Tag Archives: Constitutie

MINISTRUL DE EXTERNE TITUS CORLATEAN ATACURI DURE LA INTAIUL DEMIS PENAL AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU CARE INCALCA PREVEDEREA CONSTITUTIONALA PRIVIND NEUTRALITATEA POLITICA A ROMANIEI!

26 apr.

corlatean

Preşedintele Traian Băsescu încalcă flagrant prevederea constituţională privind neutralitatea politică, susţine ministrul de Externe, Titus Corlăţean, citat într-un comunicat al MAE, şeful diplomaţiei precizând că şeful statului devine, prin declaraţii, participant activ la lupta politică.

“Preşedintele încalcă flagrant prevederea constituţională privind neutralitatea politică. Prin declaraţiile sale şi, în special, prin modul în care impune electoratului propria opţiune politică în alegerile europarlamentare, preşedintele devine participant activ la lupta politică, dovedind că nu este decât exponentul propriului grup de interese politice. Declanşând prin conferinţa sa de presă campania electorală înainte de termenul legal, preşedintele ne transmite, cu dispreţ, că se află mai presus de lege”, afirmă ministrul Corlăţean în comunicatul MAE.

Potrivit ministrului, “preşedintele doreşte să impună nu o agendă a dezbaterii politice – ceea ce în ultimă instanţă poate fi eventual înţeles – ci, asemenea unui comisar sovietic, propriile sale opţiuni şi răspunsuri, dorind astfel să manipuleze opinia alegatorilor şi să creeze falsa impresie că în România este singurul care are răspunsuri şi că doar partizanii săi sunt vizionari şi dedicaţi interesului naţional”.

Corlăţean mai spune că chiar daca unele din temele de reflecţie ar putea fi luate în considerare, opiniile exprimate sunt fie banale, fie eronate.

“Preşedintele, ca de fiecare dată în ieşirile sale publice, minte sau manipulează adevăruri în funcţie de propriul său interes. Este total fals ce afirmă cu privire la poziţia Grupului Socialist din Parlamentul European cu privire la situaţia din Ucraina şi în ceea ce priveşte Republica Moldova. Grupul socialist din Parlamentul European a avut înscris în tabelul său de vot acordarea sprijinului pentru amendamentul Proiectului de rezoluţie al Parlamentului European vizând confirmarea parcursului european al Republicii Moldova şi a votat în consecinţă pentru adoptarea acestui text, inclusiv datorită implicării directe a delegaţiei europarlamentare române social democrate”, afirmă Corlăţean.

El menţionează că preşedintele dovedeşte că nu poate fi echidistant nici în politica internă, nici în cea europeană, trasând sarcini românilor să voteze în favoarea unui candidat la preşedinţia Comisiei Europene din familia politică la care este afiliat şi în defavoarea candidatului Grupului Socialist, un cunoscut susţinător al intereselor României în plan european.

“Prin astfel de minciuni nu numai că nu ajuta România şi Republica Moldova, ci face deservicii ţării şi construcţiei europene. Atacul la domnul Schulz este o mistificare neruşinată. A induce public ideea că Socialişti europeni şi Germania tratează anexarea Crimei ca un fapt împlinit este o dovadă că nu are niciun respect pentru adevăr şi că este gata să-şi terfelească partenerii occidentali, care ani de zile i-au dat credit, pentru interesele sale partizane”, precizează ministrul.

Ea menţionează că afirmaţia conform căreia a alege în favoarea socialiştilor ar oferi câştig de cauză candidaturii lui Schulz la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene şi ar oferi Germaniei o forţă inacceptabilă în Europa este de natură să afecteze relaţiile României cu un stat care, indiferent de rezultatul alegerilor, a avut şi va avea un rol esenţial în succesul construcţiei europene.

“Prin această atitudine, preşedintele Băsescu dovedeşte încă o dată că este adeptul dictonului: după mine potopul. Aflat la sfârşitul unei cariere politice cu efecte dezastroase pentru ţară, preşedintele doreşte prin astfel de mesaje publice să izoleze România şi să submineze viitorul politic al ţării. Dincolo de confruntarea electorală firească din viitoarea campanie electorală avem responsabilitate faţă de interesul naţional. Ar fi o mare greşeală să ne lăsăm manipulaţi de demagogia băsesciană. Este timpul să ne adresăm şi electoratului din Republica Moldova, care va vota pentru aceste alegeri europene. Este un mit fals că singurul suporter al intereselor cetăţenilor Republicii Moldova este preşedintele Băsescu. El este doar un propagandist de tip sovietic, care manipulează sentimentele şi aspiraţiile oamenilor. Noi considerăm că Republica Moldova are nevoie de sprijin concret şi de acţiune diplomatică responsabilă. În acest moment declaraţiile electoraliste ale domnului Băsescu fac mai mult rău decât bine procesului de apropiere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană”, afirmă Corlăţean, citat de MAE.

Potrivit ministrului, modul cum Băsescu a abordat tema integrării Schengen şi cea a MCV dovedeşte că mai curând este interesat în blocarea evoluţiilor pozitive în aceste direcţii, pentru a putea folosi electoral neajunsurile astfel generate românilor.

“La fel ca la toate celelalte procese electorale din timpul mandatelor sale, preşedinte Băsescu inventează şi de această dată un mecanism de a se amesteca partizan în campanie. Noi nu respingem ideea unei dezbateri serioase privind problematica europeană şi nici nu dorim să descurajăm interesul cetăţenilor pentru acest scrutin electoral, dar dorim ca această campanie să fie corectă şi fără intervenţia manipulatorie a instituţiei prezidenţiale. Este de remarcat şi perpetuarea atitudinii şantajiste a preşedintelui. Apelul la şefii de partide şi la electorat de a nu participa la acte de corupţie în timpul campaniei este o altă încercare de a timora partidele. Nu respectarea legii şi independenţei justiţiei este ceea ce ne transmite Băsescu, ci ameninţarea voalată că se va folosi de justiţie, la fel ca la referendumul din 2012, pentru a distorsiona rezultatul alegerilor. Votul cetăţenilor Români la 25 mai ar trebui să fie nu numai o opţiune pentru viitorul Europei, ci şi o sancţiune disciplinară la adresa unui preşedinte care reprezintă deja trecutul”, mai precizează Corlăţean.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că este importantă o prezenţă bună la euroalegeri, scrutin care va prefigura numele viitorului şef al Comisiei Europene, care poate fi socialistul Martin Schulz, pentru care “anexarea Crimeei era un fapt împlinit”, sau popularul Jean-Claude Juncker.

Traian Băsescu a declarat că ar fi important de dezbătut în eurocampanie motivele pentru care să fie condusă Comisia Europeană, de acum înainte, de Jean Claude Junker sau de Martin Schultz, “mai ales dacă privim lucrurile prin prisma ultimelor declaraţii şi acţiuni ale socialiştilor”.

“Pentru domnul Schulz anexarea Crimeei era un fapt împlinit şi asta e, şi trebuie să fim liniştiţi. Probabil o asemenea abordare ar avea şi dacă se întâmplă şi alte evoluţii negative, în defavoarea României”, a spus Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat, vineri, că roagă politicienii şi partidele să aibă în vedere Legea 78/2000, care prevede sancţiuni pentru cei care nu respectă regulilele de finanţare a campaniei, precizând că instituţiile vor privi cu atenţie acest aspect.

Preşedintele a explicat că se poate face o dezbatere pe acesată temă, şi anume ce este în avantajul Românei să avem un preşedinte al Comisiei Europene socialist sau un un preşedinte de Comisie din spectrul PPE.

“Nu mai vorbim de faptul că trebuie să ne uităm şi la dimenziunile ţărilor, nu cumva riscăm să creăm o forţă incredibilă unui singur stat care, oricum, este extrem de influent prin crearea condiţiilor ca domnul Schultz să devină preşedinte al Comisiei Europene?”, a mai spus Băsescu.

Mediafax.

DAN VOICULESCU,DESPRE ART.96 DIN CONSTITUTIA ROMANIEI: „TRAIAN BASESCU ESTE IMPOTRIVA INTERESULUI NATIONAL SI AR TREBUI ANCHETAT!”

12 feb.

 

 

Într-o postare pe blogul personal, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, îl acuză pe Traian Băsescu de faptul că este împotriva interesului naţional şi că ar trebui anchetat pentru nerecuperarea tezaurului României de la Moscova.

„Când Traian Băsescu, din calitatea de preşedinte, spune public, fără argumente, că Guvernul României este corupt, se poziţionează împotriva interesului naţional. Şi dacă tot vorbim de interese naţionale, poate ar fi cazul să înceapă ancheta mult aşteptată de români legată de tezaurul României de la Moscova şi de implicarea lui Traian Băsescu în nerecuperarea acestuia. Trădarea intereselor naţionale se încadrează perfect în art. 96 din Constituţia României”, scrie Dan Voiculescu.

De asemenea, Dan Voiculescu crede că Traian Băsescu „încearcă să creeze o dispută între mine şi primul ministru Victor Ponta” şi subliniază faptul că preşedintele îi jigneşte pe „membrii CNA-ului, BNR-ul, FMI-ul, Guvernul şi Parlamentul”.

DE CE REFERENDUMUL DE VALIDARE ESTE TINUT IN SAH DE BASESCU?!

13 iul.

Acum două zile a trecut fără prea mult tam-tam o știre prin care suntem informați că președintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului Legea Referendumului prin procedura reexaminării. Asta in condițiile în care anterior președintele obținuse printr-un atac la Curtea Constituțională amânarea scăderii cvorumului necesar de prezență de la 50% la 30%. Ce urmărește de fapt prin noua mișcare?

137369649429682134296_traian-basescu

În fapt noua solicitare prezidențială poate amâna intrarea în vigoare cu aproape jumătate de ani și deci prin raportare la decizia CCR evocată mai sus, intrarea în vigoare a pragului de 30% peste un an și jumătate. E clar că un asemenea scenariu dă peste cap planului lui Crin Antonescu de a organiza alegeri prezidențiale în 2014 împreună cu referendumul pentru validarea Constituției revizuite.

Mai concret lucrurile stau așa. Președintele a trimis acum Parlamentului scrisoarea prin care cere reexaminarea legii. Cum Parlamentul este acum în vacanță parlamentară e clar că solicitarea președintelui va fi dezbătută în cel mai bun caz la începutul lunii septembrie. Solicitarea prezidențiale este apoi discutata în ambele camere ale parlamentului si asta cu toate procedurile mai înseamnă cel puțin o lună sau mai puțin dacă lucrurile sunt accelerate. Și așa ajungem în octombrie.

Ce se uită e că președintele dacă e numulțumit de cum Parlamentul a tratat solicitarea sa SAU pur și simplu pentru că așa vrea el, poate să mai solicite o dată Curții Constituționale să se aplece asupra legii – evident nu le aceeași problemă referitoare la cvorumul de prezență. E foarte important de știut că la sfârșitul ședinței CCR în care s-a decis cu privire la Legea Referendumului, președintele Augustin Zegrean a spus ceva interesant: „În raport cu cele sesizate legea este constituțională în măsura în care nu se aplică referendum urilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii. ”

Partea subliniată nu o veți găsi în dispozitivul final al deciziei , dar îi semnala practic președintelui că dacă ar solicita o altă examinare a legii ar putea avea câștig de cauză.

UN atac îl poate face și PDL după ce solicitarea de reexaminare trece de Parlament. Nu e exclus ca asemenea atacuri să fie făcute și de președinte și de PDL. Asta înseamnă o amânare a promulgării legii cu cel puțin 6 luni – undeva în luna ianuarie-februarie 2014 și deci posibilitatea existenței unui prag de 30% doar în prima parte a aului 2015, adică la o dată când deja țara va avea un alt președinte.

Asta în varianta optimistă pentru Crin Antonescu. Dar dacă CCR va spune că Legea refrendumului ese NECONSTITUȚIONALĂ în urma unui ultim atac al președintelui sau la sesizarea PDL?

În scrisoarea trimisă Parlamentului, preşedintele României susţine că păstrarea cvorumului la 50% este „o cerinţă imanentă a statului de drept”. El aminteşte că şi în 1991, când a fost adoptată actuala Constituţie, şi în 2003, când a fost revizuită, a fost necesar ca la urne să se prezinte peste jumătate din electorat. „Diminuarea pragului de participare la 30% lipseşte de legitimitate modificările aduse printr-o nouă lege de revizuire, generând o situaţie de instabilitate constituţională”, le-a explicat Băsescu parlamentarilor. Totuşi, este puţin probabil că argumentele sale îi vor convinge pe parlamentarii USL, care au dreptul să ignore obiecţiile şefului statului .

E clar deci că USL care oricum nu prea acționează unitar au o mare problemă. ȘI cum țin să se știe că e o mașină cu două volane, ei propun și două soluții: Referendum întins pe mai multe zile sau concomitent cu alegerile prezidenţiale. Totuşi, şi această ultimă variantă este riscantă. În 2009, doar 50,16% din alegători s-au pronunţat la consultarea privind Parlamentul unicameral, cu patru procente mai puţini decât cei care au votat la alegerile prezidenţiale, organizate în aceeaşi zi. La alegerile legislative din 2012 s-a prezentat doar 41,76% din electorat. Acum, o chemare la boicot din partea preşedintelui Băsescu, a Mişcării Populare, a PDL şi eventual şi a UDMR ar putea compromite definitiv efortul USL de a modifica Constituţia.

Oricum ar fi până la urmă tot la arbitrajul CCR se va ajunge! Unii susțin că președintele ales pe această Constituție va avea exact aceleași atribuții ca ale lui Traian Băsescu, în timp ce alții susțin că singura diferență e mandatul de 5 ani, iar toate celălalte atribuții ar fi potrivit noului act fundamental.

Populistul Emil Boc fata in fata cu reactiunea!!!

22 sept.

Populistul Emil Boc,a dat dovada azi ,prin jignirile aduse,la conferinta de presa a Consiliului Director,ca PD-L,este in criza de candidati pe listele acestui partid,de candidati credibili,nu uzati,sau nestiuti de nimeni,acest partid a facut protocolul scris cu PRM,doar ca sa foloseasca acest partid,precum coada de topor ,impotriva  aplicarii votului uninominal,C.V.Tudor,declarandu-se pe fata impotriva votului uninominal,de altfel este pe rol ,o contestatie impotriva constitutionalitatii acestei legi,la CCR,iar alta la Curtea de Apel,privind delimitarea colegiilor electorale.Dar ,Emil Boc ,ca sa fie sigur,ca se vor amana alegerile uninominale din noiembrie 2008,a aruncat pe piata media inca o petarda de fum,aceea a Parlamentului unicameral.Aceasta denota ca:1.Emil Boc,chiar daca este profesor de drept constitutional,nu stie constitutia,sau interpreteaza dupa bunul plac normele constitutionale,incercand sa fie in gratiile mentorului sau Traian Basescu,sfatuindu-l gresit,atat pe presedinte,cat si pe cei din PRM;2.Dandu-si seama ca vor pierde aceasta lupta la Curtea de Apel si CCR,cele 2 partide PD-L+PRM,l-au aruncat in gura leilor pe Emil Boc,care isi vede cariera politica compromisa de gafele constitutionale pe care le-a facut,iar populismul si servilismul de care dau dovada Emil Boc si camarila pedelista fidela lui Traian Basescu ,a facut ca aceasta grupare de oportunisti,fara ideologie ,fara doctrina,cu toate ca este afiliata la PPE,numita PD-L,sa fie in cadere libera in sondaje de opinie pentru vot,impreuna cu mentorul lor de la Cotroceni;3.Emil Boc si-a dat seama ca PD-L,in urma asocierii cu PRM,printr-o intelegere scrisa,va fi izolat atat pe plan politic ,cat si in mass media;4.Scandalurile din PD-L,vor duce la disparitia acestei formatiuni politice construite artificial la comanda lui Traian Basescu;4.Daca Emil Boc crede ca va putea amana alegerile uninominale din 30 noiemdrie 2008,se inseala,acestea se vor tine intrucat legea votului uninominal este constitutionala si deci Constitutia trebuie respectata;5.Chiar ,daca prin absurd s-ar amana aceste alegeri la primavara anului 2009,cei care vor pierde sunt Traian Basescu si PD-L,chiar daca acestea se vor tine simultan pentru presedentie si parlament;6.Romanii nu sunt prosti,iar modul cum a taxat un om”cu scaun la cap”,Emil Boc,electoratul roman,sa se astepte ca vor fi taxati din plin prin pierderea alegerilor.Din aceasta asociatiune cei care vor accede in parlament vor fi C.V.Tudor si PRM,care vor capta o parte din electoratul PD-L,care va astepta reactia tribunului la declaratiile isterice a lui Emil Boc,impotriva axei raului formata din PSD+PNL+PRM,care au sustinut guvernul liberal.CONCLUZIA: Emil Boc ,prin mentorul sau Traian Basescu are ce are cu PNL-ul si guvernul liberal,intrucat nu au reusit sa-l darame,putin le pasa pedelistilor de bunastarea natiunii romane,totul se rezuma la DEMAGOGIE.

%d blogeri au apreciat: