Ciolacu se teme că Iohannis îi va trage clapa: Nu va ajunge premier
Marcel Ciolacu a pornit o campanie pe tema rotativei ce ar urma să aibă loc în luna mai. În fapt, liderul PSD se teme că nu va ajunge premier, iar surse politice susțin că președintele Iohannis îi va trage clapa. Marcel Ciolacu va trebui să asculte de șeful statului altfel s-ar putea trezi cu ceva dosare penale având în vedere că liderul PSD are un trecut infracțional bogat.
Campania pe care o duce Ciolacu în interiorul PSD este doar un pas spre candidatura sa la alegerile prezidențiale. Liderul PSD încearcă să își țină baronii aproape, personaje cunoscute ca cobre regale extrem de veninoase ce pot răsturna orice lider al partidului. PSD are o tradiție în devorarea foștilor conducători.
Circul pe ministere promovat de Marcel Ciolacu
„L-am lăudat pe domnul Marcel Boloş. Au ieşit imediat Breaking-News-uri că nu vrem să dăm Transporturile, că vrem să ţinem pe….Nu, domnule, eu vreau un guvern performant! Vreau un guvern şi un stat eficient. Dacă revenim la mofturile de a băga funcţiile în căciulă, cum au făcut acum doi ani, pe mine m-au pierdut. Eu nu vreau să arunc actul de guvernare într-o mascaradă, cum s-a întâmplat acum doi ani, când îşi trăgeau funcţiile din căciulă, în funcţie de rezultatele din judeţe. Guvernele se fac cu oameni cum este Mihai Tudose. Trebuie odată să depăşim mofturile de politicieni mărunţi”, a declarat Ciolacu.
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev într-o scrisoare publicată de Daily Mail.
În mai 2022, Boris Bondarev, 42 de ani, un diplomat cu 20 de ani de experiență, și-a dat demisia de la misiunea diplomatică a Rusiei la ONU – unde lucra ca expert în controlul armelor – în semn de protest față de invazia rusă în Ucraina.
În prezent, trăiește în Elveția unde a primit azil politic.
„Văd cât de deliranți sunt Putin și acoliții săi și cum continuă să creadă, în ciuda a tot [ce se întâmplă], că Occidentul este prea slab pentru a rezista agresiunii lor.
Dar adevărul este că, atâta timp cât Putin rămâne la putere, Europa nu va fi niciodată în siguranță în fața amenințării Rusiei, a terorismului susținut de stat sau a spectrului de anihilare nucleară pe care îl reprezintă.
De aceea lupta trebuie să continue.
Putin are în arsenalul său mii de arme nucleare strategice și cu rază lungă de acțiune. Utilizarea lor ar putea fi de neconceput pentru voi- dar nu și pentru el și acoliții săi.
Acest arsenal devastator amenință toate națiunile NATO, în special SUA, care a furnizat mai multe provizii președintelui Zelenski de la Kiev decât orice alt aliat.
Germania, acceptând săptămâna aceasta să trimită 14 tancuri Leopard 2 (oglindind cele 14 Challengers trimise de Regatul Unit), a făcut un pas curajos și irevocabil.
Este un gest îndrăzneț. Doar că Zelenski a spus clar că câteva zeci de tancuri nu vor fi suficiente. Are nevoie de cel puțin 300.
Occidentul are capacitatea de a le furniza – și trebuie să o facă fără ezitare.
De ce? Pentru că acesta nu este un război modest. Putin poate mobiliza un număr aproape nelimitat de recruți pentru a fi carne de tun.
Totuși, cu toate că el se va dispensa de un număr imens de vieți ale altor bărbați, nu este același lucru ca o armată.
Când a fost declanșată invazia, la începutul anului trecut, lumea a supraestimat puterea Rusiei.
Mai mulți colegi de-ai mei de la Misiunea Rusiei la Biroul ONU de la Geneva au crezut afirmațiile absurde ale generalilor lui Putin, potrivit cărora «operațiunea militară specială» se va încheia în cel mult 96 de ore.
«Acum Occidentul va lua aminte», au comentat ei cu satisfacție. «Americanii sunt lași și europenii sunt slabi. Ei nu îndrăznesc să ni se opună».
Asta s-a dovedit a fi o iluzie. Ucraina a fost curajoasă și sfidătoare, iar mulți lideri occidentali, cu Boris Johnson în frunte, și-au demonstrat rapid hotărârea.
Dar acum, în pofida ultimelor oferte militare, acea determinare timpurie devine complăcere. În loc să elibereze sprijin, chiar și Marea Britanie este reticentă în a angaja toată asistența de care Kievul are nevoie. Germania a ezitat săptămâni întregi înainte de a se decide să trimită tancurile sale Leopard.
Ucraina nu își poate permite astfel de întârzieri dacă vrea să câștige. Deocamdată, ea sfidează șansele. Ar fi o greșeală teribilă să subestimăm Rusia în acest an – deoarece plănuiește o nouă ofensivă devastatoare în primăvară – așa cum a fost supraestimată în 2022.
Am făcut o greșeală similară în timp ce Putin se pregătea de război. I-am subestimat capacitatea de a comite crime împotriva umanității.
De-a lungul carierei mele, am avut un sentiment tot mai puternic că corupția din țara mea ne va copleși în cele din urmă. Guvernată de un megaloman, hrănită cu propagandă, cu venalitatea care paralizează fiecare aspect al economiei noastre, Rusia era încet-încet sugrumată.
Citește și: Putin s-ar simţi „umilit” dacă ar trebui să se întâlnească cu Zelenski, susţine un fost diplomat rus: „Vrea să zdrobească Ucraina”
Dar am crezut în rezistența poporului rus și am sperat cu disperare că țara noastră își va reveni – chiar dacă va fi nevoie de încă 20 de ani și de restul carierei mele.
M-am născut la Moscova în 1980, într-o familie profund patriotică. Bunicul meu a fost un erou al Uniunii Sovietice, un general neînfricat care a condus o divizie de pușcași a Armatei Roșii împotriva naziștilor invadatori în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe care noi, rușii, îl numim «Marele Război Patriotic».
Deși nu l-am cunoscut, el a fost o inspirație în familia noastră: poveștile despre curajul său au devenit legende. De aici senzația mea de profund dezgust când trupele rusești au năvălit în Ucraina anul trecut.
În 1944, armata noastră a fost una de eliberare, alungând criminalii fasciști. Dar acum, în 2022, noi eram invadatorii. Bunicul meu ar fi fost îngrozit.
O altfel de democrație
Dar, spre deosebire de cineva care trăiește într-o democrație, eu nu am putut face un simplu gest de protest. Dacă aș fi vorbit, mi-aș fi pierdut locul de muncă și aș fi fost exilat din țara mea, care nu ar mai fi fost niciodată sigură pentru mine.
La Misiunea din Geneva, nu am putut spune nimănui ce simțeam. Din fericire, 20 de ani în diplomație reprezintă un bun antrenament pentru a menține un zâmbet profesional. Poate că unii dintre colegii mei îmi împărtășeau neliniștea, dar am ținut-o ascunsă unul de celălalt.
Singura persoană căreia îi puteam încredința secretul meu era soția mea, Stanislava. Și ea a fost tot mai dezamăgită: lucra în sectorul semi-privat, cu legături în industriile care aprovizionau complexul militar, iar corupția și incompetența cu care avea de-a face erau flagrante.
În ianuarie anul trecut, ea a decis să demisioneze, anticipând propria mea decizie.
Ea a înțeles cât de frustrant mi se părea faptul că comunicatele mele către Moscova nu puteau conține niciodată adevărul. Nu erau nici minciuni sau invenții, dar faptele trebuiau învelite în straturi de formulări prudente.
Putin aude doar ceea ce vrea să audă, așa că niciun funcționar de rang înalt nu e dispus să transmită ceva care l-ar putea nemulțumi pe președinte.
La fiecare nivel al oficialității ruse, subordonații sunt aleși nu în funcție de merite, ci pentru loialitatea lor, adesea dintre prieteni și familie.
Acesta este, mai presus de toate, motivul pentru care generalii i-au promis lui Putin că invazia sa în Ucraina va fi primită cu urale și flori.
Ei înșiși au crezut asta pe jumătate – pentru că era periculos să creadă altceva.
Cu cât mai repede ei și prietenii cleptocrați ai lui Putin își dau seama că războiul este pierdut, cu atât mai repede dictatorul va dispărea și regimul său se va prăbuși.
În ultimii ani, am putut observa cu uimire cât de mulți diplomați – inclusiv unii care au trăit ani de zile în Occident – consideră de la sine înțeles că alte democrații nu sunt prea diferite de Rusia.
La Kremlin și în ambasadele rusești, oficialii sunt convinși că puterea colectivă și libertatea sunt doar iluzii.
Își imaginează că Joe Biden poate suna un guvernator al unui stat și emite ordine, la fel cum face și președintele lor. Ei cred că judecătorii fac ceea ce le spune șeful poliției și că șeful poliției este în solda bandelor organizate.[…]
În mai, după ce am făcut tot posibilul pentru a ne asigura siguranța, am publicat un comunicat prin care mi-am declarat opoziția față de război.
Eu și soția mea suntem acum în pericol din cauza lui Putin, dar la fel este și oricine din Europa. Trebuie să încetăm cu toții să ne mai prefacem: continentul este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus, într-o scrisoare publicată de Daily Mail, conform Adevărul.
Cristoiu: În război, este o mare greşeală să-ţi subestimezi inamicul; contraofensiva ucraineană nu a avut loc, deși Ucrainei i s-au dat bani, armament, sprijin mediatic, rachete
Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că în război „nu ai voie să minimalizezi dușmanul”.
„Contraofensiva Ucrainei nu a avut loc. Rușii nu sunt în defensivă, ci în ofensivă”, a declarat Ion Cristoiu.
Conform acestuia, ”orice minimalizare a adversarului este criminală. În momentul în care lui Hitler i s-a zis că rușii au tancuri, el a zis «Cine, mă, ăiă?». Mai bine exagerezi. Nu ai voie să minimalizezi dușmanul.”
„La ora actuală aveam următoarea situație: contraofensiva Ucraineană nu a avut loc, deși în Ucrainei s-au dat bani, armament, sprijin mediatic, rachete. Rușii au cucerit și anexat 20% din Ucraina, care înseamnă un efort uriaș din punct de vedere administrativ”, a mai spus scriitorul.
Având subtitlurile România /Răzbunare împotriva votului Schengen: vânzarea companiei de petrol și gaze Petrom către OMV, aprinsă de un foc puternic / Contractul de privatizare este disecat public, indignare despre clauza SUA /, cunoscuta publicistă austriacă, Andrea Hodoschek, scrie în prestigiosul ziar Kurier despre dezvăluirile legate de contractul Petrom-OMV, sub titlul: Campania împotriva OMV.
Vetoul Austriei împotriva intrării României în Schengen a provocat o mare indignare publică, în România. Deoarece interesul public pentru acest subiect a început să scadă, OMV, compania autohtonă de gaze, petrol și chimie, parțial deținută de către stat, trebuie să servească drept „răufăcător.“ Printr-o campanie negativă, fără precedent până acum, în România se polemizează public împotriva celei mai mari corporații, cotate la bursă din Austria. Găselnița este privatizarea companiei energetice românești „Petrom” cu rezervele sale uriașe de gaze. S-a petrecut în urmă cu 19 ani, dar aceasta nu face ca actualul atac puternic (OMV-Bashing) asupra OMV să nu continue. OMV a preluat, în 2004, majoritatea companiei gestionată odinioară păgubos de către stat pentru 1,5 miliarde de euro. Contractul de privatizare, dintre Ministerul Economiei și Comerțului de atunci și OMV, a fost deferit presei, în aceste zile. De la începutul săptămânii, se relatează zilnic despre contractul de aproape 500 de pagini. Accentul este pus pe faptul că OMV-ul ar fi tras România pe sfoară, la vremea respectivă, fără milă. Campania culminează printr-o emisiune a postului de știri Realitatea.net. a cărui faimoasă prezentatoare Anca Alexandrescu face public, în fiecare zi, încă de la începutul săptămânii, în prime-time-ul serii, dezvăluiri despre contractul OMV-Petrom. Ea citează pasaje din contract, invită grupuri de jurnaliști să discute și telespectatorii să-și exprime opinia. Zilele trecute, ea a predat contractul Procuraturii Generale, făcând public demersul.
Afinitate cu Rusia?
Pe lângă acuzațiile conform cărora OMV ar fi profitat nerușinat de România, paragraful 4.1.5. al contractului este criticat în mod deosebit de aspru. Prin această clauză contractuală, România s-a angajat în mod explicit să nu promoveze vreo posibilă vânzare a acțiunilor deținte încă de stat (în prezent în jur de 20 %) în Statele Unite ale Americii sau să impună cotarea la bursă în Statele Unite ale Americii fără acordul OMV. Austriecii câștigaseră anterior cursa pentru Petrom, în dauna celor interesați din SUA. Articolul din contract, citat de moderatoare, are forța unei bombe politice. România a aderat la NATO pe 29.03.2004 iar contractul a fost semnat pe 23.07.2004. Astfel se crede în România că există un indiciu clar a prieteniei Austriei cu Rusia, mediată prin OMV.
Întrebat de către redactorul Kurier, Marius Ghilezan de la cotidianul „România liberă” și-a exprimat părerea că 20% din campanie este condusă din interese politice, 80% din cele economice. OMV-ul a făcut în ultimii ani în România multe greșeli, dând exemplul lobby-ului pentru modificarea codurilor fiscale în favoarea companiei. El bănuiește că la contractul OMV au fost adăugate ulterior și alte clauze, până în prezent necunoscute. Contractul inițial de privatizare, aniversat astăzi în România drept o mare dezvăluire, nu este chiar atât de secret. Ani de zile după semnarea contractului, documentul a fost a disponibil pe site-ul Petrom.
Oamenii bineinformați se așteaptă ca în viitorul apropiat să mai apară și alte contracte ale firmelor austriece din România, precum preluarea marii băncii Banca Comercială Română de către Erste Goup. Sau preluarea Băncii Agricole de către RBI (Raiffeisen Bank International) și achiziția companiei de asigurări Asirom de către Vienna Insurance Group (VIG).
Forțele naționaliste din România cer de mult timp ca privatizarea Petrom-ului să fie anulată. Se apreciază că statul ar putea plăti prețul de achiziție din dividentele companiei!
Petrom a fost restructurată de către fostul membru al consiliului de administrație, Johann Pleininger și este vaca de bani peșin (cash-cow) a concernului OMV Austria, profitul din România fiind estimat la două miliarde de euro, pentru 2022. OMV-Petrom va decide în curând asupra exploatării uriașului zăcământ de gaze Neptun Deep din Marea Neagră. „OMV a investit enorm de mult în Petrom și a transformat-o într-o companie modernă și de succes,“ spune purtătorul de cuvânt al grupului, Andreas Rinofner. Din 2005 până în 2021, OMV Petrom a investit în jur de un miliard anual și a contribuit cu două miliarde la bugetul de stat al României. OMV preferă mai de grabă să nu comenteze campania de presă din România.
Vaca de bani (Cash-cow): OMV-Petrom
OMV a preluat în 2004, sub conducerea lui Wolfgang Ruttenstorfer, majoritatea acțiunilor concernului de energie, Petrom, de la statul român. OMV a plătit peste 1,5 miliarde de euro, cea mai mare afacere internațională a vreunei companii autohtone de atunci. Comunismul și corupția distruseseră complet Petrom-ul. Dacă restructurarea ar fi eșuat, Petrom ar fi târât în prăpastie OMV-ul, pe atunci mult mai mic. Numărul de angajați a fost redus de la peste 60.000 la 8.000. Statul român deține în continuare 20,7 %, restul fiind listat pe bursă, încheie Andrea Hodoschek, în ziarul Kurier.
În fotografia publicației austriece apare rafinăria Petrobrazi.
Fostul general Petr Pavel, favorit în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Cehia
Fostul general paraşutist Petr Pavel este considerat favorit în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în Republica Cehă, în faţa ex-premierului Andrej Babis, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
Birourile de vot s-au deschis vineri şi se vor închide duminică la ora locală 14:00 (13:00 GMT), rezultatele urmând a fi cunoscute după câteva ore.
Petr Pavel, general în rezervă în vârstă de 61 de ani, care a ocupat o funcţie înaltă în cadrul NATO, s-a prezentat în alegeri drept candidat independent şi beneficiază de sprijinul guvernului de centru-dreapta.
Andrej Babis, un miliardar de 68 de ani, care a ocupat postul de premier între anii 2017 şi 2021, s-a angajat în timpul campaniei să oblige guvernul să susţină populaţia în faţa creşterii preţurilor.
Cehii au votat vineri, în prima zi a celui de-al doilea tur de scrutin prezidenţial, în care generalul în rezervă Petr Pavel rămâne favorit în faţa ex-premierului miliardar, Andrej Babis.
Analiştii se aşteaptă la o rată de participare ridicată pentru acest vot care continuă sâmbătă, după o campanie electorală virulentă.
Învingătorul îl va înlocui pe Milos Zeman, politician controversat, care întreţinuse legături strânse cu Moscova înainte de a face o cotitură în momentul invaziei ruse în Ucraina.
Petr Pavel, un fost paraşutist, se află în fruntea sondajelor de opinie, cu 58% şi 59% din intenţiile de vot, faţă de 41% şi 42% pentru rivalul său.
Votând în localitatea Cernoucek, în nordul ţării, fostul general a declarat că vrea să fie un „preşedinte demn” de acest nume.
„Nu voi lansa promisiuni fără acoperire, dar voi spune lucrurilor pe nume”, a adăugat el.
Babis, a cărui avere şi probleme judiciare fac din el un personaj controversat, a calificat votul drept un „referendum asupra lui Babis”, depunându-şi buletinul de vot la Pruhonice, la sud de Praga.
În primul tur, în care au concurat opt candidaţi, Pavel îl devansase pe Babis, obţinând 35,4% din sufragii faţă de 35% ale acestuia. El a beneficiat între timp de adăugarea voturilor unora dintre concurenţii eliminaţi.
Babis poate conta pe un sprijin stabil al alegătorilor din mişcarea sa populistă de centru stânga ANO, dar, potrivit experţilor, el i-a descurajat pe alegători cu discursuri haotice în timpul dezbaterilor.
Babis este „dificil de înţeles”, a apreciat Otto Eibl, un analist de la Universitatea Masaryk.
Campania între cele două tururi ale scrutinului a fost aspră, cu un val de dezinformări care l-au avut drept ţintă pe Pavel şi ameninţări cu moartea la adresa lui Babis şi a familiei sale.
Într-un mesaj fals lansat pe internet, iar apoi reluat prin SMS se afimase chiar că Petr Pavel ar fi murit.
„Foarte onest, dacă sondajele sunt bine făcute, cred că va fi dificil pentru Babis să revină”, a declarat pentru AFP Tomas Lebeda, un analist de la Universitatea Palacky.
Chiar dacă rolul său este în special onorific în Republica Cehă, ţară din Europa Centrală cu 10,5 milioane de locuitori, membră a UE şi a NATO, şeful statului numeşte guvernul, desemnează guvernatorul Băncii Centrale şi judecătorii Curţii Constituţionale şi este comandantul suprem al forţelor armate.
Ambasada Ucrainei are tupeu: Ce spune despre acuzațiile din România privind legea minorităților
Ambasada Ucrainei la București spune că în ultima perioadă, pe fondul adoptării noii legi a minorităților naționale din Ucraina, în mass-media și discursul public din România au apărut „informații și comentarii de natură distorsionată și manipulatoare care denaturează realitatea”, motiv pentru care misiunea diplomatică vine cu o serie de precizări.
„În ultima perioadă, pe fondul adoptării Legii Ucrainei „Privind minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina”, în mass-media și discursul public din România, au apărut informații și comentarii de natură distorsionată și manipulatoare care denaturează realitatea.
Cu părere de rău, chiar și în condițiile războiului pe scară largă al federației ruse împotriva Ucrainei, precum și a sprijinului puternic al Ucrainei din partea autorităților și a poporului român, se difusează mituri cu privire la statul, care apără cu prețul vieții cetățenilor săi independența, libertatea și democrația întregii Europe.
În acest sens, Ambasada Ucrainei în România consideră important evidențierea unor fapte.
Ucraina acordă o atenție deosebită și neschimbată respectării drepturilor minorităților naționale. Legea „Privind minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina” adoptată în Ucraina este un pas progresiv și semnificativ.
Principalele realizări ale Legii sunt, în special:
– afirmarea drepturilor minorităților (comunităților) naționale din Ucraina, în primul rând, dreptul la autoidentificare, libertatea asociațiilor civice și a adunărilor pașnice, libertatea de exprimare a opiniilor și convingerilor, de gândire, de expresie, de conștiință și de religie, de a participa la viața politică, economică, socială, la utilizarea limbii și la educația în limbile minorităților (comunităților) naționale, precum și păstrarea identității culturale a minorităților (comunităților) naționale.
– afirmarea competențelor organului central de autoritate executivă, care asigură implementarea sistematică și cuprinzătoare a politicii de stat în domeniul de protecție a drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale, ce respectă standardele europene.
– afirmarea dreptului de a crea organe consultative cu minoritățile naționale în cadrul organelor executive de stat la diferite niveluri.
afirmarea posibilității de a crea centre ale minorităţilor naţionale în centre regionale sau localități stabilite, în scopul de a lua în considerare interesele persoanelor aparţinând minorităţilor (comunităţilor) naţionale.
– minoritățile (comunitățile) naționale pot utiliza limba maternă în mass-media, în interacționarea cu autoritățile.
Astfel, Legea îmbunătățește reglementarea exercitării drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale, precum și asigurarea standardelor europene de protecție a drepturilor comunităților naționale, în special, prin crearea unor mecanisme adecvate pentru implementarea acestora.
Abordările Ucrainei și României asupra procesului educațional au fost convenite în 2021 în cadrul proiectului de Protocol privind colaborarea în domeniul educației între Ministerul Educației și Științei al Ucrainei și Ministerul Educației al României. Acesta este un document solid care prevede implementarea unor măsuri comune pentru a asigura condiții corespunzătoare de educație în limba maternă pentru reprezentanții minorității române din Ucraina și reprezentanții minorității ucrainene din România. Ne așteptăm la semnarea acestui document.
Subiectul asigurării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale a fost abordat, în special, în cadrul recentelor convorbiri telefonice dintre Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, și Președintele României, Klaus Iohannis, dar și dintre Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, și Ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu. Este definită secvența pașilor suplimentari pentru a asigura, în oglindă, drepturile corespunzătoare.
Reieșim în continuare din importanța excepțională de consolidare a încrederii reciproce și cooperării dintre Ucraina și România în contracararea agresiunii ruse împotriva Ucrainei și prevenirea difuzării manipulărilor care pot diviza și juca în mâna agresorului”, arată Ambasada Ucrainei la București într-o postare vineri seară pe pagina Facebook.
Cum ar începe al Treilea Război Mondial! Spune un ministru italian
Dacă tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev, ar începe al „Treilea Război Mondial”, a declarat vineri ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, în cadrul unei conferinţe la Roma pe tema „Perspective europene pentru o apărare comună”, relatează EFE.
Guido Crosetto a făcut această declaraţie, difuzată de media italiene, după o întâlnire cu omologul său francez Sebastien Lecornu în marja reuniunii care se axase pe sprijinul necesar Ucrainei şi pe apărarea flancului estic al NATO, conform unui comunicat publicat ulterior de Ministerul italian al Apărării.
Potrivit ministrului italian, cel de-al Treilea Război Mondial ar putea începe „în momentul în care tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev” şi deci „la frontierele Europei”.
„A ne asigura ca acest lucru să nu se întâmple este singura modalitate de a opri declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial”, a subliniat Crosetto.
În acelaşi timp, ministrul italian a ţinut să accentueze că ţările NATO nu fac decât să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse.
Crosetto asigurase deja joi că ţara sa va trimite doar arme defensive care să permită apărarea Ucrainei de agresiunea rusă şi pentru a „opri” o escaladare a conflictului.
„Trebuie să avem curajul de a lua decizii dificile pentru a evita situaţii mai grave. Ţările europene şi din NATO sunt primele care doresc să evite escaladarea. Cu toţi aşteptăm posibilitatea de a se ajunge la negocieri pentru pace”, a spus ministrul în cadrul unui interviu difuzat pe postul de televiziune La7.
Crosetto a profitat de intervenţia sa pentru a dezminţi informaţiile difuzate de publicaţia Il Corriere della Sera cu privire la un presupus transport de drone de ultima generaţie pentru Ucraina, care nu ar fi fost inclus în decretele aprobate de executiv.
„Neg asta, dacă ar fi adevărat, ar fi o crimă pentru că Ministerul Apărării şi statul nu sunt la curent, iar cineva ar trebui să ajungă la închisoare”, a afirmat el, la o zi după ce detaliase faptul că Italia va colabora cu Franţa pentru a furniza Ucrainei rachete antiaeriene Samp/T.
Pentru Ministerul italian al Apărării, noul transport de armament şi echipamente către Ucraina, al şaselea aprobat recent de Parlament, este „inexpugnabil chiar şi din punct de vedere pacifist”.
„Ajutorul pentru Ucraina, inclusiv militar este ceea ce îndepărtează posibilitatea unei escaladări dramatice a conflictului”, a adăugat Crosetto, subliniind că „nu există niciun conflict între italieni şi ruşi”.
Delir sau ce? A apărut „Declarația de independență a Transilvaniei”
Szokocs Laszlo, președinte al așa-numitului Comitet pentru Independenta Transilvaniei, Partium si Banat, i-a transmis presedintelui Klaus Iohannis un înscris prin care declară că Transilvania a devenit „independentă”, potrivit aktual24.ro. Laszlo locuieste în acest moment la Viena.
„In fiecare an Romania sarbatoreste Marea Unire din 1918, dar cetatenii din Transilvania, Partium si Banat nu au de ce sa sarbatoreasca pentru ca din pacate, in 1920, la doi ani de la Unire, Bucurestiul ne-a luat totul. Ne-a luat autonomia, a dizolvat guvernul Transilvaniei, ne-a deposedat de toate drepturile si a instituit o constitutie si legi care nu ne servesc interesele noastre. Pe scurt, de 100 de ani, Bucurestiul refuza sa faca compromisuri cu noi”, se sustine in „declaratia de independență”.
„Slovacii, moldovenii, bosniacii, croatii, slovenii, lituanienii, ucrainenii, letonii, estonienii – cu alte cuvinte, toate tarile din Europa Centrala si de Est si-au castigat independenta in ultimii 33 de ani, doar cetatenii din Transilvania, Partium si Banat sunt inca supuse opresiunii si exploatarii celor de la Bucuresti, si din pacate acest lucru se intampla in cadrul Uniunii Europene.
Independenta a fost visul multor tari si popoare in ultimii 1.000 de ani, cetateni ai peste 100 de tari, printre care Statele Unite, Malta, Singapore, Brazilia, Grecia, India, Maroc, Olanda, Norvegia, Cipru, Australia, Africa de Sud, Noua Zeelanda, Vatican si multe alte tari care isi sarbatoresc independenta de mult timp.
(…) Credem ca avem dreptul la autodeterminare, ca avem dreptul de a forma o tara independenta si ca aceasta dorinta trebuie respectata si urmata nu doar de Romania, ci de toate tarile din lume. Nimeni nu are dreptul sa ne interzica sau sa ne impiedice sa ne decidem propriul viitor si pe cel al copiilor nostri.
Credem ca, chiar si dupa 100 de ani, cetatenii din Transilvania, Partium si Banat au dreptul de a-si exprima oricand nemultumirea si de a-si declara independenta fata de Romania in baza dreptului la autodeterminare, asa cum am facut-o cu Ungaria in 1918.
(…) Credem ca avem dreptul de a crea o noua tara in care sa le putem oferi copiilor nostri un viitor demn de secolul XXI, o tara care nu va apartine unei singure natiuni, ci tuturor natiunilor, o tara care va fi asemanatoare cu Elvetia sau chiar mai buna.
Credem ca avem dreptul de a crea o noua tara in care generatiile viitoare sa traiasca in credinta, speranta, fericire si iubire, – in care copiii nostri sa fie educati sa aiba incredere, respect si responsabilitate unii fata de altii, – in care generatiile viitoare sa creasca fara sa cunoasca cuvantul „imposibil”, – in care toti cetatenii sa poata realiza toate visele minunate care par imposibile in Transilvania, Partium si Banat de astazi”, se mai sustine in declaratie.
Organizatia anunta ca „nu mai recunoaste Guvernul Romaniei ca guvern oficial si ca Romania este obligat sa coopereze cu Guvernul Provizoriu al Transilvaniei”.
Prin prezenta declaram public in fata lumii si a tarilor, guvernelor, organizatiilor cu statut juridic special si a tuturor cetatenilor lumii ca noi credem ca toate popoarele au dreptul la autodeterminare, prin urmare noi, romanii, maghiarii, germanii, evreii, slovacii, rromii si toti ceilalti cetateni care traiesc in Transilvania, Partium, Banat si in diaspora, ne vom declara independenta fata de Romania la 4 iunie 2023 si la 15 august 2023 ne vom separa de Romania.
Prin prezenta declaram public in fata lumii si a tarilor, guvernelor, organizatiilor cu statut juridic special si a tuturor cetatenilor lumii ca, incepand cu 25 ianuarie 2023, nu mai recunoastem Guvernul Romaniei ca guvern oficial si ca Romania este obligat sa coopereze cu Guvernul Provizoriu al Transilvaniei, Partium si Banatului si sa predea intreaga administratie pana cel tarziu la 15 iunie 2023.
Toata lumea este binevenita, pe 4 iunie 2023 la ora 11:00 vom incepe in 16 orase in acelasi timp (in toate cele 16 judete, in viitoarele cantoane, exact ca in Elvetia) – Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Bistrita, Brasov, Cluj-Napoca, Hunedoara, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Resita, Satu Mare, Sfantu Gheorghe, Sibiu, Targu Mures, Timisoara, Zalau, iar la ora 12:00, cand vor suna clopotele, ne vom declara independenta fata de Romania”, se incheie declaratia.
Zilnic ne regăsim în postura de consumatori, fiind dependenți de comercianți. Mulți comercianți practică dez-informarea.
Adică știrile false. Adică fake news.
Cei mai falși și dezinformatori sunt și cei mai vizibili în spoturile tv, pe net, în rețelele de socializare, pe platformele de tranzacționare, pe scene sau ecrane, la influeneri, pe listele de tone de bani din sponsorizări obținute de experți, specialiști, științo-mani. Vorbim de bănci, farmacii, industrie farma, jocuri de noroc, sucuri, ong – uri „filantropice” sau „democratofile” ori politic „corecte”. Sau de autorități supra-statale, nevotate de nimeni și imposibil de tras la răspundere juridică.
Principalul drept al consumatorului este dreptul de a fi corect informat și de a nu fi dez-informat, în scopul de a evita deformarea comportamentului său contractual, vătămarea sa și supra-îndatorarea sa. În lipsa informației, încrederea în comercianți se dezintegrează, iar fără încredere nu există comerț.
Consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor produselor și serviciilor oferite de către agenții economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor.
În calitate de cetățeni ai Uniunii Europene, avem dreptul la un tratament corect, tratament care pornește de la informare – asupra caracteristicilor și riscurilor produselor și serviciilor comercializate, asupra clauzelor contractelor pe care le semnăm sau pe care le acceptăm, asupra îndatorării și răspunderilor pe care ni le asumăm achiziționând pe credit sau împrumutându-ne, practicilor incorecte ale comercianților sau asupra dezinformării prezente la tot pasul.
Normele Uniunii Europene urmăresc transformarea achizițiilor consumatorilor – fie că sunt făcute online, prin telefon, prin comandă pe e-mail, pe stradă sau în magazin – într-un proces clar, simplu și corect, adecvat nevoilor și intereselor noastre reale, nefalsificate.
Consumatorii au drepturi și obligații pe care, laolaltă cu marea majoritate a comercianților, le ignora cu desăvârșire.
Lupta împotriva dezinformării este un efort comun ce implică atât Instituțiile Statului Roman (ANPC, ANRE, ANSVM, BNR, Consiliul Concurenței), cât si Instituțiile Uniunii Europene (Comisia Europeană, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, autoritățile independente specializate) și organizațiile non-guvernamentale de protecție a consumatorilor.
În ciuda interesului acut și a obligațiilor legale care le incumbă, autoritățile și mass media, platformele de tranzacționare sau dezbatere și rețelele de socializare se preocupă puțin sau deloc de dez-informarea practicată curent și intens de comercianți contra consumatorilor, în vederea deformării comportamentului lor contractual.
În schimb, entitățile mai sus enunțate se preocupă de „dez-informarea” în domeniul politicii, al ideologiei, al „științei” oficiale, al informării dintr-o singură sursă, birocratic impusă.
E chiar mai grav decât atât – confundând opinia și judecata de valoare ori arta cu „informația” sau cu „știrea”, sistemul monolit mai sus descris prin componentele sale a făcut adevărate politici publice din combaterea dez-informării, a delictului de opinie, a deviaționismului ideologic, cultural sau artistic și a negaționismului „anti-științific”, ceea ce a condus la excluziunea socială a ereticilor, prin aruncarea lor extra-muros, precum și la segregarea socială pe criterii de opinie și credință, cu consecințe dezastruoase în planul liberului arbitru, al democrației și al domniei legii.
Digitalizarea rezolvă probleme de complexitate fără precedent – de cunoaștere, dar și de funcționare a unităților și societății în întregime. De aceea, frecvent, ea este socotită suficientă și echivalată cu gândirea înseși. Unele persoane chiar cred că în afară de digitalizare nu mai au altceva de însușit și de făcut.
Altele, inclusiv părinții, se plâng însă, îndreptățit, de faptul că, stând doar la calculator, tinerii își formează mentalități slab echipate pentru valori și viața practică. Nu mai vorbim de integrare în viața comunităților!
Spus direct, digitalizarea oferă șanse unei forme avansate de cugetare. Mulți mă întreabă, însă, dacă doar capacitatea de a mânui computerul este totul. Răspund că până la gândire – în accepțiunea culturii din care facem parte și de care, ca oameni, avem nevoie – rămâne mereu o distanță. Pentru a lămuri de ce, sintetizez aici argumentul meu dintr-un text recent (Gândire și digitalizare, „Tribuna Magazine”, 2022).
Digitalizarea se bazează eminamente pe o abordare a realității, mai exact pe evoluția logicii ca disciplină a formelor minții, chemată să organizeze abordarea rațională. Nu poate fi gândire cu succes în cunoașterea realității decât acolo unde se respectă logica, iar logica este a faptelor. Iar această disciplină străveche s-a schimbat deja în prima parte a secolului al XIX-lea în cel puțin trei direcții. Hegel, Humboldt și Boole au fost punctele de plecare.
Hegel a găsit că în distincția moștenită dintre „sensibilitate”, „intelect” și „rațiune” nu s-a sesizat adevărata prestație a rațiunii. Cum aflăm mai recent (vezi Jürgen Kaube, Hegels Welt, Rowohlt, Berlin, 2021), era inițiativa tânărului Hegel aceea de a concepe realitatea plecând de la diferențele, divergențele, contradicțiile ei, în loc de a lua în brațe, cu platitudine, una dintre alternativele de interpretare. Ceea ce Aristotel realizase în „organonul” său, organizarea formală a gândirii după principiul „noncontradiției” și al „terțului exclus”, îi părea lui Hegel doar o logică cu valabilitate circumscrisă, convenabilă numai „intelectului” (detaliat în A. Marga, Argumentarea, EFES, Cluj-Napoca, 2006). Or, abia „rațiunea” ne asigură o cunoaștere cuprinzătoare.
Este limpede că diferențele, divergențele, contradicțiile din realitate trebuiesc luate în seamă de logica însăși. Nu s-a mai putut ignora ceea ce a spus Hegel. El a dat mijloace de a combate suficiența.
Humboldt a socotit limba folosită de oameni în comunicarea curentă un fel de apriori al cunoașterii și vieții. Ea este mereu mai bogată decât formalismele pe care le face posibile. Pe urmele lui Humboldt, s-a ajuns la lărgirea sferei propozițiilor preluate în logică, spre interogații, evaluări, propoziții normative. Odată cu John Austin, s-au tematizat „actele de vorbire” ca unități elementare ale comunicării curente. Wittgenstein a sesizat „jocurile de limbaj” ca macrounități ale comunicării. Cel mai recent, odată cu „pragmatica universală” a lui Habermas, avem imaginea funcționării comunicării în existența umană, ca prealabil al oricărei prestații.
Toate acestea au afectat înțelegerea formalismelor logicii și au permis o nouă înțelegere a rațiunii înseși. Apropierea de natural, democratizarea și teoria instituțiilor au avut de câștigat.
George Boole a aplicat algebra în analiza logicii, după ce a sesizat baza numerică a minții (Mathematical Analysis of Logic, 1847) și a delimitat în mișcarea cugetării cursul „valorii de adevăr”. El a făcut posibilă trecerea de la analiza „judecății” formată din subiect și predicat („Luna este planetă”), la analiza „judecăților” ca unități de gândire – ca „propoziții” în dreptul cărora a pus chestiunea adevărului.
Numeroase demersuri inovative au urmat. Charles S.Peirce a propus considerarea legăturii (este, sau, implică etc.) din judecată ca al treilea termen al judecății și a deschis orizontul formalizării mai precise. Cu un alt pas înainte, Gottlob Frege a spus că avem, ca oameni, capacitatea de a înțelege „idei”. Un „gând”, o „idee (Gedanke)” este ceea ce în mintea noastră poate fi adevărat sau fals și are valabilitate transsubiectivă.
Peste toate acestea, a fost de importanță crucială considerarea „gândurilor”, „ideilor”, propozițiilor sub aspectul „conținutului de adevăr”. Ca urmare, Bertrand Russell & Alfred N. Whitehead (Principia Mathematica, 1910-1913) au putut face un pas nou aplicând teoria matematică a funcțiilor în logică. Ei au introdus „funcția propozițională” pentru a caracteriza „judecățile” din logica clasică și au extins astfel încă odată câmpul propozițiilor analizate de logică. Forma „S este P” din logica clasică devine „F(x)”, în care F este funcția și x este subiectul, iar F poate fi nu numai atribuirea, ci orice altă funcție (implicația, contradicția, incompatibilitatea etc.). După cum obiectele pot să fie nu doar două (S și P), ci și n, încât funcția devine R(z, y,z,…n). Intervin și alte precizări ale R (relației) și ale termenilor (de pildă, trecerea la „propoziții moleculare”), încât s-a ajuns la obținerea unui tablou nelimitat al propozițiilor, dar și al posibilităților de derivare logică și de examinare a adevărului.
Optica lui Frege, Russell & Whitehead, axată pe conceperea logicii ca fel de operare cu „adevărul”, a putut fi elaborată în lărgime într-un nou sistem de logică, care este logica simbolică. De la ea avea să plece digitalizarea, care a luat în seamă „conținutul de adevăr” al propozițiilor și l-a prelucrat masiv.
Digitalizarea nu ar fi fost însă posibilă fără informatică. Aceasta a fost pusă în mișcare odată cu cercetările comunicației în organisme și mașini, întreprinse de Norbert Wiener (Cybernetics, or Control and Communication in the Animal and the Machine, 1948) și conceperea cugetării drept „conducere” cu feedback adecvat. Dezvoltarea calculului probabilităților, evoluția mașinilor de calcul și noi inginerii au fost parte a emergenței noii științe. „Conținutul de adevăr” al diferitelor procese ale realității informaticienii l-au numit „informație”. În mod exact, Claude Shannon (A Mathematical Theory of Communication, 1948) a introdus conceptul de „informație” și a avansat spre identificarea unității elementare a informației, care este „bitul” – conceput ca cea mai simplă unitate la care se poate răspunde cu da/nu.
Din momentul în care s-au folosit impulsuri electrice pentru a codifica informațiile s-a putut trece la construcția de calculatoare – adică la „hardware” organizat spre a prelucra „software”. Conținuturile de gândire sunt preluate în formă matematizată și prelucrate cu ajutorul unui „hardware” ce aplică tehnologii construite după legile cunoscute.
Ca urmare a unei dezvoltări uimitoare, s-a creat o nouă tehnologie, care a permis trecerea în „era digitalizării”, cu impact în mai toate domeniile de activitate. Nu este domeniu care să nu fi fost revoluționat de digitalizare și care să nu fi cunoscut progrese enorme datorită ei. Cine vizitează, de exemplu, o clinică echipată la zi își dă seama intuitiv și repede de aceasta.
Pe acest fundal, s-a format o nouă înțelegere a „gândirii”, care este considerată ca „prelucrare de informații”. Evident, este o operaționalizare, adică o convertire a unei entități în indicii ale prezenței ei (de exemplu: „Acidul este ceea ce înroșește hârtia de turnesol”), care are meritele cunoscutei operații din logica clasică asupra termenilor pe care îi utilizăm. De ea se leagă însă asumpția că „informația” obținută prin operaționalizare redă realitatea, încât nu ar fi diferență între aceasta și „informația” despre ea.
Pe această asumpție s-a construit o tehnologie cu vaste aplicări industriale, comerciale și cognitive. Dar s-a construit și o ideologie, mai mult sau mai puțin organizată, ce pleacă de la considerentul că în multe privințe – volum, rapiditate, stocare etc. – mașinile electronice întrec capacitățile naturale ale oamenilor și sunt mai bune. De aceea se vorbește de „inteligență artificială” nu numai ca realizare extraordinară, nu numai ca întregire a inteligenței naturale, ci și ca alternativă la ea.
De aici plecând, s-a format curentul care a dus, pe una din linii, la „transumanism”. Inițiatorii – Marvin Minsky (The Society of Mind, 1985), care a deschis interogația cu privire la preluarea de către computere a funcțiilor cognitive și emoționale ale omului, și Raymond Kurzweil (The Age of Intelligent Machines, 1990), care a prezis subordonarea omului de către produsele „inteligenței artificiale” – vorbesc de „transumanismul tehnologic”. Acesta postulează că mașinile electronice vor ajunge să controleze oamenii. Cum s-a văzut recent, apar computere de mare capacitate cu programe în stare să elaboreze lucrări științifice pe baza cărora se iau decizii de viață!
Azi suntem oricum, din varii motive, în situația în care, din numeroase motive, trebuie să ne întrebăm din nou asupra a ceea ce înseamnă, la propriu, „a gândi”. Cel puțin două fenomene de amploare ne obligă la a ne chestiona.
Primul este conformismul ideologic, astăzi refugiat în teama de a pune întrebări realității și în tot mai nesincera discutare a cadrului vieții oamenilor, în mod exact, a instituțiilor, deciziilor și decidenților. În mulțumirea cu ceea ce este, chiar dacă se știe că ceea ce este prezintă pericole, nedreptăți și abuzuri!
Al doilea este modernismul înjumătățit. Digitalizarea este, desigur, partea avansată a modernizării și, ca orice parte organică a acesteia, este de salutat. Efectele ei economice, sociale, culturale sunt eminamente benefice. În urma ei, apare însă, ca și în alte cazuri ale istoriei modernității (de pildă, înțelegerea libertății individuale ruptă de răspundere, a competiției străină de morală, a statului ca simplu spectator la fraude și nedreptăți etc.) o înțelegere înjumătățită, ce reduce modernitatea la componente tehnologice. Mai mult, se crează iluzia că digitalizarea rezolvă orice, până la a deveni subiect al istoriei.
Ca ilustrare, se vorbește de Marea Resetare a lumii în urma pandemiei (Klaus Schwab, Thierry Malleret, The Great Reset, World Economic Forum, Cologne/Geneve, 2020), dar fără subiecți umani. Yuval Noah Harari propune despărțirea de „umanism” prin trecerea de la o „lume homocentrică, la o lume datocentrică” (Homo Deus. A Brief History of Tomorrow, Vintage, London, 2016, p. 454) care adoptă „o abordare strict funcțională a umanității, stabilind valoarea experienței umane conform funcției ei în mecanismele de procesare a datelor” (p. 452). În acest cadru, „individul devine un mic jeton în sistemul uriaș pe care nimeni nu-l înțelege cu adevărat” (p. 449), iar preocupări de odinioară – fericirea, sănătatea, de pildă – intră definitiv în umbră. Oamenii ar putea fi înlocuiți de anonimul compus din angrenajul de piese ale tehnologiei informatice. Mulți ar deveni astfel de prisos.
Tema relației dintre digitalizare și gândire a intrat, firește, în prim plan. Răspunsul azi de referință este: computerul este o realizare extraordinară, dar nu înlocuiește gândirea. În favoarea lui, sunt multe argumente. Amintesc aici doar două.
Hilary Putnam a adus notoriul „argument computerial”, conform căruia în sistemele care au cel puţin gradul de complexitate al mașinilor capabile să dea seama de propria funcționare, care sunt „maşinile Turing”, „descrierile organizării funcţionale” sunt logic diferite de „construcţia lor structurală (fizico-chimică)” si de „descrierile modului de comportament efectiv sau potenţial” (Mind, Language and Reality, 1975). Iar dacă această diferență este valabilă în cazul „maşinilor Turing”, ea este cu atât mai valabilă în cazul unui sistem cu mult mai complex, care este omul. John R. Searle a argumentat că descrierea proceselor ce au loc în creier poate fi sintactică, dar, atunci când se pune întrebarea asupra semnificației, acea descriere nu mai face față. Altfel spus – iar acesta este în esență vestitul „argument al camerei chineze” – „un computer poate executa pașii unui program pentru anumite capacități mentale spre a înțelege chineza, chiar dacă nu stăpânește semnificația niciunui cuvânt în chineză” (John R. Searle, Philosophy in a New Century. Selected Essais, Cambridge University Press, 2008, p.87). Creierul poate fi luat drept computer, dar este mai mult de atât.
Dincolo de controverse, devine tot mai evident faptul că digitalizarea este expresie a logicii simbolice, a informaticii și a ingineriei electronice. Cum spunea cineva deunăzi, „realitatea digitală” este logică și matematică aplicată în subordinea „eficienței” acțiunilor. Acesta este sensul ei.
Argumentul meu este că se pot obține, printr-o analiză, plecând de la nivelul accesibil oricărui om, următoarele trepte ale cunoașterii: judecata; propoziția folosită în comunicarea curentă dintre oameni; ansamblul de propoziții ce poate reda diferențele, divergențele, contradicțiile realității; propoziții ca parte a „actelor de vorbire”; acestea, ca părți ale „jocurilor de limbaj”; delimitarea informației și folosirea tehnicilor digitale; operarea cu argumente în vederea ajungerii la „înțelegere”; privirea argumentelor din punctul de vedere al inteligibilității expresiei, veracității vorbitorului, adevărului conținutului și justeței relației celor care comunică. Tabloul acesta ne spune că ceea ce numim cunoaștere – inclusiv cea realizată cu ajutorul „inteligenței artificiale” – pleacă de la date factuale și este de încredere. Ea se realizează azi în trepte și presupune parcurgerea lor. Pierde acela care nu se folosește de computer.
Apăr însă susținerea că, înțeleasă ca asumare a condițiilor vieții umane, gândirea este mai sus de aceste trepte, fără a se rupe de ele. Și fără a se reduce la vreuna. Ca efect – cultura, luată în lărgimea și bogăția ei, rămâne indispensabilă omului.
Chinese
French
German
Italian
Japanese
Korean
Russian
Spanish
Octavpelin's Weblog 
Comentarii recente