Tag Archives: CRITICA DUR SIMULACRUL DE CONGRES PNL

DEPUTATUL RADU STROE DIN GRUPUL „LIBERALI” CRITUICA DUR SIMULACRUL DE CONGRES PNL,CARE REPREZINTA „O PATA NEAGRA PENTRU ISTORIA DE 139 DE ANI A PARTIDULUI BRATIENILOR,RECLAMAND CA ACTUALA CONDUCERE A PNL RENUNTA LA VALORILE LIBERALISMULUI SI TRADITIA LIBERALA!

30 iun.

DSCN3965

Deputatul Radu Stroe consideră că recentul congres al PNL reprezintă ‘o pată neagră’ pentru istoria de 139 de ani a partidului, dar şi o punere în scenă ‘a unei piese de prost gust’, reclamând totodată faptul că PNL renunţă la tradiţia liberală şi la valorile liberalismului.

În opinia sa, liberalismul din România are nevoie de o revigorare pentru a continua să existe, motiv pentru care noua formaţiune pe care Călin Popescu-Tăriceanu o va înfiinţa ‘va întruchipa întru totul liberalismul’.

Radu Stroe consideră că, punând interesele personale pe primul loc, liderii PNL arată că ‘nu au învăţat nimic din sancţiunea primită din partea electoratului la alegerile europarlamentare’ şi că cedează în faţa ‘şiretlicurilor apropiaţilor lui Traian Băsescu prin care încearcă să dezmembreze partidul şi să îl subjuge’.

‘Zilele acestea am trăit un nou episod regretabil care va rămâne ca o pată neagră pentru istoria de 139 de ani a PNL. Actualii lideri ai PNL au renunţat, fără să clipească, la tradiţia liberală, la valorile şi principiile liberalismului. La Congresul PNL am asistat la o punere în scenă a unei piese de prost gust, la finalul căreia rezultatul a fost cel deja prestabilit şi care a consfinţit trădarea electoratului liberal şi a partenerilor din ALDE. Această politică păguboasă de a pune interesele personale pe primul loc a fost sancţionată de electoratul român o dată, la alegerile europarlamentare, însă liderii PNL arată că nu învaţă nimic din tot ceea ce se întâmplă şi continuă în ignoranţa cu care au tratat liberalii şi pe toţi ceilalţi români în ultimele luni’, susţine Stroe, adăugând că, în opinia sa, ‘ceea ce s-a întâmplat la acest congres este inexplicabil’.

Radu Stroe este de părere că liberalii ar fi trebuit să analizeze lucid rezultatele acţiunilor politice din ultima vreme şi să ia seamă de mesajul pe care alegătorii l-au dat prin votul lor.

‘Cei aleşi la conducerea partidului au decis să meargă până la capăt cu dezertarea de la liberalism şi să continue un proiect de fuziune care vine în ajutorul pedeliştilor cu probleme de imagine. (…) Antonescu şi ceilalţi îi acuză de trădare pe cei care nu sunt de acord cu ei, însă uită cine a trădat electoratul român şi partenerii europeni. Aceştia continuă o politică a trădării doar pentru a fi atinse obiectivele personale ale liderului actual’, mai declară fostul ministru.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: