Tag Archives: A INCEPUT MIERCURI URMARIREA PENALA IN CAZUL NANA

PROCURORII PARCHETULUI DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE AU INCEPUT MIERCURI URMARIREA PENALA IN DOSARUL NANA !,TRAIAN BASESCU A CEDAT NERVOS!

16 apr.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început miercuri urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate și arendarea unor terenuri de pe raza comunei Nana, județul Călărași.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis AGERPRES, dosarul privind terenurile din comuna Nana a fost constituit în urma sesizării transmise de Corpul de Control al premierului.

Parchetul transmite că, în perioada următoare, vor fi efectuate actele de urmărire penală necesare soluționării cauzei.

Corpul de Control a făcut verificări la Primăria Comunei Nana care au avut ca obiect respectarea prevederilor legale în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în extravilanul comunei Nana.

Potrivit raportului, terenurile în cauză au aparținut, începând cu anul 1945, Întreprinderii Agricole de Stat Buciumeni, iar în 1999, prin privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, suprafețele de teren au fost preluate de către Agenția Domeniilor Statului (ADS). Ulterior, prin concesiune, terenul agricol a revenit în exploatarea societății Agromixt Buciumeni SA, în schimbul unei redevențe, până în 2004, când contractul a fost reziliat.

În anii următori, ADS a cedat Comisiei locale de fond funciar Nana o suprafață agricolă de 985,8912 ha, pentru reconstituirea dreptului de proprietate persoanelor îndreptățite.

Raportul arată că nu au fost respectate prevederile legale în ceea ce privește organizarea și funcționarea Comisiei locale de fond funciar în perioada 2008-2013, cu o altă componență decât cea aprobată de Prefectura Călărași. Modificarea în acte a comisiei s-a făcut abia după inițierea acțiunii de control. Prin urmare, începând cu 2008, o parte din membrii Comisiei locale de fond funciar Nana au participat la luarea deciziilor fără să fi fost numiți ca membri prin ordin al prefectului, așa cum prevedeau dispozițiile legale.

Conform documentului, la Primăria Comunei Nana au fost înregistrate 957 de cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, iar soluționarea acestora de către Comisia locală de fond funciar Nana în perioada 1997-2005 s-a făcut defectuos: nu a fost respectată ordinea de înregistrare; reconstituirea s-a realizat pe alte terenuri decât vechile amplasamente ale foștilor proprietari, fără obținerea consimțământului persoanelor îndreptățite.

Raportul mai arată că majoritatea angajaților din Primăria comunei Nana, precum și rudele și afinii acestora au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Printre aceștia, primarul Gheorghe Dobre și mama acestuia, fostul primar Dumitru Budeșteanu, fostul viceprimar Florian Decu, Vasilica Preda — contabil și fiul ei, Marian Dobre, agent agricol.

„Membrii Comisiei locale de fond funciar Nana au aprobat și propus reconstituirea dreptului de proprietate atât în baza propriilor cereri, cât și a celor formulate de rudele sau afinii lor, ceea ce reprezintă posibile situații de conflict de interese”, se precizează în raport.

Corpul de control a constatat totodată că au primit aproape 60 de hectare persoane care nu era îndreptățite, care nu au avut teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție ori la stat sau care nu au avut asemenea moșteniri.

Mai mult, cererile aprobate de Comisia locală de fond funciar nu au fost transmise către Comisia județeană de fond funciar Călărași în termenul legal, 45 de zile, și au fost înaintate în 197 până la 1.268 de zile.

Inspectorii Corpului de control au mai constatat că, în perioada 2006-2007, la Primăria comunei Nana au fost înregistrate mai multe contracte de arendare încheiate, în calitate de arendatori, de persoane care nu aveau calitatea de deținători legali ai terenurilor agricole ce au făcut obiectul acestor contracte, acestea obținând titlurile după încheierea contractelor de arendare.

„La momentul încheierii contractelor de arendare, terenurile agricole, obiect al acestor contracte, făceau parte fie din domeniul privat al statului și administrarea Agenției Domeniilor Statului, fie din domeniul privat al comunei, respectiv din rezerva Comisiei locale de fond funciar Nana. (…) În concluzie, contractele de arendare înregistrate, în perioada 2006-2007, (…) erau nevalabile și neopozabile terților”, indică raportul.

În anul 2009, a mai constatat Corpul de control, terenurile agricole care au făcut obiectul arendării în condiții nelegale au fost cumpărate de societatea Berfige SRL de la mai multe persoane fizice, firmă care a încheiat și alte contracte de arendare, unele cu angajați ai primăriei.

„Prin aceste contracte, societatea Berfige a achiziționat un număr de 35 de parcele de teren agricol din extravilanul comunei Nana (…) în suprafață totală de 290,41 ha. Suma totală plătită de către societatea Berfige, în perioada 2009-2010, pentru cumpărarea celor 35 de parcele de teren agricol a fost de 3.437.647,92 lei”, se menționează în raport.

Conform datelor obținute de inspectori, societatea Berfige a fost înființată în 2009, asociați și administratori fiind cetățeni italieni fără domiciliu sau reședință pe teritoriul României.

„Obiectul principal de activitate al societății l-a reprezentat ‘Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii’ însă, potrivit datelor transmise Corpului de control al primului-ministru de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București — Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice, în perioada 2009-30.06.2013, societatea nu a înregistrat venituri din activitatea principală și (…) ‘nu funcționează la sediul social declarat'”.

Societatea Berfige, la data de 9 septembrie 2013, a vândut Ioanei Băsescu suprafața de 290,41 ha de teren agricol din comuna Nana, pentru suma de 5.844.864,26 lei.

„Până la data formulării răspunsului către Corpul de control al prim-ministrului, societatea nu depusese bilanțul semestrial pentru activitatea desfășurată în perioada 31.06.2013 — 31.12.2013. De asemenea, societatea Berfige SRL nu a depus declarația privind impozitul pe profit aferentă anului 2013, în vederea stabilirii valorii impozitului datorat statului pentru profitul obținut în urma vânzării terenurilor. Conform prevederilor legale referitoare la introducerea și depunerea situațiilor financiare anuale și a situațiilor financiare anuale simplificate, termenul de depunere a acestora, pentru societăți, este de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, respectiv până la data de 30.05.2014”, se explică în raport.

AGERPRES.

%d blogeri au apreciat asta: