simplă. Românul este nemulțumit și reacționează neașteptat. Fie vorba între noi, nu ne aflăm în fața unui text vesel, cu pretenții de umor, de distracție ieftină, de hăhăială. Este vorba de un românesc „J’accuse!” la adresa situației din țara noastră.

Personal, nu urmăresc Las Fierbinți. N-am văzut nici un episod complet. Pur și simplu, nu gust. Îl socot o baltă de vulgarități. Dar acest text este expresia simplă, neartistică și nefiltrată a unei nemulțumiri publice dominante în România acestor ani. Spune totul despre eșecul acestor mandate Iohannis. Succesul său ar trebui să-i îngrozească și pe guvernanți, mai ales pe Klaus Iohannis, pe pesediști și pe liberali și pe politicienii din Opoziție, inclusiv pe generalii beneficiari din SRI. Exprimă o nemulțumire adîncă, la limita revoltei, un sictir aproape generalizat, de care populația nu scapă nici la zilele de sărbătoare.

După părerea mea, el semnalează cel puțin faptul că mocnește un foc de nemulțumire pe care cineva poate pune de mămăligă, dar care poate produce și nenumărate incendii sociale”, scrie Nistorescu.

https://60m.ro/

O necesară şi urgentă clarificare din partea directorului SRI

31 dec.

Printre cele 90 de comentarii generate de publicarea unor reacţii ale rezerviştilor Serviciului Român de Informaţii faţă de declaraţia domunului director, Eduard Helvig, cităm : (…)fosta Securitate a avut o contribuție importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanților anticomuniști din decembrie 1989, cel puţin un comentariu reţine atenţia în mod special:   29 decembrie 2022 la 11:57 EPIGONUL spuneDomnule Hellvig, cine poate fi mai interesată , decât Moscova, de culpabilizarea Securităţii, ca să-şi acopere Operaţiunea specială Nistru ? Moscova nu iartă!

Da, aici este cheia problemei! Dar, în acelaşi timp, seniorii Armatei Române de azi sunt juniorii Armatei Române, executanţi ai ordinelor criminale şi stâlpii puterii contrarevoluţionare instaurate în decembrie 1989, cu binecuvântarea Moscovei.

 A blama şi diaboliza Securitatea, în raport cu evenimentele din decembrie 1989, înseamnă a acoperi rolul criminal al Moscovei şi al agenţilor G.R.U. şi K.G.B. în lovitura de stat şi înăbuşirea în sânge a revoluţiei.

 Dacă directorul S.R.I. a dorit sau nu să intre şi dânsul în această manoperă diversionistă, are mai puţină importanţă, cea ce contează este rezultatul, perfect convenabil Moscovei.

 Intervenţia virulentă a unui agent proeminent al Rezidenţei de la Cluj a Serviciilor Secrete Interaliate, l-am numit pe Cosmin-Horia Guşă, care l-a atacat în chip josnic pe Cornel Nistorescu pentru simplul fapt de a fi consecvent unui crez al jurnalismului, audiatur et altera pars, este, în opinia cunoscătorilor în materie, expresia pură a matricei ideologice a K.G.B-ului şi succedenţilor acestei organizaţii în România.

 Afacerile secrete ale lui Cosmin-Horia Guşă şi prietenului său, Mircea Popa -Besciotnâi pe la Moscova sunt prea bine cunoscute unui alt agent al Rezidenturii de la Cluj, Cristian-George Maior, căruia nu i-a venit să creadă cu câtă determinare şi uşurinţă cei doi l-au convins pe prezidenţiabilul Mircea Geoană, pe care l-au introdus pe o uşă din dos la Kremlin, să intre rolul Înalt Trădătorului de Ţară, în favoarea Moscovei.

 Cozmin Guşă şi Mircea Popa şi-au asumat diligenţele intermedierii contactelor lui Geoană la Kremlin, dar nu au scăpat o vorbă despre faptul că acolo se pusese la cale o nouă Înaltă Trădare.

 Cozmin Guşă diseminează zi de zi, ceas de ceas, minut de minut, secundă de secundă otrava diversiunii propagandistice moscovite, fapt pentru care, cei pe care îi apără devin în realitate victime ale deconspirării.

  Nu putem să nu ne întrebăm dacă există sau nu vreo legătură între noul look al secretarului general al N.A.T.O. şi vizitele secrete la Kremlin, din anul 2009, facilitate de cuplul agenţilor Guşă & Popa.

 Declaraţia directorului S.R.I. cu privire la rolul represiv al Securităţi în decembrie 1989 este fundamental desfiinţată de conţinutul documentelor aşa-zis desecretizate (de fapt au devenit publice în lucrarea „MÂNA MOSCOVEI – Documentele crimei din decembrie 1989″, (Vol. I, II) Editor: Victor Roncea, Editura TipoMoldova, 2018, 2020).

 Dimpotrivă, am spune că cele 13 volume de documente ( copii ale documentelor valorificate de comisiile senatoriale- Nicolaescu, Săndulescu şi Gabrielescu,) demonstrează exact contarariul, adică neimplicarea Securităţii în acţiuni represive.

 Este esenţial ca directorul S.R.I. să motiveze public care este cauza acestei contradicţii : sevrajul crizei de imagine; vreun complex ascuns ; nu a citit documentele şi a fost minţit de colaboratori; a fost silit să facă o declaraţie mincinoasă; a comis premeditat o diversiune, cu ce scop ; un alt motiv ?

Ce zic ofițerii rezerviști despre campania lui Hellvig?

Cotidianul RO

Crimele contra umanității și regimul actual

31 dec.

În România, Justiția a încălcat, la ordin, se înțelege, principiile care sancționează crimele contra umanității, perturbând istoria și cultura. Încă o temă majoră este folosită în lupta pentru distrugerea României în timp ce o lume întreagă vede cum Rusia „denazifică” Ucraina.

Procesul comunismului este blocat într-un început de unde pare imposibil de continuat, iar motivele sunt acelea care interzic o privire integrală asupra istoriei.

În timp ce Forumul German se reînființează pe revendicări de patrimoniu confiscat legal, inadmisibile, ale unei entități dizolvată întemeiat prin decret regal, justiția încearcă anularea istoriei românești.

Sentința care a făcut din FDGR un succesor în drepturi de organizație fascistă

Forumul German este doar unul dintre beneficiarii necenzurați de Justiție

Deși am o perspectivă critică severă față de regimul legionar și cel comunist, nu pot fi însă de acord cu dubla măsură aplicată astăzi.

Cercetarea istoriei, punctele de vedere nu pot fi cenzurate de justiție, cu atât mai mult de o justiție care este realmente incapabilă să se abstragă din zone în care nu are ce căuta. Dezbaterile nu se supun decât regulilor publice academice și numai o escaladare a acestora ar poate fi subiect de drept.

România nu a recuperat cazuistica, martorii și liniile directoare pentru a stabili concluzii. Mai mult, nu pot fi organizații învestite cu rol de cenzură absolută. Ideologia totalitară operează acum cu mijloacele anilor ‘50, încercând să obtureze orice cale pentru restabilirea integrității adevărului istoric.

Pe un asemenea fond, este tot mai greu, imposibil, de abordat politica externă de către un popor obligat să se raporteze la lume prin etichete care nu-i aparțin.

Riscăm astfel să avem un nou „fond secret” în biblioteci și noi directori de conștiință, situație care nu se regăsește în lumea liberă.

Cotidianul RO

Mesajul deosebit al preotului Chesarie Bertea din New York

31 dec.

Mai bate un an la poarta nemuririi

Si se ingroapa cel care- a trecut

Privim cu resemnare – n urma

Si ne gandim ce- am petrecut

Nu stiu de- am mai dori Sa vie

Dar tot speram la ce- i mai bun

Si- mbatranim cate o clipa

Iar anii tot la numar se adun

In cartea vietii se tot scriu cu slove Istorii ce Raman uitate

Dupa un an , sau 5 sau zece

Cu totii ne vom intreba de ce mai trece

Ma – ntreb la cumpana din anii

Ce ne rezerva viitorul

O fi un an cu Dumnezeu

Sau vom canta cu tot razboiu

Ii cer la Dumnezeu in simplitate

Sa ne aducă anul care vine

Un dar de pace si smerenie

Si recunoașterea de sine

As vrea ca voi cei ce primiți urarea

Sa nu uitați ca este Dumnezeu

Si toate vin de la cel mare

Fără de care nu exist nici eu

Din inima eu va doresc iubire

Si impliniri cerești

Sa fie cu voi Sfinții

Si ca in ceruri sa trăiești

Iar rugăciunea sa va fie

O lege- a firii si o bucurie

In viata din aceasta lume

Voi sa trăiți in partasie

Sa va iubiți unii pe alții

Sa dați la toți cei care nu au

Sa va intampine cu stele Lumina anilor ce vin

Sa tot trăiți in fericire

Atât cat va da Dumnezeu

Si sa vibrați de fericire De- aici pana la Dumnezeu

Primiți aceasta creație personală cu ocazia Anului nou- 2022-2023 , si cele mai alese urări de bine si sănătate , cu un sufletesc La mulți si binecuvântați ani . Dumnezeu sa fie cu voi .

Cu reverența, protos Dr Chesarie Bertea , Iustin & comunitatea Bisericii Ortodoxe Romane sf Maria, New York

Alexandru Muraru, „deconturi nesimțite pentru vizite la fratele geamăn, ambasador în SUA”

31 dec.

17.000 de euro a plătit statul român pentru plimbările în străinătate ale șefului PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru. Cele mai mari sume, aproximativ 12.000 de euro, au fost cheltuite pentru vizite în Statele Unite ale Americii, în lunile iunie și septembrie, unde fratele său geamăn, Andrei Muraru, este ambasador, relatează 7iasi.ro. Cazarea pentru o noapte în SUA a costat cât salariul minim pe economie. În cele două vizite, Muraru a petrecut mai bine de trei săptămâni în Statele Unite. Turism de lux pe bani publici: în timpul unei astfel de vizite, frații Muraru au vizitat New York, s-au plimbat pe Broadway și chiar au făcut poze pe care le-au încărcat pe facebook. În vara acestui an, presa centrală dezvăluia că Andrei Muraru, fratele ambasador în SUA, și-a mutat reședința într-o vilă cu 46 camere pentru care statul român plătește chirie 21.000 de dolari pe lună. Deși parlamentarii depun informări periodice, care sunt publicate pe site-ul Parlamentului, cu privire la scopul deplasărilor externe, Muraru nu a efectuat nicio astfel de informare. Întrebat de 7IAȘI de ce informările nu se regăsesc pe site-ul Camerei Deputaților, Alexandru Muraru ne-a cerut să consultăm conturile sale de Instagram, Tweeter și Facebook. Prin comparație, ceilalți deputați din Iași au cheltuit sume infime, de zeci de ori mai mici, pentru deplasări în străinătate.

Citiți integral AICI

Despre pace, compromis și pacea durabilă – Andrei Marga

31 dec.

După multe decenii de pace, Europa cunoaște din nou războiul între state. Tema păcii redevine astfel actuală: Cum să se oprească războiul și oamenii să încheie pace? Un răspuns acum, în plină expansiune a conflictului actual, este mai mult decât util.
I se atribuie lui Leibniz constatarea că „pacea veșnică” este doar atunci când viața s-a stins. Dar punctul de plecare al reflecției asupra păcii relevant pentru noi, astăzi, se află în reflecțiile ce au urmat sângeroaselor războaie religioase încheiate în 1648. Prin Pacea Westfalică se instaura, desigur, suveranitatea statelor.

Rămânea însă de lămurit cum este posibilă pacea. Răspunsul l-a dat abatele Saint Pierre (Pour rendre la paix perepetuelle en Europe, 1712) în imaginea pretențioasă a „păcii perpetue”. Jean Jacques Rousseau (Jugement sur le projet de paix perpetuelle, 1782) a lăudat preocuparea, dar s-a îndoit că suveranii vor renunța la prerogativele declanșării războiului.
Prin proclamațiile Revoluției franceze, pe scenă a urcat însă tematica drepturilor omului, încât Kant a reluat proiectul și l-a adus pe un triplu teren: al dreptului statului naţional, al dreptului internaţional şi al drepturilor omului (Zum Ewigen Frieden, 1795). El a dat proiectul juridic şi filosofic al lumii lipsite de războaie.
În pofida aparenţei utopice, acest proiect nu a rămas pe hârtie. Preşedintele Woodrow Wilson l-a pus în practică după Primul Război Mondial, organizând conlucrarea naţiunilor. Pe această cale s-a ajuns la Liga şi, mai târziu, la Organizaţia Naţiunilor Unite. Plecând de aici, la două sute de ani de la reflecția lui Kant, Jürgen Habermas (Kant’s Idee des ewigen Friedens – aus dem historischen Abstand betrachtet, 1995) a pus în lumină condiționarea ei istorică și a adus la zi abordarea păcii.

Cu certitudine, Kant a procedat realist în raport cu ce-i oferea epoca. El a observat că regulile rezultate din „asocierea” de state nu au forţă de obligare comparabilă cu dreptul dinăuntrul unui stat şi că „acordurile” între state presupun ceva de felul unui „permanent congres”. Cu aceasta, însă, observă Habermas, Kant a intrat într-o contradicţie. „El vrea, pe de o parte, să păstreze suveranitatea statelor sub rezerva disolubilităţii acordului; aceasta înseamnă recursul la comparaţia cu congrese şi asociaţii voluntare. Pe de altă parte, <federaţia>, care urmează să asigure durabil pacea, trebuie să se deosebească de alianţe trecătoare prin aceea că membii se simt îndatoraţi ca, în cazuri date, să subordoneze raţiunea de stat scopului comun declarat <de a soluţiona controversele lor /…/ oarecum printr-un proces, şi nu /…/ prin război>”. Kant a fost conştient de contradicţie, dar, neavând, la timpul său, alte argumente la dispoziţie, s-a mulţumit să apeleze la „raţiunea” oamenilor.
„Apelul la raţiune” este legat la Kant de speranța într-un curs al istoriei dat de „natura paşnică a republicii”, „forţa creatoare de comunitate a comerţului mondial” şi „funcţia clarificatoare a sferei publice politice”. În fapt, însă, argumentează Habermas, mersul istoriei a fost diferit (detaliat în A. Marga, Filosofia lui Habermas, EAR, București, 2022). Republicile nu s-au dovedit a fi mai paşnice decât monarhiile, nici în interior, nici în exterior, deşi, odată cu democraţia şi drepturile omului, s-a schimbat exercitarea puterii. Extinderea comerţului mondial a adus nu doar cooperare, ci și conflicte ameninţătoare pentru pacea internă şi internaţională. Sfera publică a statelor moderne a suferit o schimbare structurală în urma căreia manipularea cetățenilor a limitat consultarea, iar, prin organizații neguvernamentale, influența marilor puteri a crescut.
În această situație – cu state reticente la cooperare, comerț mondial plin de dezacorduri și trecerea la manipularea sferei publice – va trebui asumat, continuă Habermas, că „societatea mondială” are nevoie nu doar de „acordurile” dintre state, la care s-a referit Kant, ci şi de ceva în plus. De ceva care, în același timp, garantează libertatea de mişcare a statelor și le obligă la respect reciproc. Va trebui asumat și că drepturile omului nu mai rămân doar în competenţa statelor, ci au prioritate pe agenda internaţională. În sfârşit, va trebui asumat că o organizare a „societăţii mondiale” prin instituţii este indispensabilă, căci comunicarea şi pieţele au pus bazele unei „interdependenţe” pline de tensiuni.
Împotriva vederilor lui Kant se ridică, în continuare, un argument formulat la origine de Carl Schmitt. Acesta a respins folosirea doctrinei drepturilor omului ca bază a reorganizării relaţiilor internaţionale. Argumentul sună astfel: „atunci când un stat îşi combate adversarul politic în numele umanităţii, nu este vorba de un război al umanităţii, ci de un război prin care un stat anumit caută să ocupe, în raport cu inamicul său în război, un concept universal, asemănător cu folosirea abuzivă a păcii, dreptăţii, progresului şi civilizaţiei spre a le reclama pentru sine şi a le nega duşmanului. <<Umanitatea>> este un instrument ideologic deosebit de folosibil” (Der Begriff des Politischen, 1932). Carl Schmitt acuza intervenţionismul în numele drepturilor omului ca simplă „ideologie” ce serveşte „interese de putere”.

Doar că orizontul lui Carl Schmitt – replică Habermas – este revenirea la un statu quo ante al războiului, nereglementat, pe care celebrul jurist o socotea mai bună. Acesta era încredinţat că dreptul internaţional moștenit ar fi capabil să rezolve problemele ce apar. Or, „în forma sa clasică, dreptul a eşuat evident în faţa războiului total desfăşurat în secolul al 20-lea”. Habermas a argumentat că dreptul internațional, înțeles simplist și redus la ceea ce semnează statele în anumite circumstanțe, nu face față istoriei. Dreptul internațional rămâne reperul, dar se cere înțeles nesuperficial, până la capăt.
Astăzi, însă, odată cu conflictul, devenit război, care se desfășoară sub privirile noastre, avem de luat în seamă o realitate și mai mult schimbată. Rădăcinile ei sunt identificate profund de școlile cele mai temeinice de relații internaționale ale „realismului politic”, cea de la Chicago, cu John Mearsheimer, și cea de la Harvard, cu Graham Alison și Steven Walt, precum și de cei mai buni istorici contemporaniști, cu Gerard Chaliand, Andreas Wirsching, și geostrategi europeni, cu Carlo Masala. Anvergura sub varii aspecte a statelor este de inclus în viziunea asupra păcii.

Sunt de părere că, în fapt, în lume s-a trecut un alt prag. Prin efectele îngemănate ale industriilor și comerțului, comunicațiilor electronice și capabilităților militare, lumea a intrat în mobilizări mai ample ca oricând în era postbelică. Trecerea la „politica în format mare”, având ca subiecți mari puteri, care fac legea, întrevăzută dramatic de Nietzsche, a prins chip. S-a părăsit lumea kantiană a „acordurilor” între state suverane și s-a intrat în lumea „voințelor de putere” manifeste. Civismul este primul provocat. Cu un pas nou, pe care anul 2022 l-a pus în scenă, s-a trecut la informarea oamenilor dintr-o singură sursă și la administrarea „relatărilor” și, în fond, a „adevărului”.
În acest cadru, cu noi desfășurări și în mod sigur uimitor și pentru adepții lui Carl Schmitt, a revenit în actualitate argumentul că drepturile omului sunt folosite ca ideologie a conflictului. Astăzi, faptul nici nu mai este ascuns. Unii protagoniști așa își și justifică acțiunea. În plus, îngrijorarea justificată în fața evidenței că în conflict suferă și mor oameni, inclusiv copii, împrejurare care ar trebui să fie punct de plecare răscolitor al unei reflecții responsabile, este exploatată propagandistic astăzi nu pentru a opri, ci tocmai pentru a continua războiul.
Pragul menționat ține de o schimbare a cursului istoriei, pe care anul 2022 o prefigurează. Spus în puține cuvinte, anul ce se încheie a continuat să distrugă înțelegeri, a adus nefericire pe scară mare și a micșorat speranțele. A fost un an în care pașii înainte sunt puțini – abia descoperirea unor medicamente ce ar putea stopa cancerul, reușitele noi în explorarea cosmosului, cu mai buna lămurire a condițiilor vieții terestre. A fost mai ales un an în care și-au început istoria fenomene grave, precum: răspândirea virușilor ca arme în presupusul „conflict al civilizațiilor”, recursul la terapii netestate, dar cu efecte letale, aplicarea electronicii pentru citirea gândurilor altuia, folosirea „uterului artificial” pentru crearea altor oameni și preocuparea de reducere a populației sub dogma că „am fi deja prea mulți”.
Acestea, în timp ce, la orice evaluare, crizele societăților – economică, de legitimare, de motivare – s-au adâncit. Dificultățile resimțite la burse, inflația sporită, adâncirea decalajelor sociale, înflorirea decizionismului, slaba capacitate de înnoire instituțională sunt fapte. Dar acestea nu ar fi fost posibile fără separarea, vizibilă cu ochiul liber, a multor democrații de meritocrație și urcarea la decizii a inșilor neadecvați. În lipsa viziunii și neavând capacitate de organizare, decidenți mediocri antagonizează oamenii și au alergie la pace.

A mai existat război informațional în istorie. Dar, sub ochii noștri, s-a trecut o altă linie roșie. Nicicând, de la nazism și stalinism încoace, nu s-a ajuns la o anesteziere neconstrânsă a chiar conștiințelor celor ce se autodeclară „avansați”. „Societatea nesigură” de care am vorbit în alt loc (A. Marga, Societatea nesigură, 2016) a devenit atât de nesigură încât oportunismul le pare multora o conduită rațională.
Rareori impostori intelectuali și morali s-au cățărat într-un asemenea număr ca azi pe umerii falsificării faptelor. Se pot da nenumărate exemple. Niciodată acuzarea celor care și-au păstrat integritatea și onoarea, apărând libertatea oricui și dreptatea pentru fiecare, nu au fost mai atacate de neisprăviți pe motiv că ar „pactiza cu dușmanul”. Când liderilor lucizi și gânditorilor de primă mărime li se aplică astfel de inepții ale slugărniciei, ne dăm seama unde s-a ajuns!
Heidegger vorbea de „uniliniarizarea” conștiințelor, Marcuse de „unidimensionalizare” în condițiile modernității târzii. Acum s-a ajuns cel puțin la „paralizarea” unor conștiințe care vor să dea tonul în sfera publică. La pupitrele din societate s-au instalat confuzii cu bătaie lungă – între deținerea puterii și adevăr, democratizare și intervenții în forță, cugetare cu capul propriu și aliniere, adevăr și propagandă. Din nefericire, destui sunt azi cei care rup concepția modernă axată pe libertăți și drepturi ale omului de generalitatea ei intrinsecă și de valori ale vieții împreună și, înghițiți de circumstanțe, o convertesc în propagandă.

Până și regula rațională a liberei competiții este adesea suspendată. Nu se mai concurează pe piață, ci se distrug conducte, nu se mai creditează libera circulație a mărfurilor, ci se taie căile de transport, nu se mai stabilește cu probe adevărul, ci se impune mediatic, nu mai este paciența interogării, ci se apucă ideea fixă. Se preia mecanic ce se spune și se face fără scrupule ce se cere. Constatarea lui Goethe – „mediocrul este prizonierul timpului și se hrănește cu ce-i oferă acesta” – s-a banalizat. Mentalitatea insului unealtă s-a răspândit.
Economia este surclasată mai păgubos ca altădată de decizii „politice”. După ce din Europa au plecat războaie mondiale, acum pleacă o scindare a lumii fără precedent. Prea puțini își asumă răspunderea pentru părăsirea universalismului și pentru recunoașterea celuilalt, care au făcut posibilă modernitatea.
Desigur, folosirea armelor nu este demnă de secolul al XXI-lea. Dar militarizarea și mercenariatul sunt? Sau „perfecționarea” în ducerea războiului, în care, nu doar viruși „scăpați din laboratoare”, ci și dronele înlocuiesc mai departe confruntarea față în față și competiția și substituie, până la urmă, diplomația cu subminarea?
În aceste condiții, ale unei unificări a cursului istoriei nu sub luminile dreptului, ci sub organizări ofensive, în care forța dă tonul, pacea este de gândit din nou. Proiectul de pacificare este de elaborat mai departe plecând de la impunătoarea viziune a lui Kant și temeinica ei actualizare de către Habermas, dar înfruntând și pragul amintit. Iată câteva repere ale propunerii mele.
Se poate acum observa mai bine că reglementările de drept contează dintotdeauna împreună cu condițiile adoptării lor. Nu mai dă rezultate invocarea dreptului internațional, cât timp acesta este redus la acorduri semnate în anumite circumstanțe. Și dreptul internațional are nevoie de înțelegere, după cum și atunci când apare un litigiu trebuie mers la rădăcini.

Privind dreptul internațional în mod natural, ca mai mult decât respectarea acordurilor semnate, nu se deschide nicio „cutie a Pandorei”, cum se clamează cu o veche cecitate a minții. În definitiv, și aplicarea acordurilor semnate este act de voință. De ce nu ar fi un act de voință care să ducă mai la rădăcină? Nu mai insist asupra împrejurării că nu avem nici astăzi reglementarea normalizării în consecința celui de Al Doilea Război Mondial și a „războiului rece” care i-a urmat. De aceea, unele țări europene au și înscris în tratatele pe care le-au semnat recunoașterea frontierelor existente „până la reglementarea finală de după al Doilea Război Mondial”.
Suveranitatea națională rămâne stâlpul ordinii raționale a lumii, dar include azi, alături de conotația clasică – inviolabilitatea frontierelor și neamestecul în treburile interne, două noi componente: securitatea vecinului și luarea în considerare a istoriei. Altfel spus, suveranitatea națională îl ia în seamă pe vecinul care solicită securitate. Ea consideră inclusiv teritoriile ce au fost înstrăinate încălcând-o. Există criterii istorice, demografice și de securitate internațională care pot călăuzi în desișul situației.

Drepturile omului sunt valori fundamentale ale vieții civilizate. Relativizarea sau blocarea lor nu este acceptabilă în nicio împrejurare. Trebuie însă să se iasă din manipulările ce se fac azi cu drepturile omului, care le și deservesc vizibil. Se știe bine, din lecții ale istoriei, că atunci când o valoare este ruptă de generalitatea ei intrinsecă și „luată în posesie particulară”, trădarea ei vine curând. Se și observă astăzi că tocmai unii dintre cei care se proclamă promotori ai drepturilor omului interzic partide, controlează opiniile, încalcă drepturile minorităților și reiau vederi ale anilor treizeci!

Ce consecințe au cele spuse mai sus asupra păcii? Simplu spus, fără abordarea pe care am conturat-o, se ajunge la „pacea compromis”. Ea oprește conflictul satisfăcând orgolii sau oportunități, dar pregătește în tăcere, ca de atâtea ori în istorie, un alt conflict. Chiar istoria conflictului din zilele noastre este fructul compromisurilor și dovadă limpede că semiadevărurile nu sunt rezolvări.
Dată fiind dinamica de neoprit a modernității, nu ne este accesibilă „pacea eternă”. Proiectul ei rămâne, firește, un reper normativ. Dar cine îl folosește nereflexiv, fără considerarea istoriei întregi, ajunge doar să ia poziție în conflict, fără a-l rezolva. În definitiv, nu totdeauna dreptatea și adevărul sunt de partea celor mai puși pe vocalizare.

Abia „pacea durabilă” ar putea scoate lucrurile din stagnarea și riscurile actuale. Ea nu promite ceea ce este improbabil, precum „pacea eternă”, dar nici nu cheltuie energii și timp cu „pacea compromis”, care anunță de fapt noi conflicte, oricine ar „câștiga” la un moment dat. „Stratificările” istoriei nu se lasă ignorate.
Problema cheie este de acum aducerea la masa discuțiilor realiste a forțelor legitimate democratic și a reprezentanților capabili să cuprindă realitatea în întregime, să elaboreze soluții responsabile și să oprească războiul. Orice fragmentare a perspectivei îndepărtează pacea. Cu decidenți nepregătiți, preocupați de înavuțire și obsedați de propagandă nu se ajunge decât la perpetuarea conflictului.
Kant a prezentat „articole în vederea păcii între state” susceptibile de rafinare în termenii dreptului actual. La ele sunt de adăugat observațiile lui Habermas privind nevoia unei organizări funcționale, ținând seama de „stratificarea” relațiilor internaționale. Aș adăuga, în optica „păcii durabile”, un „articol” în care preiau dependența fatală a oricărei rezolvări de persoane. Sintetic, articolul este: „așa cum astăzi cel care susține că ar exista doar o formă de democrație nu poate fi democrat, căci desconsideră opțiunea altuia, tot astfel cel care nu-și ferește propriul popor de distrugerile și nenorocirile războiului nu are ce căuta la decizia statului din care face parte, căci aduce daune”. Iar daunele, cum se vede bine, nu mai rămân pasagere, nici măcar locale. (Din volumul A. Marga, Stăpânirea complexității, în curs de apariție] <a href=”http://www.andreimarga.eu”>Andrei Marga</a

Sloganul mandatului: Gargară, gargară, gargară!!

31 dec.

Zilele acestea am citit și un articol despre audiența programelor de televiziune în seara de Ajun și în Ziua de Crăciun. Las Fierbinți de la Pro Tv a bătut de departe toate audiențele celorlalte posturi, mult peste Singur acasă (III), peste dialogurile cu Florin Piersic și cu Gigi Becali (ce rezolvare ieftină și stupidă pentru Crăciun), inclusiv petrecerea de mahala de la România TV. Episodul difuzat de Pro TV a atras peste 2 milioane de telespectatori (fiind, de obicei, principala motopompă de facil în România) și a făcut senzație cu un monolog din care multe site-uri au reprodus un pasaj sau l-au reluat integral (Paginademedia.ro).

Iată baza acestui succes de audiență:

„România educată. Gargară! Fără bani ce să faci? Mii de km de autostrăzi. Gargară! Sute de spitale noi. Gargară! Şcoli noi. Gargară!
Şi tot azi, aceeaşi persoană avea în cap să facă o minune, o minune în ziua de Crăciun. O minune? La noi în ţară? O minune în România? Păi, fraţilor, România e o minune. E o minune că încă mai există pe hartă. Numai printr-o minune mai merg trenurile pe şinele astea vechi şi neschimbate de 50 de ani. Numai printr-o minune nu avem zece Colectiv. Numai printr-o minune nu avem 10 Maternitatea Giuleşti.
România merge printr-o minune. Nu merge după un plan, după un manual. Pentru că nu există niciun sistem, nicio regulă. Totul se face după ureche. Regulie azi sunt aşa, mâine sunt altfel. După cum bate vântul şi după cât e de mare foamea de bani acolo sus. Şi avem şi noroc că orice minune ține doar trei zile. La noi merge aşa de zeci de ani. Mă, merge aşa de zeci de ani, tu-i Raiul mă-sii de politic”.

Textul acestui episod a fost scris de Adrian Văncică (actorul care-l joacă pe Celentano), nu de Mihai Gâdea sau de Cosmin Prelipceanu și nici de scriitorii noștri cu pretenții de universalitate, apărători ai poporului român.

Dacă în seara și în ziua de Crăciun Las Fierbinți a avut o asemenea audiență cu un asemenea text manifest înseamnă că sufletele compatrioților noștri sunt destul de întoarse pe dos. Ca să nu zic încinse și revoltate. Ei s-au regăsit și se regăsesc într-un asemenea discurs de tip protestatar. Explicația este simplă. Românul este nemulțumit și reacționează neașteptat. Fie vorba între noi, nu ne aflăm în fața unui text vesel, cu pretenții de umor, de distracție ieftină, de hăhăială. Este vorba de un românesc „J’accuse!” la adresa situației din țara noastră.

Personal, nu urmăresc Las Fierbinți. N-am văzut nici un episod complet. Pur și simplu, nu gust. Îl socot o baltă de vulgarități. Dar acest text este expresia simplă, neartistică și nefiltrată a unei nemulțumiri publice dominante în România acestor ani. Spune totul despre eșecul acestor mandate Iohannis. Succesul său ar trebui să-i îngrozească și pe guvernanți, mai ales pe Klaus Iohannis, pe pesediști și pe liberali și pe politicienii din Opoziție, inclusiv pe generalii beneficiari din SRI. Exprimă o nemulțumire adîncă, la limita revoltei, un sictir aproape generalizat, de care populația nu scapă nici la zilele de sărbătoare.
După părerea mea, el semnalează cel puțin faptul că mocnește un foc de nemulțumire pe care cineva poate pune de mămăligă, dar care poate produce și nenumărate incendii sociale.

Cotidianul RO

Aurescu ne spune că e ”praf”: Anul 2022, cel mai dificil an al diplomaţiei române de după 1989

30 dec.

Aurescu ne spune că e ”praf”: Anul 2022, cel mai dificil an al diplomaţiei române de după 1989

2022 a fost marcat, la nivel regional şi global, de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, susține ministrul Afacerilor Externe, în deschiderea Raportului cu reperele acţiunii diplomatice a României. Cu alte cuvinte Bogdan Aurescu ne spune că este un incompetent cu ștaif, România ratând aderarea la Schengen, cel mai important așa zis proiect de țară al celor două mandate eșuate ale președintelui Klaus Iohannis.

„Anul 2022 a fost, fără îndoială, cel mai dificil an al diplomației române de după 1989, fiind marcat, la nivel regional și global, de războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Pacea de pe continentul european, unde cetățenii nu au mai experimentat asemenea situații de la al Doilea Război Mondial, a fost zdruncinată, iar modul în care ne raportăm la scopul și mijloacele acțiunii noastre diplomatice s-a schimbat în mod radical. Diplomația română s-a adaptat rapid la noua realitate, acționând ca o veritabilă „diplomație de război”. Ca diplomați, nu pierdem niciodată din vedere scopul acțiunii noastre, acela de a servi interesele țării noastre și ale cetățenilor români, iar pentru aceasta, în ultimele luni, ne-am folosit întreaga capacitate de adaptare, acțiune și inovație. ,,Diplomația de război” pe care o facem din februarie până acum ne-a testat abilitățile, rezistența, reziliența, capacitatea de descoperi căi noi de acțiune și a inclus, fără a exagera, curajul de merge înainte în cele mai grele momente”, arată ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu în deschiderea Raportului.

De asemenea, Raportul cuprinde și alte repere extrem de importante, precum acțiunea diplomatică a României în planul politicii de securitate, inclusiv în ceea ce privește rezultatele Summitului NATO de la Madrid din iunie 2022, consacrarea importanței strategice a Mării Negre la nivel internațional și găzduirea cu succes a Reuniunii miniștrilor afacerilor externe ai NATO la București, la finalul lunii noiembrie 2022, alături de găzduirea în premieră a Reuniunii Liderilor de la Munchen, transformând astfel, pentru câteva zile, capitala României în capitala diplomației europene și euroatlantice.

Obiectivele de politică externă

Totodată, reperele ilustrate în conținutul Raportului cuprind și „pașii realizați în îndeplinirea altor obiective importante de politică externă ale României, precum acțiunea la nivel european, inclusiv sprijinirea eforturilor de finalizare a raportului MCV și demersurile, care vor continua activ și ferm, pentru aderarea României la spațiul Schengen; dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii la 25 de ani de la lansare; progresele decisive în procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE); reperele acțiunii diplomatice a României în plan multilateral”.

Capitolul dedicat asistenței consulare și reformei acestui domeniu în beneficiul cetățenilor români din afara granițelor cuprinde date relevante privind continuarea, în anul 2022, a amplului proces de reformă a activității consulare, inițiat de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu în anul 2020, și care are drept obiectiv adaptarea acestui domeniu la noile realități, la evoluțiile tehnologice și la așteptările tot mai ridicate și îndreptățite ale comunităților de cetățeni români din străinătate.

În același timp, Raportul cuprinde și alte capitole cheie în acțiunea integrată a Ministerului Afacerilor Externe, așa cum sunt continuarea și rezultatele de etapă ale reformei Corpului Diplomatic și Consular, asistența pentru dezvoltare acordată în anul 2022 prin intermediul MAE, precum și un capitol dedicat dialogului cu mediul academic și think tank-uri, diplomației publice, comunicării și eforturilor constante de creștere a transparenței la nivelul MAE.

Nu în ultimul rând, Raportul cuprinde un capitol dedicat efortului de adaptare a acțiunii Ministerului Afacerilor Externe la unul dintre cele mai dificile și complexe cadre de operare în plan regional, european și internațional întâlnite de țara noastră după anul 1989, care pune, de asemenea, în lumină, operaționalizarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) în anul 2022 – un succes al eforturilor diplomației române, și fixează o serie de repere pentru anul 2023, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe.

Aurescu: Să nu facem compromisuri

„Rolul diplomației rămâne esențial, deopotrivă în crize și în perioade de liniște, dar mai ales în timpul crizelor. Politica externă a României va continua să fie dinamică, pro-activă și alertă, iar prima noastră sarcină este să acționăm ferm și să nu facem niciodată compromisuri când lucrăm pentru obiectivele noastre fundamentale: asigurarea securității și prosperității cetățenilor noștri, pe baza fundamentelor politicii noastre externe – consolidarea profilului României în Uniunea Europeană și NATO, precum și a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. (…) În paginile Raportului, vă prezentăm succint principalele repere ale acțiunii diplomației române din ultimul an, desfășurate sub coordonarea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și sub îndrumarea Prim-ministrului României, domnul Nicolae Ciucă, un demers de bilanț al Ministerului pe care îl conduc, dar și de transparență instituțională, care are ca scop informarea publicului larg despre activități care pun întotdeauna pe primul loc datoria noastră față de România și cetățenii săi. Vreau să evidențiez și faptul că în 2022 am marcat 160 de ani de Diplomație Română modernă, iar contextul internațional foarte complicat și dificil a subliniat și mai mult faptul că este esențial să continuăm să construim modele de acțiune diplomatică eficientă, contribuind în mod concret la progresul și dezvoltarea țării noastre, în spiritul valorilor democratice”, a menționat șeful diplomației române.

https://60m.ro/

Moldovenii nu prea sunt interesați de unirea cu România

30 dec.

Moldovenii nu prea sunt interesați de unirea cu România

Sentimentul unionist înregistrează o slabă scădere cu 0,3% comparativ cu luna noiembrie, potrivit datelor sondajului realizat de compania Date Inteligente SRL.

În prezent 32.7% din populația adultă este gata să voteze pentru unirea Republicii Moldova cu România, transmite știri.md.

Regiunile statistice iData, care susțin într-o proporție mai mare, aderarea / unirea cu România sunt: Chișinău, sectorul Centru (61.4%), Hâncești (57,1%), Călărași (51,7%) și Anenii Noi (51,3%).

Sondajul a fost realizat în perioada 15-26 decembrie 2022, la nivel național prin metodele: 93.7% CATI și 6.3% CAWI, pe un eșantion total de 1.006 respondenți.

Eroarea maximă de eșantionare este de ± 3.0%, iar numărul localităților incluse în eșantion este de 387.

Datele sunt ponderate pentru a corespunde structurii populației totale pe gen, grupe de vârstă, mediu de reședință, regiuni de dezvoltare, regiuni statistice iData și etnii.

https://60m.ro/

Piperea: Ce cred eu că se va întâmpla în 2023

30 dec.

Pentru că 3 ianuarie vine rapid și există toate „șansele” ca așa-zisa socializare prin feisbuc să se schimbe radical negativ, iar postările unor deviaționiști eretici ca mine să nu se mai vadă, zic să vă aduc la cunoștință ce cred eu că se va întâmpla în 2023 …
(i) În plan politic, PSD va trebui să dea piept cu realitatea crudă și cruntă a refuzului președintelui Iohannis de a-l numi premier pe dl Ciolacu. În mod normal, într-o asemenea situație, PSD ar trebui să iasă de la guvernare, dar nu o va face, invocând situația grea, crizele, poate chiar o nouă stare de urgență/alertă pe motive economice sau climatic-meteorice. Consecința nu va fi recâștigarea de către pnl și usr a vreunei părți din electorat (nu mai crede nimeni în ei), ci un gol imens în „piața” politică, de unde o cerință de umplere rapidă cu alte oferte. Poate fi vorba de un curent sănătos, suveranist și patriotic, sau de un curent de scandal, trivial, nefrecventabil, de genul celui creat în 2000 de Corneliu Vadim Tudor.
(ii) În plan social, polarizarea socială se va acutiza – vom avea mult mai mulți săraci și flămânzi și mult mai puțini bogați, îmbogățiți cu asupra de măsură. Pentru săraci, ascensorul social se va bloca la subsol. Pentru clasa de mijloc, ascensorul social se va bloca între mezanin și etajul unu. Clasa de mijloc va începe să sărăcească accentuat. Sprijinul din pandemie și cel referitor la criza energetică și de carburanți nu vor putea ține la nesfârșit, pentru că economia nu mai permite nici subsidii, nici împrumuturi în acest scop.
(iii) În plan economic, cred că marile întreprinderi vor avea de înfruntat probleme grave, venind din două direcții: mai întâi, costurile cu energia și materiile prime vor deveni imposibil de susținut fără majorări de prețuri, de unde un recul în consum (oamenii deja sunt sufocați de scumpiri) și, deci, o reducere cronică a producției și a locurilor de muncă; în al doilea rând, regulile absurde ale „sobrietății” energetice și ale așa-numitului green deal le-au obligat pe marile corporații să adopte un incredibil discurs care descurajează consumul și circulația fizică a persoanelor și a capitalurilor, de unde un alt tip de recul al consumului – caraghis glonț tras în propriul picior de întreprinzătorul woke; oricum, anii 2021-2022 au însemnat deja reducerea consumului, pe toate palierele – oamenii fie au virat către economisirea cu prețul strângerii curelei, fie au scos bani din depozite pentru a consuma (ceea ce înseamnă implicit evitarea oricărei „risipe” viitoare sau a răsfățului și a luxului). De aici va veni depresiunea economică – până în prezent sunt doar semne de recesiune.
(iv) În planul sănătății economice și financiare a afacerilor, anul 2023 va fi un an al scadențelor. Creditele de capital de lucru nu au fost luate, în anii 2020-2022, decât pentru rostogolirea unor datorii mai vechi, iar creditele de investiții au fost rare (de exemplu, sub 15% din creditele IMM Invest s-au dus în investiții). De vreme ce statul va fi obligat să oprească programele de sprijin, este destul de clar că bolovanul datoriilor nu se ma mai putea rostogoli. În altă ordine de idei, economia este deja infectată de pierderi din ce în ce mai mari, unele dintre ele fiind cronicizate, întrucât au rămas neacoperite sau asumate de întreprinzători de mai mult de 15 ani. Conform datelor BNR, mai mult de o treime din numărul total de societăți comerciale (400 de mii din 1,1 milioane) au pierderi majore și capitaluri negative, realități care ar fi reclamat dizolvarea – și asta nu de ieri, ci de mai mult de 15 ani. De fapt, dacă ne luăm după cifra societăților care depun situații financiare anuale, deci care „există” pentru fisc, cifră care nu depășește 700 de mii (restul de societăți nu depun situații financiare, de unde concluzia că ar trebuie să fie de mult radiate), proporția dezastrului e mult mai mare. Vor fi, în consecință, multe lichidări și falimente, iar legislația oferă facilități de dispariție rapidă a unei afaceri, în timp ce se menține parcimonioasă cu metodele și instrumentele de evitare/prevenție a insolvenței.
(v) În plan macro-economic, inflația va continua să stea la niveluri mari, poate chiar mai mari de 20% anual. Paradoxal și oarecum cinic, autoritățile (BNR și INS) spun că inflația de acum este de cca 16,5%, dar atrag atenția că la alimente și alte produse sau servicii de bază inflația este de peste 30%. În plus, o problemă gravă, de redistribuire injustă a averilor, este data de scăderea abruptă a puterii de cumpărare a banilor. Ceea ce cumpăram în 2019 cu 100 de lei vom putea cumpăra cu minim 160 de lei în 2023. Acesta este efectul pervers al politicii de relaxare cantitativă practicată oarecum confidential de BNR. Spre deosebire de Federal Reserve, de Banca Angliei și de BCE, care fac publice momentele emiterii și sumele de bani suplimentari față de masa de produse și servicii de pe piață pe care le aruncă pe piață pentru a „stimula” inflația, BNR nu ne-a spus că, timp de doi ani, a emis mai mult de 130 de miliarde de lei, suplimentari față de masa monetară care era în circulație la finalul anului 2019. Or, acest lucru nu numai că stimulează inflația (care reduce nominal puterea de cumpărare a banului), dar are și minunata aptitudine de a gonfla artificial prețurile (ceea ce reduce în mod real puterea de cumpărare a banilor). Nu numai banii de consum s-au erodat, ci și depozitele. Dacă am avut 100 de lei în cont în 2019, acei bani valorează mult mai puțin acum – proportional cu aruncarea de bani din elicopter de către BNR, bani din care au făcut profituri extrem de mari și nejustificate unele bănci.
(vi) Apropos de bănci, cred că vom asista, în 2023, la mai multe concedieri și închideri de sucursale, în primul rând pentru că interesul particularilor pentru creditare se reduce drastic lună de lună (interesat mai râmâne doar statul, dar la asemenea afaceri cu statul sunt abonate doar 7-8 bănci, dintre care două sunt … austriece, restul băncilor fiind sortite amărăciunii și depresiei) și, în al doilea rând, pentru că se insistă din ce în ce mai irational pe „digitalizarea” serviciilor de plăți/încasări și a restului activităților bancare. Or, algoritmii și IA-urile nu au nevoie de oameni la ghișeu sau în birouri. Este paradoxal, dar faptul că nu se vor mai permite plăți în numerar nu este în avantajul celor care lucrează în bănci. De altfel, dacă se va trece, chiar și cu titlu experimental, la moneda digitală emisă de banca centrală (CBDC), băncile comerciale nu vor mai avea rațiune de a exista.
(vii) Există și un aspect pozitiv al trendurilor românești – întâmplările recente, mai ales cele relative la refuzul accesului României în spațiul de liberă circulație Schengen și cele relative la arestările pentru corupție ale unor euro-parlamentari au întors românii cu fața către origini și către țară și le-au arătat o față urâtă a UE, pe care nu o bănuiau. Măsurile birocratice haotice și ilogice al Comisiei Europene în materie de pandemie, modul infantile în care a abordat criză energetică, green deal-ul, schimbările climatice, sancțiunile economice la adresa Rusiei (de care nu suferă Rusia, ci populația Europei) și finanțarea continuării unui război distrugător la granița noastră, au alimentat un curent euro-sceptic pe care nu îl credeam posibil acum 3 ani. Românului îi este clar acum că este considerat un fel de cetățean de mâna a treia al UE, dedicat muncii ieftine în metropolele europene și consumului de produse slabe calitativ, stereotipice și nocive, în țară, la el acasă. Românului îi este clar acum că nu mai vrea „o țară ca afară”, ci o țară demnă, dacă se poate, în interiorul UE, o țară egala celorlalte țări membre ale UE de dimensiuni demografice și economice echivalente. Nu de alta, dar marile economii europene s-au comportat suveranist-naționalist atunci când a fost vorba de crize – bancare, de imigrație, relative la terorism, la pandemie, la energie, la alimente și la război.
Așa că vă urez un an 2023 în care să fiți tari.

Guvernul României, obligat de UE să instituie ”blackout-ul” programat în orele de vârf

30 dec.

Guvernul României, obligat de UE să instituie ”blackout-ul” programat în orele de vârf

Pe lângă introducerea contribuției de solidaritate pentru producători, traderi și furnizori de energie, Regulamentul (UE) 2022/1854 mai prevede și obligativitatea instituirii unor măsuri pentru reducerea consumului brut lunar de energie. Uniunea Europeană cere ca reducerea forțată să se facă în orele de vârf, pentru a minimiza impactul dezastruos al prețurilor gazelor în producția de energie electrică.

Toate statele UE sunt obligate să taie din consumul de energie în orele de vârf, potrivit Regulamentului (UE) 2022/1854. Scăderea cererii ar urma să aibă efecte pozitive în ceea ce privește reducerea riscurilor la adresa securității aprovizionării, se arată în Regulament.

Astfel, statele membre trebuie să depună eforturi pentru a-și reduce consumul total brut de energie electrică la nivelul tuturor consumatorilor, inclusiv al celor care nu sunt încă dotați cu sisteme sau dispozitive de contorizare inteligentă, care să le permită să își monitorizeze consumul în timpul anumitor ore ale zilei. Pentru a menține stocurile de combustibil pentru producerea de energie electrică și pentru a viza în mod specific orele în care prețul energiei electrice sau consumul de energie electrică este cel mai ridicat, atunci când generarea de energie electrică pe bază de gaze are un impact deosebit de semnificativ asupra prețului marginal, fiecare stat membru este obligat să își reducă consumul brut de energie electrică în timpul orelor de vârf identificate.

Pe baza profilului tipic de consum de energie electrică în orele de vârf, un obiectiv obligatoriu de reducere a cererii cu 5 % în timpul orelor de vârf asigură faptul că statele membre îi vizează în mod mai specific pe consumatorii care pot fi flexibili prin oferte de reducere a cererii pe bază orară, inclusiv prin intermediul unor agregatori independenți. Prin urmare, o reducere activă a cererii de energie electrică cu cel puțin 5 % în timpul orelor selectate ar trebui să contribuie la o reducere a consumului de combustibil și la o mai bună repartizare a cererii între ore, ceea ce ar avea impact asupra prețurilor orare de pe piață, potrivit Regulamentului UE.

Se limitează consumul neesențial

Documentul Consiliului UE, devenit obligatoriu pentru toate statele membre, stipulează că fiecare țară are libertatea de a alege măsurile adecvate pentru atingerea obiectivelor de reducere a cererii, ținând cont de particularitățile naționale. Printre măsurile indicate în Regulament se numără campanii naționale de sensibilizare, publicarea de informații specifice privind situația preconizată în sistemul de energie electrică, măsuri de reglementare care limitează consumul neesențial de energie și stimulente specifice pentru reducerea consumului de energie electrică.

”Atunci când identifică măsuri adecvate de reducere a cererii în timpul orelor de vârf, statele membre ar trebui, în special, să ia în considerare măsuri bazate pe piață, cum ar fi licitațiile sau sistemele de ofertare, prin care ar putea stimula o reducere a consumului într-un mod eficient din punct de vedere economic. Pentru a asigura eficiența și punerea în aplicare rapidă, statele membre ar putea utiliza inițiativele existente și ar putea extinde sistemele existente pentru a dezvolta răspunsul părții de consum. Măsurile luate la nivel național ar putea include, de asemenea, stimulente financiare sau compensații pentru participanții de pe piață afectați, în cazul în care se obține o reducere tangibilă a cererii în plus față de consumul normal preconizat”, se mai precizează în Regulamentul UE.

Economiile din România aduc beneficii țărilor UE

Reducerea cererii de energie electrică la nivel național poate avea un efect pozitiv la nivelul întregii Uniuni asupra prețurilor energiei electrice, deoarece piețele energiei electrice sunt cuplate, iar economiile dintr-un stat membru aduc astfel beneficii și altor state membre, se arată în Regulamentul UE. Criza energetică necesită adoptarea unui set de măsuri urgente, temporare și excepționale de natură economică pentru a aborda efectele insuportabile asupra consumatorilor și societăților. Dacă nu este abordată rapid, situația de criză poate avea efecte negative grave asupra inflației, a lichidității operatorilor de pe piață și a economiei în ansamblu, susține Consiliul UE.

National

Filaj din cer la SPP! ”ÎNGERII” lui Pahonțu!

30 dec.

Filaj din cer la SPP! ”ÎNGERII” lui Pahonțu!

Da, ei bine, uite că generalul Lucian Pahonțu aproape că este ”demn” de invidia celorlalți șefi de servicii secrete nu neapărat pentru că, dintr-un simplu jandarm ”bulănar” care plimba câinele comandantului de atunci, a ajuns să conducă ditamai Serviciul de Protecție și Pază, deja de peste 17 ani. Și nici măcar pentru performanța de a încărca organigrama unui serviciu cu atribuții totuși strict de protecție cu nu mai puțin 5 structuri distincte de informații, protecție internă, contrainformații și chiar contraspionaj, așa cum nu se regăsește niciunde pe lumea asta de intelligence. Ca să nu mai vorbim că, pentru încasarea sporurilor aferente, peste 40 la sută din numărul total al cadrelor SPP au trecute în fișa postului și obligația de ”strângere de informații”.

Pahonțu și-a luat drone Stalker și Indago

Ceea ce îi aduce Serviciului de Protecție și Pază titlul fie el și neoficial de ”cuibul de spioni” al întregii Românii! Ceea ce, să recunoaștem, nu este deloc puțin lucru, mai ales într-un sistem în care deja Operativul este oricum ”sufocat” de  nenumăratele ”Familii” care și-au însușit activitatea cam tuturor serviciilor secrete românești pe persoană fizică. Însă, de departe,cea mai mare realizare profesională a generalului Lucian Pahonțu este ”dotarea” asigurată serviciului în fruntea căruia speră că va rămâne pe viață… Și nu este vorba aici nici de ironie și nici de sarcasm. Ci de realitatea logistică… Tehnica de care beneficiază SPP-ul fiind una la care alte servicii secrete nici măcar nu visează. Numai că problema nu este la ce nivel de tehnologizare a reușit să aducă generalul Pahonțu SPP-ul. Ci doar scopurile în care aceasta este folosită… Uite însă că, ghinion, tocmai această sete de tehnologizare SF a șefului SPP  se poate dovedi fatală ambițiilor sale nemăsurate.

Lockheed Martin … Aici este adevăratul ”Guvernul meu”

Totul după ce generalul Pahonțu și-a luat deja ”jucăriile” Stalker. Fără a ști însă că tocmai ”Îngerii din cer” lasă urme… Și nu aici, unde nimeni nu îndrăznește să cerceteze ”gaura neagră” financiară a SPP-ului. Dar tocmai în ”țara de producție”…

”Vânzătorul anului” la Lockheed Martin

A trecut atâta vreme de când tot românul a băgat la cap că ”OMV”-ul este de fapt ”Guvernul meu”… Iată însă că poziția dominantă a companiei austriece în statul român este tot mai serios amenințată. Desigur, în niciun caz de boicotul tăiat din fașă de Iohannis după umilința JAI. Ci de ascensiunea spectaculoasă a unei alte companii… Americane, de această dată… Lockheed Martin fiind tot mai influentă și afișând posibilități nelimitate, inclusiv în numirea sau schimbarea premierilor Guvernului României!

Filajul lui Păunică, schimbat cu cel ISTAR

Ca să nu mai vorbim de pur și simplu halucinanta performanță managerială de a încasa miliarde de dolari pe echipamente militare care urmează să fie livrate după… ce vor fi băgate în producție. Pentru că acum au nevoie ucrainenii de ele, deși noi le-am plătit! Iar dacă ”stăpânii” de la Lockheed Martin ai intenționa să acorde titlul de ”Vânzătorul anului” pentru operațiunile din România, și în 2022 premiul ar fi primit tot de generalul Lucian Pahonțu. Cel care, ce este drept, nu primește niciun comision financiar pentru intermedierea contractelor de miliarde de dolari care curg pe bandă rulantă și musai ”cu încredințare directă” din partea structurilor obedientului stat român. ”Paraîndărătul” întorcându-se însă pentru generalul Pahonțu sub forma lipirii pe fruntea acestuia a etichetei de ”omul americanilor”. De fapt, doar a Lockheed Martin, după cum vom vedea după gafa comisă de șeful SPP…

Spionaj ISTAR

Iar pentru a înțelege și mai bine cât de vizionar este ”Lucică al nostru”, acesta a dotat încă din urmă cu peste un an Serviciul de Protecție și Pază cu echipamentul necesar ”spionajului ISTAR” pe care Marea Britanie de-abia acum intenționează să  îl implementeze pentru structurile sale militare.

Sistemul de recunoaștere facială, folosit pentru identificarea ofițerilor celorlalte servicii

Numai că, încă din luna martie a lui 2021, generalul Pahonțu reușea să dea lovitura pe baza unui raport în care se prevăd expres toate datele tehnice ale contractului semnat cu compania americană Lockheed Martin, prin filiala poloneză a acesteia, Polskie Zaklady Lotnicze…

”Serviciul de Protecție și Pază a achiziționat aeronave fără pilot de mici dimensiuni. Contractul prevede furnizarea de aeronave fără pilot formate din sisteme UAS cu aeronave fără pilot cu aripă fixă și decolare – aterizare pe verticală și sisteme UAS cu aeronave fără pilot cu aripi rotative. Oferta PZL – Lockheed Martin a constat în oferirea de sisteme UAS de tip Stalker și Indago 3. Până la 89% din contract urmează să fie subcontractat unor terți, inclusiv producerea și exportul sistemelor Stalker și furnizarea sistemelor Indago 3, activități de instruire și suport pentru sistemele UAS.

Indago 3 este un sistem aerian fără pilot cu aripă rotativă (UAS) cu decolare – aterizare pe verticală care este conceput pentru misiuni de colectare informații, supraveghere și recunoaștere (ISR), având o semnătură acustică redusă, dimensiuni mici și poate fi echipat cu o varietate de camere video de înaltă rezoluție, inclusiv în infraroșu.

STALKER VXE 30

Date tehnice Indago 3: anvergură de 81 cm, lungime de 81 cm, greutate maximă la decolare de 2,2 kg, autonomie maximă de 70 minute.

Stalker XE este un sistem aerian fără pilot (UAS) de mici dimensiuni, silențios, care oferă o capacitate de imagistică fără precedent, cu autonomie de lungă durată într-o varietate de medii.

Date tehnice Stalker XE: anvergură de 3,6 metri, lungime de 2 metri, greutate maximă la decolare de 10 kilograme, rază de acțiune de 370 de kilometri, autonomie maximă de 8 ore, încărcătură utilă de 2 kilograme.”

Însă și mai important de precizat este că mini – dronele achiziționate de către Serviciul de Protecție și Pază sunt concepute pentru a oferi trupelor capacități ISTAR – informații, supraveghere, achiziție de ținte și recunoaștere. Dar, mare atenție, contractul semnat de SPP-ul lui Pahonțu conține prevederea expresă conform căreia producătorul – în cazul nostru compania mamă Lockheed Martin – va fi ”integratorul de sisteme pe durata de 10 ani”…

”Țeapa” Raed

Astfel că pur și simplu degeaba s-a orientat generalul Pahonțu spre firma clujeană DELTAMED, cea atât de apropiată de ”fratele” său de sistem Raed Arafat. Pentru că, într-adevăr, prin contractul separat semnat între SPP și Deltamed, cea din urmă a livrat un punct mobil autonom de comandă pentru operarea aeronavelor fără pilot. Numai că, până în luna martie a anului 2031, ”integratorul de sisteme” pentru întregul pachet va rămâne tot compania americană Lockheed Martin. La fel cum ”terții” cărora li s-au subcontractat contractele pentru dotarea ”dronelor chele” păstrează propriul control asupra echipamentelor furnizate. Astfel că atât americanii, cât și terții israelieni care au ”dotat” dronele sunt la curent, în timp real, cu toate ”zborurile” dronelor. ”Îngerii din cer” ai lui Pahonțu lăsând urme tehnologice companiilor producătoare, la fel cum se întâmplă și în cazul sistemelor de rachete HIMARS, PATRIOT sau a avioanelor de vânătoare.

Și uite cum, dacă ”Îngerii lui Pahonțu” zboară deasupra unor obiective chiar strategice pentru ”livratori”, aceștia nu doar că află imediat, dar au și obligația de a informa de îndată atotinfluentele Agenții  guvernamentale americane cu atribuții în asigurarea securității SUA. Și a Israelului…

Însă, în ciuda rarelor reuniuni internaționale și a vizitelor de stat din ultima vreme și care ar fi putut justifica în vreun fel ”ridicarea” dronelor SPP, acestea zboară non-stop, zi și noapte. Mai ales pe deasupra obiectivelor unde acoperiții colonelului Păunică nu ar avea altfel nicio șansă să spioneze de la sol…

Numai că, ghinion, Pahonțu se comportă cu naivitatea unui adolescent care intră pe site-uri deocheate fiind convins că nimeni nu știe pe unde trage el cu ochiul… Pentru că  dronele SPP-ului transmit ”datele de zbor” și în SUA, dar și în Israel. Desigur, doar din rațiuni ce țin de ”protecția tehnologiei avansate folosite” la construcția dronelor. Dar suficiente pentru ca și alții să știe pe unde zboară dronele ”spionului Boroboață” Pahonțu…

Lăsând urme la fel ca și în cazul sistemelor de recunoaștere facială, pe care aghiotanții lui Pahonțu le-au folosit pentru identificarea ofițerilor acoperiți ai celorlalte servicii secrete românești, decât pentru identificarea eventualilor suspecți de terorism…

National

%d blogeri au apreciat: