Tag Archives: CRIZA DIN UKRAINA

„RAZBOINICUL” TRAIAN BASESCU SE BAGA SINGUR IN SEAMA SI „II TRAGE DE URECHI” PE BARACK OBAMA SI VLADIMIR PUTIN IN PRIVINTA CRIZEI DIN UKRAINA!

4 mai

Președintele Traian Băsescu a declarat duminică, într-o conferință la Palatul Cotroceni, că evenimentele soldate cu victime de la Odessa pot constitui „elementul de declanșare a unui război civil masiv”, în condițiile în care complicațiile situației din Estul și Sudul Ucrainei au elementele de identificare a unui început de război civil.

 

„Din păcate, în Estul, dar și în Sudul Ucrainei lucrurile se complică și în momentul de față sunt toate elementele care pot identifica în Ucraina un început de război civil. În mod categoric, guvernul legitim de la Kiev are obligația să mențină funcționarea și funcționalitatea tuturor instituțiilor statului pe întreg teritoriul, în același timp numărul mare de victime ridică problema profesionalismului cu care se fac aceste intervenții”, a afirmat Băsescu.

El a subliniat că evenimentele soldate cu zeci de victime de la Odessa pot constitui „elementul de declanșare a unui război civil masiv”, iar în acest sens „propunerea doamnei (Înalt Reprezentant n.r.) Catherine Ashton pentru a se forma o comisie de anchetă e absolut responsabilă și trebuie susținută de toate statele UE”. El a menționat că responsabilii pentru victimele omenești de la Odessa trebuie să răspundă în fața legii, „cu atât mai mult dacă această responsabilitate este a instituțiilor statului ucrainean”.

„În ceea ce privește poziția pe care o susține Moscova legat de faptul că forțele de securitate ale Ucrainei au atacat civili nevinovați, România respinge, repet, România respinge o astfel de susținere care este cel puțin mincinoasă. Civilii nevinovați nu iau ostateci și declară prizonieri de război membri ai delegației de observatori independenți ai OSCE, nu doboară elicoptere ale forțelor armate ale Ucrainei, nu ocupă sedii ale instituțiilor statului ucrainean și mai ales prin utilizarea forței. Civilii nevinovați, așa cum îi vede Moscova, nu declară că formează o armată cu care să plece asupra Kievului”, a afirmat Băsescu.

Totodată, președintele Băsescu a arătat că se constată un „dialog ineficient” între Washington și Moscova, cu convorbiri telefonice între înalți demnitari ai celor două puteri care cer unii altora să fie puse sub control părțile din Ucraina.

„Propunerea pe care o fac în numele României este ca Moscova și Washingtonul să își asume în cel mai scurt timp declanșarea dialogului între puterea de la Kiev și separatiști. Dacă între cele două părți nu începe urgent un dialog, riscul unui război civil este major, iar România ca vecin al Ucrainei este extrem de interesată ca acest lucru să nu se întâmple, asta cu atât mai mult cu cât ceea ce evaluam la un moment dat, extinderea conflictului spre Sudul Ucrainei, s-a produs prin evenimentele de la Odessa. Iar regiunea Odessa are frontiera pe brațul Chilia”, a spus Băsescu.

De asemenea, el a spus că necesitatea rezolvării crizei din Ucraina derivă și din îngrijorarea României pentru situația minorității românești din Ucraina. „Un astfel de conflict nu are niciun fel de șansă să implice România, cu atât mai mult cu cât țin să menționez poziția extrem de echilibrată pe care o are minoritatea românească din Ucraina”, a spus Băsescu, adăugând că „spre cinstea lor, românii din Ucraina sunt loiali statului ucrainean”, așa cum statul român le-a cerut întotdeauna.

Șeful statului a subliniat și că „dacă nu se reușește urgent punerea la masa tratativelor a separatiștilor și a Kievului, riscul major este ca în partea de Est și de Sud-Est a Ucrainei să nu se poată desfășura alegerile prezidențiale”. „Iar cu un președinte ales numai cu voturile din Centrul și Vestul Ucrainei riscă să stimuleze ruperea Ucrainei. Aceasta este analiza pe care eu o fac și poate deși exprimată extrem de direct, ea reflectă îngrijorările noastre legate de Ucraina”, a spus președintele Băsescu.

El a mai subliniat că și la începutul crizei, și pe parcursul crizei și acum a afirmat „poziția statului român legată de Ucraina, și anume, că România este un susținător fără rezerve al integrității teritoriale al Ucrainei”.

AGERPRES.

„ADOLESCENTUL INDRAGOSTIT „,TRAIAN BASESCU DE LENUTA DI’PLESCOI AUITAT CA NU S-O DISCUTAT IN CSAT,CA NU A FOST DISCUTATA SITUATIA IN CARE SE AFLA ROMANIA SI REPUBLICA MOLDOVA,DIN CAUZA CRIZEI DIN UKRAINA!

4 mai

Președintele Traian Băsescu a afirmat sâmbătă seara că situația Ucrainei a fost discutată demult în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), adăugând că premierul Victor Ponta „nu și-a dat seama când”.

 

„S-a discutat demult, dar nu și-a dat seama când”, a spus șeful statului, întrebat despre declarația premierului Victor Ponta cu privire la discutarea situației Ucrainei în ședința CSAT.
Premierul Victor Ponta a afirmat, sâmbătă, la Târgu-Jiu, că, în contextul situației tensionate din Ucraina, „niciun cetățean român nu este și nu va fi niciodată în pericol”, iar România nu este amenințată, deși „regiunea este un focar de pericol”.
Întrebat cum comentează afirmația postului de radio „Vocea Rusiei”, care a titrat că Armata Română nu ar rezista într-un război mai mult de 30 de minute, premierul a declarat: „România ar rezista mult mai mult decât atât, în primul rând prin capacitatea noastră națională, dar și prin faptul că am intrat în planul de contingență care presupune o interoperabilitate cu toate forțele militare NATO disponibile în zonă. Eu spun foarte clar: România nu este în niciun fel amenințată, dar regiunea este un focar de pericol, iar obligația noastră se întinde nu doar asupra României, ci trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a asigura integritatea și securitatea Republicii Moldova. Nu vreau să stârnim panică cu declarații nefundamentate, România este, ca toate țările din regiune și țările NATO, într-o stare de atenție specială în ceea ce privește pregătirea pentru securitatea teritorială, dar și toate celelalte proceduri. Vreau să dau asigurări că niciun cetățean român nu este și nu va fi niciodată în pericol”.
Victor Ponta a menționat că luni va avea loc o ședință pentru a se face o analiză a strategiei pe care Guvernul o are pentru a a da asigurări populației din România că nu este în pericol. „Vrem să știm foarte clar ce putem face pentru românii de pe malul celălalt al Prutului, din Moldova. Luni, de altfel, împreună cu ministrul Apărării, o să facem o analiză și vom pregăti pentru prima ședință CSAT toate datele și strategia pe care Guvernul o are pentru a da aceste asigurări populației României, dar și fraților noștri de peste Prut. Nu mai există în Constituție din 2003 stagiul militar și conflictele secolului XXI se desfășoară la un nivel tehnologic și de pregătire pe care România, în mare parte, îl respectă. Avem militari profesioniști extrem de apreciați și care au avut activități extraordinar de importante în teatrele de operațiuni. Repet, niciun român nu este în pericol, dar în același timp investiții suplimentare, pregătire mai bună, strategie sunt absolut necesare și luni începem săptămâna cu o ședință la Ministerul Apărării în acest sens”, a mai spus premierul. AGERPRES.

„PRESEDINTELE PACIFIST”,TRAIAN BASESCU -POPEYE,”ISI UMFLA MUSCHII,VRAND SA APARA CA PRESEDINTELE RAZBOINIC” SI MILITEAZA PENTRU CRESTEREA CAPACITATII DE REACTIE A ARMATEI IN CONTEXTUL CRIZEI DIN UKRAINA!

27 mart.

Basescu militeaza pentru cresterea capacitatii de reactie a Armatei in contextul crizei din Ucraina

 
Basescu7

Presedintele Traian Basescu a sustinut o declaratie de presa alaturi de ministrul Apararii Mircea Dusa, in urma bilantului MApN. Acesta a militat pentru cresterea capacitatii de reactie a Armatei Romane in contextul crizei din Ucraina.

“Prima reatie trebuie sa fie cresterea capacitatii de reactie a Armatei Romane. Alocarea de resurse, buna planificare in 2015, sunt necesare ca Armata sa isi creasca consistent capacitatea de reactie. Analizand situatia din regiune nu putem spune ca mai putem privi la incidentele din 2008 cand Rusia a ocupat Osetia si Aphazia ca la niste incidente izolate. A urmat Gerogia, acum Ucraina. Orice om politic trebuie sa isi puna intrebarea cine sau ce urmeaza”, a spus Traian Basescu.

Presedintele a acordat un calificativ Armatei Romane “intre bine si foarte bine”.

“Desi ultimii ani au redus consistent bugetele militare, se apropie de finalizare programul Tirania, programul de reabilitare a avioanelor s-a realizat, programul Spartan este la ultimul avion, nu putem sa nu observam si alte programe de modernizare ale Armatei Rromane. Pentru mine Armata se incadreaza ca si calificativ, intre bine si foarte bine, cu apropiere mai mare de foarte bine in raport cu resursele pe care le-a avut”, a mai spus presedintele Traian Basescu dupa bilantul MApN.

PRESEDINTELE USA BARACK OBAMA A DISCUTAT SAMBATA LA TELEFON CU OMOLOGUL SAU RUS VLADIMIR PUTIN ,DESPRE CRIZA DIN UKRAINA!

2 mart.

Președintele Statelor Unite Barack Obama și omologul său rus Vladimir Putin au discutat la telefon sâmbătă despre criza din Ucraina, a declarat un responsabil american, informează AFP.

 

Foto: (c) Ye Pingfan / XINHUA ARHIVA

 

Acest apel a intervenit în timp ce Obama s-a întâlnit sâmbătă după-amiază de urgență cu echipa sa de securitate națională pentru a examina opțiunile politice pe masă, la scurt timp după un vot al parlamentului rus ce autorizează folosirea armatei în Ucraina.

AGERPRES.

%d blogeri au apreciat asta: