Tag Archives: Camera deputatilor

PLENUL CAMEREI DEPUTATILOR DEZBATE LUNI MOTIUNEA SIMPLA „GUVERNUL PONTA III AMENINTA VIATA PACIENTILOR „INITIATA DE FOSTII COLEGI DE GUVERNARE,”LIBERALII”DIN ARIPA PNL-ANTONESCU!

31 mart.

Deputaţii dezbat luni moţiunea simplă pe Sănătate iniţiată de PNL

vot parlament

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă ‘Guvernul Ponta 3 ameninţă viaţa pacienţilor: amână lista de medicamente compensate’, în care liberalii cer Guvernului introducerea noii liste de medicamente compensate de la 1 aprilie 2014. 

În textul moţiunii, deputaţii PNL – iniţiatorii demersului – îi cer ministrului Sănătăţii şi premierului respectarea angajamentului politic şi introducerea noii liste de medicamente compensate, ceea ce va determina o îmbunătăţire a calităţii vieţii pacienţilor şi o reducere a costurilor îngrijirilor de sănătate, prin perioade mai scurte de spitalizare, o refacere mai rapidă şi implicit o reintegrare mai uşoară în familie şi la locul de muncă.

‘Constatăm cu regret că odată cu schimbarea componenţei Guvernului multe promisiuni guvernamentale, care reprezentau priorităţi până acum două luni, nu se mai află pe agenda prim-ministrului Victor Ponta şi a Guvernului pe care îl conduce. Ne referim, în special, la introducerea noii liste de medicamente compensate, condiţionalitate FMI, şi totodată un angajament ferm pe care ni l-am luat împreună cu PSD prin Programul de guvernare USL, despre care premierul spune permanent că-l va duce la îndeplinire, ceea ce ne-ar bucura. Însă până acum nu am asistat decât la promisiuni, fără rezultate. Privim la disperarea asociaţiilor de pacienţi, care constată şi ele că toate eforturile depuse până în prezent au fost în zadar şi că viaţa lor depinde, din nou, de semnătura unui ministru şi a unui premier. Faptul că astăzi Guvernul Ponta 3 are o altă componenţă politică a Cabinetului nu îl derobează de răspunderea şi de obligaţia de a respecta cuvântul dat în faţa populaţiei’, menţionează deputaţii PNL, în document.

Semnatarii moţiunii susţin că PNL şi-a respectat angajamentul luat în faţa populaţiei şi a lăsat lista de medicamente compensate ‘la cheie’, după îndelungate consultări cu renumiţi medici şi profesori, asociaţii de pacienţi, dar şi cu reprezentanţii industriei farmaceutice.

Cu toate acestea, spun ei, actualul ministru al Sănătăţii invocă lipsa banilor ca principal argument pentru neintroducerea listei de medicamente compensate de la 1 aprilie 2014, aşa cum fusese angajamentul iniţial luat în faţa pacienţilor, dar şi a organismelor financiare internaţionale.

Moţiunea simplă pe Sănătate va fi dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor luni, iar marţi va primi votul final. AGERPRES

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR ,SOCIAL-DEMOCRATUL ,VALERIU ZGONEA:”TRAGEDIA AVIATICA DIN MUNTII APUSENI PE AGENDA PRIMEI SEDINTE A BIROULUI PERMANENT!

27 ian.

 

 

Accidentul aviatic din munţii Apuseni se va afla pe agenda primei şedinţe a Biroului permanent din sesiunea care începe în februarie, a anunţat luni preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, adăugând că parlamentarii vor încerca să găsească o soluţie pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete.

 

 

„Este un accident regretabil, care arată o slăbiciune la nivelul cooperării între diferite instituţii, generată de implicarea factorului politic în ultimii ani. De aceea s-a degradat această cooperare. La nivelul Parlamentului vom discuta la începutul sesiunii care sunt căile prin care noi, ca parlamentari, putem să identificăm soluţiile ca pe viitor să nu mai existe astfel de cazuri. Parlamentul poate să aibă o dezbatere, să facă o subcomisie în cadrul Comisiei de apărare, poate să facă o comisie specială de anchetă în acest caz, să aibă un raport, eu nu pot să iau o decizie decât în concordanţă cu liderii grupurilor politice parlamentare şi pe agenda primei reuniuni a Biroului permanent va fi şi această temă”, a spus Zgonea la Palatul Parlamentului.

El a precizat că a fost începută pe acest subiect o procedură juridică, Guvernul ia măsuri după raportul făcut de vicepremierul Gabriel Oprea, iar când cele două proceduri sunt încheiate, Parlamentul poate să înceapă o dezbatere, altfel s-ar suprapune unei analize a procurorilor, ceea ce regulamentele nu permit. AGERPRES.

RETROSPECTIVA 2013 LA CAMERA DEPUTATILOR: AU FOST ADOPTATE IN ACEST AN 324 DE PROIECTE LEGISLATIVE,9 MOTIUNI SIMPLE RESPINSE!

30 dec.

 

 

La Camera Deputaţilor au fost adoptate în acest an 324 de proiecte legislative, au fost dezbătute 9 moţiuni simple, respinse însă la vot, activitatea acestui for legislativ continuând cu înfiinţarea a două comisii noi, cu modificări semnificative în componenţa grupurilor politice parlamentare, iar cinci deputaţi şi-au pierdut mandatul şi nu au mai fost înlocuiţi în sesiunile din 2013.

 

 

* Camera Deputaţilor şi-a început activitatea în debutul acestui an cu un total de 412 deputaţi, însă, până la începutul lunii decembrie, au rămas 407. Cinci deputaţi şi-au pierdut mandatul, dintre care patru sunt sau au fost liberali: Dan Radu Ruşanu – desemnat de Parlament să conducă Consiliul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, George Becali – condamnat la închisoare, Eduard Hellvig şi Ovidiu Silaghi – ambii au plecat în Parlamentul European. Deputaţii Hellvig şi Silaghi şi-au anunţat demisia din parlamentul intern în luna septembrie, după ce DNA a cerut Parlamentului, pentru Ovidiu Silaghi, să încuviinţeze începerea urmăririi penale pentru trafic de influenţă. Conducerea PNL a decis atunci ca Silaghi şi Hellvig să preia mandatele de europarlamentar rămase vacante în urma demisiei lui Cristian Buşoi (numit la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate) şi a Ramonei Mănescu (desemnată ministru al Transporturilor). Cel de-al cincilea deputat care şi-a pierdut mandatul este Aurel Nechita, fost deputat PSD, declarat incompatibil de instanţă.

* Şi în componenţa grupurilor parlamentare au intervenit o serie de modificări. PP-DD a avut cele mai mari pierderi – 21 de deputaţi de la începutul anului şi până acum, ei devenind membri PC, UNPR, PNL, PSD sau independenţi. PDL a pierdut 9 deputaţi, care s-au regăsit ulterior în grupurile PNL, UNPR, PC sau independenţi.

În acest moment, grupul deputaţilor PSD are 167 de membri, cel al PNL are 100 de membri, PDL – 47 de membri, grupul parlamentar al PP-DD are 27 de deputaţi, grupul minorităţilor naţionale – 18 membri, tot câte 18 membri au şi grupurile UDMR şi PC, iar 12 deputaţi sunt neafiliaţi. Aceştia din urmă au încercat să-şi constituie un grup de independenţi, însă Regulamentul Camerei Deputaţilor nu permite acest lucru.

* Camera Deputaţilor are din acest an încă două comisii: Comisia pentru mediu şi Comisia pentru transporturi. Conducerea deputaţilor a decis, de asemenea, să achiziţioneze 50 de autoturisme pentru membrii Biroului Permanent, pentru preşedinţii de comisii şi pentru liderii de grup, înlocuind în acest fel maşinile vechi de 12 ani pe care aceştia le foloseau. Pe de altă parte, s-a decis reducerea consumului de hârtie, iniţiativă care, potrivit preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, va duce la economisirea a 300.000 de lei anual din bugetul instituţiei. Un alt punct important în activitatea Camerei Deputaţilor din acest an a fost demararea unui concurs de proiecte pentru reamenajarea esplanadei Palatului Parlamentului. Au fost desemnate cele mai bune trei proiecte, iar anul viitor urmează ca unul dintre acestea să fie pus în aplicare, pentru ca cetăţenii să aibă acces permanent în curtea Palatului Parlamentului.

* Din ianuarie până la începutul lunii decembrie, Camera Deputaţilor a adoptat 324 de legi, potrivit site-ului instituţiei. Au fost înregistrate pe parcursul anului 536 de iniţiative legislative. Din cele 324 de legi adoptate, 200 sunt ordonanţe de guvern sau ordonanţe de urgenţă ale guvernului. Printre cele mai importante legi adoptate de deputaţi amintim: Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, legea privind gestionarea câinilor fără stăpân, legea privind sistemul unitar de pensii, legea privind implementarea în şcoli a programului de consum a fructelor proaspete.

* Deputaţii Opoziţiei au depus 9 moţiuni simple în acest an, toate fiind respinse la vot. Astfel, deputaţii PDL şi PP-DD au înaintat spre dezbatere moţiunea simplă „Taxare până la capăt! USL te vrea sărac”, în care se solicita retragerea imediată a proiectului de buget pe anul 2014, „stoparea furtului din banul public şi transparentizarea cheltuielilor şi veniturilor bugetelor centrale şi locale”. Alte moţiuni au purtat numele „CFR Marfă – cronica unei privatizări eşuate”, „Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niţă”, „Salvaţi metroul bucureştean”, „Guvernul Ponta – fabrică de şomeri”, „Politica antieuropeană sau cum poate trăi USL fără Schengen”, „Companiile de stat în guvernarea USL, management de stat sau cumetrie de partid”, „Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei”. AGERPRES.

CAMERA DEPUTATILOR A VOTAT VINERI DE SFANTUL STEFAN,CEREREA DE INCUVINTARE A ARESTARII PREVENTIVE IN CAZUL DEPUTATULUI P.C. GHEORGHE COMAN!

27 dec.

 

 

Camera Deputaţilor a votat vineri cererea de încuviinţare a arestării preventive în cazul deputatului PC Gheorghe Coman.

 

 

În favoarea cererii s-au pronunţat 190 deputaţi, iar 34 au fost împotrivă. Au fost prezenţi la şedinţă 254 de deputaţi.

Deputaţii PSD, PNL, PC, PDL şi PP-DD au anunţat, în plenul Camerei, înaintea procedurii de vot, că vor vota pentru solicitarea Parchetului General.

Camera Deputaţilor a fost sesizată oficial de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, cu cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care se solicită încuviinţarea arestării preventive a lui Gheorghe Coman, acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor avizase favorabil această cerere. Votul în plen a fost cu bile, iar Gheorghe Coman nu s-a prezentat la şedinţă.AGERPRES.

SECRETARUL CAMEREI DEPUTATILOR NICOLAE MIRCOVICI,DESPRE PROCEDURA VIZAND O NOUA PROPUNERE PENTRU SEFIA SRTV!

18 dec.

Parlamentarii se vor reuni în şedinţă comună pentru a lua în discuţie o nouă propunere pentru funcţia de director general interimar al Televiziunii Române după reunirea comisiilor de cultură, a declarat marţi secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici.

 

 

„Urmează să se reunească comisiile de cultură, să se facă propuneri la Biroul permanent şi atunci se convoacă şedinţă comună. Dacă se înţeleg, posibil să se facă pe data de 30 decembrie”, a spus Mircovici.

Plenul comun al Parlamentului a respins marţi propunerea de numire a lui Rareş Bogdan în funcţia de director interimar al Societăţii Române de Televiziune, din lipsă de cvorum legal.

Rezultatul votului a fost: 174 de voturi „pentru” şi două „împotrivă”, iar votul nu este valid pentru că era nevoie de un cvorum legal de 291 de parlamentari. AGERPRES.

PLENUL CAMEREI DEPUTATILOR VA DEZBATE JOI MOTIUNEA SIMPLA „TAXAREA PANA LA CAPAT.USL TE VREA SARAC”,INITIATA DE GROPARII ROMANIEI PD-L SI PP-DD!

28 nov.

Moţiunea simplă „Taxarea până la capăt. USL te vrea sărac”, iniţiată de deputaţi PDL şi PP-DD, va fi dezbătută şi votată joi de plenul Camerei Deputaţilor.

psd-si-pnl-boicoteaza-sedinta-parlamentului-in-care-se-va-citi-decizia-cc-privind-referendumul-protest-in-fata-parlamentului-164831

Deputaţii Partidului Democrat Liberal şi cei ai Partidului Poporului Dan Diaconescu au depus în urmă cu două săptămâni, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă „Taxarea până la capăt. USL te vrea sărac”, dar nu a fost luată în considerare, întrucât bugetul de stat, la care se referă documentul, nu se afla încă în dezbaterea Parlamentului. Ulterior moţiunea a fost reformulată şi depusă din nou.

În textul moţiunii, semnatarii consideră „de o gravitate deosebită blocajul economic în urma deciziilor greşite de guvernare ale USL şi absenţa măsurilor pentru însănătoşirea mediului de afaceri sau pentru crearea de locuri de muncă” şi cer Guvernului „retragerea imediată a proiectului de buget pe anul 2014, stoparea furtului din banul public şi transparentizarea tuturor cheltuielilor şi veniturilor bugetelor centrale şi locale”.

De asemenea, semnatarii moţiunii solicită diminuarea evaziunii fiscale, „încetarea atacurilor Guvernului condus de Victor Ponta asupra mediului de afaceri şi a nivelului de trai a românilor”, reconsiderarea măsurilor pentru anul 2014 care afectează traiul românilor şi adoptarea de urgenţă a măsurilor de stimulare a creşterii economice şi de creare a noi locuri de muncă.

„Guvernul neputincios al USL nu a adus nimic bun pentru români, ci asigură supravieţuirea României exclusiv din munca angajaţilor şi pensionarilor, din puţinii bani ai mediului privat. PDL a oferit Guvernului, în nenumărate rânduri, soluţii concrete şi fezabile pentru relansarea economică, pentru crearea de locuri de muncă, pentru sprijinirea mediului de afaceri şi pentru stimularea consumului. Cu toate că Victor Ponta s-a angajat că va implementa astfel de măsuri, USL a continuat şi continuă să promoveze acelaşi tip de politici falimentare: noi taxe, noi impozite sau majorarea celor existente”, se susţine în textul moţiunii.

Semnatarii moţiunii consideră că economia românească este blocată, Guvernul Ponta a instaurat impredictibilitatea fiscală, investiţiile străine directe ocolesc România, acordarea ajutoarelor de stat pentru IMM-uri a eşuat, ţinta pentru absorbţia fondurilor europene a fost ratată, datoria românilor creşte exponenţial.

„Proiectul de buget pe anul 2014 este unul pur electoral. Proiectul de buget pe anul 2014 este unul parşiv: ia mult prin taxe şi dă puţin înapoi românilor. Taxele suplimentare din anii 2013 şi 2014 scot din buzunarele românilor şi ale firmelor încă 8 miliarde de lei. (…) Prin proiectul de buget pe anul 2014, guvernarea USL ne arată clar că intenţionează să îngroape mediul privat şi clasa de mijloc care generează valoare adăugată în economie”, se mai arată în textul moţiunii. AGERPRES.

PRESEDINTELE VALERIU ZGONEA SI BUGETUL CAMEREI DEPUTATILOR PE 2014,ESTE UNUL DE „CRIZA”,222 MILIOANE LEI!

19 nov.

Bugetul Camerei Deputaţilor pe 2014 este unul de criză, proiecţia acestuia fiind de 222 milioane lei, a declarat luni seara preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

parlament_dcnews_ro_84409300

„Vom avea după angajarea răspunderii, mâine la ora 15,00, un plen al Camerei Deputaţilor pentru a discuta bugetul Camerei şi alte chestiuni, el e pregătit în această seară, mâine va intra în Comisie şi, conform procedurii, el trebuie să fie votat întotdeauna înainte de a fi votat bugetul de stat. Ceea ce pot să vă informez este că chestorii, în această seară, au semnat proiecţia de buget de 222 milioane de lei, aşa cum ne-am înţeles cu Ministerul Finanţelor”, a precizat Zgonea după şedinţa comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

El a precizat că este un buget „care înseamnă şi tăieri, şi anumite restricţii”.

„Tot ce este sub 240 de milioane de lei este un buget de criză care înseamnă şi tăieri, şi anumite restricţii. Un buget normal la 407 parlamentari este în jur de 240 milioane lei, iar la 334 – în jur de 220 milioane de lei. Acesta era bugetul fără investiţii. Şi am avut 198 de milioane, ni s-au tăiat 2 milioane în vară, ni s-au dat 12 milioane plus două milioane de la Senat, suntem cam în 216 milioane – 218 milioane lei, cu totul la zero, adică fără să avem nicio intervenţie la această clădire, amânând toate investiţiile care au fost făcute, o degradare care se accentuează, plus cele legate de buget. Noi ne-am păstrat parametrii salariali aşa cum sunt. Când o să-l aveţi mâine (bugetul n.r.), aş vrea să faceţi o diferenţiere foarte clară între întreţinerea acestei clădiri a Palatului Parlamentului şi bugetul efectiv al Camerei Deputaţilor”, a susţinut preşedintele Camerei Deputaţilor.

Zgonea a spus că, faţă de anul acesta, anul viitor ar trebui să nu se mai meargă pe ce s-a făcut în ultimii 7-8 ani, când plăţile din luna decembrie se făceau în ianuarie.

„Este o chestie pe care am făcut-o în fiecare an, ca să ne încadrăm în buget. Mai ales în perioadă de criză, tot ce era salariat şi deputat, inclusiv indemnizaţia şi suma forfetară, erau plătite în luna ianuarie”, a afirmat acesta.

Cât priveşte bugetul pentru amenajarea esplanadei din faţa Palatului Parlamentului, Zgonea a spus că ştie numai despre sumele ce vor fi alocate studiului de fezabilitate şi proiectului tehnic.

„Nu e un proiect pe care să-l faci peste noapte. Nici din punct de vedere legal nu poţi să-l faci în acelaşi an. O să mă consult cu colegii mei şi, în momentul în care am toate datele, vom discuta aşa cum am făcut în fiecare an, pe bugetul Camerei Deputaţilor şi pe bugetul de stat, cu cifrele în faţă şi cu explicaţiile necesare”, a concluzionat Zgonea. AGERPRES .

CAMERA DEPUTATILOR A ADOPTAT TACIT UN PROIECT UDMR: LIMBA MAGHIARA OFICIALA IN JUSTITIE!

2 nov.

Parlamentarii UDMR Marton Arpad şi Mate Andras au inițiat o propunere legislativă în care se stipulează că judecătorii și procurorii stagiari pot da un test de competență lingvistică în limba unei minorități. Dacă trec testul, ei ”au prioritate în alegera posturilor de la judecătoriile în a căror rază minoritatea naţională respectivă are o pondere semnificativă”. Propunerea a fost adoptată tacit de Camera Deputaților.

psd-si-pnl-boicoteaza-sedinta-parlamentului-in-care-se-va-citi-decizia-cc-privind-referendumul-protest-in-fata-parlamentului-164831

Prin proiectul legislativ inițiat de cei doi UDMR-iști, necunoșterea limbii unei minorităţi poate deveni un obstacol care doreşte să-şi exercite meseria într-o zonă în care minoritatea respectivă are o pondere semnificativă. “Pentru posturile vacante care necesită cunoaşterea limbii unei minorităţi naţionale pot participa doar candidaţii care au susţinut un examen de cunoaştere a limbii minorităţii naţionale respective”, stipulează proiectul respectiv, scrie RTV.

Mai mult, cererile şi probele într-un dosar vor putea fi depuse şi în limba minorităţilor, iar cheltuielile de traducere ar urma să fie suportate de către bugetul de stat.

Propunerea a fost avizată negativ de către Guvern şi de către Consiliul Superior al Magistraturii. Acum, totul ține de Senat, care are posibilitatea de a amenda sau de a respinge legea.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR VALERIU ZGONEA II CERE PRESEDINTELUI SENATULUI CRIN ANTONESCU ,CA ACEST FOR SA RETURNEZE DATORIA DE DOUA MILIOANE EUROI!

30 oct.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea a precizat că Senatul trebuie să returneze datoria de două milioane de lei pe care o are la Camera Deputaților, pentru că altfel Camera ar avea probleme financiare serioase.

????????????????????????????

”Datoria Senatului a făcut parte din discuțiile cu premierul Victor Ponta și există, în banii pe care i-au primit, 9,2 milioane, și returnarea acestei datorii către Camera Deputaților. Un lucru corect, pentru că, dacă vă aduceți aminte, la rectificarea din iulie noi am pierdut două milioane și Senatul a primit două milioane”, a declarat Valeriu Zgonea.

El a precizat că bugetul Camerei Deputaților se bazează pe returnarea datoriei din partea Senatului, pentru că altfel riscă să nu mai poată plăti angajații Camerei. ”Nu pot să-mi permit să nu plătesc angajații Camerei Deputaților, angajații parlamentarilor, să-i plătesc eșalonat sau fără bani pe luna decembrie”, a mai spus Zgonea.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Senatul nu va returna datoria, Zgonea a precizat că în acest caz Camera Deputaților ar avea probleme financiare destul de mari.

”Nu este un lucru foarte bun. Pentru că, într-un fel sau altul, este ce s-ar întâmpla cu dumneavoastră dacă stați în gazdă și nu pltătiți gazda. Vă rog să vă întrebați ce se întâmplă cu fiecare român, în momentul în care nu plătește energia electrică sau alte utilități. Ce s-ar întâmpla?”, a concluzionat Valeriu Zgonea.

ASTAZI MOTIUNEA SIMPLA PRIVIND PRIVATIZAREA CFR MARFA IN CAMERA DEPUTATILOR!

28 oct.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor decide luni programul de dezbatere şi vot al moţiunii simple privind privatizarea CFR Marfă, după ce săptămâna trecută conducerea Camerei de hotărât ca, de principiu, moţiunea să fie dezbătută luni şi votată marţi.

1320232148camera_deputatilor_36418100

„În privinţa moţiunii simple pe tema CFR Marfă lucrul se va definitiva luni, inclusiv problema programului Camerei, pentru că de principiu s-a aprobat ca luni, la ora 16,00, să fie prezentarea şi dezbaterea moţiunii, urmând ca marţi să fie votul final”, a anunţat secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici.

El a adăugat că este posibil ca dezbaterea moţiunii să fie marţi, la ora 10,00, urmată de vot final, având în vedere faptul că ministrul Ramona Mănescu participă, împreună cu premierul Victor Ponta, săptămâna viitoare, luni şi marţi, la Istanbul, la o serie de activităţi.

„Să vedem care dintre zile o consideră mai importantă acolo şi în funcţie de acest lucru se va stabili de comun acord programul Parlamentului”, a spus acesta.

Iniţiatorii, deputaţii PDL şi PP-DD, solicită în moţiunea simplă pe tema privatizării CFR Marfă declanşarea unei anchete de către Corpul de Control al primului-ministru în ceea ce priveşte elaborarea hotărârilor de guvern prin care au fost aprobate Strategia de Privatizare şi condiţiile contractului de vânzare-cumpărare pentru CFR Marfă.

Se mai solicită asumarea unei dezbateri publice autentice asupra noii Strategii de Privatizare a companiei, inclusiv la nivel parlamentar, realizarea unei evaluări corecte a activelor companiei şi a poziţiei acesteia pe piaţă, astfel încât preţul de pornire pentru un nou proces de privatizare să reflecte valoarea reală a CFR Marfă, transmiterea concluziilor anchetei Corpului de Control către Parlament şi Direcţia Naţională Anticorupţie pentru identificarea persoanelor care trebuie sancţionate pentru „eşecul de proporţii” al acestei privatizări.

CAMERA DEPUTATILOR A RESPINS PRIMA MOTIUNE SIMPLA A OPOZITIEI!

26 oct.

Adoptarea OUG 26/2013 pentru întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul este acţionar majoritar şi respingerea primei moţiuni simple a actualei sesiuni au constituit principalele momente din activitatea Camerei Deputaţilor în această săptămână.

p

*Intitulată „Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei”, moţiunea simplă privind Codul insolvenţei a fost iniţiată de 55 de deputaţi PP-DD şi PDL. În acest document, iniţiatorii cereau „încetarea imediată a atacurilor asupra mediului de afaceri şi a presei independente, revocarea imediată a Ordonanţei de urgenţă privind Codul insolvenţei, punerea în dezbatere publică a acestui subiect deosebit de important şi adoptarea acestuia de Parlament prin lege, şi nu prin Ordonanţă de Guvern”.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a respins acuzaţiile aduse calificându-le drept „nefondate” şi consideră că acuzaţiile au fost formulate şi pentru ca iniţiatorii Codului Insolvenţei să poată explica mai bine de ce a fost nevoie de o nouă reglementare în domeniu. Moţiunea a fost respinsă cu 65 de voturi pentru, 234 împotrivă şi 21 de abţineri.

Ulterior, deputatul PDL Alexandru Nazare a anunţat că democrat-liberalii vor ataca noul Cod al insolvenţei la Curtea Constituţională a României.

*O nouă moţiune a fost însă depusă la Camera Deputaţilor, deputaţi PDL şi ai PP-DD formulând documentul „CFR Marfă – cronica unei alte privatizări eşuate”. Biroul Permanent a decis ca această moţiune să fie prezentată şi dezbătută în plenul Camerei cel mai probabil lunea viitoare, urmând ca marţea viitoare să fie dat votul final.

*Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi Ordonanţa de urgenţă 26/2013 pentru întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară. Potrivit ordonanţei, operatorii economici nu pot acorda membrilor adunărilor generale ale acţionarilor remuneraţii mai mari de 25% din indemnizaţia fixă lunară a directorilor generali/directorilor pe şedinţă şi pentru mai mult de o şedinţă pe lună.

*Un alt proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor, în această săptămână, în mod tacit însă, vizează modificarea statutului judecătorilor şi procurorilor, potrivit căruia magistraţii care au fost condamnaţi definitiv îşi pierd pensia de serviciu şi indemnizaţia. Termenul pentru dezbatere şi vot final stabilit pentru 16 octombrie a fost depăşit.

* Cei trei câştigători ai concursului de idei pentru reamenajarea spaţiului verde din jurul Palatului Parlamentului au fost desemnaţi, în aproximativ şase luni urmând să de stabilească suma necesară punerii în aplicare a unuia dintre proiecte.

„Pe locul 1 este proiectul arhitectului Vladimir Ionuţ Boc, el este câştigătorul concursului. A fost ales atât de către juriu, cât şi de către bloggeri. Pe locul 2 s-a clasat lucrarea arhitectului Gheorghiu Petru, iar pe locul 3, cea a firmei ‘Soare şi Yokina’. Intrăm în a doua etapă, în care trebuie să strângem resurse financiare pentru ca proiectele să devină realitate”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

* Comisia juridică din Camera Deputaţilor a avizat favorabil miercuri propunerea Comisiei Europene de instituire a Parchetului European. Preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, a explicat că acest Parchet European doreşte stabilirea unui sistem european coerent pentru cercetarea şi urmărirea penală a infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, asigurarea unei cercetări şi urmăriri penale mai eficiente a infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE, creşterea numărului de urmăriri penale conducând la mai multe condamnări şi la recuperarea fondurilor europene obţinute în mod fraudulos.

* Camera Deputaţilor va semna cel mai probabil pe 15 noiembrie contractul de achiziţie a 50 de autoturisme pentru membrii Biroului Permanent, liderii de grupuri şi preşedinţii de comisii, a declarat marţi secretarul general adjunct al Camerei, George Dumitrică. Secretarul general adjunct al Camerei a adăugat că a apelat la Programul „Rabla” şi a obţinut 34 de tichete valorice, în valoare de 221.000 de lei, sumă care va fi scăzută din suma totală prinsă în bugetul pe anul 2013 pentru achiziţionarea de maşini.

* Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis marţi să trimită Comisiei juridice scrisoarea Agenţiei Naţionale de Integritate în care se solicită constatarea demiterii deputatului democrat-liberal Ştefan Bucur Stoica. ANI a solicitat Camerei Deputaţilor să îl demită pe deputatul PDL Ştefan Bucur Stoica, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a declarat incompatibil.

ANI a constatat faptul că Ştefan Bucur Stoica, când era consilier judeţean în cadrul CJ Dolj, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, şi calitatea de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003.

* Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut o întrevedere cu ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Jean-Hubert Lebet, la care s-a discutat despre stadiul cooperării bilaterale, precum şi despre dinamica dialogului la nivel parlamentar, fiind subliniat rolul important al acestuia în promovarea colaborării dintre cele două ţări.

* Preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul Mircea Lubanovici, s-a arătat interesat marţi la o întrevedere cu deputatul Pierre-Yves Le Borgn’, membru al Comisiei de politică externă din cadrul Adunării Naţionale a Republicii Franceze, de susţinerea unei propuneri legislative europene a oaspetelui francez privind familia.

* Valeriu Zgonea a afirmat luni că ar trebui să existe o sancţiune pentru parlamentarul care pune o întrebare, dar care nu este prezent în sală atunci când reprezentanţii Guvernului vin să răspundă interpelărilor. În altă ordine de idei, Zgonea a susţinut că şi-ar dori să mărească salariile mai mici de 1.000 de lei ale angajaţilor instituţiei, iar aceştia să beneficieze şi de o masă caldă la prânz, dar şi de ţinute noi.

*Deputatul Miron Alexandru Smarandache a demisionat din grupul PP-DD şi se înscrie în grupul PSD, decizia deputatului fiind adusă luni la cunoştinţa plenului. Miron Alexandru Smarandache este deputat de Bacău, iar plecarea lui reduce grupul parlamentar al PP-DD la 27 de membri. La începutul mandatului grupul parlamentar al PP-DD număra 48 de deputaţi.

IGOR CORMAN,PRESEDINTELE PARLAMENTULUI MOLDOVEAN,A DECLARAT LUNI IN CAMERA DEPUTATILOR CA R.MOLDOVA ESTE MAI APROAPE DE U.E.!

1 oct.

Preşedintele Parlamentului moldovean, Igor Corman, a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că Republica Moldova este mai aproape ca oricând de Uniunea Europeană, având convingerea că dezvoltarea ţării nu are alternativă, iar guvernanţii au obligaţia de a edifica un stat modern european.

093018311114027659

„Astăzi, Republica Moldova este mai aproape ca oricând de UE, sigur vom avea multe etape de parcurs până când ne vom ocupa locul firesc în familia popoarelor europene. Avem convingerea că opţiunea noastră de dezvoltare europeană a ţării nu are alternativă; mai mult decât atât, este ireversibilă, avem obligaţia dar şi şansa de a edifica un stat modern european şi mai avem voinţa fermă de onora acest angajament şi de a face faţă şansei pe care ne-o oferă istoria”, a afirmat Igor Corman.

Preşedintele Parlamentului din Republica Moldova a arătat că summit-ul de la Vilnius va marca o etapă importanta în relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

„Crearea zonei de comerţ liber ne mai deschide calea spre integrarea economică. În piaţa unică europeană am finalizat în mare parte implementarea angajamentelor privind liberalizarea vizelor şi avem îndreptăţita încredere că nu va întârzia o decizie pozitivă şi în această privinţă, asta ar însemna şi ridicarea barierelor vizelor pentru cetăţenii noştri de pe hotarul de pe Prut”, a explicat Corman.

În opinia sa, integrarea europeană şi cooperarea cu partenerii tradiţionali din est nu trebuie să se excludă reciproc, ci să se completeze.

„Adesea am bătut pasul pe loc şi am ratat ocazii, iar clasa politică s-a lăsat antrenată în nesfârşite polemici sterile care au divizat societatea şi au privat-o de perspectivele unei modernizări. Integrarea europeană şi cooperarea cu partenerii tradiţionali din est nu trebuie să se excludă una pe alta, ci să se completeze. Antagonizarea geopolitică este o cale contraproductivă fără sorţi de izbândă şi nu are perspectivă pentru ţara noastră. Perspectivă are cooperarea, nu confruntarea. Cred că o astfel abordare este în interesul dezvoltării noastre fireşti, pregătirea terenului pentru reintegrarea ţării, consolidării statului şi societăţii noastre multiculturale. Ne dorim pace şi armonie în societate”, a susţinut preşedintele Parlamentului Moldovei.

Igor Corman a mai apreciat că relaţia moldo-română a cunoscut în 22 de ani o evoluţie sinusoidală, existând complexe şi clişee atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti, dar în ultimii ani relaţia s-a dezvoltat într-o manieră firească, a devenit mai matură şi mai pragmatică, bazându-se pe valori europene şi de interes comun.

„Îmi exprim satisfacţia şi bucuria pentru că relaţiile moldo-române sunt pe calea cea bună, aşa cum le stă bine unor buni vecini. Este în puterile noastre să facem şi mai multe, noi putem şi trebuie să construim mai multe poduri peste Prut, mai multe poduri de flori, dar şi de piatră, astfel încât în relaţia noastră să avem şi poezie, şi pragmatism”, a adăugat Igor Corman.

PREMIERUL VICTOR PONTA:BUGETUL LA CAMERA DEPUTATILOR A FOST DEPASIT DATORITA CONTESTARII REGULAMENTULUI DE FUNCTIONARE A LEGISLATIVULUI LA CCR!

27 sept.

Bugetul Camerei Deputaţilor a fost depăşit din cauza nenumăratelor contestări la Curtea Constituţională a regulamentului de funcţionare a forului legislativ, a susţinut joi, într-o conferinţă de presă, premierul Victor Ponta.

ponta-guvern-310x207

Întrebat dacă la rectificarea bugetară va lua în calcul faptul că deputaţii nu mai au fonduri pentru sumele forfetare, premierul a arătat că, la rectificarea din luna octombrie, va vedea toate instituţiile care au nevoie de supliment pentru salarii.

„Însă vedeţi şi la Camera Deputaţilor s-a întâmplat, această depăşire de buget este din cauza nenumăratelor contestări la Curtea Constituţională a regulamentului. Altfel, se încadrau foarte bine în buget. Deci, toate sabotajele astea nenumărate, contestăm la Curte, iarăşi contestă PDL-ul, scapi de PDL, după aia contestă domnul Băsescu şi iarăşi contestă PDL şi iarăşi domnul Băsescu, ne costă şi foarte mulţi bani. Adică nu e doar un joc politic, e un joc politic din care pierdem bani, altfel Camera s-ar fi încadrat în cheltuieli”, a argumentat Ponta

PLENUL CAMEREI DEPUTATILOR A ADOPTAT PROIECTUL DE LEGE PRIVIND INFIINTAREA TRIBUNALELOR SPECIALIZATE!

24 sept.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul introducerii tribunalelor specializate, a fost aprobat marţi de plenul Camerei Deputaţilor.

1320232148camera_deputatilor_36418100

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în sensul introducerii în cuprinsul legii a tribunalelor specializate, înfiinţarea acestora fiind o prioritate în vederea asigurării premiselor desfăşurării unui act de justiţie rapid şi eficient, potrivit expunerii de motive.

Astfel, alineatul (3) al articolului 37 al Legii 304, potrivit modificării propuse, va avea următorul cuprins: „(3) Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează”.

Totodată, alineatul (1) al articolului 142 din aceeaşi lege va avea următorul cuprins: „(1) Datele la care vor începe să funcţioneze tribunalele specializate, judeţele şi localităţile în care vor începe să funcţioneze, denumirea acestora, precum şi domeniile în care vor funcţiona se stabilesc, în mod eşalonat, prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii”.

Proiectul de act normativ a fost aprobat cu 271 voturi pentru, două împotrivă şi 61 de abţineri. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect.

Executivul a adoptat, în şedinţa din 11 septembrie, un proiect de lege care oferă temeiul legal pentru înfiinţarea unor tribunale specializate, în special a unui tribunal specializat în domeniile societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială şi insolvenţă la nivelul municipiului Bucureşti.

PROIECTUL MINIER ROSIA MONTANA AFLAT PENTRU A A DOUA SAPTAMANA IN ATENTIA DEPUTATILOR!

21 sept.

Proiectul Roşia Montană s-a aflat pentru a doua săptămână consecutiv în atenţia deputaţilor, parlamentarii constituind o comisie specială pentru avizarea proiectului de lege.

psd-si-pnl-boicoteaza-sedinta-parlamentului-in-care-se-va-citi-decizia-cc-privind-referendumul-protest-in-fata-parlamentului-164831

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va vizita duminică mina de la Roşia Montană, precizând că nu se poate exprima pro sau împotriva proiectului până nu se duce acolo să asculte toate părţile implicate.

Plenul Parlamentului a adoptat cu 311 voturi pentru, cinci împotrivă şi 15 abţineri proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.

Programul comisiei, care include audieri şi o vizită la Roşia Montană, propus de preşedintele comisiei, senatorul Darius Vâlcov, a fost votat în unanimitate de membrii forului. Termenul pentru finalizarea raportului comisiei este 20 octombrie.

Deputaţii vor măsuri de securitate mai bune în sala de plen, după ce discursul premierului Victor Ponta de la tribuna Parlamentului a fost întrerupt marţi din primele minute de mai multe persoane. Şeful Guvernului a prezentat, într-o şedinţă comună a Parlamentului, elemente ale noului Acord Cadru dintre România şi FMI. Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, va trebui să prezinte Biroului Permanent săptămâna viitoare un set de măsuri privind asigurarea securităţii în incita sălii de şedinţă a Camerei Deputaţilor.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în această săptămână proiectul legii privind aprobarea memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi Rompetrol Grup, semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013 şi a respins cererea de reexaminare formulată de preşedintele Traian Băsescu privind acest proiect. Preşedintele Comisiei economice, Mihai Tudose, a spus că cererea de reexaminare a preşedintelui nu are la bază conţinutul în sine al memorandumului şi că de aceea a fost respinsă.

Proiectul de lege prevede că Ministerul Finanţelor este mandatat să ia toate măsurile necesare stingerii tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi al căror obiect este în strânsă legătură cu modalitatea de aplicare a prevederilor OUG 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligaţii bugetare ale Societăţii Comerciale „Rompetrol Rafinare” – S.A. Constanţa aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005, inclusiv a litigiului ce formează obiectul Dosarului nr. 14404/118/2010 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa. De asemenea, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este mandatată să ridice măsurile asiguratorii/executorii instituite, în termen de şapte zile de la stingerea tuturor litigiilor.

Deputaţii au decis ca statul să suporte penalităţile cauzate de întârzierile în rambursarea fondurilor europene, ei adoptând în şedinţa de plen de miercuri proiectul de lege pentru aprobarea OUG 50/2013 privind suportarea de la buget a penalităţilor percepute urmare a cererilor de rambursare pe fonduri europene. Actul normativ a fost aprobat cu 272 de voturi pentru, 20 împotrivă şi patru abţineri.

„Această modificare pe care o urmărim vizează o reparare a unei deficienţe existente în sistemul nostru. Şi anume, în momentul în care un beneficiar transmite o cerere de rambursare către autorităţile de management, există posibilitatea (…) să depăşim termenele. Ca atare, noi propunem ca penalităţile, dobânzile şi alte tipuri de accesorii rezultate din această întârziere pe care trebuie să le suporte beneficiarul în raport cu bugetul de stat să fie suportate de către buget, fiind greşeli sistemice. În acest sens, cei care până la data intrării în vigoare a ordonanţei au onorat plata acestor penalităţi vor depune o cerere de anulare a lor, iar cei care nu au onorat această cerere vor depune o cerere de amânare, urmând ca după restituirea banilor ca urmare a onorării cererii de rambursare să fie anulate respectivele datorii”, a explicat Alin Mitrică, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, în cadrul dezbaterii la proiectul de lege.

Deputaţii au aprobat şi modificarea competenţei DNA prin aprobarea unei OUG privind eliminarea din aria de urmărire penală a Direcţiei a faptelor penale de evaziune fiscală, înşelăciune şi a celor comise la regimul vamal cu un prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro. Actul normativ a fost adoptat cu 235 de voturi pentru, 21 împotrivă şi 45 de abţineri.

Proiectul de lege prevede că „restrângerea competenţei organului de urmărire penală specializat va determina eficientizarea activităţii Direcţiei şi va permite concentrarea resurselor investigative asupra infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a îndeplini astfel rolul pentru care a fost înfiinţată DNA”. Camera Deputaţilor este prima sesizată iar Senatul este for decizional în această materie.

Deputatul Radu Popa a anunţat în această săptămână în plen că activează în grupul parlamentar al PSD. Radu Popa a făcut parte din Partidul Poporului – Dan Diaconescu, partid din care a fost exclus, după care a activat o perioadă ca deputat neafiliat unui grup parlamentar. Şi deputatul de Bacău Ion Melinte a anunţat în plen că şi-a dat demisia din Partidul Poporului – Dan Diaconescu şi va activa în grupul Partidului Social Democrat.

Micul Dejun cu Rugăciune, eveniment aflat la a opta ediţie, va avea loc în 25-26 septembrie, a anunţat în plen deputatul Florica Cherecheş, reprezentant al Grupului ecumenic de rugăciune din Parlament.

Deputatul PSD Mircea Drăghici a depus la Parlament două propuneri legislative care vizează dezvoltarea comunităţilor sărace din România şi clarificarea situaţiei finanţării partidelor politice. Deputatul PSD Mihai Sturzu a iniţiat şi depus la Parlament proiectul legii privind voluntariatul, care prevede ca activitatea de voluntariat să fie recunoscută ca experienţă profesională la angajare

%d blogeri au apreciat: