Tag Archives: 00 CU CEI DOI COMPLICI AI SAI COMISARII SOVIET UNION

TRAIAN BASESCU ARE O INTINIRE CU CEI DOI COMPLICI AI SAI COMISARII SOVIET UNION UE,BARROSO SI VAN ROMPUY AZI LA ORELE 12,00 PE TEMA BUGETULUI UE 2014-2020!

22 nov.

Traian Băsescu are programată joi la Bruxelles, de la ora 12.00 a României, o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pe tema propunerii de buget al UE pentru 2014-2020.

Întrevederea are loc înaintea reuniunii Consiliului European care va începe joi seară, de la ora 20.00 a României. Cei doi lideri europeni au joi întâlniri cu toţi şefii de state şi de guverne din ţările membre, în vederea pregătirii unui compromis cu privire la propunerea de buget UE.

Potrivit unor surse europene citate de MEDIAFAX, întrevederea celor doi oficiali UE cu preşedintele Traian Băsescu este a doua în ordinea întâlnirilor pe care le vor avea cu liderii ţărilor membre UE, anterior fiind programată numai întâlnirea cu premierul britanic David Cameron.

Este de aşteptat ca în cadrul întrevederii preşedintele Băsescu să prezinte poziţia României privind bugetul UE.

De asemenea, potrivit surselor menţionate, urmează ca după discuţiile cu liderii ţărilor UE, la începutul reuniunii Consiliului European, preşedintele Van Rompuy să vină cu o nouă propunere de buget, în condiţiile în care mai toate ţările membre au obiecţii importante faţă de cea prezentată săptămâna trecută, estimată la circa 970 miliarde de euro pentru cei şapte ani de programare.

Potrivit propunerii Van Rompuy de săptămâna trecută, România ar fi pierdut aproximativ 8 miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, de circa 47 miliarde euro.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că propunerea Comisiei nu mai este subiect de discuţie având în vedere poziţia ţărilor donatoare care vor reduceri ale acesteia variind între 100 şi 200 de miliarde de euro.

România are cele mai importante obiecţii faţă de propunerea Van Rompuy, potrivit ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, cu privire la criteriul care face legătura între alocările viitoare pentru politica de coeziune şi rata de absorbţie pe exerciţiul actual financiar 2007-2013, dar şi cu privire la alocările pe Politica Agricolă Comună (PAC).

Paragraful 45 din propunerea Van Rompuy stabileşte că ţările care nu au atins o rată de absorbţie de 60% din media europeană actuală, de circa 33%, nu pot primi pentru 2014-2020 fonduri pe Politica de Coeziune mai mari de 15% faţă de alocarea pe 2007-2013.

De asemenea, convergenţa plăţilor directe pe PAC nu este satisfăcătoare pentru România, fermierii români urmând ca abia în 2018-2019 să primească o subvenţie la hectar similară cu media europeană, pe propunerea Comisiei fiind 2016-2017.

România vizează şi alte puncte defavorabile din propunerea Van Rompuy, cum ar fi scăderea ratei de cofinanţare la 75% faţă de nivelul actual de 85%, reducerea prefinanţărilor la 2% faţă de nivelele actuale de 7% pentru PAC şi 9% pentru Politica de Coeziune, dar şi faptul că propunerea Van Rompuy nu mai permite eligibilitatea TVA pentru unele proiecte.

Preşedintele Băsescu a arătat înainte de plecarea la Bruxelles că România este interesată să negocieze pentru obţinerea compromisului, însă nu exclude ca la această reuniune a Consiliului European să nu se ajungă la o soluţie, având în vedere diferenţele mari între dorinţele ţărilor donatoare şi cele ale ţărilor beneficiare.

„Am să particip cu o delegaţie la Consiliul European care se va desfăşura, să sperăm, doar joi şi vineri, dacă se va găsi o soluţie, e posibil şi sâmbătă. Este primul Consiliu European fără limită de timp, aşa a fost şi cel din decembrie 2006 când s-a stabilit bugetul pentru 2007-2013”, a spus preşedintele.

Potrivit acestuia, „va fi o negociere dificilă” la Bruxelles. „Pot să vă spun din contactele pe care le-am avut cu o mare parte din membrii Consiliului European că toţi au nemulţumiri, dar există dorinţa să se ajungă la un compromis. Nu exclud posibilitatea ca la acest Consiliu să nu ajungem la o soluţie, dar părerea mea este că toţi, sau aproape, dorim să ajungem la o soluţie”, a spus Băsescu.

%d blogeri au apreciat: