Arhiva | 12:25 pm

Klaus Iohannis a semnat legea care permite “turnătoria” anonimă fără indicii temeinice!

30 mart.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, modificarea legii privind protecția avertizorilor în interes public. Raportările anonime vor fi examinate și soluționate în măsura în care cuprind indicii referitoare la încălcări ale legii, cerința referitoare la temeinicia indiciilor fiind eliminată.

„Prezentul demers legislativ propune modificarea articolului 6 alineatul (2) din Legea nr. 361/2022, astfel că raportările anonime urmează a se examina și soluționa în măsura în care cuprind indicii referitoare la încălcări ale legii, cerința referitoare la temeinicia indiciilor fiind eliminată”, potrivit expunerii de motive.

Inițiativa a fost semnată de liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.

Camera Deputaților a adoptat legea pe 21 martie, cu 218 voturi „pentru”, unul împotrivă și 54 de abțineri. Decizia Senatului a fost luată pe 14 martie, cu 80 de voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” și 13 abțineri.

În timpul dezbaterilor din Senat, Elena Spătaru (USR) a criticat proiectul.

„Acest proiect va fi votat de USR, dar tratează într-o mică măsură problemele pe care noi le-am ridicat cu această lege. În continuare, această lege pune pumnul în gură avertizorilor de integritate și în continuare puneți în pericol dezvoltarea României blocând PNRR-ul”, a spus Spătaru.

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, i-a cerut să își încheie prezentarea.

„Isteria nu salvează România. Cu tot dragul din lume, dacă vrem să vorbim pe un ton civilizat, despre o lege normală, putem să vorbim ca să înțeleagă lumea. Dacă vrem să bifăm altă criză de nervi de la microfonul Senatului, putem să o bifăm și pe asta în aplauzele colegilor de partid. (…) Banii nu se pierd, banii sunt la dispoziția României, dar tocmai pentru că este un subiect foarte important și această directivă trebuia transpusă, s-a făcut un dialog constant cu Comisia Europeană. Este sugestia Comisiei, care ne spune că banii din PNRR, cu această modificare a legii, vor fi în România”, a menționat Gorghiu.

„Sper că într-o procedură accelerată vom finaliza adoptarea acestui proiect, astfel încât Jalonul 430 să fie un jalon bifat”, spunea anterior Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului.

„În cadrul evaluării efectuate cu prilejul celei de-a doua cereri de plată, Comisia Europeană a transmis autorităților naționale obiecțiile sale legate de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 361/2022 care are următorul cuprins: ;Prin excepție de la prevederile alin. (1), raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează și se soluționează în măsura în care conține indicii temeinice referitoare la încălcări ale legii:. Astfel, în opinia Comisiei sintagma din cuprinsul articolului indicat anterior este de natură a conduce la o examinare subiectivă a raportărilor anonime. În plus, prevederea nu ar asigura, în opina Comisiei, potențialilor avertizori nivelul adecvat de certitudine juridică și ar putea descuraja raportările. Față de cele reținute, evaluarea Comisiei a fost în sensul că legea națională nu transpune corect Directiva și, pe cale de consecință, Jalonul 430 nu este îndeplinit satisfăcător”, se arăta în expunerea de motive care însoțește proiectul.

https://ortodoxinfo.ro/

Publicitate

”România Educată”: Salarizarea profesorilor a fost scoasă din Legea Educației 

30 mart.

”România Educată”: Salarizarea profesorilor a fost scoasă din Legea Educației

Proiectele de legi ale Educaţiei au fost aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri şi vor fi transmise pentru dezbatere şi adoptare în Parlament, în procedură de urgenţă, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

„Am primit toate avizele, am integrat punctele de vedere venite de la experţii tuturor ministerelor care un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă procesul educaţional, au fost prezentate în şedinţa de Guvern de astăzi şi suntem în momentul în care forma lor agreată în Guvern merge pentru dezbatere parlamentară. A fost aprobată o procedură de urgenţă, în aşa fel încât în Parlament să putem purta discuţia cu Comisiile reunite de educaţie. Intrăm astfel într-o nouă dinamică şi mă bucur că putem intra într-o dezbatere cu membrii Parlamentului, în aşa fel încât, în cel mai scurt timp posibil, să putem începe, să putem demara reformele atât de necesare pentru sistemul de educaţie”, a precizat Ligia Deca, într-un briefing de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului.

Deca a precizat că pachetul de legi se bazează pe viziunea generată de proiectul „România Educată”

„Proiectul a reunit dezideratele şi viziunea în ansamblu a societăţii în ceea ce priveşte educaţia la orizontul anului 2030, iar legile educaţiei vin alături de reformele deja incluse în PNRR să ne conducă către acele obiective pe care ni le-am propus. Şi, aici, foarte pe scurt, mă pot referi la centrarea sistemului educaţional pe elev, stimularea potenţialului pe care fiecare copil îl are şi acompanierea potenţialului de la educaţie timpurie până la maturitate, până la învăţarea adulţilor. Ne referim şi la deziderate care ţin de creşterea calităţii şi creşterea nivelului de alfabetizare funcţională. Ne referim, sigur că da, şi la creşterea echităţii, reducerea abandonului şcolar, tot ceea ce ţine de desegregare şi de includerea copiilor diferiţi, cu particularităţi diferite, în şcoli, în aşa fel încât să putem beneficia de acest potenţial minunat pe care copiii români îl au”, a punctat Ligia Deca.

Ministrul Educaţiei a susţinut că au fost incluse în cele două legi şi lecţiile învăţate ca urmare a „crizelor succesive” din ultimii ani.

„Fie că ne referim la pandemie şi la digitalizarea pe care sistemul educaţional a experimentat-o în această perioadă şi care se va transforma într-o normalitate la nivelul şcolilor, fie că ne referim la crize de tip geopolitic, precum războiul din nordul ţării, care ne învaţă să punem accent pe rezilienţă, pe educaţie media, pe combaterea ştirilor false, pe gândire critică şi pe subiecte mai tehnice, dar foarte necesare, cum sunt de exemplu cele legate de siguranţa cibernetică”, a arătat Ligia Deca.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat miercuri, după adoptarea în şedinţa de Guvern a legilor educaţiei naţionale, că a fost scos din legi acel articolul care vorbea despre grila de salarizare care ar porni de la nivelul salariului mediu pe economie, pentru că s-a agreat în discuţia cu reprezentanţii sindicatelor, care a precedat şedinţa de Guvern, ca această garanţie să fie introdusă în legea salarizării.

”Este vorba de articolul care vorbea despre grila de salarizare care ar porni de la nivelul salariului mediu pe economie, s-a agreat în discuţia cu reprezentanţii sindicatelor, care a precedat şedinţa de Guvern, ca această garanţie să fie introdusă în legea salarizării”, a spus ministrul. Deca a precizat că ”angajamentul politic există în continuare la nivelul coaliţiei ca debutanţii în învăţământ să plece de la salariul mediu pe economic, ca nivel minim pentru a fi stimulaţi şi pentru a avea cei mai buni profesori la clase”. Despre prevederile privind diversitatea şi orientarea sexuală şi introducerea materiei Religie la Bacalaureat, Ligia Deca a spus că poartă discuţii continuu, cu reprezentanţii cultelor şi există un dialog instituţional în acest sens. ”Diversitatea, aşa cum este ea definită în lege, se referă la particularităţile copiilor (..) mi se pare normal ca un copil care provine din mediul rural să fie sprijinit la fel ca un copil care vine din mediul urban. Cred că diversitatea este o bogăţie în educaţie şi definiţia din actul normativ subliniază acest lucru. Aşa cum am mai spus, motto-ul UE este Uniţi în diversitate deci nu avem în niciun fel intenţia ca prin pachetul legislativ să ne referim la ceea ce am văzut şi eu în declaraţia cultelor. Nu avem nicăieri în lege sintagma ideologie de gen”, a spus ea. Ligia Deca a precizat că din punctul ei de vedere legile sunt clare şi se pot face îmbunătăţiri în Parlament. Ministrul Educaţiei a spus că legile educaţiei au primit toate avizele şi au intregat punctele de vedere de la experţii ministerelor. ”Suntem în momentul în care forma lor, agreată în Guvern, merge în dezbatere parlamentară, a fost aprobată o procedură de urgenţă, în aşa fel încât în Parlament să purtăm discuţia cu comisiile reunite de educaţie”, a mai arătat Deca.

https://60m.ro/

Falimentul Euroins/ șmecherii au plecat cu banii, românii buni de plată: Fondul de Garantare a Asiguraţilor a rămas fără bani

30 mart.

Falimentul Euroins/ șmecherii au plecat cu banii, românii buni de plată: Fondul de Garantare a Asiguraţilor a rămas fără bani

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a rămas fără bani, iar pentru a face plăţi în cazul falimentului Euroins trebuie să acceseze un credit garantat de statul român, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte transportatorilor COTAR, la audierile din Senat.

„Vin la dumneavoastră astăzi şi vă spun că am ajuns din nou la Fondul de Garantare al Asiguraţilor care în acest moment nu a treminat nici măcar plăţile pentru falimentul City.

Dacă ştiţi, la falimentul City au fost 270.000 de dosare descoperite de către Fondul de Garantare când s-a dus în administrare. Astăzi la falimentul Euroins avem 100.000 de dosare în instanţă şi probabil vor găsi peste 200.000 de dosare ascunse de către Euroins.

Deci asistăm la 300.000 de dosare, 270.000 de dosare, 570.000 de dosare. La falimentul City mai sunt de achitat 150.000 de dosare astăzi. În 60 de zile, conform legii, Fondul de Garantare trebuie să înceapă plăţile şi la falimentul Euroins. Fondul de Garantare, domnul preşedinte, domnilor senatori, nu mai are bani astăzi.

”Fondul de Garantare nu mai are bani”

Mai are 38 de milioane de euro, aşa ce am citit şi noi ce a declarat domnul vicepreşedinte Roşu şi urmează să facă plăţile peste 60 de zile şi la Euroins. Or, noi venim astăzi în faţa dumneavoastră cu rugămintea să chemaţi ASF-ul şi Fondul de Garantare să înceapă plăţile urgent în astea două luni de zile, să plătească masiv din aceşti 38 de milioane, perioadă în care în aceste două luni de zile, cu permisiunea dumneavoastră, să acceseze un credit garantat de statul român ca să poate face plăţile şi la păgubiţi şi aici mă refer şi la persoane fizice şi la persoane juridice, cei peste 300.000 ai lui Euroins”, a spus Vasile Ştefănescu.

”Euroins a falsificat mai toate raportările”

Despre probleme de lichidități ale FGA au vorbit recent pentru „Adevărul” experți din piață. „Problema este că Euroins deținea 39% din piața RCA, iar costurile pe care FGA va trebui să le achite vor fi de minim 500 de milioane de euro.

În principiu, statul român va trebui să pună la dispoziție acești bani pentru că în acest caz instituțiile statului român au greșit în mod repetat și extrem de grav. Mai exact, instutuții ca ASF și Oficiul Naţional de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor ar fi trebuit să vadă la timp tranzacțiile extrem de suspecte derulate de Euroins, tranzacții REPO, împrumuturi intra-grup.

Mai toate raportările Euroins erau false, iar ASF nu s-a preocupat prea mult să le verifice, deși existau atât de multe indicii. Este un faliment în care sunt implicați inclusiv factori politici care au intervenit în favoarea Euroins făcând presiuni asupra unor membri din Consiliul ASF”, au precizat sursele citate.

https://60m.ro/

Speriați de reacția publică, copiii lui Dragnea, Ciucă și Ciolacu, anunță prag de 9.000 de lei la abuzul în serviciu

30 mart.

Speriați de reacția publică, copiii lui Dragnea, Ciucă și Ciolacu, anunță prag de 9.000 de lei la abuzul în serviciu

Liderul PNL premierul Nicolae Ciucă, anunţă susţinerea liberalilor pentru pragul de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu propus de Ministerul Justiţiei, precizând că liderul deputaîilor PNL Gabriel Andronache a fost mandatat să susţină acest amendament la Cameră. Un anunţ similar a fost făcut de liderul PSD, Marcel Ciolacu.

”În această seară, am decis să susţinem propunerea Ministerului Justiţiei privind pragul de 9000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu. L-am mandatat pe liderul grupului PNL de la Camera Deputaţilor, Gabriel Andronache, să depună acest amendament în numele Partidului Naţional Liberal, în vederea susţinerii şi adoptării lui”, a anunţat Ciucă într-o postare pe Facebook.

”Am luat act de răspunsul Ministerului Justiţiei la solicitarea pe care am făcut-o şi de propunerea privind instituirea unui prag de 9 mii de lei în ceea ce priveşte abuzul în serviciu”, a arătat Marcel Ciolacu, miercuri seară, într-o postare pe Facebook.

Senatorii au votat, miercuri, în plen, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022, care a introdus, printr-un amendament depus în comisia juridică, un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei.

Proiectul a generat critici, fiind comparat cu Ordonanţa 13 din epoca Dragnea, care a provocat ample proteste.

Ulterior, Ministerul Justiţiei a precizat că ”nu există nicio referinţă concretă” în deciziile Curţii Constituţionale a României sau în avizele Comisiei de la Veneţia cu privire la valoarea economică sau financiară a unui prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi a anunţat că va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei.

https://60m.ro/

Ministrul israelian al Securității Naționale: Israelul nu e o stea pe steagul american

30 mart.

Ministrul israelian al Securității Naționale: Israelul nu e o stea pe steagul american

Ministrul israelian al Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, a declarat în mijlocul remarcilor președintelui american Joe Biden privind reforma judiciară că Israelul nu este pe steagul american.

„Respectăm sistemul democratic de acolo (în SUA – n.red.), dar… ei trebuie să înțeleagă că Israelul este o țară independentă, și nu doar o altă stea pe steagul american. Ar trebui să fie clar pentru țările din întreaga lume că oamenii de aici au organizat alegeri și și-au exprimat voința”, a declarat Ben Gvir într-un interviu pentru radioul israelian Galatz.

Mai devreme, Biden, când a vorbit cu reporterii, i-a cerut lui  Benjamin Netanyahu să renunțe la planurile de promovare a reformei judiciare și să găsească un compromis. Liderul american a mai spus că vizita premierului israelian la Washington nu este planificată „în viitorul apropiat”.

Ulterior, Netanyahu a scris pe canalul Telegram că „Israelul este un stat independent care ia decizii în conformitate cu voința cetățenilor săi și nu pe baza presiunii externe, inclusiv din partea celor mai buni prieteni ai noștri”.

https://60m.ro/

Polonia cere UE să limiteze importurile de cereale ucrainene

30 mart.

Polonia cere UE să limiteze importurile de cereale ucrainene

Polonia vrea ca Uniunea Europeană să utilizeze toate instrumentele avute la dispoziţie spre a limita cantitatea de cereale ucrainene care intră pe piaţa UE, a afirmat miercuri premierul Mateusz Morawiecki, pe fondul furiei în rândul fermierilor din cauza efectelor importurilor asupra preţurilor la cerealele poloneze, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Furia în creştere în mediul rural din cauza afluxului de cereale din Ucraina dă mari bătăi de cap partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) în acest an electoral, mai ales că baza sa conservatoare de votanţi se află în special în zone rurale şi oraşe mici.

‘Cerem folosirea tuturor instrumentelor de reglementare – cote, tarife, care vor limita sau bloca importul de cereale ucrainene în Polonia’, a spus Morawiecki într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că a convenit împreună cu liderii câtorva state învecinate cu Ucraina să îi scrie preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a cere luarea de măsuri.

Ucraina, unul din cei mai mari exportatori mondiali de cereale, şi-a văzut porturile la Marea Neagră blocate după invazia rusă în urmă cu un an, fiind nevoită să găsească rute alternative de transport prin Polonia şi România, state membre ale UE.

Însă blocajele logistice au făcut ca mari cantităţi de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, să rămână în ţări central-europene, lovind în preţurile şi vânzările agricultorilor locali.

Declaraţiile lui Morawiecki au survenit în timp ce ministrul agriculturii, Henryk Kowalczyk, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai fermierilor, care au respins ca inadecvat ajutorul de până acum propus de guvern.

‘Se cuvin bani pentru fiecare hectar de culturi de cereale, pierderile trebuie acoperite’, a declarat Michal Kolodziejczak, fondator al asociaţiei Agrounia, înaintea rundei de discuţii cu guvernul. ‘Este nevoie de cel puţin 6 miliarde de zloţi (1,39 miliarde de dolari) pentru a acoperi aceste pierderi’, a adăugat el. ‘Nu am de gând să plec de aici până când nu vor exista soluţii bune. Poliţia va trebuie să ne scoată afară’, a mai spus el.

Cifra invocată de Kolodziejczak este de zece ori mai mare decât programul de ajutor de 600 milioane de zloţi aprobat luni de Comisia Europeană, despre care guvernul polonez spune că va ajuta la compensarea pierderilor înregistrate de fermieri.

https://60m.ro/

Credit Suisse a ajutat americani bogaţi să evite plata taxelor în SUA

30 mart.

Credit Suisse a ajutat americani bogaţi să evite plata taxelor în SUA

Credit Suisse, banca elveţiană prăbuşită, preluată de UBS Group într-un plan de salvare aranjat în grabă la începutul acestei luni, poate aduce cu sine un nou set de probleme legale şi de reglementare pentru noul său proprietar, legate de ajutarea unor americani bogaţi pentru a evita plata taxelor în Statele Unite, relatează CNBC.

De ani de zile, banca a oferit un refugiu clienţilor americani bogaţi pentru a ascunde activele de fisc (IRS), chiar şi după ce a fost prinsă şi acuzată pentru că a făcut acest lucru cu mai bine de un deceniu în urmă, potrivit unor doi foşti bancheri ai Credit Suisse care au vorbit în interviuri exclusive cu CNBC şi lucrează cu guvernul SUA în calitate de avertizori.

Banca a pledat, în mod notoriu, vinovată în 2014, la acuzaţii penale, pentru că a ajutat, ”cu bună ştiinţă şi intenţie” mii de clienţi din SUA să-şi ascundă activele şi veniturile offshore faţă de IRS.

Credit Suisse a recunoscut la acea vreme că a folosit entităţi false, a distrus înregistrările conturilor şi a livrat numerar clienţilor americani pentru a preveni detectarea de către IRS, acceptând să prevină evaziunea fiscală din SUA, ca parte a acordului său de recunoaştere.

Credit Suisse a fost, de asemenea, de acord la momentul respectiv cu o serie de reforme, inclusiv dezvăluirea activităţilor sale transfrontaliere şi cooperarea cu autorităţile atunci când acestea solicită informaţii, printre altele.

Banca pare să fi încălcat acel acord, potrivit unui nou raport al Comisiei de Finanţe a Senatului SUA, care detaliază abuzurile produse de atunci.

Raportul, publicat miercuri, detaliază concluziile investigaţiei de doi ani a comisiei şi devine mai important, având în vedere criza bancară care se profilează.

Banca Naţională Elveţiană, banca centrală a ţării, a injectat lichidităţi de peste 100 de miliarde de dolari în Credit Suisse pentru a o menţine pe linia de plutire la începutul acestei luni, în timp ce guvernul elveţian a fost de acord să ofere UBS aproximativ 9 miliarde de dolari pentru a proteja de pierderile rezultate din preluare.

Anchetatorii din Senatul SUA spun că noile dezvăluiri ridică întrebări cu privire la câţi bani americani rămân ascunşi în seifurile unei bănci a cărei prăbuşire a zguduit fundaţiile sistemului bancar global.

Raportul Senatului, care a fost pregătit de membrii democraţi ai comisiei, acuză banca că a încălcat termenii acordului său de recunoaştere a vinovăţiei din 2014, care ar putea declanşa o serie de repercusiuni dacă Departamentul de Justiţie va continua cazul.

Nu este clar la ce răspundere potenţială este expusă UBS ca urmare a raportului, dar un avocat al avertizorilor susţine că banca ar trebui să plătească până la 1,3 miliarde de dolari.

Preşedintele Comisiei de Finanţe a Senatului, Ron Wyden, D-Ore., a declarat că comisia sa a primit noi informaţii chiar în această săptămână de la Credit Suisse, despre alte conturi americane nedezvăluite, pe care banca le deţinea după 2014.

”Se desfăşoară în continuare, doar în ultimele două zile s-au descoperit şi mai mulţi bani care au fost ascunşi şi există probleme foarte substanţiale aici. În mod clar, este timpul să urmărim penal şi să ne asigurăm că există sancţiuni care transmit un mesaj puternic”, a spus Wyden.

”Angajaţii Credit Suisse au ajutat şi au încurajat o schemă ilegală majoră de evaziune fiscală”, a spus un consilier al comitetului de finanţe, cerând să nu fie numit deoarece raportul nu a fost încă publicat.

”Până în prezent, niciun angajat al Credit Suisse implicat în schemă nu s-a confruntat cu vreo consecinţă din partea guvernului Statelor Unite pentru participarea lor”, a mai spus acesta.

Anchetatorii din Senat spun că au descoperit că Credit Suisse a permis ca 25 de familii americane să ascundă averi în valoare de peste 700 de milioane de dolari în bancă în anii de după acordul de recunoaştere a vinovăţiei al Credit Suisse.

Cei doi foşti angajaţi ai Credit Suisse, care au lucrat ca avertizori cu anchetatorii guvernului SUA şi ai Senatului, au declarat pentru CNBC că unele dintre comportamentele ilegale au continuat mult după acordul de pledoarie al Credit Suisse din 2014.

https://60M.RO/

Ion Cristoiu: A trebuit să vină premierul polonez ca ai noștri să-și amintească de dezastrul cerealelor ucrainene

30 mart.

Ion Cristoiu: A trebuit să vină premierul polonez ca ai noștri să-și amintească de dezastrul cerealelor ucrainene

 

Europa, sub vasalitatea SUA! OFICIAL: în 2022, importurile de GNL american au crescut cu 141%!

30 mart.

Europa, sub vasalitatea SUA! OFICIAL: în 2022, importurile de GNL american au crescut cu 141%!

Războiul din Ucraina nu a lăsat Europa înghețată în acel întuneric anticipat și dorit de Vladimir Putin, dar asta numai fiindcă Bruxellesul a ales să dea dependența de gazul rusesc pe GNL-ul american. Criza energetică este tot acolo, doar furnizorul („stăpânul”) ni s-a schimbat. Potrivit datelor recente ale Administrației pentru informații energetice din SUA (EIA), exporturile de gaz lichefiat către piața europeană au înregistrat, în 2022, o creștere cu 141%, comparativ cu anul 2021.

Înainte de atacul asupra Ucrainei, Rusia era principalul furnizor de energie al Europei, poziție care i-a permis președintelui Putin să amenințe că va lăsa UE să înghețe „precum coada lupului”, o referire la un celebru basm regional, cunoscut în România și ca „Povestea ursului păcălit de vulpe”. Însă, cu obediență maximă și o oarecare doză de șansă, europenii au evitat penele de curent și bezna anticipate de liderul de la Kremlin.

Șansa nu se comentează, căci vremea caldă din această iarnă n-a putut fi anticipată de nimeni. În schimb, ascultarea a însemnat alegerea unui drum periculos, o opțiune care a presupus acceptarea statutului de vasalitate față de Washington.

Cum a putut Europa ține luminile aprinse

Pe măsură ce ofensiva rusă în Ucraina înainta astă-vară, mulți s-au temut că urmează o criză energetică fără precedent în Europa. Dar factorul pe care Kremlinul nu l-a putut controla a fost vremea – temperaturile blânde din ultimele luni, împreună cu politicile de conservare, au redus consumul de gaze naturale pe piețele-cheie (Germania, Olanda, Belgia, Austria etc) cu 25%.

Cu o nevoie mai degrabă rezonabilă decât stringentă de energie, guvernele au reușit să evite golirea stocurilor de gaze naturale acumulate peste vară și toamnă. În acest moment, rezervoarele sunt pline aproape 67% și este de așteptat că vor ieși din iarnă undeva la 50%. Asta va permite UE să se poziționeze în avantaj și pentru iarna viitoare, din 2023.

Situația este similară și pentru cărbune (26 de centrale electrice pe cărbune au fost reactivate anul trecut). UE a consumat cărbune în iarna lui 2022 doar cu 7% mai mult decât o făcuse cu un an în urmă; centralele pe cărbune lucrează la 18% din capacitatea de operare.

Rolul Americii. Sau CÂȘTIGUL Americii?!

Însă, să nu ne păcălim: securitatea energetică europeană a fost asigurată (la ce preț, rămâne să judece generațiile viitoare!) în mare parte de exporturile de energie americane. Nici măcar vremea caldă, nici redeschiderea centralelor pe cărbune nu au jucat un rol la fel de mare ca GNL-ul livrat, pardon, vândut la suprapreț europenilor (conform calculelor Franței, de patru ori mai scump!).

În 2022, SUA au exportat aproape 10 milioane de metri cubi pe lună de gaz natural lichefiat, în creștere cu 141% față de 2021; peste jumătate din GNL-ul importat de UE a fost cumpărat de la firme americane.

Astfel, grație unei politici a dublului standard căreia Uniunea Europeană nu i-a putut face față (sau nu a dorit!), America și-a permis să ofere ocazia firmelor sale (marii jucători din domeniu) de a exporta pe piața europeană la prețuri ridicate, umflate peste noapte. Deși în 2022 a avut supraproducție, surplusurile de gaze naturale din vară nu s-au regăsit în UE, așa cum s-ar fi întâmplat în orice alt scenariu.

Asia și America de Sud resping GNL-ul american

În schimb, surprlusurile au apărut în Europa – miliarde de metri cubi, potrivit datelor Administrației pentru informații energetice din SUA. Oficial, creșterea exporturilor de GNL din SUA a fost determinată de cererea puternică de pe piața UE, dar nimeni nu suflă un cuvânt despre 1. Interzicerea importurilor de gaze naturale din Rusia și 2. Prețul uriaș cu care Europa a plătit gazul lichefiat vândut de americani.

Doar patru țări europene au cumpărat 74% din GNL-ul vândut de SUA – Franța, Marea Britanie, Spania și Olanda. E o coincidență că aceste patru state sunt „parteneri strategici” ai Casei Albe?!

Și, de încheiere, alte câteva date de la EIA (Administrația pentru informații energetice), „strecurate” în finalul raportului: dacă în Europa au bubuit vânzările de GNL, pe piața asiatică, în schimb, acestea s-au prăbușit! Exporturile de GNL din SUA către Asia au scăzut cu 46%, arată datele oficiale! China, de exemplu, a redus cu 78% importul de gaz lichefiat din America. La fel stau lucrurile și pe piața latină – exporturile de GNL SUA către opt țări din America de Sud au scăzut cu 62%; cea mai mare scădere, către Brazilia (membru deplin BRICS) – 77%!

National

TRIMISUL SUA: ROMÂNI, VĂ ORDON SĂ TRECEȚI PRUTUL!

30 mart.

TRIMISUL SUA: ROMÂNI, VĂ ORDON SĂ TRECEȚI PRUTUL!

Dereck J. Hogan… Un nume care nu le spune mai nimic românilor… Ca și funcția sa, de altfel… Cea de … asistent principal adjunct al secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii. Adică un simplu ”funcționăraș”, așa cum mai găsești cu zecile, dacă nu chiar cu sutele, pe la Washington…

Decker J. Hogan a fost ambasadorul SUA la Chișinău

Și, cu toate acestea, autoritățile de la București s-au făcut ”preș”, aproape la propriu, în cele câteva ore petrecute de Dereck J. Hogan la București. Pe data de 13 martie. Atunci când însuși premierul Nicolae Ionel Ciucă nu doar că i-a deschis personal porțile Palatului Victoria, dar generalul chiar și-a riscat celebra sa engleză de unitate pentru a îl întâmpina pe ”trimisul special” al Statelor Unite ale Americii. Altfel fiind greu de explicat de ce șeful Guvernului român îl primește în poziția ”ghiocel” pe un asistent adjunct al unui Birou guvernamental din cadrul diplomației americane. Explicația fiind furnizată de singura structură contrainformativă ai cărei ofițeri de intelligence iată că nu au uitat că au depus jurământul militar numai în fața statului român. Și care prin această” decodare” a misterioasei vizite a ”funcționărașului” Hogan încearcă să trezească la realitate beneficiarii legali ai raportului care avertizează cu privire la adevăratul mesaj transmis de emisarul Departamentului de Stat.

Asistență tehnică… Dar pentru ce?

Oficial…

”Prim – ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe asistentul principal adjunct  al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Dereck J. Hogan, aflat la București pentru a participa la reuniunea Dialogului Strategic România – SUA.

Maia Sandu, instruită tot de Hogan!

Oficialul American a propus acordarea de sprijin tehnic pentru includerea României în programul Visa Waiver. Alte teme de discuție au fost cooperarea bilaterală pe dimensiunile politică, economică și militară, situația de Securitate regională, în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina și situația de Securitate din regiunea Mării Negre.

În ceea ce privește cooperarea sectorială, un loc central în cadrul discuțiilor l-a ocupat colaborarea dintre cele două părți în domeniile energetic, IT&C și agricultură, șeful Executivului exprimând interesul pentru atragerea unui număr cât mai mare de companii americane în vederea dezvoltării de proiecte în România.

Cel de al doilea subiect major abordat în cadrul întrevederii a fost situația de Securitate regională, în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina.

Trebuie să mai cumpărăm arme americane de încă 10,7 miliarde USD

Premierul roman a prezentat sprijinul multidimensional (umanitar, economic, inclusiv  pentru exportul de cereale) acordat de România Ucrainei, precum și ajutorul oferit Republicii Moldova, implicarea consistentă a țării noastre fiind apreciată la nivelul Administrației SUA.

De asemenea, a fost analizată situația de Securitate din regiunea Mării Negre, în contextul Strategiei americane de Securitate la Marea Neagră.

În cadrul dialogului, partea americană a propus acordarea de sprijin tehnic pentru includerea României în programul Visa Waiver”.

Guvernul și Parlamentul vor vota ”noua strategie” de Securitate

Și cu toate că propaganda operativă s-a isterizat ca la un singur ordin cu privire la ”asistența tehnică”, este greu de crezut că acesta a fost adevăratul scop al vizitei …”asistentului” Hogan. Mai ales că, la un procent anunțat de peste 17% refuzuri, câtă asistență tehnică să ne dea asistentul Hogan ca să scădem sub pragul impus de 3%…? Și în câți ani de acum înainte…? Așa că, da, este adevărat, Decker J. Hogan chiar a venit să impună Guvernului României să accepte ”asistența tehnică” a Departamentului de Stat! Dar într-un cu totul alt domeniu…

Hopa! Hogan, fostul ambasador la Chișinău!

Dereck J. Hogan, asistentul primit cu ploconeli de către premierul României este însă specialist pe un cu totul alt domeniu. El fiind fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Acolo unde SIS-ul moldovean îl percepea drept un adept al diplomației dure a intrării cu orice preț a Republicii Moldova sub ”umbrela” sferei de influență americane. Și a ”trecerii Prutului” cu orice preț…

De altfel, la momentul în care invazia rusă în Ucraina aproape că devenea o certitudine în marile Cancelarii occidentale, Decker J. Hogan acorda, la Chișinău, din postura de ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova un interviu ”subliminal” postului de radio ”Europa Liberă”. O ieșire diplomatică rară la acest nivel, și în care nu lăsa loc de interpretări cu privire la noua strategie a Departamentului de Stat. Repetând că se apropie ”momentul oportun” în care trebuie acționat…

”Avem o șansă unică! Nu trebuie să o pierdem”!

”(…) Pot să vă spun că parteneriatul strategic este un parteneriat în care Statele Unite și Republica Moldova se bucură de relații prietenoase și importante pentru dezvoltarea și îmbunătățirea vieții tuturor moldovenilor aici, în Republica Moldova. Acest parteneriat acoperă domeniul strategic al securității naționale,  domeniul economic, unde investim în dezvoltarea economică a țării. Noi oferim mult suport tehnic și financiar pentru curățarea sistemului judiciar de aici, pentru că supremația  legii este piatra de temelie pentru îmbunătățirea vieții tuturor de aici.

”Pod de flori” peste Prut… Dar peste Nistru?

(…) Republica Moldova ocupă un loc foarte special și foarte important în politica regională a Statelor Unite, pur și simplu, pentru că vedem că oamenii Republicii Moldova au ales o cale spre democrație, spre libertate, suveranitate și autodeterminare, liberă de influența externă negativă și desigur când vedem că o societate se determină să se îmbunătățească, vrem să o ajutăm”.

Maia Sandu, pregătită din iulie 2021

În continuarea discursului pe care unii ofițeri de intelligence aproape că ar băga mâna în foc că, în cel mai scurt timp, ”marii bărbați” de stat români îl vor repeta papagalicește, fostul ambasador anunță inclusiv ”prepararea” președintei Maia Sandu pentru declanșarea ”Jihadului” anticorupție peste Prut. Ceea ce s-a și întâmplat, în ciuda suspiciunilor rezonabile că lupta anticorupție este folosită și peste Prut pentru operarea unei mascate ”epurări politice”. Deci, în iulie 2021, același Hogan dezvăluie că ” lupta împotriva corupției este un lucru foarte important pentru Guvern, Parlament și, desigur, pentru Președinție. Și noi înțelegem unde vrea să meargă acest guvern în acest domeniu și dacă putem lua în calcul faptul că societatea așteaptă foarte curând rezultate pe acest domeniu, societatea internațională, partenerii de dezvoltare, noi trebuie să oferim suportul nostru cât mai rapid posibil și asta o să facem. Săptămâna trecută, noi am stabilit un dialog cu președinta țării, la această ședință a fost prezent noul șef al USAID și noi am oferit tot suportul nostru pentru a reforma sistemul judecătoresc și asta o să facem.

”Totul este posibil”!

Astfel răspundea ambasadorul Hogan la următoarele întrebări ridicate la fileu: ” V-ați creat o impresie cât de ușor este să fie reglementată problema transnistreană? Ați mai trecut Nistrul? Există șanse ca cele două maluri ale Nistrului să fie reunificate?”.

Confirmând astfel implicit existența unui astfel de scenariu…

”Totul este posibil, sunt absolut sigur de asta și cred că noul guvern are o responsabilitate de a face tot ceea ce este posibil pentru a realiza acest scop. Statele Unite sunt un observator în acest proces 5+2, sub egida OSCE, și am văzut că atunci când există voință politică se poate mișca înainte.

(…) Eu cred că se poate acum, dar, desigur, oamenii de pe ambele maluri trebuie să înțeleagă că este o muncă grea, foarte dificilă, dar este posibilă. Și dacă conducătorii țării fac tot ce este necesar pentru a crea condițiile necesare, pentru ridicarea înțelegerii între ambele părți și dacă noi, partenerii de dezvoltare, oferim suportul nostru, eu cred că acum se poate mișca înainte”!

Prutul… Dar și Nistrul?

Cum însă Parteneriatul, mai ales unul strategic, se dovedește oricum unul pe bani, prima grijă a emisarului Departamentului de Stat a fost să se asigure că Guvernul României, indiferent de culoarea politică a acestuia, va asigura și pârghiile politice necesare pentru ca să propună – iar Parlamentul să voteze – un nou ”pachet” de 10,7 miliarde USD. Nu ”pachet” umanitar pe care să îl primim, ci unul militar, pe care să îl achităm înainte! Astfel că, mult mai curând decât se așteaptă românii, vor fi anunțați printr-o știre seacă despre ”noile achiziții pentru Armata Română”. Unele de 10,7 miliarde USD, vă spunem noi de pe acum…

După care Hogan a putut să transmită Guvernului României și ”sugestia noastră” cu privire la faptul că ”noi credem” că ”este posibil” ca România să joace un rol mai activ în Republica Moldova… Dar și în Transnistria! Ceea ce înseamnă nu doar că americanii ne-ar acorda ”sprijinul nostru” dacă ”am trece Prutul”, dar și dacă ”am trece Nistrul”! Ceea ce însă ar complica deja exploziv situația și așa inflamabilă de la frontierele noastre.

Astfel că rămâne de văzut cât de repede se vor conforma liderii de la București prețioaselor indicații primite de la Hogan și vor scăpa prima afirmație diplomatică despre faptul că ”ne vrem Moldova înapoi”… Dar mai ales prima referire la ”reunificarea malurilor”, vorba lui Hogan… Dar nu doar cele ale Prutului… Dar și ale Nistrului!

National

Ministerul Sănătății pregătește interzicerea antibioticelor în România

30 mart.

Ministerul Sănătății pregătește interzicerea antibioticelor în România

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a pus gând rău consumului de antibiotice din România, pe motiv că se fac abuzuri. Mai grav este că ministrul a anunțat că va interzice și eliberarea antibioticelor pe bază de rețetă, ceea ce înseamnă că, practic, va interzice prescrierea lor de către medici. Ministerul a condamnat preferința medicilor pentru antimicrobiene cu spectru larg de acțiune, în locul celor de primă linie, însă cauza este legată de deficiențele din sistem, care nu asigură analize specifice.

La câte reclame deșănțate se fac pentru stimularea consumului de medicamente în România este un nonsens să încerci să interzici accesul populației la antibiotice, pe motive de rezistență la antimicrobiene și infecții intraspitalicești. Da, este adevărat, românii iau antibiotice mai mult după ureche, dar nu din vina lor, ci pentru că accesul la sistemul de sănătate a fost, este și va fi multă vreme extrem de dificil. Așa-zisa ”ureche” este, de multe ori, chiar farmacistul, care a ajuns ”medicul” cel mai la îndemână pe care îl pot avea cetățenii. Și da, încă se mai pot cumpăra antibiotice fără rețetă, că doar nu sunt anti-psihotice, însă puțini sunt cei care consumă aceste pilule fără un motiv bine întemeiat. Un reputat profesor doctor mi-a spus odată că medicii sunt ipocriți, pentru că toți iau antibiotic când au viroze, ca să scape de simptome în trei zile, nu în trei săptămâni. În Germania, de exemplu, medicii îi lasă pe pacienți să se tăvălească în chinuri, cu dureri și febră, săptămâni întregi, pentru că nu au voie să prescrie antibiotice. Acolo vrea să ne aducă și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la ordinul Organizației Mondiale a Sănătății. În proiectul de hotărâre pentru aprobarea Strategiei naționale pentru prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale și combaterea fenomenului de rezistență la antimicrobiene în România, pentru perioada 2023-2030, se prevăd deja măsuri drastice în acest sens.

Problema este în spitale

Așa cum se recunoaște și în Strategie, medicii, în special cei din spitale, au o preferință pentru administrarea antibioticelor cu spectru larg de acțiune. Cauza este foarte clară, chiar și pentru Ministerul Sănătății. Sistemul de sănătate nu permite și nu facilitează accesul la antibiograme, pentru ca pacientului să i se administreze țintit un anumit tip de antibiotic. Pentru că grosul consumului de antibiotice nu este la domiciliile bolnavilor, ci chiar în spitale. Și în unitățile sanitare mai există o cauză pentru administrarea acestor antibiotice puternice, în afara absenței antibiogramelor. Pur și simplu spitalele colcăie de microbi. Este vina modului în care sunt administrate aceste spitale? În parte, însă problemele financiare severe, provocate de faptul că peste 80% din finanțare se duce pe salarii, au făcut aproape imposibilă dezinfecția la standarde înalte. Nu raportarea sau subraportarea infecțiilor intraspitalicești trebuie rezolvată, ci alocarea banilor pentru acțiunile de dezinfecție, despre care nimeni nu vorbește.

Ce face știința?

În ultimii ani, se tot insinuează că nu s-au mai descoperit antibiotice și că tocmai de aceea trebuie redus consumul, pentru a scădea rezistența la antimicrobiene. Anul trecut, medicul bronho-pneumolog Flavia Groșan semnala că un producător care efectuase cu succes studii clinice pentru un antibiotic de generația a 4-a și-a retras, brusc și fără explicații, cererea de autorizare. Deci antibiotice există, dar sunt ținute la sertar, din motive obscure. Revenind la Strategia Ministerului Sănătății, printre obiectivele enumerate se numără și limitarea utilizării antibioticelor restricționate și de urgență pentru uzul curent, precum și creșterea ratei de vaccinare la oameni și la animale.

National

S-au sucit! Copiii și tinerii nu trebuie vaccinați anti-Covid

30 mart.

S-au sucit! Copiii și tinerii nu trebuie vaccinați anti-Covid

Reprezentanții OMS susțin acum că nu ar mai fi nevoie de vaccinarea copiilor și adolescenților sănătoși, după ce a făcut presiuni agresive pentru injectarea acestora. Medicii pediatri spun că vaccinarea copiilor a fost o crimă, care a avut drept consecință o creștere enormă a mortalității în rândul acestpra, precum și o explozie a cazurilor de boli incurabile.

În România, numărul dozelor de vaccin pediatric anti-Covid administrat s-a oprit, de la sfârșitul lunii octombrie 2022, la 19.069. Astfel, 10.089 de copii au primit o doză, iar, dintre aceștia, 8.930 au fost injectați cu a doua doză și doar 50 cu a treia doză. Campania de vaccinare a copiilor nu a încetat în țara noastră, însă părinții au înțeles, în cele din urmă, că trebuie să-i protejeze. Acum OMS spune că nu mai este nevoie de vaccinarea copiilor și adolescenților sănătoși, susținând că aceștia nu mai sunt în pericol. Dar când au fost, vreun moment, în pericol, atâta vreme cât formele grave și mortalitatea cauzată de Covid erau în procente insignifiante la nivel mondial în rândul acestora, și doar în cazurile celor cu comorbidități grave? Reprezentanții OMS au susținut că prima doză şi rapelul sunt sigure şi eficiente pentru copii și adolescenți, recunoscând, totodată, că ei au avut de obicei şi reacţii mai puţin severe la Covid decât adulţii. Însă niciun cuvânt despre reacțiile adverse la vaccinul anti-Covid. Medicii pediatri arată că vaccinarea anti-Covid a copiilor a fost o adevărată crimă. ”OMS este dincolo de orice credibilitate. Vaccinarea anti-Covid a copiilor a însemnat o creștere a mortalității acestora în Europa de 17 ori și astea sunt date oficiale. A însemnat, totodată, o creștere explozivă a sindromului multiinflamator sistemic, față de 2020, când abia au găsit în 80 de spitale câțiva copii cu acest sindrom. Plus miocardite și pericardite la copii, ca să nu mai vorbim de creșteri majore ale cazurilor de aplazie medulară, cu decese la o lună de zile de la diagnosticare”, ne-a declarat medicul pediatru Damian Baciu.

Mortalitatea infantilă, în creștere

Numărul deceselor în rândul nou-născuților din mame vaccinate anti-Covid este în creștere, semnalează dr. Damian Baciu. ”Cu o evoluție normală în timpul sarcinii, acești copii au decedat în primele două zile de la naștere. Încă din primul moment de la naștere, acești copii erau deja în insuficiență respiratorie. Vom vedea, când se vor publica datele, o creștere a mortalității infantile în țara noastră. Din nefericire, se recomandă în continuare vaccinul anti-Covid pentru femeile gravide”, ne-a precizat dr. Damian Baciu. Guvernul a invocat, în îndemnul adresat femeilor gravide de a se vaccina anti-Covid, o declarație a directorului Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, controversatul dr. Anthony Fauci, care a precizat că „lucrurile arată foarte bine pentru asocierea dintre vaccinare și protejarea gravidelor de rezultatele adverse pentru ele și fătul lor.

Creștere explozivă

Potrivit Institutului Johns Hopkins, care este pe primul loc în lume la cercetarea clinică, în Marea Britanie rata de deces la cei 12 milioane de copii era, în cazul infectării cu virusul Covid-19, de 0,002, ne mai spune dr. Damian Baciu. ”Ceea ce s-a întâmplat după introducerea injectării este o catastrofă. Statistica arată un efect advers grav la 800-870 de vaccinați anti-Covid”, a afirmat dr. Damian Baciu. Cazurile de Creutzfeld-Jacob, o boală care afectează sistemul nervos central cu simptome care includ probleme de coordonare și echilibru, tremurături și mișcări necontrolate convulsive, au înregistrat o creștere explozivă. În Franța, de exemplu, care înregistrase în 18 ani un total de 28 de cazuri, după introducerea vaccinării anti-Covid, într-un an s-au raportat 26 de cazuri. ”A fost o diferență între cei diagnosticați anterior cu această boală și cei care au fost diagnosticați după ce s-a început injectarea. La cazurile vechi, de la punerea diagnosticului până la deces treceau ani de zile, la cele recente, însă, media de viață a fost de două-trei luni”, a punctat dr. Damian Baciu.

National

Fenomen cancel sau poltergeist: dispar monumentele eroilor neamului din Cluj!

30 mart.

Fenomen cancel sau poltergeist: dispar monumentele eroilor neamului din Cluj!

Dispare Crucea de pe Cetățuie!

În cursul lunii septembrie 2022, opinia publică a aflat stupefiată că unul din monumentele cele mai importante și vizibile ale Clujului, Crucea de pe dealul Cetățuie, inaugurat cu 26 de ani în urmă, va fi înlăturat, pentru motivul că nu își mai are loc în proiectul de modernizare a ansamblului urban Cetățuia. Crucea de pe Cetățuie este dedicată memoriei martirilor Revoluției de la 1848-1849 și este denumită Monumentul Eroilor Neamului. Monumentul a fost dezvelit și sfințit la 1 decembrie 1997 de către mitropolitul ortodox al Clujului, IPS Bartolomeu Anania, și de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS George Guțiu, în timpul mandatului de primar al lui Gheorghe Funar. Monumentul, realizat din piatră, bronz și inox, are o înălțime de aproape 23 m și o greutate de 60 de tone. Crucea a fost edificată în locul celei din lemn de stejar care a fost ridicată între 1936-1937 prin grija episcopului greco-catolic Iuliu Hossu și a ministrului Valer Pop, dar a fost dinamitată în 1948 din dispoziția autorităților comuniste.

Proiectul de reabilitare a Cetățuii prevede reabilitarea integrală a amplasamentului cu reconfigurarea sistemului de alei pietonale, refacerea și amplificarea măsurilor de stabilizare a versantului, restaurarea și punerea în valoare a monumentului Fortificației Vauban, păstrarea vegetației valoroase existente precum și realizarea de noi plantări pentru creșterea biodiversității arealului parcului, realizarea de zone de joacă și sport care să crească atractivitatea amplasamentului. Valoarea totală estimată a investiției este de 206 milioane de lei.

Proiectul de reabilitare a fost câștigat de o asociere între doua firme olandeze, Metapolis Architects și Atelier Mass, și Ana-Maria Horhat. Conform Primăriei Cluj Napoca termenul estimat pentru realizarea lucrărilor de execuție este de 24 luni de la finalizarea licitației și primirea ordinului de începere de la primărie. Proiectul prevede înlăturarea ansamblului reprezentat din scările, soclul si construcția propriu-zisă a crucii, pentru restaurarea și punerea în valoare a bastionului sud-estic al Fortificației Vauban, actualmente invizibil datorită acestei construcții. Primăria Cluj Napoca nu precizează ce se va întâmpla cu Crucea de pe Cetățuie, dacă va fi dată la topit sau reamplasată în altă zonă a orașului. Cert este că municipalitatea clujeană, în frunte cu primarul Emil Boc, preferă valorificarea unei construcții habsburgice de tristă amintire, Fortul Vauban, construit în secolul XVIII, după anexarea Transilvaniei de către Austria, care a fost folosit și ca închisoare, îndeosebi în timpul revoluției de la 1848-1849, unui monument dedicat eroilor neamului românesc.

Statuia lui Iuliu Maniu, doborâtă cu buldozerul

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, un alt simbol al Clujului a fost doborât, asemenea unei popice, în Piața Ștefan cel Mare. Statuia lui Iuliu Maniu din centrul Clujului a fost dărâmată cu excavatorul, iar soclul a fost efectiv smuls din pământ, cu doar câteva zile înaintea comemorării a 70 de ani de la moartea sa ( în data de 5 februarie 1953), ca martir al națiunii române, decedat în temnița comunistă de la Sighet. Statuia lui Maniu din Cluj a fost realizată în 2018, anul Centenarului Marii Uniri, și inaugurată în 8 ianuarie 2019, lucrările fiind finanțate de familia academicianului clujean Emil Burzo. Pe soclul statuii a fost scris mesajul: ”simbol al democrației și libertății”. După cum se știe, Iuliu Maniu a fost unul din cei mai mari oameni politici și de stat români, luptător unionist și făuritor al României Mari, președintele Consiliului Dirigent care a administrat Transilvania între 1919-2022, fost ministru și prim ministru al statului român reîntregit. Iuliu Maniu a fost de profesie avocat și era iubit de țărani, care îi spuneau ”avocatul celor năpăstuiți”.

În data de 28 ianuarie 2023 imaginea locului unde a fost statuia lui Iuliu Maniu era una dezolantă: soclul smuls din pământ iar statuia dărâmată cu excavatorul, învelită și aruncată între gunoaie. . Statuia lui Iuliu Maniu a fost îndepărtată, pe furiș, fără explicații din partea autorităților, într-o noapte de vineri spre sâmbătă (noaptea ca hoții!), pentru a nu se alerta locuitorii Clujului. Statuia a fost culcată la pământ, aproape de zidul Bastionului, cu o coroană la picioare, și a fost acoperită cu tot felul de murdării . Demolarea sa i-a revoltat pe clujeni, opinia publică și mai multe asociații și fundații criticând aspru faptul că statuia a fost dată jos cu excavatorul pentru lucrările din zonă. Potrivit unor angajați ai primăriei clujene, există un proiect european de amenajare şi a zonei respective şi se crede că statuia o să fie repusă tot acolo, dar nu se ştie sigur

Statuia lui Maniu a fost demolată din ordinul primarului Emil Boc, care, culmea ironiei, a participat la inaugurarea acesteia cu doar patru ani în urmă, cu cocarda tricoloră pe pieptu-i scos. Potrivit surselor noastre, lucrările din zonă au fost proiectate și sunt supravegheate de un arhitect de naționalitate maghiară. În urma protestelor opiniei publice, statuia și soclul au fost repuse recent la loc, fiind înconjurate de excavatoarele și camioanele cu care se continuă lucrările. La câteva zeci de metri de statuia lui Iuliu Maniu, se află statuia masivă de bronz a lui Baba Novac, cunoscutul căpitan al lui Mihai Viteazul, ars pe rug de grofii unguri lângă bastionul cetății medievale din Cluj Napoca, care reprezintă și ea un ghimpe pentru municipalitatea clujeană.

   Grupul statuar ,,Școala Ardeleană”, eliminat din fața Universității

În prima decadă a lunii martie a.c., grupul statuar „Școala Ardeleană” a fost aruncat cu indiferență între betoanele demolate în fața Universității Babeș Bolyai (UBB) din Cluj Napoca, care îngroapă, pe zi ce trece, verdele urbei de pe Someș. Unele ziare locale au criticat dur UBB pentru faptul că nu a adoptat nicio poziție, respectiv nu a comentat și nu a cricat această situație. Întrebat care este poziția oficială a UBB în legătură cu scandalul privind grupul statuar „Școala Ardeleană”, rectorul Daniel David a declarat că acest scandal a fost „stins” și el a fost cel care l-a înștiințat pe primarul orașului Cluj-Napoca cu privire la această problemă. Totodată, rectorul UBB a afirmat că i-a semnalat primaruluilui Emil Boc că sunt luări de poziție diferite față de proiectul legat de „Școala Ardeleană și a precizat că edilul clujean ar fi spus că se va reveni la forma inițială. După atâtea fente ale lui Boc, așteptăm cu interes să vedem dacă și când se va ține de cuvânt.

Ansamblul format din statuile din bronz înalte de trei metri ale celor trei personalități marcante ale mișcării iluministe cunoscute sub numele de „Școala Ardeleană” (Petru Maiora, Gheorghe Șincai și Samuil Micu) a fost amplasat la intrarea principală a Universității Babeș Bolyai, de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 1 situată, în centrul orașului. Acest ansamblu reprezenta un omagiu adus mișcării culturale românești din secolul XVIII și începutul secolului XIX, generată de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, cu sediul central în Blaj. Mișcarea a contribuit la emanciparea spirituală și politică atât a românilor transilvăneni, cât și a celor de peste Carpați, iar, prin operele lor, reprezentanții Școlii Ardelene au urmărit să trezească conștiința națională a românilor. Printre cele mai importante realizări ale mișcării se numără introducerea grafiei latine în limba română, care până atunci era scrisă cu caractere chirilice. Grupul statuar se afla la doar 5 minute distanță pietonală de Piața Unirii și Bulevardul Eroilor, zone de interes și de trafic turistic maxim.

Și în acest caz, a izbucnit un scandal pe rețelele sociale, iar printre primii care au intervenit au fost reprezentanții Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj Napoca, care au accentuat clar că eliminarea din peisaj a unor simboluri care onorează o comunitate denotă lipsa de respect față de valorile românești. Pe lângă „aruncarea” de pe soclu a grupului statuar „Școala Ardeleană”, un alt scandal a lovit comunitatea clujeană, mai exact eliminarea bustului lui Emil Racoviță, unul dintre cei mai mari savanți români de al cărui nume este legată UBB și unul dintre cele mai performante licee din țara noastră. Acest proiect, de amenajare urbană a străzilor Mihail Kogălniceanu și Universității și al altora adiacente este realizat de firma Mossfern Arhitectura, condusă de omul de afaceri Macalik Arnold Ernő, de origine evreiasco-maghiară. Potrivit proiectului, bustul marelui savant Emil Racoviță urmează să fie eliminat. Primăria Cluj-Napoca va achita 10 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene, pentru modernizarea străzii Mihail Kogălniceanu și a străzilor adiacente.

Așa a arătat grupul statuar ,,Școala Ardeleană” !

Așa arată zona acum!

Doborârea statuilor marilor români a devenit, se pare, un nou hobby al municipalității clujene. În spatele acesteia se află însă voci și forțe oculte din țară și dinafară, care promovează curentul cancel ce urmărește rescrierea istoriei inclusiv prin dărâmarea statuilor unor mari personalități istorice. Fenomenul a fost declanșat și a cunoscut o anumită magnitudine în state occidentale evoluate, cunoscute ca bastioane ale democrației, ca Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Curentul cancel este promovat asiduu și de forurile Uniunii Europene de la Bruxelles. Potrivit surselor noastre, primarul Boc și principalii săi colaboratori ar fi fost convertiți la acest curent cancel, pentru a obține, cu orice preț, fonduri europene pentru proiecte de modernizare a orașului Cluj Napoca. Pentru a-și da OK-ul, birocrații Uniunii Europene condiționează ca, prin aceste protecte de modernizare, să fie eliminate statuile dedicate unor mișcări sociale sau culturale ori unor personalități considerate naționaliste, fără să țină cont de contextul istoric și de rolul lor pozitiv în evoluția unei națiuni sau comunități. Municipalitatea clujeană și primarul liberal și libertin Emil Boc au decis și au realizat demolarea statuilor eroilor români într-o lipsă totală de transparență, această conduită fiind confirmată și de faptul că în cele trei locații menționate nu există panourile obligatorii de afișaj pentru șantier în lucru, pe care trebuie înscrise denumirea obiectivului, beneficiarul, proiectantul, executantul, numărul și data autorizației de construire.

VALER MARIAN / http://cotidianul.ro/

Papa Francisc în spital – noi detalii!

30 mart.

Papa Francisc în spital – noi detalii!

Papa Francisc suferă de o infecţie respiratorie şi va trebui să petreacă „câteva zile” în spital pentru tratament, a anunţat Vaticanul într-un comunicat emis miercuri, pe fondul îngrijorărilor pentru starea pontifului în vârstă de 86 de ani, relatează joi Reuters, preluată  de Agerpres.

Papa Francisc a fost transportat la spitalul Gemelli din Roma după ce în ultimele zile a acuzat dificultăţi de respiraţie, se precizează în comunicat.

Testele au confirmat că pontiful are o infecţie, însă a fost exclusă prezenţa COVID-19, potrivit documentului.

„Papa Francisc este mişcat de numeroasele mesaje primite şi îşi exprimă recunoştinţa pentru apropiere şi rugăciune”, a transmis Vaticanul.

Papa Francisc, care a marcat luna aceasta 10 ani în funcţie, rămâne uneori fără suflu şi este în general mai expus la probleme respiratorii. Când avea în jur de 20 de ani, în timp ce se pregătea pentru a deveni preot în ţara sa natală, Argentina, i-a fost îndepărtată o parte dintr-un plămân.

Spitalizarea sa recentă are loc cu puţin timp înainte de slujba din Duminica Floriilor, la 2 aprilie, care marchează începutul unei săptămâni cu numeroase ceremonii ocazionate de apropierea Paştelui, la 9 aprilie, existând îndoieli că acestea vor putea fi oficiate de pontif.

Starea de sănătate a papei Francisc a atras o atenţie sporită în ultimii doi ani, în care a suferit o intervenţie chirurgicală la colon şi a început să utilizeze un scaun cu rotile sau un baston din cauza durerii cronice la unul dintre genunchi.

Vaticanul a anunţat iniţial că papa a fost la spital, miercuri, pentru un control programat. Mass-media italiene au relatat însă că pontiful a fost adus la spital într-o ambulanţă după ce a anulat în ultimul moment un interviu la televiziune.

Papa Francisc a participat în cursul dimineţii la audienţa generală săptămânală din Piaţa Sfântul Petru de la Vatican.

– „Avem nevoie de el” –

În Argentina, credincioşii s-au rugat pentru însănătoşirea papei, care nu a mai revenit în ţara sa de când a plecat la Vatican, în urmă cu un deceniu.

„Dacă Papa ne-ar putea asculta, i-aş spune că avem nevoie de el pentru că reforma nu s-a încheiat”, a declarat Marcela Mazzini de la Seminarul Inmaculada Concepcion din Buenos Aires, unde a studiat papa, pe atunci Jorge Mario Bergoglio.

Ţara pe care primul papă latino-american a lăsat-o în urmă se confruntă cu o diviziune politică intensă, o inflaţie de 99% şi o sărăcie care afectează aproape 40% din populaţie.

„Cred că n-o să pleci fără să vii mai întâi în Argentina”, a spus inginerul Santiago Goggi, în vârstă de 40 de ani, referindu-se la eventualul deces al papei în timp ce stătea pe treptele seminarului. „Trebuie să vii să ne vezi”, a adăugat el.

Fiul unor imigranţi italieni, viitorul papă a trăit modest pe vremea când era arhiepiscop de Buenos Aires, călătorind cu mijloacele de transport în comun şi obişnuind să viziteze mahalale, unde mulţi îşi amintesc încă de el.

La catedrala oraşului, Daniel Saco, un fost catehet în vârstă de 59 de ani, spuse că papa Francisc „trebuie să îşi pună întrebarea dacă poate continua. El trebuie să se roage şi să le ceară tuturor catolicilor din lume să se roage pentru el. El spune mereu: ‘Rugaţi-vă pentru mine’ şi trebuie să fie deschis la ceea ce îi dictează Dumnezeu conştiinţei sale”.

– Afecţiuni –

Liderul celor aproape 1,4 miliarde de romano-catolici din întreaga lume suferă de diverticulită, o afecţiune care poate infecta sau inflama colonul şi a fost operat la spitalul Gemelli în 2021 pentru a i se extirpa o parte din colon.

El a declarat în ianuarie că această problemă de sănătate a revenit şi îl face să ia în greutate, adăugând însă că nu era exagerat de îngrijorat. Pontiful nu a oferit mai multe detalii.

Papa Francisc a declarat anul trecut într-un interviu acordat Reuters că preferă să nu se opereze la genunchiul cu probleme pentru că nu doreşte repetarea efectelor secundare negative pe termen lung cu care s-a confruntat în urma anesteziei după operaţia din 2021.

În iulie anul trecut, întorcându-se dintr-o călătorie în Canada, papa Francisc a recunoscut că înaintarea sa în vârstă şi dificultăţile de deplasare ar putea aduce o nouă fază, mai lentă, a papalităţii sale.

De atunci, însă, pontiful a vizitat Kazahstanul şi Bahrainul şi a efectuat, luna trecută, o călătorie în Republica Democrată Congo şi în Sudanul de Sud.

De asemenea, s-a angajat să viziteze Ungaria la sfârşitul lunii aprilie, Portugalia în august şi oraşul francez Marsilia în septembrie. Pontiful a declarat că, dacă va fi posibil, intenţionează să zboare apoi de la Marsilia în Mongolia.

După ce a lăudat decizia regretatului său predecesor Benedict al XVI-lea de a demisiona din motive de sănătate în 2013, papa Francisc a declarat că ar fi dispus să urmeze exemplul acestuia numai dacă ar fi grav bolnav.

Întrebat de radioteleviziunea elveţiană de limbă italiană RSI într-un interviu difuzat la 12 martie ce problemă de sănătate l-ar determina să îşi dea demisia, el a spus: „O oboseală care nu te lasă să vezi lucrurile clar. O lipsă de claritate, de a putea evalua situaţiile”.

Cotidianul RO

Ce bine ne-am simțit la protestul din Piața Victoriei!

30 mart.

Ce bine ne-am simțit la protestul din Piața Victoriei!

Angi Șerban și autointitulatul Marian Ceaușescu s-au numărat printre protestatarii aflați miercuri seară în Piața Victoriei. Dar ce i-a mânat mai exact în luptă?

Angi Șerban a dat detalii despre ce s-a întâmplat acolo, postând și câteva imagini pe pagina de Facebook:

Am fost spontan în PV, da’ mi-am luat și portavocea pt. că m-au sunat ăștia să-mi spună că e frig tare și că ar vrea să facem un pic de mișcare, și-am băgat de mai multe ori un „Cine nu sare, vrea pensii speciale!” ca să ne încălzim, și-am mai băgat și despre pragul la abuzul în serviciu pt. că m-am gândit că dacă tot am portavocea aia să nu stea să-nghețe aiurea!
În rest, lume faină, vreo 300 așa la vârf, fețe cunoscute, fețe noi, destul de surprinzătoare prezența – ceea ce-mi spune că dacă insistă ăștia cu proiectul de lege o să iasă și mai multă lume!
Am văzut că a venit Cătălin Predoiu cu contra-oferta aia de 9000 de lei de parcă suntem în talcioc la negociat.
FĂRĂ PRAG LA ABUZUL ÎN SERVICIU, domnule ministru al Justiției! Ideea în sine e un autodenunț, ne spune că vreți să furați și să scăpați nepedepsiți!
ATENȚIE!
Legea nu este în vigoare, a trecut de Camera Senatului, ea mai trebuie să treacă prin comitete și comiții, apoi intră la vot la Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor, de acolo la Klaus Iohannis și abia după e în vigoare, de la momentul publicării în MO!
%d blogeri au apreciat: