Tag Archives: DANIEL CHITOIU

FOSTUL VICEPREMIER DANIEL CHITOIU SI-A DAT DEMISIA DIN PNL!

30 iun.

Chitoiu

Fostul vicepremier Daniel Chitoiu a parasit PNL in favoarea unui nou partid. El a fost izolat in partid dupa ce DNA-ul l-a cercetat in legatura cu dosarul ASF si a scapar de urmarirea penala doar gratie PSD-ului care a votat impotriva solicitarii procurorilor. Acum el denunta alegerea lui Klaus Iohannis in fruntea PNL si anunta ca pleaca din PNL.

Deputatul Daniel Chițoiu și-a anunțat astăzi demisia din Partidul Național Liberal, după ce Congresul partidului a consfințit trădarea electoratului liberal și a membrilor acestuia. Daniel Chițoiu a afirmat că se desparte cu un gust amar și cu tristețe de partid, subliniind faptul că nu poate rămâne indiferent la politica de păcălire a membrilor PNL de către conducere prin tot felul de decizii impuse și aranjate.”, anunta intr-un comunicat Grupul de initiativa al grupului pentru pastrarea identitatii liberale.

„Congresul PNL a reprezentat consfințirea trădării electoratului liberal și a membrilor care au crezut până în ultima clipă că partidul nu se va dezice de istoria sa și de valorile liberalismului, pe care le-a reprezentat în România de-a lungul a 139 de ani. Este un moment trist pentru mine, un moment în care trebuie să mă despart de partidul din care am făcut parte atâția ani de zile și alături de care am înregistrat succese, dar și eșecuri.

Mă despart cu un gust amar și cu tristețe de partidul în care am crezut și în care m-am înscris, deoarece, în el mă regăseam ca liberal. Astăzi, însă, acel partid nu mai există din cauza deciziilor luate în ultimul timp de o conducere mânată de interese personale. Observ cum un partid cu tradiția PNL se dezice de propria istorie politică, de partenerii europeni, dar cel mai important, se dezice de liberalism.

Prin decizia de a demisiona din PNL rămân consecvent crezului meu liberal, rămân fidel valorilor și principiilor liberale. Nu pot să rămân indiferent la modul în care s-a ajuns să se facă politică în PNL, o politică în care se încearcă păcălirea membrilor PNL de către conducere prin tot felul de decizii impuse și aranjate de câteva grupulețe care își împart puterea în partid”, a declarat Daniel Chițoiu.

Deputatul a spus că PNL este în acest moment un partid stăpânit de haos, un partid aflat în degringoladă, în cadrul căruia în ultimele luni conducerea a fost prinsă mai mereu cu ocaua mică.

„În ultimele luni, conducerea PNL a fost prinsă mai mereu cu ocaua mică. Mai întâi au spus că vor candida alături de ALDE, contrazicând cu tărie orice fel de afirmații cum că nu ar fi așa, pentru ca a doua zi după alegeri să treacă la PPE. Acum spun că rămân liberali în PPE, ceea ce este contrar naturii politice să fii şi partid liberal şi să faci parte din partidul popular în acelaşi timp.

PNL este un partid stăpânit de haos, un partid în degringoladă, un teren de bătălie între grupurile lui Antonescu și Iohannis. Este de-a dreptul penibil modul în care se joacă alba-neagra cu candidatul la alegerile prezidențiale, cu voința a mii de membrii PNL. Acest mod de a face politică este o jignire adusă fiecărui liberal din țară și fiecărui membru care crede în principiile liberalismului. Numai de partid liberal și democratic nu mai putem vorbi acum la PNL”, a adăugat fostul ministru.

Daniel Chițoiu consideră că „actuala conducere a PNL este ruptă în totalitate de realitate. Au pornit pe un drum, cel al fuziunii cu PDL, care nu poate duce decât într-o fundătură, trădând electoratul și liberalii din România. Chiar dacă se anunță drept o mare victorie, păstrarea numelui de PNL nu face altceva decât să transforme partidul într-o mașină de curățat imaginea membrilor PDL, grav afectată după o guvernare dezastruoasă. PNL dezertează de la valorile şi principiile liberale pentru a-i fi servit pe tavă lui Băsescu.

VICEPRESEDINTELE PNL ,DANIEL CHITOIU DA „CARTILE PE FATA „SI ISI ARATA OPOZITIA CLARA FATA DE CRIN „CHUCKY”ANTONESCU SI CAMARILLA SA DE PARASUTATI BASISTI:”SALUT REVENIREA LUI TARICEANU IN PNL!”

23 mai

Chitoiu

Vicepreședintele PNL, Daniel Chițoiu, dă cărțile pe față și își arată opoziția clară față de conducerea PNL. Există tot mai multe voci care susțin că Daniel Chițoiu este ca și exclus din PNL, iar acesta nu numai că nu încearcă să evite, dar pune paie pe foc. 

Citește și: Vicepreședinte PNL: ”Mă bucur și salut revenirea lui Tăriceanu în partid”

“În aceste momente trebuie să strângem rândurile şi avem nevoie de toţi liberalii adevăraţi pentru ca partidul să reuşească să îşi atingă obiectivele. Nu este un an uşor, de aceea trebuie să ne gândim la ce este mai bine pentru partid. Dacă Tăriceanu a decis să revină în PNL nu pot decât să salut o asemenea veste. Este până la urmă vorba de unul dintre reprezentanţii de seamă ai PNL, fost preşedinte al partidului şi premier al României. Este o decizie normală luată de Tăriceanu. Locul său este în PNL, partid pentru care a muncit atâţia ani şi căruia i-a dedicat toate eforturile sale”, susţine Chiţoiu.

“În acest an electoral este foarte bine venită revenirea lui Tăriceanu, el având experienţa necesară pentru bătăliile pe care PNL le va da în acest an. PNL are nevoie de liberali adevăraţi într-un an electoral esenţial pentru România şi pentru viitorul partidului”, a mai afirmat vicepreşedintele PNL.

Declarațiile lui Daniel Chițoiu și Radu Stroe vin în contextul în care majoritatea liberalilor s-au pronunțat clar împotriva revenirii lui Călin Popescu Tăriceanu în PNL.

Mediafax.

CRIN „CHUCKY”ANTONESCU,DESPRE „EXCLUDEREA LUI DANIEL CHITOIU,CONSIDERAT „INFORMATORUL LUI PONTA!”

27 apr.

stroe-chitoiu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a dat asigurări, sâmbătă, că nu se pune problema excluderii lui Daniel Chiţoiu din partid. “E colegul nostru, nu avem niciun diferend cu el”, a explicat liderul PNL.

“Nu s-a pus problema excluderii (lui Daniel Chiţoiu – n.r.), e colegul nostru”, a spus Crin Antonescu, aflat la Braşov.

Declaraţia lui Antonescu vine la numai o zi după ce, surse politice au declarat că, mai mulţi liberali, în frunte cu Daniel Chiţoiu, urmează să fie excluşi din partid, scrie antena3.ro.

Lui Daniel Chiţoiu i s-ar reproşa voturile favorabile PSD din Parlament, ancheta penală în cazul ASF în care este implicat, precum şi relaţia extrem de strânsă pe care o are cu Radu Stroe.

Mai mult decât atât, Chiţoiu a ajuns să fie considerat de liberali „informatorul lui Ponta”.

RAZBUNAREA TANDEMULUI BASESCU & ANTONESCU NU ARE LIMITE: DNA AU DECIS UN NOU DOSAR PE NUMELE LIBERALUI DANIEL CHITOIU!

26 apr.

daniel chitoiu

Procurorii DNA au disjuns dosarul initial ASF, nu  doar pentru cauza privind felul in care a fost promovata si  adoptata OUG a Guvernului pentru infiintarea ASF,  dar si pentru cauza privind contractele de confidentialitate semnate de angajatii ASF. 

Procurorii DNA  au decis  sa intocmească un nou dosar penal pe numele lui  Daniel Chitoiu,  al sotiei sale,  Laura Chitoiu, precum si al fostului președinte ASF,  Dan Radu Rușanu.

Sotia vicepremierului este cercetată  pentru luare de mita si trafic de influenta in timp ce in sarcina lui Dan Radu Rusa au fost retinute si acuzatiile privind falsificarea si alterarea de probe.  Potrivit infromatiilor citate,  Laura Chitoiu ar fi beneficiat de anumite foloase materiale, din partea omului de afaceri Ilie Carabulea, prin intermediului Marian Mârzac( in prezent in stare de arest), cu care sotia fostului vicepremier s-ar fi aflat in relatii apropiate.

Laura Chitoiu ar fi acuzata si de faptul ca ar fi impiedicat punerea in aplicare a unui mandat de aducere – in fapt, in momentul in care a fost chemata la  Parchet,  Politia s-a prezentat la dmiciliul ei cu mandat de aducere,  care nu a putut fi pus in aplicare pentru ca aceasta nu a permis politistilor sa intre in locuinta pe motiv ca sotul  ei ar avea o calitate specială, parlamentar, in casa caruia se poate intra cu mandat doar dupa incuviintarea  Camerei din care face  parte. Se pare ca pentru acest lucru exista interceptari telefonice, prin care Laura Chițoiu, cu Politia la usa, a apelat la sotul ei, care a învatat-o sa nu deschida usa, pentru că el beneficiaza de imunitate parlamentară.Surse judiciare sustin  ca este cercetat de procurori si seful de la resurse umane, precum  si o serie de avocati, informează și B1. Potrivit acelorași surse ancheta DNA s-ar putea extinde asupra unor angajati ai Guvernului.

CRIN „CHUCKY”ANTONESCU IL EXCLUDE PE „ULTIMUL INDIZERABIL” ,LIBERALUL DANIEL CHITOIU!

25 apr.

chitoi

În PNL nu e liniște, iar Daniel Chițoiu agită apele cât poate de tare. El este acuzat de conducerea PNL că vinde informații la PSD și stă în partid doar pentru a fi spionul lui Ponta. 

Prin PNL se aude că Daniel Chițoiu va fi executat la reuninile liberalilor de la Brașov. PNL se va reuni în Delegație Permanentă și Birou Politic Național, iar cu această ocazie va fi tranșată și problema Chițoiu.

Întrebat de  dacă va demisiona din PNL, Daniel Chițoiu a negat vehement. ”Nu, n-am demisionat și nici nu am de gând. Ce motiv aș avea?”, ne-a spus Chițoiu.

Se pare însă că liderii PNL i-ar găsi rapid un pomelnic de motive pentru care ar trebui să demisioneze din PNL. Apropiere de PSD, voturi date în Parlament în favoarea PSD, dosarul penal în care este anchetat pe OUG cu ASF-ul, dar și relația extrem de strânsă pe care o are cu Radu Stroe, ultimul indezirabil curățat din PNL.

Surse liberale susțin că la reuniunile de la Brașov se va face curățenia de primăvară. Cap de listă la excluderi va fi Daniel Chițoiu, iar liderii din teritoriu vor fi puși la treabă tare de tot de Marian Petrache.

DANIEL CHITOIU,PREFERA SA RAMANA „TUTARUL”LUI CRIN „CHUCKY „ANTONESCU,CU TOATE CA „PNL-ARIPA ANTONESCU „I-O DAT SUTURI IN GURA!”

8 apr.

chitoi

Biroul Politic Național al PNL va lua în discuție excluderea lui Radu Stroe din partid, iar balanța înclină clar spre o mazilire cu o majoritate covârșitoare. Stroe plătește tribut faptului că și-a asumat statutul de rebel în PNL și l-a criticat dur pe Crin Antonescu. 

Citește și: Şedinţă cu scântei la PNL. Deputaţii propun BPN excluderea lui Stroe

Prietenul său de arme, Daniel Chițoiu, pare însă să-l fi abandonat. După ce au fost împreună la conducerea trupei de rebeli din PNL, Chițoiu pare să fi aplicat deviza ”La plăcinte înainte, la război înapoi”.

Citește și: Antonescu despre Stroe: “E un tradator!”

Radu Stroe a fost singurul liberal care și-a asumat public votul de încredere pentru Guvernul Ponta III, asta în condițiile în care partidul a cerut să se voteze în contră. De asemenea, Stroe a fost singurul care și-a asumat public faptul că a votat împotriva ruperii USL, iar ulterior a ieșit la bătaie, atacându-l dur pe Crin Antonescu.

Citește și: Orban despre excluderea lui Stroe: În stare de razboi, trădătorii se împușcă!

Am întrebat la PNL dacă Daniel Chițoiu îl va urma îndeaproape pe Radu Stroe. ”Nu, pentru că Chițoiu e mai sfios, merge pe burtă”, a fost răspunsul din PNL.

Dar cine ar fi fost mai motivat decât Daniel Chițoiu să vină la război? Renegat de partid în scandalul penal legat de ASF, Daniel Chițoiu a scăpat de urmărirea penală doar prin bunăvoința prietenilor de la PSD și a rebelilor controlați de Radu Stroe. Totodată, Daniel Chițoiu a fost mazilit din toate funcțiile din partid: secretar general, lider al organizației PNL Sector 1 și a fost executat din funcția de ministru de Finanțe și vicepremier fără a se oferi nicio explicație. Ba mai mult, a fost obligat să vină într-o conferință de presă alături de Antonescu în care să mulțumească partidului pentru execuția publică.

În schimb, Daniel Chițoiu preferă să meargă pe burtă, conform explicațiilor liberalilor. În ciuda faptului că prietenul său, Radu Stroe, va fi exclus din PNL pentru că a ieșit din carapace și l-a atacat pe Antonescu, Daniel Chițoiu își păstrează starea vegetativă în care a intrat după ce a pierdut postul de vicepremier și cel de ministru de Finanțe.

În PNL se vorbește despre fapul că Daniel Chițoiu ar rămâne ca spion al PSD, pentru a întreține curentul rebeliunii în PNL. Liderii PNL explică asta mai mult în glumă, pentru că Daniel Chițoiu, în ciuda încercărilor de a coagula trădători în jurul său n-a prea reușit, dat fiind faptul că acționează doar din umbră și nu-și asumă niciun risc.

Citește și: Radu Stroe: Antonescu e un om mort! Nu știu cu cine voi vota la prezidențiale!

Deși are mai puține motive să facă acest lucru, Radu Stroe își asumă un viitor politic incert. În schimb, prietenul și tovarășul de arme, Daniel Chițoiu, preferă să rămână în PNL, în ciuda faptului că partidul ”i-a tras numai șuturi în gură”, după cum ne-a explicat un vicepreședinte PNL.

FOSTUL MINISTRUL LIBERAL AL FINANTELOR DANIEL CHITOIU A SCAPAT DE URMARIREA PENALA!

11 mart.

Daniel Chiţoiu a scăpat de urmărirea penală 534
Foto: Intact Images

Camera Deputaţilor a decis, marţi, să respingă solicitarea procurorului general privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a deputatului PNL Daniel Chiţoiu.

Chiţoiu, apărat de deputaţii jurişti. Comisia a avizat negativ cererea privind începerea urmăririi penale a fostului ministru

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, în dosarul „Carpatica”, pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor. Procurorul general, Tiberiu Niţu, a înaintat Camerei referatul DNA privind cererea de aviz pentru urmărirea penală a lui Chiţoiu.

Din probele administrate de procurori a rezultat că, în calitate de ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu a iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor consiliului şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor.

DANIEL CHITOIU: „NU EXISTA NICIO DOVADA CA AS FI ORGANIZAT UN GRUP INFRACTIONAL!,RUSINE CRINE,NU ESTI LIBERAL,ESTI TREPADUSUL LUI BASESCU!

11 mart.

Chitoiu: Nu exista nicio dovada ca as fi organizat un grup infractional

 
chitoi

Fostul ministru Daniel Chitoiu a relatat, marti, ca le-a spus deputatilor din Comisia juridica faptul ca este nevinovat, ca nu s-a sustras de la a da declaratii procurorilor DNA si ca nu exista nicio dovada la dosar ca ar fi organizat un grup infractional.

“În primul rând, am spus ca sunt nevinovat. Le-am spus ca niciodata nu m-am sustras de a da declaratii justitiei si în special procurorilor DNA legat de modul cum a fost promovata Ordonanta 94/2013 privind organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara. Le-am explicat si le-am dat toate detaliile privind modul de elaborare si de aprobare în Guvern a acestei ordonante de urgenta. Le-am spus ca n-am nicio legatura si ca nu exista nicio dovada la dosar ca as fi organizat acest grup infractional organizat si am protejat interesele unei societati în domeniul asigurarilor. De asemenea, cum au observat si dânsii, de la dosar nu exista nicio dovada împotriva mea”, a precizat Daniel Chitoiu dupa ce a fost audiat de Comisia juridica.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a avizat negativ, marti, cererea ministrului Justitiei privind începerea urmaririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chitoiu.

În sedinta Comisiei juridice s-au înregistrat cinci voturi în favoarea cererii, 16 voturi au fost “împotriva”, patru buletine de vot au fost anulate, iar un vot a fost nul.

Decizia Comisiei juridice a fost luata dupa audierea lui Daniel Chitoiu.

FOSTUL MINISTRU LIBERAL DE LA FINANTE ,DANIEL CHITOIU NU LE REPROSEAZA NIMIC COLEGILOR DIN PNL-ARIPA ANTONESCU PRIVIND VOTUL DIN COMISIA JURIDICA!

11 mart.

Chiţoiu nu le reproşează nimic colegilor din PNL privind votul din comisia juridică

 

Chitoiu

 

Fostul minstru Daniel Chitoiu a declarat, marti, dupa ce a fost audiat de Comisia juridica a Camerei Deputatilor, ca el crede ca liberalii au decis sa voteze în plen pentru încuviintarea începerii urmaririi penale în cazul sau, pentru a nu se spune ca fiind coleg de-al lor vor sa infuenteze justitia

“Cred ca au luat aceasta decizie ca sa nu spuna ca fiind coleg de-al lor sa nu influenteze justitia”, a precizat Chitoiu, aratând ca nu le reproseaza nimic colegilor liberali.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anuntat marti la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL ca deputatii liberali vor vota în favoarea începerii urmaririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chitoiu, pentru ca pozitia partidului sa nu poata fi interpretata ca o obstructionare a justitiei.

LIDERUL PNL CRIN ANTONESCU I-O PROPUS VICEGUVERNATORULUI BNR,BOGDAN OLTEANU,SA-L INLOCUIASCA PE DANIEL CHITOIU LA FINANTE,BOGDAN I- O ZIS LUI CRIN”PAS!”

6 feb.

Crin Antonescu liderul Partidul Național Liberal i-a propus viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, să-l înlocuiască pe Daniel Chițoiu în funcția de ministru al Finanțelor. Informația vehiculată de presă în ultimele săptămâni a fost confirmată, joi, de însuși Bogdan Olteanu, care a adăugat că a declinat oferta liberalilor și că, din informațiile sale, pentru portofoliul Finanțelor se pregătește Eugen Nicolăescu, actualul ministru al Sănătății.

 

Imagine

 

“Nu a fost o propunere, a fost o discuţie, iar eu am transmis că voi rămâne la Banca Națională. Din ce știu la această oră, poziția va fi preluată de Eugen Nicolăescu”, a declarat Bogdan Olteanu pentru Mediafax, precizând că nu are detalii, întrucât se află la Washington cu o delegație oficială.

Olteanu nu a precizat când anume a purtat aceste discuții cu liberalii.

Bogdan Olteanu a fost membru al PNL și președinte al Camerei Deputaților în perioada 2006-2008, între 2004 și 2009 ocupând funcția de deputat în Parlamentul României.

BNR ar fi trebuit să-l suspende pe Bogdan Olteanu din funcție dacă acesta accepta oferta PNL de a prelua ministerul Finanțelor.

Potrivit surselor politice citate de presă, președintele PNL, Crin Antonescu, i-a cerut demisia lui Daniel Chițoiu pentru că a luat decizii împreună cu premierul Ponta fără să consulte conducerea liberalilor, un alt element fiind și ancheta penală care o vizează pe Laura Chițoiu, soția vicepremierului.

VICEPREMIERUL LIBERAL SI MINISTRUL DE FINANTE DANIEL CHITOIU DESPRE O EVENTUALA DEMISIE”,E O POSIBILITATE”,DAR NU CREDE CA VA FI REMANIAT!

6 feb.

 

 

Liberalul Daniel Chiţoiu a afirmat joi, la Palatul Parlamentului, că demisia sa din funcţia de ministru al Finanţelor Publice „e o posibilitate”, adăugând însă că nu crede că va fi remaniat.

 

 

Daniel Chiţoiu a participat joi la o întâlnire cu premierul Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea.

Vineri, PNL va decide atât în Biroul Politic, cât şi în Delegaţia Permanentă remanierea mai multor miniştri liberali, au declarat pentru AGERPRES surse liberale.

O plecare aproape sigură din Guvern este cea a vicepremierului Daniel Chiţoiu, conform aceloraşi surse. Acesta are o susţinere minimă în PNL, iar o eventuală rămânere în Executiv s-ar datora exclusiv aprecierii de care se bucură din partea premierului Ponta. AGERPRES.

VICEPREMIERUL DANIEL CHITOIU:” IMPORTANT ESTE CONSOLIDAREA ACORDUL DE PARTENERIAT INTRE ROMANIA CU UNIUNEA EUROPEANA PENTRU PERIOADA 2014 – 2020!”

12 ian.

 

 

România trebuie să-şi atingă obiectivele investiţionale naţionale şi să finanţeze acele domenii pe care şi le-a propus şi aprobat în cadrul programului de guvernare, a declarat sâmbătă, la Deva, vicepremierul Daniel Chiţoiu, întrebat despre proiectul Acordului de Parteneriat cu Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2020.

 

 

„Important este că (…) România trebuie să-şi atingă obiectivele naţionale. Pe noi ne interesează ca în Acordul de Parteneriat şi în sumele stabilite la nivelul Uniunii Europene ce-i revin României noi să finanţăm obiectivele de interes naţional, obiectivele investiţionale pe domeniile pe care ni le-am propus şi le-am aprobat în cadrul Guvernului şi în cadrul programului de guvernare”, a explicat vicepremierul Daniel Chiţoiu.
El a arătat că nu crede că ar exista incoerenţe în modul în care ar fi fost redactat proiectul Acordului de Parteneriat şi că trebuie văzut exact ce observaţii au formulat experţii Comisiei Europene referitoare la acest document. „Dar, din punctul de vedere al domeniilor majore şi al sumelor alocate pe domeniile majore, aceasta este responsabilitatea României şi a Guvernului României”, a adăugat Chiţoiu.
La rândul său, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că proiectul Acordului de Parteneriat are un parcurs normal pentru un asemenea document. „Este un parcurs normal, totuşi. S-au trimis forme care se discută, se agreează de comun acord şi se perfecţionează, acolo unde este cazul. Nu este nicio respingere şi nicio critică majoră. După cum aţi văzut, data trecută s-a spus că poate a fost mai sumar, acum ni s-a reproşat că este prea dezvoltat şi că în unele domenii probabil este prea dezvoltat, iar în altele mai trebuie să-l mai completăm”, a afirmat Mariana Câmpeanu.
Ministrul Muncii a spus că România se numără printre puţinele ţări care au depus un proiect referitor la Acordul de Parteneriat. AGERPRES.

DANIEL CHITOIU ,MINISTRU FINANTELOR ATAC DUR LA RADU GRATIAN GHETEA:” CEC BANK NU SI-A INDEPLINIT OBIECTIVELE!”

9 dec.

Ministrul Finanţelor: CEC nu și-a îndeplinit obiectivele.

Ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a declarat, în urma audierilor la Comisia privind activitatea CEC, că banca nu și-a îndeplinit obiectivele și a propus introducerea unui sistem dualist.

”Am explicat că din momentrul în care am preluat funcția am avut nenumărate întâlniri cu reprezentanți ai CEC Bank și am transmis obiectivele din programul de guvernare al USL privind activitatea CEC pe următorii patru ani. De asemenea am solicitat conducerii să ia măsuri de modernizare a băncii și de îmbunătățire a sistemelor informatice a băncii”, a afirmat Chițoiu.

”Am avut nenumărate întâlniri cu Ghețea care îmi prezenta activitatea CEC. În prezent banca nu și-a îndeplinit țintele pe care și le-a asumat. Banca nu este pe profit, este pe pierdere, activitatea managerială nu a adus impuslul necesar pe care l-am dorit ca ministru al Finanțelor”, a precizat ministrul.

”Am propus în vară să introduc un sistem dualist, care e practicat de 21 de bănci din România. La momentul când vom adopta noul statut vom analiza dosarele și vom vedea dacă vom înlocui conducerea”, a mai spus el.

CIRCULA PE NET.INTERPELAREA SENATORULUI VALER MARIAN CATRE MINISTRUL LIBERAL DE FINANT DANIEL CHITOIU:”CLARIFICATI CONDITIILE ACORDARII IMPRUMUTULUI CEC BANK CATRE IOANA BASESCU!”

22 nov.

„Clarificaţi condiţiile acordării împrumutului CEC Bank către Ioana Băsescu”

ioana-basescu1

Senatorul Valer Marian face un apel către autorităţi să facă lumină în afacerea terenului agricol achiziţionat de familia prezidenţială.

INTERPELARE:

Acordarea de către CEC Bank, unica bancă românească cu capital integral de stat, a unui credit substanţial (4,6 milioane de lei), cu o dobândă redusă (6,3%) fiicei preşedintelui României, Ioana Băsescu, în vederea achiziţionării unui teren agricol în suprafaţă de 290 de ha, a generat un viu şi justificat interes public, trezind suspiciuni, inclusiv de natură penală.

Având în vedere că statul este reprezentat în cadrul CEC Bank prin Ministerul Finanţelor, vă solicit să-mi comunicaţi următoarele informaţii cu privire la creditul sus-menţionat:

limita maximă de creditare la CEC Bank pentru persoane fizice;
etapele procedurale parcurse pentru acordarea creditului respectiv;
dacă au fost respectate normele legale privind condiţiile de acordare a creditelor pentru persoane fizice sub aspectul etapelor procedurale, criteriilor de acordare (veniturile, vârsta şi ocupaţia împrumutatului), stabilirii dobânzii şi constituirii garanţiilor;
organismul de conducere al CEC Bank care a aprobat acordarea creditului, membrii acestuia şi modul în care au votat;
dacă CEC Bank a realizat profit pe anul precedent şi care a fost cuantumul acestuia;
dacă CEC Bank a mai acordat anterior credite unor persoane fizice pentru achiziţionarea de terenuri agricole, numele şi prenumele beneficiarilor şi cuantumul creditelor acordate.

Totodată, în cazul în care au fost constatate încălcări ale normelor legale în acordarea creditului sus-menţionat, vă solicit să-mi comunicaţi măsurile dispuse.

Solicit răspuns scris.

Senator

Valer Marian

MINISTRUL APARARII MIRCEA DUSA A DISUTAT JOI CU MINISTRUL FINANTELOR DANIEL CHITOIU SI CU MINISTRUL DELEGAT PENTRU BUGET,LIVIU VOINEA,DESPRE BUGETUL APARARII PENTRU ANUL 2014!

8 nov.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a discutat joi cu ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi cu ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, despre bugetul Apărării pentru anul 2014 care ar putea depăşi 1,5% din PIB, în condiţiile în care, pentru anul în curs, bugetul aprobat a fost de 1,3% din PIB.

image-2012-04-19-12038553-46-mircea-dusa

„Am avut o discuţie de două ore cu vicepremierul, ministrul Finanţelor şi cu ministrul delegat pentru Buget, domnul Voinea, (n.r – despre bugetul Apărării), probabil că este primul minister care discută pentru bugetul pe 2014, având în vedere că săptămâna viitoare va trebui să-l aprobăm în Guvern şi să-l trimitem la Parlament. Având în vedere obiectivele pe care le are de îndeplinit Armata, facem eforturile necesare pentru ca în acest an să trecem de 1,5% din PIB, alocare pentru ministerul Apărării Naţionale. Sigur, ar trebui să fie 2%. În anii 2004, 2005 s-au făcut eforturi deosebite ca acel procent pe care l-am stabilit împreună cu cei de la NATO, de 2%, să-l aducem spre 2%. În anul 2006 era alocarea de 1,86%. Din nefericire, cinci ani la rând, alocările pentru bugetul MApN au fost din ce în ce mai mici astfel că în 2012 s-a ajuns la acel procent de 1,26%. Nu este normal acest lucru, având în vedere capabilităţile pe care trebuie să le realizăm. Eu sper că angajamentele pe care noi ni le-am asumat în cadrul NATO legat de modernizarea şi restructurarea Armatei române, documentele pe care noi le-am adoptat şi le-am aprobat şi în CSAT vizavi de modernizare şi restructurare au fost înţelese de toată lumea şi mai ales de Ministerul Finanţelor şi astfel alocările în anii viitori vor fi mai mari”, a afirmat, joi seara, Mircea Duşa, într-o emisiune la Realitatea Tv.

Totodată, el a mai spus că din a doua parte a anului viitor, în Afganistan vor rămâne aproximativ 200 de militari, aceştia fiind instructorii şi cei care pregătesc armata afgană să preia controlul în teritoriul naţional.

De asemenea, ministrul Apărării a subliniat faptul că, în cadrul discuţiei purtate în urmă cu aproximativ două săptămâni cu oficialii americani, a solicitat sprijinul SUA pe segmentul de poliţie aeriană până când avioanele de tip F-16 pe care urmează să le achiziţionăm de la portughezi vor deveni operaţionale. Acest sprijin ar putea să se materializeze prin dislocarea unei escadrile americane de avioane F-16 pe aeroportul de la Turda.

%d blogeri au apreciat: