Tag Archives: DAR UITA DE AMICUL SAU DE PESCUIT GHITA SRI CARE ATACA USL

BOCUL LUI BASESCU,PONTA,ACUZA O”CAMPANIE ANTI PSD”,CERAND CAPUL LIBERALULUI SORIN ROSCA STANESCU,DAR UITA DE AMICUL SAU DE PESCUIT GHITA SRI CARE ATACA USL ,IN SPECIAL PNL!

16 mai

Premierul Ponta, împrumutând limbajul lui Traian Băsescu, acuză o campanie anti PSD în beneficiul unor grupuri de interese, dar nu prezintă vreo dovadă; Antonescu răspunde diplomatic ieşirii aiuritoare a lui Ponta de miercuri seara.

Victor-Ponta-qmagazine1

Ponta vrea capul lui SRS

Miercuri seara s-a declanşat primul conflict real, vizibil în public, în cadrul USL. Premierul Victor Ponta a cerut liberalilor să îl excludă din partid pe senatorul Sorin Roşca Stănescu, motivând că acesta a încălcat prevederile protocolului USL prin atacarea PSD.

„Conflictele publice intre membrii partidelor, precum si atacurile publice impotriva unor colegi sau a unui partid din Alianţă, nu sunt permise. (…) Am cerut o poziţie clară a PNL Acum situaţia este atât de gravă, încât este foarte clar că atunci când un membru al unui partid component duce o campanie, o campanie alături de grupuri de interese împotriva unui alt partid, atunci trebuie luată o decizie”. Acestea sunt principalele afirmaţii ale premierului în ceea ce-l priveşte pe senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu.

Ce l-a deranjat pe premier. Roşca, alături de colegii săi Victor Ciorbea, Sorin Ilieşiu şi Corneliu Dobriţoiu a demisionat din comisia parlamentară specială de verificare a legalităţii interceptărilor comunicaţiilor judecătorului român de la CEDO, Corneliu Bârsan. Cei patru au demisionat şi Roşca i-a acuzat pe PSD-iştii din comisie că încearcă să muşamalizeze ancheta parlamentară. Mai mult, Roşca a mai spus că bănuieşte că se încearcă muşamalizarea cazului interceptărilor fiind posibil ca unele fire să ducă „mai sus”. „Pot să bănuiesc legăturile care există la vârf cu domnul George Maior. Am certitudinea că, fără să vrem, încercând să aflăm adevărul în legătură cu această interceptare, ne-am apropiat cumva de un caz extrem de grav şi nu m-aş mira ca într-o bună zi să aflăm că la capătul firului este preşedintele Traian Băsescu şi directorul SRI”.

Niciun cuvânt despre Sebastian Ghiţă

După cum se poate observa în primul rând este vorba de o problemă de „serviciu” între câţiva senatori PNL şi PSD. Sorin Roşca Stănescu nu a ieşit în presă din proprie intenţie, dar cu demisia de la comisie a devenit ştire, a trebuit să de explicaţii ziariştilor. De aici şi până l-a al acuza de campanie anti PSD în favoarea „unor grupuri de interese” (de ce Ponta vorbeşte fără să prezinte şi probe?) şi să i se ceară demiterea este o cale lungă.

În acelaşi timp însă, Victor Ponta – nici măcar în calitate de preşedinte PSD – nu scoate un cuvânt privind nu campania, ci agresiunea continuă – de câteva luni bune –şi deşanţată contra PNL a postului TV patronat de amicul său de partid şi de excursii în străinătate, Sebastian Ghiţă, deputat PSD.

De luni bune, aproape toţi liderii PNL (cu excepţia celor doi sau trei care sunt în dezacord cu Antonescu) sunt tocaţi zilnic la România TV. Să reamintim de ştiri, nu false, ci inexistente (sau inventate) de genul „Antonescu implicat în dispariţia lui Codruţ Marta” sau „Antonescu a fost cu elicopterul la Voroneţ”), de prezentarea de date (anti PNL) inexistente din sondaje, şi de multe alte intoxicări, manipulări la adresa preşedintelui PNL sau a altor fruntaşi liberali, precum Marian Câmpeanu, Varujan Vosganian ş.a. sau a unor persoane independente, dar legate de PNL, cazul „execuţiei” fostului ministru al justiţiei, Mona Pivniceru. Ultima intoxicare „marca” RoTV: „PNL frână în procesul de reformă; Liberalii se opun reformelor”, subiect pus „în pagină” acum două zile.

Premierul Ponta se poate eschiva şi invoca „principiul liberei exprimări”, a „erorii umane”, a „neamestecului patronului” etc etc. Numai că toată lumea ştie cum stau lucrurile cu Sebastian Ghiţă. Este şi motivul pentru care Ponta nu are dreptul moral să ceară demisii la PNL

Antonescu răspunde diplomatic

Şeful PNL, Crin Antonescu a reacţionat la declaraţia lui Ponta, dar a făcut-o cu diplomaţie. „Dacă citim spiritul protocolului USL este foarte clar că o campanie împotriva USL sau a cuiva din USL este de neacceptat. Eu nu cred că avem elementele pentru a vorbi de campania senatorului Sorin Roşca Stănescu împotriva lui Victor Ponta sau împotriva USL. (…) Campanii fac posturile de televiziune …”. Legat de problemele din Senat, unde s-a înregistrat incidentul PNL-PSD, Antonescu a menţionat: „Parlamentul este un organism de decizie, există drepturi fundamentale inalienabile ale fiecărui senator şi deputat ca reprezentant al cetăţenilor României şi acest lucru poate fi pus foarte bine în armonie cu ceea ce înseamnă disciplina de partid şi coeziunea unei coaliţii. Fără îndoială, suntem solidari cu Guvernul nostru, majoritatea parlamentară sprijină Guvernul, dar asta nu înseamnă că Parlamentul devine un fel anexă. Nu crede asta nici Sorin Roşca Stănescu, categoric nu cred nici eu, categoric nu crede nici Victor Ponta”

%d blogeri au apreciat asta: