Tag Archives: CRISTIAN TUDOR POPESCU

CINE ESTE JURNALISTUL CRISTIAN TUDOR POPESCU ,PROPAGANDIST BASIST,CARE L-O ASEMANAT PE MIRCEA DIACONU CU ADRIAN PAUNESCU!

7 apr.

CRISTIAN TUDOR POPESCU

BIOGRAFIA ROMANTATA

Cristian Tudor Popescu s-a nascut la 1 octombrie 1956 la Bucuresti. A absolvit în anul 1981 Facultatea de Automatizări şi Calculatoare din Bucureşti, obtinand diploma de inginer. Din anul 1991 este angajat al cotidianului Adevarul ca redactor sef adjunct (1991-1996) si apoi ca redactor sef (1996-2005). De asemenea, a fost redactor-sef al săptămanalului Adevarul literar şi artistic (1996-2000). In anul, demisioneaza de la cotidianul Adevarul alaturi de alti 81 de jurnalisti si împreuna cu Mircea Dinescu fondeaza ziarul Gandul.

A avut numeroase aparitii in mass-media, indeosebi in cadrul unor incitante talk-show-uri, fiind invitat permanent la emisiunile televizate Cap si Pajura (social-politic), impreuna cu Emil Hurezeanu si CineTePrinde (în calitate de cinefil).

In martie 2003, este ales presedinte al Clubului Roman de Presa, demisionand din această functie in noiembrie 2006, pe motivul “mercenarilor din presa româneasca”.

In februarie 2007, Cristian Tudor Popescu, a candidat la aceasi functie pentru inca un an si a fost votat cu 113 voturi pentru, 16 împotriva şi 8 abţineri.

Sursa: Wikipedia

BIOGRAFIA NEROMANTATA

Popescu Cristian, născut la 1 octombrie 1956, în Bucureşti, fiul lui Tudor şi Victoria, inginer, divorţat (pentru a patra oară), domiciliat în str. Feroviarilor nr. 52, Bucureşti.

Când a venit la „Adevărul”, în ianuarie 1990, mult timp după ce zgâlţâiala din decembrie se terminase, Popescu Cristian a dormit nopţi la rând pe câteva mese de la secţia „scrisori”, aflată la mezanin. La vreo săptămână, binefăcătorul său (pe care avea să-l trădeze în scurt timp), Darie Novăceanu, director al ziarului „Adevărul”, a făcut uz de influenţa lui la Petre Roman şi la primarul abia numit al Bucureştiului, spre a-i da lui Popescu un apartament în cartierul „Aviaţiei”.

Liniştit dinspre partea casei, Popescu şi-a luat un pseudonim, Cristian Tudor Popescu (CTP), şi a început să scrie la comanda lui Darie, în funcţie de interesele FSN-ului şi ale lui Petre Roman. Dar de ce nu avea casă? Simplu. Fiindcă fusese dat afară şi din locuinţă şi de la serviciu de către foştii săi colegi la Revoluţie din cauza comportamentului abuziv pe care şi-l permitea în calitate de „nepot” al lui Iulian Vlad, şeful Securităţii ceauşiste. Iar pseudonimul şi l-a luat spre a nu fi recunoscut de ei.

Popescu Cristian, pe numele său real, a lucrat la Întreprinderea de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica”, unitate controlată strict de Securitate, personal de Iulian Vlad, cu sediul în str. Caransebeş nr. 1 (aproape de Piaţa Chibrit) şi cu punctul de lucru unde era angajat Popescu în str. Coralilor nr. 4 (în Dămăroaia). Revoluţia l-a prins lucrând în directa subordonare a lui Adrian Vlad – fiul lui Iulian Vlad – care era directorul Centrului de Calcul Seismic de la „Geofizica”. De altfel, o vreme, CTP l-a angajat şi pe Adrian Vlad la „Adevărul”.

Darie Novăceanu şi-a făcut din Popescu omul bun la toate, punându-l să semneze toate mizeriile pe care el, în calitate de director, nu şi le permitea (în favoarea mineriadelor, împotriva lui Coposu etc.). Pe de altă parte, Novăceanu a încercat să-şi treacă „Adevărul” pe numele lui printr-o privatizare frauduloasă, luându-l tovarăş la parte pe, aţi ghicit, C.T. Popescu. Numai că redacţia a prins de veste şi l-a dat afară pe Darie Novăceanu. Popescu a rămas, şi încă pe funcţie, pentru că avea în această mârşăvie nedusă la capăt un mare merit: el l-a trădat pe Darie Novăceanu, în timpul şedinţei de „demascare” fulminantă.

CTP a rămas liniştit în redacţie ca redactor-şef adjunct, cu un salariu bunicel, dar nu prea mare până în ianuarie 1996. Atunci, după demisia altui adjunct, Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe CTP l-a făcut redactor-şef, primul său sfetnic. Din acel moment, cei doi au început marile lor afaceri necinstite, avându-l ca mentor şi susţinător pe Fahti Taher. Arabul i-a ajutat pe cei doi să-şi facă vile la Breaza, iar pe Tinu să-şi construiască mai multe vile şi în Bucureşti.

C.T. Popescu şi-a făcut şi un credit preferenţial la BCR, ilegal, pe care în scurt timp a fost nevoit să-l returneze înainte de termen, fiindcă povestea răsuflase în presă. Tot atunci şi-a vândut şi vila de la Breaza. Tunul vieţii, Popescu l-a dat tot pe mâna lui Taher, în decembrie 2002, când arabul i-a dat bani lui Tinu, 1,5 milioane de dolari (prin intermediul lui Hrebenciuc), ca să cumpere acţiunile ziarului „Adevărul” de la ceilalţi colegi ai lui şi să le strângă într-o singură mână – pe moment a lui Tinu. Toţi redactorii şi foştii redactori ai lui Tinu au fost păcăliţi cu câte un dolar, doi pe acţiune (în total 720.000 de acţiuni), dar lui CTP, Tinu i-a dat 625.000 de dolari! De ce? Fiindcă CTP a fost cel care i-a îndemnat pe ceilalţi să vândă, nespunând însă ce sumă fabuloasă a luat el!

La scurt timp, în ianuarie 2003, Dumitru Tinu a murit în împrejurările deja cunoscute. C.T. Popescu a influenţat ancheta cât a putut, spre a se ajunge la concluzia unui accident. Şi tot el, se spune, a avut acces la seiful în care Tinu îşi ţinea dolarii necheltuiţi pe acţiuni, de la Taher. Imediat a preluat funcţiile lui Tinu de preşedinte CRP şi de director la „Adevărul”, fixându-şi un salariu de 10.000 de euro. Împreună cu Anna Maria Tinu l-a scos de la moştenire pe fiul natural al celui ce-l făcuse „om”, Andrei Iucinu-Tinu.

Între timp, s-a pus pe făcut alţi bani, înşelând Fiscul şi pe proprii colegi, prin organizarea unor simpozioane cu diverse ministere de către „Adevărul” şi firmele lui căpuşă Tipo-Media şi Media Soft, care încasau toţi banii. Firmele aveau doar câte o cameră în spaţiul ziarului „Adevărul” la Casa Presei şi câţiva salariaţi, dar profitul lor era mai mare ca al ziarului. Popescu nu lua banii direct, ci prin câţiva interpuşi, în special pe numele amantei sale, Serinela Spătărelu, care încasa sute de mii de euro pe an, numai prin această învârteală. În plus, gaşca lui CTP iniţia mari tunuri de presă şi punea la cale şantaje de sute de mii de euro, aşa cum susţine bunăoară omul de afaceri Ioan Niculae (Tutunul Românesc).

În anul 2004, Anna Maria Tinu nu a mai suportat aceste hoţii şi l-a scos din funcţia de preşedinte al C.A. al ziarului „Adevărul”, astfel că Popescu, împreună cu ciracii săi, a înfiinţat ziarul „Gândul”, încercând să distrugă „Adevărul” – fără scupule, călcând pe cadavre – aşa cum procedase şi în cazul lui Darie Novăceanu sau în cazul fiului natural al lui Dumitru Tinu. La înfiinţarea noului cotidian, el a acoperit 35 la sută din capital, susţinând că banii îi are din acţiunile vândute lui Dumitru Tinu la „Adevărul” (suma de 650.000 de dolari, cum a declarat amanta oficială a lui Tinu, Emilia Iucinu).

Între timp, C.T. Popescu îşi cumpărase şi vila din Domenii, din strada Feroviarilor, ceea ce ar face interesantă o declaraţie de avere din partea lui.

După un an de zile, „Gândul” lui Popescu a dat semne de faliment (20.000 de exemplare, nici jumătate vândute) şi, în disperare de cauză, l-a vândut lui Sârbu, mai exact firmei americano-evreieşti care deţine grupul „Pro”. Apoi, principalul lui asociat, Mircea Dinescu, s-a retras din afacere, scriind un pamflet despre arghirofilia lui C.T. Popescu. Mulţi bani, gurul Popescu a luat de la Patriciu, căruia i-a făcut mari servicii blocând anchetele împotriva lui, ca şi de la S. O. Vântu, apărând frecvent la posturile acestuia. Cu un prilej când Popescu s-a dezis de Vântu, acesta a comentat sec: „mare om, mare caracter”. Într-adevăr!

Şeful gazetarilor din România, cel ce a rămas preşedintele CRP, după ce s-a răzgândit, urmând modele mai celebre, are o avere de invidiat, în ciuda sărăciei ostentative pe care o afişează. Acum este în topul gazetarilor pricopsiţi, cot la cot cu alte „caractere” de „calibrul” lui. Rămâne de văzut cu ce se va alege. Şi nu doar în privinţa averii.

Sursa: Informatia.ro

JURNALISTUL BASIST CRISTIAN TUDOR POPESCU:”TRAIAN BASESCU VORBETE DE TELEVIZOR!”

19 oct.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat declarațiile de vineri ale președintelui Traian Băsescu referitoare la Gazprom, arătând că șeful statului a renunțat de mult să se ridice la înălțimea funcției sale, iar scopul manipulării sale este guvernarea USL.

ctp

”Sunt declarațiile unui vorbete de televizor, cum auzim mulți. Nu ar trebui ca un președinte să facă astfel de declarații, dar el o face. A renunțat de mult la această datorie a unui șef de stat de a vorbi altfel decât diverse personaje ce se produc la TV. Vă amintiți declarațiile lui în legătură cu o acțiune neautorizată întreprinsă de România pe teritoriul altui stat? Nu a adus niciun fel de date, dovezi, a aruncat-o, așa…”, a declarat jurnalistul pentru Digi 24.

Popescu este de părere că Băsescu face un ”demers manipulator”, care caută să exploateze promisiunile de campanie nerespectate ale USL.

”Țelul final al demersului manipulator al președintelui e guvernarea USL, spune că în clipa de față protestele de stradă sunt generate de minciunile USL din campanie. Aici are dreptate, pentru că atunci Ponta era violent împotriva exploatării gazelor de șist, fără să aducă un alt argument decât că Băsescu era pentru. Deci o acțiune politicoidă a lui Ponta și USL pentru care Băsescu taxează acum, prin această declarație în care introduce și Rusia în ecuație, dar totul e joc politic”, a adăugat editorialistul.

JURNALISTUL BASIST CTP,INTR-O INTERVENTIE LA EMISIUNEA SUBIECTIV”:SI BASESCU SI PONTA AU DORIT CA NOI SA STIM CINE SUNT JUPANII JUSTITIEI!

6 oct.

Intr-o interventie in emisiunea Subiectiv moderata de Razvan Dumitrescu (Antena 3), jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat relatiile dintre Traian Basescu si Victor Ponta. Rugat sa analizeze conflictul dintre Presedinte si Prim-ministru, CTP a sustinut ca e vorba despre un “teatru politic”: “Şi domnul Băsescu şi domnul Ponta au dorit ca noi să ştim, fiecare dintre ei, că el este jupânul justiţiei din România”.

ctp-276x207

“E vorba de mult teatru politic. Tot ce am văzut a fost creat de cei doi politicieni, putea să nu existe. Declaraţiile făcute de domnul Ponta cu privire la procurorul Lucian Papici nu i le-a cerut nimeni. Putea foarte bine să nu le facă, aşa cum a observat domnul Iliescu. Domnul Băsescu nu avea de ce să ne destăinuiască amănuntul intim al telefonului pe care l-a dat domnului procuror-general Tiberiu Niţu”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

CRISTIAN TUDOR POPESCU ,STRATEGUL LUI BASESCU:II LASA PE PONTA SI ANTONESCU SA SE MANANCE INTRE EI!

10 oct.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că tăcerea preşedintelui Traian Băsescu din ultima perioadă este doar o „tactică ” şi că acesta va ieşi din umbră la momentul potrivit. CTP a comentat decizia şefului statului de a retrimite la Parlament Legea care introduce bacalaureatul profesional şi a arătat că gest său „ confirmă această tactică de a-i lăsa pe Ponta şi Antonescu să se mănânce reciproc ”.

Preşedintele Traian Băsescu este o prezenţă foarte discretă în media, după revenirea la Cotroceni, însă editorialistul Cristian Tudor Popescu vede în această tăcere a şefului statului o tactică specifică unui „ combinator politic înnăscut ”.

„ Traian Băsescu nu face decât să confirme că nu a început încă o dată Levantul sau că nu citeşte Harry Potter, ci este cu ochiul pe patru, cinci televizoare, foarte atent, sudează eventual nişte ţigări şi abia se înfrânează să nu intre în bătălie. Iar faptul că trimite acest semnal de la Cotroceni, cu scrisoarea asta (n.red. – cererea de reexaminare trimisă Parlamentului) confirmă această tactică de a-i lăsa pe Ponta şi Antonescu să se mănânce reciproc, lucru pe care cei doi îl fac destul de eficient. (…) Stă în tăcere atât cât trebuie pentru ca să constate Guvernul Ponta că e mai uşor să suspenzi un preşedinte în trei zile decât să guvernezi trei luni România. E greu, au apărut neînţelegeri din ce în ce mai vizibile între Antonescu şi Ponta. De ce să intervină Traian Băsescu? Stă şi îi lasă să se consume, să se erodeze, dar apoi evident că se va întoarce. Scrisoarea aceasta este un semn că e acolo. Traian Băsescu este un combinator politic înnăscut, care ştie să-şi înfrâneze anumite porniri, în scopul unui interes personal ”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la România TV.

CRISTIAN TUDOR POPESCU:UN EDITORIAL DE EXCEPTIE:RINOCERUL SI MIRACOLUL!

18 oct.

Rinocerul şi miracolul
de Cristian Tudor POPESCU.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat luni despre realizatorul TV Şerban Huidu, la Realitatea TV, că acesta „reprezintă o specie care inundă şoselele din România şi care pune în pericol vieţile celorlalţi”. Mai mult de atât, editorialistul spune despre Huidu că „omul e bolnav la cap şi la suflet în general”.

„Auzim că dl. Huidu e ‘cu psihicul la pământ’. Nu ştiu ce probleme psihice are dl. Huidu în clipa de faţă, dar e greu să nu constaţi că omul e bolnav la cap şi la suflet în general. Ca să fii sancţionat în august pentru depăşirea cu 50 km/h a vitezei legale şi să apeşi acum, potrivit declaraţiilor martorilor, pedala de acceleraţie pe drum alunecos, toate astea după ce, cu câteva luni înainte, ai fost la un pas de moartea violentă în accident de ski, înseamnă că nu eşti altceva decât un rinocer”, a scris editorialistul pe gandul.info.

Cristian Tudor Popescu şi-a detaliat afirmaţiile la Realitatea TV, spunând că Huidu „reprezintă o specie care inundă şoselele din România şi care pune în pericol vieţile celorlalţi”.

Jurnalistul este contrariat de punctele de vedere potrivit cărora accidentul provocat de realizatorul TV poate fi pus pe seama ghinionului sau a fatalităţii: „Ştiţi ce spun colegii de specie? Ai văzut, bă, săracu’ Huidu ce-a păţit? I-a omorât pe boşorogii ăia…'”
Apar elemente noi. Auzim că dl. Huidu e „cu psihicul la pământ”. Nu ştiu ce probleme psihice are dl. Huidu în clipa de faţă, dar e greu să nu constaţi că omul e bolnav la cap şi la suflet în general. Ca să fii sancţionat în august pentru depăşirea cu 50 km/h a vitezei legale şi să apeşi acum, potrivit declaraţiilor martorilor, pedala de acceleraţie pe drum alunecos, toate astea după ce, cu câteva luni înainte, ai fost la un pas de moartea violentă în accident de ski, înseamnă că nu eşti altceva decât un rinocer.

Aşa îi numesc, fiind şi eu şofer, pe inşii cocoţaţi în „tancurile” 4×4 care, asiguraţi fiind de mărimea, greutatea şi sistemele de protecţie ale maşinii, privesc lumea de sus cu sentimentul românesc al fiinţei în gip, anume că ei se află în punctul A, au treabă în punctul B şi ca să ajungă acolo o iau pe drumul cel mai scurt, cu viteză cât mai mare, gata oricând să calce sub roţi nu doar orice regulă de circulaţie, dar şi orice altă maşină pricăjită sau făptură care le-ar sta în cale.

Cred că numai în România poate fi atât de prosperă prostia încât să vorbeşti despre ghinion, ceasul rău, blestem în cazul unui ins cu 14 sancţiuni primite de la Poliţia Circulaţie, un rinocer al şoselelor despre care se poate consemna nu ghinionul, ci miracolul că n-a omorât pe nimeni până ieri.

„Tancul” lui Huidu are şi televizor

Nu îl acuz pe cetăţeanul Huidu înainte s-o facă organele în drept. Persoana cetăţeanului Huidu nu-mi spune nimic, nici de bine, nici de rău. Ceea ce nu pot să nu comentez e atitudinea altor cetăţeni ai acestei ţări, nu puţini.

Ş. Huidu e omul de la televizor. Se uită lumea la el. Asta pare să confere respectivului o imunitate mai solidă decât cea parlamentară, comparabilă cu cea a nomenclaturii comuniste. Când Nicu Ceauşescu omora oameni cu maşina pe trecerea de pietoni, miliţia, procuratura, medicina legală îşi dădeau patriotic mână cu mână ca să-l scoată basma curată pe prinţişorul scelerat. Nu era dat la televizor. Acum, Nicu Ceauşescu e dat la televizor şi nu mai e un alcoolic criminal, e un băiat bun, o victimă a „ălora”, un filosof băgat pe nedrept în puşcărie, care face rating şi după moarte.

Şi Huidu face rating după moarte, dar după moartea altora. Prima TV a difuzat pe loc o emisiune „Cârcotaşii” după anunţarea accidentului. Înspăimântător de mulţi sunt cei care pe internet sau la televizor „îi iau apărarea” lui „Şerban” înainte ca să fi fost acuzat de ceva. Ei se declară alături de starul tv, care e întreg împreună cu familia lui, de familiile celor striviţi în loganul dat peste cap pe contrasens de „tancul” lui Huidu nu zice nimeni nimic. Problema e dacă o să mai poată Huidu să-şi facă emisiunile umoristice…

Sentimentul românesc al fiinţei în gip

De la Dacia neagră cu număr mic la gip. Iată una dintre sintezele posibile ale chenzinei de ani trecuţi de la Ceauşescu încoace. „Lumea bună” de pe vremuri ţinea şi ea să-şi afişeze distanţa faţă de „guvizi” (apud Sechelariu), dar o făcea doar prin culoare şi număr, Dacia era tot Dacie. Într-o ciocnire frontală aveau şanse egale să dea ortul popii şi activistul, şi securistul, şi amărăşteanul.

Acum, când o consoartă de senator se repede cu gipanul lansat la 140 km/h direct într-o Dacie nevinovată, care circulă regulamentar, fără să deranjeze pe nimeni, nefericiţii din Dacie mor ca puii de găina, iar madam senator scapă cu ceva fracturi. De ce intră madam senator berbecesşte în cine se nimereşte? De ce nu numai burdihane cu trei rânduri de guşi, cu barbă sau fără, fac pârtie împrejur la volanul gipanului, dar şi dudui subţiri, blonduţe, rujate intens, sunt fiare când au sub buci un 4×4?

Este vorba de sentimentul românesc al fiinţei în gip. Vehiculul ăsta e înalt şi greu. Te sui şi te uiţi de sus la gândacii care mişună în trafic. Şasiul e ranforsat cu drugi de oţel, bara de protecţie din faţă arată mai degrabă ca un pinten de atac, ai superfrâne, airbaguri, poţi să prinzi 140 km/h doar gâdilând nevrotic pedala de acceleraţie. Te simţi ca un tanchist dând iama în infanterişti. Ţi se pare de bun simţ ca toată lumea să fugă din calea ta. Claxonezi ca la incendiu, clipăi din faruri şi bagi viteză. Gipul nu simte gropile şi abia saltă trecând peste trupuri. La urma urmei, fraierii făcuţi terci, altfel destinaţi unei morţi anonime, ar trebui să se simtă onoraţi că au fost călcaţi de un cauciuc Dunlop sau Michelin aparţinând maşinii familiei unui senator – ca acei paria indieni care se lăsau striviţi de carul festiv Juggernaut pentru a se reîncarna într-o castă superioară.

La televizor, toată ştabimea politico-afaceristă a zilei, de la stânga la dreapta, se arată adânc preocupată de soarta celor mulţi şi nefericiţi. Toţi vorbesc numai de proiecte sociale, de altruisme generale, de omul necăjit care trebuie musai ajutat. Umanişti, filantropi, făcători de bine, pomanageri, sfinţi, asta sunt mai-marii noştri până se suie în gip. După aceea, pe şosele, avem imaginea adevărată a bestiilor feudale sub care trăim. Gipul e armură şi calul înzăuat din înaltul căruia baronul se uită la iobagii buluciţi în praf. Şi pe urmă se duce şi vorbeşte de solidaritate socială şi de spiritul comunitar european care trebuie să ne anime.

Tot auzim şi vedem că societatea românească s-a polarizat, ceea ce e adevărat, dar polarizarea se face nu numai după avere. Gipul înseamnă, desigur, câteva zeci de mii de euro, înseamnă un consum enorm şi inutil de petrol pe suta de km pentru a transporta una sau două persoane. În superbogata America există pe autostrăzi un culoar, lipit de axul drumului, numit HOV – High Occupancy Vehicles. Pe el au dreptul să circule, cu viteză mai mare, numai vehiculele cu mai mult de trei persoane în cabină – se încurajează astfel asocierile între proprietarii de maşini, rezultând economie de combustibil şi mai puţină poluare. La noi înseamnă o adevărată gherilă urbană să-i împiedici pe şmecherii cu bani să dea buzna în parcurile publice fiecare la volanul gipului său. România se polarizează şi în funcţie de caracterul oamenilor în umilitori şi umiliţi. Apar tot mai mulţi inşi care nu se simt cu adevărat bine decât umilindu-i pe cei din jur, având ce nu au ei, permiţându-şi ce nu-şi permit cei mulţi. Umilitorii se hrănesc din privirile uneori speriate, uneori jignite, alteori jinduitoare ale celorlalţi. Ei nu se simt mari decât dacă reuşesc să-i facă pe alţii să se simtă mici. Averea devine în primul rând un mijloc de a umili. Şi, iată, de a ucide.

Poate asta e cheia votului din acest an electoral pe care domnii politicieni, atât de la Putere, cât şi din Opoziţie, n-au înţeles-o: mai mult decât un vot împotriva sărăciei sau corupţiei, un vot împotriva umilinţei.

NOTĂ: Text apărut în ziarul Adevărul în data de 2 august 2004

%d blogeri au apreciat asta: