Tag Archives: AGERPRES
Video

AGENTIA NATIONALA DE PRESA ,AGERPRES A FOST DECORATA MIERCURI SEARA,DE CASA REGALA A ROMANIEI CU DISTINCTIA „NIHIL SINE DEO” ,CU OCAZIA IMPLINIRII A 125 DE ANI DE LA INFIINTAREA INSTITUTIEI!

27 mart.

Agenția Națională de Presă AGERPRES a fost decorată, miercuri seară, de Casa Regală a României, cu distincția ”Nihil Sine Deo”, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la înființarea instituției.

Agenția Națională de Presă AGERPRES este prima agenție de presă din România, istoria ei începând la 27 martie 1889, când ministrul de externe, P. P. Carp, semnează actul de naștere a Agenției Telegrafice a României.

Agenția Telegrafică a României și-a început activitatea practic o lună mai târziu, la 11 aprilie, când a expediat la Viena ”prima telegramă”, în esență prima știre de presă.

De la prima telegramă până la știri multimedia, AGERPRES a transmis timp de 125 de ani cele mai importante informații în România, dar și în afara țării. Fie că vorbim despre cultură, documentare, politică, economie sau întâlniri la cel mai înalt nivel, AGERPRES a acoperit toate evenimentele de interes cu promptitudine și obiectivitate.

Rebrandingul AGERPRES din 17 septembrie 2013 a introdus atât schimbarea identității vizuale, cât și un nou format ce presupune dezvoltarea zonei multimedia, orientarea către mediul on-line, precum și conceptualizarea a ceea ce numim jurnalist complet.

Prin alerte rapide, lansarea aplicației mobile, dezvoltarea activității pe rețelele sociale, precum și prin crearea de noi fluxuri, AGERPRES continuă să se adapteze schimbărilor mass-mediei internaționale.

Decorația a fost înmânată de către Principesa Margareta, în numele Majestății Sale Regele Mihai I, directorului general al AGERPRES, Alexandru Giboi, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în Holul de Onoare al Castelului Peleș din Sinaia.

Distincția a fost acordată AGERPRES cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la înființarea instituției, dar și pentru ”informarea corectă, imparțială și promptă a românilor și a lumii despre România”, agenția reprezentând o ”sursă de informare temeinică, cu acoperire foarte mare”.

Decorația Regală „Nihil Sine Deo” a fost instituită la 30 decembrie 2009 și poate fi acordată personalităților marcante din domeniile social, științific, educațional, cultural, spiritual, economic, politic și militar, care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanță de înalt nivel, ambasadorilor sau foștilor ambasadori români sau străini care au avut un aport incontestabil în ceea ce privește relațiile României cu lumea, dar și unor instituții sau organizații.

Agenția Națională de Presă AGERPRES este prima agenție de presă din România, ea fiind înființată la 27 martie 1889.

AGERPRES.

AGERPRES ESTE PRIMA AGENTIE DE PRESA DIN ROMANIA CARE INTRODUCE INSTITUTIA OMBUDSMAN!

19 dec.

 

Agerpres este prima agenție de presă din România care introduce instituția Ombudsman.

Ombudsman urmărește să întărească încrederea în Agenția Națională de Presă Agerpres prin dialogul între aceasta si cetățeni, organizații, instituții, asociații etc.

Ombudsman-ul din AGERPRES va obține rezultate echitabile la plângerile împotriva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, încurajând transparența cât și jurnalismul de calitate.

Principiile promovate de Ombudsman-ul Agerpres sunt: Integritatea, Independența, Obiectivitatea, Transparența și Comunicarea.

Acesta își va desfășura activitatea fără a se lăsa influențat de interese, scopuri sau acțiuni ce contravin legislației și deontologiei profesionale.

Persoanele care doresc să se adreseze instituției Ombusman pot completa formularul online, prezent pe site-ul www.agerpres.ro.

PRSEDENTILE SENATULUI CRIN ANTONESCU A ACORDAT UN INTERVIU LA AGERPRES!

18 sept.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a acordat un interviu AGERPRES în care vorbeşte despre colaborarea cu partenerii din coaliţia de guvernare, despre regionalizare, precum şi despre soluţiile legislative privind proiectul de la Roşia Montană. Antonescu a declarat că poziţia PNL împotriva acestui proiect poate fi privită drept o constantă.

crin_antonescu-310x275

Înregistrarea video a interviului poate fi accesată pe noua pagină de internet a AGERPRES.

AGERPRES: Domnule preşedinte, au existat perioade, după înfiinţarea Uniunii Social Liberale, când, împreună cu copreşedintele USL Victor Ponta, insistaţi că există o singură voce în USL. Liberalul Ludovic Orban a avut şi luări de poziţie contrare cu cele ale dumneavoastră, de exemplu, şi aţi ţinut să vă delimitaţi atunci de cele spuse. O faceţi şi acum?

Crin Antonescu: Sigur. Chiar am făcut-o. Atâta vreme cât am spus că asta este o declaraţie făcută în nume personal, înseamnă că nu o împărtăşim, nu o susţin. Nu e mai puţin adevărat că, în toată această perioadă, chiar Ludovic Orban, chiar şi alţi colegi, au avut întotdeauna, sigur, în limite rezonabile, decente, dreptul de a avea puncte de vedere diferite şi de a le exprima public. Aceasta este o tradiţie în Partidul Naţional Liberal. De altfel, nu doar în Partidul Naţional Liberal s-a întâmplat asta. Şi în Partidul Social Democrat, chiar dacă mai rar, în Partidul Conservator, de asemenea. Deci, nimic nou în această privinţă, dar nu poate fi semnificativă declaraţia lui Ludovic Orban pentru raporturile PNL – PSD.

AGERPRES: Există în momentul de faţă o soluţie pentru Roşia Montană? Pentru că de acolo au plecat foarte multe dintre aceste divergenţe. Vedeţi legislativ o soluţie, care să pună capăt acestor divergenţe?

Crin Antonescu: Proiectul Roşia Montană nu este un subiect de negociere în interiorul USL, pentru că în momentul în care am purces sau a purces Guvernul la abordarea acestei probleme a început să construiască un proiect de lege, ca Guvern. De altfel, problematica de la Roşia Montană, proiectul actual, este, prin excelenţă, una de natură guvernamentală. Acolo e vorba de contracte între statul român reprezentat de Guvern, de companie, de toate aceste lucruri, tipuri de asociere, contracte comerciale pe care le face Guvernul, nu Parlamentul întotdeauna. Opţiunea Guvernului, a premierului de a construi un proiect de lege Guvernul şi a-l trimite în Parlament spre decizie a fost una care nu a fost însoţită de o negociere politică în vederea găsirii unei poziţii comune în USL. Cum premierul a spus şi a repetat e un proiect, Guvernul l-a făcut, fiecare partid, ca şi fiecare parlamentar chiar, votează cum doreşte. Şi, aşa fiind lucrurile, sigur că în acest moment suntem în această situaţie, avem un proiect în Parlament, Parlamentul pe circuitele normale se va pronunţa asupra lui şi vom avea un verdict.

AGERPRES: Dumneavoastră v-aţi anunţat deja poziţia în legătură cu acest proiect. Ar putea să apară ceva care să vă influenţeze decizia, să o ducă în direcţia cealaltă. Sunteţi deschis la o schimbare de poziţie?

Crin Antonescu: Eu sunt, în general, deschis la discuţii. Discută oamenii în Siria, discută israelienii cu palestinienii, n-avem de ce să nu discutăm noi în România despre un proiect de lege. De schimbat poziţia pentru Partidul Naţional Liberal este ceva mai greu, pentru că nu văd cum s-ar putea schimba elementele care stau la baza acestui proiect de lege, în aşa fel încât să avem o altă abordare. Vă reamintesc că există o decizie luată de Partidul Naţional Liberal în Delegaţia Permanentă încă din 2007, nu eram eu preşedinte, care este împotriva acestui tip de exploatare. Ea e în vigoare, nu a fost încă schimbată şi există o decizie a grupurilor parlamentare. Deci, cred că, din acest punct de vedere, poziţia Partidului Naţional Liberal împotriva acestui proiect, vot împotriva acestui proiect, poate fi privită drept o constantă previzibilă în acest proces de vot.

AGERPRES: Consideraţi că acest proiect, discuţiile în legătură cu acest proiect, divergenţele, cum le-aţi spus dumneavoastră, creează un precedent în relaţia dintre PNL şi PSD?

Crin Antonescu: Mai întâi, îmi pare important să precizez, şi folosesc prilejul, că decizia în acest dosar, asupra acestui proiect nu înseamnă nicidecum că Partidul Naţional Liberal este un partid anti-investitori, nu înseamnă sub nicio formă un semnal pentru discuţia privitoare la alte mari investiţii, prezente şi viitoare. Nu văd, de asemenea, de ce să fie un precedent sau un motiv de război între PNL şi PSD. Eu reamintesc faptul că îmi scapă sursa conflictului. Ce s-a întâmplat? Partidul Naţional Liberal a spus că votează împotriva proiectului, dar înainte de această poziţie oficială a Partidului Naţional Liberal, premierul Ponta însuşi a spus că votează împotriva proiectului. Păi, dacă dânsul votează împotriva proiectului, noi votăm împotriva proiectului, de ce s-au supărat unii în această situaţie? Care e motivul, care e diferendul între noi?

AGERPRES: Colaborarea cu Guvernul cum aţi califica-o?

Crin Antonescu: Colaborarea Senatului? Şi a majorităţii din Senat? Foarte bună. Poate că, uneori, în cercurile guvernamentale există iritare pentru faptul că un senator sau altul dau declaraţii critice despre Guvern. E ceva banal într-o democraţie. Poate sunt iritaţi de faptul că alt senator sau alţi senatori reclamă că e un număr prea mare de ordonanţe de urgenţă. E un fapt banal. Senatorii şi deputaţii sunt aleşi ca să facă legi, ca să vorbească în numele alegătorilor şi convingerilor lor şi ca să pună probleme Guvernului, chiar atunci când îl susţin. Esenţial este, şi de asta spun că e o colaborare excelentă şi pentru care Guvernul sunt convins că este recunoscător, că pe toate iniţiativele Guvernului majoritatea parlamentară din Senat a dat un aviz favorabil, le-a susţinut, că de cele mai multe ori cred, cred, de fiecare dată, până la urmă, punctul de vedere al Guvernului a fost susţinut de majoritatea parlamentară din Senat. Aceasta este esenţial. Pentru că eu sper că nimeni – şi ştiu cu siguranţă că premierul Ponta nu e în această situaţie – nu-şi doreşte să transforme Parlamentul în Marea Adunare Naţională.

AGERPRES: În calitatea dumneavoastră de preşedinte de partid sunteţi mulţumit de activitatea din Guvern a miniştrilor liberali?

Crin Antonescu: Eu mă mulţumesc greu când vine vorba de politică şi asta o spun începând cu mine. Nu sunt pe deplin mulţumit nici de activitatea mea. Ca lider al Partidului Naţional Liberal nu sunt pe deplin mulţumit nici de activitatea miniştrilor liberali, nu sunt pe deplin mulţumit nici de activitatea primului-ministru şi a celorlalţi miniştri. E foarte greu să fii pe deplin mulţumit atunci când ai primit un vot atât de masiv şi atunci când aşteptările oamenilor sunt atât de mari. Cred că bilanţul Guvernului până în acest moment este unul pozitiv, cred că toţi miniştrii şi-au făcut, într-o măsură considerabilă, datoria, pentru că altfel i-am fi schimbat, dar asta cu deplina mulţumire cred că e greu de atins.

AGERPRES: Spuneaţi zilele trecute că vă simţiţi, într-un fel, şi ca un lider al Opoziţiei. Cum vă percep partenerii de coaliţie în această calitate? V-a spus cineva ‘să nu mai fii şi lider al Opoziţiei, Crin Antonescu’?

Crin Antonescu: Nu mi-a spus nimeni. Nu mi-a spus nimeni, dar atunci când eu am spus că mă simt în Opoziţie, asta nu avea de-a face cu Guvernul şi cu primul-ministru. Şi am şi precizat, chiar atunci când am spus-o, că nu e vorba de o opoziţie faţă de Guvern, ci o opoziţie faţă de Putere, pe care simt că n-o deţinem. Acum, ce cred liberalii îmi e clar, pentru că cei mai mulţi, dar nu toţi, simt la fel ca mine. Ce cred partenerii de coaliţie, asta este o întrebare. Dacă dânşii se simt într-adevăr la Putere, atunci probabil că declaraţia mea că mă simt în Opoziţie sau că sunt liderul Opoziţiei n-are darul să-i facă fericiţi. Dacă înţeleg şi dânşii – şi eu cred că înţeleg – că am putea greu afirma că suntem pe deplin la Putere, atunci probabil că sunt alături de mine şi îngroşăm rândurile Opoziţiei, la ceea ce este Putere şi încă nu ne aparţine. Am dat aici un exemplu. Îl reiau: am 70 la sută, am votul cetăţenilor într-o majoritate copleşitoare, doresc să fac nişte proiecte pe care le-am angajat faţă de cetăţeni. Modificarea Constituţiei, să spunem regionalizarea. Ne apucăm de chestiunea asta din prima zi a noului Parlament, o urmărim cu seriozitate, lucrăm, muncim la ea, facem acest proiect, exprimăm voinţa unei majorităţi. Deci, ar părea până acum că suntem la Putere. Vine Curtea Constituţională şi ne spune „da, proiectul e în regulă, e constituţional, e dreptul vostru să-l faceţi, că de-asta sunteţi în Parlament, dar nu vrem noi, şase inşi sau inse din Curtea Constituţională, să o aplicaţi timp de un an. Neavând nicăieri în Constituţia României o prevedere care permită aşa ceva, neavând nicăieri în legea Curţii Constituţionale o asemenea prerogativă care să-i permită Curţii aşa ceva, suntem în faţa unei decizii arbitrare, pe care totuşi n-o putem încălca pentru că, nu-i aşa, în momentul ăla nu mai suntem stat de drept. Unde-i puterea? Unde-i puterea legislativă? La noi, nu. Acesta e un exemplu simplu.

AGERPRES: Făceaţi referire şi la „alte instituţii decât cele alese de cetăţeni care schimbă miniştri”. Vă refereaţi la ANI şi la DNA, instituţii care, în rapoartele făcute de Comisia Europeană, sunt foarte apreciate la Bruxelles. Genul acesta de apreciere faţă de aceste instituţii vă afectează în vreun fel profilul de candidat la prezidenţiale?

Crin Antonescu: Nu ştiu. În general, în legătură cu astfel de instituţii, oamenii se feresc să vorbească. Eu, fiind mai în vârstă, mi-aduc aminte de modul în care tăceau oamenii înainte de ’89. Nu puteau să vorbească de partid, de Securitate, tovarăşul Ceauşescu… Oamenii politici mai cu seamă se tem să vorbească. Se tem să vorbească, o dată pentru ca nu cumva să intre chiar ei sub raza de acţiune a unor asemenea instituţii, dacă sigur simt că asta ar fi posibil, că au câte ceva care n-ar fi bine să fie cercetat cu prioritate sau, cazul al doilea, se tem că uriaşa, zic bine, uriaşa maşină de propagandă aşezată de Traian Băsescu şi nu numai îi striveşte imediat: eşti împotriva statului de drept, protejezi corupţii, lupţi împotriva eroicelor noastre instituţii. Eu nu sunt în niciuna din aceste două situaţii. Nu am niciun motiv să mă tem că vreuna din instituţiile astea s-ar supăra pe mine, poate să se supere sănătoase. Doi: nici această uriaşă presiune mediatică nu mă mai impresionează, pentru că se împlinesc mai bine de-o mie de zile de când, zilnic, sunt tocat de ea. Aşa încât am să spun că-mi pare o ciudată coincidenţă faptul că în 22 iulie, cred, este propus un ministru, Ovidiu Silaghi, om care în momentul respectiv n-avea nici cea mai mică problemă sau suspiciune legată de vreun act de corupţie. Premierul, după ce se informează, cu mijloacele unui premier, acceptă propunerea, o asumă oficial şi o înaintează preşedintelui. Îl întâlnesc pe preşedinte, la cererea sa, şi îl întreb clar dacă, din punctul de vedere al domniei sale, din informaţiile sale, există vreo problemă cu Ovidiu Silaghi şi îmi spune că nu, dar prelungeşte termenul, fără nicio justificare, de fapt, până undeva în luna august şi după aceea se întâmplă ca, în 9 august, un domn reţinut de jumătate de an în stare de arest dă o declaraţie care să-l incrimineze pe Ovidiu Silaghi. Nu mă bag în Justiţie. Justiţia a deschis un dosar, îl lucrează, n-o împiedic cu nimic. Ovidiu Silaghi, în această situaţie, şi-a şi retras candidatura pentru postul de ministru ca să nu se spună că obstrucţionează Justiţia. Dar cred că am voie, ca un cetăţean liber, să remarc aceste întâmplări, aceste coincidenţe şi să am îndoieli.

AGERPRES: Dar în 70 la sută, domnule preşedinte, nu există şi pârghiile…

Crin Antonescu: Nu. Nu. La 70 la sută…

AGERPRES: …pentru a reglementa toate aceste probleme.

Crin Antonescu: Nu. La 70 la sută existau pârghiile ca, în momentul în care ministrul Justiţiei făcea noi propuneri pentru conducerea parchetelor, să fi avut curajul să propună nişte oameni noi. Eu nu acuz aici nici pe cei care au fost numiţi, nu acuz nici pe cei care au lucrat înainte. Spun doar că fusese o enormă dezbatere, o enormă polemică, foarte multe cazuri discutate de presă, foarte multe alte coincidenţe de felul celei pe care v-am spus-o acum. În jurul unor oameni plana bănuiala, suspiciunea că acţionează uneori, dacă nu la comandă politică, dintr-o simpatie sau sub o influenţă politică. Era extrem de sănătos şi stătea în puterea noastră, cu 70 la sută, ca propunerile să fie nişte oameni noi, nişte oameni prestigioşi în profesia lor, despre care să nu se poată să se spună că sunt oamenii lui Băsescu, că sunt oamenii lui Ponta sau ai lui Antonescu, că sunt ai PDL-ului, că sunt ai PSD-ului sau ai PNL-ului.

AGERPRES: Şi ce s-a întâmplat?

Crin Antonescu: Păi, nu ştiţi? S-a făcut o coabitare frumoasă, s-a făcut o propunere negociată politic, adică exact ceea ce Bruxelles-ul ne cerea să nu facem şi ceea ce era normal să nu facem, negociată politic între domnul preşedinte Băsescu şi domnul prim-ministru Ponta. Un om, actualul procuror general, care fusese propus, un om nou, care fusese propus şi respins, respins cu ocări de CSM, a fost acceptat de această dată ca fiind foarte bun. Şi… mergem mai departe. Asta-i povestea lui 70 la sută.

AGERPRES: În fine, domnule preşedinte, există în momentul de faţă o opinie unitară, un proiect unitar din partea primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene în ceea ce priveşte regionalizarea?

Crin Antonescu: Sper că da. Numai că de un proiect unitar, în sensul de un proiect complet şi agreat de toate părţile în interiorul majorităţii, nu putem încă vorbi. Lucrăm la asta, lucrează şi colegii noştri din PSD, lucrăm şi noi. La începutul săptămânii viitoare sper să aibă loc o primă reuniune comună. Trebuie să ne grăbim. Sper să reuşim, pentru că e vorba de o lege cu efecte copleşitor de importante. E vorba de o lege care nu poate fi făcută doar ca să fie bifată. E o lege în urma căreia să obţinem şanse considerabile, reale de dezvoltare economică pe palierul regional, altfel n-are rost să facem legea. Doi: să vedem foarte clar cum evităm capcanele unei supraîncărcări birocratice. Noi prin această lege trebuie să obţinem descentralizare şi simplificare birocratică, nu cumva apariţia unui etaj suplimentar de administraţie. Statul român nu poate susţine trei etaje de administraţie bine încărcate, ca nişte ciorchini roditori.

AGERPRES: Obstacolele le simţiţi mai degrabă dinspre PNL sau PSD, unde sunt cele mai mari observaţii?

Crin Antonescu: Aici eu nu am depistat o controversă sau o confruntare pe partide. Că, până la urmă, un preşedinte de consiliu judeţean, un primar sau un consilier au cam aceleaşi probleme, se confruntă cam cu acelaşi tip de probleme, fie că el e pesedist, penelist sau din Partidul Poporului – Dan Diaconescu. Nu, eu, până în prezent, nu am constatat o confruntare între partide.

%d blogeri au apreciat: