Tag Archives: AFLATE LA BUCURESTI AR PUTEA CUMPARA OLTCHIM SI ARPECHIM

REPREZENTANTII COMPANIILOR CHINEZE CARE SE AFLA LA BUCURESTI,AR PUTEA CUMPARA OLTCHIM SI ARPECHIM!

26 nov.

Reprezentanții companiilor chineze care se află la București s-au arătat interesați de procesul de privatizare a combinatului Oltchim și de preluarea rafinăriei Arpechim de la OMV Petrom.

Oltchim2-310x174

Reprezentanţii companiilor chineze BAOTA Petrochemical Group şi JUNLUN Petroleum Co. Ltd. şi administratorii judiciari ai Oltchim, RomInsolv şi BDO Business Restructuring, au semnat luni, în prezenţa ministrului Economiei, Andrei Gerea, Scrisoarea de intenţie în vederea participării consorţiului chinez la procedura de vânzare a combinatului Oltchim.

Prin acest document, reprezentanţii Oltchim se angajează să asigure companiilor din China cele mai bune condiţii de transparenţă, tratament nediscriminatoriu şi concurenţial în procedura de vânzare a combinatului, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Economiei.

Semnarea de astăzi de la Ministerul Economiei a urmat la scurt timp după vizita de documentare întreprinsă de partea chineză în România la sfârşitul lunii octombrie.

Interes pentru Arpechim

Companiile chineze şi-au arătat, de asemenea, interesul pentru preluarea rafinăriei Arpechim de la OMV Petrom, Ministerul Economiei asigurând partea chineză de sprijinul său în facilitarea negocierilor privind funcţionarea integrată a combinatului Oltchim cu rafinăria de la Piteşti.

Semnarea Scrisorii de intenţie se înscrie în procedura demarată de administratorii judiciari împreună cu Ministerul Economiei pentru toţi investitorii interesaţi de privatizarea Oltchim, seria întâlnirilor urmând să continue în perioada următoare şi cu alte companii interesate de combinatul de Râmnicu Vâlcea.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: