Klaus Iohannis și Carmen Iohannis, lux și opulență de nedescris: peste 500 de mii de euro pentru vacanța în Japonia și Singapore
Președintele Klaus Iohannis și prima doamnă Carmen Iohannis au fost în vizită de stat în Japonia, acolo unde au fost primiți de împăratul Japoniei, dar și de către premierul Japoniei.
Zborul până la Tokyo nu s-a efectuat cu o cursă a TAROM, ci cu un avio privat Boeing 737-900ER, înmatriculată LX-DIO, aparținând companiei luxemburgheze Global Jet.
Conform BoradingPass, avionul a zburat pe ruta: București-Sibiu-Baky-Tokyo.
O oră de zbor cu acest avion privat costă în jur de 20.000 de euro. Având în vedere că zborul până în Japonia durează aproximativ 12 ore dus și 12 ore întors, Administrația Prezidențială a plătit peste 500.000 de euro pentru toată aventura.
La costurile zborului se adaugă și alte cheltuieli, inclusiv aterizarea pe aeroportul din Tokyo.
O treime dintre români se se chinuie să supraviețuiască cu salariul minim
Salariul minim este obținut de o treime din angajații din România, care se chinuie să supraviețuiască cu aproximativ 1.700 de lei lunar. La polul opus, cele mai mari salarii le obțin angajații din intermedieri financiare și asigurări, comerț și comunicații.
Într-un top al celor mai mari salarii din economia locală, care depăşesc 20.000 de euro net pe lună, conduc angajaţi din sectoare precum intermedieri financiare şi asigurări, comerţ şi informaţii şi comunicaţii, arată datele de la Inspecţia Muncii.
Salariile sunt cuprinse între 111.150 şi 117.000 de lei net lunar, adică între circa 22.600 şi 23.780 de euro.
Salariul mediu net în intermedieri financiare şi asigurări era de 8.400 de lei net în luna decembrie a anului trecut – ultima pentru care există date la Institutul Naţional de Statistică (INS) – iar în informaţii şi comunicaţii sunt printre cele mai mari salarii medii nete din economia locală, cu peste 9.100 de lei în aceeași perioadă.
În comerţul cu ridicata şi amănuntul salariul mediu net la nivel de industrie a fost de puţin peste 3.900 de lei.
Pe locul secund în clasamentul celor mai mari salarii din România sunt cele cuprinse între 105.300 şi 111.150 de lei net pe lună, adică circa 21.400 şi 22.500 de euro net pe lună: aici intră şase contracte de muncă plătite de angajatori din industria de transport şi depozitare, comerţ, activităţi ştiinţifice şi tehnice, iar unul este plătit de o companie din industria prelucrătoare.
O treime dintre români lucrează pe salariul minim
România are mai mult de 1,7 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie, aproape o treime din totalul contractelor de muncă cu normă întreagă, doar după datele de la Inspecţia Muncii.
În comerţ şi industria prelucrătoare sunt cele mai multe slujbe plătite cu salariul minim pe economie, arată INS.
România se confruntă cu o gravă penurie de mărfuri: sărăcia cuprinde țara
Unul dintre cei mai importanți transportatori din România trage un semnal de alarmă cu privire la evoluția pieței de profil. Semnalele nu sunt bune, volumul de mărfuri este în scădere, susține Dunca Expediţii, potrivit Ziarului Financiar.
Transportatorul Dunca Expediţii, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală, a finalizat anul trecut cu afaceri de 210 mil. lei, (43 mil. euro) în creştere cu circa 9%, potrivit calculelor făcute de ZF, iar pentru acest an estimează o menţinere a cifrei de afaceri.
Volumul de mărfuri este în scădere cu 35% în luna februarie, susțin reprezentanții companiei
„Semnalele din piaţă nu sunt prea bune la cum a început anul. Traficul intern este în scădere, ianuarie şi februarie au fost luni foarte slabe. În februarie volumul de mărfuri a fost la 65% faţă de luna similară a anului trecut. Se întâmplă ceva în piaţă, nu se mişcă mărfurile, noi transportăm de la alimente la materiale de construcţii, oţel, utilaje. Ca transportator suntem un etalon al businessului şi încă din septembrie anul trecut am observat o criză pe piaţă, o schimbare majoră de strategie la marii jucători cu care lucrăm“, a declarat, pentru ZF, Doru Husarciuc, director general la Dunca Expediţii.
Compania are un parc de 500 de camioane şi 1.000 de remorci și transportă aproape jumătate din mărfuri pe rute interne.
Încă un ”cadou” pentru Gabriel Oprea, de la justiție. Statul român trebuie să-i achite retroactiv pensia specială
Cu două săptămâni înainte de achitarea din dosarul morții lui Bogdan Gigină, fostul ministru al afacerilor interne, Gabriel Oprea, a mai dat o lovitură de proporții, tot în instanță.
Cu două săptămâni înainte de achitarea din dosarul morții lui Bogdan Gigină, fostul ministru al afacerilor interne, Gabriel Oprea, a mai dat o lovitură de proporții, tot în instanță.
Gabriel Oprea și-a recâștigat în instanță pensia specială de fost parlamentar
Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză lui Oprea în litigiul care viza repunerea în plată a pensiei speciale pe care acesta trebuie s-o primească, potrivit statutului de fost parlamentar. Hotărârea este definitivă și îi bagă în buzunar politicianului câteva zeci de mii de euro.
Gabriel Oprea a dat în judecată Parlamentul României și a cerut anularea Ordinului nr. 198 din data de 2 martie 2021 emis de Senat, prin care au fost anulate pensiile speciale în cazul foștilor membri ai camerelor.
În martie 2022, CCR a declarat neconstituțională legea care a stat la baza ordinului, pe motiv că proiectul a fost dezbătut și adoptat în regim de urgență. Astfel, toți cei peste 800 de parlamentari-pensionari care au contestat tăierea pensiilor în instanță au câștigat la pas.
Oprea nu s-a mulțimit cu plata retroactivă a pensiei începând cu 2022
Doar că Gabriel Oprea nu s-a mulțumit atât de ușor. În iunie 2022, Tribunalul București a decis, pe fond, că politicianul poate primi retroactiv ”indemnizațiile pentru limită de vârstă” (așa cum au fost redenumite pensiile speciale ale parlamentarilor) începând cu data de 5 mai 2022, atunci când decizia Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial.
”În ceea ce privește cererea de acordare, ceea ce echivalează cu o repunere în plata cu indemnizația pentru limită de vârstă, și plata indemnizației de la data încetării ei, instanța reține că prin decizia publicată în Monitorul Oficial nr.570/10.06.2022, Curtea Constituţională a României a statuat că dispoziţiile art.49 din Legea nr.96/2006, din punct de vedere normativ, reintră în vigoare de la momentul publicării deciziei, respectiv 10.06.2022, astfel ca repunerea în plată a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă urmează să se facă începând cu data de 10.06.2022, de la aceeași dată urmând să i se plătească reclamantului aceasta indemnizație”, se arată în motivarea pe fond.
Problema este că Gabriel Oprea solicitase să i se întregească pensia de la data de la care aceasta îi fusese tăiată, adică din 27 februarie 2021, iar din această cauză a făcut apel. Pe 24 februarie 2023, instanța a admis acțiunea lui Oprea și a decis că acesta va fi repus în plată începând cu februarie 2021, iar la suma pe care o va primi se va adăuga și dobânda legală, până la data scadenței.
Cât este pensia lui Gabiel Oprea
Gabriel Oprea a fost membru al parlamentului din 2004 până în 2016, având trei mandate: două de deputat și unul de senator. Indemnizația specială a parlamentarilor pornește de la 2.000 de lei și poate ajunge la 12.000 de lei, în funcție de numărul de mandate și de luni petrecute în activitatea de plen. Pensia ”de bază” se calculează astfel:
un mandat – 4.448 lei
două mandate – 8.896 lei
trei mandate – 10.951 lei.
Astfel, la un simplu calcul, Gabriel Oprea are de încasat aproximativ 50.000 de euro plus dobândă, din care se scad sumele pe care deja le-a primit, după legea aborgată.
Vestea este una foarte bună pentru Gabriel Oprea, care a scăpat și de sechestrul asigurator instituit de procurori în dosarul morții lui Bogdan Gigină. Fostul ministru a primit o decizie de achitare din partea instanței de fond, care a arătat că acesta nu trebuie să plătească despăgubiri familiei polițistului.
Rușii nu cred în varianta americanilor și germanilor care dau vina pe ucrainieni pentru exploziile Nord Stream
Ucrainenii nu au putut comite un atac terorist asupra Nord Streams, NATO vrea să se ascundă în spatele Kievului, a declarat pentru RIA Novosti Grigory Karasin, șeful comitetului internațional al Consiliului Federației Ruse.
„Ucrainenii, cu toată dragostea mea pentru ucraineni, pentru Ucraina din anii trecuți, acest lucru (săvârșirea unui atac terorist de către Kiev – n.red.) este naiv. Instrumentele moderne de detectare, instrumentele moderne de căutare stau în spatele acestui lucru, într-un cuvânt, din păcate, sau, din fericire, ucrainenii în acest caz pot fi folosiți ca pur și simplu „obiect de aruncare a răspunderii”. De fapt, ucrainenii nu au putut, sunt absolut sigur că nu au putut. Profesioniștii de un nivel mult mai înalt, serviciile secrete ale țărilor NATO, au făcut-o „, a spus el.
Răspunzând la întrebarea unui jurnalist dacă vor să facă Kievul „extrem” în acest fel, fostul ministru adjunct de externe al Federației Ruse a răspuns că țările NATO vor mai degrabă „să se ascundă în spatele Kievului pentru a nu fi expuse”.
ZDF: Germania nu are tancuri pregătite pentru luptă, pentru forța de reacție rapidă a NATO
Germania nu are tancuri pregătite pentru luptă pentru forța de reacție rapidă a NATO, a raportat canalul TV ZDF, citând un raport secret al Bundeswehr.
„Bundeswehr-ul își poate îndeplini cu greu obligațiile față de NATO cu privire la forța de lucru internațională de înaltă pregătire Spearhead. Documentele interne ale Bundeswehr indică probleme tangibile cu pregătirea pentru luptă a forțelor de tancuri ale grupului de înaltă pregătire”, se spune în publicație.
Potrivit canalului, Batalionul 393 Panzer din Turingia este obligat să țină în alertă 30 din 44 de tancuri în caz de urgență. Potrivit raportului brigăzii 37 infanterie motorizată, în februarie erau douăzeci de vehicule de luptă pregătite pentru luptă, iar conform prognozei coeficientului de pregătire, în iulie vor fi doar paisprezece. Lipsa tancurilor va fi completată temporar de un alt batalion.
VIDEO// Franța e blocată: Proteste masive în toată țara
Manifestaţii, greve prelungite, giratorii ocupate, spectacole anulate, sindicatele franceze vor încerca marţi să „paralizeze ţara”, cu câteva zile înainte de adoptarea, probabilă, în Parlament a unei reforme controversate a sistemului de pensionare, transmite AFP.
O Franţă paralizată „este evident o situaţie nefavorabilă pentru concetăţenii noştri şi primii penalizaţi, când au loc greve, sunt francezii cu venituri modeste”, a arătat luni seara premierul Elisabeth Borne, care a apărat o reformă destinată să asigure perenitatea „unuia dintre pilonii modelului nostru social”.
Secretarul general al sindicatului CFDT, Laurent Berger, a prognozat o „zi de mobilizare extrem de puternică” şi a făcut un apel către preşedintele Emmanuel Macron „să nu rămână surd”.
În data de 31 ianuarie, sindicatele susţin că au strâns peste 2,5 milioane de manifestanţi în toată ţara (în timp ce autorităţile susţin că au fost doar 1,27 milioane). Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, între 1,1 şi 1,4 milioane de persoane ar urma să protesteze marţi pe străzile din Franţa. Sindicatul CGT intenţionează să organizeze un număr total de 265 de mitinguri.
La rândul său, sindicatul Solidaires mizează pe un „tsunami social” care va convinge Guvernul să dea înapoi cu privire la principala măsură a proiectului de reformă, majorarea vârstei legale de pensionare de la 62, până la 64 de ani.
Toate sondajele arată că majoritatea francezilor se opun majorării vârstei de pensionare, chiar dacă recunosc că până la urmă va fi pusă în practică.
Cea de-a şasea zi de proteste naţionale va marca şi debutul grevelor prelungite în mai multe sectoare, de la transporturi şi până la rafinării şi energie, comerţ sau salubritate.
Compania feroviară SNCF şi companiile de transport din regiunea Parisului se aşteaptă la un trafic perturbat marţi dar şi miercuri. În aer, Direcţia generală a aviaţiei civile (DGAC) a cerut companiilor să diminueze cu 20% până la 30% programul de zbor în zilele de marţi şi miercuri.
Transportatorii rutieri s-au alăturat protestelor, unii încă de duminică seara. În învăţâmânt, cel mai mare sindicat din ciclul primar, Snuipp-FSU, estimează că peste 60%” din învăţători vor intra în grevă şi „câteva mii de şcoli” vor fi închise marţi. De asemenea, aproximativ 20 de universităţi urmează a fi blocate.
În sectorul energiei, secretarul general de la CGT Energie, Sébastien Ménesplier, a avertizat că urmează o „săptămână neagră”, cu scăderi ale producţiei, în special de energie nucleară. Trei din patru terminale care permit importul de gaze naturale lichefiate în Franţa au fost oprite pentru şapte zile, a anunţat luni seara sindicatul CGT Elengy.
În plus, sindicatele se aşteaptă şi la iniţiative mai puţin obişnuite: închideri de magazine, staţii de taxare pe autostradă deschise, sensuri giratorii ocupate, acestea din urmă reamintind de acţiunile „vestelor galbene” din 2018-2019, sau spectacole anulate.
Pe parcursul acestei săptămâni, marcată şi de alte mobilizări, precum grevele feministe din 8 martie, Ziua internaţională a drepturilor femei, mobilizarea tinerilor joi, grevă naţională pentru climă vineri, vor avea loc şi dezbaterile din Senat, cu privire la reforma sistemului de pensii, care ar urma să se încheie vineri.
Guvernul francez mizează pe adoptarea în Senat a reformei până duminică şi are de gând ca în data de 16 martie să supună la vot legea în cele două camere ale Parlamentului. „Dacă reforma va fi adoptată este puţin probabil ca mobilizarea să se menţină la nivelul actual”, a spus o sursă guvernamentală, care a precizat că Executivul mizează pe renunţarea la proteste de către sindicatele mai moderate.
După întâlnirea de la Davos, Klaus Schwab și George Soros și-au mutat cortul în Orientul Mijlociu, organizând acolo Summit-ul Guvernului Mondial. Obiectivul elitei pe care cei doi o reprezintă este remarcabil de simplu: cei mai „deștepți” și cei mai „buni” și „potriviți” oameni din lume ar trebui să-i conducă pe toți ceilalți! În limbajul davosist, planurile de supraveghere totală a populației și modificarea comportamentală vizată vor crea un viitor „durabil” și „sustenabil”. Nimeni nu spune că oamenii vor deveni nimic altceva decât niște „lucruri” care trebuie numărate, amestecate, clasificate, etichetate, monitorizate, manipulate și controlate.
Miliardarii ca Schwab, Bill Gates și Elon Musk se ridică și vorbesc despre o „Mare resetare” pentru toată rasa umană prin precizie tehnologică, gestionarea centralizată a resurselor Pământului, supravegherea atentă a cetățenilor, fuziunea inteligenței umane și artificiale și, mai ales, monopolizarea puterii guvernamentale de către o castă pe care omului de rând nu-i este permis a o cunoaște.
Noua Ordine Mondială presupune o politică bazată pe viziunile utopice ale unora ca Schwab&Soros.
„Experții” în domeniul schimbărilor climatice vor determina ce tipuri de energie pot fi utilizate de întreprinderi și consumatori. „Experții” în domeniul durabilității vor determina ce alimente pot mânca oamenii. „Experții” privind dezinformarea vor determina ce tipuri de știri avem voie să citim și care parte a unei dezbateri poate fi cunoscută și promovată în spațiul public. „Experții” în domeniul asistenței medicale vor determina de câte ori fiecărui cetățean trebuie să i se injecteze vaccinuri, dacă e nevoie ca oamenii să fie ținuți în izolare „pentru binele lor” etc. „Experții” privind combaterea extremismului vor determina ce fel de vorbire este dăunătoare și va fi drastic pedepsită. „Experții” în inegalitate vor determina a cui proprietate trebuie luată și ce grupuri merită recompensate.
În viitorul zugrăvit la Davos, libertatea de gândire, libertatea de exprimare, drepturile individuale și alte libertăți personale vor însemna foarte puțin. În niciun moment nevoile, dorințele sau preocupările unui individ nu vor putea fi lăsate să obstrucționeze „binele mai mare”, „comun”.
Ușor, ușor, oamenii sunt aduși la ascultare. Deja s-au familiarizat cu noii termeni ai viitoarei lor înrobiri. Monedele digitale ale băncilor centrale vor permite guvernelor nu numai să urmărească în timp real veniturile fiecărui cetățean și istoricul cheltuielilor sale, ci și să limiteze ceea ce poate cumpăra o persoană în funcție de scorurile de credit social, de „CV-ul” său etc. Mai departe, pașapoartele digitale pentru vaccinuri nu numai că vor oferi urmărirea universală a mișcărilor fiecărei persoane, ci vor asigura și respectarea comenzilor obligatorii viitoare în timpul „urgențelor de sănătate” publică. Amprentele personale de carbon, care măsoară „vinovăția” fiecărui individ pentru așa-numitele schimbări climatice provocate de om, vor avea ca efect înregistrarea a tot ceea ce mănâncă o persoană și oriunde merge ea. Deja giganți din IT oferă astfel de aplicații, care permit utilizatorului să-și măsoare „amprenta personală de carbon”.
Următoarea bătălie se va da pentru libera exprimare. Așa cum a declarat la Dubai chiar Klaus Schwab, când a discutat despre Inteligența Artificială (IA), chatbots și identități digitale – „Cine stăpânește aceste tehnologii, va fi stăpânul lumii”. Google pregătește un program de „pre-bunking” menit să „imunizeze” oamenii împotriva a ceea ce se consideră „propagandă” sau „dezinformare”. Manipulând informația transmisă utilizatorilor, Google poate îndepărta ideile concurente și „nealiniate” gândirii globaliste – genial, nu?!
La fel susține și fondatorul Microsoft, Bill Gates. Într-un interviu acordat ziarului German Handelsblatt, autoproclamatul expert în vaccinuri susține că tehnologiile IA ar trebui folosite ca instrumente puternice pentru combaterea „dezinformării digitale și a polarizării politice”. Programul ChatGPT, software de Inteligență Artificială lansat anul trecut de Microsoft, deja sperie oamenii cu părtinirea sa politică (și nu numai atât!) evidentă. La o întrebare ce i-a fost pusă, această IA – un fel de „Ion” pe care l-a primit cadou (otrăvit) și premierul Nicolae Ciucă – a concluzionat că folosirea unei insulte rasiale este mai rea decât a permite bombardarea unui oraș cu arma nucleară! Tot așa, „Ion” a justificat suprimarea fizică a votanților lui Donald Trump ca fiind necesară pentru „apărarea democrației și prevenirea răspândirii discursului periculos”.
Grevă generală în transporturi! După haosul din Franța, urmează Belgia și Italia
Grevă generală în transporturi! După haosul din Franța, urmează Belgia și Italia
Sunt demonstrații sociale în Europa, din cauza scumpirii vieții. În perioada 9-10 martie 2023 va avea loc o grevă generală în toate domeniile de servicii publice belgiene, potrivit unui comunicat al MAE.
Ca urmare a grevei sunt așteptate perturbări în activitatea transportului feroviar și a mijloacelor de transport în comun. Cei care intenționează să călătorească cu trenul sunt rugați să urmărească pagina web a căilor ferate din Belgia – SNCB.
Compania feroviară de stat SNCF şi companiile de transport din regiunea Parisului se aşteaptă la un trafic perturbat şi miercuri.
„Traficul va rămâne perturbat puternic și miercuri”, a avertizat SNCF, citată de TF1. Aceste perturbări se vor manifesta și la nivelul transportului public din regiunea pariziană, la metrou și la RER (rețeaua de trenuri metropolitane).
Italia a fost și ea afectată în data de 8 martie de o grevă naţională care a afectat transportul public în comun (feroviar, metrou, autobuz etc.).
Ministerul Afacerilor Externe a trimis mai multe atenționări de călătorie pentru românii aflați în acestea state sau care le tranzitează, pentru a evita situațiile neplăcute.
MApN lovește dur. Soldații și polițiștii rămân fără bani de transport
MApN își bate joc de militari și de polițiști
La mai puțin de șase luni de la intrarea în vigoare a actului normativ care instituie drepturi de transport pentru polițiști și militari, MApN vrea să îl modifice. Potrivit sindicaliștilor de la SNPPC, modificarea este pe minus, în sensul că polițiștii și militarii rămân fără drepturi de transport, ceea ce va însemna o lovitură cumplită pentru aceștia. Măsura îi va izola total pe polițiști și militari de familiile lor, dat fiind că nu vor mai beneficia de transportul gratuit în localitățile de domiciliu.
Conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a semnalat intenția Ministerului Apărării Naționale de a schimba Hotărârea de Guvern 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională. Potrivit acesteia, ca de obicei, modificarea va fi pe minus pentru polițiști și militari.
”S-a gândit MApN să dea cu o mână și să ia cu alte două mâini de la polițiști și militari. Practic, drepturile de transport date la 1 octombrie 2022 vor fi anulate pentru polițiști și militari. Probabil că și-au dat seama că angajații MApN și MAI nu merită aceste drepturi. Astfel, vor tăia drepturile de transport ale militarilor și polițiștilor care se deplasau spre domiciliile lor de două ori pe lună sau de patru ori pe lună, având în vedere că aceștia stau cu chirie în alte localități, unde au fost repartizați. Este o lovitură foarte grea, pentru că știm foarte bine că se dau acele compensații pentru chirii care nu acoperă niciun sfert din valoarea reală a chiriei. Acum, pentru că nu vor avea bani să suporte costurile de transport, aceștia nu se vor mai putea duce acasă. Este nedrept, pentru că polițiștii și militarii sunt, de fapt, plecați în misiune, departe de casă”, ne-a declarat Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC.
Taie dintr-o parte să pună în cealaltă
Hotărârea de Guvern inițiată de MApN în octombrie anul trecut, care a acordat drepturile de transport, a fost făcut pe repede înainte, dovadă că în actul normativ nu a fost inclus personalul contractual, spun sindicaliștii din MAI. În plus, până la sfârșitul lunii decembrie 2022, MAI a refuzat să acorde drepturile de transport pentru cei care aveau o distanță de parcurs zilnică până la locul de domiciliu de peste 70 de kilometri. ”Acum vor să îndrepte eroarea prin care personalul contractual nu beneficia de drepturi de transport, dar vor să taie din banii polițiștilor și militarilor. Așa este făcut sistemul de resurse umane, să nu poți să lucrezi în județul de domiciliu. Vorbim de mari deficiențe în managementul resurselor umane, în condițiile în care nu pot angaja polițiști în județele din care provin. Sistemul de repartiție este făcut în așa fel încât 95% dintre polițiști nu prind loc de muncă în județele de domiciliu”, ne-a precizat vicepreședintele SNPPC, Mihai Zlat. SNPPC a transmis Guvernului că nu va fi de acord cu afectarea drepturilor financiare ale angajaților MAI.
Ce se dă
Potrivit modificărilor propuse de MApN, personalul contractual din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne va beneficia de acordarea dreptului de transport și a contravalorii transportului pentru efectuarea concediului de odihnă sub forma unei sume forfetare, în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Totodată, personalul contractual va primi drepturi de transport zilnic, săptămânal sau bilunar, dacă nu beneficiază de compensație lunară pentru chirie sau cazare în căminul militar, de locuință proprietate personală în localitatea în care a fost mutat în interes de serviciu sau de compensaţie lunară pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate. Mai mult, personalul contractual va beneficia și de decontarea unui abonament lunar pentru deplasarea cu mijloacele de transport în comun în cadrul localității, de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu sau reședință.
Multinaționalele își maximizează profitul. Românii, umiliți și batjocoriți
Viitorul sună dezastruos. Optimizarea profiturilor sub masca progresului
Scandalul caselor de marcat de la Auchan este doar o picătură care a umplut paharul. În fapt, maximizarea profiturilor multinaționalelor din România se petrece de foarte mult timp. De exemplu, fosta bancă românească BCR, acum a austriecilor, și-a desființat aproape toate sediile din țară, aruncând în șomaj, nu zeci, ci mii de angajați. Nici bancomate nu mai au, iar cele care au scăpat, sunt mai tot timpul defecte. Culmea este că, cel puțin bugetarii, prin înțelegeri ale guvernelor cu stăpânii austrieci, au cam toți salariile prin BCR-ul vienez.
Digitalizarea simplifică lucrurile și reduce timpul pierdut, ni se tot repetă obsedant. Poate, dar peste vreo sută de ani, cel puțin în România. Faza de la Auchan, cu dispariția casierilor, nu este chiar o noutate absolută, decât prin absența alternativei. Toate hypermarketurile străine din România au implementat autoscanarea și autoplata produselor, alocând doar un mic procent din numărul caselor de marcat pentru aceste operațiuni. Iar oamenii folosesc aceste case nu pentru că ar pierde mai puțin timp, ci pentru acolo nu este coadă, pentru că mai toți fug de ele. Ca timp, nici cel mai obișnuit client al acestor case nu va reuși să scaneze, să plătească, să ia bonul și să iasă când se ridică bariera mai repede decât o casieră. Iar la autoscanare este imposibil ca doi din trei clienți să nu blocheze casa, tastând greșit ceva. La Ikea, progresul este și mai avansat.
Acolo poți să-ți scoți singur factura, dacă ai cumpărat pe firmă. Suedezii din România însă au pus și capcane, că trebuie să tastezi ora din partea de jos a ecranului, că, dacă ai tastat-o pe aia de sus, te-ai blocat și trebuie să te milogești de unul dintre puținii angajați să vină să te depaneze. Dar unde sunt rapiditatea și progresul? Practic, multinaționalele nu au făcut decât să reducă niște costuri cu salariile angajaților și impozitele aferente la statul român, punându-i pe clienți să muncească, să-și bată capul, să se enerveze și să piardă mult timp. Iar gluma aceea în care se spune că, în curând, clienții vor fi puși să aranjeze marfa pe rafturi și să descarce camioanele străinilor nu este departe de adevăr. Mai întâi în țările dezvoltate, urmează să apară comerțul exclusiv de la distanță. Îți alegi online produsele, le plătești, cu cardul, bineînțeles, și le primești acasă. Ca să nu se mai consume curent și bani cu angajații.
Operatorii call-center, primii disponibilizați în masă
Pe vremuri, adică cu vreo cinci ani în urmă, dacă sunai la vreo companie, indiferent care, aveai toate șansele să vorbești cu un operator. Acum, însă, operatorii call-center au dispărut aproape cu desăvârșire. Vorbim doar cu roboții și pierdem ore întregi să încercăm să contactăm o ființă umană, căreia să-i explici problema, care, de obicei, nu se regăsește în meniul robotului. Pe Andreea de la Vodafone cred că o știe toată lumea. Evident, un robot. Dar nu cred să fi primit cineva mai multe înjurături de la români decât vocea de la Vodafone. Dacă ai o problemă cu telefonia mobilă nu ai nicio șansă să dai de cineva pe acolo. Mai rău de atât, Vodafone a înghițit și UPC, iar cei care au defecțiuni la cablul TV rămân cu ele, pentru că nu sunt angajați care să meargă la intervenții, cel puțin nu suficienți, deși nu am certitudinea că ar exista, cu adevărat. Consecința? Un val uriaș de plecări spre Digi, care, deocamdată, nu s-a robotizat. Întorcându-ne la dispariția angajaților de la call-centere și de la intervenții, ajungem din nou la aceeași maximizare a profiturilor, prin batjocorirea și umilirea românilor.
ANPC-ul nu e pentru noi
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a mimat, un timp, că se răfuiește cu multinaționalele. Doar pentru necunoscători. Au amendat însă, prin țară, magazine mici, ale românilor, că au găsit într-un colțișor niște rugină, care, vezi Doamne, punea în pericol sănătatea consumatorilor. Dar dacă faci o plângere la ANPC, pe lucruri grave și serioase, nimic nu se rezolvă. Când vei spune unui operator economic că vei merge la ANPC și acela își va schimba atitudinea sfidătoare, rezolvându-ți problema, abia atunci vom putea spune că ANPC are autoritate. Până atunci, comercianții se tăvălesc pe jos de râs când aud de ANPC. Și au și motive.
DNA: ALEZZI, aici și-a FĂCUT ZIUA, MOCA, ȘEFUL GĂRZII DE COASTĂ!
Gata, conducerea Gărzii de Coastă a fost ”disponibilizată” pe repede înainte, odată cu procedurizarea cu celeritate a anchetelor Direcției Naționale Anticorupție privindu-i pe capii structurii.
Astfel că directorul Gărzii de Coastă, comisarul șef Laurențiu Cristian Cicu este deja suspendat din funcție și singura dilemă în ceea ce îl privește este doar dacă mai apucă să se pensioneze înainte de a fi trimis în judecată sau nu…
În timp ce mâna sa dreaptă, comisarul – șef Petrică Bacaim, cel declarat polițistul anului 2021 parcurge deja în marș forțat drumul de la suspect la inculpat.
Bode, ”ghiocel” în fața lui Bacaim!
Astfel că, la acest moment, Garda de Coastă este pur și simplu decapitată! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție care au coordonat cele două anchete separate spulberând astfel, în doar două săptămâni, mitul intangibilității ”Frăției Frontieriștilor”! Semn că nu mai este nici Buda ce a fost odată…
Cicu a băut… A mâncat… A … Dar nu a plătit!
”Aere de gabor” ca la directorul Gărzii de Coastă mai rar de întâlnit în aceste vremuri tulburi, din moment ce oameni oricum obișnuiți cu astfel de ”atârnători” din sistem au ajuns să ceară – și bine au făcut! – sprijinul legal. Pentru că altfel riscau, ca atâția alții, să fie ”încălecați” de niște comisari – șefi care chiar nu au înțeles nimic din ”listele rușinii” dezvăluite în ultimele ”lovituri”.
Serviciu paralel de filaj la Garda de Coastă!
Astfel că documentarea dosarului penal deschis de către Direcția Națională Anticorupție după denunțul depus împotriva comisarului șef Laurențiu Cristian Cicu a dus la un rechizitoriu ”beton”.
Și fără a știrbi din munca tuturor celor care au contribuit la acest semnificativ efort de curățire a sistemului, trebuie să recunoaștem totuși că până și un student la Academia de Poliție nu ar fi avut dificultăți în instrumentarea anchetei. Din moment ce directorul Gărzii de Coastă a dat sfoară în Poliția de Frontieră, MAI și toată ”lumea bună” a sistemului că își face ziua de naștere în cea mai la modă locație de lux a Litoralului, pe Alezzi Yacht. Acolo unde invitații au fost desfătați cu cele mai rafinate băuturi și bucate… Ieșind cu adevărat o petrecere de excepție… Dar pe care cel care a comandat-o, comisarul șef Laurențiu Cristian Cicu, nu a mai plătit-o! De ce…? Pentru că așa au ”vrut mușchii lui” de director al Gărzii de Coastă!
În plus, existând și temeri că ”beneficiarul” s-ar fi putut simți destul de ofensat de ”obrăznicia” de a i se cere să achite ceea ce a consumat și astfel să facă ”una pe dos”, au fost dispuse măsurile legale care se impuneau. Prima fiind suspendarea din funcția de director al Gărzii de Coastă a comisarului – șef Laurențiu Cristian Cicu. Iar faptul că până și ceilalți membri ai ”Frăției Frontieriștilor” nu îi mai răspund la mesajele ”integral criptate” pentru a îl pensiona barem de îndată este cea mai bună dovadă că soarta acestuia este ca și pecetluită.
Bacaim, de la polițistul anului la inculpat
”Cu ocazia evenimentelor prilejuite de ziua Poliției de Frontieră Române, joi, 22 iulie, comisar șef de poliție Bacaim Petrică, din cadrul Gărzii de Coastă a primit distincția „Polițistul de frontieră al anului 2021”.
Ofițerul a coordonat activitățile specifice privind traficul ilegal de deșeuri, în care au fost descoperite 85 de containere încărcate cu deșeuri ce urmau să intre în țară. De asemenea, acesta a coordonat echipele operative în cazuri de contrabandă cu țigări, migrație ilegală, dar și a altor infracțiuni transfrontaliere.
Pe această cale, îi urăm felicitări și îi mulțumim pentru implicare și devotament”.
Comunicatul actualului său coleg de ”lot”, directorul suspendat al Gărzii de Coastă, Laurențiu Cristian Cicu nefăcând decât să legendeze și mai mult statutul de ”greu de ucis” al celui considerat ”cordonul ombilical” al … se știe cui! Statut întărit și de poziția ghiocel a ministrului Lucian Bode – la fel ca și a predecesorului său, Marcel Vela, de altfel –în fața lui Petrică Bacaim, la înmânarea distincției.
Așa că, atunci când a bușit mașina de serviciu doldora de tehnică pe drumul de întoarcere de la Timișoara părea că nimeni nu îndrăznea să îl întrebe pe Bacaim și altceva în afară decât de sănătate… Cum ar fi de ce se afla singur în autoturismul ”tunat” cu tehnică, într-o misiune operativă de filaj, atunci când trebuia să fie neapărat însoțit! Pentru a se elimina astfel din start eventualele suspiciuni cu privire la ”alterarea” probelor obținute în acest mod. Sau cine plătește paguba deloc de neglijat…
Serviciu paralel de filaj!
Ce este drept, mult legendatul comisar șef Petrică Bacaim nefiind implicat în primul scandal de acest fel. Cu diferența că, pe atunci, ”Frăția Frontieriștilor” chiar că deținea controlul asupra întregului Minister al Afacerilor Interne.
Perchezițiile informatice trimit în instanță un dosar ”beton”!
Astfel că, în urma ”loviturilor”, anchetele interne privind halucinantele informări din interiorul Gărzii de Coastă se clasau în același ritm amețitor în care și erau deschise, indiferent de numele ”jucăriilor politice” de la fruntea MAI.
Cel mai sus ajungând, totuși, ancheta cu privire la ”serviciul paralel de filaj” descoperit a funcționa la nivelul Gărzii de Coastă, astfel documentat:
”s-a achiziționat din fonduri proprii o gamă largă de tehnică de filaj, interceptare, GPS, camere video, DVR-uri, monitoare, baterii de TIR cu care au fost dotate mașinile, tehnică folosită ilegal, fără avizele și autorizațiile care se impun (…) autoturisme folosite: Dacii Logan de culoare albă, Dacii Duster de culoare albă și albastră, Opel Astra, VW Transporter – fostă termoviziune – complet dezechipată și dotată cu tehnică proprie de filaj, filmare și monitorizare GPS, tehnică instalată pe timpul nopții în portbagaj (…) autoturismele sunt lăsate pe timpul nopții în diverse zone ale Municipiului Constanța, pentru a filma diverse activități, aspect ce nu se regăsește în foile de parcurs ale autospecialelor (…) în luna(…) anul (…) autospeciala Opel a fost spartă și tehnica furată (…) foile de parcurs nu sunt conforme cu realitatea, ca și notele de raport de la planurile de acțiune întocmite (…) achiziția a 12 sisteme GPS de monitorizare a autovehiculelor și 12 cartele SIM aferente încărcate lunar (…) folosirea tehnicii ridicate cu ocazia perchezițiilor – DVR, camere video – care nu sunt introduse fizic în Camera de Corpuri Delicte (…) tehnica constă în baterie TIR, redresor, cabluri de conexiune, camere video rotative, DVR cu Hard Disk încorporat, toate urmărite online cu ajutorul aplicațiilor de pe telefoanele mobile(…) în afara plăcuțelor de înmatriculare de acoperire avizate se folosesc și plăcuțe de înmatriculare false, străine”.
Și atunci normal că marea întrebare rămâne la ce folosea tot acest sistem minuțios privat de filaj paralel din cadrul Gărzii de Coastă… Mai ales că informațiile astfel obținute nu au dus la deschiderea niciunui dosar penal? Și nici structurile ierarhice superioare nu au fost informate oficial? Dar, puțintică răbdare, că în urma ”suveicii” de percheziții din ultimele zile, au fost ridicate inclusiv computerele comisarilor șefi Laurențiu Cristian Cicu și Petrică Bacaim! Așa că iminentele percheziții informatice pot lămuri multe din ”misterioasele dispariții” din Camera de Corpuri Delicte… Dar și de ce se temeau atât de tare, atâția potentați ai Constanței sau demnitari care făceau greșeala să își ”aranjeze” vacanțele pe Litoral, de ”serviciul privat paralel de filaj” de la Garda de Coastă…
Ce ne mai trebuie un ICR și la Tokyo?? Klaus Iohannis zice că ne trebuie
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, înfiinţarea la Tokyo a unui Institut Cultural Român (ICR). Anunțul vine în contextul în care alte filiale ale ICR, înființate în alte țări, au fost implicate în numeroase scandaluri, iar unii comentatori le consideră doar sinecuri.
„Cultura rămâne un liant între popoarele noastre, aşa cum o arată schimburile consistente dintre teatrele şi universităţile de artă din cele două ţări. Mă bucur să anunţăm, astăzi, înfiinţarea unui Institut Cultural Român la Tokyo”, a declarat Klaus Iohannis, după întrevederea cu premierul Japoniei, Fumio Kishida.
Iohannis a semnat împreună cu premierul nipon Declaraţia comună de instituire a Parteneriatului strategic dintre România şi Japonia.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează de luni până miercuri o vizită oficială în Japonia.
despre mecanica nevăzută și humanoidă a nenorocirilor pămîntești
Zilele acestea s-au împlinit iar niște ani de la moartea unuia dintre cei mai abominabili călăi genocidari ai omenirii : Iosif Giugașvili. Adică Stalin. Adică omul din cauza căruia au murit, direct sau indirect, adesea în chinuri grele, cîteva zeci de milioane de oameni. Un călău genocidar care, din cauza bolilor mentale ce băltesc în creierii conducătorilor lumii, nu e pus încă, oficial, așa cum s-ar cuveni demult, alături de tovarășul mezin și camaradul său de nădejde – Hitler.
Cine era Stalin începusem să înțeleg, pe de-a întregul, abia după decembrie 1989. Ce era Stalin am înțeles ceva mai tîrziu. Nu din vreo carte de istorie, sociologie sau politologie, ci de la o femeie în vîrstă, fără doctorat sau bacalaureat. Dar cu un certificat mai greu decît o piatră de moară, scris nu pe o hîrtie, ci scrijelit în mintea multor milioane de oameni nevinovați : deportarea comunistă în pustiurile geroase ale Asiei sovietice.
Anicuța lu’ Vanea lu’ Cozma Darie. Așa i se spunea acelei bătrîne, mică de statură, cu privire ageră și vorbă uneori ascuțită. Sau coana Anica, cum i se spunea mai demult, cînd bărbatul ei era cel mai înstărit gospodar din satul Moșeni, județul Bălți, regatul Romîniei. Sau mămuța, cum îi spuneau copiii și nepoții.
Povestindu-mi despre deportarea ei, acea femeie m-a frapat cu modul în care îmi vorbea despre Stalin, călăul ei, al familiei sale și al altor milioane de victime. Vorbea despre monstrul Stalin nu cu ură, ci cu un fel de resemnare senină, ca despre o nenorocire care se întîmplă de cînd lumea : cutremur, ciumă, inundație, secetă, incendiu. Și nu era nimic din vreun complex Stockholm în calmul resemnat și trist al acelei bunici micuțe și uneori încă îndîrjite, atunci cînd își spunea părerile despre lumea înconjurătoare.
Așa am înțeles, și nu din vreo carte, că Stalin, Hitler, Mao, Pol Pot și restul celor ca ei sînt doar niște erupții îngrozitoare ale infecției din mintea comună a omenirii. La fel cum Ceaușescu, Pinochet, Putin și alții ca ei sînt niște erupții mai mici decît cancerele mentale dinaintea lor. Iar Trump, Merkel, Iohanis, Biden, Macron etc sînt doar niște bube ordinare, pe măsura infecțiilor pe care le vîrfuiesc.
Evident, nu e ușor să acceptăm această mecanică a biologiei sociale. E mult mai la îndemînă să arătăm cu degetul acuzator spre răii care ne conduc, decît să acceptăm că ei sînt doar simptomele Răului care dospește, cu forme și concentrații diferite, în fiecare dintre noi. Doar că realitatea ne dă, implacabil, peste nasul iluziilor sau fariseismului colectiv. Chit că lumea continuă să creadă în lideri răi și supuși buni. Ca și cum deportații în lagărele naziste, în pustiurile Siberiei sovietice sau în Bărăganul romînesc n-ar fi fost turnați, adesea, chiar de vecinii lor. Ori ca și cum multe lucruri din casele acelor deportați n-ar fi fost furate, pe urmă, de oamenii rămași în satele sau orașele celor urcați cu de-a sila, noaptea, în vagoane pentru vite. Sau ca și cum casele celor deportați n-ar fi fost ocupate apoi , fără nici o apăsare, de bunii creștini care le spuseseră camarazilor gestapoviști sau tovarășilor securiști cine sînt dușmanii poporului și ai luminosului viitor nazist ori comunist.
Desigur, asta nu înseamnă deloc că trebuie să-i inocentăm pe Stalin, Hitler, Mao, Pol Pot, Ceaușescu, Pinochet etc. Ci doar că, dacă putem, nu strică să facem un pas într-o parte, încercînd să vedem mecanismul mai puțin vizibil al lucrurilor care ni se întîmplă. Oricît ar părea de bizar și de greu de acceptat, marii monștri ai istoriei sînt doar niște pîrghii strivitoare și cvasi-mecanice ale istoriei umane. La fel cum Aristotel, Budha, Isus, da Vinci, Copernic, Bach, Einstein etc sînt niște întîmplări bune și deloc întîmplătoare.
Dar asta e deja, într-un fel, altă poveste. Așa că Șeherezada, văzînd norii zilei, tăcu.
New York Times – Atacul asupra Nord Stream, comis de un grup pro-ucrainean
Informaţii examinate de oficiali americani sugerează că atacul de anul trecut asupra gazoductului Nord Stream a fost comis de un grup pro-ucrainean, a relatat marţi cotidianul New York Times, citat de Reuters.
Nu sunt dovezi că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski sau principalii săi asistenţi au fost implicaţi în operaţiune ori că autorii au acţionat la comanda unui oficial guvernamental ucrainean, a menţionat cotidianul, citând oficiali americani.
Reuters mai precizează că nu a putut verifica în mod independent această informaţie şi nu a putut contacta imediat oficiali americani pentru a o comenta, şi nici responsabili de la Kiev şi Moscova.
SUA şi NATO au calificat atacurile din septembrie asupra gazoductului drept „act de sabotaj”, în timp ce Moscova a acuzat Occidentul şi a cerut Consiliului de Securitate al ONU efectuarea unei anchete independente. Niciuna dintre părţi nu a furnizat dovezi.
Aceleaşi informaţii citate de New York Times mai sugerează că autorii atacului se opun preşedintelui rus Vladimir Putin, „dar nu specifică membrii acestui grup sau cine a comandat ori finanţat operaţiunea”. „Oficialii americani citaţi au refuzat să dezvăluie caracterul acestor informaţii, cum au fost obţinute sau detalii privind forţa dovezilor pe care le conţin. Au spus că nu se pot desprinde concluzii ferme”, a scris New York Times, potrivit Reuters.
Guvernul german a afirmat în ce-l priveşte marţi că a luat notă de cele raportate de New York Times şi că ancheta proprie pe care a lansat-o în legătură cu atacul nu a dus deocamdată la rezultate, a mai consemnat Reuters.
Suedia, Danemarca şi Germania au informat Consiliul de Securitate al ONU cu câteva zile în urmă că anchetele continuă şi că încă nu sunt rezultate, a afirmat un purtător de cuvânt al cancelariei germane.
„Procurorul public federal anchetează această chestiune de la începutul lui octombrie 2022, având suveranitate asupra procedurii”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt.
Comentarii recente