Tag Archives: CE BINE NE INTELEGEM AMANDOI

LIDERUL PNL CRIN ANTONESCU DESPRE ACCEPAREA PROPUNERII PREMIERULUI VICTOR PONTA A LIBERALULUI ANDREI GEREA LA MINISTERUL ECONOMIEI:”CE BINE NE INTELEGEM AMANDOI!”

16 oct.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, despre faptul că premierul Victor Ponta a acceptat propunerea liberalilor pentru Ministerul Economiei, în persoana deputatului Andrei Gerea, că aceasta arată că se înţelege foarte bine cu premierul.

antonescu_ponta_an_2_05c1c1afb9_50792400

„Ce bine ne-nţelegem noi doi, cum spunea un cântec românesc”, a spus Antonescu.

Întrebat dacă ar fi preluat el portofoliul Economiei, Crin Antonescu a replicat, în glumă: „Era o idee, ca să nu se mai spună că nu susţin Guvernul Ponta suficient”, notează Mediafax.

Andrei Gerea, lider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor, este propunerea PNL pentru postul de ministru al Economiei.

„Este o variantă pe care am discutat-o şi cu premierul, este agreată”, a menţionat Antonescu.

Cine este Andrei Dominic Gerea:

– absolvent A.S.E. Bucureşti – 1997
– a lucrat în domeniul bancar în perioada 1997-2004
– membru PNL din 1990
– consilier local Sectorul 1, 1996 – 2000 şi 2000 – 2004
– deputat PNL, 2004 – 2008
– membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale Poşta Română SA, 1999 – 2000

<span>%d</span> blogeri au apreciat: