Tag Archives: DATINI BISERICESTI

ASTAZI,ESTE SARBATOAREA SFINTILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL!LA MULTI ANI CELOR 500.000 DE ROMANI CARE ISI SARBATORESC ONOMASTICA!

29 iun.

Aproximativ 500.000 de români au onomastica sâmbătă, de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, dintre cei 499.657 de români care au sâmbătă ziua numelui 376.881 sunt bărbaţi iar 122.776 femei.

Cele mai frecvente nume întâlnite la bărbaţi sunt Petru – 134.005, Petre – 68.259, şi Paul – 77.661.

De asemenea, alte 36.112 de persoane se numesc Petrică, 32.314 poartă numele de Pavel, 17.725 – pe cel de Petrişor, iar 4.560 se numesc Petronel.

Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 47.277 poartă numele de Paula, 34.973 – pe cel de Petronela, 23.693 se numesc Petruţa, iar alte 15.450 – Paulina.

La acestea se adaugă 694 de femei care poartă numele de Paulica şi cele care se numesc Petriţa (310) sau Pavelina (306).

Statisticile existente la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI indică şi faptul că 62 de persoane se numesc Pătra iar alte 11 – Pauliana.

24 IUNIE- NASTEREA LUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL SI DRAGAICA!

24 iun.

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.

Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

Sânzienele sau Drăgaica, celebrate pe 24 iunie, reprezintă o sărbătoare a iubirii şi fertilităţii, legată de o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor şi belşug în gospodărie

Sărbătoarea Sânzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeiţa Diana, numele de Sânziana, aşa cum este cunoscută sărbătoarea autohtonă în special în Ardeal, provenind din “Sancta Diana”, în timp ce în Muntenia şi Oltenia se sărbătoreşte Drăgaica, după numele slav. După unii specialişti, sărbătoarea îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă. În tradiţia creştin ortodoxă, 24 iunie este ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, adus pe lume la bătrâneţe de Elisabeta, eveniment ce pregăteşte minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară, conform mediafax.

Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele. Legendele spun că sânzienele, nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, se prind în horă şi dau puteri magice plantelor. Aceste zâne bune, dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, dau prunci sănătoşi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele şi tămăduiesc bolnavii. În schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără şi devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor drept iele sau rusalii.

Ielele sunt descrise ca nişte fecioare zănatice, cu o mare putere de seducţie şi cu puteri magice. Se crede despre ele că locuiesc în văzduh, în păduri sau în peşteri, pe maluri de ape sau la răspântii şi apar în special noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase, dansând goale, cu părul despletit şi cu clopoţei la picioare, în unele variante. Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc şi iarba nu mai creşte acolo. Se crede că în Noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte.

În Noaptea de Sânziene se fac focuri în care se aruncă substanţe cu arome puternice, băieţii agită făclii, se strigă şi se cântă din bucium. Practicile legate de cunună, aprinderea unei torţe de către flăcăi, torţă numită “făclia de Sânziene“, alte caracteristici specifice Sânzienelor, îi îndreptăţesc pe etnologi şi folclorişti să considere această sărbătoare drept una a Soarelui.

Sărbătoarea Sânzienelor se manifestă printr-o mulţime de ritualuri, menite să asigure rodnicia lanurilor şi fertilitatea. În timp ce femeile măritate pot urma ritualuri pentru a avea copii, fetelor le sunt rezervate alte obiceiuri, pentru aflarea sortitului în noaptea de Sânziene. La baza acestor ritualuri stau micile flori galbene, numite sânziene, ce cresc în poieni şi care sunt culese de fete, în muzica şi chiuiturile flăcăilor, pentru a le împleti apoi în formă de cerc pentru fete şi de cruce pentru băieţi. Aceste cununi se pun în casă, pe porţi, la ferestre, pe şuri, pe stupi şi chiar pe ogoare, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug.

Fetele îşi aruncă aceste cununi pe un acoperiş, cele care rămân prinse prevestind măritişul apropiat, sau peste vite: dacă nimereşte una tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul. Pentru a-şi vedea sortitul, fetele dorm în noaptea de Sânziene cu un bucheţel din aceste flori sub pernă. De asemenea, dacă le poartă în păr sau la sân, fetele, dar şi femeile măritate vor fi mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase.

Un alt obicei este alaiul Drăgaicei – cea mai frumoasă şi mai cuminte dintre fetele satului, care colindă alături de alte tinere îmbrăcate în alb. La răscruci, fetele se opresc şi fac o horă cântând. Se mai obişnuieşte şi ca fetele să fie udate de flăcăi, care umblă prin sat din zorii zilei cu flori de sânziene la pălării. Totodată, există o superstiţie populară specifică acestei sărbători, potrivit căreia în ziua de Sânziene oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forţele magice care îi înconjoară în această zi.

Pe de altă parte, tot de Sânziene, există un ritual al spălării cu rouă. Roua trebuie adunată în zori de pe plante, în locuri necălcate, pe o pânză albă, stoarsă apoi într-o oală nouă. Bătrânele care se ocupă de asta, aduc apoi roua în sat, fără a vorbi pe drum şi evitând să întâlnească pe cineva. Cu această rouă se vor spăla fetele care vor să se mărite repede, dar şi femeile măritate care vor să fie iubite de soţi şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi. O altă superstiţie care se referă tot la dragoste, spune că îndrăgostiţii care fac împreună baie în râu sau în mare de Sânziene se vor iubi toată viaţa.

CRESTINII -ORTODOCSI PRAZNUIESC DUMINICA SARBATOAREA CRESTINA ROSALIA(RUSALIILE)!

23 iun.

Rusaliile (din latină rosalia) (cunoscute şi drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit)) reprezintă o sărbătoare creştină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paşti. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Isus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreieşti (Şavuot), la 50 de zile de la învierea lui Isus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creştină mai poartă denumirea de Cinzecime (în latină Pentecostes, în franceză Pentecôte, în germană Pfingsten, în maghiară Pünkösd etc.).
În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită şi „Sărbătoarea săptămânilor” (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieşirea din Egipt (Ex 19, 1-16).
Şi Rusaliile creştine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului şi iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă şi consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Isus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22 [arhivat]). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului.
Semnificaţia Rusaliilor creştine mai poate cuprinde următoarele aspecte:
revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt (cf. Ioel 3, 1-5, citat de Petru în cuvântarea sa din Fapte 2)
încununarea Paştelui lui Hristos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor
adunarea comunităţii mesianice, potrivit profeţiilor
deschiderea Bisericii către toate popoarele
începutul misiunii.
Cuvântul românesc „rusalii” derivă, probabil, indirect, din lat. Rosalia, prin termenul din gr. medie ρουσάλια şi sl. rusalija.
„Cincizecime” este un calc după gr. πεντηκοστή, „(ziua) a cincizecea”, denumire care arată că sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paşti.
Rusaliile reprezintă sărbătoarea venirii în lume a Duhului Sfânt, a Duhului care „se purta pe deasupra apelor” în primele momente ale Creaţiei şi care acum este retrimis să împlinească lucrarea mântuitoarea a lui Hristos Cel Înviat şi Înălţat de-a dreapta Tatălui. Duhul vine să ne dăruiască fiecăruia roada acestei lucrări. La evenimentul Rusaliilor, Duhul vine asupra ucenicilor şi face din ei Trupul lui Hristos, Mireasa Sa. Biserica este această realitate nouă care uneşte cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu oamenii. Iar această realitate nouă se naşte dintr-o putere nouă, anume puterea iubirii infinite a lui Dumnezeu care a venit să-l ridice pe om din neputinţe şi să-i dăruiască veşnicia biruind „cu moartea pe moarte”. Biserica se năştea la Cincizecime ca o realitate pătrunsă de o putere din cer pe care o va purta în Ea comunicând-o lumii.

Sărbătoarea Rusaliilor este celebrată în aceeaşi zi cu aceea a Cinzecimii (Pogorârea Sfântului Duh), fiind o sărbătoare populară, cu dată mobilă (la 50 de zile după Sfintele Paşti) şi dedicată îndeosebi spiritelor morţilor.Ea durează trei zile în Moldova şi Transilvania, şapte zile în Muntenia şi Oltenia şi opt zile în Banat.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locaşurile lor subpământene şi încep să facă rele oamenilor. Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: Iele, Zâne, Frumoasele ş.a. Aceste spirite locuiesc pe lângă izvoare, fiind în stare, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor, să-i îmbolnăvească.

Boala seamănă cu o transă hipnotică ce nu poate fi dovedită decât de puterea magică a căluşarilor. Obiceiul spectaculos al căluşarilor, deosebit de vechi, este cunoscut mai ales în localităţile Conţeşti, Lisa, Năsturelu, Bragadiru şi Zimnicea. Bătrânii satelor cred că dacă eşti bolnav, te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine.

Dansul căluşarilor, în general, are scopul de a apăra oamenii, vitele şi recoltele de influenţele negative. De aceea, cei atraşi de Rusalii se pot vindeca prin puterea magică a căluşarilor, singurii capabili să lupte împotriva maleficului.

Spre deosebire de strigoii care apar şi le provoacă necazuri oamenilor în anotimpul friguros al anului, Ielele sunt prezente numai pe timpul verii. Acestea se spune că-i pedepsesc pe oamenii răi, pe cei care nu le respectă zilele, care dorm noaptea sub cerul liber etc.

Local, Rusaliile urseau copiii la naştere şi preziceau moartea oamenilor. Pentru a se feri de pericolul lor, oamenii purtau la brâu pelin sau usturoi.

%d blogeri au apreciat: