Tag Archives: AFP:PRESA STRAINA DESPRE DISCURSUL MAJESTATII SALE REGELE MIHAI I AL ROMANIEI IN PARLAMENT

AFP:PRESA STRAINA DESPRE DISCURSUL MAJESTATII SALE REGELE MIHAI I AL ROMANIEI IN PARLAMENT!

24 oct.

Presa străină despre discursul Regelui Mihai în Parlament: Un eveniment fără precedent în România.

Fostul rege al României Mihai se va adresa marţi Parlamentului de la Bucureşti cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, eveniment fără precedent în această ţară fostă comunistă care l-a înlăturat pe suveran în anul 1947, relatează duminică agenţia France Presse. Mihai de România este singurul supravieţuitor dintre şefii de stat din al Doilea Război Mondial.

Numeroase personalităţi sunt invitate să asiste la discursul care va fi rostit în faţa camerelor reunite ale Parlamentului şi care va reprezenta o secvenţă din ceremoniile organizate pentru a aniversarea regelui Mihai I.

În ultimele zile, mai multe vernisaje de expoziţii şi lansări de carte şi albume au atras numeroşi admiratori ai fostului rege, care rămâne foarte popular, chiar dacă numai o mână de români mai sunt în favoarea revenirii la monarhie. „Regele este foarte emoţionat, a aşteptat mult timp acest moment”, a declarat fiica sa cea mare, Margareta.

Dar organizarea evenimentului nu s-a desfăşurat fără obstacole, scrie agenţia franceză de presă. Parlamentarii din Partidul Democrat Liberal (PDL), aflat la putere, inspiraţi de ostilitatea nedisimulată a preşedintelui Traian Băsescu faţă de fostul suveran, au încercat să blocheze accesul său la tribuna oficială, invocând probleme de „constituţionalitate”.

Partidul Social Democrat (PSD, aflat în opoziţie) a votat în favoarea acestei iniţiative care a plecat de la liberali (PNL, aflaţi tot în opoziţie), lăsând PDL-ul în minoritate.

În timp ce numeroşi membri ai PDL au dat asigurări că vor fi prezenţi în sală, preşedintele Băsescu a declarat că „nu are nici un motiv” să onoreze această invitaţie, mai scrie agenţia, citată de Agerpres.

„Regele Mihai s-a adresat pentru prima dată Parlamentului în decembrie 1946, după alegerile din noiembrie”, a declarat pentru AFP istoricul şi fostul ministru al afacerilor externe, Adrian Cioroianu.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: