Tag Archives: ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA

GUVERNATORUL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU A DAT ORDIN ADMINISTRATIEI PREZIDENTIALE SA SE OCUPE DE ANALIZA CAUZELOR ACCIDENTULUI AVIATIC DIN APUSENI,UNDE AU MURIT DOI OAMENI CU ZILE,PILOTUL ADRIAN IOVAN SI MEDICUL REZIDENT,AURELIA ION,ANUNTA OFICIOSUL BASIST GANDUL!

27 ian.

După o lungă perioadă în care nu a spus nimic despre accidentul aviatic în care au murit doi oameni, Traian Băsescu a luat o decizie radicală despre această tragedie.Decizia lui Băsescu după tragedia aviatică din Apuseni

Surse oficiale au explicat pentru gândul că Preşedinţia a început propriile verificări privind accidentul aviatic din Munții Apuseni, de la decolarea aeronavei “în condiţii nefavorabile” până la prestaţia instituţiilor care au fost implicate în operaţiunea de căutare şi de salvare a pasagerilor.

Analiza nu este încă finalizată, însă, din datele preliminare, ar rezulta că “proceduri au existat, dar au fost mai multe disfuncţionalităţi, atât la comandă cât şi derivate din numirile politice făcute la şefia mai multor instituţii”.

Un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, săptămâna trecută, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.200 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba.

TRAIAN BASESCU DE ACORD CU UN BUGET MAI MIC PENTRU ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA!

29 oct.

Redus prin rectificarea anunţată de executiv, Bugetul Administraţiei Prezidenţiale va fi mai mic cu 1,1 milioane de lei. Traian Băsescu susţine însă că a fost de acord cu această tăiere.

News conference after closing session of Firts Summit EU-CELAC

Astfel președintele a renunţat la o deplasare în Statele Unite, cu ocazia Consiliului de Securitate al ONU, de la sârşitul lunii septembrie.

„Noi am fost de acord cu o reducere la deplasări, pentru că, dacă ați văzut, pentru deplasarea în SUA mi-ar fi trebuit 2,3 milioane de lei, am renunțat la ea și am rămas cu banii pe care îi avem, un milion şi ceva i-am cedat bugetului de stat, deci nu ne afectează”, a declarat Băsescu.

EURODEPUTATUL PSD CORINA CRETU DESPRE „RAZBOIUL MEDIATIC” DECLANSAT DE ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA IN CAZUL „EXTRADARII” LUI OMAR HAYSSAM!

20 iul.

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a declarat vineri după-masă, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că între Preşedinţiei şi Guvern este „un război mediatic”, dovadă fiind comunicatul dat de dimineaţă de către instituţia prezidenţială în legătură cu extrădarea lui Omar Hayssam.

c

„A fost un efort colectiv al instituţiilor statului. Dar e un război mediatic şi probabil că preşedintele a vrut să ia bomboana de pe…”, a spus Creţu.

Corina Creţu a vorbit şi despre o „nervozitate” a lui Traian Băsescu, accentuată de fiecare acţiune reuşită a Executivului.

„Eu cred că nervozitatea preşedintelui s-a accentuat şi se va accentua cu fiecare realizare a guvernului. Aţi văzut ieşirile dânsului din ultima perioadă, este clar că este enervat de ceea ce se întâmplă şi în plan economic, şi în plan politic, ca să nu mai spun vizitele externe, care au fost ca o lovitură. Nu a reuşit el în zece ani să facă vreo vizită de nivelul celor pe care le-a făcut premierul în mai puţin de un an de mandat. Aceste lucruri cred că îi cam dau insomnii preşedintelui”, a mai spus europarlamentarul PSD.

La rândul său, preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a spus că reacţia Preşedinţiei în cazul Hayssam a fost una „caraghioasă”.

„E caraghios! Acum se face concurs? Ei au anunţat pe la 7 şi ceva dimineaţa. Noi să ne trezim la 6 să vă anunţăm? Şi să vă dăm şi telefoane, ca să fim siguri că vedeţi mailul nostru. Cred că USL, premierul Victor Ponta, marea majoritate a membrilor guvernului au notorietatea necesară să le arate oamenilor că sunt interesaţi de problemele lor şi să nu facă concurs dimineaţa, care dă primul mail la presă. Mie mi se pare mai mult decât caraghios”, a declarat Moldovan.

Europarlamentarii PSD Corina Creţu şi Daciana Sârbu au sosit vineri în judeţul Bistriţa-Năsăud, urmând ca sâmbătă să participe la inaugurarea secţiei de oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dar şi la nunta fiicei primarului din oraşul Beclean, Nicolae Moldovan, preşedinte executiv al PSD Bistriţa-Năsăud.

%d blogeri au apreciat: